Semnificațiile zilei de 28
iunie 1940 sunt multiple. Indubitabil, ar trebui să fie o zi a comemorării
tuturor compatrioților noștri care:
1. au fost executați, în
beciurile clădirilor în care s-a stabilit NKVD-ul, încă din primele zile ale
instaurării regimului sovietic bolșevic în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul
Herța (funcționari din administrația locală, preoți, oameni de cultură ș.a.);
2. au fost nevoiți să se
refugieze (peste 100 000) și mulți au murit fără să-și mai revadă baștina;
3.
au fost deportați în trei valuri: 12/13 iunie 1941, 6 iulie 1949, 31 martie – 1
aprilie 1951;
4.
au murit de foame sau au recurs, din disperare, la canibalism în timpul
foametei din 1946-1947;
5.
au fost ridicați la muncă silnică în Carelia, la minele din Donbas ș.a.;
6.
au murit fiind folosiți ca și carne de tun în al doilea război mondial, fiind mânați până în
Germania.
Memoria
tuturor trebuie păstrată cu sfințenie și transmisă noilor generații ca ceva
sfânt. Dar cea mai importantă semnificație a acestei zile mi se pare alta. Buneii
noștri, ai celora care suntem acum în granițele statului Republica Moldova, au
suferit enorm dar ca și comunitate am supraviețuit. Astăzi suntem în statul
nostru, putem să ne bucurăm de toate drepturile politice, culturale etc. și cu
o conducere dedicată poporului țării, Republica Moldova s-ar putea afirma pe
arena internațională ca un stat cu care fiecare dintre noi să ne mândrim. Dar
faptele istorice cele mai dureroase, pe care eu personal le numesc crime ale
regimului sovietic, au vizat trasarea unor granițe pe teritoriile istorice
moldovenești încorporate în statul sovietic, așa încât în afara RSSM au rămas
sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța și insula
Șerpilor – teritorii care niciodată în trecut nu aparținuseră Ucrainei.
Deposedarea republicii
moldovenești de teritoriile sale istorice nu a fost totul. Pentru ca să aducă
situația din teren în conformitate cu ceea ce au stabilit pe hărțile lor,
sovieticii au recurs la purificări etnice în teritoriile înstrăinate. Astfel,
au început deportări din localități ale teritoriilor în cauză, respectiv au
fost aduse persoane de altă etnie. „între 7 august şi 1 decembrie [1940] oraşul
[Cetatea Albă] este reşedinţa regiunii Ismail. Românii din oraş sunt
deportaţi în Kazahstan” (Бугай Н.Ф. Депортация народов из Украины,
Белоруссии и Молдавии // Лагеря,
принудительный труд и депортация, Германия, Эссен,1999, c.567-581). În nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost rase de pe fața
pământului satele Prisaca, Frunza, Albovăț, I.G. Duca, Ţânţeni, Proboteşti ş.a.
De exemplu, satul I.G. Duca (judeţul Cernăuţi) „a fost distrus, iar populaţia
a fost strămutată în zonele sudice ale Ucrainei” [Popescu I., Ungureanu
C. Românii din Ucraina între trecut şi viitor. - Oradea: Primus, 2010, p.178]. Aceste crime au fost comise atât în
perioada 1940-1941, cât şi după război (1944-1945).
Constantin Ungureanu,
citându-l pe Dumitru Covalciuc, notează că „după încheierea războiului,
autorităţile sovietice au distrus câteva localităţi mai mici din Regiunea
Cernăuţi, populate de români. Astfel, locuitorii din colonia Buci de lângă
Rarancea au fost strămutaţi în regiunile Herson şi Zaporojie din sudul
Ucrainei. A fost distrusă şi colonia I.G. Duca de lângă Iurcăuţi. Satul
Albovăţ, din preajma Storojineţului, a fost distrus în scopul lărgirii unui
poligon [sic!, notă A.L.]. Au fost şterse de pe faţa pământului şi satele
Frunza şi Prisaca, care au nimerit pe frontieră [1940]. De asemenea, populaţia
satului Ţânţeni, din zona Herţei, a fost ridicată şi strămutată în sudul
Ucrainei, dar cei care s-au întors au reuşit să renoveze satul. O soartă
dramatică a avut-o şi satul Proboteşti, de lângă Herţa, care a fost dezmembrat
de noua frontieră. În 1940, satul Proboteşti avea 2.416 locuitori, iar în 1947
– doar 780 persoane, parte din acest sat, cca 125-130 persoane, rămânând pe
teritoriul României” [Ibidem,
p.165]. Ion Popescu, originar
din satul Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, deputat în
Rada Supremă a Ucrainei, de la
Kiev , consideră că românii din Ucraina trebuie „să fie
recunoscuţi oficial în calitate de populaţie care a fost expusă deportărilor pe
motive etnice (aşa cum au fost recunoscuţi tătarii din Crimeea, germanii,
armenii, bulgarii, polonii etc.)”, invocând, printre altele, aceste argumente:
drept consecinţe ale „Pactului Ribbentrop – Molotov” au avut loc „deportări masive
din rândul populaţiei paşnice, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, dispariţia unor sate
întregi, Frunza, Albovăţ etc., schimbarea toponimelor şi denumirilor geografice
etc.” [Ibidem, p.336].
După reinstaurarea regimului
sovietic (1944), și în sudul Basarabiei au fost rase de pe faţa pământului mai
multe sate. „Frumuşica Veche (astăzi Staroselie) e unicul sat moldovenesc care
a supravieţuit genocidului cu nume «Poligonul din Tarutino». Aici s-au
adăpostit unii din locuitorii celor trei sate moldoveneşti din împrejurime – Zurum-ul, Frumuşica
Nouă şi Roşiori-i, obligaţi de autorităţile militare să-şi lase satele
pradă tancurilor şi tunurilor. Astăzi pe locul acestor sate omorâte am dat
peste un macabru peisaj lunar: mii de cratere formate de explozia obuzelor; în
locul cimitirelor de oameni – ţintirimul de tehnică militară, mormane de
schije, muniţii sfârtecate, salcâmi schilodiţi, zarzări despicaţi, gropi şi
dâmburi pe locul fostelor case” [Pelin P.
Poligonul // Viaţa Satului, 1991, nr.19 (4684), p.3]. Pavel Pelin, originar din localitatea Satul
Nou, raionul Sărata, a reprodus mărturia lui moş Călin „Zurumeanul” (nume dat
de consătenii săi din Satul Nou pentru că fusese locuitor al satului Zurum, de
unde se refugiase în Satul Nou), paznic la grădinăria kolhozului, care locuia
într-o casă de la marginea dinspre Tatarbunar a Satului Nou: „«Uite colo, între
dărâmături, zace trupul bisericii din Frumuşica Nouă... Au venit soldaţii şi
le-au poruncit oamenilor să plece din sat. Aici va fi Poligon, au zis. Încă nu
toţi bărbaţii veniseră din război. Când s-au întors – ţipenie de om. Casele – una
cu pământul. Biserica distrusă, folosită de tunari drept ţintă de tragere...
Obuzele răscoliseră ţintirimul, amestecând osemintele morţilor. Urme de tancuri
peste grădini date la pământ...». Ţinându-se laolaltă, alungaţi din satele lor,
moldovenii rătăceau prin şes umăr la umăr, cu pruncii la piept... O parte s-a
oprit în casele părăsite ale coloniştilor germani. Alţii, ajungând la Cetatea Albă , urcau
în marfare şi porneau spre ţinutul Krasnodar. Alţii au intrat în satele din
lăsătura Sasâcului – Satul Nou, Borisăuca, Eschipolos. Alţii au luat-o spre
gurile Dunării, la confraţii lor din Cartal, Fântâna Zînelor, Anadol, Barta...”
[Pelin P. Op. cit]. „(...) pe
la începutul anilor 50 drumurile de prin partea locului erau pline de
cerşetori. Mai toţi – din fostele sate înghiţite de Poligon” [Bujor I. Amfora // Viaţa Satului,
1991, nr.19 (4684), p.1].
Ziua
de 28 iunie este un prilej de a ne aminti morții noștri, dar și de cei vii – de
confrații noștri care se află acum peste granițele Republicii Moldova, cei care
se simt lăsați în voia sorții de autoritățile moldovenești. De ce poporul
Republicii Moldova nu se simte solidar cu conaționalii din teritoriile istorie
moldovenești încorporate în Ucraina? De ce nu există o agenție guvernamentală
care să se ocupe de moldovenii (românii) din sudul Basarabiei și nordul
Bucovinei? Pentru că statul Republica Moldova pare că se află într-o stare de
degradare. Un popor (stat) degradat este cel care și-a pierdut memoria și se complace într-o stare de inconștiență privind
conaționalii de peste hotare. Pentru ca să nu ajungem în această stare,
descrisă de Cinghiz Aitmatov atunci când i-a caracterizat pe mancurți, bine-ar
fi să începem măcar prin a declara ziua de 28 iunie – Ziua solidarității cu
conaționalii din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate. Desigur, acesta
ar fi doar primul pas într-un șir de acțiuni ale autorităților moldovenești de
ajutorare a confraților noștri care au avut de suferit infinit mai mult decât
noi. Din păcate, nu îmi vine să cred că actualii guvernanți sunt altceva decât
ceea ce a descris Cinghiz Aitmatov, dar cred că bunul Dumnezeu se va milostivi
și nu va lăsa poporul Său fără ajutor.
Articol scris pentru portalul Moldova.org: http://social.moldova.org/news/28-iunie-ziua-solidaritaii-cu-conaionalii-din-teritoriile-instrainateopinie-237599-rom.html
