De ce autorităţile RM nu au grijă de compatrioţii de peste hotare sau o lecţie a Rusiei

Recent mijloace de informare în masă din Federaţia Rusă au comunicat că MAE de la Moscova intenţionează să afle dispoziţia compatrioţilor de peste hotare. În proiectul autorităţilor ruse sunt vizate Ucraina, Moldova, Letonia, Germania, Kazahstan, Kirghizia, Uzbekistan şi Tadjikistan. Instituţia diplomatică din Rusia urmează să desemneze executantul proiectului (cercetării), în acest scop fiindu-i alocate 6 milioane ruble. Scopul principal al activităţilor îl reprezintă obţinerea şi evaluarea caracteristicilor social-demografice ale compatrioţilor ruşi (posibililor participanţi la programul de stat privind acordarea asistenţei în mutarea benevolă în FR), care locuiesc în ţările cercetate, şi elaborarea unor recomandări privind creşterea eficienţei realizării programului respectiv. „Scopul monitorizării îl constituie adunarea şi analizarea informaţiilor despre situaţia social-politică şi economică a compatrioţilor, dispoziţiile şi potenţialul lor migraţional, gradul de informare despre respectivul program”, – se spune în sarcina tehnică. Studiul trebuie îndeplinit în timp de 60 de zile calendaristice după semnarea contractului. Cererile de participare la licitație vor fi acceptate până la data de 27 ianuarie, licitația electronică a fost stabilită pentru 3 februarie anul curent. 

Este impresionantă grija conducerii statului rus faţă de compatrioţii din „vecinătatea apropiată” – republicile post-sovietice – şi din Germania, stat în care, se vede, s-a stabilit un număr semnificativ de cetăţeni ruşi, pe care Kremlinul îi vrea reveniţi în Patrie. Comparând, în acest context, Republica Moldova cu Federaţia Rusă, îmi permit să întreb: de ce conducerea Rusiei poate să fie interesată de conaţionalii de peste hotare, iar conducerea RM nu este capabilă de aşa ceva? De ce etnicii ruşi simt grija şi sprijinul conducerii statului titular, de origine (a Patriei Mame), în timp ce moldovenii din alte state par condamnaţi la indiferenţă din partea autorităţilor statului moldovenesc? Specificul populaţiei moldoveneşti de peste hotare ţine, printre altele, de faptul că ea se constituie din comunităţi aflate pe teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate la 28 iunie 1940 (ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei, nordul Bucovinei – teritorii încorporate în Ucraina, inclusiv raioanele dintre Nistru şi Bug, ale fostei RASSM)... De ce conducerea de la Chişinău nu este interesată de destinul acelor compatrioţi?

Personal, văd câteva răspunsuri. O conducere care nu face nimic pentru oprirea exodului propriilor cetăţeni – din neputinţă sau/şi din interes (căci migranţii trimit remiteri prin care este menţinută o structură statală afectată de corupţie până în profunzimi, deci ineficientă) – nu are cum să sprijine nici compatrioţii de peste graniţe. Dacă guvernarea nu are grijă de cetăţenii din ţară, cei care au plecat sau cei care vor să plece peste hotare, în căutarea unui loc de muncă, cum să aibă grijă de cei aflaţi în teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate sau de cei din satele moldoveneşti din regiunea Kirovograd (Ucraina) sau din ţinutul Krasnodar (Rusia)? Dacă guvernarea de la Chişinău nu are nevoie de proprii cetăţeni, cum să aibă nevoie de compatrioţii care nu deţin cetăţenia RM? Cum să ne aşteptăm la elaborarea şi implementarea unor programe de repatriere a moldovenilor din Rusia sau Ucraina, sau la programe de acordare a cetăţeniei moldoveneşti acelor compatrioţi?

Ţinând cont de lipsa aproape totală de interes faţă de compatrioţii din teritoriile istorice moldoveneşti înstrănate – cei care nu constituie diaspora (nu deţin cetăţenia moldovenească), deci cei care nu votează la alegerile pentru Parlamentul RM – se poate presupune că în prezent la Chişinău activează o coaliţie de mancurţi („După roadele lor îi veţi cunoaşte” – Evanghelia după Matei, 7.16). Totuşi, mai poate fi admisă o interpretare: având o conştiinţă etnică românească, actualii guvernanţi de la Chişinău se aşteaptă ca Guvernul de la Bucureşti să aibă grijă de compatrioţii din Ucraina, Rusia şi celelalte republici ex-sovietice. Faptul că mulţi dintre aceştia se identifică drept moldoveni, deci văd statul moldovenesc drept Patrie istorică, nu îi deranjează. Tot ceea de ce sunt preocupaţi sunt concesionările şi privatizările averii (activelor) publice până la înfăptuirea unirii, declarate deja de Traian Băsescu.

Oricare ar fi explicaţia abandonării şi ignorării, de către autorităţile de la Chişinău, a compatrioţilor din teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate şi a celor din Rusia şi din alte republici ex-sovietice, care nu deţin cetăţenia moldovenească, cert este că, în acest context, Rusia reprezintă un model care va fi urmat de o conducere normală care va accede la putere în Republica Moldova. 

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Pot fi motivaţi cu premii studenţii moldoveni din străinătate să revină în ţară?

Vineri, 4 ianuarie, peste 30 de tineri moldoveni care îşi fac studiile în străinătate au fost premiaţi în cadrul primei ediţii a Galei concursului „Excelenţă Academică pentru Moldova”, „sub înaltul patronaj al Prim-Ministrului RM Iurie Leancă”. Căştigător al Premiului la categoria Statele Unite şi Canada a fost desemnat Victor Buză, care-şi face doctoratul la Universitatea Harvard. „Vreau să rămân într-o carieră academică, vreau să devin profesor într-o instituţie din Statele Unite”, a menţionat acesta pentru o televiziune de ştiri. „Vom lucra la consolidarea acestei reţele de tineri, talentaţi, profesionişti şi care ulterior vor să se întoarcă acasă şi să contribuie la dezvoltarea Moldovei”, a precizat organizatoarea concursului, Dana Muntean. Totuşi, unii studenţi spun că nu sunt apreciaţi la justa valoare în Republica Moldova. „În momentul în care noi nu apreciem potenţialul uman, evident că este foarte greu să fii motivat de a-ţi menţine acelaşi statut şi acelaşi nivel profesional acasă", a declarat căştigătoarea doctorat la categoria „Europa de Vest”, Corina Cojocaru.

Actualii guvernanţi de la Chişinău, care au organizat evenimentul respectiv, chiar sunt ciudaţi... Deşi au declarat că vor să contribuie la întoarcerea acasă a studenţilor originari din RM şi care studiază în străinătate, au premiat persoane care au declarat franc că nu au de gând să revină în ţară. Şi aceştia pot fi înţeleşi (cu toţii ştiu ce se întâmplă în ţara lor). Poate că autorităţile modoveneşti ar trebui să motiveze tinerii cetăţeni care studiază peste hotare şi care anume se angajează să se întoarcă acasă (iar acceptarea unui premiu, la respectiva gală, ar fi o garanţie, în acest sens)... Poate asemenea premii ar trebui acordate cu condiţia ca premiantul să se oblige că se va întoarcă şi va lucra acasă, în RM... Dacă tânărul moldovean, student în SUA, spune clar că nu are de gând să se întoarcă în RM, ci să rămână şi să lucreze acolo, de ce mai este premiat de autorităţile RM? Pentru contribuţia viitoare la propăşirea SUA? Cei din SUA vor avea grijă să-l răsplătească. Se pare că guvernanţii de la Chişinău îi premiază pe studenţii/doctotanzii care s-au dezamăgit ireversibil de RM, datorită calităţii actualei guvernări, din cauza atitudinii guvernanţilor faţă de cetăţenii ţării... Guvernanţii îi premiază pe cei de care au scăpat, cărora nu mai trebuie să le creeze condiţii normale de activitate profesională... Pe de altă parte, acordarea acestor premii este un semnal pentru tinerii din ţară: veţi fi apreciaţi de autorităţile RM dacă veţi pleca şi veţi declara că nu aveţi de gând să vă întoarceţi. Desigur, cetăţenii moldoveni care au studiat în străinătate  nu pot fi atraşi prin premii (diplome, aparate de fotografiat, tablete şi kindle-uri), ci prin crearea unor condiţii normale de trai şi activitate.

Şi când te gândeşti că potentaţii de la Chişinău ar fi putut să organizeze asemenea gale, în care să premieze o dată în plus studenţii din ţară şi pe cei din străinătate, care vor să contribuie, după terminarea studiilor, la propăşirea Republicii Moldova... Şi când te gândeşti că şefii de la Chişinău ar fi putut să organizeze asemenea gale, în care să premieze compatrioţii noştri din raioanele Noua Suliţă, Herţa, Storojineţ, Adâncata, Reni, Ismail, Sărata, ş.a. – cei care în pofida vitregiilor timpurilor nu renunţă la şcolile cu predarea în limba strămoşilor, cei care păstrează vie flacăra culturii strămoşeşti, a tradiţiilor şi obiceiurilor vechii (marii) Moldove. Actuala conducere a RM ar fi putut face multe lucruri de folos, cu puţinii bani de care dispune – puţini din cauza degradării economice a ţării (RM este cel mai sărac stat din Europa). Dar dacă actuala guvernare de la Chişinău ar fi fost capabilă să facă ceva de folos legat de o gală în care ar fi putut să premieze persoane care merită, cred că RM nici nu mai era cel mai sărac stat din Europa...  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce T. Băsescu stăruie asupra ideii unirii sau ceva despre RM ca o pradă

Ieri mass-media au difuzat şi comentat copios o declaraţie a preşedintelui României, Traian Băsescu, făcută în studioul unui post de televiziune de la Bucureşti. Demnitarul român a revenit asupra ideii pe care a mai exprimat-o la sfârşitul anului trecut – cea a unirii Republicii Moldova cu România. Băsescu a declarat: ,,România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă". După ce tot mai multe sondaje de opinie au arătat o scădere semnificativă a preferinţelor electoratului pentru partidele şi politicienii de la guvernare din RM, iată că şi şeful statului român îi tratează ca pe nişte perdanţi ce urmează implacabil să părăsească scena politică, lăsând locul altor forţe politice. De ce T. Băsescu îi tratează pe politicienii de la Chişinău ca pe nişte inşi pe care nu îi priveşte destinul statului Republica Moldova? Desigur, pentru că aceasta este imaginea pe care şi-au creat-o până în prezent, în ceea ce priveşte seriozitatea, competenţa şi credibilitatea. Numai imaginea unui prim-ministru moldovean care se bucură că omologul său român i-a dăruit la Bucureşti un CD cu desene animate „Tom şi Jerry” cât face...

Ca un observator din interior al fenomenului politic din RM, mi s-a părut totuşi straniu că T. Băsescu îi desconsideră într-atât pe actualii politicieni de la Chişinău. La urma urmei, în politică unele persoane pot să nu-ţi fie agreabile, dar utile – poţi să te foloseşti de ele pentru a-ţi atinge scopurile. În fond, cea mai uşoară cale de realizare a scopului său (a unirii RM cu România) este ca Băsescu să se înţeleagă cu ei, actualii politicieni de la Chişinău – ca ei să predea ţara. Or, ei au experienţă în acest sens – aeroportul, BEM-ul (acestea două, e drept, predate unor agenţi economici din Rusia) ş.a.... Depinde de „preţul întrebării”.  

În plus, mai e un aspect important. Actualii politicieni aflaţi la putere în Chişinău, se pare, au reuşit să acrediteze în RM, poate şi în lume, ideea că moldovenii sunt atât de incapabili încât nu se pot autoguverna, ca ţară nu pot să fie decât cel mai sărac stat din Europa (de corupt ce este), din care populaţia se refugiază în căutarea unor condiţii elementare de trai decent. De aceea, o scăpare de incompetenţa şi delapidările propriilor politicieni este ca moldovenii să fie guvernaţi de la Bucureşti. Iată de ce, la oferirea preţului, va trebui să se ţină seama de aceste servicii şi beneficii, aduse cu sau fără intenţie, „cauzei unirii” de către politicienii de la Chişinău.

În prezent, RM este văzută ca un stat aflat în descompunere, care nu mai poate recupera zona sa nistreană, controlată de Federaţia Rusă. Recent, şeful administraţiei de la Tiraspol, E. Şevciuk, a declarat că „RMN” este interesată de satele de pe malul drept al Nistrului, care au făcut parte, în perioada sovietică, din raioanele Camenca şi Dubăsari. Moscova şi-a mai declarat deschis „interesul sporit” faţă de regiunile sudice ale RM: autonomia găgăuză şi raionul Taraclia, locuite, în majoritate, de găgăuzi şi bulgari. Guvernanţii de la Chişinău nu au avut nici o replică, instituţiile statului moldovenesc părând structuri amorfe şi paralizate. Iar statul moldovenesc – un ansamblu aflat în disoluţie. În asemenea condiţii, mi se par fireşti declaraţiile preşedintelui Băsescu cu privire la încorporarea unei părţi a RM în România (înclin să cred că el conştientizează imposibilitatea atentării la zona nistreană şi la alte zone din RM asupra cărora Rusia şi-a declarat „atenţia sporită”). În condiţiile în care statul moldovenesc, datorită unei guvernări incompetente, imorale şi lipsite de demnitate, este sfâşiat, declaraţiile lui Băsescu sunt de înţeles. Atâta doar că, mi se pare, şeful statului român a greşit tactica.  

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

Cum poate fi realizată mai uşor de către Traian Băsescu unirea RM cu România

     Traian Băsescu: ,,România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă". Straniu că Băsescu îi desconsideră într-atât pe politicienii de la Chişinău. În fond, cea mai uşoară cale de realizare a planului său (a unirii) este să se înţeleagă cu ei - ca ei să predea ţara. Or, ei au experienţă în acest sens - aeroportul, BEM-ul (acestea două, e drept, predate ruşilor) ş.a. ... Totul depinde de suma ce va fi propusă. În plus, actualii politicieni de la Chişinău, se pare, au reuşit să acrediteze ideea că moldovenii sunt atât de proşti încât nu se pot autoguverna, ca ţară nu pot să fie decât cel mai sărac stat din Europa (de corupt ce este). De aceea, singura lor scăpare de prostia şi hoţia propriilor politicieni este să fie guvernaţi de la Bucureşti. Numai imaginea unui prim-ministru moldovean care se bucură că i-au dăruit la Bucureşti un CD cu desene animate Tom şi Jerry cât face... Iată de ce la oferirea preţului va trebui să se ţină seama de aceste beneficii aduse lui Băsescu de politicienii de la Chişinău.

Despre noi pretenții teritoriale ale RMN, din perspectiva așteptatei recunoașteri a independenței

Joi, 26 decembrie, șeful administrației de la Titaspol a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a făcut totalurile activității sale din anul curent. O temă căreia i-a dedicat o atenție sporită a fost cea privind relațiile dintre Chișinău și Tiraspol. Întrebat de ce negocierile dintre cele două părți basculează, E. Șevciuk a răspuns: „Negocierile basculează, adică nu este atins efectul așteptat de la început, în primul rând pentru că nu există voința politică adecvată pentru obținerea rezultatului concret în direcțiile prioritare ale interacțiunii dintre Nistrenia și Moldova: este vorba de problemele economice, ale transportului ș.a.m.d.. Probabil nu există voință politică, probabil nu există, cu regret, la partenerii noștri, dorința de a evada de la ideologia care a fost adusă în interacțiunea dintre Chișinău și Tiraspol din anul 2001, o ideologie de confruntare, în primul rând ideologia forțării, a restricționării, a tentativelor presiunilor din exterior pentru a obține, pentru sine, poziții politice comode”. Șevciuk a calificat ideologia respectivă ca fiind una a „suprimării”. El a mai spus că „Tiraspolul a propus de 6-7 ori mai multe inițiative în procesul de negocieri”. Din aceste declarații a reieșit clar lipsa de interes sau incapacitatea guvernării RM de a gestiona eficient relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, cu atât mai puțin reintegrarea zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova.

Întrebat despre problema recunoașterii independenței RMN, Șevciuk a invocat exemplele Kosovo, al Gibraltar-ului, menționând că „vine timpul când trebuie luate decizii precise, clare din punctul de vedere al dreptului internațional. Aceste decizii trebuie să fie juste. Iar justețea va fi realizată atunci când opiniile cetățenilor vor for fi luate în considerare. Și sper că aceste decizii vor fi luate, așa cum am spus și anterior, în 2014, maximum în 2015”. Liderul de la Tiraspol amenționat că deși nu este recunoscut, statul nistrean funcționează. Totuși, el a recunoscut că structurile „de stat” pot să asigure bugetul cu doar 25%, restul, după cum se știe, fiind resurse primite de la Moscova.         

În interviul cu pricina au fost făcute, pentru prima oară, câteva remarci subtile și inedite cu privire la unele aspecte teritoriale ale conflictului de pe Nistru. Șevciuk a spus că oamenii din unele localități din apropierea Nistreniei (inclusiv din zona de securitate) [de pe teritoriul controlat de RM] s-au adresat către administrația de la Tiraspol cu solicitarea de a interveni pentru rezolvarea unor probleme sociale, de a obține cetățenia nistreană și chiar de a fi admise – localitățile respective – în componența RMN. Este vorba de satele de pe malul drept al Nistrului, ale fostelor raioane Dubăsari și Camenca („nu toate, dar unele”). Șevciuk a menționat: „Nouă nu ne este indiferent care este situația în acele localități, cum sunt tratați cetățenii din acele sate” – în ceea ce privește apărarea intereselor lor, predarea în limba rusă, asistența medicală. „Din aceste raioane au fost primite 1500 de solicitări, inclusiv din sate aflate în jurul Benderului, care se află sub controlul Moldovei, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Apare o întrebare interesantă legată de satele acestea, care la timpul lor s-au aflat în componența raionului Dubăsari: de ce granița administrativă la ziua de astăzi este încălcată și raionul Dubăsari de facto este împărțit, ca și raionul Camenca?”. Până în prezent, ședul administrației de la Tiraspol s-a referit la satele de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub jurisdicția RM: Pârâta, Pohrebea, Coșnița Doroțcaia, Cocieri și Molovata Nouă, de asemenea la satul Varnița de pe malul drept. Acum însă, Șevciuk a făcut referire la satele de pe malul drept al Nistrului – basarabene – din raioanele Camenca și Dubăsari, care din câte se știe au fost permanent loiale RM. El nu a anunțat acțiuni de preluare cu forța a satelor respective, dar întrebarea cu privire la granița administrativă „discutabilă” merită atenția opiniei publice. În acest context poate fi examinată și întrebarea: să fie oare adevărat că din cauza sărăcirii masive a majoriății locuitorilor RM, mai ales a celor din localitățile rurale, tot mai mulți cetățeni ai țării vor să scape de „povestea de succes” și să obțină condiții elementare de viață în cadrul unei structuri teritoriale în care tarifele la utilități și prețurile la produse sunt de câteva ori mai mici, iar veniturile (pensiile, alocațiile ș.a.) sunt mai mari?   

În opinia lui Șevciuk, planul expus recent de Băsescu privind al treilea proiect național – după aderarea României la NATO și UE, acela al unirii RM cu România – se va realiza într-o perspectivă apropiată. Această perspectivă, după cum a reieșit din expunerea sa, nu poate decât să contribuie la așteptata recunoaștere internațională a independenței RMN.

Șevciuk a mai spus că, în opinia sa și a Ministerului Educației, este nevoie să se acorde o atenție sporită predării în limba moldovenească în 2014-2015, deoarece „practic am rămas singurii în lume care predăm în limba moldovenească”. De aceea, urmează să crească finanțarea școlilor moldovenești. Iată că, se pare, în mod paradoxal, decizia Curții Constituționale cu privire la limba română poate ajuta școlile cu predarea în limba moldovenească în baza grafiei chirilice din zona nistreană, școli cărora guvernarea de la Chișinău nu le-a oferit vreodată vreun ajutor. Nu este de mirare, în condițiile în care „povestea de succes” nu este capabilă să finanțeze/întrețină școlile din teritoriul pe care îl controlează, școli pe care le optimizează, adică le închide.

În lumina celor expuse de E. Șevciuk (cu referire la cererile unor locuitori din unele sate basarabene de a intra în componența RMN), cuvintele premierului Iurie Leancă privind întreprinderea unor măsuri care vor face RM atractivă pentru zona nistreană par dintr-o altă lume, care are puține în comun cu lumea reală – în care cetățenii RM se confruntă cu dificultăți materiale, în pofida parafării de acorduri cu UE. Cu toată asistența finaciară fabuloasă de la Bruxelles, în realitate zona nistreană este mai atractivă pentru satele aflate sub jurisdicția RM, nu invers. Și nu cred că din cauza Bruxelles-ului (a UE).             

[Articol scris pentru Moldova.org]

Paradoxurile Ministerului Educației sau cine pentru cine este

Nu cu mult timp în urmă, pe 13 noiembrie, mass-media au informat despre prezentarea pentru dezbateri, de către Ministerul Educației (ME), a proiectului Codului Educației. În aceeași zi, după ce am constatat că textul proiectului legii nu a fost postat pe site-ul ME, în modesta mea calitate de cadru didactic (confernețiar, doctor) la una dintre universitățile chișinăuene, i-am solicitat viceministrului Educației Loreta Handrabura, responsabilă de învățământul superior, varianta „supusă dezbaterilor” a Codului în cauză. Doamna viceministru mi-a răspuns că nu are varianta finală, revizuită, după dezbaterile pe care le-au avut inclusiv în acea zi (!?). Am rugat-o să-mi pună la dispoziție varianta care este supusă discuțiilor. Într-o manieră optimistă, funcționarul de stat mi-a răspuns o voi avea ca toata lumea, fără discriminare, pe pagina ME, doar că să am răbdare. Și iată că joi, 26 decembrie, la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație, invitații căreia au fost ministrul Educației Maia Sandu și un șir de funcționari de rang înalt din ME, am aflat că discuțiile pe marginea proiectului Codului Educației s-au încheiat. Iar doamna Nadejda Velișco, șefa Direcției Învățământ superior și dezvoltare a științei din cadrul ME mi-a comunicat că proiectul documentului a fost postat pe site-ul Ministerului, cu modificările efectuate în urma discuțiilor. De asemenea, dânsa mi-a comunicat că proiectul a fost deja expediat celorlalte ministere pentru obținerea avizului, urmând ca în primăvară (martie sau aprilie 2014) proiectul legii să fie supus votului deputaților Parlamentului.  

De ce un document de o asemenea importanță nu a fost discutat la ședințele catedrele universităților, cel puțin partea din el care se referă la învățământul superior?, deși profesorii universitari ar fi putut oferi sugestii utile și cu privire la celelalte trepte ale sistemului educațional. Din cele spuse de doamna ministru Sandu a reieșit că dânsa a avut discuții pe marginea proiectului cu rectorii universităților. Desigur, universitățile dispun de autonomie și poate că era treaba administrațiilor instituțiilor de învățământ superior să organizeze discuții la ședințele catedrelor – în componentele de bază ale structurii organizatorice a unei universități. Cred totuși că dacă cei din conducerea ministerului ar fi postat pe site-ul ME varianta inițială și dacă fiecare profesor din această țară ar fi avut ocazia să ia cunoștință cu proiectul legii și să ofere sugestii pentru a-l îmbunătăți, ar fi avut de câștigat toți – inclusiv conducerea politică, tehnocrată a ME. Or, după cum s-au desfășurat lucrurile, s-a creat impresia că Ministerul nu a fost interesat de opiniile profesorilor – celor care activează în sistemul de educație, care va fi reglementat de noul Cod. Această situație, cu regret, ne-a aminitit de practicile sistemului totalitar (sovietic) când partidul decidea și poporul executa. În sistemul democratic însă, din câte se cunoaște, nu profesorii din sistem sunt pentru Minister, ci ME este pentru profesori, elevi și studenți. De aceea, bine ar fi fost dacă proiectul legii pe care o vor aplica profesorii ar fi fost discutat de profesori – de cât mai mulți dintre ei.

De altfel, atitudinea nepăsătoare a conducerii ME nu ne miră pe fundalul nepăsării cu care coaliția de guvernământ a sfidat societatea moldovenească în timpul negocierilor cu UE asupra Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb. Guvernanții nu au pus la dispoziția cetățenior țării cele două texte decât după ce au fost parafate, deci când nu mai puteau fi introduse modificări, în vederea îmbunătățirii conținutului lor.

La ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație ministrul Maia Sandu mi-a răspuns la o întrebare legată de doctoratul habilitat. În ciuda unei atitudini nu tocmai democratice din partea conducerii și a funcționarilor din ME, le-am spus diriguitorilor sistemului de educație că îi susțin în ceea ce privește implementarea normelor din spațiul european (occidental) cu privire la acest subiect. Or, doamna Sandu a menționat că unii rectori ai universităților se opun excluderii gradului științific de doctor habilitat, urmând să rămână abilitatrea – în baza publicațiilor, participării la proiecte de cercetare – pe care o va face același CNAA. Dacă ministrul Maia Sandu ar fi apelat la profesorii universitari din țară, ea ar fi obținut sprijin pentru toate inițiativele care sunt menite să armonizeze sistemul educațional din RM cu cel din UE, în pofida criticilor oricui.   

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

De ce RM va achita mai mult decât Ucraina pentru gazele rusești

Astăzi ministrul Economiei Valeriu Lazăr a anunțat că ieri a fost semnat la Moscova un nou contract al Guvernului RM cu Gazprom-ul, în care a fost trecut noul preț, pentru 2014, la gaz: 365 $ pe mia de metri cub. Prețul anterior fusese de aproximativ 390 $. Desigur, la prima vedere, se poate aprecia că Guvernul de la Chișinău merită felicitări, căci în urma negocierilor s-a reușit o reducere a prețului cu 25 $ pe mia de metri cub. Totuși, dacă vom compara prețul obținut de negociatorii moldoveni cu prețul obținut de guvernarea din Ucraina, vom constata că este o diferență semnificativă între prețul care va fi achitat de fiecare dintre cele două state post-sovietice. Pentru Ucraina prețul la gaz a fost redus cu o treime: statul vecin va achita 268,5 $, față de peste 400 $ cât a plătit până acum. Astfel, în timp ce pentru Ucraina Rusia a acceptat o reducere de 131,5 $, reducerea obținută de guvernarea de la Chișinău este de doar 25 $. Diferența dintre prețul care va fi achitat de Republica Moldova și cel care va fi achitat de Ucraina este de aproape 100 $, mai exact de 96,5 $.

De ce există această diferență între cele două reduceri, respectiv de ce există această discrepanță între cele două prețuri care vor fi plătite de RM, respectiv de Ucraina? Un prim răspuns ar viza calitatea negociatorilor moldoveni, respectiv capacitatea de a folosi argumentele care ar fi convins partea rusă să ofere Republicii Moldova același preț pe care îl va plăti Ucraina (sau un preț apropiat). Se știe că până în prezent Republica Moldova a achitat un preț mai mic cu 10 $ la mia de metri cub decât Ucraina. În fond, actualmente RM se află în aceeași situație ca și Ucraina: ambele state sunt membre ale programului Politicii Europene de Vecinătate – Parteneriatul Estic, ambele au parafat Acordurile de Asociere și de Liber Schimb. Totuși, nivelul de trai din RM este mai scăzut decât cel din Ucraina: în statul vecin tarifele la utilități (serviciile comunale) sunt mai mici, ca și prețurile la toate tipurile de produse, în primul rând cele alimentare, în timp ce pensiile și salariile bugetarilor sunt mai mari.

De ce atunci Rusia a avut o atitudine diferită față de RM? Nu oare pentru că oficialii de la Chișinău, în loc să bată alarma în legătură cu nivelul scăzut de trai din țară (care este cea mai săracă din Europa și din care sute de mii de cetățeni cu capacitate de muncă au plecat sau vor să plece în state cu guvernări normale) s-au complăcut în acceptarea formulei „RM – poveste de succes”? Nu oare pentru că atât oficialii de la Bruxelles, cât și cei de la Chișinău se laudă constant că RM primește cel mai mare ajutor financiar pe cap de locuitor dintre toate statele din vecinătatea UE (cu excepția Palestinei)? Numai că așa se face că asistența financiară respectivă nu contribuie cu nimic la ridicarea nivelului de trai al majorității cetățenilor, iar din cauza corupției funcționarilor administrației de stat și ai sistemului de justiție mediul de afaceri este în continuă deteriorare, ceea ce conduce la sărăcirea majorității populației.

Nu în ultimul rând, apare întrebarea dacă nu cumva guvernarea de la Chișinău a negociat din rea-voință, deci intenționat, un preț pentru gaz mai mare decât cel pe care îl va achita Ucraina. Se știe că o comunitate de săraci (alegători) este mult mai ușor de manipulat sau de cumpărat – cu un kilogram de orez sau cu o mită de 100 de lei – la alegeri. Iar următorul scrutin electoral din RM este aproape, este chiar la sfârșitul anului viitor. În orice caz, este ciudat că nimeni în RM nu și-a pus întrebarea: de ce Ucraina a reușit negocierea unui preț de 268,5 $, în timp ce guvernarea moldovenească a obținut 365 $? Este din cauza incompetenței, a nepăsării sau a rea-voinței? Și cine va răspunde pentru asemenea rezultate în negocieri? Oare chiar este nevoie ca un demnitar să ajungă după gratii, cum s-a întâmplat în Ucraina (vezi cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko) pentru ca atitudinea negociatorilor și a guvernanților să fie una responsabilă?           

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]