În Știința Managementului este utilizat acest lanț ideatic:
misiune => viziune => politică => strategie => tactică => plan
de acțiuni. Fără o misiune a unei entități (fie ea întreprindere economică sau țară)
nu există o viziune, pentru că viziunea rezultă din misiune. Una din cauzele
pentru care lucrurile merg prost în această țară este și lipsa unei misiuni
formulate și conștientizate, respectiv asumate de poporul țării.
Din punct de vedere istoric, statul moldovenesc întotdeauna
a avut o misiune clară. Din 1359 (obținerea independenței) până în 1484
(ocuparea de către Imperiul Otoman a cetăților moldovenești Chilia și Cetatea
Albă): protejarea drumului comercial care traversa țara – din nord (dinspre
Liov) până la cetățile-porturi din sud (Chilia și Cetatea Albă). Acea cale
comercială mai era numită „drumul moldovenesc”. Moldova era o punte de legătură
între Europa Centrală (în primul rând Polonia) și spațiul Mării Negre
(Bizanțul, apoi Imperiul Otoman), deci o punte de legătură între Nordul și
Sudul Europei. Din 1484 până în 1538 (anul cuceririi de către turci a cetății
Tighina și a acceptării de către Moldova a suzeranității turce): apărarea
Creștinătății – a Europei, întrucât Moldova era „poarta Creștinătății”, după
cum a scris Ștefan cel Mare Papei de la Roma. În perioada 1538-1859 (teritoriul Moldovei
de Est – până în 1812) a făcut parte din spațiul geopolitic Otoman, având o
suveranitate limitată, dar fiind un stat-tampon între imperiile Rus, Otoman și
Austriac. În perioada (16/28 mai) 1812 – (24 ianuarie /6 februarie) 1918
Moldova de Est (Basarabia) a fost integrată în Imperiul Rus, fiind aservită
intereselor Sankt-Petersburgului. Republica Democratică Moldovenească (24
ianuarie – 27 martie/9 aprilie 1918) nu a fost recunoscută de nici un stat. În
perioada 1918-1940 Basarabia, ca parte a statului român, a îndeplinit misiunea
de „pavăză a Europei în fața bolșevismului”. În perioada 1944-1991 Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească a fost aservită intereselor URSS. De la 27
august 1991 până în prezent autoritățile Republicii Moldova nu au formulat o
misiune a tânărului (sau renăscutului) stat.
O misiune nu trebuie să repete interesele naționale ale
unui stat – asigurarea securității și asigurarea prosperității – care sunt
universale, adică sunt comune tuturor statelor lumii. O misiune nu trebuie să
repete formulările din Constituție. Și o misiune trebuie să fie împărtășită de
întreaga societate – totalitatea cetățenilor unui stat.
Cred că în prezent, aflându-se la granița între cele două
civilizații – Occidentală (Uniunea Europeană) și Slavo-Ortodoxă (Uniunea Vamală
a Uniunii Eurasiatice), Republica Moldova poate și trebuie să fie o punte de
legătură, o platformă de convergență a investițiilor din cele două spații
geopolitice. Dincolo de dilema Est – Vest și de discuțiile în contradictoriu
legate de aderarea la
Uniunea Vamală sau la Uniunea Europeană ,
autoritățile trebuie să asigure un mediu de afaceri favorabil pentru agenți
economici și pentru investitori din ambele spații economice. Dacă la
începuturile sale Moldova era o punte între Nord și Sud, acum Republica Moldova
poate deveni o punte de legătură între Vest și Est. În ciuda opiniei potrivit
căreia Republica Moldova se află într-o zonă geografică nefavorabilă –
periferică, cu o conducere inteligentă această așezare geografică poate fi
valorificată și transformată în una avantajoasă. Cu o singură condiție: să
existe o conducere care să conștientizeze și să își asume o asemenea misiune a
țării. Cred însă că pentru ca să se ajungă la o asemenea stare poporul
Republicii Moldova trebuie să merite o conducere dedicată realizării intereselor
alegătorilor și nu celor personale (ale guvernanților). Cu regret, nu văd cum
actualele partide parlamentare – de la guvernare sau din opoziție – ar putea să
înfăptuiască o asemenea misiune.
P.S. În locul expresiei „idee națională”, folosită mai mult
în cultura rusă, prefer expresia „misiunea unui stat” respectiv a națiunii
acelui stat.