Ieri
am participat la un talk show la o televiziune de știri din Chișinău. Ediția respectivă
a emisiunii a fost dedicată noilor tensiuni din zona nistreană, cauzate de
instalarea, de către administrația de la Tiraspol , a două noi posturi de control (pe 21 și
22 martie a.c.), în Varnița – aflată sub jurisdicția guvernului Republicii
Moldova, și de incidentul (din 23 martie a.c.) în cadrul căruia polițiști moldoveni
au fost bătuți de milițieni nistreni.
Împreună cu ceilalți invitați ai emisiunii am căzut de
acord că autoritățile Republicii Moldova nu au o abordare inteligentă a
soluționării conflictului. „Concepția reglementării conflictului transnistrean
şi reintegrării Republicii Moldova”, elaborată acum doi ani, nu ține cont de
realitățile istorice. În document se spune: „Conflictul transnistrean a apărut
la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ai secolului trecut (...)”.
Autorii „Concepției” (Oazu Nantoi și ceilalți) ar trebui să citească studiul
„Basarabia sub ocupație sovietică” (Editura Politeia-SNSPA, București, 2004), semnat
de Iulian Chifu, care îl citează pe fostul disident Valeriu Graur, student la Institutul Pedagogic
din Tiraspol la sfârșitul anilor '60: „Ceea ce am înțeles foarte curând a fost
faptul că rușii ne priveau de sus și încercau să ne izoleze. De la apostrofări
nevinovate au trecut la ultragieri în toată regula. Și atunci s-a pus problema
să ne apărăm” (p. 178). Conflictul a început (rădăcinile sale sunt) cu mult
înainte de sfârșitul anilor '80...
Ceea ce a stârnit o polemică, între mine și un alt invitat,
a fost însă afimația mea: „Nu îmi amintesc atitudini cu adevărat demne ale
conducerii de la Chi șinău”
[în raport cu autoritățile de la Tiraspol]. Un oponent și-a exprimat dezacordul,
replicând așa: „N-aș vrea să tratăm situația asta în termeni de demnitate
pentru că există și riscul escaladării. Dacă Chișinăul răspunde cu demnitate,
există spirala nesfârșită care poate conduce la violență”. Probabil că aceasta
este și optica autorităților moldovenești. Cazul maltratării polițiștilor (pe 23
martie) nu este unul izolat. Au mai existat în trecut mai multe situații în
care cetățeni moldoveni din zona nistreană au fost umiliți (inclusiv cei care
au dorit să participe la scrutinurile electorale locale și generale în satul
Corjova, agricultorii din satul Doroțcaia care sunt obligați să treacă prin
controalele unor posturi instalate ilegal de administrația nistreană între sat și
terenurile agricole de peste șoseaua Camenca – Tiraspol), culminând cu uciderea
lui Vadim Pisari, tânărul de 18 ani din satul Pârâta, pe 1 ianuarie 2012.
Lipsa unei atitudini demne din partea autorităților de la Chi șinău constituie un semnal
pentru administrația de la
Tiraspol și pentru instructorii militari din Federația Rusă,
prezenți în zona nistreană, că pot umili cetățenii moldoveni fără nici o frică
– oricum nu li se va răspunde. De fapt, garanția soluționării conflictului din
zona nistreană este numai atitudinea demnă a autorităților moldovenești: căci
numai o țară demnă își poate obține înapoi un teritoriu pe care l-a pierdut în
cadrul unui război (în cazul nostru: cu Federația Rusă).
O atitudine demnă nu înseamnă recurgerea la forță, reluarea
ostilităților. Înseamnă implicarea autorităților – să arate că le pasă de
fiecare cetățean moldovean care a avut de suferit de pe urma autorităților de la Tiraspol. Înseamnă
aducerea la cunoștința opiniei publice internaționale a tuturor acestor cazuri
și chemarea în judecată – eventual în instanțele internaționale – a tuturor
celor care comit acte banditești (și a țării care îi salarizează și le stabilește
misiunile) față de cetățenii moldoveni. Faptul că Biroul de Reintegrare a
informat despre incidentul din 23 martie într-un comunicat emis tocmai pe 28
martie denotă tocmai lipsa demnității, altfel zis frica de a supăra pe cineva.
Cu o asemenea atitudine, Republica Moldova nu poate decât să piardă și alte
părți din teritoriul aflat sub jurisdicțai sa.
O țară are nevoie de funcționari de stat demni, pentru că
dacă aceștia există, se produce un transfer de demnitate de la ei asupra țării.
Cu regret, Republica Moldova nu are în prezent asemenea demnitari. Iar cei pe
care îi avem (lipsiți de demnitate) nu au nici o problemă de conștiință din
cauza aceasta și se avântă să-și ocupe funcțiile într-un nou guvern, eventual –
în aceeași componență. Și atitudinea aceasta de lașitate (lipsă de demnitate)
s-a văzut și în negocierile cu Ucraina privind porțiunile de terenuri de la Naslavcea , Palanca și
Giurgiulești. Când în fruntea unui stat ajung persoane interesate de afacerile
proprii, cine va avea grijă de cetățeni (inclusiv polițiști) ai acelui stat,
când vor fi bătuți?
Republicii Moldova îi lipsește în prezent în primul rând
demnitate. Cum demnitatea emană de la oameni de stat care au această calitate –
ne lipsesc asemenea oameni.
P.S. Studentul din perioada sovietică Valeriu Graur a avut demnitate...
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
