„O istorie a maghiarilor” – o expresie a dragostei şi solidarităţii unui popor

Pe 28 martie a.c. la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIŞPA), USM, a avut loc prezentarea volumului colectiv „O istorie a maghiarilor”, apărut la editura „Világhírnév” (Cluj, 2014, 172 pag.), cu participarea autorilor. Pentru cititorul din Republica Moldova cartea prezintă interes din mai multe motive. Cunoscutul istoric român Gheorghe Brătianu şi-a intitulat unul din studiile sale „O enigmă și un miracol istoric poporul român”. Acest calificativ poate fi atribuit în egală măsură şi poporului maghiar. Chiar autorii de la Cluj au notat: „După cum vedem, maghiarii se minuneazăşi azi de acest miracolal mileniilor, care i-a permis acestui popor să subziste într-o Europă total diferită de mediul din care a sosit. Gepizii, hunii lui Attila, pecenegii, cumanii, şi alţii veniţi din stepeleîndepărtate – poate mai numeroşi sau mai puternici decât cele şapte triburi maghiare – nu au avut şansa de a supravieţui în Europa” (p.22). În treacăt fie spus, un miracol este şi actualul stat moldovenesc, poporul căruia a rezistat în condiţiile proceselor anevoioase de deznaţionalizare în timpul Imperiului Rus (1812-1818), iar apoi în timpul URSS (1940-1941, 1944-1991). Multe state europene au dispărut, dar cel creat cu concursul direct al regelui ungar Ludovic I (cel Mare) a fost reconstituit la 27 august 1991 şi dăinuie până în prezent. Desigur, ar fi exagerat să afirmăm că Ludovic I a dorit crearea unui stat. Este de înţeles că el a dorit mai curând constituirea unei noi provincii cu funcţia de apărare a statului ungar de tătarii care prădau Transilvania de la est de Carpaţi. „Ludovic a purtat mai multe campanii împotriva tătarilor. Cu ocazia acestor expediţii, Dragoş, un nobil din Maramureş, originar din satul Bedea (Bedőháza, azi Бeдeвля, Ucraina; comite Drag, olaco de Bedeuhaza), a trecut Carpaţii, în fruntea unui grup de români şi s-au aşezat în Moldova (1345)” (p. 44). Apoi „un alt român din Maramureş, Bogdan din Cuhea (Izakonyha), în fruntea unui grup de români, a trecut Carpaţii şi i-a alungat pe fii lui Dragoş, obţinând astfel independenţa faţă de Regalitatea Maghiară” (p.44). De precizat că Dragoş şi Bogdan nu se numeau, în acea perioadă, români ci volohi, şi Dragoş cu oştenii săi nu „s-au aşezat în Moldova”, ci au dat denumirea de Moldova teritoriului pe care s-au aşezat.

Legătura dintre Moldova şi maghiari este totuşi mai veche. Înainte de a pătrunde în Panonia, maghiarii au abitat pe teritoriul „cuprins între Nistru, Prut, Dunărea de Jos în vest, respectiv Nipru în est” (p.10) unde au format statul Atelkuzu. Această perioadă este interesantă în multe privinţe. Una dintre practicile curente, sau tradiţiile nomade ale maghiarilor era executarea comandantului militar care eşua în luptă (p.12). Autorii sugerează că este o tradiţie de inspiraţie chazară (p.8). Era garanţia faptului că un comandant îşi va servi poporul, se va sacrifica pentru el. Şi această practică pare că asigura democrația într-o măsură mult mai mare decât în prezent, când cu toată retorica privind servirea poporului de către conducătorii politici, ei nu plătesc cu nimic atunci când eşuează în asigurarea securităţii şi prosperităţii celor care i-au ales.

Un compartiment însemnat pentru auditoriul (profesorii şi studenţii) de la FRIŞPA a fost cel referitor la perioada Războiului Rece, când Ungaria a avut statutul de „stat satelit” (p.144) al Moscovei. Autorii au prezentat date mai puţin cunoscute de publicul larg: după al II RM Ungaria a mai pierdut trei localităţi în favoarea Cehoslovaciei, în apropiere de Bratislava (p.135). În timpul intervenţiei sovietice începute la 4 noiembrie 1956, „la Budapesta au existat cca 2045 victime, iar în teritoriu 607. Cifrele ministerului sovietic de apărare arată că au fost înregistraţi 669 de soldaţi sovietici căzuţi în lupte” (p.145). Ungaria a devenit membru „cu drepturi depline” al ONU abia în 1963. În timpul conducerii Partidului Socialist Muncitoresc Maghiar (Magyar Szocialista Munkáspart – MSZMP) de către János Kádár (1956-1988), „Prin subordonarea pe plan extern faţă de Moscova, Ungaria compensa reformele interne” (p.148). În prezent se poate observa cu regret că prin subordonarea pe plan extern faţă de Bruxelles, Republica Moldova „compensează” lipsa reformelor interne reale.

Un capitol aparte în ceea ce priveşte perioada postbelică este cel referitor la preocuparea pentru minorităţile maghiare din statele vecine (p.148), în cadrul politicii externe a Ungariei (la sfârşitul anilor 1960). După Conferinţa internaţională de la Helsinki (iulie 1975) Ungaria a încercat să intensifice legăturile culturale cu minorităţile maghiare de peste hotare (p.149). Despre importanţa acestei preocupări, la sfârşitul anilor 1980, putem vedea din acest pasaj: „În sânul opoziţiei interne a partidului erau două orintări importante: curentul democrat sau urban, care îşi concentra atenţia către drepturile generale ale omului şi asigurarea posibilităţii organizării societăţii civile şi curentul naţional sau popular, care se concentra asupra drepturilor minorităţii maghiare de peste hotare [...]” (p. 149). La „26 mai 2010 Parlamentul Ungariei a votat cu o majoritate covârşitoare modificarea legii cetăţeniei în aşa fel încât aceasta să poată fi obţinută şi prin descendenţă. În urma acestei legi, începând cu 1 ianuarie 2011 toţi maghiarii care trăiesc în lume, pot opta şi pentru cetăţenia maghiară” (p.161). „Statul maghiar actual (2013) depune eforturi susţinute pentru a identifica coloniile ungureşti din întreaga lume şi pentru a le încuraja să-şi păstreze identitatea” (p.161). Este semnul dragostei faţă de propria etnie, al unui patriotism care nu poate fi văzut la actuala pătură politică (guvernare şi opoziţie) din Republica Moldova, cu toate că în teritoriile istorice moldoveneşti încorporate prin abuz Ucrainei, la 28 iunie 1940, de către regimul sovietic de ocupaţie, au rămas zone compacte cu populaţie care se identifică drept moldovenească, deci care aşteaptă sprijin din partea statului moldovenesc. Grija ungurilor pentru cei de o etnie cu ei se manifestă şi prin Hungarian Human Rights Foundation (SUA) – „o organizaţie care informează cercurile de decizie din Washington despre problemele minorităţilor maghiare din ţările limitrofe Ungariei. În acest sens, este remarcabilă şi postfaţa editurii, cu date despre maghiarii de peste hotarele Ungariei, în care editorul a prezentat comunităţile respective, cu dinamica schimbărilor. De altfel, chiar volumul „O istorie a maghiarilor” este un exemplu în ceea ce priveşte promovarea poporului maghiar de către minoritatea maghiară din România.

Una dintre informaţiile din carte mi s-a părut senzaţională (dacă are suportul documentar, căci documentul la care s-a făcut referinţă nu a fost prezentat). Autorii scriu că în schimbul de idei care a existat între János Kádár şi Mihail Gorbaciov, în septembrie 1985, se regăseşte şi opinia că „socialismul trebuia abolit” (p.150). Până în prezent, în ciuda acuzaţiilor, Gorbaciov a respins de fiecare dată acuzaţiile că ar fi intenţionat să renunţe la socialism. El a declarat că a dorit doar să-l restructureze (perestroika înseamnă restructurare).

Volumul „O istorie a maghiarilor” este o contribuţie remarcabilă la popularizarea, în mediul lingvistic românesc, a istoriei şi valorilor unui popor care este parte integrantă a Uniunii Europene, şi care este un exemplu de urmat în multe privinţe pentru Republica Moldova, stat angajat pe calea integrării europene.

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.         

De ce senatorul J. McCain este preocupat mai mult decât guvernarea de la Chișinău de supraviețuirea RM?

Încă la 20 martie mass-media informau că senatorul american John McCain a afirmat că „Vladimir Putin ar putea desfăşura un scenariu asemănător cu cel din Crimeea în ceea ce priveşte Republica Moldova”. Nu am înţeles atunci această declaraţie, rămasă fără vreo lămurire din partea coaliţiei guvernamentale de la Chişinău. Din simplul motiv că anume în Crimeea a fost desfăşurat un scenariu asemănător cu cel din Republica Moldova (în perioada 1990-1992). Am presupus că, după cum se mai întâmplă atunci când un oficial american se referă la un stat care ocupă un loc de frunte în topul celor mai corupte – deci celor mai sărace (degradate din punct de vedere economic şi social) ţări, John McCain a comis o confuzie care îi poate fi scuzată. Dar iată că duminică, 4 mai, într-un interviu acordat postului de televiziune „Inter” din Kiev, parlamentarul a explicat afirmaţia sa anterioară: el a spus că Rusia ar putea anexa Republica Moldova din Transnistria.

Să recunoaştem totuşi, această lămurire de departe nu susţine ideea că în RM ar putea fi aplicat „scenariul Crimeea”. Căci în acţiunile legate de respectiva peninsulă şi de regiunea Sud-Estică ucraineană nu este vorba despre anexarea întregii Ucraine. Aşa cum a prezentat situaţia legată de Republica Moldova, senatorul americat a sugerat că statul nostru se află în faţa pericolului dispariţiei ca ţară, ca subiect al dreptului internaţional. Este ceva foarte grav, căci putem admite că John McCain a putut face declaraţia respectivă, la postul de televiziune ucrainean, bazându-se pe date ale serviciilor americane de Intelligence. Mai mult, se poate admite că oficialul american le-a transmis guvernanţilor moldoveni acest posibil scenariu în timpul recentei sale vizite la Chişinău (17 aprilie).

Totuşi, nu pot fi observate acţiuni care să demonstreze preocuparea guvernanţilor RM pentru asigurarea securităţii – de fapt, pentru păstrarea statalităţii moldoveneşti. Ce vedem este că 24,9% din acțiunile Băncii de Economii au fost vândute Băncii de stat a Federației Ruse „Внешэкономбанк” (ВЭБ). Aceasta după ce guvernanţii cu succes au concesionat un alt obiectiv strategic al ţării – aeroportul internaţional Chişinău – unor investitori ruşi. În aceste condiţii, este explicabil faptul că, după cum a relatat acelaşi post TV ucrainean „Inter”, autorităţile ucrainene au instalat blocuri la frontiera cu Republica Moldova nu numai pe segmentul transnistrean, ci şi, de exemplu, la punctul de trecere Mămăliga – Criva. Mi-e teamă că actuala guvernare de la Kiev vede diferenţa între vorbe ale unor politicieni de la putere din Chişinău (inclusiv în Maidan) şi faptele coaliţiei moldoveneşti de guvernare. În aceste condiţii, îl înţeleg şi pe preşedintele T. Băsescu, care a declarat că România nu va apăra Republica Moldova... Şi totuşi, de ce senatorul american John McCain este preocupat mai mult decât guvernanţii de la Chişinău de supravieţuirea statului moldovenesc? 

© Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

Este cazul Kosovo un precedent pentru diferendul privind zona nistreană a Republicii Moldova?

Marți, 15 aprilie, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIȘPA), a Universității de Stat din Moldova (USM), a avut loc întâlnirea publică cu studenții și profesorii facultății a unei delegații formată din trei foști președinți: Aleksander Kwasniewski (al Poloniei: 1995-2005), Boris Tadic (al Serbiei: 2004-2012) și Rexhep Meidani (al Albaniei: 1997-2002). Au fost abordate şi discutate probleme legate de experienţa Poloniei, Serbiei şi Albaniei în negocierea şi implementarea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, dar şi alte aspecte relevante ce ţin de apropierea cu Uniunea Europeană.

După încheierea evenimentului, am vorbit cu fostul Preşedinte al Serbiei, Boris Tadic. La întrebarea mea „Va recunoaște Serbia independența Kosovo dacă i se va pune această condiție în vederea obținerii statutului de stat membru al UE?”, Tadic mi-a spus că această clauză deja este inclusă în textul Acordului respectiv, între UE și Serbia, elaborat deja.

Am impresia că în integrarea sa europeană RM merge pe urmele Serbiei. Astfel poate fi explicată lipsa de energie și de vigoare, anemia guvernării RM în negocierile cu privire la reglementarea conflictului privind zona nistreană, lipsa vreunui plan de reglementare ș.a.. Relația Serbia – Kosovo pare să fie, din perspectiva euro-integraționistă, un precedent (soluția) pentru conflictul înghețat de pe Nistru. Iar dacă e așa, pentru ce să mai investească actuala guvernare de la Chișinău în reglementarea conflictului privind zona nistreană?...

Sunt conștient că cineva poate să nu fie de acord cu explicația mea, conform căreia guvernarea de la Chișinău este anemică, lipsită de inițiativă și de vigoare pentru că nu vrea restabilirea integrității teritoriale a RM (vezi și cazul recent al votării greoaie, cu chiu cu vai, de către Parlamentul de la Chișinău, a suspendării accizelor pentru materia primă importată în zona nistreană – obligație asumată mai devreme de către oficialii moldoveni), deoarece structurile de la Bruxelles suprapun abordarea privind soluționarea conflictului din Kosovo peste conflictul din zona nistreană a RM. Cineva poate obiecta că, de fapt, autoritățile de la Chișinău vor soluționarea conflictului, prin reintegrarea zonei nistrene în statul moldovenesc, adică prin restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar sunt incapabile din cauza incompetenței, a lipsei de profesionalism (vor, dar nu pot). Și această explicație poate fi luată în considerare…  

În orice caz, probabil, Evghenii Șevciuk nici nu realizează în deplină măsură că soluția sa – a „unui divorț civilizat” (expresie utilizată, la întâlnirea cu studenții, și de fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, cu referire la separarea Cehiei și Slovaciei) – este chiar cea care se prefigurează...

        © Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului). 

Despre viitorul Republicii Moldova în lumina pichetării Guvernului de către pedagogi

În zilele de 7 – 10 aprilie, între orele 10.00 – 13.00, pedagogii din Republica Moldova pichetează Guvernul în legătură cu nivelul deplorabil al salariilor, solicitând majorarea cu 50% a acestora. Guvernul a promis să caute mijloace pentru majorarea cu 20% a salariilor. Am fost la pichetarea de astăzi, miercuri, 9 aprilie, alături de un grup de colegi de la Universitatea de Stat din Moldova. După unele estimări, la pichetare au participat circa 500 de pedagogi din Chișinău și din unele raioane ale țării. Chiar dacă ieri Guvernul a solicitat un moratoriu de o lună, timp în care să caute resursele necesare pentru majorarea salariilor cu 20%, întrucât pedagogii și-au continuat acțiunea de protest anunțată din timp, ar fi fost firesc ca cel puțin un responsabil al Guvernului să iasă la protestatari ca să discute cu ei. Nu a fost să fie. Atitudinea de dispreț a guvernanților față de pedagogi este uimitoare. Fiecare dintre guvernanți a absolvit un liceu (o școală media) și o facultate. O atitudine de respect elementar față de dascăli din partea guvernanților pare un gest de la sine înțeles. Nu și din partea guvernanților de la Chișinău. La scandările (umilirile) pedagogilor, guvernanții au rămas fără răspuns.

Personal i-am propus dlui Dumitru Ivanov, președintele Sindicatului lucrătorilor din Învățămîntul Public și Știință din Republica Moldova, ca Sindicatul să se adreseze cu un apel către direcțiile liceelor și universităților (facultăților) pe care le-au absolvit actualii responsabili de finanțarea sistemului de educație și de la care aceștia și-au ridicat diplomele, cu propunerea să le retragă diplomele respective. Întrucât din 2009 până în prezent respectivii responsabili nu au reușit să redreseze situația din domeniul învățământului (care este unul prioritar în epoca societății bazată pe cunoaștere), înseamnă că ei nu își merită diplomele respective. Ocuparea funcțiilor de conducere în stat, se știe, necesită deținerea unei diplome de licență, obținută în baza unei diplome de bacalaureat (sau de absolvire a unei școli medii).

La pichetarea din Piața Marii Adunări Naționale m-a mirat numărul relativ mic (circa 500 pedagogi) al protestatarilor. Un coleg mi-a spus că ar putea fi din cauza fricii pe care o mai au pedagogii, frică implantată încă de regimul sovietic. Dacă frica este mai puternică decât dorința de echitate socială, atunci, teamă mi-i că mulți dintre pedagogi își merită salariile lamentabile (un tânăr specialist primește în prezent un salariu de 2000 de lei, iar salariile pedagogilor cu oarece vechime se ridică la 3000-3500 lei).

Pe baza atitudinii guvernanților față de pedagogi se poate judeca despre viitorul unei țări. Fără respect față de pedagogi, din partea guvernanților, o țară nu are viitor, după cunoscutul proverb latin: „Din nimic nu iese decât nimic”.    

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

De ce RM nu e în stare să găsească o soluție potrivită conflictului de pe Nistru sau ce a declarat I. Leancă la Washington

Ieri agențiile de știri au difuzat declarațiile comune ale secretarului de stat al SUA John Kerry și a primului ministrul al RM Iurie Leancă, făcute la Washington. Printre altele, Leancă a spus: „Suntem profund îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Ucraina. În Republica Moldova, din păcate, din prima zi a independenţei, au existat mişcări secesioniste şi ştim exact ce înseamnă separatismul. Din păcate, încă nu am fost în stare să găsim o soluţie potrivită. Aşadar, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o reamintire pentru noi în primul rând, dar arată şi prietenilor noştri că trebuie să facem mult mai mult pentru a soluţiona această criză pentru că, dacă nu este rezolvată la timp, va deveni foarte contagioasă. Și ceea ce se întâmplă astăzi în Crimeea, în unele părți de est ale Ucrainei este o amintire tristă. Deci, Moldova pledează pentru integritatea teritorială a Ucrainei și sperăm foarte mult că vor fi aplicate toate mecanismele internaționale și va fi găsită o soluție pașnică a acestui conflict”.

Vineri, 28 februarie, am participat la Iași, la a 24-a ediție a lucrărilor Congresului internațional cu genericul „Pregătim viitorul promovând excelența”, organizat de Universitatea „Apollonia”. Am prezentat comunicarea intitulată: „Prestația RM în negocierile privind diferendul asupra zonei nistrene – din perspectiva tehnicilor lui Roger Fisher și William Ury”. În discursul meu, printre altele, am spus că una dintre problemele ce pot fi observate, legate de gestionarea conflictului și de purtarea negocierilor în formatul 5+2, este lipsa unei înțelegeri clare cu privire la natura conflictului de pe Nistru: este el unul intern, deci separatist sau este unul internațional, deci este un diferend ruso-moldovenesc privind zona nistreană a RM? Am încercat să explic auditoriului că deoarece „Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova” a fost semnat de președintele rus B. Elțin și de cel moldovean M. Snegur, deoarece în conflict au fost antrenate formațiunile armate ale Federației Ruse (Armata a XIV-a), nu se poate vorbi despre un conflict intern – separatist. Mai mult, am spus că întrucât cei care s-au aflat în fruntea acțiunilor de înstrăinare a zonei nistrene au fost persoane străine Moldovei (Igor Smirnov – născut în Petropavlovsk-Kamceatski, sosit la Tiraspol în 1987, Vladimir Antiufeev – născut în Novosibirsk, sosit la Tiraspol în 1991 ș.a.), întrucât mulți dintre oamenii de rând implicați în formațiunile paramilitare erau cetățeni sovietici originari din Federația Rusă, care s-au stabilit în estul RSSM în perioada industrializării – construirii unor mari întreprinderi, nu în ultimul rând, întrucât în acțiunile de la începutul anilor ’90 au participat formațiuni paramilitare ale cazacilor de pe Don ș.a. – nu se poate vorbi despre un conflict intern, deci separatist în RM. Am întrebat asisitența (din Iași): dacă cele șase milioane de imigranți turci din Germania vor încerca să constituie pe teritoriul german o republică „independentă” (chiar dacă o vor denumi „germană”, dar în care limba oficială va fi turca), îi va denumi cineva „separatiști”?

De altfel, nici evenimentele din peninsula Crimeea nu pot fi calificate univoc drept „separatism”/„secesiune” – așa cum a sugerat, prin compararea situației actuale din Ucraina cu cea din Republica Moldova – atâta timp cât armata rusă este implicată direct în procesele actuale de acolo, iar, de exemplu, primul ministru al Guvernului de la Simferopol – Serghei Akseonov – este originar din Republica Moldova.  

De menționat că în ultimii ani putem observa tendința de acceptare de către comunitatea internațională a separatismului – a realizării dreptului la autodeterminare a unor comunități autohnote, deci aflate pe teritoriul lor istoric: Kosovo (2008), Sudanul de Sud (2011), Timorul de Est (1999) ș.a.. Mai mult, pentru 9 noiembrie a acestui an este preconizat un referendum privind independența în Catalonia, Spania, iar pentru 18 septembrie 2014 un referendum în Scoția, privind separarea de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (guvernul Scoției a decis chiar ca ziua istorică de proclamare a independenței, în cazul în care rezultatul votului va fi pozitiv, să fie 24 martie 2016).

Așadar, este foarte posibil ca autoritățile RM, citându-l pe premierul Leancă, să „nu fie în stare să găsească o soluţie potrivită” conflictului de pe Nistru, pentru că încă nu există o claritate (la guvernanți) cu privire la natura conflictului. Iar acțiunile cercetărorilor din mediul academic moldovenesc de explicare a realităților legate de conflict sunt reduse la zero de unele declarații ale unor oficiali de la Chișinău. Atâta timp cât actualii guvernanți de la Chișinău vor promova (și încă la Washington) ideea – fără vreun sprijin pe fapte istorice – că la începutul anilor ’90 în RM a avut loc un conflict „separatist”/„secesionist” (deci intern) – șansele găsirii unei „soluții potrivite”, în sensul păstrării integrității teritoriale a Republicii Moldova, vor fi tot mai mult compromise.  

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării. 

De ce RM nu privește situația din Ucraina prin prisma comunității moldovenilor (românilor) de acolo

Astăzi, duminică, 2 martie, Președinția a difuzat un comunicat intitulat „Poziția Republicii Moldova față de situația din Ucraina”, în care se spune: „Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evoluții din Ucraina, în special privind situația în jurul peninsulei Crimeea, și acțiunile cu caracter militar întreprinse de autoritățile Federației Ruse. Republica Moldova subliniază importanța respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și neadmiterii violării principiilor dreptului internațional. În vederea prevenirii acţiunilor ce pot conduce la destabilizarea în continuare a situaţiei în regiune, Republica Moldova cheamă să fie utilizate de urgență toate mecanismele internaţionale pentru soluţionarea crizei exclusiv pe căi diplomatice”. 

Acest comunicat pare să fie expresia viziunii actualei guvernări asupra conținutului noțiunii statul Republica Moldova – în interesul cui, pentru cine este acest stat. Observăm, o dată în plus, abandonarea totală a intereselor conaționalilor din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate, încorporate la 28 iunie 1940 Ucrainei, lăsați în voia unor forțe politice printre primele acțiuni ale cărora – după ce au preluat puterea la Kiev, pe 22 februarie (după semnarea la 21 februarie a unui acord între putere și opoziție, respectiv după fuga președintelui Ianukovici din Kiev) – a fost abolirea, pe 23 februarie, duminica în amiaza mare, a Legii ucrainene privind principiile politicii lingvistice, care garanta minorităţilor naţionale din Ucraina dreptul de a-şi folosi limba maternă, inclusiv moldovenilor/românilor din regiunile Cernăuţi, Odesa și Transcarpatică (actul legislativ, care mai este cunoscut drept „legea Kolesnicenko”, a fost promulgat de Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, la 8 august 2012). Peste 20 localități ale românilor (moldovenilor) din Ucraina au adoptat statutul de limbă regională pentru limba română. Conform standardelor europene, un drept câștigat de minoritățile etnice nu le poate fi luat (cu atât mai puțin fără acordul lor – fără să fie întrebate). Nici autoritățile Uniunii Europene, nici cele ale Republicii Moldova nu au avut nici o obiecție cu privire la acțiunea de privare a comunității moldovenești (românești) din Ucraina de dreptul de a-și folosi limba maternă în administrație și în spațiul public al comunității. Singurul stat care și-a exprimat sprijinul față de compatrioții săi din Ucraina este Federația Rusă.

În reacțiile și atitudinea lor, autoritățile de la Chișinău se prezintă ca urmașe fidele ale viziunii lui I. Stalin: el a stabilit că Republica Moldova trebuie să fie teritoriul încadrat în granițele de la 4 noiembrie 1940, decizia sa este executată până în prezent, fără nici un semn de întrebare. În virtutea viziunii lui Stalin, conaționalii rămași peste frontiera impusă în mod arbitrar de regimul sovietic nu sunt văzuți de actualele autorități de la Chișinău ca parte a poporului Republicii Moldova, deși nimeni nu i-a întrebat pe acei conaționali dacă ei au vrut să fie înstrăinați. Autoritățile actualului stat moldovenesc nu simt nici un fel de empatie (cu atât mai puțin – simpatie) față de conaționalii vitregiți în teritoriile moldovenești încorporate Ucrainei. Desigur, unii pot întreba: cum ne putem aștepta ca actualele autorități de la Chișinău să privească și să aprecieze situația din Ucraina prin prisma situației comunității moldovenești (românești) din Ucraina, cum ar putea să le pese de moldovenii (românii) din Ucraina, când aceste autorități nu pot (sau nu doresc?) să aibă grijă de propriii cetățeni, sute de mii dintre care se află în străinătate, în căutarea unui loc de muncă, fără să fie întrevăzută măcar, în viitor, o oarecare revigorare economică a țării și posibilitatea revenirii lor acasă? Este o întrebare, deocamdată, fără răspuns.  

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării. 

Necesitatea sprijinirii reuniunilor științifice de către conducerea RM sau de ce Iașul este un model

În zilele de 27-28 februarie – 1 martie la Iași a avut loc ediția a 24-a a Congresului internațional cu genericul „Pregătim viitorul promovând excelența”, organizat de Universitatea privată „Apollonia” din orașul moldovenesc de pe cele șapte coline. Conform statisticilor oficiale, Moldova dintre Carpați și Prut nu este provincia cu cel mai înalt nivel de dezvoltare economică din România (în comparație cu Transilvania, Dobrogea ș.a.), dar Iașul întotdeauna a fost și este un centru universitar, de cercetare și cultural notoriu în context național.

La manifestarea științifică din vechea capitală a Moldovei au participat invitați din SUA, Africa de Sud, Canada, Franța, Bulgaria, o delegație numeroasă din Republica Moldova (de la mai multe universități și AȘM), precum și participanți din celelalte centre universitare din România. În Secțiunea consacrată domeniului „Comunicare”, am vorbit auditoriului despre importanța pe care o acordă Catedra de Relații Internaționale a USM comunicării în plan internațional, arătând că în curricula la specialitatea noastră se regăsește disciplina „Teoria și practica comunicării în relațiile internaționale”. Am prezentat comunicarea intitulată „Prestația RM în negocierile privind diferendul asupra zonei nistrene – din perspectiva tehnicilor lui Roger Fisher și William Ury”, în care am evaluat negocierile în formatul 5+2 prin prisma tehnicilor și principiilor de performanță propune de cei doi cercetători americani într-o carte apărută cu mai mult timp în urmă, dar care rămâne una de referință în domeniul negocierilor.

Participarea membrilor corpului profesoral-universitar din Republica Moldova la manifestări științifice internaționale, de un înal nivel de calitate, este o condiție indisoluțilă a perfecționării lor continue, respectiv a bunei pregătiri a studenților care studiază la universitățile la care predau acele cadrele didactice. De ce la Iași pot fi organizate asemenea manifestări științifice (la care se reunesc pentru a face schimb de opinii participanți de pe mai multe continente), iar la Chișinău – care este capitală de țară – asemenea reuniuni lipsesc sau sunt extrem de rare (cel puțin în domeniul Relaliițor Internaționale, al Științelor Politice și ale Comunicării)? Desigur, aici este vorba despre componenta financiară. (Organizatorii ieșeni au acoperit cheltuielile participanților). În RM nu există destui bani pentru asemenea congrese și conferințe. Este un cerc vicios: într-un stat cu o economie slabă, cum este RM, sunt rare conferințe științifice internaționale cu participarea unor cercetători notorii din fiecare domeniu științific, respectiv, cercetările din diverse domeniile științifice în RM rămân în urma elaborărilor din statele avansate.

Consider că devine imperios necesară adoptarea unui program guvernamental, al Ministerului Educației, privind sprijinul – financiar! – al universităților în vederea organizării cel puțin o dată pe an a unor reuniuni științifice la care să fie invitați cercetători cu renume mondial din statele lumii. Schimbul de opinii dintre cercetătorii din străinătate și cei moldoveni ar contribui la dezvoltarea științifică din RM. Adesea universitarii moldoveni sunt puși în situația jenantă de a participa la manifestări științifice în străinătate, dar de a nu-și putea invita colegii de acolo la foruri științifice în RM, datorită incapacității de a suporta cheltuielile. Cred că dacă banii cheltuiți de Ministerul Educației pentru procurarea camerelor de filmat utilizate la examenele de bacalaureat ar fi fost utilizați pentru sprijinirea reuniunilor științifice, statul moldovenesc ar fi avut de câștigat.   

Un virtual oponent ar putea să-mi reproșeze că întrucât în RM funcționează autonomia universitară, nu e treaba Ministerului Educației – a instituțiilor statului – susținerea financiară a unor conferințe științifice internaționale. Dar întrucât universitățile se mai confruntă cu criza financiară, multe dintre ele nu își pot permite organizarea unor asemenea activități științifice de amploare. Iar cel care are de pierdut este chiar statul moldovenesc. De aceea statul trebuie să se implice. Același oponent ar putea să afirme în replică faptul că există posibilitatea atragerii de fonduri din străinătate – din UE și SUA – pentru susținerea financiară a unor reuniuni de înalt nivel științific. Așa este, dar, în asemenea cazuri, finanțatorii condiționează tematica în funcție de interesele lor științifice și/sau politice. Conducerea Republicii Moldova poate fi interesată de rezultate ale cercetării științifice specifice, care nu neapărat pot coincide cu cele ale SUA, UE sau Rusiei? Se pare că în prezent nu există o asemenea preocupare din partea guvernanților de la Chișinău. Iar un stat în care guvernarea nu acționează în baza rezultatelor cercetărilor științifice, un stat în care conducerea nu are un program de acțiuni bazat pe cunoaștere, se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește consolidarea statalității și realizarea intereselor naționale (asigurarea bunăstării și asigurarea securității).             

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.