Gestionarea de către guvernanți a BEM și a aeroportului: incompetență sau imoralitate?

Ieri Parlamentul a decis desfășurarea, pe 3 octombrie, a unor audieri ale miniștrilor Economiei și Finanțelor, pe tema Băncii de Economii (BEM, în care statul, din cele 56% de acțiuni, a rămas peste noapte cu doar 33%, noul proprietar al acțiunilor recent procurate fiind un agent economic cu sediul în Ambasada RM de la Moscova) și a Aeroportului Internațional Chișinău (concesionat – deci statul nu a obținut nici un ban – unor cetățeni ruși). Hotărârea a fost aprobată de majoritatea deputaților. Comuniștii au insistat ca la audieri să vină și premierul Iurie Leancă. Pierderea controlului statului asupra BEM și concesionarea aeroportului din capitală, între timp suspendată de către Curtea Constituțională, au fost criticate de mai mulți deputați și de comentatori politici, care au arătat că guvernul a acționat netransparent și că există reale suspiciuni cu privire la prejudicierea intereselor statului, respectiv ale poporului Republicii Moldova, în urma acestor tranzacții.  

Ieri și azi, în câteva talk show-ri la o televiziune de știri din Chișinău, consacrate acestei teme, comentatori politici care în mod suspect susțin acțiunile guvernanților, indiferent care sunt acestea (fapt care amintește de stilul emisiunii „Rezonans”, când jurnalistul acuza și critica opoziția de prestația slabă a guvernării), s-au exprimat în sprijinul Executivului, argumentele lor reducându-se la următoarele idei: 1. Statul este un gestionar prost al activelor sale economice; 2. O întreprindere economică de stat, precum este Banca de Economii, va fi permanent o tentație pentru guvernanți, așa încât aceștia să comită delapidări în ea.

Așadar, să le luăm pe rând: 1. Dacă admitem argumentul că „statul – a se citi: Guvernul – este un gestionar prost al activelor economice ale țării”, rezultă că Guvernul trebuie să-și dea urgent demisia din cauza incapacității intelectuale, respectiv profesionale de a exercita actul guvernării (altfel spus, din cauza incompetenței); deci, pentru binele țării, guvernanții trebuie să predea puterea unor personalități competente: „gestionari buni”. 2. Dacă admitem argumentul că „o întreprindere economică de stat, precum este BEM, este o tentație pentru guvernanți, așa încât ei nu se pot abține să nu comită delapidări în ea”, rezultă că respectivii comentatori politici, la fel ca și unii dintre deputații din Coaliția Pro-Europeană de la guvernare (care în declarațiile lor au expus aceleași idei), recunosc faptul că actualul Executiv este o grupare de cleptomani – persoane lipsite de orice repere morale, care delapidează pentru că nu pot rezista tentațiilor. Ciudat acest argument, invocat de comentatori aserviți puterii, deoarece, în domeniul politic, orice partid își dorește să acceadă la putere pentru a putea gestiona banii publici. Conform principiilor democratice, persoanele ajunse la guvernare trebuie să folosească banii publici – impozitele, deci munca cetățenilor – în beneficiul societății, pentru binele comun. În statele în care nu există o cultură democratică și principii morale respectate de guvernanți, aceștia vor folosi banii publici întâi de toate în interes propriu. Ciudată această soluție, propusă de respectivii comentatori politici aserviți puterii: BEM trebuie privatizată pentru ca guvernanții, care au tentația de a delapida acolo, să nu o poată face. Dar guvernanții au la dispoziție un întreg buget de stat. Dacă nu pot rezista tentației de a delapida în BEM, ce îi va opri să delapideze din bugetul de stat (sau în instituțiile care contribuie la adunarea resurselor în bugetul de stat: la Inspectoratul Fiscal, la Vamă ș.a.) sau din banii trimiși la Chișinău de la Bruxelles, de Comisia Europeană?

Audierile de pe 3 octombrie ar putea deveni un prilej în plus pentru guvernanți, dar și pentru comentatorii politici aflați în serviciul lor, de a înțelege: 1. Poporul Republicii Moldova nu este o comunitate de idioți, așa cum proiectează ei (guvernanții) peste popor; 2. Nu este admisibil ca, proiectând peste electoratul moldovenesc imaginea unei comunități de idioți, să-i „servești” argumente-explicații puerile cu privire la acțiuni sfidătoare, care vizează înstrăinarea averii publice, deci sărăcirea fiecăruia dintre cei care constituie poporul acestei multpătimite (din cauza imoralității celor care ajung la guvernare) țări. Dacă în Germania există o Bancă de stat pentru dezvoltare (KfW), dacă anul trecut statul francez a înființat o BancăPublică de Investiții, de ce statul Republica Moldova nu ar avea banca sa, prin care să fie efectuate plățile sociale și prin care să fie achitați banii primiți din fondurile europene, de exemplu pentru întreprinzătorii agricoli ș.a.. Altfel zis, de ce profiturile băncii să nu le obține statul, ci persoane private? De ce să fie concesionat un aeroport care aduce profit, respectiv – venit în bugetul de stat, când există un aeroport nefuncțional la Bălți, care necesită revitalizare și ar putea fi concesionat în interesul țării (pentru ca cei care îl preiau – să achite bani în buget, în urma activității instituției)?

Să vorbești despre misiunea guvernanților moldoveni privind servirea propriilor cetățeni, în actualele condiții, nu cred că este cazul – guvernanți care nu au nici o rușine față de electorat, care nu au pic de respect față de el, nu au cum să dea importanță nici măcar conceptului teoretic de misiune, darămite să și-o asume la modul practic. Dar conștientizarea de către guvernanți a faptului că – după Legea lui Dumnezeu – fiecare va plăti pentru fărădelegile sale, i-ar ajuta în lupta cu tentațiile și patimile (de exemplu, în lupta cu patima numită de Sfinții Părinți: iubirea de argint).     

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Cum integrarea europeană a devenit „comunism” în Republica Moldova

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

Din 2009 până în prezent, pe parcursul unei perioade în care la guvernare s-au aflat, în mare, aceleași forțe politice, laitmotivul discursului politic al puterii s-a axat pe conceptul integrării europene. Din păcate, cu tot suportul financiar consistent al Uniunii Europene – acordat pentru reforme în toate domeniile – nivelul de trai al populației țării nu a suferit nici o evoluție în bine. În schimb, din declarațiile pe venit ale guvernanților și ale unor cercuri oligarhice aflate în strânsă legătură cu cei de la putere, averile lor cresc ca pe drojdie. În țară se întâmplă lucruri controversate – pierderea de către stat a peste 30% din acțiunile sale la Banca de Economii, darea în concesiune a aeroportului Chișinău, care aducea un venit constant și important în bugetul de stat ș.a.. Se pare că guvernarea pornește de la premiza că, întrucât vehiculează sintagma „integrare europeană” în discursul din spațiul public și întrucât va parafa două acorduri la summit-ul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius, toate afacerile dubioase, nivelul de trai în scădere al populației îi vor fi iertate, tocmai în numele integrării europene.       

Această mentalitate a guvernării a fost clar exprimată în cadrul unui talk show recent, de către analistul politic Anatol Țăranu: „Actuala guvernare cu toate metehnele ei, cu toate neajunsurile, cu toate hoțiile, cu toate porcăriile pe care le face în mod obiectiv favorizează această țară, pentru că o ține pe calea de plutire spre civilizația europeană”. Astfel Anatol Țăranu a dat dovada faptului că viziunea totalitară (sovietică) este adânc implantată în conștiința unora, inclusiv în conștiința promotorilor cursului pro-european. La acuzațiile cu privire la faptul că actuala guvernare, sub acoperirea discursului privind integrarea europeană, comite delapidări, înstrăinând Banca de Economii, aeroportul ș.a., în urma căror acțiuni societatea sărăcește iar o gașcă a potentaților se îmbogățește, Țăranu a evocat, de fapt, vechiul argument sovietic/totalitar: indiferent ce încălcări comite guvernarea, ele pot fi acceptate în numele unui ideal. De exemplu, în URSS: în numele construcției comunismului, guvernarea își aroga dreptul să comită orice fel de crime (inclusiv să asasineze sute de mii de oameni nevinovați, pe care îi eticheta „dușmani ai poporului”). În RM, în prezent, în numele realizării idealului intergării europene, autoritățile își arogă dreptul să comită delapidări – și oricâte încălcări ale legii ar comite, în numele integrării europene, se crede, ele au dreptul la existență. Într-un cuvânt, pentru actualii guvernanți, ca și pentru Stalin și ceilalți conducători sovietici, principiul „Scopul scuză mijloacele” este acceptabil și dezirabil – fie că e vorba de construcția comunismului în URSS sau de integrarea europeană a Republicii Moldova... În URSS mijloacele de realizare a comunismului erau asasinatele a sute de mii de oameni și deposedarea acelora de averea lor, în RM mijloacele de realizare a integrării europene sunt înstrăinarea frauduloasă a averii publice, respectiv sărăcirea populației și îmbogățirea unui cerc restrâns oligarhic...

Dar este oare compatibilă integrarea europenă cu delapidările comise de guvernanți? Oare prin „hoțiile” și „porcăriile” guvernanților ne apropiem sau ne îndepărtăm de civilizația europeană? La fel ca în timpul URSS în așteptarea comunismului, actualii guvernanți o duc bine – ca nomenclaturiștii sovietici, care beneficiau de case spațioase, vile, transport personal și magazine speciale cu produse inaccesibile majorității care lâncezea în sărăcie. Și după cum comunismul era o perspectivă deloc previzibilă la modul concret, așa și încununarea integrării europene – aderarea RM la UE – nu este deloc certă în condițiile în care țara se confruntă cu un conflict teritorial nesoluționat (pentru soluționarea căruia guvernanții nu își dau deloc stăruința), nivelul de trai este unul scăzut (RM este cel mai sărac stat din Europa) ș.a.. Practic, delapidările din averea statului nu fac decât să îndepărteze perspectiva aderării RM la UE, oricât de mult guvernanții de la Chișinău evocă în discursuri integrarea europeană.

La etapa actuală se impune renunțarea la mentalitatea totalitar-sovietică privind admisibilitatea oricăror încălcări de lege (înstrăinări ilegale ale averii publice – după cum a stabilit chiar Curtea Constituțională) – sub pretextul realizării unui ideal pe care guvernanții îl vehiculează cu și fără ocazie, dar pe care îl compromit cu o osârdie demnă de o cauză mai bună. Această renunțare este dificilă, căci dacă cei care s-au perindat pe la conducerea Republicii Moldova nu ar mai fi avut mentalitatea totalitar-sovietică, statul moldovean s-ar fi aflat deja în cadrul UE…      

http://politicom.moldova.org/news/cum-integrarea-european-a-devenit-comunism-n-republica-moldovaopinie-239139-rom.html

Soluționarea conflictului privind zona nistreană a RM: misiune imposibilă

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

Mai mulți comentatori și experți în conflictul privind zona nistreană a Republicii Moldova, de exemplu Ion Leahu la o televiziune de știri din Chișinău, au afirmat în ultimul timp că partea moldovenească în formatul de negocieri 5+2 și în dialogul direct (formatul bilateral) între Chișinău și Tiraspol nu are o viziune, respectiv o politică, respectiv o strategie, respectiv o tactică și, în fine, un plan de acțiuni cu privire la soluționarea conflictului, pe care să-l propună spre discuție atât părții nistrene, cât și celorlalți actori implicați în negocieri (OSCE, Rusia, Ucraina, UE și SUA). În Știința Managementului se specifică faptul că o viziune rezultă dintr-o misiune. În cazul nostru, viziunea (din care rezultă: politica, strategia, tactica și planul de acțiuni) cu privire la soluționarea conflictului privind zona nistreană ar trebui să rezulte din misiunea statului Republica Moldova. O asemenea misiune nu a fost elaborată până în prezent. Chiar există o discrepanță în ceea ce privește înțelegerea menirii statului moldovenesc: guvernanții, indiferent de apartenența partinică, văd statul ca pe o sursă de îmbogățire personală și de atragere a resurselor financiare în bugetul partidului din care fac parte (prin capturarea structurilor de stat), în timp ce majoritatea cetățenilor (mai puțin cei care încă nu au emigrat, dar sunt pe cale să o facă) se mai îndeletnicesc cu iluzia că statul (structurile sale: Executivul, Legislativul și sistemul judiciar) ar trebui să se îngrijească de ei – fie că sunt pensionari, copii, studenți, tineri familiști, bugetari etc.

Așadar, o condiție inalienabilă a soluționării pozitive – prin reintegrarea zonei nistrene în spațiul de jurisdicție al autorităților de la Chișinău – îl reprezintă conștientizarea și asumarea unei misiuni a statului Republica Moldova de către guvernanții săi. Cu regret, cred însă că dumirirea cu privire la necesitatea elaborării unei asemenea misiuni de către guvernanți este puțin probabilă, cu toate că ea – respectiva misiune – ar putea constitui fundamentul unei renașteri și dezvoltări a statului moldovenesc. Respectiva misiune nu poate să vizeze altceva decât construirea unui stat moldovenesc în care nivelul de trai al cetățenilor să fie superior nivelului de trai al populației din zona nistreană. Cu alte cuvinte, în urma transpunerii în faptă a respectivei misiuni, Republica Moldova ar trebui să devină atractivă pentru populația din zona nistreană înstrăinată (și controlată de armata Federației Ruse).

Este posibilă o asemenea evoluție: conștientizarea necesității, elaborarea și implementarea unei asemenea misiuni a statului, în urma căreia – pentru ca RM să devină atractivă – societatea moldovenească să avanseze rapid, statul moldovenesc constituind un model politic, economic și social pentru populația din zona nistreană? (Or, de câteva ori șeful executivului de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a declarat că Republica Moldova nu reprezintă pentru Nistrenia un model politic, economic și social). O asemenea avansare este posibilă exclusiv prin exercitarea actului guvernării de către persoane cu repere morale, ceea ce va determina dispariția corupției, prin eliminarea corupților din organele de stat.

Personal, cred că o asemenea evoluție este greu de imaginat. Chiar dacă am admite prin absurd că cineva dintre cei aflați la guvernare ar dori să-și asume o asemenea misiune, îndeplinirea ei, de către actualii guvernanți, pare imposibilă. Altele sunt imboldurile celor ajunși, până în prezent, la guvernare în Republica Moldova. Iată de ce soluționarea conflictului privind zona nistreană nu numai că nu este previzibilă într-un viitor apropiat, ci nici măcar nu constituie o prioritate pentru cercurile politice moldovenești, preocupate de cu totul alte treburi, oneroase, și care nu au nimic în comun cu edificarea unui stat pentru cetățeni, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, așa încât populația din zona nistreană să dorească reintegrarea într-un spațiu în care binele comun, bunăstarea tuturor celor care muncesc onest se află la loc de cinste…  

http://politicom.moldova.org/news/soluionarea-conflictului-privind-zona-nistreana-a-rm-misiune-imposibilaopinie-239115-rom.html 

Prima întâlnire Leancă – Șevciuk sau același dialog despre aspecte colaterale

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

Ieri a avut loc prima întrevedere dintre premierul Iurie Leancă și șeful executivului de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. Faptul că această întâlnire a avut loc în hotelul „Rossiia” din Tiraspol peste 100 zile de la instalarea Guvernului Leancă denotă concluzia că problema diferendului privind zona nistreană a Republicii Moldova nu reprezintă o prioritate pentru actualul Executiv de la Chișinău. 

Singurul rezultat al întâlnirii a fost prelungirea acordului dintre Chișinău și Tiraspol, semnat în martie 2012, privind traficul feroviar prin zona nistreană. Întrucât nici una dintre părți nu a adus obiecții cu privire la respectivul document, este de admis că el putea fi prelungit și în mod tacit. Așteptările societății moldovenești și ale cercurilor jurnalistice și de experți de la Chișinău erau legate de declarația premierului Leancă privind faptul că urmează să discute la întrevederea cu Șevciuk, la Tiraspol, statutul politico-juridic al zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova. Invitat ieri la un talk show la o emisiune de știri din Chișinău, am pus la îndoială această posibilitate, fapt adeverit în declarațiile celor doi politicieni de după întrevederea pe care au avut-o. Ca și în cazul declarației privind obținerea regimului liberalizat de vize din partea UE, Iurie Leancă recidivează în declarații fără acoperire, ceea ce – pentru un politician – nu contribuie la întărirea încrederii cetățenilor țării în ceea ce declară și face. Iar o țară cu un premier în cuvântul căruia societatea nu mai are încredere, are o problemă.

Evghenii Șevciuk și-a mai exprimat nemulțumirea cu privire la instalarea celor șase puncte de control migrațional la linia de demarcare din zona de securitate. Premierul Leancă, după cum a reieșit din declarațiile celor doi, nu i-a explicat necesitatea instalării acelor posturi, ci a aruncat mingea în terenul Parlamentului, spunându-i lui Șevciuk că Legislativul va discuta chestiunea respectivă și, astfel, deputații trebuie să dea explicații.

Pe scurt, cu regret, întrevederea de ieri a constituit o nouă etapă în dialogul ce pare fără un obiect important de discuție. În timp ce, teoretic, autoritățile moldovenești trebuie să discute, respectiv să promoveze restabilirea integrității teritoriale, deci a jurisdicției RM asupra zonei nistrene, niciodată pe parcursul ultimilor ani, la întrevederile dintre liderii de la Tiraspol și Chișinău sau în negocierile în formatul 5+2, nu a fost discutată această problemă, ci chestiuni colaterale: demontarea funicularului de la Râbnița – Rezina, starea faunei (a resurselor piscicole) din râul Nistru, transportul feroviar ș.a..

De ce se întâmplă acest lucru? Săptămâna trecută m-am întors de la un Work Shop (seminar) internațional de la Erevan, Armenia, consacrat temei soluționării conflictelor (Conflict Resolution), organizat de specialiști în domeniu de la Universitatea din Potsdam, Germania, cu participanți din statele Parteneriatului Estic. În cadrul seminarului a fost reiterată ideea că într-un proces de negocieri părțile implicate în conflict trebuie să elaboreze soluția reciproc avantajoasă. De exemplu, partea (delegația) moldovenească ar trebui să elaboreze câteva soluții bune (sau planuri de soluționare) și dintre acestea să o propună pe cea mai bună. Mediatorii nu fac decât să creeze condiții bune, o atmosferă potrivită pentru negocieri și să-și ofere serviciile, fără a propune sau impune ceva. Cu regret, mentalitatea responsabililor moldoveni de reintegrare sau de soluționarea conflictului vizează așteptarea că cineva – OSCE, UE, SUA – va soluționa diferendul în locul Republicii Moldova. Este utilă, de altfel, în acest context, evocarea memorandumului Kozak, din 2003: întrucât a fost vorba de o soluție (un plan) propusă de o altă parte – Rusia (chiar dacă la solicitarea președintelui de atunci, Vladimir Voronin) – Republica Moldova, în persoana aceluiași V. Voronin, a renunțat la documentul parafat de șeful statului, spre surprinderea și mânia șefului de la Kremlin, V. Putin. Conform abordărilor occidentale, este mult mai greu ca o parte angajată într-un proces de negocieri să renunțe la un plan (o soluție) pe care l-a elaborat, împreună cu cealaltă parte implicată în conflict, și care plan, se prezumă, este în beneficiul ambelor părți.

Cu regret, din 2009 până în prezent, responsabilii Republicii Moldova de reintegrare (care sunt aceleași persoane, în ciuda remanierilor în fostul Guvern și investirii noului Executiv), nu au prezentat nici o idee viabilă cu privire la soluționarea conflictului. Iar ceea ce este și mai trist, nu știu dacă cineva se mai așteaptă de la persoanele respective să propună vreo idee fezabilă în acest sens… 

http://politicom.moldova.org/news/prima-ntlnire-leanc-evciuk-sau-acelai-dialog-despre-aspecte-colateraleopinie-239099-rom.html 

Конкуренция между Молдовой и Украиной в контексте европейской интеграции

 This article was written for Moldova.org: 

        Хотя шесть стран участвующих в программе Восточного партнерства имеют равный статус в европейской политике соседства, у них разное расположение – они отличаются своим расположением к Европейскому Союзу (ЕС). Из-за проблем в плане демократии и прав человека, у Беларуси напряженные отношения с ЕС – Союз продвижения демократических принципов, включая соблюдение прав человека. Из-за географического положения и других факторов, Армения и Азербайджан – хотя и находится в хороших отношениях с Брюсселем –  не заявили о своем намерении вступить в ЕС. Тот же недостаток – неблагоприятное географическое положение – действителен и в отношении Грузии, где добавляются нерешенные проблемы безопасности с Россией. Хотя Грузия четко заявила о своем намерении вступить в ЕС, для неё остается приоритетом для НАТО и отношения с США. Только Республики Молдова (РМ) и Украина имеют благоприятное географическое положение (общие границы со странами ЕС), хорошее состояние политического и экономического развития, поддержку в обществе идеи вступления в ЕС, и наличие политических сил у власти, которые продвигают европейскую интеграцию.

Однако существуют и различия между Молдовой и Украиной. В то время как Кишинев сталкивается с конфликтом – хотя и замороженным – в центрально-восточной части страны (откуда ещё не была выведена 14-я российская армия), Украине по-видимому удалось ослабить сепаратистское движение крымского русскоязычного населения, которое, особенно в 90-х годах, требовала отмены решения Верховного Совета СССР от 19 февраля 1954 году о передаче Крыма от России Украине (тогда население полуострова не спросили, согласно ли оно с включением Крыма в состав Украины). Тем не менее, присутствие русского флота в Севастополе и Феодосии (до 2042 года, в соответствии с последним русско-украинским соглашением от 21 апреля 2010 г.) не является благоприятным фактором в процессе приближения Украины к европейским структурам.

Что касается экономического потенциала, из-за её больших размеров (то есть из-за её довольно большого внутреннего рынка), Украина является более привлекательной для ЕС по сравнению с Молдовой. С другой стороны, благодаря своим небольшим размерам, РМ может быть „поглощена” более легко ЕС (бюджет РМ меньше бюджетов некоторых из наиболее успешным футбольных команд Европы).

В последние годы, особенно с 2009-ого, когда в Молдове пришёл к власти Альянс за Европейскую Интеграцию (АЕИ), Кишинев активизировал свою европейскую интеграцию. Предыдущее коммунистические правительство, предприняло несколько конкретных действий по сближению с Брюсселем. Однако, зачастую, во время коммунистического правления, европейская интеграции была более видима в политическом дискурсе, нежели в политических действиях. Хотя у официальных лиц ЕС были сомнения относительно продолжения процесса европейской интеграции Украиной после разглашения результатов выборов в феврале 2010 года, когда Президентом  Украины стал Виктор Янукович, Брюссель понял, что правительство в Киеве является последовательным и не прервёт программы по сближению Украины с ЕС. И Молдова, и Украина понимают важность рынка ЕС и экономических отношений с её государствами – членами. Поэтому, ни Киев, ни Кишинев не приняли предлагаемый Москвой проект Евразийского таможенного союза, действующий с 1 января 2012 года (который включает в себя, в настоящее время, Россию, Белоруссию и Казахстан). 

Отражая процессы европейской интеграции, средства массовой информации Украины и РМ выделяют благоприятные аспекты, успехи властей в Кишиневе и Киеве. В этом контексте, в Кишиневе и в других европейских странах пресса часто использует, за последние годы, понятие «история успеха» («success story») по отношению к Молдове в контексте европейской интеграции. Похоже, что выражение «история успеха» появилось потому, что ЕС также нуждается в положительном примере в Восточном партнерстве. «Европейской политике соседства нужны истории успеха, а сотрудничество с Молдовой может рассматриваться как такой пример, заявил государственный министр по иностранным делам Жолт Немет после встречи Совета по сотрудничеству ЕС – Молдова от 6 мая [2011], в Брюсселе, во время венгерского председательства в ЕС [1].   

Кишиневские СМИ часто сравнивает ситуацию в Молдове с ситуацией в Украине. „Бывшие партнеры Neizalejnosti на Майдане, Виктор Ющенко и Юлия Тимошенко были вместе, пока они не начали делиться ... собственностью. Именно скандалы, связанные с приватизацией и контроль над государственными предприятиями и отделили двух союзников «оранжевой революции» и превратили их во врагов. [...]” [2]. По мнению автора комментария, к сожалению Молдова повторяет то, что произошло в Украине, ссылаясь на расхождения которые имели место в АЕИ (в том числе по разделу государственной собственности). Пресса в Киеве также сравнивает две страны в контексте их сближения к ЕС. Украинское издание «Kommersant.ua» возмтилось украинскими властями в связи с прогрессом в европейской интеграции, после того, как результаты одного исследования показали, что Молдова стала лидером в осуществлении реформ рекомендуемых ЕС. На Форуме гражданского общества Восточного партнерства (ВП), состоявшийся 30 ноября 2011 года в польском городе Познань, был обнародован рейтинг успешности стран Восточного партнерства в процессе европейской интеграции. „Результаты стали сенсацией. Украина, которая считалась региональным лидером в этой области, заняла третье место, и отдала первое Республики Молдова, а второе занимает Грузия. Таким образом, отныне Кишинев получил больше возможностей для доступа к дополнительным средств из бюджета ЕС”. Kommersant.ua пишет: „Уровень европейской интеграции оценивался 300 параметрами, разделенных на три части: отношения ЕС со странами Восточного партнерства в соответствии с европейской правовой базой, качество государственного управления и др. Молдова была названа лидером в первых двух разделах, а Грузия – в третьем. Украине удалось занять только второе место в том что касается отношений с ЕС и третье в двух других разделах. Когда создавалось Восточное партнерство, Украина рассматривается в качестве „локомотива” организации, как пример для подражания. По мнению экспертов, в течение последних двух лет ситуация сильно изменилась. «За последние два года в Украине некоторые показатели ухудшились. Но самое главное в том, что результаты Молдовы за тот же период во многом улучшилась» , сказала директор европейской программы „Vidrodjennya” Ирина Солоненко. [3].

„Республику Молдова можно считать историей успеха в Восточном партнерстве, потому что она использовала очень эффективно инструменты его инструменты”, сказал уже бывший глава делегации ЕС в Молдове Дирк Шубель. Он подчеркнул, что речь идёт в основном о действиях Кишинева в течение последних двух с половиной лет: „АЕИ удалось создать целую сеть контактов в Брюсселе и многих европейских столицах, которые помогли стране осуществить ряд мер предложенных Восточным партнерством. Я хотел бы отметить переговоры по Соглашению об Ассоциации, которые были бы невозможны без поддержки со стороны всех 27 государств-членов, и теперь мы готовимся к официальному запуску переговоров о свободной торговой зоне. Нам также удалось добиться за короткие сроки, только после двух раундов переговоров, соглашения о едином авиационном пространстве, начали диалог по либерализации визового режима, и мы добились существенного прогресса. Во всех этих областях Молдова очень хорошо подготовлена, и это отрадно”. Дирк Шубель отметил, однако что важно сохранить темпы и продолжать этот процесс, так как "ничего не решено, пока все не решено" [4].

Непарафирование в конце 2011 года и неподписание в начале 2012 года (как было предусмотрено резолюцией Европейского Парламента от 1.12.2011 Соглашения об Ассоциации между Украиной и ЕС) – из-за проблемы с Юлией Тимошенко – несколько ослабли позиции Киева по вопросам европейской интеграции, но Украине удалось парафировать документ (30.03.2012).

В процессе реформ, Украина и Молдова часто сталкиваются с проблемами того же рода. В мировом рейтинге коррупции за 2010 год, опубликованным Transparency International, в котором представлены масштабы явления в 178 странах, в государственных учреждениях, Украина заняла 2-ое в RM 5-ое (Россия на первом месте, Беларусь заняла 3-е) [5]. Проблема бедности населения в двух странах также общая проблема.

Конкуренция между Молдовой и Украиной в контексте европейской интеграции является полезной. Между тем, сотрудничество между двумя странами, в том числе обмен опытом, позволит не повторять ошибки допущенные другой страной, что может способствовать лучшему продвижению по пути к европейской интеграции обоих государств.

Ссылки:

1. Németh calls Moldova success story in EU Neighbourhood Policy, (6.05.2011), http://www.eu2011.hu/news/nemeth-calls-moldova-success-story-eu-neighbourhood-policy, [просмотрел 28.01.2012].

2. Oleg Cristal, „Adio „Moldova, poveste de succes”, (28.06.2011), http://vox.publika.md/politica/adio-moldova-poveste-de-succes-41511.html, [просмотрел 28.01.2012].

3. Kommersant: Moldova a luat faţa Ucrainei în Parteneriatul Estic, 01. 12. 2011,http://unimedia.md/?mod=news&id=41807, [просмотрел 28.01.2012].

4. Dirk Schubel: Republica Moldova o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic, (6.12.2011), http://www.radiochisinau.md/dirk_schubel_republica_moldova_o_poveste_de_succes_in_cadrul_parteneriatului_estic-870, [просмотрел 28.01.2012].

5. Moldova, „poveste de succes”: locul 5 în totul ţărilor imorale, în Siet-ul moldovenilor din Italia, (15.10.2011), http://moldinit.com/publ/moldova_poveste_de_succes_locul_5_in_topul_tarilor_imorale/4-1-0-2180, [просмотрел 28.01.2012].

De ce guvernarea de la Chişinău vrea integrări

Din cele spuse astăzi la Publika TV (în intervalul 15.05-15.50) de dl Victor Gurău, a reieșit că actuala guvernare, conștientă de faptul că resursele (de delapidat/furat) în țară sunt limitate, s-a lansat în procesul de „integrare europeană”, în vederea delapidării fondurilor europene, mult mai substanțiale decât cele din țară. Din procesul de integrare europeană au de câştigat doar guvernanţii, a spus Gurău, restul populaţiei (cei mulţi) sărăcesc, cu toate că Bruxelles-ul trimite bani mulţi pentru reforme în Republica Moldova.

Dacă mă gândesc, s-ar putea însă ca și fondurile europene să fie limitate (s-au semnalat anumite probleme în UE), deci guvernanții/șmecherii de la Chișinău ar putea privi în perspectivă: care o fi următorul spațiu de integrare - de unde mai pot fi delapidate fonduri. Dacă stai să te gândești, cu abordarea lor (a șmecherilor de la Chişinău), la o adică nici Uniunea Vamală nu e de lăsat la o parte (hai că nu oferă bani, dar oferă gaz mai ieftin şi alte facilităţi)...

        Actuala guvernare de la Chişinău este ca o tumoare care secătuieşte un organism - tot mai mulţi moldoveni pleacă din ţară, puterile părăsesc organismul statal moldovenesc... Următorul scrutin electoral este o şansă pentru Republica Moldova să-şi revină. Ce trist, când tot felul de ticăloşi, nemernici înşeală un popor (venind la putere şi jefuindu-l)... Păcat doar că, deocamdată, nu prea ai din cine alege...
           În orice caz, la următoarele alegeri electoratul RM va avea de demonstrat un fapt de care mulţi nu sunt siguri - şi anume, va avea de demonstrat că el nu este o adunătură de proşti, aşa cum este tratat în prezent de cei de la putere...

Rogozin și „absorbirea” Republicii Moldova de către Federația Rusă

Acest articol a fost scris pentru portalul Moldova.org:

Privite din perspectivă geopolitică, relațiile ruso-moldovenești și conflictul privind zona nistreană a RM par mai clare și explicabile. În cartea sa „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”, editată încă în 2009, cercetătorul american George Friedman a estimat că pe la mijlocul anilor 2010 „rușii (…) vor absorbi, probabil, Republica Moldova” (p. 131, Buc., 2012). Interesul Federației Ruse față de RM reiese din faptul că țara noastră se află pe o falie geopolitică, la granița dintre civilizația occidentală și cea slavo-ortodoxă, sau „eurasiatică” – așa cum le place unor cercetători și politicieni ruși să o numească. În fond, George Friedman a estimat mai mult sau mai bine corect faptul că „aproximativ până în anul 2010, Rusia va fi subestimată [de SUA ș.a.]”, dar din acel an va avea loc „resuscitarea Rusiei” (p. 131). Revenirea în forță a Rusiei pe plan internațional nu poate însemna decât reconsolidarea spațiului său geopolitic – în statele desprinse din fosta Uniune Sovietică.

Orice le-ar spune Dmitrii Rogozin persoanelor din administrația zonei nistrene, oricât i-ar flata că sunt independenți (astăzi, 2 septembrie 2013, se împlinesc 23 de ani de la proclamarea așa-zisei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, în cadrul URSS), este clar că Federația Rusă vrea Republica Moldova, cu tot cu zona nistreană, în spațiul său geopolitic, din motive de securitate. Rusia percepe NATO ca o amenințare la adresa securității sale, iar întrucât Republica Moldova are graniță comună cu un stat membru al NATO – România – situația perfectă pentru Rusia ar fi ca Republica Moldova, chiar dacă nu participă în Organizația Acordului privind Securitatea Colectivă (ODKB), cel puțin să fie în afara NATO – ca stat neutru. Întrucât statutul de stat asociat al UE teoretic ar favoriza integrarea Republicii Moldova în sistemul european de apărare, Rusia se pronunță și împotriva obținerii acestui statut de către statul moldav, prin parafarea acordurilor de asociere și de liber schimb la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie a.c..

Anume acestui fapt, respectiv pentru a exercita presiuni asupra autorităților moldovenești, s-a datorat și vizita de astăzi a vicepremierului rus Dmitrii Rogozin la Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, susținută după întrevederea cu oficiali moldoveni, el a transmis câteva mesaje clare societății moldovenești, după ce le-a formulat în discuțiile cu premierul moldovean Iurie Leancă și cu ministrul Economiei Valeriu Lazăr. Rogozin s-a referit la colaborarea ruso-moldovenească în sectorul energetic, declarând: „Sperăm că nu veți îngheța [la toamnă și la iarnă]”, sugerând că e posibil ca RM să rămână fără gazul natural rusesc. Vicepremierul rus a amintit că „majoritatea migranților moldoveni se află în Rusia”, lăsând să se înțeleagă că, în urma unor decizii ale Guvernului de la Chișinău, aceștia vor fi afectați. În sfârșit dar nu în ultimul rând, Rogozin s-a referit și la problema privind zona nistreană a RM, afirmând că în parcursul său european „Partea moldovenească nu trebuie să desprindă vagoane, pentru ca ele să nu se piardă”, sugerând că RM ar putea pierde zona nistreană în condițiile apropierii RM de UE.

Practic, în prezent mingea se află în terenul guvernării moldovenești. Fedarația Rusă are interese în spațiul în care se află Republica Moldova, respectiv ea și le promovează. Majoritatea poporului Republicii Moldova, care își dorește integrarea țării în UE, adică realizarea intereselor sale naționale findamentale – asigurarea securității și asigurarea bunăstării (în cazul RM: eradicarea sărăciei) – ar susține guvernarea de la Chișinău în această confruntare psihologică (diplomatică) ruso-moldovenească. Numai că mulți dintre cei care constituie poporul RM au un gust amar de pe urma acțiunilor coaliției de la guvernare, fiind conștienți de faptul că vorbele privind integrarea europeană, în mare măsură nu sunt altceva decât o acoperire a eforturilor guvernanților privind îmbogățirea proprie și a clanurilor sau găștilor din propriile partide (care sunt nimic altceva decât SRL-uri – organizații prin care se obține profit/bani). Răspunzând la întrebarea cu ce va rămâne în istorie actuala guvernare, un analist politic spunea la un talk show că aceasta va rămâne în istorie ca „cea mai nesimțită” guvernare, cu referire la preocuparea guvernanților pentru nivelul de trai al populației țării.

Iată de ce, lipsită de sprijinul masiv al propriului popor/electorat, actuala guvernare poate fi asemănată cu David în confruntarea cu uriașul Goliat. Cu o singură deosebire: de partea lui David era Dumnezeu. De partea guvernării moldovenești nu este nici măcar o bună parte a poporului țării – inclusiv din cea care își dorește integrarea europeană…     

http://politicom.moldova.org/news/rogozin-i-absorbirea-republicii-moldova-de-ctre-federaia-rusopinie-238629-rom.html