Diferența între Poroșenko și guvernanții de la Chișinău: interesul poartă fesul?

Mai multe agenții de știri au publicat ieri apelul președintelui ucrainean Petro Poroșenko către poporul ucrainean. Printre altele, acesta a declarat: „O parte din copilărie și tinerețe mi-am petrecut-o în Nistrenia. Mulți dintre colegii de clasă și-au pus capetele în conflictul local. Iar autoproclamata și de nimeni recunoscuta republică cu chiu cu vai licărește deja al treilea deceniu. Eu nu voi admite ca Donbasul să se transforme în ceva asemănător Nistreniei” ( „Часть детства и юности я провел в Приднестровье. Многие мои одноклассники сложили головы в местном военном конфликте. А самопровозглашенная и никем не признанная республика едва теплится уже третий десяток лет. И я не допущу, чтобы Донбасс превратился в нечто подобное Приднестровью”).

Eforturile președintelui Poroșenko sunt apreciabile. Ca un patriot al țării sale el pune totul la inimă. Și este clar că suferă pentru instabilitatea din Estul țării și pentru că părți din regiunile Donbasului nu sunt controlate de autoritățile statului ucrainean. Vedem o diferență considerabilă între atitudinea lui Poroșenko și cea a guvernanților de la Chișinău. Or, ultimii nu par deloc deranjați de existența Nistreniei – a unei zone a RM, dar necontrolată de statul moldovenesc. Autoritățile de la Chișinău nu au nici un plan de soluționare a conflictului privind zona nistreană – iar acesta este un semn al faptului că nu se știe dacă au vreo dorință să-l soluționeze. Ei chiar par mulțumiți de existența zonei în cauză. În timp ce recent autoritățile de la Kiev au declarat că vor lua măsuri de blocare a frontierei cu Rusia și a segmentului transnistrean al frontierei ucraineano-moldovenești, deputații din coaliția de guvernământ V. Streleț și I. Corman au declarat joi că ei „sunt împotriva blocării regiunii transnistrene”.  

Tot în ultimele zile guvernanții și-au intensificat retorica privind afișarea unor termene ale aderării RM la UE. Se știe că în aprilie a.c. președintele Traina Băsescu a formulat foarte clar un mesaj al UE pentru guvernanții de la Chișinău: „Republica Moldova nu va putea adera la Uniunea Europeană până nu va soluționa conflictul transnistrean”. Dar reacția destinatarilor mesajului a fost și este nulă. Nu se vede nici o preocupare pentru soluționarea conflictului – pentru restabilirea jurisdicției RM asupra zonei respective.

De ce guvernanții de la Chișinău sunt bine merçi cu existența Nistreniei în afara controlului statului? Anul trecut deputatul Mihai Ghimpu i-a acuzat pe guvernanți de contrabandă la granița administrativă cu zona nistreană (se știe cine dintre componentele coaliției guvernamentale controlează Vama și Poliția de frontieră), afirmând că prin punerea în aplicare a unor scheme statul pierde sume importante (câte milioane de euro?) prin evaziune fiscală, bani care nu ajung în buget. Nu s-au luat măsuri, nu a fost informată mass-media despre închiderea breșelor la granița administrativă, semnalate de Ghimpu.

Principala diferență între Poroșenko și guvernanții de la Chișinău nu constă oare în faptul că după ce a fost ales, președintele ucrainean a anunțat imediat că își vinde toate activele – că renunță la toate interesele sale personale (la toate activitățile sale de afaceri), dedicându-se exclusiv promovării intereselor statului (ale poporului)?

© Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).   

FEDERALIZAREA ÎN CONTEXTUL POLITIC ȘI CULTURAL MOLDOVENESC: REPERE ISTORICE ȘI PROVOCĂRI PENTRU СONTEMPORANEITATE

Termenul „federalizare” nu a fost utilizat des în istoria gândirii politice a spațiului cultural moldovenesc. Spre comparație, în Statele Unite încă în 1787-1788 a fost publicată o serie de optzeci și cinci de articole și eseuri scrise de Alexander Hamilton, James Madison și John Jay de  promovare a ratificării Constituției Statelor Unite (adoptată la 17 septembrie 1787). Șaptezeci și șapte au fost publicate într-o altă serie în revistele The Independent Journal și în The New York Pachet între octombrie 1787 și august 1788. O compilație a acestora și a altor opt, cu titlul seriei: Federalistul, a fost publicată în două volume în 1788 de către J. și A. McLean [1].

Cu toate că în Moldova sfârșitului secolului XVIII asemenea dezbateri intelectuale nu erau purtate, conținutul noțiunii federalizare nu era unul străin demnitarilor statului moldovenesc și intelectualilor din țară. Fostul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir devenise membru al Academiei de la Berlin la sfârșitul anului 1711, după câteva luni de aflare în Rusia. La cererea acesteia el a scris lucrarea „Descrierea Moldovei”, înainte de 1714. În capitolul al XVI-lea, intitulat „Despre ceilalți locuitori ai Moldovei”, printre  altele, Cantemir enumeră minoritățile etnice conlocuitoare: „În afară de moldoveni, ai căror strămoși s-au întors din Maramureș, locuiesc în Moldova mulți greci, albanezi, sîrbi, bulgari, poloni, cazaci, ruși, unguri, nemți, armeni, evrei și țigani” [2, 64]. Autorul a descris starea lucrătorilor pământului țării și oferă apoi o informație ce prezintă interes în contextul temei noastre: „Cele ce am spus despre supușii Moldovei nu trebuie să se aplice țăranilor din trei ținuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuși nu ascultă de nici un boier și alcătuiesc [fiecare dintre cele trei zone, notă A.L.] un fel de republică (subl. A.L.). Primul este Câmpulungul în ținutul Sucevei, încins de un lanț neîntrerupt de munți foarte înalți. Cuprinde cam cincisprezece state, care toate își au legi și judecători proprii. Uneori primesc și doi vornici trimiși de domn, dar nu rareori, dacă aceștia jignesc pe țărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe alte mijloace de apărare pe care li le-a dat natura. Ei nu știu să sape ogoare, care în munții lor nici nu sunt, și toată munca lor stă în îngrijirea oilor. Plătesc un bir anual, nu cît vrea domnul, ci cît făgăduiseră ei domnitorului mai înainte, și această învoială o reînnoiesc prin trimișii lor de câte ori Moldova capătă un domn nou” [2, 67-68].

Pe celelalte două „republici” Cantemir le-a descris astfel: „A doua republică în Moldova, mai mică însă, este Vrancea în ținutul Putnei, aproape de hotarul cu Valahia, înconjurată pretutindeni de munți sălbatici. Are douăsprezece sate, numără două mii de gospodării și, la fel ca și Cîmpulungul, mulțumindu-se numai cu păstoritul oilor, nu cunoaște plugul. Tot așa, locuitorii plătesc domnului în fiecare an un anumit bir hotărît, dar altminteri se conduc după legile lor și nu primesc nicicum porunci sau judecători de la domn. A treia este Tigheciul în ținutul Fălciului, un codru la hotarul cu tătarii din Bugeac. Cel mai puternic parapet al întregii Moldove dintre apele Prutului și Basarabia. Locuitorii plătesc în fiecare an domnului un bir mic; toți sunt călărași. Odinioară erau opt mii, astăzi cu greu scot la luptă două mii; altminteri întrec pe toți locuitorii Moldovei în vitejie, astfel încît se spune într-un proverb binecunoscut: cinci tătari crîmleni fac mai mult decât zece tătari bugeceni, cinci moldoveni întrec zece crîmleni, dar cinci codreni, căci acesta este numele care se dă obișnuit tighecenilor în Moldova, bat zece moldoveni” [2, 68].

 Așadar, vedem că în perioada medievală în Moldova a existat o organizare statală care a permis existența unor unități teritorial-administrative „cu statut special” – trei zone care beneficiau de autonomie, atât în ceea ce privește relațiile finaciare (birul diferit de al celorlalte ținuturi),  juridice (se conduceau după legile lor). Un specific al celor trei zone viza activitățile economice ale populației – localnicii se ocupau cu oieritul. Cantemir nu a dat informații cu privire la apartenența etnică a populaițiilor celor trei „republici”, dar e de admis că dacă populațiile respective ar fi aparținut unui alt neam decât cel moldovenesc, el ar fi precizat acest fapt.

Astfel se poate menționa că în istoria Moldovei au existat elemente ale construcției „federale” a statului, fără ca termenul juridic respectiv să fi fost folosit de savantul Dimitrie Cantemir sau de alți intelectuali moldoveni (de exemplu de cronicari). Tradițiile „federalismului” în istoria Moldovei au câteva caracteristici: cele trei „republici” constituiau autonomii în baza unor acorduri încheiate cu puterea centrală (privind impozitele, legile proprii, proprii judecători/cârmuitori locali, privind neamestecul puterii centrale în toate aspectele vieții în zonele respective); autonomiile respective nu erau constituite pe principii etnice; în consecință, cu terminologie modernă, se poate afirma că sistemul respectiv de organizare statală se prezenta ca „o federație asimetrică”.

În ultima perioadă de timp discuțiile cu privire la adoptarea federalizării ca o soluție a conflictului privind zona nistreană devin tot mai dese în spațiul public moldovenesc. Există argumente pro și contra. În principiu, discutarea conceptului, din perspectivă științifică, este un fapt firesc într-o societate democratică orientată spre modelul civilizațional european, acolo unde există mai multe state federale. De-a lungul anilor au fost propuse câteva planuri de reglementare a conflictului în baza principiului federalizării. O primă inițiativă oficială în acest sens a fost făcută de OSCE în 2002. În anii următori Rusia (2003) și Ucraina (2005) au propus fiecare planul său de reglementare, în baza principiului federalizării.

Federaţia Rusă a propus planul „de unire a Moldovei şi Nistreniei” în 2003. Acesta mai este numit „Planul Kozak”, deoarece a fost elaborat cu participarea lui Dmitrii Kozak, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. Planul se conţine într-un „Memorandum privind principiile de bază ale sistemului politic al statului unit”, care a fost parafat de preşedintele RM V. Voronin şi de „preşedintele RMN” I. Smirnov. După parafare, preşedintele Voronin a denunţat documentul, care nu a mai fost semnat, declarând că între textul parafat şi cel care urma să fie semnat existau diferenţe, în sensul că textul fusese modificat fără acordul părţii moldoveneşti. D. Kozak a respins aceste acuzaţii. Textul elaborat de Rusia prevedea ca „părţile” – Republica Moldova şi Nistrenia, urmau să convină că reglementarea definitivă a problemei zonei nistrene trebuie să se realizeze pe calea „transformării sistemului politic al RM” cu scopul construcţiei unui stat independent, democratic, comun, bazat pe principiile federaliste, determinat în graniţele teritoriului RSSM de la 1 ianuarie 1990 – Republica Federală Moldova (RFM).

La alineatul 3.8. al Memorandumului se prevedea că „Republica Moldovenească Nistreană este Subiect al Federaţiei, o formaţiune statală [?!] în componenţa Federaţiei”. Prin această prevedere, Rusia dorea ca Republica Moldova să recunoască „RMN” în calitate de stat. Mai mult, textul mai prevedea că „formaţiunea teritorială autonomă Găgăuzia” este şi ea „un Subiect al Federaţiei”. Nu era clar de ce într-un memorandum consacrat soluţionării problemei privind zona nistreană a RM, în care părţile sunt RM şi Nistrenia, autorii ruşi au implicat și zona găgăuză a ţării, în care nu există vreun conflict și care nu este parte în conflictul de pe Nistru.

Autorii ruşi mai stipulau că „În afara teritoriilor subiecţilor Federaţiei [în afara Nistreniei şi Autonomiei găgăuze] toate prerogativele puterii legislative, executive şi judecătoreşti de competenţa Subiecţilor Federaţiei sunt exercitate direct de către Preşedintele federal, Parlamentul federal, Guvernul federal şi de către judecătoriile federale, iar în cazuri determinate de legi – de către administraţia publică locală”. Înţelegem din această prevedere că, în viziunea autorilor memorandumului, era vorba de o federaţie asimetrică. Adică se prevedea să existe un teritoriu federal şi teritoriile a doi subiecţi ai Federaţiei: RMN (Nistrenia) şi formaţiunea teritorială autonomă găgăuză.  

Conform alineatului 17 se prevedea că „Părţile se adresează Federaţiei Ruse, Ucrainei, OSCE şi UE cu propunerea privind oferirea de garanţii politice şi economice pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de acest Memorandum ale reunificării şi integrităţii teritoriale a RFM”. În acest scop pe teritoriul Părţilor putea fi plasaţi observatori. Părţile se adresau de asemenea cu o propunere către Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE privind acordarea unor astfel de garanţii, încât în cazul încălcării condiţiilor îndeplinirii Memorandumului de către una din Părţi,  Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE să asigure îndeplinirea dispoziţiilor sale cu privire la cealaltă Parte (inclusiv faţă de alte organizaţii internaţionale şi alte state străine), de asemenea să ia măsuri pentru restabilirea regimului de executare a acestuia de către toţi participanţii la memorandum. În alineatul 18 se prevedea că „Părţile se adresează către Feredaţia Rusă cu propunerea de a fi oferite garanţii de securitate, ale condiţiilor reunificării şi ale integrităţii teritoriale a RFM, în temeiul prezentului Memorandum. În acest scop, cu acceptarea consimţământului Federaţiei Ruse, până la numirea referendumului pentru adoptarea Constituţiei, RFM semnează şi ratifică un Acord cu Federaţia Rusă privind desfăşurarea pe teritoriul viitoarei Federaţii în perioada de tranziţie până la demilitarizarea totală a statului, dar nu mai târziu de anul 2020, a unor forţe de stabilizare şi de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse de nu mai mult de 2000 persoane, fără tehnică militară grea şi armament greu. Acordul intră în vigoare în acelaşi timp cu adoptarea Constituţiei Federaţiei. În caz de neîndeplinire a obligaţiilor în condiţiile prezentului alineat, acest Memorandum îşi va pierde valabilitatea”. În alineatul 19 se preciza că „După intrarea în vigoare a Acordului menţionat în alineatul 18 al acestui Memorandum, la el se pot alătura în calitate de garanţi UE, OSCE şi Ucraina în condiţiile convenite de către părţile Acordului”. Putem admite că unele dintre scopurile memorandumului Kozak au fost legiferarea prezenţei forţelor militare ruseşti în estul Republicii Moldova şi recunoaşterea de către RM, ca „state”, a RMN şi a autonomiei găgăuze. Chişinăul nu a acceptat până la urmă acest plan, iar replica Rusiei a fost una drastică: creșterea preţului la gaz, embargoul vinurilor şi a altor produse agricole moldoveneşti.

Planul ucrainean a fost propus de preşedintele Victor Iuşcenko în mai 2005. La capitolul „Obiective”, planul viza reintegrarea RM pe baza integrităţii teritoriului şi a puterii de stat, a unui sistem politic democratic, cu păstrarea regimului constituţional al RM şi determinarea unui statut juridic special al Nistreniei ca parte integrantă a RM. Planul prevedea „asigurarea dreptului locuitorilor Nistreniei la autodeterminare exclusiv în cazul pierderii de către Republica Moldova a suveranităţii şi independenţei”. Acest drept rezulta dintr-un sistem de garanţii internaţionale şi interne pe mai multe niveluri: 1) Nistrenia dispune de dreptul ieşirii din componenţa RM în cazul adoptării unei deciziei de a unire a RM cu un alt stat şi (sau) în cazul pierderii de către RM a statutului de subiect al dreptului internaţional; 2) Ieşirea Nistreniei din componenţa RM se înfăptuieşte sub o monitorizare internaţională pe baza deciziilor adoptate la un referendum în Nistrenia de către majoritatea locuitorilor din cei înregistraţi în teritoriu. Referendumul se stabileşte în conformitate cu legislaţia în vigoare exclusiv dacă există un temei pentru o asemenea ieşire. Ca şi alegerile în Sovietul Suprem de la Tiraspol, el are loc sub controlul UE, OSCE, Consiliului Europei, SUA, Rusiei, Ucrainei ş.a. state democratice.

Expunând cele trei etape ale planului, autorii arată că în prima etapă urma să aibă loc stabilirea juridică a prevederilor de bază ale statutului Nistreniei în cadrul Republicii Moldova. Este vorba de o lege privind statutul regiunii şi care să confirme acordurile realizate anterior. În viziunea autorilor ucraineni, singurul subiect al dreptului internaţional este RM. Nistrenia în componenţa RM urma să fie o unitate teritorial-administrativă specială sub formă de „republică”. Nistrenia ar fi luat parte la realizarea politicii externe a RM în problemele care ating interesele sale, într-o modalitate convenită de părţi.

În etapa a doua urma să aibă loc repartizarea competenţelor şi prerogativelor între instituţiile de stat centrale şi organele puterii din Nistrenia, adoptarea legii RM privind statutul juridic al regiunii nistrene a RM de către Sovietul Suprem nou-ales al Nistreniei. Sovietul Suprem al Nistreniei delega deputaţi împuterniciţi în componenţa Comisiei parlamentare a RM care să elaboreze proiectul legii privind statutul juridic al regiunii.

La etapa a treia se prevedea reglementarea definitivă a problemei zonei nistrene, asigurarea juridică a statutului special al Nistreniei în componenţa RM. Părţile elaborau în acelaşi timp, împreună cu viitoarele state garante – Rusia, Ucraina, de asemenea OSCE, cu concursul SUA şi UE, „Acordul dintre RM, Rusia, Ucraina, OSCE privind garanţiile respectării de către RM a Legii privind statutul juridic special al regiunii nistrene a RM”.

După adoptarea de către Parlamentul RM a Acordului în cauză intra în vigoare Legea RM privind statutul juridic special al Nistreniei. Sovietul Suprem al Nistreniei adopta Constituţia Nistreniei. În scopul acţionării în comun în vederea depăşirii unor posibile dezacorduri pe chestiuni legate de implementarea sau interpretarea de către părţi a prevederilor Legii RM privind statutul juridic special al Nistreniei se prevedea să fie creat un Comitet de Conciliere, în componenţa căruia intrau câte doi reprezentanţi ai RM şi Nistreniei, de asemenea câte unul din partea Ucrainei, Rusiei şi OSCE. La lucrările comitetului în cauză puteau lua parte reprezentanţii SUA şi UE.

Planul Ucrainei a ținut cont de obiecțiile care au fost aduse planului Rusiei, dar, până la urmă, nu a fost acceptat nici el de guvernarea de la Chișinău.

            Un plan recent, ce merită atenția societății moldovenești, este cel elaborat de PSRM:  „Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale” [3]. El propune crearea unei federații care să fie compusă din trei subiecți: „Republica Moldova, Transnistria și Unitatea teritorială Autonomă Găgăuzia”. Federația va fi condusă de un președinte federal, ales de întreg poporul și de un Guvern federal. Proiectul mai presupune existența unui Parlament bicameral – cu un Senat și o Cameră a Reprezentanților.  

Pot fi făcute mai multe remarci cu privire la planul expus. Se știe că în Europa există țări care conțin unități teritorial-administrative autonome, fără să poarte titulatura de state „federale”. Exemple la îndemână sunt state eminamente „federale”, cum sunt Republica Finlanda (cu provincia autonomă insulele Aland), Republica Italiană (cu regiunea autonomă Trentino – Tirolul de Sud), ca să nu mai amintit de Regatul Belgiei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Spaniei (este adevărat că toate aceste trei țări sunt monarhii), care nu au în denumirea lor noțiunea „federal”.

În cazul Republicii Moldova temerea legată de recunoașterea statutului de „republică” – în cadrul unei federații – pentru zona nistreană și autonomia găgăuză este legată de faptul că pasul următor al celor două unități teritorial-administrative, după ce vor fi recunoscute ca republici (subiecți ai federației) ar putea fi declararea despre ieșirea din componența „federației” moldovenești. Aceasta cu atât mai mult cu cât și administrația zonei nistrene, și cea a autonomiei găgăuze au declarat că se orientează spre integrarea cu Rusia, în Uniunea Vamală, deci sunt împotriva vectorului european al guvernării de la Chișinău. De altfel, într-un discurs din 2013 din Germania, șeful administrației de la Tiraspol, E. Șevciuk, a propus pe șleau scenariul „unui divorț civilizat” după precedentele Cehiei și Slovaciei, și al Serbiei și Muntenegrului, state care s-au constituit în urma dezintegării Cehoslovaciei (1993) și a statului Serbia și Muntenegru (2006) prin separarea subiecților federației. Aceste exemple denotă faptul că federalizarea poate prezenta riscuri privind destrămarea unui stat format pe acest principiu.    

Mai trebuie remarcat faptul că proiectul propus de PSRM se deosebește de cel atribuit reprezentanților Federației Ruse – Memorandumul Kozak (2003). În viziunea reprezentanților Rusiei, federația moldovenească urma să fie una asimetrică, adică era vorba de statut de „republică” – subiect ai federației – pentru zona nistreană și zona găgăuză, fără ca restul teritoriului moldovenesc să aibă același statut (de subiect al federației). Din planul PSRM rezultă că federația pare mai degrabă una simetrică – formată din trei subiecți. Stipularea (2.1) conform căreia „Deputații, aleși în Parlamentul federal în cadrul cotei Republicii Moldova, îndeplinesc funcțiile puterii legislative a Republicii Moldova” (nu este clar dacă ei ar urma să adopte legi care să fie aplicate pe teritoriul subiectului „Republica Moldova”) nu este suficientă ca să acrediteze ideea că proiectul propune un model de federație asimetrică.  

Un aspect important al planului PSRM este cel din articolul 2, alineatul 8. Se știe că în Europa există state federale – de exemplu, Confederația Elvețiană, Federația Rusă ș.a. – constituite din unități teritorial-administrative federale, formate pe baza principiului etnic. Cu referire la zona nistreană apare întrebarea: localitățile cu populație moldovenească de pe malul stâng al Nistrului nu ar trebui să facă parte din „subiectul” federal „Republica Moldova”, mai degrabă decât din subiectul federal „Transnistria”? Proiectul propus de socialiști le permite moldovenilor din stânga Nistrului să se pronunțe în acest sens. 

Cu toate acestea, planul prezentat de PSRM reprezintă expresia unei generozități exagerate. În unele interviuri televizate recente, atât „președintele” E. Șevciuk, cât și președintele Sovietului Suprem Mihail Burla au vorbit despre „chestiuni de statut” („статусные вопросы”). Prin aceasta ei au arătat că admit soluționarea problemei prin acordarea unui statut zonei nistrene  în cadrul RM. Și aceste „chestiuni de statut” se reglementează în cadrul unor negocieri. Or, se pare că planul PSRM oferă administrației de la Tiraspol mai mult decât ceea de ce funcționarii de acolo au nevoie.  

Ideea recunoașterii statutului de „republică” – de „formațiune statală” (în art. 2 alineatul 2 se spune că „Republica Moldova, Transnistria și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia sunt subiecți ai Federației, formațiuni de stat în componența Federației”) este periculoasă. O viziune privind o federație asimetrică, după exemplul Federației Ruse sau al Spaniei (cu Catalonia și Țara Bascilor încorporate; în cazul Spaniei: fără prezența noțiunii „federal” în denumirea țării), poate fi adoptată de reprezentanții conducerii RM. Guvernul de la Chișinău poate examina posibilitatea recunoașterii unui statut special zonei nistrene, invocând restabilirea statutului de republică autonomă pe care l-a avut regiunea transnistreană în perioada 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. Pentru aceasta însă, se impune retrocedarea – trecerea sub jurisdicției RM – a celor șapte localități basarabene/cisnistrene: orașul Bender și satele Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De asemenea, întrucât administrația zonei nistrene se poziționează ca un regim etnocratic rusesc („ministrul de externe” de la Tiraspol N. Ștanski a declarat în 2013 că Nistrenia este „pământ rusesc”, „limita lumii ruse” [4]), se impune retrocedarea satelor moldovenești din stânga Nistrului – trecerea lor sub jurisdicția RM, adică în „lumea moldovenească”, acolo unde le este locul.  

Cunoscutul inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX Thomas Edison spunea: „În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi”. Parafrazându-l, am putea afirma: În viață meriți întotdeauna ceea ce ai negociat. Cu regret, PSRM a prezentat un plan de reglementare a conflictului privind zona nistreană a RM prin care cedează mult, fără să ofere vreo garanție a faptului că „subiecții federației” – „formațini statele” – nu își vor declara independența a doua zi după ce vor fi primit statutul de „republică”. Privit prin prisma tradițiilor moldovenești în domeniu, evocate de Cantemir, planul PSRM nu se înscrie în moștenirea istorică moldovenească, cea care oferă un cadru propice pentru o formulă acceptabilă pentru toate părțile implicate în conflict și pentru cele interesate într-o soluție durabilă.    

În concluzie, se poate admite că, teoretic, principiul federalismului ar putea fi adoptat, în vederea soluționării conflictului înghețat de pe Nistru, prin recunoașterea unei realității istorice: a Moldovei transnistrene, care are un specific regional și care poate beneficia de un statut politico-juridic care să exprime acel specific. O recunoaștere a acelei comunități istorice specifice a mai avut loc la 12 octombrie 1924, când a fost creată RASSM. Deci o formulă federală a statului moldovenesc – vizând o o federație asimetrică, în spiritul tradițiilor statului moldovenesc – ar viza recunoașterea unității teritorial-administrative de pe malul stâng al Nistrului, care să aibă un statut special în cadrul statului moldovenesc.

De asemenea, poate fi examinată posibilitatea mutării capitalei statului într-un oraș de pe malul Nistrului, așa încât respectiva localitate să fie un simbol al coeziunii celor două maluri. În conformitate cu „Acordul [ruso-moldovenesc] cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova” (din 21 iulie 1992) orașul Bender are o dublă jurisdicție (a autorităților de la Chișinău și a celor de la Tiraspolul) și ar putea fi o capitală potrivită. Municipiul Bender, care ar putea avea un statut special în cadrul statului, ar putea cuprinde satele: Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. În același timp, statul moldovenesc ar putea cuprinde și două autonomii pe criterii etnice – a găgăuzilor în sudul țării și a moldovenilor pe malul stâng al Nistrului (eventual, în cadrul RMN – dacă populația moldovenească de pe malul stâng al Nistrului va decide astfel în cadrul referendumurilor locale). Se impune renașterea națională a populației moldovenești din Transnistria. Iar pentru aceasta e bine ca în localitățile cu populație moldovenească de acolo să fie folosită limba moldovenească în administrație și în spațiul public. În centrul administrativ al autonomiei – de exemplu la Dubăsari – ar putea fi constituită o universitate cu predarea în limba moldovenească (la Dubăsari ar putea fi mutată Universitatea Tiraspol, care acum își are sediul la Chișinău) și un post public de televiziune, așa după cum există la Comrat o universitate unde se poate preda în limba găgăuză și o televiziune publică la care pot fi difuzate emisiuni în limba găgăuză.

În ceea ce privește sistemul de garanții, teoretic poate fi admisă clauza dorită foarte mult la Tiraspol și Comrat, conform căreia în cazul în care RM își pierde independența, RMN și Autonomia găgăuză să aibă dreptul la autodeterminare. Prin aceasta autoritățile de la Chișinău vor convinge administrația de la Tiraspol de faptul că proiectul statului moldovenesc este unul real și durabil. Desigur, Republica Moldova ar urma să fie un stat neutru (după exemplele Finlandei, Austriei ș.a.). UE, SUA, Federația Rusă și OSCE pot fi garanții unei asemenea formule statele federale pentru Moldova.   

Note:

1. Federalist Papers, http://en.wikipedia.org/wiki/Federalist_Papers, accesat: 25.05.2014.

2.      Cantemir D. Descrierea Moldovei. // Cele mai frumoase pagini. – București: Prometeu, 1993.

3.      Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale. – Chișinău: Arva Color, 2013.

4.  Интервью с министром иностранных дел ПМР Н. Штански, https://www.youtube.com/watch?v=rnqweaIb3ZI, accesat: 25.05.2014.

Comunicare prezentată la conferința „Statul federativ: experienţa internaţională şi perspectivele Moldovei” (26 mai 2014), Chișinău. 

Înăspriri la granița estică sau de ce pentru oficialii de la Kiev există „RMN”

Pe 17 iunie „Jurnal TV” a informat despre unele decizii ale puterii de la Kiev. Secretarul Consiliului de Securitate, Andrii Porubii, a declarat că vor fi „instituite proceduri suplimentare temporare la frontieră”, avându-se în vedere și „RMN” (Porubii a pronunțat: „PMR”), unde se află „3500” soldați ruși, „gata să treacă la acțiuni mai directe și mai agresive”. Redactorul de la „Jurnal TV”, etalându-și calitățile de manipulator și tratându-i pe telespectatori drept idioți, și-a permis să traducă „PMR” cu „Transnistria”. (Redactorul manipulator nu a catadicsit să explice de ce „PMR” este „Transnistria”, când în regiunea transnistreană șase sate se află sub jurisdicția RM, iar pe malul drept la Nistrului, în Basarabia, un oraș și șase sate sunt controlate de „RMN”?). Redactorii de la „Publika TV”, mai precauți, nici nu au difuzat fragmentul discursului lui Porubii cu „PMR”, ci au povestit ceea ce a declarat oficialul de la Kiev, desigur, utilizând sintagma „regiunea transnitreană”.  

A doua zi, pe 18 iunie, „Publika TV” a difuzat reacția șefului Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, care a spus că Guvernul nu a primit nici o informație de la omologii din Kiev cu privire la măsurile care vor fi luate. Mai mult, postul respectiv de televiziune a difuzat opiniile mai multor deputați din coaliția de guvernământ, care au salutat ceea ce vrea să facă Kievul, fără să știe despre cea este vorba. Nimeni, se pare, nu a observat ceea ce a spus Porubii, respectiv nimeni nu a luat atitudine față de impertinența sa.

Ce s-a întâmplat de fapt? Sunt convins că dacă secretarul Consiliului de Securitate sau oricare alt oficial din RM ar fi folosit nestingherit într-o decarație pentru mass-media, la modul direct denumirile „Republica Populară Donețk” sau „Republica Populară Lugansk”, fără ca măcar să le însoțească cu expresii ca „așa-zisele” sau „autoproclamatele”, reprezentanții ambasadei Ucrainei de la Chișinău, respectiv oficiali de la Kiev ar fi ripostat virulent. Cum nu sunt recunoscute acele două republici în estul Ucrainei, la fel nu a fost recunoscută nici „RMN” în estul Republicii Moldova, de aceea denumirile acestea nu pot fi folosite într-un discurs oficial de demnitarul oricărui stat. Prin discursul său oficialul de la Kiev a comis un afront Republicii Moldova. Oficialii moldoveni însă nu au treabă cu acest fapt, sunt preocupați de alte treburi. Nici ambasada RM de la Kiev, nici MAEIE nu s-au simțit lezați, sunt bine mersi când un oficial de la Kiev spune că cei 3500 de militari ruși se află nu pe teritoriul RM, ci în „RMN”.

De ce reprezentantul puterii de la Kiev și-a permis acest gest inamical față de guvernanții de la Chișinău? Probabil, tocmai pentru că nimeni din conducerea de la Chișinău nici nu s-ar gândi să-l someze să-și ceară scuze pentru utilizarea la modul serios a denumirii „RMN” („PMR”). Ce bine ar fi dacă puterea de la Chișinău s-ar constitui din persoane care să fi făcut dovada demnitații, a cinstei, deci care să merite și să primească respect. Cu regret, însă, oficialii de Kiev își pot permite asemenea ieșiri față de Republica Moldova, fără să riște nimic. Eu încă mai sper că actualii guvernanți mai au măcar un pic de demnitate și îi vor solicita lui Porubii să-și ceară scuze. În orice caz, poporul Republicii Moldova nu merită tratamentul căruia este supus din cauza guvernanților de la Chișinău...   

© Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).       

Impozitul pe imobil – un ultim tun al lui Chirtoacă?

Ieri am primit și eu avizul de plată a impozitului pe bunul imobiliar/2014. Suma este dublă față de anul trecut. Tot ieri un post TV a difuzat explicația unui reprezentant al direcției de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei, conform căruia municipalitatea amenajează teritoriul cu banii colectați din sumele dublate ale impozitului respectiv. În cartierul în care locuiesc primăria nu amenajează nimic pentru că Asociația Locatarilor a angajat persoane care se ocupă de curățenie și amenajare. Astăzi am sunat la primărie să cer explicații. Mi s-a spus că taxele au fost mărite printr-o decizie a primăriei (nici măcar nu a consiliului municipal).

Se crează impresia că primarul D. Chirtoacă este conștient de faptul că nu mai poate fi ales ca edil după isprăvile sale de administrator public și visându-se, probabil, în funcții mai înalte în stat, el vrea să mai dea un tun până la încheierea mandatului, după principul: după el – potopul. 

Este ciudat cât de impertinent poate fi „un liberal” în zilele noastre. Eminescu în publicistica sa a scris despre principiile liberale, în raport cu cele conservatoare. Într-un articol din 1.04.1882 el a arătat că liberalii priveau statul într-o „manieră mecanică”, ca pe un mecanism „cu resorturi moarte a cărui activitate și repaos se regulează după legile staticii și ale dinamicii”. De aceea ei nu respectau tradițiile, pe care le considerau niște prejudecăți, și credeau că pot să inventeze după bunul lor plac legi noi sau să importe legi „traduse de pe texte străine, supte din deget”. Chirtoacă este exemplul concludent al liberalului clasic, cel care impune impozite supte din deget. Unii s-ar întreba de ce primăria nu stabilește un impozit diferențiat pe imobile – cei cu palate și care își permit mult, să achite impozite mai mari, iar pedagogii, medicii, în general bugetarii, cei cu venituri mici – să achite impozite ca până acum, din puținul pe care-l au? Dar cum să se gândească primarul la așa ceva, când unii dintre cei cu palate au protecție, nici nu își înregistrează imobilele, iar cei săraci și mulți nu au nici un ajutor de nicăieri, de aceea pot fi jefuiți în voie.

Mă mir că liberalii, cei demascați de Eminescu încă în secolul XIX, își pot face nestingheriți mendrele astăzi ca și atunci – fără jenă și respect elementar față de alegători.  
  

© Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului). 

Despre suveranitate și tradiții în lumina spulberării miturilor de către guvern

„Publika TV” a informat că astăzi guvernul a publicat o listă a celor mai răspândite neadevăruri despre vectorul european. „În ultimii ani, societatea moldovenească este bulversată de tot felul de mituri despre integrarea europeană”, se spune în știre. „Unul dintre mituri este că, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, ne va fi subminată suveranitatea și independența şi [al doilea e că] va trebui să renunţăm la cultură, religie şi tradiţii. Dimpotrivă, Acordul de Asociere promovează respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statului”. Sunt două subiecte care merită atenție.

 1. „Suveranitatea și independența” unui stat depind de dezvoltarea sa economică. Din acest punct de vedere: 1). Integrarea statului moldovenesc în oricare dintre spațiile geopolitice (care sunt numite de unii cercetători noi imperii) trebuie să se facă de către autoritățile statului prin păstrarea fondului suveran de avuție (sistemul bancar, pământurile arabile, aeroporturile și căile ferate, întreprinderile exportatoare de vinuri, întreprinderile de distribuție și de tranzitare a gazului și a energiei electrice ș.a.) – fie în proprietatea statului, fie în proprietatea unor agenți economici privați cu statut de persoane juridice autohtone, respectiv cu capital din Republica Moldova, așa încât profiturile acestor întreprinderi să rămână în țară; 2). Autoritățile moldovenești trebuie să opteze pentru integrarea în acel spațiu geopolitic în care statul moldovenesc își va putea păstra și spori fondul suveran de avuție – acesta trebuie să fie criteriul. Respectiv, autoritățile trebuie să opteze pentru acel grad de integrare care va servi acest scop; 3). Integrarea (fie ea europeană sau eurasiatică) nici într-un caz nu trebuie făcută cu prețul pierderii controlului de către stat (sau agenții săi economici) asupra activelor fondului suveran de avuție în favoarea corporațiilor (sau investitorilor) dintr-un spațiu sau din celălalt. Statutul de independență al unui stat este real atunci când un stat dispune de fondul său de avuție (depinde de faptul dacă în stat există un asemenea fond, respectiv de faptul dacă statul, agenții economici autohtoni îl controlează). Altminteri, independența unui stat este iluzorie, în ciuda faptului că formal un asemenea stat este prezent pe harta politică a lumii. Pe o rețea de socializare a apărut o informație despre faptul că „România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă”. Unii experți economici spun că sistemul bancar din RM este deținut în proporție de 70% de agenți economic din Rusia. Se știe că aeroportul a fost concesionat unei firme din Rusia pe 49 de ani. Poate că guvernul ar trebui să răspundă în ce măsură Republica Moldova este suverană și independentă din punct de vedere economic, în legătură cu fondul suveran de avuție. Cine dispune de profiturile întreprinderilor care mai produc ceva în RM?…

2. În ceea ce privește „cultura, religia şi tradiţiile”, există o întrebare legată de post. Printre altele o diferență de valori între Occident (UE, SUA, Canada) și statele ortodoxe ține de faptul că în Occident nu se practică postul (catolicii au ajuns să „postească” cu o oră înainte de împărtășanie). În spațiul tradițional ortodox se țin posturile (cele 4 + în unele zile ale săptămânii în restul timpului). Atât coaliția pro europeană cât și partidul principal din opiziție (PCRM) promovează „modernizarea”, care vizează inexorabil trecerea la produse din organisme modificate genetic – pentru că acestea aduc profit producătorilor, iar scopul „modernizării” este profitul cât mai mare... Dacă merele, cartofii și celelalte fructe și legume sunt produse din OMG (sunt din carne) – ce post vor ține creștinii? În Acordul de Asociere guvernarea de la Chișinău ar fi putut negocia introducerea unei clauze conform căreia să fie interzise importurile în RM a organismelor modificate genetic din UE, în vederea păstrării tradițiilor și în confomitate cu standardele adoptate de șase state membre ale UE: Luxemburg, Germania, Franța, Austria, Ungaria și Grecia – care au interzis OMG-urile pe teritoriul lor. Dar coaliția de la Chișinău nu a făcut aceasta. Nu se știe de ce. Poate că Guvernul ar trebui să răspundă și la aceste întrebări, care vizează aspecte concrete și deloc mitologice...

© Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului). 

Cultura acceptării subiectivității sau de ce Clujul este o zonă a înfloririi economice

Anul acesta la Cluj a avut loc a IV ediție a Festivalului Cărții Maghiare. Printre alte acțiuni prilejuite de eveniment, sâmbătă, 31 mai, în cadrul mesei rotunde intitulate „Românii și maghiarii, cetățeni în Țara Oglinzilor”, organizate de Clubul Media Corbul Alb în sala Asociației Muzeului Transilvan (EME), a avut loc lansarea volumelor „Dicționar cultural maghiar” și „O istorie a maghiarilor” (discuția s-a ținut în limba română). Pe lângă intelectuali clujeni au participat câțiva invitați din Republica Moldova (de la Comrat și Chișinău).

„Dicționar-ul Cultural Maghiar – Român”, editat în limba română, este un bun instrument de apropiere între cele două comunități. Publicul român va putea să afle denumiri (de străzi ș.a.) și nume maghiare, inclusiv cum se pronunță corect. Este un bun exemplu de urmat pentru comunitatea moldo-română din Ucraina. Pe când o „Istorie a Moldo-românilor” și un „Dicționar Cultural Moldo/Româno – Ucrainean” în limba ucraineană? Or, numai prin cunoașterea reciprocă este posibilă conviețuirea pașnică a două comunități, care se respectă mutual. Proiectul finanțat de statul ungar privind organizarea de excursii pentru copiii din Ungaria în teritoriile de peste graniță unde locuiesc comunități istorice maghiare, inclusiv în Transilvania, este o altă activitate ce ar merita atenția autorităților Republicii Moldova și României, pentru a fi preluată. Organizarea unor vizite la cetatea Hotin și la moldovenii din raionul Noua Suliță, sau la Cetatea Albă și la moldovenii din raioanele Ismail și Reni îi va îmbogăți cultural atât pe elevii din RM și România, cât și va constitui un sprijin moral, dar și economic, pentru conaționalii din teritoriile istorice moldovenești aflate în prezent în Ucraina.

Conf. univ. dr. Ionuț Costea (Universitatea Babeș-Bolayi) a vorbit despre criza curentă a istoriei („Se constată o fragilitate a cunoașterii istorice, o amnezie a istoriei, o dezistoricizare”), care s-ar datora: 1. laicizării excesive, îndepărtării de conștiința istorică pe care o aduce creștinismul, ieșirii în afara timpului, trăirii aici și acum; 2. postmodernismului: relativismul face ca istoria să nu mai dea certitudini. Cu cât mai mult cunoaștem, cu atât, vedem, cunoaștem mai puțin. Atunci: pentru ce să mai cunoaștem?; 3. politicilor educaționale (aspectului instituțional): istoria este o cenușăreasă – se predă doar câte o oră pe săptămână. Istoria a fost folosită de autoritățile statelor pentru crearea unor cetățeni loiali statului. Inclusiv din cauza unor discursuri, abordări istorice diferite (a unor războaie istorice) s-a ajuns la dezbinarea între popoare. Profesorul Ionuț Neagu este de părere că soluția acestei probleme este empatia, acceptarea subiectivității care ne îngrădește posibilitatea de a ne înțelege cu ceilalți din proximitatea noastră: „Nu sunt de acord, dar accept ca atare – văd cum gândește un alt om”. Cred că mediul cultural în care sunt acceptate opiniile celorlalți (izvorâte din valori, tradiții deosebite), chiar atunci când nu ești de acord cu ele – reprezintă cea mai mare bogăție a Transilvaniei, care asigurând pacea civică, permite și înflorirea economică a regiunii. Este ceea ce lipsește în prezent în estul Ucrainei, sau ceea ce a lipsit în 1992 în estul Republicii Moldova.

Profesorul de Istorie de la liceul G. Barițiu, Vladimir Bogosavliev, care predă un curs facultativ de istorie a Clujului, a pledat pentru aplecarea elevilor către istoria locală. Profesorul de Istorie de la liceul M. Klein, Ciprian Rad, a vorbit despre fenomenul omiterii unor principi ai Transilvaniei din manuale (unul dintre motive ar fi: întrucât sunt din perioade îndepărtate, mai pot ei constitui modele pentru cei din prezent?, iar dacă nu – mai prezintă interes?). Profesorul Rad a pledat pentru cunoașterea mai amplă a principilor Transilvaniei de către elevii din Transilvania, care adesea cunosc mai bine domnitorii moldoveni.

Dr. Răzvan Mihai Neagu, profesor de Istorie la Colegiul Tehnic Turda, a vorbit despre istoria medievală din perspectivă bisericească. În opinia sa papalitatea a realizat prima „uniune Europeană”: în secolul XIV spațiul european (catolic) se întindea din peninsula Iberică până la Carpați, în care funcționa un drept canonic și chiar un sistem fiscal. În contextul conviețuirii de-a lungul secolelor a mai multor comunități etnice în Transilvania (și a acceptării subiectivității), în opinia profesorului Neagu Transnilvania nu este „o țară românească”, ci în același timp maghiară, germană, evreiască, armeană ș.a..

Istoricul găgăuz de la Comrat, Stepan Bulgar, le-a vorbit celor prezenți la eveniment despre raportul între cumani și găgăuzi, referindu-se la mai multe teorii privind originea găgăuzilor, iar jurnalista de la Comrat Lilia Glekova a vorbit despre percepția României în autonomia găgăuză din RM.

Evenimentele culturale organizate de comunitatea maghiară din Cluj sunt un exemplu pentru comunitățile etnice minoritare din orice stat, care vor să-și păstreze identitatea și să supraviețuiască în istorie. 

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.           

POLITICA DE STAT A RUSIEI CU PRIVIRE LA MINORITĂȚILE NAȚIONALE RUSE ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE: «LUMEA RUSĂ» ȘI NOUA ARHITECTURĂ A SECURITĂȚII

(Государственная политика России в отношении русских нацменьшинств в черноморском регионе: «русский мир» и новая архитектура безопасности) 

Politica Federației Ruse față de minoritățile ruse din statele bazinului Mării Negre trebuie abordată în context geopolitic regional și european. Nu în toate statele din regiunea Mării Negre există minorități naționale rusești. Este vorba în principal de minoritățile ruse din Ucraina și Republica Moldova. Mai există și o minoritate în România – în județul Tulcea, în delta Dunării (aproximativ 40.000 persoane), dar respectiva comunitate nu prezintă pentru Moscova același interes ca și cele din Ucraina și Republica Moldova (probabil, din motive istorice: rușii/lipovenii din România s-au refugiat din Rusia în secolele XVII-XVIII și de atunci nu s-au mai bazat pe statul din care au plecat).

Problema minorităților naționale ruse din Ucraina și Republica Moldova poate fi examinată și din perspectiva consolidării de către Federația Rusă a zonei sale de influență, în contextul competiției între cele două spații geopolitice: Occidental (al UE și NATO) și Eurasiatic (al Uniunii Vamale și OTSC [ОДКБ] – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă).

Așadar, problema minorităților naționale ruse din Ucraina și Republica Moldova vizează problema aflării Ucrainei și Republicii Moldova în zona de influență a Federației Ruse, în condițiile unei oferte integraționiste a UE – Parteneriatul Estic – respectiv în condițiile intenției declarate a autorităților de la Kiev și Chișinău de a se integra (de a adera) la UE, deci de a se înscrie în spațiul civilizațional european – occidental.

În prezent Ucraina și Republica Moldova sunt mebre ale CSI și, spre deosebire de republicile baltice ex-sovietice, care sunt membre ale NATO și UE, fac parte din vecinătatea apropiată. Acest concept a fost utilizat încă în doctrina militară rusă adoptată în 1993, pe timpul președinției lui Boris Elțîn, când ministru al apărării era generalul Pavel Graciov. Conceptul desemna spațiul de influență a Federației Ruse, în care armata rusă „este datoare să le apere pe cele 25 milioane de etnici ruși care se aflau în afara granițelor Federației Ruse (…) [1]”.

Republicile baltice, aflate acum sub umbrela NATO şi în cadrul UE, au reuşit să se desprindă de vecinătatea apropiată – zona de dominaţie geopolitică a Rusiei. În prezent observăm un proces de desprindere a Ucrainei și a Republicii Moldova de aria geopolitică rusească. Acesta se poate solda cu succes atunci când vor fi reunite trei elemente:

1) voinţă politică, respectiv acţiuni ale elitelor politice ucrainene și moldoveneşti (de exemplu, eradicarea corupției);

2) sprijinul popoarelor celor două state în vederea părăsirii spațiului de influenţă rusă și în vederea integrării în spațiul european (occidental);

2) sprijinul (în primul rând logistic și financiar) din partea UE şi SUA a demersului pro-european al guvernărilor de la Kiev și Chișinău.   

În ceea ce privește Republica Moldova, este dificil de spus dacă există în rândurile actualei guvernări o voință politică foarte clară cu privire la integrarea în spațiul civilizațional european, în condițiile în care, în urma acțiunilor actualei coaliții de guvernământ, după estimări ale specialiștilor în domeniul economic, 70% din sistemul financiar-bancar al RM este controlat de agenți economici din Federația Rusă, la fel cum aeroportul internațional Chișinău a fost preluat de o firmă din Rusia, după ce i-a fost concesionat de actualii guvernanți, printr-un proces lipsit de transparență.  

După cum am arătat, grija față de minoritățile ruse din Ucraina și Republica Moldova s-a manifestat în politicile rusești încă din 1993, temă inclusă în doctrina militară rusă, în concepția politicii externe a Federației Ruse și în alte documente. Se poate admite că reglementările respective au fost adoptate în urma experienței conflictului din zona estică a Republicii Moldova și războiului din 2 martie – 21 iulie 1992. Probabil, puțini au intuit că în 2014 un scenariu asemănător se va desfășura și în estul Ucrainei (regiunile Lugansk și Donețk).

Consider că una dintre cauzele atât ale conflictului din 1992, din estul Republicii Moldova, cât și ale conflictului din 2014 din Ucraina (privind peninsula Crimeea și din sud-estul continental al țării) se datorează trasării arbitrare, de către regimul sovietic, a granițelor între republicile sovietice. Cazul peninsulei Crimeea (autoritățile ruse susțin că a fost „alipită” la Rusia, în timp ce oficialii de la Kiev vorbesc despre „anexarea” peninsulei de către Rusia) este similar cu problema nordului și sudului Basarabiei – a celor două părți ale Republicii Democratice Moldovenești, proclamată la 2 decembrie 1917. La 28 iunie 1940 regimul sovietic a încorporat Ucrainei părți din județețe basarabene Hotin (la nord), Ismail și Cetatea Albă (la sud), respectiv în 1954 a fost încorporată Ucrainei Crimeea, care aparținea Rusiei. În ambele cazuri nu a fost chestionată populația acelor regiuni în privința faptului dacă dorește ca teritoriile respective să fie integrare într-o altă republică (cu atât mai puțin nu au fost întrebați toți locuitorii RSSM – în privința renunțării la nordul și sudul Basarabiei; și ai Rusiei – în privința renunțării la Crimeea). Prin actul din 28 iunie 1940 s-a comis un act de nedreptate față de moldovenii din raioanele Reni și Noua Suliță (constituie până în prezent peste 50% din populație), dar și față de bulgarii și găgăuzii din Bugeac, care au fost divizați, o parte dintre ei ajungând în altă republică.

Pe de altă parte, în Ucraina au fost exprimate opinii de nemulțumire cu privire la încorporarea în RSSM, la 28 iunie 1940, a fâșiei transnistrene. La 21 ianuarie 1999 preşedintele ucrainean Leonid Kucima a semnat decretul nr. 42, prin care s-a decis ca în ziua de 22 ianuarie să se marcheze „Sobornosti”, ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean. Un consilier regional din Liov, Rostislav Novojeneţ, reprezentant al Blocului Iulia Timoşenko, a revendicat pe 24 ianuarie 2011, în timpul unui miting de ziua unităţii Ucrainei, „regiuni etnice ucrainene” din Polonia, România, Rusia și Republica Moldova. Deputatul ucrainean a declarat că „în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie – care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina – care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina... Am pierdut Transnistria (s. A.L.), Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru”, a declarat el [2].

De asemenea, pe 5 august 2013 mass-media au difuzat o știre cu privire o declaraţie a deputatului Radei Supreme de la Kiev, membrul Partidului naționalist «Свобода» („Libertatea”), Eduard Leonov, despre necesitatea „reintegrării”, în anumite condiţii, a fâșiei nistrene în Ucraina. În comentariul său deputatul a subliniat: „Teritoriile etnice ucrainene, în rezultatul diferitelor evenimente geopolitice din secolul XX, au fost divizate de Patria Mare de graniţele câtorva state. În particular, Moldova a primit ca moştenire după destrămarea URSS Nistrenia, de aceea acel teritoriu nu este străin pentru Ucraina. Noi nu suntem interesaţi în escaladarea conflictelor teritoriale, dar nu avem dreptul să stăm într-o parte, când «actorii» externi determină soarta teritoriilor noastre etnice. În cazul unei tentative de absorbţie a Moldovei de către România noi trebuie să declarăm clar că suntem pregătiţi să reintegrăm Nistrenia în Ucraina” («Украинские этнические земли в результате различных геополитических событий XX века оказались отрезанными от Большой Родины границами нескольких соседних государств. В частности Молдова получила в наследство после развала СССР Приднестровье, поэтому эта территория для Украины не чужая земля. Мы не заинтересованы в раскачивании территориальных конфликтов, но не имеем права стоять в стороне, когда внешние «игроки» определяют судьбу наших этнических земель. В случае попытки поглощения Молдовы Румынией мы должны четко заявить про готовность реинтеграции Приднестровья к Украине») [3].

Stârneşte nedumerire afirmaţia deputatului ucrainean despre „teritorii etnice ucrainene”, cu referire la fâşia transnistreană moldovenească, acolo unde de secole moldovenii au alcătuit majoritatea populaţiei, situația demografică modificându-se odată cu industrializarea, deci creșterea populației oraşelor din zonă. Cu toate acestea, în fâșia transnistreană există zone cu localități în care locuiește compact populație de etnie ucraineană – mai ales în raioanele Râbnița și Camenca. Astfel, regimul sovietic a comis un act de nedreptate față de ucrainenii de pe malul stâng al Nistrului, încorporând localitățile lor în RSSM. Pe de altă parte, deputatul ucrainean nu a spus că în Ucraina au fost încorporate, la 28 iunie 1940, teritorii etnice moldoveneşti, care niciodată nu au aparţinut Ucrainei şi unde populaţia majoritară o reprezintă moldovenii (mai ales raioanele Noua Suliță și Reni), localităţile cărora sunt situate compact.

Spre deosebire de unii oficiali ucraineni care au abordat problema graniței stabilite arbitrar de regimul sovietic, guvernanții Republicii Moldova nu au ridicat acest subiect. O încercare timidă în acest sens a făcut deputatul din opoziție al Parlamentului RM, președintele PSRM, Igor Dodon [4]. Tentativa de referință aparține conducerii RSSM, care în 1946 a expediat o scrisoare conducătorului statului sovietic, Iosif Stalin, în care a cerut retrocedarea teritoriilor moldovenești (nordul și sudul Basarabiei) RSSM, prezentând argumente de ordin istoric, demografic și economic [5].     

Consider că una dintre cauzele conflictului privind zona nistreană a RM, care a răbufnit în 1992, a fost trasarea arbitrară a graniţei ucraineano-moldoveneşti de către autorităţile sovietice, graniță stabilită oficial la 4 noiembrie 1940 – și care este valabilă până în prezent. Atunci regimul sovietic a comis o nedreptate atât împotriva poporului ucrainean, cât și împotriva celui moldovenesc, în sensul că graniţa între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească nu a ţinut cont de componența etnică a localităților din teritoriile cu cu care s-a operat schimbul: numeroase localităţi moldoveneşti – din raioanele Reni, Noua Suliţă, Herţa, Adâncata şi Storojineţ au fost încorporate în Ucraina, iar localităţi populate de ucraineni, pe malul stâng al Nistrului, mai ales din raioanele Râbniţa și Camenca, au fost încorporate RSSM. Consider că o cauză a disputelor teritoriale în republicile post-sovietice este lipsa discutării într-un cadru interstatal a problemelor create de regimul sovietic cu privire la granițele care au fost moștenite de noile state. Comunitatea internațională nu cunoaște în profunzime această problemă, istoricul ei. Autoritățile, diplomația Federației Ruse nu au explicat statelor lumii practica regimului sovietic de transferare arbitrară a unor teritorii dintr-o republică în alta.

Un exemplu de gestionare eficientă a problemelor granițelor a fost schimbul de localități între Cehia și Slovacia în 1993, când cele două republici s-au despărțit, după desființarea Cehoslovaciei. De asemenea, în 1919 România și Cehoslovacia au făcut un schimb de localități, iar în 1924 România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor au făcut un schimb de localități în Banat [6]. Consider că o ajustare a graniţei ucraineano-moldoveneşti, conform precedentelor evocate ale dreptului internaţional (România şi Cehoslovacia în 1919, România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor în 1924, Cehia şi Slovacia în 1993) în urma căreia localităţile populate de etnici ucraineni din stânga Nistrului să fie reîncorporate Ucrainei, aşa cum propune deputatul Leonov, şi, respectiv, localităţile moldoveneşti de pe teritoriile istorice moldoveneşti aflate actualmente în regiunea Odesa (sudul Basarabiei) şi regiunea Cernăuţi să fie reîncorporate Moldovei – ar fi o soluţie care ar contribui la rezolvarea problemei (conflictului) privind zona nistreană a Republicii Moldova, a problemei zonei cu localități ucrainene din fâșia nistreană, încorporată la 28 iunie 1940 RSSM, precum și a problemei localităților moldoveneşti încorporate prin abuz, de autorităţile sovietice, Ucrainei, la 28 iunie 1940.  

Politica de stat a Rusiei cu privire la minoritatea națională din Republica Moldova se manifestă printr-un sprijin financiar de 1 miliard $ pe an (inclusiv pentru consumul de gaz neachitat), după cum a declarat președintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla. Deși în zona nistreană componența etnică denotă că moldovenii, ucrainenii și rușii constituie, fiecare comunitate, câte o treime din populație și cu toate că, formal, toate cele trei limbi au statut oficial, limba folosită în administrație, în învățământul superior (cu excepția Catedrei de Limbă Moldovenească de la Universitatea „T. Șevcenko” din Tiraspol) este limba rusă. Poate din acest motiv persoane din administrația de la Tiraspol numesc Nistrenia „limita lumii ruse” («рубеж русского мира»: ministrul de externe de la Tiraspol N. Ștanski ș.a.). Datoria nerecunoscutei RMN pentru gaz este de 4 miliarde $, pe care Rusia nu îi cere, în timp ce în ceea ce privește datoria de 3,508 miliarde $ a Ucrainei, autoritățile de la Moscova au anunțat că iau în considerare posibilitatea opririi livrărilor de gaz, până când guvernul de la Kiev nu numai că va achita datoriile, dar va și plăti în avans. Un alt element al politicii de stat a Rusiei cu privire la minoritățile naționale ruse din Republica Moldova este acordarea în masă – mai ales populației zonei nistrene – a cetățeniei ruse. Conform unor estimări, în prezent circa 200.000 de persoane din Nistrenia dețin cetățenia Federației Ruse.     

În prezent Federația Rusă s-a angajat într-un proces de consolidare a spațiului ex-sovietic prin intensificarea proceselor integraționiste. Federația Rusă a propus republicilor din spațiul CSI integrarea în noi structuri interstatale – Uniunea Vamală și viitoarea Uniune Eurasiatică – în care integrarea va fi mult mai amplă și profundă. Consider că utilizarea sintagmei „lume rusă” («русский мир») cu referire la teritoriile republicilor ex-sovietice, respectiv „adunarea teritoriilor” («собирание территорий») nu contribuie la succesul ofertelor proiectelor intergaționiste ale Federației Ruse. Fără îndoială, Rusia este un centru geopolitic în lumea multipolară a perioadei post Război Rece. Ea este îndreptățită să aibă inițiative de atragere a unor state (în primul rând a celor cu care se mărginește) și de creare a unui spațiu civilizațional comun. Dar acest spațiu nu poate fi „lumea rusă”. Rusia are în prezent o șansă istorică – să constituie un spațiu civilizațional din care să facă parte mai multe lumi. De exemplu, în Europa de Est poate fi vorba de lumea ortodoxă (ca parte a lumii eurasiatice). Din lumea ortodoxă pot face parte lumea slavă de Est (respectiv lumea rusă, lumea ucraineană, lumea belarusă), lumea romanică de est (lumea moldovenească). Proiectul integraționist rus poate să vizeze și lumea slavilor de sud (lumea bulgară, lumea sârbă, lumea muntenegreană, lumea macedoneană) și lumea greco-romană (Grecia și România). Indiferent de opțiunea politică a statelor menționate, există incontestabil o comuniune spirituală – religioasă – între toate aceste state pe care le unește aceeași religie: Creștin-Ortodoxă. Întrucât Rusia este cel mai mare (din puct de vedere teritorial) respectiv cel mai puternic (din punctul de vedere al capacităților militare) stat din spațiul ortodox, ea este un stat îndreptățit să-și asume statutul de lider. Dar statutul de lider îi va fi recunoscut numai în condițiile respectării de către Kremlin a identităților naționale, a suveranității și a integrității teritoriale a statelor din spațiul ortodox (lumea ortodoxă), căci în prezent, din cauza unor conflicte în statele Europei de Est, în care Federația Rusă este implicată (Republica Moldova și Ucraina), aceste republici se orientează către Uniunea Europeană și NATO pentru a fi apărate de Rusia.

Uniunea Eurasiatică poate fi creată și poate exista în viitor exclusiv cu condiția respectării suveranității celorlalte state membre de către Federația Rusă. Moscova poate face Uniunea Eurasiatică atractivă prin promovarea tradițiilor proprii popoarelor din acest spațiu, stabilirea unor norme legale prin care să fie asigurată securitatea alimentară a popoarelor statelor membre – să fie interzise organismele modificate genetic (OMG) [7], să nu fie impuse pașapoarte biometrie și card-uri bancare (să nu aibă loc cip-izarea popoarelor statelor membre) – practică ce conduce, din perspectiva viziunii Creștin-Ortodoxe, la instituirea unui control total asupra oamenilor, într-un regim global – stare de lucruri despre care există profețíi atât în „Apocalipsă”, cât și în scrierile unor Sfinți Părinți ai Bisericii.

Rusia, la fel ca oricare alt stat al lumii, are nevoie de state prietene. În ajunul Războiului al Doilea Mondial, Uniunea Sovietică era un stat izolat, fără state prietene (aliate). Un stat izolat și fără aliați nu poate avea un statut de lider și un rol internațional sau regional important. De respectul față de vecini, de capacitatea de a-i atrage depinde  rolul Federației Ruse în lume și în spațiul eurasiatic, inclusiv ortodox.

În condițiile schimbărilor geopolitice din spațiul ex-sovietic, după alipirea/anexarea Crimeii la/de către Rusia, după limpezirea statutului regiunilor Lugansk și Donețk, se va putea vorbi de o nouă arhitectură a securității în regiunea Mării Negre. Noua configurație va depinde de statutul Ucrainei și Republicii Moldova, în contextul apropierii de Uniunea Europeană. Dacă Bruxelles-ul va oferi o perspectivă clară, celor două state, de aderare la UE,  acest fapt va însemna integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în spațiul european (occidental, eventual și în cel euroatlantic). Acest lucru depinde însă și de eșuarea sau reușita inițiativelor integraționiste ale Federației Ruse, inclusiv a politicii de stat a Moscovei față de minoritățile ruse din Ucraina și Republica Moldova, cu luarea în considerare a intereselor celor două state vecine.            

Note:

1.      Cioroianu Adrian. Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială. – Bucureşti: Curtea Veche. – 2009. – P. 155-156. 

2.   Viorel Patrichi: Ucraina vtrea să ne ia și Putna  http://www.rgnpress.ro/rgn_11/analize-interviuri/419-viorel-patrichi-ucraina-vrea-s-ne-ia-i-putna.html (accesat 17.05.2014); Un oficial ucrainean cere anexarea unor "regiuni etnice ucrainene" din Polonia şi           România – presă http://www.zf.ro/politica/un-oficial-ucrainean-cere-anexarea-unor-regiuni-etnice-ucrainene-din-polonia-si-romania-presa-7912603 (accesat 17.05.2014);

3.   Украина имеет право на интеграцию Приднестровья https://tiras.ru/v-mire/38249-ukraina-imeet-pravo-na-reintegraciyu-pridnestrovya.html (accesat 17.05.2014);

4.    (video) Declarație îndrăzneață a lui Dodon: E bine și noi să ne recăpătăm teritoriile istorice pierdute! http://unimedia.info/stiri/video-declaratie-indrazneata-a-lui-dodon-e-bine-si-noi-sa-ne-recapatam-teritoriile-istorice-pierdute-73789.html (accesat 17.05.2014);

5.  Пакт Молотова – Риббентропа и его последствия для Бессарабии. – Кишинёв: Университас. – 1991. – P. 113.

6. Cum s-a unit Maramureșul cu Țara, http://www.viseudesus.ro/maramuresul-istoric/36-maramures/50-cumsaunit (accesat 17.05.2014); Frontiera între România și Serbia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Frontiera_%C3%AEntre_Rom%C3%A2nia_%C8%99i_Serbia (accesat 17.05.2014);

7.   В Думу внесен законопроект о запрете на ввоз в Россию продуктов с ГМО, РИА Новости, http://ria.ru/economy/20140226/997080475.html#ixzz31yeC9bdC (accesat 17.05.2014). 

      Comunicare prezentată la conferința științifică internațională cu genericul: „Politica de stat faţă de minorităţile naţionale şi securitatea în bazinul Mării Negre” (Comrat, 12 mai 2014) / Международная научная конференция «Государственная политика в отношении нацменьшинств и безопасность Черноморского региона» (Комрат, 12 мая 2014 г.).