vineri, 20 iunie 2014

FEDERALIZAREA ÎN CONTEXTUL POLITIC ȘI CULTURAL MOLDOVENESC: REPERE ISTORICE ȘI PROVOCĂRI PENTRU СONTEMPORANEITATE

Termenul „federalizare” nu a fost utilizat des în istoria gândirii politice a spațiului cultural moldovenesc. Spre comparație, în Statele Unite încă în 1787-1788 a fost publicată o serie de optzeci și cinci de articole și eseuri scrise de Alexander Hamilton, James Madison și John Jay de  promovare a ratificării Constituției Statelor Unite (adoptată la 17 septembrie 1787). Șaptezeci și șapte au fost publicate într-o altă serie în revistele The Independent Journal și în The New York Pachet între octombrie 1787 și august 1788. O compilație a acestora și a altor opt, cu titlul seriei: Federalistul, a fost publicată în două volume în 1788 de către J. și A. McLean [1].
Cu toate că în Moldova sfârșitului secolului XVIII asemenea dezbateri intelectuale nu erau purtate, conținutul noțiunii federalizare nu era unul străin demnitarilor statului moldovenesc și intelectualilor din țară. Fostul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir devenise membru al Academiei de la Berlin la sfârșitul anului 1711, după câteva luni de aflare în Rusia. La cererea acesteia el a scris lucrarea „Descrierea Moldovei”, înainte de 1714. În capitolul al XVI-lea, intitulat „Despre ceilalți locuitori ai Moldovei”, printre  altele, Cantemir enumeră minoritățile etnice conlocuitoare: „În afară de moldoveni, ai căror strămoși s-au întors din Maramureș, locuiesc în Moldova mulți greci, albanezi, sîrbi, bulgari, poloni, cazaci, ruși, unguri, nemți, armeni, evrei și țigani” [2, 64]. Autorul a descris starea lucrătorilor pământului țării și oferă apoi o informație ce prezintă interes în contextul temei noastre: „Cele ce am spus despre supușii Moldovei nu trebuie să se aplice țăranilor din trei ținuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuși nu ascultă de nici un boier și alcătuiesc [fiecare dintre cele trei zone, notă A.L.] un fel de republică (subl. A.L.). Primul este Câmpulungul în ținutul Sucevei, încins de un lanț neîntrerupt de munți foarte înalți. Cuprinde cam cincisprezece state, care toate își au legi și judecători proprii. Uneori primesc și doi vornici trimiși de domn, dar nu rareori, dacă aceștia jignesc pe țărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe alte mijloace de apărare pe care li le-a dat natura. Ei nu știu să sape ogoare, care în munții lor nici nu sunt, și toată munca lor stă în îngrijirea oilor. Plătesc un bir anual, nu cît vrea domnul, ci cît făgăduiseră ei domnitorului mai înainte, și această învoială o reînnoiesc prin trimișii lor de câte ori Moldova capătă un domn nou” [2, 67-68].
Pe celelalte două „republici” Cantemir le-a descris astfel: „A doua republică în Moldova, mai mică însă, este Vrancea în ținutul Putnei, aproape de hotarul cu Valahia, înconjurată pretutindeni de munți sălbatici. Are douăsprezece sate, numără două mii de gospodării și, la fel ca și Cîmpulungul, mulțumindu-se numai cu păstoritul oilor, nu cunoaște plugul. Tot așa, locuitorii plătesc domnului în fiecare an un anumit bir hotărît, dar altminteri se conduc după legile lor și nu primesc nicicum porunci sau judecători de la domn. A treia este Tigheciul în ținutul Fălciului, un codru la hotarul cu tătarii din Bugeac. Cel mai puternic parapet al întregii Moldove dintre apele Prutului și Basarabia. Locuitorii plătesc în fiecare an domnului un bir mic; toți sunt călărași. Odinioară erau opt mii, astăzi cu greu scot la luptă două mii; altminteri întrec pe toți locuitorii Moldovei în vitejie, astfel încît se spune într-un proverb binecunoscut: cinci tătari crîmleni fac mai mult decât zece tătari bugeceni, cinci moldoveni întrec zece crîmleni, dar cinci codreni, căci acesta este numele care se dă obișnuit tighecenilor în Moldova, bat zece moldoveni” [2, 68].
 Așadar, vedem că în perioada medievală în Moldova a existat o organizare statală care a permis existența unor unități teritorial-administrative „cu statut special” – trei zone care beneficiau de autonomie, atât în ceea ce privește relațiile finaciare (birul diferit de al celorlalte ținuturi),  juridice (se conduceau după legile lor). Un specific al celor trei zone viza activitățile economice ale populației – localnicii se ocupau cu oieritul. Cantemir nu a dat informații cu privire la apartenența etnică a populaițiilor celor trei „republici”, dar e de admis că dacă populațiile respective ar fi aparținut unui alt neam decât cel moldovenesc, el ar fi precizat acest fapt.
Astfel se poate menționa că în istoria Moldovei au existat elemente ale construcției „federale” a statului, fără ca termenul juridic respectiv să fi fost folosit de savantul Dimitrie Cantemir sau de alți intelectuali moldoveni (de exemplu de cronicari). Tradițiile „federalismului” în istoria Moldovei au câteva caracteristici: cele trei „republici” constituiau autonomii în baza unor acorduri încheiate cu puterea centrală (privind impozitele, legile proprii, proprii judecători/cârmuitori locali, privind neamestecul puterii centrale în toate aspectele vieții în zonele respective); autonomiile respective nu erau constituite pe principii etnice; în consecință, cu terminologie modernă, se poate afirma că sistemul respectiv de organizare statală se prezenta ca „o federație asimetrică”.
În ultima perioadă de timp discuțiile cu privire la adoptarea federalizării ca o soluție a conflictului privind zona nistreană devin tot mai dese în spațiul public moldovenesc. Există argumente pro și contra. În principiu, discutarea conceptului, din perspectivă științifică, este un fapt firesc într-o societate democratică orientată spre modelul civilizațional european, acolo unde există mai multe state federale. De-a lungul anilor au fost propuse câteva planuri de reglementare a conflictului în baza principiului federalizării. O primă inițiativă oficială în acest sens a fost făcută de OSCE în 2002. În anii următori Rusia (2003) și Ucraina (2005) au propus fiecare planul său de reglementare, în baza principiului federalizării.
Federaţia Rusă a propus planul „de unire a Moldovei şi Nistreniei” în 2003. Acesta mai este numit „Planul Kozak”, deoarece a fost elaborat cu participarea lui Dmitrii Kozak, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. Planul se conţine într-un „Memorandum privind principiile de bază ale sistemului politic al statului unit”, care a fost parafat de preşedintele RM V. Voronin şi de „preşedintele RMN” I. Smirnov. După parafare, preşedintele Voronin a denunţat documentul, care nu a mai fost semnat, declarând că între textul parafat şi cel care urma să fie semnat existau diferenţe, în sensul că textul fusese modificat fără acordul părţii moldoveneşti. D. Kozak a respins aceste acuzaţii. Textul elaborat de Rusia prevedea ca „părţile” – Republica Moldova şi Nistrenia, urmau să convină că reglementarea definitivă a problemei zonei nistrene trebuie să se realizeze pe calea „transformării sistemului politic al RM” cu scopul construcţiei unui stat independent, democratic, comun, bazat pe principiile federaliste, determinat în graniţele teritoriului RSSM de la 1 ianuarie 1990 – Republica Federală Moldova (RFM).
La alineatul 3.8. al Memorandumului se prevedea că „Republica Moldovenească Nistreană este Subiect al Federaţiei, o formaţiune statală [?!] în componenţa Federaţiei”. Prin această prevedere, Rusia dorea ca Republica Moldova să recunoască „RMN” în calitate de stat. Mai mult, textul mai prevedea că „formaţiunea teritorială autonomă Găgăuzia” este şi ea „un Subiect al Federaţiei”. Nu era clar de ce într-un memorandum consacrat soluţionării problemei privind zona nistreană a RM, în care părţile sunt RM şi Nistrenia, autorii ruşi au implicat și zona găgăuză a ţării, în care nu există vreun conflict și care nu este parte în conflictul de pe Nistru.
Autorii ruşi mai stipulau că „În afara teritoriilor subiecţilor Federaţiei [în afara Nistreniei şi Autonomiei găgăuze] toate prerogativele puterii legislative, executive şi judecătoreşti de competenţa Subiecţilor Federaţiei sunt exercitate direct de către Preşedintele federal, Parlamentul federal, Guvernul federal şi de către judecătoriile federale, iar în cazuri determinate de legi – de către administraţia publică locală”. Înţelegem din această prevedere că, în viziunea autorilor memorandumului, era vorba de o federaţie asimetrică. Adică se prevedea să existe un teritoriu federal şi teritoriile a doi subiecţi ai Federaţiei: RMN (Nistrenia) şi formaţiunea teritorială autonomă găgăuză.  
Conform alineatului 17 se prevedea că „Părţile se adresează Federaţiei Ruse, Ucrainei, OSCE şi UE cu propunerea privind oferirea de garanţii politice şi economice pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de acest Memorandum ale reunificării şi integrităţii teritoriale a RFM”. În acest scop pe teritoriul Părţilor putea fi plasaţi observatori. Părţile se adresau de asemenea cu o propunere către Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE privind acordarea unor astfel de garanţii, încât în cazul încălcării condiţiilor îndeplinirii Memorandumului de către una din Părţi,  Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE să asigure îndeplinirea dispoziţiilor sale cu privire la cealaltă Parte (inclusiv faţă de alte organizaţii internaţionale şi alte state străine), de asemenea să ia măsuri pentru restabilirea regimului de executare a acestuia de către toţi participanţii la memorandum. În alineatul 18 se prevedea că „Părţile se adresează către Feredaţia Rusă cu propunerea de a fi oferite garanţii de securitate, ale condiţiilor reunificării şi ale integrităţii teritoriale a RFM, în temeiul prezentului Memorandum. În acest scop, cu acceptarea consimţământului Federaţiei Ruse, până la numirea referendumului pentru adoptarea Constituţiei, RFM semnează şi ratifică un Acord cu Federaţia Rusă privind desfăşurarea pe teritoriul viitoarei Federaţii în perioada de tranziţie până la demilitarizarea totală a statului, dar nu mai târziu de anul 2020, a unor forţe de stabilizare şi de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse de nu mai mult de 2000 persoane, fără tehnică militară grea şi armament greu. Acordul intră în vigoare în acelaşi timp cu adoptarea Constituţiei Federaţiei. În caz de neîndeplinire a obligaţiilor în condiţiile prezentului alineat, acest Memorandum îşi va pierde valabilitatea”. În alineatul 19 se preciza că „După intrarea în vigoare a Acordului menţionat în alineatul 18 al acestui Memorandum, la el se pot alătura în calitate de garanţi UE, OSCE şi Ucraina în condiţiile convenite de către părţile Acordului”. Putem admite că unele dintre scopurile memorandumului Kozak au fost legiferarea prezenţei forţelor militare ruseşti în estul Republicii Moldova şi recunoaşterea de către RM, ca „state”, a RMN şi a autonomiei găgăuze. Chişinăul nu a acceptat până la urmă acest plan, iar replica Rusiei a fost una drastică: creșterea preţului la gaz, embargoul vinurilor şi a altor produse agricole moldoveneşti.
Planul ucrainean a fost propus de preşedintele Victor Iuşcenko în mai 2005. La capitolul „Obiective”, planul viza reintegrarea RM pe baza integrităţii teritoriului şi a puterii de stat, a unui sistem politic democratic, cu păstrarea regimului constituţional al RM şi determinarea unui statut juridic special al Nistreniei ca parte integrantă a RM. Planul prevedea „asigurarea dreptului locuitorilor Nistreniei la autodeterminare exclusiv în cazul pierderii de către Republica Moldova a suveranităţii şi independenţei”. Acest drept rezulta dintr-un sistem de garanţii internaţionale şi interne pe mai multe niveluri: 1) Nistrenia dispune de dreptul ieşirii din componenţa RM în cazul adoptării unei deciziei de a unire a RM cu un alt stat şi (sau) în cazul pierderii de către RM a statutului de subiect al dreptului internaţional; 2) Ieşirea Nistreniei din componenţa RM se înfăptuieşte sub o monitorizare internaţională pe baza deciziilor adoptate la un referendum în Nistrenia de către majoritatea locuitorilor din cei înregistraţi în teritoriu. Referendumul se stabileşte în conformitate cu legislaţia în vigoare exclusiv dacă există un temei pentru o asemenea ieşire. Ca şi alegerile în Sovietul Suprem de la Tiraspol, el are loc sub controlul UE, OSCE, Consiliului Europei, SUA, Rusiei, Ucrainei ş.a. state democratice.
Expunând cele trei etape ale planului, autorii arată că în prima etapă urma să aibă loc stabilirea juridică a prevederilor de bază ale statutului Nistreniei în cadrul Republicii Moldova. Este vorba de o lege privind statutul regiunii şi care să confirme acordurile realizate anterior. În viziunea autorilor ucraineni, singurul subiect al dreptului internaţional este RM. Nistrenia în componenţa RM urma să fie o unitate teritorial-administrativă specială sub formă de „republică”. Nistrenia ar fi luat parte la realizarea politicii externe a RM în problemele care ating interesele sale, într-o modalitate convenită de părţi.
În etapa a doua urma să aibă loc repartizarea competenţelor şi prerogativelor între instituţiile de stat centrale şi organele puterii din Nistrenia, adoptarea legii RM privind statutul juridic al regiunii nistrene a RM de către Sovietul Suprem nou-ales al Nistreniei. Sovietul Suprem al Nistreniei delega deputaţi împuterniciţi în componenţa Comisiei parlamentare a RM care să elaboreze proiectul legii privind statutul juridic al regiunii.
La etapa a treia se prevedea reglementarea definitivă a problemei zonei nistrene, asigurarea juridică a statutului special al Nistreniei în componenţa RM. Părţile elaborau în acelaşi timp, împreună cu viitoarele state garante – Rusia, Ucraina, de asemenea OSCE, cu concursul SUA şi UE, „Acordul dintre RM, Rusia, Ucraina, OSCE privind garanţiile respectării de către RM a Legii privind statutul juridic special al regiunii nistrene a RM”.
După adoptarea de către Parlamentul RM a Acordului în cauză intra în vigoare Legea RM privind statutul juridic special al Nistreniei. Sovietul Suprem al Nistreniei adopta Constituţia Nistreniei. În scopul acţionării în comun în vederea depăşirii unor posibile dezacorduri pe chestiuni legate de implementarea sau interpretarea de către părţi a prevederilor Legii RM privind statutul juridic special al Nistreniei se prevedea să fie creat un Comitet de Conciliere, în componenţa căruia intrau câte doi reprezentanţi ai RM şi Nistreniei, de asemenea câte unul din partea Ucrainei, Rusiei şi OSCE. La lucrările comitetului în cauză puteau lua parte reprezentanţii SUA şi UE.
Planul Ucrainei a ținut cont de obiecțiile care au fost aduse planului Rusiei, dar, până la urmă, nu a fost acceptat nici el de guvernarea de la Chișinău.
            Un plan recent, ce merită atenția societății moldovenești, este cel elaborat de PSRM:  „Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale” [3]. El propune crearea unei federații care să fie compusă din trei subiecți: „Republica Moldova, Transnistria și Unitatea teritorială Autonomă Găgăuzia”. Federația va fi condusă de un președinte federal, ales de întreg poporul și de un Guvern federal. Proiectul mai presupune existența unui Parlament bicameral – cu un Senat și o Cameră a Reprezentanților.  
Pot fi făcute mai multe remarci cu privire la planul expus. Se știe că în Europa există țări care conțin unități teritorial-administrative autonome, fără să poarte titulatura de state „federale”. Exemple la îndemână sunt state eminamente „federale”, cum sunt Republica Finlanda (cu provincia autonomă insulele Aland), Republica Italiană (cu regiunea autonomă Trentino – Tirolul de Sud), ca să nu mai amintit de Regatul Belgiei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Spaniei (este adevărat că toate aceste trei țări sunt monarhii), care nu au în denumirea lor noțiunea „federal”.
În cazul Republicii Moldova temerea legată de recunoașterea statutului de „republică” – în cadrul unei federații – pentru zona nistreană și autonomia găgăuză este legată de faptul că pasul următor al celor două unități teritorial-administrative, după ce vor fi recunoscute ca republici (subiecți ai federației) ar putea fi declararea despre ieșirea din componența „federației” moldovenești. Aceasta cu atât mai mult cu cât și administrația zonei nistrene, și cea a autonomiei găgăuze au declarat că se orientează spre integrarea cu Rusia, în Uniunea Vamală, deci sunt împotriva vectorului european al guvernării de la Chișinău. De altfel, într-un discurs din 2013 din Germania, șeful administrației de la Tiraspol, E. Șevciuk, a propus pe șleau scenariul „unui divorț civilizat” după precedentele Cehiei și Slovaciei, și al Serbiei și Muntenegrului, state care s-au constituit în urma dezintegării Cehoslovaciei (1993) și a statului Serbia și Muntenegru (2006) prin separarea subiecților federației. Aceste exemple denotă faptul că federalizarea poate prezenta riscuri privind destrămarea unui stat format pe acest principiu.    
Mai trebuie remarcat faptul că proiectul propus de PSRM se deosebește de cel atribuit reprezentanților Federației Ruse – Memorandumul Kozak (2003). În viziunea reprezentanților Rusiei, federația moldovenească urma să fie una asimetrică, adică era vorba de statut de „republică” – subiect ai federației – pentru zona nistreană și zona găgăuză, fără ca restul teritoriului moldovenesc să aibă același statut (de subiect al federației). Din planul PSRM rezultă că federația pare mai degrabă una simetrică – formată din trei subiecți. Stipularea (2.1) conform căreia „Deputații, aleși în Parlamentul federal în cadrul cotei Republicii Moldova, îndeplinesc funcțiile puterii legislative a Republicii Moldova” (nu este clar dacă ei ar urma să adopte legi care să fie aplicate pe teritoriul subiectului „Republica Moldova”) nu este suficientă ca să acrediteze ideea că proiectul propune un model de federație asimetrică.  
Un aspect important al planului PSRM este cel din articolul 2, alineatul 8. Se știe că în Europa există state federale – de exemplu, Confederația Elvețiană, Federația Rusă ș.a. – constituite din unități teritorial-administrative federale, formate pe baza principiului etnic. Cu referire la zona nistreană apare întrebarea: localitățile cu populație moldovenească de pe malul stâng al Nistrului nu ar trebui să facă parte din „subiectul” federal „Republica Moldova”, mai degrabă decât din subiectul federal „Transnistria”? Proiectul propus de socialiști le permite moldovenilor din stânga Nistrului să se pronunțe în acest sens. 
Cu toate acestea, planul prezentat de PSRM reprezintă expresia unei generozități exagerate. În unele interviuri televizate recente, atât „președintele” E. Șevciuk, cât și președintele Sovietului Suprem Mihail Burla au vorbit despre „chestiuni de statut” („статусные вопросы”). Prin aceasta ei au arătat că admit soluționarea problemei prin acordarea unui statut zonei nistrene  în cadrul RM. Și aceste „chestiuni de statut” se reglementează în cadrul unor negocieri. Or, se pare că planul PSRM oferă administrației de la Tiraspol mai mult decât ceea de ce funcționarii de acolo au nevoie.  
Ideea recunoașterii statutului de „republică” – de „formațiune statală” (în art. 2 alineatul 2 se spune că „Republica Moldova, Transnistria și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia sunt subiecți ai Federației, formațiuni de stat în componența Federației”) este periculoasă. O viziune privind o federație asimetrică, după exemplul Federației Ruse sau al Spaniei (cu Catalonia și Țara Bascilor încorporate; în cazul Spaniei: fără prezența noțiunii „federal” în denumirea țării), poate fi adoptată de reprezentanții conducerii RM. Guvernul de la Chișinău poate examina posibilitatea recunoașterii unui statut special zonei nistrene, invocând restabilirea statutului de republică autonomă pe care l-a avut regiunea transnistreană în perioada 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. Pentru aceasta însă, se impune retrocedarea – trecerea sub jurisdicției RM – a celor șapte localități basarabene/cisnistrene: orașul Bender și satele Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De asemenea, întrucât administrația zonei nistrene se poziționează ca un regim etnocratic rusesc („ministrul de externe” de la Tiraspol N. Ștanski a declarat în 2013 că Nistrenia este „pământ rusesc”, „limita lumii ruse” [4]), se impune retrocedarea satelor moldovenești din stânga Nistrului – trecerea lor sub jurisdicția RM, adică în „lumea moldovenească”, acolo unde le este locul.  
Cunoscutul inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX Thomas Edison spunea: „În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi”. Parafrazându-l, am putea afirma: În viață meriți întotdeauna ceea ce ai negociat. Cu regret, PSRM a prezentat un plan de reglementare a conflictului privind zona nistreană a RM prin care cedează mult, fără să ofere vreo garanție a faptului că „subiecții federației” – „formațini statele” – nu își vor declara independența a doua zi după ce vor fi primit statutul de „republică”. Privit prin prisma tradițiilor moldovenești în domeniu, evocate de Cantemir, planul PSRM nu se înscrie în moștenirea istorică moldovenească, cea care oferă un cadru propice pentru o formulă acceptabilă pentru toate părțile implicate în conflict și pentru cele interesate într-o soluție durabilă.    
În concluzie, se poate admite că, teoretic, principiul federalismului ar putea fi adoptat, în vederea soluționării conflictului înghețat de pe Nistru, prin recunoașterea unei realității istorice: a Moldovei transnistrene, care are un specific regional și care poate beneficia de un statut politico-juridic care să exprime acel specific. O recunoaștere a acelei comunități istorice specifice a mai avut loc la 12 octombrie 1924, când a fost creată RASSM. Deci o formulă federală a statului moldovenesc – vizând o o federație asimetrică, în spiritul tradițiilor statului moldovenesc – ar viza recunoașterea unității teritorial-administrative de pe malul stâng al Nistrului, care să aibă un statut special în cadrul statului moldovenesc.
De asemenea, poate fi examinată posibilitatea mutării capitalei statului într-un oraș de pe malul Nistrului, așa încât respectiva localitate să fie un simbol al coeziunii celor două maluri. În conformitate cu „Acordul [ruso-moldovenesc] cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova” (din 21 iulie 1992) orașul Bender are o dublă jurisdicție (a autorităților de la Chișinău și a celor de la Tiraspolul) și ar putea fi o capitală potrivită. Municipiul Bender, care ar putea avea un statut special în cadrul statului, ar putea cuprinde satele: Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. În același timp, statul moldovenesc ar putea cuprinde și două autonomii pe criterii etnice – a găgăuzilor în sudul țării și a moldovenilor pe malul stâng al Nistrului (eventual, în cadrul RMN – dacă populația moldovenească de pe malul stâng al Nistrului va decide astfel în cadrul referendumurilor locale). Se impune renașterea națională a populației moldovenești din Transnistria. Iar pentru aceasta e bine ca în localitățile cu populație moldovenească de acolo să fie folosită limba moldovenească în administrație și în spațiul public. În centrul administrativ al autonomiei – de exemplu la Dubăsari – ar putea fi constituită o universitate cu predarea în limba moldovenească (la Dubăsari ar putea fi mutată Universitatea Tiraspol, care acum își are sediul la Chișinău) și un post public de televiziune, așa după cum există la Comrat o universitate unde se poate preda în limba găgăuză și o televiziune publică la care pot fi difuzate emisiuni în limba găgăuză.
În ceea ce privește sistemul de garanții, teoretic poate fi admisă clauza dorită foarte mult la Tiraspol și Comrat, conform căreia în cazul în care RM își pierde independența, RMN și Autonomia găgăuză să aibă dreptul la autodeterminare. Prin aceasta autoritățile de la Chișinău vor convinge administrația de la Tiraspol de faptul că proiectul statului moldovenesc este unul real și durabil. Desigur, Republica Moldova ar urma să fie un stat neutru (după exemplele Finlandei, Austriei ș.a.). UE, SUA, Federația Rusă și OSCE pot fi garanții unei asemenea formule statele federale pentru Moldova.   
Note:
  1. Federalist Papers, http://en.wikipedia.org/wiki/Federalist_Papers, accesat: 25.05.2014.
2.      Cantemir D. Descrierea Moldovei. // Cele mai frumoase pagini. – București: Prometeu, 1993.
3.      Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale. – Chișinău: Arva Color, 2013.

4.  Интервью с министром иностранных дел ПМР Н. Штански, https://www.youtube.com/watch?v=rnqweaIb3ZI, accesat: 25.05.2014.

Comunicare prezentată la conferința „Statul federativ: experienţa internaţională şi perspectivele Moldovei” (26 mai 2014), Chișinău. 

Postări populare