DISCREPANŢELE DIN HĂRŢILE DE LA TIRASPOL ŞI CHIŞINĂU – POTENŢIAL DE ESCALADARE A CONFLICTULUI NISTREAN

    

     One of the unsolved problems within the (Trans)Nistrian conflict regards the not established concrete border between the free Republic of Moldova and the Nistrian zone (both from the right and from the left banks of the Dniester river), controlled now by the Russian regular army and by an administration, formed by the Russian citizens, mostly who came from Russia. The missing clear agreed border constitutes a potential of escalation of the conflict, because villages which the Chisinau state administration considers as under the jurisdiction of the Moldova Government (Coşniţa, Pîrîta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri, from the left bank of the Dniester river, and Copanca, Varniţa and others from the right bank of the Dniester river) on the official maps published in Tiraspol are within the territory of so-called “Moldovan Nistrian Republic”. The article contains some proposals for solving this problem.

Pe data de 24 octombrie 2011 portalul de ştiri „Unimedia” a difuzat ştirea intitulată „Situaţia în Zona de Securitate se agravează. CUC: Au fost instalate alte două posturi ilegale”, în care se relata despre faptul că „Delegaţia moldovenească din Comisia Unificată de Control trage alarma în legă­tură cu ultimele evenimente din Zona de Securitate. Potrivit acesteia, situaţia s-a agravat în ultima perioadă. Structurile de forţă transnis­trene au instalat astăzi, 24 octombrie [2011], ilegal, două noi aşa-numite «posturi de grăniceri-vamă-migra­ţionale» în apropierea s. Pohrebea şi a digului hidrocentralei de la Dubăsari. Acest lucru a avut loc fără acor­dul organelor de conducere ale operaţiunii de pacificare şi încălcând flagrant hotărârile CUC şi prevederile Acordului de încetare a focului din 1992. Delegaţia moldovenească din cadrul Comisiei Unificate de Control îşi exprimă îngrijorarea faţă de agravarea din ultima perioadă a situaţiei în Zona de Securitate şi în special faţă de ultimele acţiuni întreprinse contrar adresării reprezentanţilor OSCE, Federaţiei Ruse şi Ucrainei în CUC, din 20 octombrie curent [2011], prin care mediatorii au adresat un apel către părţi să se abţină de la orice acţiuni unilaterale, care pot conduce la deteriorarea situaţiei în regiune. «Scopul evident al acestor acţiuni este tensionarea în continuare a situaţiei în localităţile din Zona de Securitate, în special din raionul Dubăsari. Instalarea aşa-numitelor posturi de control va complica şi mai mult viaţa cotidiană a populaţiei din regiune, reprezentând un impediment suplimentar în calea asigurării liberei circulaţii a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului», se menţionează într-o declaraţie a CUC. În acest sens, Delegaţia moldovenească din Comi­sia Unificată de Control declară că cere înlăturarea imediată şi necondiţionată a posturilor ilegal instalate şi lichi­darea obstacolelor existente în prezent în calea liberei circulaţii a oamenilor. Totodată, a fost solicitată impli­carea urgentă a reprezentanţilor OSCE, Federaţiei Ruse şi Ucrainei în vederea revenirii la situaţia existentă anterior şi organizării în regim de urgenţă a şedinţei extraordinare a Comisiei Unificate de Control la faţa locului” [1]. 

Acest caz a scos în evidenţă o problemă care, cu părere de rău, este trecută cu vederea de către autorităţile de la Chişinău. Ea constă în faptul că, în conformitate cu articolul 14 al Constituţiei de la Tiraspol, „În com­po­nenţa Republicii Moldoveneşti Nistrene intră: oraşele – Bender (cu satele Varniţa [subl. A.L.], Gâsca, Proteagailovca), Dubăsari, Râbniţa, Tiraspol; raioanele [subl. A.L.] – Grigoriopol, Dubăsari [subl. A.L.], Camenca, Slobozia [subl. A.L.], Râbniţa. Graniţele şi teritoriul Republicii Moldoveneşti Nistrene se determină prin lege” [2]. În articolul 5 se prevede: „Pământul [subl. A.L.], zăcămintele, apele, pădurile, spaţiul aerian, de asemenea resursele naturale constituie obiectul proprieteţii exclusive a statului” [3]. De asemenea, în Preambul este fixat: „Noi, poporul multinaţional al Republicii Moldoveneşti Nistrene, – uniţi printr-un destin comun pe pământul nostru [subl. A.L.]; (...)” [4]. Din aceste citate rezultă faptul că administraţia de la Tiraspol a inclus în cadrul teritoriului „RMN” satul Varniţa, ai cărui locuitori s-au pronunţat mereu pentru apartenenţa lor la statul Republica Moldova (RM), fiind cetăţeni ai RM. Dintr-o hartă editată, în 2006, de tipografia „Poligrafist” din Bender, în conformitate cu legile adoptate la Tiraspol şi care exprimă poziţia oficială a administraţiei de la Tiraspol cu privire la teritoriul pe care îl administrează, aflăm pe cât se întind, în viziunea Tiraspolului, două raioane unde în 1992 s-au desfăşurat lupte armate: raionul Dubăsari cuprinde, pe de o parte, satele Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca şi Cocieri (aflate la nord de Dubăsari şi care se află sub jurisdicţia Republicii Moldova), iar, pe de altă parte, satele Pârâta, Coşniţa, Pohrebea şi Doroţcaia (situate la sud de Dubăsari şi care, de ase­menea, se află sub jurisdicţia Republicii Moldova); raionul Slobozia cuprinde satul Copanca de pe malul drept al Nistrului (care şi el se află sub jurisdicţia Republicii Moldova). După cum se ştie, locuitorii tuturor acestor sate s-au pronunţat şi au luptat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. Nu ştim, de altfel, care este opinia locuitorilor celorlalte sate basarabene incluse în raionul Slobozia în perioada sovietică şi care, respectiv, au ajuns din inerţie în autoproclamata RMN: Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi Zahorna (ele se află efectiv sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol).

 

Dacă examinăm hărţile editate la Chişinău, putem constata o situaţie diametral opusă. Astfel, pe harta teritorial-administrativă a Republicii Moldova elaborată şi întocmită pentru tipar de către Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru „INGEOCAD”, sub egida Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM (ediţia a şasea, anul 2008) satele Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca şi Cocieri sunt reprezentate ca făcând parte din raionul Dubăsari al RM, satul Varniţa cu întreg municipiul Bender, inclusiv cu satele Gâsca şi Proteagailovca (controlate de administraţia de la Tiraspol), sunt reprezentate în afara „Unităţii teritoriale din stânga Nistrului”, deci aflându-se sub jurisdicţia Chişinăului, la fel ca şi satele Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi Zahorna, fără să mai stăruim asupra satului Copanca. Pe harta editată la Chişinău, spre deosebire de cea editată la Bender, este indicat că „limitele administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova sunt stabilite conform Legii nr.764 – XV din 27 decembrie 2001 (modificarea Legii prin Legea nr.37-XV din 14 februarie 2003 şi prin Legea nr.124-XV din 18 martie 2003)”. Neconcordanţele dintre harta editată de Tiraspol şi cea editată de Chişinău sunt evidente. 

În conformitate cu Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului în regiunea nistreană a Republicii Moldova, din 21 iulie 1992, semnat de preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, şi de preşedin­tele Republicii Moldova, Mircea Snegur, se prevedea oprirea focului pe liniile de luptă ale celor două părţi implicate în conflict (de altfel, în Acord nu sunt denumite părţile în conflict) şi crearea unei zone de securitate, specificându-se în articolul 1, alineatul 2: „Coordonatele concrete ale zonei vor fi determinate de un protocol special al părţilor, care participă la executarea prezentului Acord”. Deşi în Acordul din 1992 nu a fost stabilită linia de demarcație între Republica Moldova liberă de prezenţa armatei ruse şi estul Moldovei, rămas în continuare sub controlul armatei ruse, care a participat în războiul împotriva RM, observatorii au dedus în mod tacit faptul că această linie urma să corespundă liniilor de luptă, la momentul opririi focului. În acest sens, satele Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri, Varniţa, Copanca, aflate în spatele liniei frontului din partea RM, nicidecum nu pot fi considerate părţi ale autoproclamatei RMN. 

De altfel, acelaşi lucru poate fi spus şi despre satele Corjova şi Mahala din apropierea Dubăsarilor, care după încetarea focului au fost preluate sub controlul structurilor de forţă ale autoproclamatei RMN. În 1991 Guvernul de la Chişinău a acordat statut de comună celor două sate, care anterior au fost declarate parte a oraşului Dubăsari. Adminis­traţia de la Tiraspol le consideră în continuare sectoare ale oraşului Dubăsari. La 14.08.1992 a fost semnată Dispoziţia nr.6 intitulată Dispoziţie temporară privind principiile de bază ale activităţii organelor de menţi­nere a ordinii de drept în zonele cu regim de securitate sporit ale regiunii nistrene a Republicii Moldova. Această Dispoziţie, într-o oarecare măsură, a constituit acel protocol care aşa şi nu a fost elaborat şi semnat cu privire la „coordonatele concrete ale zonei” – implicit cu privire la linia de demarcație „concretă” între zona rămasă sub controlul Tiraspolului şi teritoriul liber al Republicii Moldova. În conformitate cu această Dispoziţie, în satele Molovata Nouă, Cocieri, Coşniţa (Pohrebea intră în comuna Coşniţa) şi Pârâta urma să activeze Poliţia moldovenească; în oraşul Dubăsari şi în satele Garmaţcoe, Ţâbuleuca, Goian, Doibani şi Dzerjinskoe urma să activeze Miliţia regimului de la Tiraspol. Astfel, indirect, linia de demarcație în sectorul din stânga Nistrului, între teritoriul liber al Republicii Moldova şi zona rămasă sub ocupaţie rusească este hotarul între localităţile unde activează Poliţia şi cele unde activează Miliţia. 

Un caz deosebit este cel al satului Doroţcaia. Pe 19.11.2011, Ion Leahu, reprezentant al Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control, mi-a comunicat în cadrul unui interviu că în Doroţcaia activează Poliţia, dar în acelaşi timp, de două ori pe săptămână, în loca­litate vin doi miliţieni de la Dubăsari, care în clădirea Primăriei recepţionează plângeri de la locuitorii satu­lui. Acest lucru se întâmplă deoarece din perioada sovietică în satul Doroţcaia s-a păstrat „Sovietul sătesc”, sub­ordonat Tiraspolului, în frunte cu un preşedinte care promovează interesele administraţiei de la Tiraspol, cu toate că niciodată din perioada conflictului până în prezent în Doroţcaia nu s-au mai desfăşurat alegeri noi în „Sovietul sătesc”. Într-o oarecare măsură, situaţia din Doroţcaia este comparabilă cu cea din satul Corjova, pe care autorităţile regimului nerecunoscut de la Tiraspol îl consideră parte a oraşului Dubăsari, dar tolerează o primărie şi un consiliu sătesc subordonate autorităţilor de la Chişinău: aici însă Poliţia moldovenească nu poate activa (deşi activează un primar ales şi un consiliu sătesc ales, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova). În ceea ce priveşte sectorul din dreapta Nistrului, Ion Leahu mi-a comunicat că în 2012 administraţia oraşului Bender a iniţiat amenajarea unei gunoişti între satele Gâsca şi Fârlădeni. Conform hărţii moldoveneşti, ambele sate fac parte din raionul Căuşeni. În fapt, satul Gâsca nu se află însă sub jurisdicţia Guvernului de la Chişinău. Deşi primarul satului Fârlădeni a declarat că terenul pe care urmează să fie amenajată gunoiştea nu este în raza satului său, ci în cea a satului Gâsca, preşedintele raionului Căuşeni se opune amenajării respectivei gunoişti, deoarece, formal, ambele sate fac parte din acest raion şi pentru a iniţia o asemenea construcţie este nevoie de acordul autorităţilor raionului. 

Deoarece aceste aspecte, cu privire la inadvertenţele („inadvertenţă”: „nepotrivire, neconcordanţă” [5], notă A.L.) din hărţile editate la Chişinău şi la Tiraspol, nu sunt examinate nici în cadrul şedinţelor Comisiei Unificate de Control, nici în cadrul negocierilor în formatul informal (de consultaţii) 5+2, aceste discrepanţe reprezintă un potenţial de escaladare a conflictului din zona nistreană a RM. Pentru cetăţenii RM, care îşi cunosc teritoriul ţării după hărţile editate la Chişinău, poate părea straniu de ce administraţia de la Tiraspol şi-a permis să instaleze posturi vamale, de grăniceri şi ale serviciului migraţie pe şoseaua Dubăsari – Râbniţa, între satul Doroţcaia şi terenurile agricole ale locuitorilor satului. Răspunsul e simplu: pentru că administraţia de la Tiraspol consideră nu numai terenurile agricole respective, aflate la est de şoseaua respectivă, ci şi satele Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri (aflate sub jurisdicţia Chişinăului), ca făcând parte din „RMN”. Autorităţile de la Tiraspol le consideră ca aflându-se sub „ocupaţia vremelnică” a Republicii Moldova, după cum în perioada 1924-1940 structurile administraţiei din stânga Nistrului, ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), considerau teritoriul Basarabiei ca aflându-se sub ocupaţia vremelnică a României, dar făcând parte din RASSM (1924-1940). 

Există totuşi o deosebire: în prezent la podul peste Nistru din localitatea Vadul lui Vodă, care face legătura cu localităţile de pe malul stâng aflate sub jurisdicţia Chişinăului, pe malul drept se află un post al forţelor de pacificare (care au un comandament rusesc, deşi în cadrul lor participă nu doar soldaţi ai Rusiei, ci şi ai Republicii Moldova şi ai „RMN”). Pe data de 1 ianuarie 2012 la acel post de lângă pod „un militar din contingentul rus al forţelor de menţinere a păcii a tras într-un cetăţean al Republicii Moldova, care nu a răspuns la cererea de a se opri lângă un punct de control în zona de securitate din Transnistria [de fapt, nu este vorba de nici un fel de Transnistrie, ci de localitatea Vadul lui Vodă de pe malul drept al Nistrului, din Basarabia, localitate aflată sub jurisdicţia RM, notă A.L.]. (…) Tânărul în vârstă de 18 ani, Vadim Pisari, trecea prin punctul de control pentru a alimenta maşina la o benzinărie din apropiere. Acesta a refuzat să se supună avertizărilor şi a fost împuşcat mortal. Acesta nu a răspuns la cererea de a se opri în repetate rânduri şi a ignorat semnul «trecerea fără oprire interzisă». Pacificatorul rus l-a împuşcat” [6]. Tânărul a decedat la spital în aceeaşi zi. Dincolo de detaliile cu privire nerespectarea de către cetăţeanul Vadim Pisari din satul Pârâta a unui semn de circulaţie, crima în cauză a scos în evidenţă faptul că postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă, aflat sub comanda Federaţiei Ruse, certifică indirect existenţa graniţei pe Nistru între Republica Moldova liberă şi zona rusească de ocupaţie din estul ţării. După respectiva crimă, în urma mai multor proteste ale localnicilor, barajele meta­lice şi blocurile de beton au fost scoase din sectorul de lângă pod [7]. 

Totuşi, administraţia de la Tiraspol a încercat să impună din nou obstacole pe calea de acces spre malul stang al Nistrului. Pe 13 aprilie 2012 auto­rităţile de la Tiraspol (sic!) au încercat instalarea unei bariere pe şosea în zona podului – pe teritoriul consi­derat la Chişinău ca aflându-se sub jurisdicţia RM. „Mai multe instituţii media au scris despre tensiuni pe podul de la Vadul lui Vodă. Localnicii satelor din preajmă s-ar fi împotrivit încercării trasnistrenilor de a instala o barieră de interdicţie pe podul de la Vadul lui Vodă şi au distrus-o. Partea moldovenească susţine că în dimineaţa zilei de 12 aprilie [2012] un grup de pacificatori transnistreni au instalat o barieră fără acordul CUC şi fără a anunţa Comandamentul Militar Unificat al Forţelor de Menţinere a Păcii. Ordinul a venit de la comandantul pacificatorilor transnistreni [sic!]. Delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control spune că «la scurt timp, cu participarea locuitorilor din satele învecinate, situaţia a fost restabilită în poziţia care a fost până la incident», fără a concretiza în ce a constat «participarea» localnicilor. Delegaţia RM în CUC consideră acest gest drept o ignorare a înţelegerilor de a se abţine de la orice acţiuni unilaterale, care pot conduce la destabilizarea situaţiei în regiune. Potrivit sursei, ieri [13.04.2012], în cadrul şedinţei CUC, la insistenţa delegaţiei moldoveneşti, în scopul ameliorării situaţiei, s-a decis că la postul nr. 9 [de la podul din Vadul lui Vodă] se vor deplasa observatori militari. La polul opus, aşa-zisul minister de externe al nerecunos­cutei republici nistrene se arată îngrijorat şi consideră provocatoare acţiunile unui grup de civili, susţinuţi de militari moldoveni, care, fără acordul CUC, în ziua de 12 aprilie au distrus barierele instalate şi au demontat indicatoarele rutiere. «Aceste acţiuni vin să încalce înţelegerile anterioare, să destabilizeze situaţia în zonă şi să sporească tensiunile între Republica Moldova şi Trasnistria», se spune în comunicatul Tiraspolului. La rân­dul său, Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control regretă informaţia difuzată într-un mod eronat de partea transnistreană cu privire la incident” [8]. Acest incident a demonstrat că, în ciuda tolerării jurisdicţiei moldoveneşti asupra satelor din stânga Nistrului, autorităţile de la Tiraspol consideră teritoriul acelor sate ca fiind al lor. Mai mult: şi-au permis să instaleze o barieră de interdicţie chiar pe malul drept al Nistrului, în Basarabia, în localitatea Vadul lui Vodă, care nu are nici o legătură cu teritoriul pe care ei îl consideră al „RMN” şi/sau al „Transnistriei”.

În condiţiile în care în zona nistreană: 1. exercită puterea o administraţie din care fac parte persoane originare din Rusia (nici un localnic moldovean nu face parte din „guvernul” de la Tiraspol), 2. se află trupe ale armatei regulate ruse, 3. limba rusă este utilizată exclusiv în administraţie (cu toate că limbile moldovenească şi ucraineană au, formal, de asemenea, statutul de limbi de stat), în spaţiul public şi în învăţământul superior (cu excepţia Catedrei de Limbă Moldovenească de la Universitatea de Stat din Tiraspol) – stârneşte nedumerire faptul că respectiva „republică” se mai numeşte „moldovenească”. De ce atunci nu se numeşte „Republica Rusă Nistreană”? Se ştie că „RMN” se află, cu excepţia oraşului Bender şi a celor şase sate de pe malul drept al Nistrului, din partea basarabeană (Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi Zahorna) – pe care le controlează – pe teritoriul care în perioada ţaristă era numit „Novorossiia” (din stânga Nistrului). Nu cumva „Republica Moldovenească Nistreană” actuală se numeşte „moldovenească” pentru că autorităţile de la Tiraspol visează, la fel ca cele din RASSM din trecut, să acapareze şi restul teritoriului moldovenesc – al Republicii Moldova libere? 

Importanţa discrepanţelor dintre hărţile tipărite de Tiraspol şi de Chişinău depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor directe dintre Chişinău şi Tiraspol. Experţi din întreaga lume, atunci când analizează conflictul din zona nistreană a RM şi atunci când încearcă să găsească o soluţie conflictului, pornesc pe o pistă greşită din cauza a două elemente care induc în eroare persoanele neavizate cu privire la situaţia din teren. Primul element este cel al denumirii scurte a „Republicii Moldoveneşti Nistrene”, sau al traducerii denumirii de „Pridnestrovie”. Din păcate, atât în mass-media din Chişinău, cât şi din întreaga lume s-a impus echivalentul „Transnistria” pentru rusescul „Pridnestrovie”. În perioada 12-23 septembrie 2011 am participat la o şcoală de vară cu genericul „Pown or player? Frozen conflicts in the former Soviet Union”, la Yalta (Crimeea, Ucraina). Unul dintre profesorii care au vorbit despre conflictele din fosta URSS a fost Stefan Wolff, profesor de Secu­ritate Internaţională la Universitatea Birmingham (Anglia, Regatul Unit) [9]. În comunicarea sa dedicată con­flictului din zona nistreană a RM, Wolff a expus mai multe viziuni, inclusiv pe a sa, cu privire la soluţionarea conflictului, folosindu-se de o hartă pe care linia de demarcație din interiorul RM între teritoriul aflat sub jurisdicţia Chi­şinăului şi teritoriul aflat sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol şi a armatei ruse se află pe Nistru (este harta de care se foloseşte şi Misiunea OSCE din RM). El a propus un statut special pentru „Transnistria” – tot teritoriul din stânga Nistrului – şi un alt statut, deosebit de cel al „Transnistriei”, pentru oraşul Bender.

L-am întrebat dacă dânsul cunoaşte faptul că satele Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri deși se află în Transnistria (pe malul stâng al Nistrului), sunt totuşi sub jurisdicţia Chişinăului. „Locuitorii din aceste sate şi-au apărat cu arma în mână libertatea, de ce îi plasaţi în cadrul «RMN» fără să îi întrebaţi dacă acceptă aceasta?”, l-am întrebat. El s-a arătat nedumerit de detaliile pe care i le-am furnizat. Mi-a răspuns: „Dar conducerea dv. foloseşte denumirea de Transnistria, inclusiv în actele legislative”. Stefan Wolff are dreptate: Legea Parlamentului Republicii Moldova nr.173-XVI din 22.07.2005 a fost intitulată „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)” [10]. Deoarece Guvernul de la Chişinău a denumit teritoriul necontrolat de el „Transnistria”, Stefan Wolff a înţeles că autorităţile moldovene consideră întreg teritoriul din stânga Nistrului ca aflându-se sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol. De aceea, pe el, probabil, nu l-ar fi uimit faptul că autorităţile tiraspolene au instalat posturi de grăniceri, vameşi şi ale serviciului migraţie pe şoseaua Tiraspol-Râbniţa; el mai degrabă ar fi uimit să constate că aceste posturi nu sunt pe Nistru, din moment ce Parlamentul RM adoptă legi din care rezultă că întreg teritoriul din stânga Nistrului – „Transnistria” – este o zonă necontrolată de Chişinău şi căreia Legislativul doreşte să-i acorde un statut special. 

Pe data de 15 noiembrie 2011, la sediul Misiunii OSCE din Chişinău, fostul şef al Misiunii, diplomatul american William Hill, actualmente angajat al Departamentului de Stat al SUA şi al National War College din Washington, a vorbit despre lecţiile de pe urma conflictului din Republica Moldova. El şi-a intitulat prelegerea „Lecţii din conflictul moldo-transnistrean”, prezentând hărţi ale Republicii Moldovei în care linia de demarcație – între Republica Moldova liberă şi teritoriul necontrolat de Guvernul de la Chişinău – trece pe Nistru. În secvenţa de întrebări–răspunsuri, de după prelegere, i-am spus domnului Hill că, în opinia mea, detaliile sunt importante şi l-am întrebat de ce hărţile ce reprezintă zona de conflict, pe care le-a prezentat, sunt inexacte, în condiţiile în care chiar în respectiva prelegere el a spus că RM controlează o parte a teritoriului din stânga Nistrului, iar administraţia de la Tiraspol controlează o parte a teritoriului de pe malul drept al Nistrului. L-am mai întrebat de ce şi-a intitulat prelegerea, pe care a ţinut-o în limba engleză, „Lessons from the Moldova – Transnistria Conflict”, din moment ce autorităţile de la Tiraspol nu folosesc denumirea „Transnistria” cu referire la teritoriul pe care îl controlează şi administrează? Cu părere de rău, nu am primit răspunsuri clare nici la prima, nici la a doua întrebare. De altfel, nici nu aveam cum să primesc. Aceste întrebări, care l-au stânjenit vizibil, erau retorice. Cum să folosească diplomatul american, cu referire la conflict, alte denumiri decât cele folosite de Guvernul de la Chişinău? Iar dacă autorităţile mol­dovene folosesc această denumire cu referire la zona necontrolată de ele din estul RM, de ce ar trebui să-şi facă probleme un diplomat american atunci când o repetă?

Consider că a sosit timpul să aibă loc o clarificare a denumirii utilizate cu referire la conflictul din estul RM şi cu referire la zona estică a RM. Întâi de toate, ar fi bine să se înţeleagă că în 1992 a avut loc un război ruso-moldovenesc, respectiv există un conflict ruso-moldovenesc îngheţat. Deci, este incorect să se vorbească despre un conflict „între Moldova şi Transnistria”, aşa cum afirmă Stefan Wolff şi William Hill. Rusia a fost recunoscută ca fiind parte implicată în conflict printr-o decizie a CEDO din 2004 în Dosarul Ilaşcu. La 15 noiembrie 2011 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou Rusia, pronunţând o decizie prin care a obligat statul respectiv să plătească noi despăgubiri, în valoare totală de 160 mii de Euro: câte 60 000 de Euro, în calitate de prejudicii, foştilor deţinuţi ai regimului de la Tiraspol, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa şi, respectiv, câte 20 000 de Euro rudelor acestora. Rusia a fost obligată să plătească pentru detenţia ilegală în care au rămas Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa până în 2007. Asta deşi CEDO încă în 2004 a obligat statele respondente (Federaţia Rusă şi Republica Moldova) să asigure eliberarea imediată a acestora. Curtea a constatat că Federaţia Rusă nu a îndeplinit hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, care prevedea eliberarea imediată a lui Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa. În ştirea „Unimedia” din 15 noiembrie 2011, intitulată „Dosar de 160 mii Euro! Rusia condamnată din nou la CEDO pe cazul Ilaşcu!”, se mai menţionează: „Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa au fost arestaţi de către «autorităţile neconstituţionale ale Republicii Moldoveneşti Nistrene» pentru pretinse acte «teroriste» în cadrul conflictului armat din 1991-1992. Cererea către CEDO a fost înaintată în 2005, când Andrei Ivanţoc era deţinut în Tiraspol, iar Tudor Popa – în Hlinaia. Ei au fost eliberaţi abia în iunie 2007. CEDO a constatat că reclamanţii au fost supuşi relelor tratamente şi torturii şi detenţia acestora a fost arbitrară, violând articolele Convenţiei Europene cu privire la Drepturile şi Libertăţile Fundamentale. În această cauză s-a examinat şi legalitatea detenţiei, precum şi condiţiile în care reclamanţii au fost deţinuţi după 8 iulie 2004. La fel s-au examinat şi plângerile cu privire la restricţiile de a avea întrevederi şi contacte cu membrii familiilor acestora. Curtea a decis că cei doi deţinuţi cad sub jurisdicţia Federaţiei Ruse (subl. A.L.) şi că Rusia este obligată să achite reclamanţilor câte 60 000 de Euro şi 20 000 de Euro rudelor celor doi, cu titlu de compensare a prejudiciului moral şi material, plus 5240 de Euro, total, drept compensare a costurilor şi cheltuielilor în proces. Deşi dosarul este împotriva Rusiei şi Republicii Moldova, CEDO a stabilit că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive de asigurare a drepturilor reclamanţilor prin prisma Convenţiei, începând cu iulie 2004, şi a luat în considerare obiecţia Guvernului RM cu privire la lipsa con­trolului efectiv asupra teritoriului Transnistriei” [11]. 

Guvernul de la Chişinău nu controlează o zonă a teritoriului său estic. Această zonă cuprinde cea mai mare parte a teritoriului din stânga Nistrului (fără satele Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă, Cocieri) – parte a provinciei istorice Transnistria, care vizează teritoriul dintre fluviile Bugul de Sud şi Nistru, şi o parte din teritoriul cisnistrean – Basarabia (oraşul Bender şi satele Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Mereneşti, Cremenciug şi cătunul Zahorna) – teritoriul dintre fluviile Nistru şi Prut. Această zonă a rămas în continuare sub controlul armatei ruse şi este administrată de structuri ale Feredaţiei Ruse – în care activează cetăţeni ruşi, sosiţi pe acest teritoriu din Federaţia Rusă. Republica Moldova controlează de facto o parte mică a teritoriului său transnistrean – din stânga Nistrului (şase sate) şi cea mai mare parte a teritoriului cisnistrean, adică al Basarabiei (fără Bender şi şase sate). Prezintă interes faptul că atunci când administraţia de la Tiraspol traduce în „limba moldovenească” denumirea „Pridnestrovie”, utilizează cuvântul „Nistrenia” (ideea a aparţinut istoricului Vladislav Iachim Grosul, originar din Republica Moldova, dar care activează la Moscova [12]), care este mai potrivit, deoarece prin utilizarea acestuia se evită confuziile pe care le-am semnalat la profesorul din Regatul Unit Stefan Wolff şi la diplomatul american William Hill. În fond, toponimul „Nistrenia” este în spiritul limbii române, el fiind alcătuit, la fel ca şi în cazul denumirii unei alte provincii româneşti – Oltenia, pornindu-se de la denmirea unui râu. Aşa după cum toponimul Oltenia este în legătură cu râul Olt, iar cei care locuiesc acolo se numesc olteni, „Nistrenia” ar fi denumirea unei zone legate de râul Nistru, ai cărei locuitori pot fi numiţi „nistreni”, inclusiv pornind de la denumirea „Republica Moldovenească Nistreană”. Paralela olteni – Oltenia/ „nistreni” – „Nistrenia” confirmă existenţa unor reguli comune ale limbii române: atât la Craiova, cât şi la Tiraspol. Din acest punct de vedere, pare chiar că toponimul „Transnistria”, care s-a impus mai ales în perioada celui de-al doilea război mondial, cu referire la teritoriul dintre Bugul de Sud şi Nistru, este oarecum neconform spiritului limbii române. Or, pornind de la toponimul „Transnistria”, populaţia care locuieşte în regiune ar trebui să fie denumită „transnistrieni” / „transnistrian”. Cu toate acestea, cei din stânga Nistrului sunt numiţi „transnistreni” / „transnistrean”. Tot aşa cum nu folosim forma „oltieni” /„oltian”, ci „olteni”/ „oltean”.

Un alt aspect ce stârneşte încă anumite neclarităţi este cel cu privire la formatul negocierilor 5+2. Pe data de 28 matie 2011 Hubert Duhot, Attaché /Project Manager la Operations Section, din cadrul Delagaţiei UE la Chişinău, mi-a spus într-un interviu că nu există un format formal 5+2, deoarece un format formal este cel în care părţile în conflict s-au recunoscut una pe alta. În cazul conflictului din estul Republicii Moldova, Chişinăul nu recunoaşte formaţiunea „statală” nistreană. „Chişinăul nu recunoaşte scrutinul [pezidenţial] care urmează să aibă loc în decembrie curent [2011] în Transnistria, nu recunoaşte candidaţii înscrişi pe listele de alegeri şi evident nu poate sprijini unul sau altul dintre aceşti candidaţi” [13], a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de portalul de ştiri „Unimedia”. „Chişinăul nu este interesat să sprijine nicio candidatură, atât timp cât noi nu recunoaştem nici autorităţile de la Tiraspol, nici regimul de la Tiraspol şi nici alegerile propriu-zise, care vor fi organizate” [14], – a declarat Carpov în cadrul unui alt interviu pentru Europa Liberă. Astfel, paradoxal, poate fi vorba de negocieri oficiale, dar totuşi într-un format informal 5+2. Chiar dacă delegaţia moldovenească la consultările în formatul 5+2 a recunoscut statutul de egalitate al părţilor în cadrul negocierilor (la runda de consultări/negocieri din 18.04.2012 de la Viena [15]), atâta timp cât Chişinăul nu recunoaşte formaţiunea statală nistreană şi ţinând cont de faptul că CEDO a recunoscut că, pe teritoriul estic al Republicii Moldova, Federaţia Rusă îşi exercită jurisdicţia, un format formal ar fi cel în care Republica Moldova şi Federaţia Rusă vor fi părţile implicate în conflict. Ţinând cont de faptul că dintre multiplele acorduri semnate din 1992 până în prezent se respectă doar cel din 21 iulie 1992, semnat de preşedintele Federaţiei Ruse Boris Elţîn şi de preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur, consider că doar prin acorduri semnate de autorităţile de la Moscova şi de la Chişinău se poate ajunge la o soluţionare a conflictului din zona nistreană a RM, inclusiv la o reglementare a aspectelor ce ţin de lipsa unui consens în ceea ce priveşte linia de dematcație – granița teritorial-administrativă din interiorul RM, între unitatea teritorial-administrativă din est şi restul raioanelor moldoveneşti.

Referinţe:

1. Situaţia în Zona de Securitate se agravează. CUC: Au fost instalate alte două posturi ilegale, 24.10.2012, http://unimedia.md/?mod=news&id=40385, accesat: 30.04.2012. 

2. Конституция Приднестровской Молдавской Республики. - Тирасполь: Лискрис, 2010, c.6. 

3. Ibidem, p.4. 

4. Ibidem, p.3.

5. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. - Bucureşti: Editura Academiei, 1984, p.420. 

6. Un pacificator rus a împuşcat mortal un tânăr azi dimineaţă, 1.01.2012, http://unimedia.md/?mod=news&id=42892, accesat: 30.04.2012.

7. Blocurile de beton de la Vadul lui Vodă vor fi scoase, iar numărul militarilor redus, 4.01.2012, http://unimedia.md/?mod= news&id=42965 , accesat: 30.04.2012.

8. Chişinăul şi Tiraspolul vin cu explicaţii contradictorii referitor la incidentul de ieri de la Vadul lui Vodă, 13.04.2012, http://unimedia.md/?mod=news&id=46532, accesat: 30.04.2012.

9. http://www.stefanwolff.com/projects/official-documents-and-proposals, accesat: 30.04.2012.

10. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.101-103/478 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc& lang=1&id=313004, accesat: 30.04.2012. 

11. Dosar de 160 mii Euro! Rusia condamnată din nou la CEDO pe cazul Ilaşcu!, 15.11.2011, http://unimedia.md/?mod= news&id=41210, accesat: 30.04.2012. 

12. Mi-a confirmat într-un interviu pe 2.04.2012.

13. Guvernul de la Chişinău nu reacţionează la politica „controversată” a lui Smirnov, 16.10.2011, http://unimedia.md/?mod= news&id=40120, accesat: 30.04.2012. 

14. Carpov: Chişinăul nu va susţine niciun candidat la alegerile prezidenţiale din rmn, 7.09.2011, http://unimedia.md/?mod= news&id=38678, accesat: 30.04.2012. 

15. Tiraspolul pe picior de egalitate în negocieri. Carpov: Din punct de vedere juridic, totul rămâne neschimbat, 18.04.2012, http://unimedia.md/?mod=news&id=46710 , accesat: 30.04.2012.

Articolul a fost publicat în revista „Studia Universitatis”, Seria Științe Sociale, Anul VI, Nr. 3 (53) 2012, p. 224-232.