Se pare că acest moment a fost așteptat de toată suflarea poporului acestei țări: joi, 12 iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a condamnat crimele regimului comunist totalitar. Toate ar fi fost cum se cuvine, dar o replică a raportorului care a prezentat deputaților proiectul Hotărârii - Mihai Ghimpu - a scos în vileag partea ascunsă a aisbergului cu denumirea „Hotărâre privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova”. Se pare că e un aisberg lansat să distrugă ceva în câmpul politic moldovenesc. Spre sfârșitul dezbaterilor, răspunzând la întrebarea unui deputat comunist, Mihai Ghimpu a spus că prin interzicerea simbolurilor comuniste, PCRM nu va mai folosi nostalgia oamenilor (alegătorilor)... Prin aceasta, Ghimpu a arătat cauza demersului său: lipsirea PCRM-ului de sprijinul unei mari părți a electoratului... Așa este clarificată și denumirea Hotărârii - de ce „regimul totalitar comunist din Republica Moldova”, când se știe că regimul respectiv a fost în RSSM...
Desigur, lupta politică este ceva firesc într-o societate democratică. Dar atunci când în această luptă - murdară, orice ai zice - este folosită tema dureroasă a victimelor regimului totalitar sovietic, un partid care comite o asemenea impietate se cam compromite. Dând dovadă de o veritabilă mentalitate sovieto-comunistă, PL-ul și susținătorii săi din Parlament luptă cu consecința, nu cu cauza unui fenomen. În loc să efectueze reforme care să conducă la îmbunătățirea nivelului de trai al poporului Republicii Moldova (așa încât oamenii să fie mândri de statutul de cetățeni ai acestui stat independent și să nu plece în cele patru zări pentru a-și câștiga o bucată de pâine), PL-ul luptă cu PCRM-ul ce folosește în campaniile electorale nostalgia oamenilor care o duc greu în prezent. Și întrucât sprijinul electoral al PCRM-ului este mare, rezultă că mulți sunt cei care o duc greu în această țară (dintre cei care încă nu au plecat peste hotare). Desigur, așa este mult mai simplu - să te răfuiești cu un adversar politic prin hotărâri parlamentare și amendamente la legea partidelor - decât printr-o bună guvernare, care să conducă la îmbunătățirea condițiilor de trai... Numai că aceasta este o practică totalitară și proto-comunistă... Slavă Domnului, actuala putere nu poate extermina și deporta actualii nostalgici ai URSS, dar se pare că aceștia le stau unora în gât...
Prin Hotărârea în cauză fractura între cele două părți ale societății moldovenești s-a mărit. Respectul față de oponenți nu caracterizează actuala AIE. Se pare că sunt departe de ei cuvintele lui Ion Rațiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Poate că cei de la putere ar fi trebuit să se ocupe mai mult de consecințele secetei ce poate genera scumpirea prețurilor la produsele alimentare și mai puțin (sau deloc) de răfuieli cu adversari politici „din Republica Moldova”, aflați acum în opoziție. Poate că ar fi bine ca cei de la putere să însușească cuvintele președintelui Abraham Lincoln: Poți să-i păcălești pe unii o perioadă, dar nu poți să-i păcălești pe toți tot timpul.
Este importantă condamnarea crimelor regimului sovieto-comunist de către Parlamentul RM (chiar dacă reprezentanții PCRM spun că aceste crime au fost condamnate de PCUS și de Parlamentul Sovietic). Și sper că această condamnare politică - printr-o Hotărâre cu o denumire corespunzătoare/adecvată - va urma (va fi adoptată la rece de un Parlament imun la arșița emoțională - la ura față de PCRM-iști și nostalgicii sovietici). Dar ceea ce este mai important la etapa actuală - este abandonarea practicilor sovieto-comuniste în modul de activitate a instituțiilor statului și în primul rând a Parlamentului. Pe 6 aprilie 2011 am participat la audierile din Comisia cultură, educaţie,
cercetare, tineret, sport şi mass-media privind un concurs pentru ocuparea câtorva posturi vacante de membri ai CCA. La remarca deputatului PCRM Inna Șupac, că acel concurs era o farsă (oamenii PL-ului și PLDM-ului care vor ocupa funcțiile respective fiind dinainte cunoscuți), deputatul liberal Corina Fusu i-a replicat tăios: Voi ați făcut la fel!
Atunci când cei aflați la putere nu își vor mai putea permite - din considerente de moralitate și conștiință - să recurgă la practici totalitare (din perioada sovietică sau din perioada Republicii Moldova independente - de exemplu, a guvernării PCRM) atunci crimele sovieto-comuniste vor fi condamnate definitiv. Poate că aceasta se va întâmpla atunci când în Parlamentul RM vor ajunge oameni care nu s-au format în regimul totalitar sovieto-comunist...