Ce integritate teritorială va apăra Guvernul Leancă?

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Astăzi membrii Guvernului Leancă au depus jurământul la Reședința de Stat, în prezența Președintelui RM, și conform Art. 98 (5), și-au început exercitarea atribuțiilor. În timpul depunerii jurământului, guvernanții au jurat, printre altele, să apere „integritatea teritorială a Republicii Moldova”. În legătură cu acest angajament apar unele întrebări, ținând cont de faptul că în programul de guvernare, prezentat ieri în Parlament de către premierul desemnat Iurie Leancă, nu a fost inclus, printre priorități, obiectivul reintegrării țării – a zonei nistrene (atât a celor șapte localități basarabene – deci de pe malul drept al Nistrului, cât și a zonei transnistrene). Deputatul PLDM Valeriu Ghilețchi, care, din câte a reieșit, nu a participat la elaborarea programului de guvernare, s-a simțit jenat în legătură cu faptul că printre priorități nu a fost trecută reintegrarea și a propus completarea listei priorităților cu acest deziderat.

Este omiterea reintegrării țării întâmplătoare sau reprezintă poziția noii coaliții guvernamentale, în sensul că zona nistreană a fost abandonată în numele integrării europene? În societatea moldovenească, atât în spațiul public (mediatic), cât și în discuții private, adesea este abordată dilema: integrare europeană – reintegrarea țării. Și aceasta nu numai datorită faptului că în prezent este clar (au fost înțelese mesajele trimise în acest sens de la Bruxelles) că nu poate avea loc o aderare a RM la UE cu un conflict teritorial nesoluționat – Ciprul nu reprezintă un precedent pentru statul moldovenesc. Unii dintre cetățenii moldoveni consideră că statutul neclar al zonei nistrene este pur și simplu o frână în dezvoltarea țării. Pentru a se dezvolta și a se europeniza, Republica Moldova trebuie să renunțe la fâșia respectivă.

Această opinie există și ea este împărtășită de unii dintre cetățenii moldoveni. De aceea situația legată de programul Guvernului, expus ieri în Parlament, și jurământul, citit azi de membrii Executivului, se cere a fi clarificată. Ce fel de „integritate teritorială” vor apăra miniștrii: cea a teritoriului aflat efectiv sub jurisdicția autorităților moldovenești sau întreg teritoriul RM, cu zona nistreană încorporată (atât localitățile de pe malul drept – din Basarabia, cât și cele de pe malul stâng – din Transnistria)? Un eveniment din ultima perioadă de timp – incidentul de la Varnița – ne-a arătat un dezinteres quasi total al guvernanților (al celor din vechiul Guvern, dar care se regăsesc în noul Cabinet de Miniștri) față de problema teritoriilor moldovenești aflate sub controlul armatei ruse și a armatei nistrene, finanțată de Rusia și subordonată Rusiei.

Alcătuirea noului Guvern ar fi fost o bună ocazie de a evalua activitatea responsabililor de reintegrarea țării (ca și a tuturor celorlalți miniștri). Dacă reintegrarea ar fi fost o prioritate, s-ar fi impus remanierea echipei specialiștilor care elaborează politica, strategiile, tacticile și planurile de acțiuni în acest domeniu, întrucât din 2009 până în prezent ea nu a obținut nici un rezultat favorabil Republicii Moldova. În negocierile între Tiraspol și Chișinău, atât în cele directe, cât și în cele din formatul 5+2, autoritățile nistrene au emis cereri și au obținut rezultate care evident conduc la consolidarea independenței sau cel puțin la o întărire (economică, deci și politică) a „RMN”. Dacă Guvernului nu îi pasă de reintegrarea țării (căci responsabilii care nu au obținut rezultate favorabile pentru RM au rămas neschimbați), de ce mai era nevoie de păstrat funcția de Prim-viceprim-ministru responsabil de Reintegrare și Biroul pentru Reintegrare? De ce trebuie cheltuiți banii publici pentru o activitate care nu reprezintă o prioritate a actualului Guvern?

Personal, aș crede că lipsa obiectivului reintegrării țării în lista priorităților noului Executiv nu a fost o întâmplare (o scăpare neintenționată), ci are o explicație cât se poate de limpede: până acum Guvernele AIE 1 și AIE 2 au suferit un eșec total în „activitatea” desfășurată privind reintegrarea țării. Văzând că nu este capabil de a face nimic în a cest sens, noul Guvern (alcătuit din majoritatea miniștrilor vechi – inclusiv cel al Reintegrării) nu a mai vrut să-și asume ceva ce nu poate face.

Și totuși, poporul – suveranul Republicii Moldova, cel care a delegat puterea sa Guvernului și care din sudoarea frunții (muncii) sale îi asigură pe guvernanți cu salarii, prime, cabinete cu secretare, mașini etc. merită să știe: ce integritate teritorială au jurat azi că vor apăra membrii noului Cabinet?   

De ce noul Guvern este cel vechi

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Astăzi Parlamentul a votat noul Guvern, cu Iurie Leancă în calitate de Prim-ministru. A fost formată o nouă coaliție parlamentară, din 53 de deputați, care se va numi Alianța Pro-Europeană. Noua componență a Executivului a surprins pe unii observatori ai fenomenului politic din RM, inclusiv pe mine. După ce reprezentanți ai PD-ului au declarat că își doresc un Guvern care să activeze în baza unor „valori și principii” diferite de cele ale Guvernului AIE 2, ne-am așteptat ca și componența noului Executiv să se deosebească de cea a vechiului Guvern, în sensul că miniștrii asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis acte de corupție ar fi trebuit înlocuiți. Prin atragerea de fețe noi s-ar fi realizat o mai mare credibilitate față de Administrația publică centrală, atât din partea societății moldovenești, cât și a partenerilor externi. Cu toate acestea, PLDM-ul a reușit să înfrângă orice rezistență a PD-ului și a sfidat societatea în așteptările sale. Cu câteva excepții, componența noului Guvern este cea veche.

În statele democratice poate fi observat un paradox: un om politic aflat într-o funcție înaltă nu face (chiar dacă promite vrute și nevrute în campania electorală), ci este – o persoană de o integritate morală ireproșabilă – respectiv, ia decizii, care trebuie să fie în interesul societății. Prin onestitatea sa, el asigură buna funcționare a instituției pe care o conduce.  

În discursul său dinaintea obținerii votului de investire, premierul desemnat Iurie Leancă a folosit expresiile „toleranță zero” față de corupție, „lupta împotriva corupției – obiectiv prioritar”. Întrucât în echipa sa se regăsesc persoane suspectate de corupție, aceste cuvinte, rostite de el, au părut expresia unei ipocrizii. De ce PLDM-ul nu a ținut cont de doleanțele comentatorilor politici, respectiv a unei părți a societății? De ce persoane care au dosare penale deschise s-au regăsit în noua componență a  Guvernului? Probabil, pentru că președintele PLDM-ului este suspectat de acte de corupție. Păstrând în Guvern miniștrii săi asupra cărora planează suspiciunea de corupție, arătând că ei pot rămâne în politicul moldovenesc, așa suspectați cum sunt, șeful PLDM-ului vrea să arate că și el poate fi într-o funcție politică importantă în statul moldovenesc.

Noua-veche componență a Executivului a mai arătat că PD-ul este un partid fără „principii și valori”, căruia nu îi pasă de un Guvern curat, în condițiile satisfacerii cerințelor sale în negocieri. Probabil, oferirea de către PLDM a postului de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (deci a Ministerului respectiv, care este o sursă de resurse) a fost destulă pentru a-i face pe democrați maleabili, adică pentru a-i corupe.

Ce șanse are noul-vechiul Guvern să îndeplinească principalul obiectiv al țării, din viitorul apropiat: reprezentarea onorabilă a RM la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius? Desigur, componența Executivului își lasă amprenta asupra credibilității Executivului. Pe de altă parte, prin desemnarea și votarea componenței Guvernului, a fost ratată o șansă. Abordarea PLDM-ului, PDM-ului și a grupului liberalilor reformatori constă în acapararea funcțiilor ministeriale, care devin pârghii pentru atragerea dividendelor pentru partidele care și-au desemnat miniștrii în Guvern. În situația dificilă în care se află actualmente RM, putea fi adoptată o altă abordare. Parlamentarii puteau angaja în posturile de miniștri personalități competente (tehnocrați), cărora să nu le acorde nici o protecție pentru încălcările la care s-ar putea preta, de la care să ceară eradicarea corupției, ridicarea nivelului de trai al cetățenilor prin modernizarea țării, respectiv oprirea exodului ș.a.. Personal, cred că Guvernul, în actuala componență, nu este capabil de asemenea rezultate.

Un prieten din Bulgaria, care este profesor la o universitate din capitala Kazahstanului, Astana, îmi povestea recent că din acea țară central-asiatică nu numai că nu pleacă forța de muncă, dar vin gastarbeiteri din Kîrgîzstan ș.a.. Mai mult, Guvernul kazah are un program de susținere financiară a conaționalilor care se întorc în patrie din Mongolia, Turkmenistan ș.a., strămoșii cărora au plecat acolo mai demult. Când vom avea o asemenea stare de lucruri în RM? Când vor reveni acasă cei care au plecat în ultimii ani? Când vor fi repatriați în RM moldovenii din cele șase sate din regiunea Kirovograd (Ucraina), moldovenii din satului Moldavanskoe, raionul Krîmsk, tinutul Krasnodar (Rusia) ș.a.? În orice caz, nu cred că în timpul guvernării actualei coaliții parlamentare, nu în timpul mandatului actualului Executiv.   

  

De ce publicul din Rep. Moldova nu controlează mass-media

        Aflată într-o perioadă deja prelungită de tranziție, Republica Moldova ar trebui (dacă ar avea o conducere inteligentă) să fie implicată  într-un profund proces de modernizare în toate domeniile. Unul dintre acestea este și cel al mass-mediei. Tranziția, respectiv modernizarea, înseamnă avansarea într-o fază superioară a funcționării instituțiilor dintr-un domeniu (în cazul evocat – a instituțiilor mass-media). În acest sens, este importantă cunoașterea și preluarea experienței instituțiilor din statele dezvoltate și avansate în domeniile de interes pentru țara aflată în tranziție. Statele Unite ale Americii cu siguranță reprezintă un stat model atât al funcționării instituțiilor politice, a sistemului de justiție, a economiei de piață, cât și a mass-media. De aceea orice posibilitate de a afla de la prima sursă principiile pe care se bazează activitatea mass-mediei americane și modalitățile activității eficiente este folosită la maximum de jurnaliștii moldoveni.

Astăzi la USM a avut loc o întâlnire cu un grup de profesori de Jurnalism de la University of Georgia, tot ei jurnaliști marcanți din SUA: Lee B. Becker, director al Center for International Mass Communication Trening & Research, Owen Ullmann, editor-șef la cotidianul național american „USA Tuday” și Ann Hollifield, șefa Departamentului Telecomunicații. Vorbind despre mass-media americană, oaspeții au expus ideii care pot fi utile pentru jurnaliștii moldoveni. În SUA se pornește de la ideea că mass-media servește societatea și schimbă lumea. În țara din emisfera vestică auditoriul controlează mass-media și nu invers. Aceasta înseamnă că mass-media satisfacele interesele și nevoile publicului. El votează, cu telecomanda sau cumpărând ziare, pentru instituțiile mass-media care sunt în serviciul său. Prin activitatea și contribuția mass-media s-a ajuns în SUA la o guvernare – atât națională, cât și locală – onestă și transparentă. Fără implicarea mass-mediei, acestea nu s-ar fi putut realiza. Mass-media americană într-adevăr depinde de furnizorii de publicitate. Dar jurnaliștii i-au convins pe oamenii de afaceri că dacă ei vor impune anumite subiecte și atitudini, publicul nu va cumpăra sau viziona acele conținuturi, respectiv publicitatea lor nu va ajunge la destinatari. Datorită unei economii bine dezvoltate, dacă un furnizor de publicitate se răzgândește să mai plaseze reclama sa într-o instituție mass-media, se găsește o altă întreprindere care va apela la ziarul sau televiziunea respectivă și va oferi publicitatea, deoarece există o concurență a intereselor comerciale (de publicitate) ale agenților economici.

Mass-media americană este complet independentă de Guvern. Primul amendament la Constituția SUA asigură libertatea mass-media. Deși oricine, inclusiv partidele politice, pot avea instituțiile lor mass-media, din secolul al XIX partidele politice nu mai au ziare, tocmai datorită faptului că publicul (cel care controlează!) dorește presă liberă și neutră. Jurnaliștii americani respectă riguros principiul prezentării unei informații echilibrate, comprehensive și corecte. Chiar dacă au anumite viziuni politice, jurnaliștii sunt deschiși față de toate opiniile și lasă publicul să-și formeze propria opinie despre politicieni, prezentând contextul, atât aspectele negative, cât și cele pozitive. Interesantă a fost întrebarea pe care au formulat-o chiar oaspeții americani: pe cine reprezintă jurnaliștii – pe cei care îi plătesc? Deoarece ei sunt în serviciul publicului, rezultă că ei reprezintă publicul.

Care este stadiul de dezvoltare a mass-mediei moldovenești, în comparație cu cea americană? Desigur, întrucât RM este încă la început pe calea democrației, ea este la început și cu privire la funcționarea unui sistem mass-media modern. Este mass-media moldovenească independentă (de Guvern și de partidele politice), echilibrată, neutră, este ea în serviciul publicului, reprezintă ea publicul? Sunt întrebări deloc dificile pentru cei care urmăresc fenomenul mass-mediei moldovenești și care cunosc starea de lucruri din domeniu. E clar că suntem departe de standardele americane în materie de presă, ca și în celelalte domenii. Probabil, principala deosebire dintre SUA și RM constă în faptul că în timp ce în America publicul controlează mass-media, la noi mass-media controlează publicul. De aceea actori politici din RM își asigură (prin procurare sau fondare) instituții mass-media, sperând că prin ele se pot menține sau pot accede la putere.

Pe măsură ce societatea moldovenească va evolua, pe măsură ce majoritatea cetățenilor vor fi formați în mediul sistemului democratic, va avea loc maturizarea atât a publicului, cât și a breslei jurnalistice. Haosul din politicul moldovenesc de acum are, printre altele, și aceste cauze foarte concrete: în RM avem un public/electorat deficitar la capitolul demnitate, cultură și respect de sine, și avem o mass-media care adesea nu este în serviciul publicului. În aceste condiții nici nu poate exista o guvernare care să respecte poporul și mass-media. Iar felul în care guvernanții tratează electoratul și mass-media în prezent – purtând negocieri ascunse, nesimțindu-se obligați să informeze societatea prin intermediul mass-mediei – este o dovadă a lipsei de respect a politicienilor față de cetățeni și a faptului că electoratul nu reprezintă pentru ei o autoritate. Ceea ce fac, ei nu fac pentru electorat, ci pentru ei înșiși. Este o reminiscență din sistemul totalitar comunist, în care cetățenii nu contau. Integrarea europeană înseamnă, incontestabil și schimbarea acestei stări de lucruri. Politicienii actuali, cu mentalitate totalitară, cu siguranță vor fi de domeniul trecutului într-o Moldovă europeană.                  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Întrevederea Ștanski – Carpov: RM a renunțat la or. Bender?

            Articol scris pentru Moldova.org: 

După două ore de discuții desfășurate azi (28.05.2013), „reprezentanții politici” – al Chișinăului, Eugen Carpov, și al Tiraspolului, Nina Ștanski – au anunțat jurnaliștilor că au discutat despre tensiunile din Bender, respectiv despre interacțiunea dintre Poliția și Miliția din localitate. Dincolo de rutina unor astfel de declarații cu privire la întrevederi lipsite de transparență, pot fi trase câteva concluzii cu privire la situația din zona de securitate și cu privire la modul în care Chișinăul o gestionează.

La întrebarea unuia dintre jurnaliști dacă a fost discutat subiectul mutării de la Tiraspol la Bender a Sovietului Suprem, ministrul Carpov a răspuns că „Nu”. Este semnul faptului că Guvernul de la Chișinău s-a resemnat cu această idee. Este un moment important în istoria conflictului privind zona nistreană, deoarece din motivele mutării Sovietului Suprem la Bender, invocate de șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a reieșit că autoritățile „nistrene” se așteptau ca Guvernul moldovenesc să pună problema retrocedării zonei basarabene aflate sub controlul „nistean”: a orașului Bender și a satelor Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De altfel, când am vizitat orașul Bender am observat localuri – de exemplu restaurante – care erau desprinse din perioada sovietică: nimic nu s-a schimbat în ele în comparație cu vremurile trecute. Era semnul faptului că proprietarii acelora nu se grăbeau să investească în clădiri sau întreprinderi aflate pe un teritoriu asupra căruia nu aveau nici o garanție că nu va fi cerut, respectiv retrocedat. Vorba e că în justificarea politico-juridică a formării RMN, la 2 septembrie 1990, „fondatorii” noii republici nerecunoscute au scris clar că R(SS)MN este succesoarea RASSM – cea care a existat între 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. RSSM a existat pe malul stâng al Nistrului, respectiv reieșea că RMN va fi tot pe malul stâng. De aceea, ideologii nistreni admiteau că vor fi nevoiți să cedeze zona nistreană (malul drept).

Numai că autoritățile moldovenești s-au dovedit a fi lașe (din 1992 până în prezent). Ele nu au invocat, în dialogul cu Rusia, de exemplu, Tratatul din 1711, semnat de împăratul Petru cel Mare și domnitorul Dimitrie Cantemir, la Luțk, prin care Rusia s-a angajat să ajute la eliberarea Moldovei de ocupanții turci și la reîntoarcerea raialei Bender (care atunci se afla sub jurisdicția Turciei) în granițele Moldovei. Ele nu au pus niciodată problema retrocedării zonei basarabene, asupra căreia autoritățile de la Tiraspol nu au nici un drept. Există un principiu vechi în diplomație: pentru ca să fie rezolvată o problemă care pare complicată, ea trebuie divizată în părți. Cu regret, responsabilii moldoveni de gestionarea problemei privind zona nistreană nu au știut să divizeze problema zonei nistrene în cea a zonelor basarabeană și transnistreană. Întreaga lume folosește expresia Transnistria (ea apare și pe hărțile cu referire la zona de conflict) și niciodată Chișinăul nu spus clar partenerilor de dialog: ceea ce dumneavoastră și noi numim „Transnistria” nu corespunde situației de pe teren. Autoritățile nistrene dețin un teritoriu care de la începuturile statului moldovean, din secolul XIV, a făcut parte integrantă din Moldova și asupra căruia nu au nici un drept. Și iată că prin declarația de azi a ministrului E. Carpov se pare că autoritățile interimare de la Chișinău au arătat că renunță definitiv la teritorul basarabean, aflat sub controlul admnistrației nistrene.

Hărțuirea la care este supus Executivul provizoriu de la Chișinău se datorează slăbiciunii sale. Într-o țară aflată într-un conflict înghețat, cu privire la o zonă de pe teritoriul său, se impune selectarea și numirea unor personalități competente, demne și puternice în posturile și instituțiile care se ocupă de gestionarea conflictului (ministrul Reintegrării, șeful Biroului pentru Reintegrare ș.a.). Aceștia ar trebui să se ocupe de problematica ce ține de conflict fără frica de a-și pierde posturile (dacă activează eficient!) o dată cu demiterea Guvernului. Se impune deci depolitizarea funcțiilor și a instituției în cauză. Ca și a funcției de ministru al Apărării și a Armatei.

Cu regret, din cauza lipsei de viziune, a lipsei de perspicacitate (a capacității de a înțelege ceea ce trebuie de făcut), a lipsei de demnitate, a lipsei de responsabilitate și a lipsei de profesionalism, autoritățile moldovenești au compromis până în prezent nu numai o eventuală perspectivă a integrării zonei transnistrene în teritoriul aflat sub jurisdicția RM, ci și perspectiva integrării celor șapte localități basarabene, pe care în 1992 nici vicepreședintele Rusiei Aleksandr Ruțkoi (cel care a elaborat Acordul semnat la 21 iulie 1992) nu le vedea în afara Republicii Moldova – de aceea a și consimțit ca Poliția moldovenească să rămână și să activeze la Bender. Cu atitudinea actuală a autorităților moldovenești eforturile autorităților tiraspolene privind expulzarea Poliției moldovenești din Bender se vor intensifica (căci acolo va actina un organ de stat imporatnt – Legislativul „RMN”) și structurile „nistrene” vor face totul pentru ca să demonstreze o dată în plus: cu atitudinea de care au dat dovadă, din 1992 până acum, autoritățile moldovenești, ele nu merită să dețină nici Benderul, nici cele șase sate de pe malul drept al Nistrului.     

Despre necesitatea medierii în actuala criză politică

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Reprezentantul PLDM în negocierile privind formarea unei noi coaliţii de guvernare, Vadim Pistrinciuc, a declarat ieri că „Suntem în momentul în care să ne consultăm cu partidele noastre”. Din această afirmație a PLDM-istului a reieșit că el urma să transmită șefului său de partid cererile înaintate de PDM și grupul „liberalilor reformatori” privind „partajarea responsabilităților” – a se citi: împărțirea funcțiilor. Pistrinciuc a mai spus în declarația citată de o televiziune de știri din Chișinău: „Nu am să fac pronosticuri în această încercare de negocieri”.

Câteva elemente pot fi menționate în situația actuală legată de negocierile privind formarea noii majorități parlamentare (coaliții guvernamentale), respectiv a componenței noului Guvern Iurie Leancă. Deși reprezentanții forțelor politice implicate în negocieri nu mai folosesc atât de compromisa (dar ce nu au compromis ei?) expresie „principii și valori”, ci pe o alta – „partajarea responsabilităților” – povestea este cea veche: mărul discordiei ține de împărțirea funcțiilor. În condițiile în care Executivul și celelalte structuri de stat sunt paralizate din cauză politizării, deci pentru că sunt capturate și subjugate intereselor de partid și personale ale liderilor de partid, s-ar impune o depolitizare a acestora, așa cum arăta într-un interviu de ieri și ambasadorul SUA la Chișinău William Moser. Un Guvern de tehnocrați, care să nu fie subordonați șefilor de partide și care să acționeze în virtutea unui program de guvernare bine elaborat, care să vizeze ridicarea nivelului de trai, ar fi în beneficiul partidelor care acum negociază noua majoritate parlamentară. Acestea și-ar putea redresa imaginea până la viitoarele alegeri. Dar cum mintea moldovanului este cea de la urmă, iar urma încă nu a sosit, un asemenea scenariu nu frecventează capetele liderilor partidelor fostelor AIE 1 și 2.

Am remarcat expresia „încercare de negocieri” a PLDM-istului Vadim Pistrinciuc. Înțeleg că și el și-a dat seama că „interacțiunea” reprezentanților partidelor este departe de a putea fi numită negocieri. El nu a explicat de ce. Dar o explicație există. Din punctul de vedere al standardelor internaționale, din statele civilizate, ieșirea dintr-o criză politică precum cea de acum din Republica Moldova poate avea loc numai printr-un proces de mediere, în patru etape. Negocierile reprezintă etapa a treia. Etapa a patra vizează semnarea unui acord. Fără primele etape, fără reconcilierea dintre actorii politici – PLDM și PDM, fără recăpătarea încrederii unuia în altul, negocierile sunt imposibile sau, dacă se poartă, sunt o pierdere de timp. Iar un eventual acord, dacă va fi semnat, va fi foarte fragil și foarte puțin probabil să fie unul durabil, deoarece lipsa de încredere va face ca fiecare dintre cele două partide să se aștepte ca partenerul de coaliție să voteze la un moment dat cu PCRM-ul din opoziție. Cu regret, partidele implicate acum în „negocieri” nici nu conștientizează necesitatea inițierii de urgență a unui proces de mediere. În Republica Moldova avem specialiști în medierea politică, inclusiv la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM. Dar pot fi invitați și specialiști din Germania, de la care au învățat medierea specialiștii locali.

Liderul PLDM declara recent că procesul de negocieri privind crearea noii coaliții guvernamentale va fi unul transparent. Ca și în cazul promisiunii (lozincii din campania electorală) „Moldova fără sărăcie”, nici această promisiune nu a fost onorată. Și liderul respectiv de partid nu și-a cerut scuze, respectiv nu conștientizează că are, din această cauză, o problemă legată de onoare. Atunci când societatea civilă, mass-media, comunitatea comentatorilor politici nu pot monitoriza negocierile privind crearea noii coaliții – a coaliției guvernamentale a țării, nu a uneia „private” a partidelor respective – rezultă că partidele respective nu sunt pentru țară, ci sunt un stat în stat, sunt pentru ele. Totuși, înclin să văd și un aspect pozitiv în situația creată: partidele negociază în ascuns deoarece pentru prima oară în ultimii patru ani le este rușine de popor – pentru ceea ce au făcut și pentru ceea ce nu pot face.           

De ce Chișinăul este una dintre cele mai urâte capitale

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Duminică o televiziune de știri din Chișinău a difuzat o știre în care a informat că după ce un site australian a plasat capitala Moldovei pe locul patru într-un top al urbelor care au cel mai neplăcut aspect, în acest an, un alt portal i-a oferit locul şase. Ieri (luni) primarul general Dorin Chirtoacă a declarat, comentând știrea respectivă, că orașul Chișinău este deosebit prin parcurile sale, fiind unul dintre cele mai verzi. Slabă consolare. Am vizitat recent câteva capitale europene: Budapesta, Viena și Erevanul. În fiecare dintre acete orașe am avut același sentiment: comparativ cu acele orașe, Chișinăul nu este o capitală, este o expresie a inculturii, lipsei de viziune, lipsei de gust, lipsei de patriotism a tuturor celor care s-au perindat în postul de primar cel puțin din 1991 până acum. Primari cu minte de provinciali, ei au condus și conduc urbea după principiul: „După noi potopul”. De aceea nici nu le este rușine de cum arată Chișinăul. Cred că localitatea de pe malul Bâcului își așteaptă Primarul, Arhitectul și pe cei care o vor face Capitală. Formal, Chișinăul este centrul administrației publice centrale. Arhitectonic, cultural, Chișinăul nu este o capitală. 

Până în anii '20 Erevanul a fost o localitate fără nici o valoare arhitectonică. Din cauza războaielor - s-a aflat „în calea răutăților” -  nu a putut fi construit, deoarece mereu era distrus totul acolo. Abia în perioada sovietică, localitatea a început să fie construită și a devenit de facto o capitală... Erevan devine capitala a Armeniei în anul 1920. Pe atunci era numit Erivan, luând numele de Erevan abia în 1936. Arhitectul care a lăsat ceea ce vedem astazi, a fost Alexandr Tamanian. El a folosit în construcție tuful vulcanic de culoare roz, ușor și estetic, bogăție naturală a țării. De aici numele de „oras roz” al Armeniei. În câteva decenii orașul a fost edificat. Erevanul este un exemplu al faptului că orice oraș poate fi făcut Capitală (din 1991 până în 2013 se putea și în cazul Chișinăului). Cu oameni talentați, competenți, profesioniști, demni, dedicați, patrioți, Erevanul a devenit o frumusețe de oraș.

Kievul, un alt oraș pe care l-am vizitat în ultima vreme, a fost distrus (desființat) prima dată de tătaro-mongoli, apoi de armata nazistă, în războiul al II mondial. A fost reclădit, după 1945, ca o capitală. Și Varșovia a avut același destin în al II război mondial și a fost reconstruită după 1945. Chișinăul nu trebuie reclădit. Și nu numai pentru că nu a fost distrus grav, ca Varșovia și Kievul, în al II război mondial, ci pentru că el încă nu a fost construit. Și dacă acum el este formal o capitală, trebuie să devină și efectiv – din punct de vedere arhitectonic, așa încât să nu ne fie rușine când ne vizitează prieteni din străinătate.

Desigur, traversând o perioadă de criză, se poate spune că nu sunt bani în bugetul Chișinăului și al țării pentru acest scop. Dar banii vor lipsi întotdeauna. Aici e vorba ca primarul/autoritățile locale (inclusiv Guvernul) să aibă o viziune, să le fie rușine de cum arată Chișinăul în comparație cu alte capitale.

Ce s-ar putea face? Să existe în sfârșit o viziune cu privire la arhitectura orașului. În conformitate cu aceasta, să fie autorizate construcții - cel puțin în partea veche a orașului - numai ale unor clădiri frumoase, să fie restabilite cele vechi - să existe o armonie arhitectonică, așa cum am văzut la Erevan, și care rezultă dintr-o viziune arhitectonică. Oare chiar nu se poate găsi în toată Republica Moldova un arhitect talentat? Dacă suntem incapabili, să aducem unul din Armenia sau din altă țară. Se impune curățirea albiei râului Prut și amenajarea zonei în așa fel încât să devină o atracție pentru plimbări și recreere.  

După ce am vizitat străzile pietonale din Kiev, Budapesta, Viena și Erevan, când am aflat că municipalitatea a ales ca zonă pietonală strada Alexandru Diordița, am fost uimit. M-am mirat că oameni care au vizitat capitale europene pot să aleagă o asemenea stradă pentru o asemenea destinație.

Consider că foarte mult depinde de primarul orașului. El este rădăcina lucrurilor. Arhitectul este după cum e primarul. Dacă primarul este nepăsător față de cum arată orașul (sau incapabil, incompetent), nimic nu va ajuta la înfrumusețarea orașului – oricât de mulți sau puțini bani vor fi. Din Chișinău se poate face o capitală, dar numai cu oamenii potriviți la locurile/în funcțiile lor...

De ce Sovietul Suprem de la Tiraspol este mutat la Bender

           Articol scris pentru Moldova.org: 

          Decizia de ieri, 16 mai, a Consiliului de Stat al „RMN” de a aproba decizia Consiliului de Securitate privind mutarea Sovietului Suprem (SS) – forul legislativ nistrean – de la Tiraspol la Bender are mai multe semnificații. În comunicatul publicat pe site-ul „Prezidentului Republicii Moldovenești Nistrene” se menționează că în clădirea actuală a SS vor fi mutate alte „organe de stat”, iar clădirile eliberate vor fi trecute în gestiunea administrației publice locale, care le va putea amenaja ca grădinițe de copii și alte instituții sociale necesare.

          Semnificația reală este însă alta. Liderul de la Tiraspol a declarat despre mutarea SS la Bender încă luna trecută, menționând că „această decizie va demonstra încă o dată importanţa oraşului Tighina pentru regiunea transnistreană şi nu va pune la îndoială "graniţa" dintre Moldova şi Transnistria ca fiind râul Nistru”. Conform Acordului ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992, orașul Bender se află sub dublă jurisdicție, în el activând atât un Inspectorat al Poliției (moldovenești), cât și o Secție a Miliției (nistrene). În ultima perioadă de timp administrația de la Tiraspol și-a întețit eforturile de îndepărtare a instituțiilor statului moldovenesc din Bender. Acest lucru este posibil datorită calității profesionale și umane (din puctul de vedere al demnității) responsabililor pentru gestionarea situației din zona nistreană. Într-un interviu recent, răspunzând la întrebarea de ce autoritățile de la Tiraspol nu respectă prevederile Acordului ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992, George Balan, șeful Biroului pentru Reintegrare, spunea că deoarece „nu există o viziune clară privind perspectiva cu privire la reglementarea conflictului, la Moscova, și această marjă de manevră care este acordată din motivul neconcordanței la Moscova le și permite reprezentanților de la Tiraspol să speculeze pe anumite momente, inclusiv să înrăutățească situația, să încerce să-și consolideze regimul, să pună posturi mai multe”.

        Asculți aceste cuvinte ale oficialului moldovean responsabil de gestionarea situației, dacă nu de soluționarea conflictului (ar fi prea mult de la o persoană cu o asemenea capacitate de înțelegere a lucrurilor) și te crucești: eu nu cred că există în Republica Moldova un student, de exemplu la o facultate de Relații Internaționale, care să nu înțeleagă că Moscova are profesioniști și are mai multe planuri bine elaborate de reglementare a conflictului, bineînțeles în favoarea intereselor sale, iar administrația de la Tiraspol îndeplinește întocmai directivele primite de la Moscova (acționează cu acordul Moscovei). Eu cred că dacă actualii guvernanți și-ar fi propus să găsească cea mai nepotrivită persoană pentru funcția de șef al Boroului pentru Reintegrare, ar fi depus mari, îndelungate și costisitoare eforturi pentru a-l găsi pe cel care deține în prezent funcția cu pricina - o persoană cu o asemenea capacitate de a înțelege și cu o asemenea „calitate profesională” este greu de găsit în Republica Moldova. Deși, poate că e bine că o persoană de o asemenea naivitate ocupă postul respectiv: o persoană care înțelege ce se întâmplă și mai are și dragoste pentru țară ar suferi și s-ar consuma mult. E clar că în condițiile existenței unui Prim-ministru de o anumită calitate, sunt posibili șefi de Birouri, în cadrul Guvernului, de o asemenea calitate.

            Din păcate, autoritățile de la Chișinău nu au o viziune cu privire la soluționarea conflictului, respectiv cu privire la reintegrarea zonei nistrene. În zona nistreană sunt, de fapt, două probleme distincte: problema zonei transnistrene și problema zonei basarabene – a orașului Bender și a altor șase sate. Abordarea responsabililor moldoveni ar trebui să fie diferită. Acest lucru nu s-a întâmplat și nici nu cred că se poate întâmpla. Pentru că legătura dintre șefia Guvernului și șefia Biroului pentru Reintegrare nu ține numai de calitatea intelectuală, profesională și civică a persoanelor care dețin cele două funcții. Fără o activitate fructuoasă a Guvernului, care să conducă la creșterea nivelului de trai pe teritoriul aflat sub jurisdicția Republicii Moldova, cele două probleme – a Benderului și a șase sat basarabene pe de o parte, și a zonei transnistrene pe de alta – nu vor putea fi soluționare chiar dacă în postul șefului Biroului pentru Reintegrare va fi angajat geniul geniilor.           

9 mai din perspectiva Republicii Moldova

                Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

              După 22 de ani de independenţă, nu există o abordare comună, generală, cu privire la ziua de 9 mai, numită în Rusia – Ziua Victoriei. Acest lucru mi se pare pozitiv – este semnul faptului că în Republica Moldova avem o societate democratică, în care nu exită o ideologie de stat; în Republica Moldova părţi ale societăţii împărtăşesc şi promovează viziuni diferite. Este important însă ca cele câteva părţi ale societăţii să se exprime democratic, cu respect una faţă de celelalte, polemica să nu degenereze în disensiuni şi conflicte, şi este de asemenea important ca ele (segmentele societăţii) să fie unite prin ceva – devotamentul şi loialitatea faţă de statul Republica Moldova.

            Cu regret, unele tensiuni deja au apărut, legate de concertul programat pentru 9 mai a.c., în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu participarea interpreţilor din Federaţia Rusă Iosif Kobzon şi Lev Leşcenko, sub egida Ambasadei Federaţiei Ruse. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că nu a ştiut că manifestaţia este organizată de Ambasada Rusiei, întrucât cererea pentru organizarea concertului a fost depusă încă pe 20 februarie de o bancă din Republica Moldova. El a calificat situaţia creată ca fiind un “abuz al Federatiei Ruse, care comite un gest neprietenesc faţă de Republica Moldova prin ceea ce-şi permite”. Chirtoacă a mai declarat că va propune Parlamentului ca 9 mai să fie ziua comemorării soldaţilor căzuţi în timpul celui de-al doilea război mondial.

            Pe data de 29 aprilie a.c. şefa Direcţiei Relaţii Internaţionale a Primăriei capitalei, Gabriela Ciumac, propunea ca ziua de 9 mai să fie declarată zi de doliu, după exemplul oraşelor ucrainene Lvov şi Ivano-Frankovsk. Atunci primarul, deşi s-a arătat impresionat de curajul angajatei instituţiei pe care o conduce, nu a dat curs propunerii.

            Care este totuşi semnificaţia zilei de 9 mai? În primul rând, trebuie spus că din perspectivă istorică, Germania nazistă a capitulat noaptea, pe 8 mai – la 23.01 ora locală (a Europei Centrale). Decalajul între fusurile orare a făcut ca după ora Moscovei, ziua capitulării Germaniei să fie considerată ziua de 9 mai. Victoria în cel de-al doilea război mondial a fost obţinută, totuşi, mai târziu, atunci când a capitulat Japonia – pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică şi bombardamentele atomice de la Hiroşima şi Nagasaki, operate de armata SUA.

            Ţinând cont de faptul că statul Republica Moldova se vrea unul european – parte a marii familii a popoarelor europene, iar ziua de 9 mai este Ziua Europei, în comemorarea Declarației ministrului de Externe al Franţei, Robert Schuman (din 1950), în lumina datelor istorice prezentate, cred că pe viitor poate fi oferirită posibilitatea marcării zilei victoriei asupra Germaniei naziste – de către coaliţia anti-nazistă – pe 8 mai, iar pe 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei – a spaţiului civilizaţional din care vrem să facem perte, cel care asigură respectarea drepturilor omului şi excluderea oricăror derapaje de la principiile democratice. Pe 3 mai PLDM-ul a arătat cât de important este ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană, a arătat cât este de fragilă democraţia în statul moldovean, în condiţiile în care două partide parlamentare pot adopta legi anticonstituţionale, deci antidemocratice fără nici o jenă. Chiar dacă de data aceasta cele două partide s-au făcut de râs, nimeni nu ne poate garanta că în viitor una sau căteva forţe politice nu vor realiza o lovitură de stat şi nu vor impune un regim autoritar. O unică garanţie a evitării unui asemenea scenariu ar fi integrarea europeană. 

           Într-un stat democratic, toate segmentele/comunităţile din societate au dreptul să marcheze sărbătorile pe care le valorizează. Ziua victoriei coaliţiei antinaziste asupra Germaniei hitleriste este o sărbătoare comună, a tuturor. Dar ţinând cont de faptul că Republica Moldova se află în alt fus orar decât Moscova şi decât partea europeană a Federaţiei Ruse, marcarea evenimentului respectiv poate să aibă loc pe 8 mai. Şi în manualele de istorie trebuie prezentat clar acest detaliu. Iar ziua Europei – de pe 9 mai – nu are de ce să fie mutată pentru mai târziu, atâta timp cât este sărbătoarea care trebuie să unească toate comunităţile etnice, religiase ş.a. din RM. Faptul că Ziua Europei nu se marchează pe 9 mai la Chişinău este un semn al lipsei conştientizării europeismului. Acest fapt denotă că europeismul încă nu este o profesiune de credinţă nici pentru autorităţi (oricât s-ar declara ele de pro integrare europeană), nici pentru majoritatea celor care constituie societatea moldovenească. 

De ce PLDM a compromis cursul european al Republicii Moldova?

Articol scris pentru Moldova.org:

Se poate spune că vineri, 3 mai, PCRM şi PLDM au răstignit democraţia (aşa firavă cum e ea) din Republica Moldova. Eu însă înclin să afirm că PCRM şi PLDM s-au făcut de ruşine, sau şi-au dat arama pe faţă: au arătat că sunt două partide cu înclinaţie spre totalitarism. Adoptarea unor amendamente care încalcă art. 137 din Constituţie – cel care vizează inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, nu poate fi calificată altfel. De la PCRM – cu toate că programul partidului de azi nu mai conţine principii teroriste ca „lupta de clasă” şi „existenţa unui singur partid” – desigur, cel comunist – ne mai puteam aştepta la votatrea amendamentelor cu pricina. Or, comuniştii în mai multe rânduri şi-au exprimat nemulţumirea faţă de UE, pentru că Bruxelles-ul a susţinut fosta AIE atunci când, în opinia liderilor PCRM, cele trei partide parlamentare au încălcat Constituţia. Adoptarea de către PCRM a unui amendament care distruge sistemul democratic – prin desfiinţarea unui principiu inalienabil al democraţiei – separaţia ramurilor puterii în stat – poate fi examinată ca un act de răzbunare a PCRM-ului faţă de UE – promotoare a democraţiei. Revelaţia zilei de vineri a constituit-o însă PLDM-ul. Se crează impresia că liderul PLDM V. Filat a mers la PCRM ca Iuda la Ana şi Caiafa (sinedrion) ca să predea cursul european (integrarea europeană). Iuda a avut motivele sale. V. Filat – pe ale sale: răzbunarea pe PD şi pe V. Plahotniuc. Dar rezultatul a fost cel consemnat de istorie: Iuda L-a trădat pe Iisus, iar PLDM-ul a trădat cursul european (integrarea europeană) a RM.    

Desigur, sunt împotriva partajării funcţiilor – mai ales a celor nepolitice – de către cele trei partide din fosta AIE. Chiar susţin demiterea procurorului general Corneliu Gurin, ţinând cont de faptul că există suspiciuni că ar fi reprezentantul unui partid (PD) şi că şi-ar fi falsifiat CV–ul. Dar problema este că nu avem nici o garanţie că în locul lui Gurin va fi aleasă o persoană neangajată politic. În plus, trecerea CNA în subordinea Guvernului înseamnă ruperea echilibrului care se crease între instituţiile de stat captive – subjugate de cele trei partide din fosta AIE. Dar de data aceasta PLDM nu a lovit numai în PD, ci în principiile democratice. PLDM-ul nu l-a trădat acum atât pe Plahotniuc, cât – democraţia, deci cursul european al RM. Cu regret, comentatori politici orbiţi de anumite interese nu văd diferenţa... Sau se prefac că nu o văd.

Dezbaterile de vineri au mai scos în evidenţă un fapt interesant: deşi se zice că V. Plahotniuc dispune de resurse financiare suficiente, în grupul parlamentar al PD sunt doi luptători – Adrian Candu şi Alexandru Stoianoglo. Restul PD-iştilor sunt figuranţi – incompetenţi în ale parlamentării sau laşi.   

Sunt convins că atacul asupra firavei democraţii moldoveneşti va fi redus la zero: Curtea Constituţională va declara neconstituţional atentatul la principiul separării ramurilor puterii în stat. Cred că şi preşedintele Timofti are acum prilejul de a arăta că este un Preşedinte şi nu participă la lovitura de stat – nu va promulga nimic din ceea ce contravine Constituţiei. Lupta dintre partide este de înţeles. Dar compromiterea cursului european al RM – este cu totul altcea şi este un act de condanat. PD-ul şi celelate partide trec, dar acordurile care ar fi putut fi semnate la Vilnius (semnarea cărora acum pare compromisă cu desăvârşire de PLDM) – ar fi rămas şi ar fi însemnat foarte mult pentru ţara noastră. Acum RM poate pierde susţinerea financiară de la Bruxelles. Putem ajunge de nimic. Şi totul, din cauza orgoliului unui obsedat de putere – V. Filat.

Există o mare diferenţă între votul PD împreună cu PCRM şi votul PLDM împreună cu PCRM: până acum PD-ul nu a votat nimic anticonstituţional – împotriva principiilor democratice. PLDM-ul însă a arătat că este un partid cu apucături totalitare, deci – periculos pentru societatea moldovenească.

Vineri a fost momentul adevărului pentru PLDM. Observatorii fenomenului politic se pot întreba: acţiunile PLDM-iştilor au izvorât din orgoliu sau dintr-o concepţie totalitară asupra societăţii? Nu cred că e o dilemă aici. Partidele/persoanele totalitare întotdeauna sunt orgolioase.  

P.S. O cititoare fidelă a articolelor mele mi-a expus opinia sa cu privire la subiectul luat în dezbatere: V. Filat şi PLDM-ul au votat vineri ce au votat pentru ca să se pună bine cu comuniştii, care iminent vor veni la guvernare. Deci prin votările din 3 mai, PLDM-iştii au vrut să scape de actualele dosare intentate unor miniştri de ai lor de CNA şi de viitoare alte dosare, intentate de instituţiile statului, atunci când comuniştii vor ajunge la guvernare. PLDM a votat din aceste motive (profund personale), cu preţul compromiterii cursului european al Republicii Moldova. Securitatea personală (evitarea unui scenariu gen Iulia Timoşenko) este mai presus de integrarea europeană, de semnarea celor trei acorduri la summit-ul Parteneriatului Estic din toamnă, de la Vilnius.

De ce ziua muncii – 1 mai – din acest an a fost ratată

Articol scris pentru Moldova.org:

Ziua muncii – 1 mai – din acest an a fost confiscată de PCRM și PSRM. Sindicatele au capitulat în fața partidelor cu pricina, neorganizând nici o acțiune publică, așa cum ne-au obișnuit până în prezent. Cred că este amoral ca un partid politic (sau mai multe) să folosească sărbătoarea în cauză în interes electoral, deoarece printre cei care ar fi dorit să o marcheze, inclusiv prin participarea la un marș prin care să fie revendicate de la guvernare drepturi ale celor care muncesc, se numără și membri sau simpatizanți ai tuturor partidelor, persoane care nu au dorit să defileze sub drapelele celor două partide de stânga. De fapt, cele două partide au arătat că sunt în campanie electorală.

Unii dintre participanții la marș, atunci când erau întrebați despre sentimentele pe care le încearcă, au spus că sunt încântați, arătându-și nostalgia față de vremurile de odinioară (ale existenței URSS). O deosebire importantă a putut fi observată totuși: nu a existat o tribună de la care șefii să urmărească defilarea. Or, în perioada sovietică, nomenclaturiștii urmăreau de sus de la tribună mersul mulțimii – o scenă umilitoare din perspectiva normelor unui stat democratic. Căci conducerea unui stat sau a unui raion este în serviciul electoratului – mulțimii. Atunci când vicepreședintele american Joe Biden a ținut un discurs la Chișinău, atunci când președinții americani țin discursuri în public de la o tribună – întotdeauna în sparele lor se află un grup de cetățeni simpli. Prin aceasta demnitarii arată că sunt cu poporul. În timpul sovietic, aflarea la tribună a nomenclaturiștilor arăta ruptura care exista între aceia și popor. Prăbușirea URSS a fost inclusiv consecința acelei rupturi.

1 mai este încă un prilej pentru a ne pune câteva întrebări importante, de răspunsul la care depinde cum va evolua Republica Moldova de acum înainte. De ce moldovenii apți de muncă, cu inițiativă, pleacă din țara lor la muncă în străinătate. În primul rând, trebuie menționat că în statele moderne – bogate partea cea mai mare a populației o constituie clasa de mijloc: cei care au o afacere, oricât de mică. Aceștia se deosebesc de proletari prin faptul că au o proprietate, mai au ceva în afara brațelor. Dezvoltarea aceasta a unui stat – care vizează creșterea clasei de mijloc – a plătitorilor de impozite mai mari decât proletarii – este posibilă datorită sistemului de educație performant. O persoană instruită poate să inițieze o afacere. O persoană lipsită de instruire este un proletar, care așteaptă ca altcineva s-o angajeze. În statele moderne occidentale idealul cetățeanului este ca el să-și stabilească salariul din profitul pe care îl realizează, să nu depindă de altcineva în stabilirea mărimii salariului.

Întrucât în Republica Moldova nu sunt create condiții normale de activitate pentru agenții economici, întrucât cetățenii percep statul ca pe un dușman, pe care vor să-l înșele cum pot pentru a nu plăti impozitele, s-a ajuns la situația când o educatoare, care nu se poate întreține din salariul de la grădiniță, trebuie să lucreze ca ospătară într-o sală de ceremonii, așa încât să-și poată exercita profesia pentru care știe că are vocație – cea de pedagog. Cel mai bogat stat din UE este Luxemburg. Acel stat este mai mic decât Republica Moldova atât ca suprafață (teritoriu), cât și ca populație. De ce în Luxemburg se poate, iar în Republica Moldova – nu? Din cauză că în RM nu există o preocupare a celor ajunși la guvernare pentru creșterea nivelului de trai al cătățenilor de rând. Instituțiile statului au fost capturate și sunt folosite pentru îmbogățirea finanțatorilor partidelor de la putere.

Atunci când visul oamenilor muncii din RM este de a ajunge în străinătate, deoarece în țara lor ei nu au condiții de a munci și de a avea un nivel de trai decent – ceva este putred într-o asemenea țară. Cu regret, și în acest an, ziua de 1 mai a fost ratată, pentru că nu am văzut (cu o excepție la o televiziune de știri) dezbateri pe aceste chestiuni importante, ci marșuri electorale…