Articol scris pentru Moldova.org:
Astăzi membrii Guvernului Leancă au depus jurământul la Re ședința de Stat, în prezența
Președintelui RM, și conform Art. 98 (5), și-au început exercitarea
atribuțiilor. În timpul depunerii jurământului, guvernanții au jurat, printre
altele, să apere „integritatea teritorială a Republicii Moldova”. În legătură
cu acest angajament apar unele întrebări, ținând cont de faptul că în programul
de guvernare, prezentat ieri în Parlament de către premierul desemnat Iurie
Leancă, nu a fost inclus, printre priorități, obiectivul reintegrării țării – a
zonei nistrene (atât a celor șapte localități basarabene – deci de pe malul
drept al Nistrului, cât și a zonei transnistrene). Deputatul PLDM Valeriu
Ghilețchi, care, din câte a reieșit, nu a participat la elaborarea programului
de guvernare, s-a simțit jenat în legătură cu faptul că printre priorități nu a
fost trecută reintegrarea și a propus completarea listei priorităților cu acest
deziderat.
Este omiterea reintegrării
țării întâmplătoare sau reprezintă poziția noii coaliții guvernamentale, în
sensul că zona nistreană a fost abandonată în numele integrării europene? În
societatea moldovenească, atât în spațiul public (mediatic), cât și în discuții
private, adesea este abordată dilema: integrare europeană – reintegrarea țării.
Și aceasta nu numai datorită faptului că în prezent este clar (au fost înțelese
mesajele trimise în acest sens de la Bruxelles ) că nu poate avea loc o aderare a RM la UE cu un conflict teritorial
nesoluționat – Ciprul nu reprezintă un precedent pentru statul moldovenesc. Unii
dintre cetățenii moldoveni consideră că statutul neclar al zonei nistrene este pur
și simplu o frână în dezvoltarea țării. Pentru a se dezvolta și a se
europeniza, Republica Moldova trebuie să renunțe la fâșia respectivă.
Această opinie există și ea este împărtășită de unii dintre
cetățenii moldoveni. De aceea situația legată de programul Guvernului, expus
ieri în Parlament, și jurământul, citit azi de membrii Executivului, se cere a
fi clarificată. Ce fel de „integritate teritorială” vor apăra miniștrii: cea a
teritoriului aflat efectiv sub jurisdicția autorităților moldovenești sau
întreg teritoriul RM, cu zona nistreană încorporată (atât localitățile de pe
malul drept – din Basarabia, cât și cele de pe malul stâng – din Transnistria)?
Un eveniment din ultima perioadă de timp – incidentul de la Varni ța – ne-a arătat un
dezinteres quasi total al guvernanților (al celor din vechiul Guvern, dar care
se regăsesc în noul Cabinet de Miniștri) față de problema teritoriilor
moldovenești aflate sub controlul armatei ruse și a armatei nistrene, finanțată
de Rusia și subordonată Rusiei.
Alcătuirea noului Guvern ar fi fost o bună ocazie de a
evalua activitatea responsabililor de reintegrarea țării (ca și a tuturor
celorlalți miniștri). Dacă reintegrarea ar fi fost o prioritate, s-ar fi impus
remanierea echipei specialiștilor care elaborează politica, strategiile,
tacticile și planurile de acțiuni în acest domeniu, întrucât din 2009 până în
prezent ea nu a obținut nici un rezultat favorabil Republicii Moldova. În
negocierile între Tiraspol și Chișinău, atât în cele directe, cât și în cele
din formatul 5+2, autoritățile nistrene au emis cereri și au obținut rezultate
care evident conduc la consolidarea independenței sau cel puțin la o întărire
(economică, deci și politică) a „RMN”. Dacă Guvernului nu îi pasă de
reintegrarea țării (căci responsabilii care nu au obținut rezultate favorabile
pentru RM au rămas neschimbați), de ce mai era nevoie de păstrat funcția de
Prim-viceprim-ministru responsabil de Reintegrare și Biroul pentru Reintegrare?
De ce trebuie cheltuiți banii publici pentru o activitate care nu reprezintă o
prioritate a actualului Guvern?
Personal, aș crede că lipsa obiectivului reintegrării țării
în lista priorităților noului Executiv nu a fost o întâmplare (o scăpare
neintenționată), ci are o explicație cât se poate de limpede: până acum
Guvernele AIE 1 și AIE 2 au suferit un eșec total în „activitatea” desfășurată privind
reintegrarea țării. Văzând că nu este capabil de a face nimic în a cest sens,
noul Guvern (alcătuit din majoritatea miniștrilor vechi – inclusiv cel al
Reintegrării) nu a mai vrut să-și asume ceva ce nu poate face.
Și totuși, poporul – suveranul Republicii Moldova, cel care
a delegat puterea sa Guvernului și care din sudoarea frunții (muncii) sale îi
asigură pe guvernanți cu salarii, prime, cabinete cu secretare, mașini etc.
merită să știe: ce integritate teritorială au jurat azi că vor apăra membrii
noului Cabinet?