Articol scris pentru Moldova.org:
La Catedra Rela ții Internaționale a FRIȘPA, USM, se acordă o atenție specială temei
integrării minorităților etnice în societatea unui stat. Avem un curs în
programul de Masterat – „Integrarea minorităților etnice: norme și practici
europene” – pe care l-am elaborat și l-am predat pentru prima oară în anul
universitar care se încheie. Pentru Republica Moldova exemplele statelor cu
minorități etnice integrare sunt de urmat, deoarece situația în acest domeniu,
în statul moldovenesc, lasă mult de dorit. România era un exemplu pozitiv pe
care îl dădeam studenților mei, iar invitația pe care am primit-o și vizita la Cluj, mi-au oferit
șansa să cunosc pe teren situația comunității maghiare din acel municipiu.
7 iunie 2013,
ziua în dimineața căreia am ajuns la
Cluj , a fost una plină de evenimente. Cluj-Napoca este o
adevărată capitală culturală europeană. Era în desfășurare Transilvania
International Film Festivalul (TIFF, 31.05 – 9.06 2013). La 17.00 urma să
înceapă pe stadionul municipal Cluj Arena concertul formației „Deep Purple” (la
care au participat peste 20 000 de persoane). Concomitent, la Cluj avea loc Săptămâna
Cărții Maghiare (6-9 iunie). Am fost invitatul Clubului Media „Corbul Alb” și al
Editurii cu aceeași denumire la evenimentul în cauză.
Ceea ce am văzut la Cluj-Napoca m-a
impresionat, pentru că am comparat cele văzute în capitala Transilvaniei cu situația
din Cernăuți, nordul înstrăinat al Bucovinei. Strada Matei Corvin – una dintre
zonele pietonale din Cluj – era împânzită cu tarabe ale editurilor de carte în
limba maghiară. Spre seară pe o scenă improvizată a început un program artistic
în limba maghiară cu participarea unor actori, interpreți și oameni de cultură.
Am văzut o comunitate la ea acasă, bucurându-se de ceea ce este, fiind demnă de
ceea ce reprezintă și bucuroasă de ceea ce oferă celorlalți. Tarabele cu carte
maghiară au fost expuse în preajma clădirii Universității private „Sapientia”, cu
predare în limba maghiară, care activează din 2001 și are facultăți nu numai în
Cluj, ci și în Târgu-Mureș și Miercurea Ciuc. La Universitatea de
Stat Babeș-Bolyai de asemenea există grupe cu predarea în limba maghiară. TVR
Cluj-Napoca are programe în limba maghiară.
Szabó Csaba, fondator
al Clubului Media „Corbul Alb”, director al Editurii cu același nume, tot el
redactor în redacția de limbă maghiară a TVR Cluj , cel care m-a invitat în numele Clubului
Media și al TVR Cluj, mi-a spus că situația minorității maghiare nu este la fel
în toată Transilvania. În cele trei județe ale secuimii (Mureș, Covasna și
Harghita) există etnici maghiari (secui) care nu cunosc limba română tot atât
de bine ca maghiarii din alte județe, inclusiv cei din Cluj. „Voi în Cluj
trăiți cu românii, iar noi în Târgu Mureș – lângă români”, i-a spus o dată un
prieten din Târgu Mureș. Probabil, aceasta și este esența procesului de
integrare a unei comunități etnice minoritare – să fii cu, nu doar lângă
majoritate. Szabó Csaba consideră că în Cluj nu ar fi putut avea loc ciocniri
violente (între aparținători la comunitățile maghiară și română) ca cele din
Târgu Mureș, din 1990. Cred că este un fapt incontestabil: pe cât este de
integrată o comunitate etnică într-o societate, pe atât scade riscul unor
conflicte, respectiv ale unor ciocniri și violențe interetnice.
La cele două
manifestări la care am participat i-am felicitat pe cei prezenți pentru
dragostea pe care o au față de limba maternă și față de cultura căreia aparțin.
Le-am spus că sunt impresionat de ceea ce am văzut la ei mai ales gândindu-mă
la situația conaționalilor mei din Ucraina, acolo unde unii (atât dintre cei
care se identifică moldoveni, cât și dintre cei care se identifică români)
solicită ca în școlile în care încă din perioada sovietică s-a predat în limba
moldovenească/română să se deschidă clase cu predarea în limba ucraineană.
Părinții moldoveni/români își justifică cererile prin inexistența unor
universități sau facultăți cu predarea în limba română (cu excepția celei de
Litere de la
Universitatea din Cernăuți, la care jumătate din cursuri sunt
predate în ucraineană). Nu există la
Cernău ți, Noua Suliță sau Reni nici posibilitatea de a tipări
carte în limba maternă a conaționalilor noștri (cum pot tipări maghiarii din
Cluj), nu există librării de carte moldovenească/românească.
Szász Péter,
reprezentantul unui partid al maghiarilor din România, mi-a spus ceva la care
subsemnez: cel care își iubește propriul popor iubește și celelalte popoare.
Din dragostea sa pentru poporul maghiar, Szász Péter, alături de un grup de
colegi, organizează anual un eveniment cultural pe care l-au denumit „Zilele
culturale maghiare din Cluj”, care se desfășoară timp de o săptămână la mijlocul lunii
august. „Prin acest eveniment vrem să arătăm populației majoritare cine/ce
suntem noi”, mi-a spus Péter. Acel festival este o punte de legătură între
comunitatea maghiară și celelalte comunități din Cluj-Napoca. Secretul unei
bune conviețuiri multi/interetnice este comunicarea, în special culturală –
prin intermediul muzicii, artei etc.
M-a impresionat
că la una dintre cele două acțiuni culturale la care am participat a venit și a
luat cuvântul primarul (român) din Aiud, Mihai Horaţiu Josan. În localitatea pe
care o reprezintă locuiesc sub 20% etnici maghiari, dar administrația publică
locală acordă o importanță sporită comunității maghiare. Colegiul Național Bethlen, un simbol al
Aiudului, este cel care a obținut finanțarea necesară înaintea unor licee cu
predarea în limba română din localitate, care necesită și ele renovare sau
restaurare.
Am plecat de la Cluj cu gândul că o
comunitate etnică minoritară nu poate să dispară atâta timp cât cei care o
constituie își iubesc limba și cultura, și atâta timp cât luptă pentru
respectarea drepturilor lor. Minoritatea maghiară din România este un exemplu
pentru minoritatea moldo-română din Ucraina, atât în ceea ce privește
integrarea, cât și în ceea ce privește conservarea și dezvoltarea propriei
culturi. Desigur, un rol deosebit de important îl are și țara mamă – pentru
comunitatea maghiară – Ungaria, care sprijină conaționalii de peste hotare.
Republica Moldova nici nu se compară cu statul ungar în ceea ce privește interesul
pentru comunitățile conaționalilor de peste hotare și spijinul acordat acelora.
Probabil, încă mai trebuie să treacă mult timp până când autoritățile de la Chi șinău vor fi capabile să
înțeleagă că: un stat nu există pentru îmbogățirea celor care au ajuns la putere, în urma
utilizării diferitelor metode într-o campanie electorală; un stat nu
există, în ultimă instanță, nici pentru îmbogățirea cetățenilor săi din interiorul frontierelor (deși acesta trebuie să fie un deziderat permanent al guvernanților); un stat
există pentru păstrarea și dezvoltarea unui neam (în primul rând, a culturii
sale – a limbii, tradițiilor ș.a.). Ar putea părea șocant și incredibil pentru
guvernanții de la Chi șinău,
dar cei (puțini) dintr-un neam, aflați peste hotarele politice ale statului de
care sunt legați prin nume, sunt primii care trebuie ajutați de țara mamă să-și
păstreze și dezvolte cultura, etnicitatea și nu în ultimul rând afacerile.