Astăzi, duminică, 2 martie,
Președinția a difuzat un comunicat intitulat „Poziția Republicii Moldova față de situația din Ucraina”, în care
se spune: „Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu
ultimele evoluții din Ucraina, în special privind situația în jurul
peninsulei Crimeea, și acțiunile cu caracter
militar întreprinse de autoritățile Federației Ruse. Republica
Moldova subliniază importanța respectării suveranității și integrității
teritoriale a Ucrainei și neadmiterii violării principiilor dreptului
internațional. În vederea prevenirii acţiunilor ce pot conduce la destabilizarea în
continuare a situaţiei în regiune, Republica Moldova cheamă să fie
utilizate de urgență toate mecanismele internaţionale pentru soluţionarea
crizei exclusiv pe căi diplomatice”.
Acest comunicat pare să fie
expresia viziunii actualei guvernări asupra conținutului noțiunii statul Republica Moldova – în interesul
cui, pentru cine este acest stat. Observăm, o dată în plus, abandonarea totală
a intereselor conaționalilor din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate,
încorporate la 28 iunie 1940 Ucrainei, lăsați în voia unor forțe politice printre
primele acțiuni ale cărora – după ce au preluat puterea la Kiev , pe 22 februarie (după
semnarea la 21 februarie a unui acord între putere și opoziție, respectiv după
fuga președintelui Ianukovici din Kiev) – a fost abolirea, pe 23 februarie,
duminica în amiaza mare, a Legii ucrainene privind principiile politicii
lingvistice, care garanta minorităţilor naţionale din Ucraina dreptul de a-şi
folosi limba maternă, inclusiv moldovenilor/românilor din regiunile Cernăuţi,
Odesa și Transcarpatică (actul legislativ, care mai este cunoscut drept „legea
Kolesnicenko”, a fost promulgat de Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, la
8 august 2012). Peste 20 localități ale românilor (moldovenilor) din Ucraina au
adoptat statutul de limbă regională pentru limba română. Conform standardelor
europene, un drept câștigat de minoritățile etnice nu le poate fi luat (cu atât
mai puțin fără acordul lor – fără să fie întrebate). Nici autoritățile Uniunii
Europene, nici cele ale Republicii Moldova nu au avut nici o obiecție cu
privire la acțiunea de privare a comunității moldovenești (românești) din
Ucraina de dreptul de a-și folosi limba maternă în administrație și în spațiul
public al comunității. Singurul stat care și-a exprimat sprijinul față de compatrioții
săi din Ucraina este Federația Rusă.
În reacțiile și atitudinea
lor, autoritățile de la Chi șinău
se prezintă ca urmașe fidele ale viziunii lui I. Stalin: el a stabilit că
Republica Moldova trebuie să fie teritoriul încadrat în granițele de la 4
noiembrie 1940, decizia sa este executată până în prezent, fără nici un semn de
întrebare. În virtutea viziunii lui Stalin, conaționalii rămași peste frontiera
impusă în mod arbitrar de regimul sovietic nu sunt văzuți de actualele
autorități de la Chi șinău
ca parte a poporului Republicii Moldova, deși nimeni nu i-a întrebat pe acei
conaționali dacă ei au vrut să fie înstrăinați. Autoritățile actualului stat
moldovenesc nu simt nici un fel de empatie (cu atât mai puțin – simpatie) față
de conaționalii vitregiți în teritoriile moldovenești încorporate Ucrainei. Desigur,
unii pot întreba: cum ne putem aștepta ca actualele autorități de la Chi șinău să privească și să
aprecieze situația din Ucraina prin prisma situației comunității moldovenești (românești)
din Ucraina, cum ar putea să le pese de moldovenii (românii) din Ucraina, când
aceste autorități nu pot (sau nu doresc?) să aibă grijă de propriii cetățeni,
sute de mii dintre care se află în străinătate, în căutarea unui loc de muncă,
fără să fie întrevăzută măcar, în viitor, o oarecare revigorare economică a
țării și posibilitatea revenirii lor acasă? Este o întrebare, deocamdată, fără răspuns.
© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.
