Republica Moldova și totalitarismul

După adoptarea, pe 12 iulie 2012, a Hotărârii Parlamentului RM „privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova”, prin care, totuși, „Se condamnă regimul totalitar comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (...)”, ne putem întreba dacă nu cumva greșala din titlu (оговорка, vorba rușilor, privind totalitarismul din RM) exprimă o realitate. Nu cumva există în prezent în Republica Moldova semne, deocamdată – ce-i drept – timide – ale unui totalitarism, cu toate declarațiile privind îndeplinirea de către Republica Moldova a criteriilor de la Copenhaga privind democratizarea – obligatorii în vederea admiterii în UE?

Se știe că „Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în mod total unei persoane sau unui grup de persoane (subl. A. L.)”. Se mai poate adăuga că într-un stat totalitar conducerea politică (ajunsă la putere fie prin lovitură de stat, ca în Italia și Rusia, fie prin alegeri libere, ca în Germania) se sprijină pe o parte din societate (în cazul regimului nazist – pe arieni, în cazul regimului comunist – în teorie, pe proletari, în practică, pe nomenclaturiști), ceilalți fiind excluși, tolerați, considerați un corp străin în structura statală (dacă nu exterminați, ca în cazul nazismului și comunismului bolșevic). Desigur, cineva îmi poate spune că în RM nu e vorba decât de un regim oligarhic, nu de unul totalitar, căci într-un regim totalitar aceste rânduri nu ar fi fost publicate/postate pe un site. De acord. Și totuși, câteva comentarii cu privire la Hotărârea din 12 iulie a.c. a Parlamentului și starea curentă din statul moldav cred că se impun.

De exemplu, nu este clar de ce parlamentarii moldoveni nu au condamnat totalitarismul, ci totalitarismul comunist. Prin aceasta, se crează impresia că autorii PL-iști sunt împotriva totalitarismului comunist, dar nu și împotriva totalitarismului nazist, fundamentalist religios sau fascist, adică nu sunt împotriva totalitarismului ca principiu. Promisiunea făcută de cei de la PLDM cum că ei vor elabora încă un proiect de hotărâre care să condamne și celelalte forme ale totalitarismului (oare tot din Republica Moldova?) nu desființează această nedumerire. Republica Moldova are nevoie de condamnarea totalitarismului, în toate formele și manifestările sale. Or, liderii AIE sunt faimoși pentru poziții, atitudini și declarații totalitare. Pe 21 mai a.c. președintele Parlamentului și al PD[R]M, Marian Lupu, declara la PRO TV Chișinău, pe marginea proiectului legii privind egalitatea șanselor, că ei (minoritatea sexuală) „nu sunt ca și noi. Sunt oameni, dar nu sunt ca noi”. În conformitate cu principiile și valorile democratice, un om politic dintr-un stat membru al UE nu va declara că în țara sa există un „noi” și mai există un „ei” – fie că e vorba de o minoritate etnică, religioasă, rasială sau sexuală. Într-un stat democratic, toată societatea – comunitatea cetățenilor – este „noi”, fără nici un „ei”. Într-un stat totalitar întotdeauna există un ei: evreii și, în general, nearienii – în regimul nazist, burghezii și culacii în regimul comunist etc.   

În „Ediția Specială” din 13 iulie a.c. de pe un post TV, moderatoarea Rita Ursalovschi a citat din articolul meu „Despre aprecierea (condamnarea) «regimului totalitar comunist din Republica Moldova»”: „În loc să efectueze reforme care să conducă la îmbunătățirea nivelului de trai al poporului Republicii Moldova (așa încât oamenii să fie mândri de statutul de cetățeni ai acestui stat independent și să nu plece în cele patru zări pentru a-și câștiga o bucată de pâine), PL-ul luptă cu PCRM-ul ce folosește în campaniile electorale nostalgia oamenilor care o duc greu în prezent”. Acest pasaj l-a scandalizat pe unul dintre invitați, deputatul PL, Valeriu Saharneanu. Spunând că respectă opinia mea, dl Saharneanu a adăugat că opinia mea „nu este de referință”. De mai mare referință este, desigur, declarația șefului său de partid, Mihai Ghimpu, care în ediția din 19 iulie a.c. a emisiunii „Moldova în direct” (TVM) declara că „Societatea civilă nu e votată de popor. Eu da”. Desigur, cu oameni politici ajunși la putere și care promovează asemenea „principii și valori”, Republica Moldova apare mai mult ca un stat totalitar decât unul democratic. Pentru informarea șefului PL, trebuie spus că în statele democratice poporul este societatea (civilă). Nimeni nu trebuie să voteze poporul pentru ca M. Ghimpu să-l ia în seamă și să-i permită să înainteze un candidat la funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate. Poporul – societatea civilă – este suveranul într-un stat democratic (în conformitate cu Constituțiile democratice, inclusiv cea a RM). Într-un stat totalitar, în care puterea aparține unui grup de persoane, poporul (societatea civilă) este desconsiderat (inclusiv sunt desconsiderate legile care stabilesc drepturile poporului/societății civile). Nu spun că această atitudine față de popor/societatea civilă a apărut odată cu venirea la putere a AIE în 2009. Este o continuare a modului de guvernare și a stării ce era în Republica Moldova pe timpul guvernării PCRM. De exemplu, nu atât de demult, în mai multe luări de cuvânt, pe mai multe posturi de televiziune, liderul PCRM, V. Voronin, declara, cu o mină a unui om mândru de ce a făcut, că în perioada 2001-2009 puterea (comunistă) a acordat locuri (și chiar șefia!) în CCA reprezentanților opoziției (i s-a replicat că atât Corneliu Mihalache cât și Gheorghe Gorincioi erau, totuși, reprezentanții PCRM și dl Voronin nu a avut un răspuns la această observație). Este un exemplu de totalitarism sau lipsă de respect pentru popor/societatea civilă: deși în Codul Audiovizualului, adoptat de PCRM în 2006, se spune clar că membrii CCA trebuie să fie „garanți ai interesului public” – nu ai vreunui partid! –, că ei sunt reprezentanții societății civile, fiind – tocmai în acest scop – „propuși de asociații obștești, fundații, asociații sindicale, asociații de patroni, culte religioase”, dl Voronin spune că împărțea posturile din CCA (le repartiza) partidului său și partidelor din opoziția parlamentară. Acum V. Voronin se plânge nu pe faptul că AIE nu respectă legea (partidele AIE au făcut la fel: și-au plasat oamenii săi în posturile de membri ai CCA), ci pe faptul că AIE nu oferă comuniștilor, prin încălcarea legii, posturi în instituțiile statului care, conform legii, revin reprezentanților societății civile. Pentru M. Ghimpu legislația democratică în vigoare este, desigur, o eroare: cum poți să oferi reprezentanților societății civile, care reprezentanți să fie garanți ai interesului public și nu ai unui partid – posturi în instituțiile statului, când nimeni nu a votat pentru societatea civilă...

În ediția din 17 iulie a.c. a „Fabricii”, învățăcelul lui M. Ghimpu, deputatul PL, Valeriu Munteanu, dădea lecții invitatului permanent al emisiunii, Igor Boțan, spunându-i: „Ar trebui să fiți anticomunist”. Poate că V. Munteanu este prea tânăr să știe că totalitarismul vizează o societate în care cei de la putere îi învață pe cetățeni ce să creadă, ce (din punct de vedere ideologic) să fie. V. Munteanu nu are un șef de partid care să-i facă observație, să-i explice că democrația este cu totul altceva (dimpotrivă, șeful său de partid crede că societatea civilă nu a fost votată, pentru ca să fie luată în seamă). În regimul totalitar bolșevic (comunist), V. Munteanu ar fi făcut o carieră fulminantă, după felul cum se prezenta în studioul „Fabricii” ca deținător al adevărului în ultimă instanță și după felul în care îi trata ca pe „dușmanii poporului” pe cei care nu erau de acord cu el...

Republica Moldova are nevoie de o Hotărâte a Parlamentului care să condamne totalitarismul, indiferent de forma istorică pe care a îmbrăcat-o – comunist sau nazist (chiar dacă în document trebuie menționate și acestea) – căci condamnând forma, există pericolul ca să rămână necondamnată esența – principiile totalitare: concentrarea puterii în mâinile unui grup de persoane (și satisfacerea interselor de grup prin accesul la resursele statului), lipsa de respect față de popor (societatea civilă), controlul total al grupului de persoane asupra tuturor instituțiilor statului (inclusiv asupra celor în care, conform legii, trebuie să ajungă reprezentanții societății civile pentru ca să fie garanți ai interesului public)...