miercuri, 26 august 2015

Moldova

Scumpa mea Moldovă,
Țara mea de dor,
Dragoste eternă,
Vis mistuitor.

Țară de poveste,
Cu trecut măreț.
Eroii îți jertfiră
Propriile vieți.

Voevozi din vremuri
În inimi ne vestesc:
Ștefan nu-i la Putna,
E DUH MOLDOVENESC.

E cel ce dă putere,
Speranță și avânt
Bărbaților de astăzi,
De pe al său pământ.

Și duhul vitejiei
Va-nfrânge pe dușmani,
Ce uneltesc să stoarcă
Din nou țara de bani.

Moldovă-nmiresmată
De florile de leac,
Fii binecuvântată
De-acum și până-n veac.

Fii oază de lumină,
Fii far luminător.
Fii nație creștină,
Al Domnului popor.


Chișinău, 26.08.2015

marți, 25 august 2015

La Drochia

La Drochia mă vindec
De tristeţi şi dor.
Acolo îmi e sursa
Tuturor viselor.

De-acolo îmi extrag
Puteri la nesfârşit.
Acolo îmi e Raiul -
Unde-am copilărit.

Unde-am trăit întâiul
Al dragostei fior,
Unde-am simțit durere
De țară și popor.

Drochia, 10 august 2015

duminică, 23 august 2015

FORMAREA CONȘTIINȚEI UNITĂȚII NEAMULUI – MISIUNE FUNDAMENTALĂ A SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

AGIRo s-a afirmat plenar ca o asociație care promovează prin activitățile sale atât metode noi, performante, ale interacțiunii cu elevii în vederea îmbunătățirii procesului de educație, cele mai bune practici profesionale, cât și comunicarea și schimbul de experiență între pedagogii aparținâd unei comunități etnice – unui Neam, despărțit de frontierele diferitelor state. Prin aceasta AGIRo promovează unitatea de Neam – din peninsula Istria din Croația, peninsula balcanică (Grecia, Albania, Macedonia) până în Carpații păduroși din Transcarpatia sau regiunea Kirovograd din Ucraina.
Fiecare comunitate umană are valori și se perpetuiază în măsura în care este capabilă să le păstreze (după o vorbă din vechime: ca ochii din cap). Una dintre cele mai importante valori este conștiința apartenenței la Neamul tău. În cazul poporului nostru poate fi observat un specific: există comunități care se identifică în mod diferit. Dacă în România cei care constituie etnia titulară și majoritară se identifică români (în istoriografie mai sunt numiți daco-români), în afara României comunitățile co-etnicilor noștri se mai identifică și cu alte nume. De exemplu, conaționalii noștri din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria – armâni (armânji, rrămâni, fărșeroți, cuțovlahi, macedoromâni, macedo-români, macedo-armânji, vlasi, în România mai sunt numiți: aromâni), de asemenea, într-o regiune din Grecia și Macedonia – Meglenia: vlași (mai sunt numiți megleniți, megleno-români); în Republica Moldova, Ucraina ș.a.: moldoveni (în regiunea Kirovograd există șase sate moldovenești străbunii locuitorilor cărora au plecat din Moldova și s-au stabilit acolo în 1805, deci înainte de anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, în 1812), unii dintre ei se mai numesc basarabeni, bucovineni, herțeni – în Ucraina (în istoriografie mai sunt numiți rar: moldovlahi); în peninsula Istria, în Croația: rumeri (în România mai sunt numiți istro-români); în Maramureșul istoric, în regiunea Transcarpatică, Ucraina: maramureșeni, dar și volohi – în Carpații păduroși; în Timoc (Serbia și Bulgaria): rumâni, vlahi, valahi, latini dunăreni. Această diversitate reprezintă o bogăție a poporului nostru din întreg spațiul său de conviețuire. Este interesant că încă din epoca antică triburile traco-geto-dace din spațiul carpato-balcanic nu au avut un singur nume. De asemenea, este interesant că toate popoarele din jur ne-au numit în epoca medievală cu numele comun de v(a)lahi (Ștefan cel Mare îi scria papei de la Roma „cealaltă Valahie” – cu referire la Muntenia, prin aceasta înțelegându-se că accepta numele de Valahia și pentru țara sa). În situații similare, grecii, armenii ș.a. au acceptat în mod oficial numele folosit de celelalte popoare cu referire la ei (în limba lor grecii își numesc țara Ellada, armenii – Hayastan, dar nu au pretenția ca în lume țările lor să nu fie numite Grecia și Armenia).
La 8 mai 2013 Parlamentul României a adoptat un amendament la Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Prin acesta au fost precizate principalele etnonime cu care sunt denumite persoanele de origine română, care locuiesc în afara graniţelor ţării. În amendament, Articolul 1, alineatul (1) a), au fost menționate numele comunităților recunoscute de statul român ca fiind de origine română: „drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”. Este de menționat că legislatorii români nu le-au impus conaționalilor de peste hotare să renunțe la identitățile tradiționale, istorice pe care și le-au format. Legea consemnează comunitatea etnică a Neamului nostru de pretutindeni. Întrucât România este entitatea politică ce cuprinde cea mai mare parte a Neamului și pentru a putea acorda ajutor confraților de peste hotare, autoritățile române îi denumesc români pe conaționalii de peste hotare, care se identifică în conformitate cu tradițile din regiunile lor istorice.
Înțelegerea, delicatețea și toleranța autorităților române față de autoidentificarea într-un mod tradițional, specific regiunii în care conviețuiesc, a comunităților din afara României, este foarte importantă. Această atitudine ar trebui promovată în toate comunitățile de peste hotare. Or, în Republica Moldova, în regiunile Cernăuți (nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și ținutul Herța) și Odesa (sudul Basarabiei) ale Ucrainei pot fi observate situații regretabile în care persoane aparținând aceluiași Neam se urăsc acerb numai pentru că își asumă identități pe care ei le consideră diferite: unii se identifică români, iar alții moldoveni. Incapacitatea acestora de a înțelege că cele două identități nu sunt diferite, ci sunt comune (definesc un singur Neam) determină apariția și exacerbarea unor conflicte între frați care își pot folosi energia în lupta pentru o cauză adevărată (mai ales în comunitățile autohtone din regiunile Cernăuți și Odesa, dar și în Republica Moldova). 
În fața învățătorilor din întreg spațiul pan-românesc stau diverse sarcini. Una dintre cele mai importante este educarea în tânăra generație a conștiinței unității Neamului nostru, indiferent în granițele cărui stat se află în prezent și indiferent de felul în care se identifică: rumeri în Istria (Croația), vlași în Meglenia (Grecia și Macedonia), armâni în Grecia, Albania și Macedonia, vlahi în Timoc (Serbia și Bulgaria), volohi în Transcarpația, moldoveni în Transnistria și dincolo de Bug – în regiunea Kirovograd (Ucraina). Numai un popor conștient de unitatea sa, numai un popor solidar, poate supraviețui în istorie. Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze poporul nostru și să ne dea înțelepciunea să fim uniți în pofida micilor diferențe (graiuri, identități regionale) pe care le avem. Fie ca aceste diferențe să fie văzute ca o bogăție, ca un tezaur, și nu ca un pretext de ură între frați. 

Articol publicat în nr. 8 al Buletinului Congresului și al Școlilor de Vară al Asociației Învățătorilor din România (AGIRo), iulie-august 2015, p. 26-27.

vineri, 7 august 2015

Integrarea zonei nistrene: misiune imposibilă?

Un site de știri a informat că Ucraina susține inițiativa Republicii Moldova cu privire la elaborarea „unui plan de integrare” a regiunii transnistrene în Republica Moldova. Despre asta a scris pe pagina sa de Facebook președintele Subcomisiei pentru securitate a sistemelor informaționale din componența Comisiei Radei Supreme pe probleme de Securitate Națională și Apărare, Irina Friz. Sisținerea este salutară, dar pentru observatorii fenomenului politic din Republica Moldova există îndoieli cu privire la capacitatea guvernanților de la Chișinău de a elabora un asemenea plan... implementabil cu succes.
Iar dacă guvernanții, conștientizându-și limitele, vor apela la specialiști din mediul academic, ca să le elaboreze un plan (fezabil), aceștia din urmă (experții) ar putea să le pună o condiție: întoarcerea miliardului de $. Sau ar putea enunța că punctul nr. 1 din planul respectiv, pe care se apucă să-l elaboreze, este reîntoarcerea miliardului de $. Că doar nu-și închipuie cineva, inclusiv guvernanții de la Chișinău, că populația din zona nistreană – cea are urmează să fie „integrată” – visează să fie jefuită și ea, ca să le țină de urât cetățenilor aflați în teritoriul controlat de autoritățile RM... Desigur, punctul nr. 2 al planului de integrare va fi revenirea utilităților la tarifele anterioare majorării. Iar punctul 3 ar putea fi întoarcerea aeroportului internațional Chișinău în administrarea statului, ca și a Băncii de Economii – a celei care urmează să fie lichidată deoarece politicienii de la guvernare nu pot rezista ispitelor de emană de acolo, după cum dădea de înțeles ieri într-o emisiune televizată fostul ministru de Finanțe Veaceslav Negruță.   
Într-un cuvânt, după ce vor fi luate aceste măsuri, nu se știe dacă îi vor convinge pe transnistreni, dar e cert că vor fi benefice pentru populația din spațiul aflat sub jurisdicția RM. Întrebarea desigur este: cine a spus că guvernanții chiar vor face toate acestea? Oamenii (majoritatea electoratului) au votat pentru un regim cleptoman, deci acei oameni merită să fie tratați în felul în care sunt tratați. Dar ce au cu toată această poveste oamenii din zona nistreană? Ar fi bine ca în planul ce urmează să fie elaborat de guvernanții de la Chișinău să aflăm răspunsul și la această întrebare... 

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).  

marți, 21 iulie 2015

Dilema securității în relația Chișinău – Tiraspol: o cauză a tensionării

Pe 21 iulie 2015 se împlinesc 23 de ani de la înghețarea conflictului nistrean, prin semnarea Acordului ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992. Cu regret, în toți acești ani nu s-au înregistrat progrese în privința soluționării conflictului – zona nistreană rămâne un teritoriu necontrolat de autorități recunoscute la nivel internațional.
Ieri mass-media au informat și comentat despre mobilizarea (militară) din Nistrenia, anunțată printr-un decret al șefului administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. În încercarea de a explica motivația decretului respectiv, comentatorii (de exemplu, cei care au fost invitați la emisiunea Fabrika, de la Publika TV) nu au făcut legătura cu o altă știre de ieri, privind începutul aplicațiilor militare la Bălți, cu participarea unor militari din SUA, România, Polonia și Georgia. În fapt, se poate observa că în prezent în relația Chișinău-Tiraspol se manifestă un caz clar al dilemei securității: „măsurile defensive pe care statele le iau pentru a se apăra sunt văzute de către ceilalți ca fiind potențial agresive și se reacționează la ele în consecință” (Barry Buzan, Popoarele, statele și frica. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după Războiul Rece, Chișinău, 2014,  p.314).     

P.S. N-am înțeles de ce Armata RM se antrenează „pentru a putea controla mulţimile în timpul protestelor”... Armata este transformată în trupe de interne? Or, tot ieri a fost difuzată știrea despre convocarea cetățenilor la proteste împotriva majorării tarifelor la utilități... Ce legătură are Armata și protestele cetățenilor?... 

marți, 7 iulie 2015

Conflictul transnistrean la 23 de ani: cum poate fi soluționat

Luna aceasta se împlinesc 23 de ani de la înghețarea conflictului transnistrean, prin „Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”, din 21 iulie 1992, semnat de președinții Boris Elțîn și Mircea Snegur. În document au fost prevăzute negocieri care să conducă la soluționarea conflictului prin păstrarea integrității teritoriale și prin acordarea unui statut special regiunii nistrene. Și totuși, în 23 de ani, carul nu s-a urnit din loc. Dimpotrivă, se pare că decalajul între RM și regiunea nistreană, aflată în afara jurisdicției autorităților de la Chișinău, s-a mărit continuu. Și totuși, în prezent pot fi formulate câteva considerații cu privire la soluționarea conflictului.
           În primul rând, este necesară o voință politică a guvernanților de la Chișinău. Foaia de turnesol a identificării acestei voințe politice ar fi promptitudinea de a accepta pierderea puterii în schimbul reintegrării țării. Or, se crează impresia că dacă pe cântar ar fi puse, pe un talger –  păstrarea puterii, iar pe celălalt – reintegrarea și previzibila pierdere a puterii, actuala guvernare declarată pro-europeană va alege puterea.
De asemenea, o a doua condiție indisolubilă ar fi eradicarea delapidărilor și a corupției, edificarea unei țări cu un sistem democratic veritabil și cu o economie de piață funcțională (fără monopoluri), respectiv ridicarea nivelului de trai al cetățenilor societății moldovenești (nu numai a funcționarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, vameșilor ș.a.).
Cu asigurarea celor două condiții (voință politică și creșterea nivelului de trai al societății, prin eficientizarea statului) soluționarea conflictului este posibilă. Iar pentru aceasta va fi necesară formularea unei ideii de stat, a unui proiect de țară, a unei misiuni a țării în care să se regăsească a atât elitele și populația regiunii nistrene cât și elitele și societatea din Republica Moldova. Odată ideea de stat formulată, va fi elaborată o Concepție privind reintegrarea (resetarea) statului moldovenesc cu cele două spații ce vor fi reintegrate. Concepția va reprezentat viziunea procesului de reintegrare, respectiv de edificare a statului comun. Din viziune, va rezulta politica de reintegrare, care reprezintă principiile ce stau la baza procesului. Din politică va rezulta strategia, din strategie va rezulta tactica, iar din tactică va rezulta planul de acțiuni – de soluționare a conflictului transnistrean.
Este foarte important să se înțeleagă faptul că ideea de stat, viziunea și celelalte nu trebuie să fie formulate de mediatorii și garanții din formatul 5+2, ci de către părțile în conflict, căci ele vor fi respectate de părți când acestea le vor percepe ca fiind ale lor, când vor percepe soluția ca fiind a lor, nu impusă de altcineva.
      Poate actuala guvernare să gestioneze bine procesul de reintegrare? Da, dacă va apela la specialiști care pot oferi soluții inovative, dacă va scăpa de starea de anchilozare și lehamite.

duminică, 5 iulie 2015

Cum poate fi salvată statalitatea moldovenească

     Unii așteaptă momentul desființării statului Republica Moldova. Eu cred că mai există o nădejde privind păstrarea/supraviețuirea statalității moldovenești: să se facă un schimb de popoare - cel austriac să treacă în Republica Moldova, iar cel moldovenesc să treacă în Austria. Se va întâmpla așa: austriecii în RM vor face o țară prosperă, în care nimeni nu va ridica problema unirii cu Germania (așa cum nimeni nu ridică acum problema unirii Austriei cu Germania, căci totul e bine în țara lor, pe care o iubesc și prețuiesc). Iar moldovenii în Austria vor degrada țara respectivă, alegând politiceni pe măsura lor. Și așa, la un moment dat, vor apărea „salvatori” care vor propune ideea unirii Austriei cu România (fără să le pese de efectele respectivei populații degradante, împreună cu liderii pe care și-i alege, asupra României). Austria se va uni cu România, iar Republica Moldova va prospera și dăinui.

Postări populare