Planul (unui grup din societatea civilă) de soluționare a conflictului din zona nistreană sau când muntele vine la Mahomed

Proiectul unui „Memorandum privind reglementarea conflictului transnistrean şi principiile fundamentale de organizare a statului Republica Moldova”, prezentat pe 12 decembrie 2012 de un grup din societatea civilă (pe foaia de titlu au scris: „Elaborat de reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova”), coordonat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS Viitorul, a fost un eveniment al săptămânii care a trecut. Valoarea incontestabilă a elaborării rezidă în faptul că este o primă elaborare de acest fel, care nu vine din străinătate, ci din interiorul țării și nu de la structurile de stat abilitate (există un Birou al Reintegrării în cadrul Guvernului și un prim-viceprim ministru care ar trebui să se ocupe de aceasta), ci de la angajați ai unor ONG-uri, finanțate, totuși, din străinătate.

Proiectul conține un preambul, cinci capitole cu 35 de articole – un text pe 15 pagini. Autorii văd memorandumul ca pe un document ce urmează să fie semnat de „Republica Moldova și administrația de la Tiraspol, în prezența și sub garanțiile OSCE, Federației Ruse, Ucrainei, Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii”.

Chiar la începutul textului, autorii au introdus idei controversate, confuze, gen: „Constatând că întreaga omenire parcurge una dintre cele mai mari transformări din istoria contemporană, care determină remodelarea paradigmelor naţionale de dezvoltare, (…)”. Paradigma națională – în sensul edificării unei societăți/națiuni civice nu suportă nici o transformare, deoarece este cea care și-a demonstrat eficiența: într-un stat democratic reprezentanții tuturor etniilor se bucură de aceleași drepturi. Ceea ce încă mai „parcurge” în prezent omenirea este revenirea la valorile etnice: s-au înregistrat cazuri când comunități etnice autohtone și-au obținut dreptul de a se bucura de propriul stat – a se vedea cazurile: Timorului de Est (la 29 noiembrie 1975 și-a proclamat independența, dar trupele indoneziene au invadat țara la 7 decembrie; în 1999, cu sprijinul trupelor ONU, teritoriul și-a recăpătat independența față de Indonezia), Kosovo (și-a proclamat independența în 1991, dar a fost recunoscut de mai multe state după ce și-a proclamat încă o dată independența la 17 februarie 2008), Sudanului de Sud (și-a căpătat independența față de Sudan la 9 iulie 2011). 

Autorii mai notează în preambul: „Conștiente [cele două părți] de importanţa soluţionării definitive a conflictului transnistrean pentru bunăstarea cetăţenilor moldoveni şi securitatea întregului continent european (…)”. Ținând cont de faptul că nu toți locuitorii din zona estică a RM sunt cetățeni moldoveni și de faptul că acelor locuitori nu le pasă de „securitatea întregului continent” atâta timp cât nu le este asigurată propria securitate, asemenea expresii denotă o abordare superficială a celor care au elaborat proiectul memorandumului. De asemenea, găsim în preambul această idee: „Convinse că doar un stat integrat Republica Moldova, demn conectat la procesele integraţioniste contemporane, poate asigura un viitor decent cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului (…)”. Ar fi interesant de aflat de unde au luat „reprezentanții societății civile” că populația din zona estică leagă asigurarea unui viitor demn de „un stat integrat Republica Moldova”. Conflictul tocmai rezidă în faptul că populația din zona respectivă nu vrea să facă parte din statul Republica Moldova, deci memorandumul tocmai trebuie să găsească o soluție la această problemă și nu să stipuleze în preambul ceea ce nu există (să prezinte dorința drept realitate). În fine, tot din preambul am aflat că autorii au mers pe aceeași cale ca și Dmitrii Kozak sau autorii altor planuri de reglementare a conflictului, care au mai fost propuse până acum. Autorii memorandumului au scris: „[Părțile] convin cu privire la următoarele etape de reglementare a conflictului transnistrean din regiunea transnistreană (sic! tautologie în originalul textului) şi principii fundamentale de organizare a statului Republica Moldova” (subl. A.L.). În loc să se ocupe de propuneri privind reglementarea conflictului, cei care își asumă elaborarea unor planuri de reglementare să ocupă de „organizarea statului RM”. 

În articolul 2 al Capitolului 1 „Principii de bază ale reglementării”, autorii scriu: „Reglementarea politică a conflictului transnistrean presupune realizarea integrităţii teritoriale şi securităţii statului unitar Republica Moldova, în care regiunea transnistreană (Transnistria) va beneficia de un statut special adoptat prin lege organică şi consolidat în Legea fundamentală a statului”. Prin această „stipulare” autorii au făcut ca documentul elaborat de ei să fie respins din start de administrația de la Tiraspol și de societatea civilă din zona estică, deoarece populația de acolo nu acceptă în principiu conceptul de stat unitar. Există în lume state care nu se numesc nici federale, nici unitare, dar care sunt funcționale în condițiile existenței în interiorul lor a unei sau unor autonomii largi. Să te cramponezi de noțiunea „stat unitar”, cu referire la RM, în condițiile situației de astăzi, înseamnă să excluzi orice posibilitate de negociere asupra unui proiect de document în care ai inclus această noțiune. În articolul 3 al aceluiași capitol 1 se stipulează: „(2) Pe întreg teritoriul ţării trebuie să fie asigurată (…) supremaţia legii, funcţionarea unei economii de piaţă (…)”. În condițiile în care RM este unul dintre statele cu cele mai multe cauze pierdute la CEDO, populația nu are încredere în sistemul de justiție (considerându-l corupt), de asemenea în condițiile existenței unor monopoluri care fac ca prețurile la unele produse în RM să fie cu mult mai mari decât cele din statele vecine – la medicamente, la produse alimentare etc (nu numai decât cele din Ucraina și România, ci și decât prețurile din zona estică) – va fi greu să convingi populația de acolo (care știe ceea ce se întâmplă în RM) să accepte această că stipulare nu este o una ipocrită. În articolul 4 al primului capitol autorii au stipulat: „(3) Soluţionarea politică a conflictului transnistrean trebuie să consolideze opţiunea strategică de integrare europeană a Republicii Moldova”. În condițiile în care se știe că majoritatea covârșitoare a populației zonei estice se pronunță pentru integrarea în spațiul eurasiatic, o asemenea stipulare este o sfidare care nu poate face factorii de decizie de la Tiraspol decât să ignore memorandumul propus de societatea civilă.

În capitolul 2 „Structura, forma de guvernământ și funcționalitatea statului Republica Moldova”, autorii și-au intitulat subcapitolul 2.2: „Statutul juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistriei)”. După cum se știe, zona estică, aflată sub jurisdicția administrației de la Tiraspol, cuprinde localități de pe malul stâng al Nistrului (transnistrene) – fără satele Molovata Nouă, Cocieri, Coșnița, Pârâta, Doroțcaia și Pohrebea, și șapte localități de pe malul drept al Nistrului: orașul Bender și satele Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. Deci, denumirea „Transnistria” nu are legătură cu zona estică respectivă, la fel ca și expresia „localitățile din stânga Nistrului”. E ciudată prevederea din articolul 7 al capitolului 2: „(3) Hotarele administrative ale Transnistriei vor fi consfinţite prin lege organică şi vor putea fi modificate de către Parlamentul Republicii Moldova doar după consultarea autorităţilor centrale şi celor din Transnistria”. Nu este clar de ce statul democratic Republica Moldova nu poate permite locuitorilor fiecărei localități să decidă dacă vor să facă parte din „unitatea teritorial-administrativă autonomă cu statut juridic special”, știut fiind faptul că locuitorii satului Corjova, raionul Dubăsari, nu doresc să facă parte din „Transnistria”.     

Sunt conștient de faptul că pevederea din capitolul 3 „Competențele Transnistriei și reprezentarea în administrația publică centrală a Republicii Moldova” și anume că „(3) În Transnistria în calitate de limbi oficiale vor fi: limba moldovenească (română), în baza grafiei latine, limba rusă şi ucraineană. (4) În Transnistria, lucrările de secretariat şi corespondenţa cu autorităţile publice ale Republicii Moldova, cu întreprinderile, cu organizaţiile şi cu instituţiile situate în afara Transnistriei se ţin în limba moldovenească (română), în baza grafiei latine, şi în limba rusă” ar stârni reacții negative dacă responsabili de la Tiraspol ar supune examinării proiectul de memorandum. Personal, susțin formula autorilor: „limba moldovenească (română)”. Dar problema este că în prezent încă nu a fost explicată populației RM identitatea celor două glotonime, iar un partid din alianța aflată acum la guvernare solicită adoptarea în Constituție a formulei glotonimului „limba română” sau excluderea oricărui glotonim din textul viitoarei Constituții. În aceste condiții, populația din zona estică va respinge categoric această formulă în memorandum, ca și în alte acte.

Este controversată și prevederea din art. 14 al capitolului 3:„ (6) Transnistria asigură activitatea liberă şi independentă a mass-media pe teritoriul său în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, legislaţia naţională şi regională”. În condițiile în care Consiliul Coordonator al Audiovizualului a fost în mai multe rânduri acuzat de corupție, iar membrii săi – după cum recunosc funcționari publici de la Chișinău – sunt reprezentanți ai partidelor de la putere, așa încât instituția este subordonată politic, mass-media din zona estică nu pot avea nici o garanție că CCA-ul le va trata corect și imparțial.

Stipularea din articolul 15 (capitolul 3) privind „a) reprezentarea, din oficiu, a Transnistriei în Parlamentul Republicii Moldova, de către 1 deputat, alegerea căruia va avea loc concomitent cu desfăşurarea alegerilor parlamentare naţionale” şi „Transnistria va fi reprezentată în Parlamentul Republicii Moldova şi de către deputaţii transnistreni aleşi pe listele partidelor parlamentare” nu suportă nici o critică, părând mai mult o bătaie de joc la adresa bunului simț și la adresa locuitorilor din zona estică.

Prevederea din articolul 20 al capitolului 4 „Securitate și garanții”: „(1) Odată cu intrarea în vigoare a prezentului Memorandum, se reia evacuarea şi/sau lichidarea muniţiilor din depozitele existente în regiunea transnistreană, lichidarea muniţiilor învechite din dotarea Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi asigurarea securităţii cetăţenilor din teritoriile adiacente, proces care se încheie până la sfârşitul anului 2014”, de asemenea înseamnă a pune carul înaintea boilor. Reprezentanții administrației de la Tiraspol, dar și cei ai Federațiai Ruse, au declarat clar în mai multe rânduri că retragerea armatei și a munițiilor va avea loc după reglementarea conflictului. De fapt, aceasta și este problema care trebuie rezolvată prin memorandum. Or, prin stipularea citată, autorii din nou prezintă dorința lor drept realitate. Realitatea este însă departe de a corespunde dorințelor reprezentanților societății civile.

În articolul 20 (capitolul 4), autorii și-au etalat cunoștințele reduse cu privire la situația de pe teren, scriind: „(2) Salutând rolul pe care l-a avut contingentul militar al Federaţiei Ruse în cele două decenii de la încheierea fazei militare a conflictului, în prevenirea reluării ostilităţilor militare şi a controlului asupra armamentului, realizarea prevederilor prezentului Memorandum presupune încetarea activităţii Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria până la sfârşitul anului 2015”. Or, se știe că contingentul militar al Federației Ruse (Grupului Operativ al Trupelor Ruse) nu a avut nici un rol „în cele două decenii de la încheierea fazei militare a conflictului, în prevenirea reluării ostilităţilor militare” – acest rol l-au avut Forțele Mixte de Menținere a Păcii, formate din militari ai Federației Ruse, Republicii Moldova și ai zonei nistrene. De asemenea, Grupului Operativ al Trupelor Ruse nu a avut nici un rol, în cei 20 de ani de după conflict, în „controlul asupra armamentului”, pentru că nimeni niciodată nu a atentat la depozitele de muniții ale rămășițelor fostei Armate a 14-a a Federației Ruse pe teritoriul RM.

Autorii mai surprind prin faptul că arogă Republicii Moldova (își arogă) un rol în „promovarea reluării negocierilor privind armamentul convenţional în contextul articulării unei noi arhitecturi de securitate în Europa” (art. 21, cap. 4). Poate că persoanele care își asumă elaborarea unui asemenea memorandum ar fi bine să fie caracterizate prin modestie, pentru ca textul proiectului să fie realist.

Întrucât în textul proiectului memorandumului se prevede faptul că „Transnistria este o unitate teritorială autonomă cu un statut special” care „îşi creează, adoptă şi gestionează propriul buget”, va fi inacceptabilă stipularea din articolul 27: „(2) Paza frontierei, regimul de intrare şi ieşire din ţară şi administrarea vamală sunt prerogativa exclusivă a Poliţiei de Frontieră şi a Serviciului Vamal al Republicii Moldova”, știut fiind că vama este cea care contribuie plenar la alcătuirea bugetului zonei estice.

Este fantezistă și prevederea din articolul 29: „(2) După semnarea actualului Memorandum, în cazul în care soluţionarea definitivă şi durabilă a conflictului transnistrean nu are loc în conformitate cu prevederile prezentului document sau una dintre Părţile formatului ”5+2” nu-şi onorează integral obligaţiunile conform Memorandumului, Republica Moldova poate renunţa la statutul său de neutralitate şi să-şi regândească strategia de securitate”.  Această formulare, care pare o amenințare la adresa Rusiei, nu are nici un suport: de ce ar respecta părțile din formarul de negocieri 5+2, anume Federația Rusă, memorandumul, dacă ea nu îl semnează (în textul analizat, ca semnatari apar reprezentantul Republicii Moldova și reprezentantul administrației de la Tiraspol). De altfel, este clar că doar printr-un acord semnat între conducerea Federației Ruse și a Republicii Moldova poate fi soluționat conflictul din zona estică a RM.

Cu toate că proiectul conține multe prevederi controversate, textul memorandum-ului propus de reprezentanți ai societății civile este binevenit și anumite elemente ale sale pot fi utilizate la elaborarea unui document final. Proiectul memorandum-ului analizat este cu atât mai interesant, cu cât el nu a fost elaborat de specialiști în domeniu: nici un cercetăror de la catedrele de Relații Internaționale nu a fost cooptat sau nu i s-au cerut consultații privind elaborarea unui astfel de document. De aceea, erorile inerente sunt explicabile. Totuși, în condițiile în care autoritățile Republicii Moldova nu prezintă asemenea planuri (proiecte de documente), inițiativa grupului din cadrul societății civile este lăudabilă.   

Confruntarea PL-PCRM sau ce e bine și ce e rău

Ieri, înainte să aflu despre votarea în prima lectură a proiectului de lege privind privarea de dreptul la vot a cetățenilor moldoveni care nu și-au perfectat încă buletine de identitate (în cazul în care nu vor dori să și le perfecteze), am scris și postat un articol despre nevoia de reconciliere și solidaritate în societatea moldovenească (). 270 000 de cetățeni nu au buletine de identitate (BI), folosind vechile pașapoarte sovietice: unii din lipsă de bani – pentru că nu își permit să achite costul BI, dar care au codul personal numeric (CPN) aplicat în vechiul pașaport (sovietic), alții – din motive religioase – nu vor BI deoarece nu vor să aibă CPN. Deputatul liberal care a prezentat proiectul de lege a spus că textul respectiv este „în sprijinul statalității”. Votarea, pe 14.12.2012, în prima lectură a proiectului de lege privind pașapoartele sovietice, ne-a amintit de legea adoptată pe 12 iulie 2012 privind „condamnarea crimelor regimului comunist în Republica Moldova” (nu au demonstrat că în RM – stat care există de la 27 august 1991, am fi avut un regim totalitar comunist, nici măcar în perioada 2001-2005, când comuniștii au deținut majoritatea constituțională în Parlament) și interzicerea simbolului PCRM secera și ciocanul. Ca și atunci, asistăm acum la o răfuială a liderilor PL cu PCRM-ul, dar prin lovirea în electoratul partidului de opoziție.

Interesante evoluții în viața politică moldovenească. Cineva spunea că politica, după cum a fost, așa și este murdară, și îi atrage pe anumiți oameni, care se simt bine acolo. Vorba lui Caragiale din piesa „O scrisoare pierdută”: „Nu mai e moral, nu mai e prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul”. Iar interesul (PL-ului) este să se mențină la putere și să profite de pe urma guvernării. Și culmea e că reușește să convingă pe unii alegători. Astăzi PL-ul se pare că e pe cale să reușească o performanță incredibilă: în timp ce de 2000 de ani omenirea are repere clare în ceea ce privește binele și răul, astăzi pare că partidul în cauză este pe cale să inducă alte categorii de judecată: tot ce ține de noțiunea „comunist” e răul, respectiv tot ce ține de noțiunea „liberal” e binele. E o altă optică decât viziunea creștin-ortodoxă privind binele (respectaea poruncilor, dragostea față de aproapele tău). Practic, în prezent liberalii repetă isprăvile comuniștilor din timpul regimului totalitar bolșevic (leninisto-stalinist): atunci, în numele comunismului – ca manifestare a răului – erau condamnați oameni nevinovați; avea loc o răfuială a regimului politic cu populația din URSS. Acum – ca manifestare a răului – liberalii se răfuiesc cu cetățeni nevinovați, care nu sunt membri ai PCRM (unii pot fi votanți ai partidului de opoziție, alții nu acceptă CPN din motive religioase, și pot vota mai degrabă pentru alte partide decât cel al comuniștilor). Dar atât în perioada sovietică, cât și acum, PCUS-ul și PL-ul prezintă acțiunile lor ca fiiind manifestarea binelui.

Înțelegem că PCRM-ul este văzut de șefii PL-ului nici măcar ca un concurent electoral, ci ca un dușman (în afară de lupta cu PCRM-ul ca și cu un concurent electoral, poate fi vorba și de faptul că lideri liberali vor să se răzbune pe cineva pentru crimele comise de regimul sovietic comunist în 1940-1941 și după 1944 în Basarabia, asumându-și funcția divină de pedepsire, iar PCRM-ul, prin asumarea secerii și ciocanului, este țapul ispășitor). Înțeleptul împărat roman Marc Aureliu, printre altele, ne-a lăsat o vorbă înțeleaptă: „Cea mai bună răzbunare este să nu fii ca inamicul tău”. E clar că liderii PL-iști s-au format în regimul totalitar comunist și nu pot avea alte manifestări decât cele deprinse de la capii acelui sistem politic. Nu poți să te aștepti de la ei la o viziune ca cea a lui Marc Aureliu, chiar dacă sunt descendenți ai romanilor.

La rândul său, marele poet român Lucian Blaga ne-a lăsat această învățătură de înțelepciune: „A nu-ţi respecta duşmanul înseamnă a pierde o şansă de a-l învinge". Nu știu dacă liderii PL-iști au propus proeictul respectiv de lege din întenții „nobile” – crezând că „luptă” cu răul – „comuniștii”, sau se complac în ticăloșii, asumându-și (conștientizând) că sunt adevărații continuatori ai PCUS-ului? Din păcate, regimul politic s-a schimbat, iar metodele politice ticăloase (în perioada sovietică erau numite comuniste, în prezent – liberale) au cam rămas. Acum liberalii nu pot aplica metodele NKVD-iste: nu pot executa sau deporta pe cetățenii moldoveni cu pașapoarte sovietice, dar atitudinea de ticăloșie, care a existat și în regimul sovieto-comunist, se manifestă și acum… Dar nu cred că poporul acestei țări a pierdut sensul a ceea ce înseamnă bine și a ceea ce înseamnă rău…

P.S. Nu oamenii sunt pentru statalitate, ci statalitatea pentru oameni: statul este pentru ca să ajute oamenii, nu pentru ca să-i discrimineze și să le îngreueze viața. Nu oamenii sunt pentru legi, ci legile pentru oameni: legile sunt făcute pentru ca să ajute oamenii, nu pentru ca să creeze discriminare și să le facă viața mai grea. Poate că liberalii nu înțeleg nici aceste adevăruri. Dar în legătură cu legea privind cetățenii cu pașapoarte sovietice e vorba de altceva. După replica personajului caragialian: „Nu mai e moral, nu mai e prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul”. Iar interesul e atins cu metode utilizate și de regimul totalitar-comunist sovietic. Aceste metode nu sunt „comuniste” sau „liberale”: sunt perfide, ticăloase – expresia răului, care este de când e lumea…

„Cu presa de partid nu vorbesc”

        

La Vernisajul Vinului (ediția a III-a), premierul V. Filat nu a dorit să răspundă la întrebări ale unei jurnaliste a postului Publika TV, declarând: „Cu presa de partid nu vorbesc”. Stârnește nedumerire această afirmație. În pimul rând, nu e presă [ziar], ci TV. În al doilea rând, din câte am văzut, la Publika TV sunt criticați deopotrivă toți cei din AIE, alianță care, prin rezultatele activității sale de până acum, menține stabil Republica Moldova pe primul loc... în topul celor mai sărace state din Europa. În al treilea rând, chiar să fie „de partid” (partid, oricare ar fi el, format din cetățeni ai RM, plătitori de impozite, bani pe care îi gestionează guvernul Filat) - de ce s-o închizi (vezi cazul NIT) sau s-o ignori (vezi cazul Publika TV)? Există o diferență: NIT-ul a fost închis de PL+PLDM+PD, în timp ce Publika TV este ignorată de PLDM și nici măcar de întreg partidul, ci doar de premier (luni am participat la un talk show la Publika TV împreună cu Valeriu Ghilețchi, deputat PLDM, care nu a avut nici o pretenție fală de acel post de televiziune, la care a fost criticat guvernul Filat pentru prestația sa). Premierul îi numește pe cei care nu îi convin - „de partid”, așa cum în sistemul totalitar-comunist sovietic incomozii erau numiți „burghezi”, și apoi ostracizați? 

            
       P.S. Dacă V. Filat crede zvonurilor cum că „Publika TV” este televiziunea lui V. Plahotniuc, prin atitudinea sa față de jurnalista de la postul TV cu pricina a demonstrat că, nici pe departe, confruntarea dintre cei doi plutocrați nu s-a încheiat, pacea nu a fost stabilită, iar declarația lui V. Plahotniuc cum că a contribuit la crearea AIE, prin această întâmplare, este pusă sub semnul întrebării: cum ar putea V. Filat - cel care profită de pe urma închegării AIE (de către V. Plahotniuc) - să aibă un asemenea comportament față de o jurnalistă de la o televiziune a celuia căruia îi este îndatorat pentru că a ajuns premier?...

P.P.S. Dacă știe (nu doar i se pare) că Publika TV este „de partid” (a se citi: a lui V. Plahotniuc), de ce V. Filat nu prezintă dovezi societății, să știe toți - ar fi în interesul său... dacă știe.

P.P.P.S. V. Filat nu răspunde la întrebările unei jurnaliste de la o televiziune „de partid”: dacă e vorba de un partid extraparlamentar, nu înțeleg ce pericol ar prezenta pentru Filat; dacă e vorba de un partid din AIE, guvernarea e dezbinată? Cum dar ar putea să facă ceva bun, să dea rezultate bune (mă gândesc și eu la ridicarea nivelului de trai al populației țării...) un asemenea guvern?

Semne ale sfârșitului lumii?

Mediile de informare în masă au relatat despre mai multe profeții privind sfârșitul lumii: calendarul maiașilor se termină la 21.12.2012; un călugăr tibetan (un lama) a avertizat NASA despre un cataclism (învăluirea planetei de întuneric pe timp de trei zile) la 21.12.2012; postul rusesc de televiziune „Ren TV”, într-un documentar, a invocat și profețiile unei preotese (sau prinţese) prezicătoare din Egiptul Antic, mumia căreia era transportată de pachebot-ul „Titanic” în cursa în care s-a scufundat (pe 15 aprilie 1912) în Oceanul Atlantic: ea a prezis dispariția rămășițelor sale trupești în vâltoarea oceanului într-un naufragiu al unui vas mare în 1912, și a mai prezis eșuarea, peste 100 de ani, a unui alt vas mare (realizatorii documentarului l-au identificat ca fiind pachebot-ului „Costa Concordia”, naufragiat pe un banc de nisip în apropiere de coasta Italiei, la 13.01.2012), după care – peste un timp, va avea loc sfârșitul lumii. (Prezicătoarea egipteană a scris că oamenii vor stabili ei înșiși sfârșitul lumii, ceea ce, din păcate, cam se întâmplă în prezent). Realizatorii au admis ca dată posibilă în acest context – tot 21.12.2012. Mai adăugăm la acestea tradiția din popor care spune că înainte de sfârșitul lumii oamenii plecați peste hotare se vor întoarce în țările lor – iar criza în lume i-a determinat pe mulți să revină acasă. Unii interpretează aceste profeții ca pe semne ale sfârșitului lumii.

Și totuși, ca și creștini, cele mai importante profeții pentru noi sunt cele din Noul Testament. După cuvântul Evangheliei, sfârșitul lumii este venirea Fiului Omului, de aceea creștinii așteaptă sfârșitul lumii – venirea Domnului Iisus Hristos. În al doilea rând, nimeni nu știe când va fi ceasul acela, de aceea permanent trebuie să-L așteptăm: „Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului” (Matei 25,13). Pe de altă parte, Domnul Iisus Hristos a vorbit despre „Semnele timpului” (Matei 16). În capitolul 24 al Evangheliei după Matei se vorbește despre „A doua venire a lui Hristos și sfârșitul lumii”. Unul dintre aceste semne este: „Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12).

Toate problemele Republicii Moldova se datorează, în mare parte acestui „semn”: iubirea noastră – a unora față de alții – s-a răcit, iar o dată cu ea – și încrederea, și solidaritatea. Astăzi, după vorba filosofului politic britanic Thomas Hobbes (1588-1679), homo homini lupus est: omul este lup omului. În prezent, în RM, oricine poate fi înșelat și furat – cetățenii se înșeală între ei (presa a scris despre rețele de traficanți de persoane: atât pentru a fi exploatate sexual, cât și la munci fizice; dar și despre atacurile raider), cât și oamenii din structurile de stat în raport cu societatea. Structurile de stat (Fiscul și alte organe de control) sunt preocupate să stoarcă tot mai mulți bani de la agenții economici, adesea sumele respective neajungând în bugetul de stat (în timp ce în alte țări statul își vede menirea în a ajuta întreprinzătorii, care apoi achită impozite pentru serviciile pe care le prestează statul). Drept consecință, cetățenii văd statul ca pe un dușman, urmăresc să-l înșele și ei prin eschivarea de la plata impozitelor și prin orice altă modalitate (de exemplu, persoane care nu merită, obțin pensii pe caz de boală ș.a.). Cetățenii nu au încredere în sistemul de justiție care a devenit un instrument al fărădelegii: oamenii știu că pentru a obține o decizie judecătorească trebuie să plătești, iar judecători – primind salarii mici – locuiesc în vile spațioase și se plimbă cu mașini de lux. Într-o țară în care sistemul de justiție nu face dreptate, înmulțirea fărădelegilor duce la răcirea iubirii sau la instaurarea urii între oameni.

Societatea este divizată: cei care se pronunță pentru opțiunea geopolitică pro-Est sunt gata să se ia la bătaie – în timpul unor marșuri – cu cei care sunt pentru opțiunea pro-Vest. Când am candidat la funcția de președinte al companiei „Teleradio Moldova”, în ianuarie 2010, am spus că principalul obiectiv pe care îl văd în activitatea companiei este realizarea reconcilierii: a societății cu structurile conducerii de stat și a cetățenilor între ei. Realizarea unei stări de dragoste, bunăvoință, amiciție, încredere, întrajutorare și solidaritate ar trebui să fie preocuparea principală atât a conducerii statului, a societății civile, cât și a mass-media. Din păcare, astăzi la conducerea statului se află forțe care nu văd această necesitate (iar cum compania publică de radio și TV le este subordonată politic, nici acolo nu este conștientizată această preocupare). Fără o asemenea solidaritate, un stat nu are viitor – ura dintre oameni va distruge statul din interior.

Atâta timp cât nu vom scăpa de această „răcire a iubirii”, consecință a „înmulțirii fărădelegilor”, sfârșitul lumii – după cuvântul Evangheliei – poate veni în orice clipă…         

Gânduri la „sfârșitul lumii”

           

Mass-media acordă atenție informațiilor legate de „sfârșitul lumii”: calendarul maiașilor se termină la 21.12.2012; un călugăr tibetan (un lama) a avertizat NASA despre un cataclism (învăluirea planetei de întuneric pe timp de trei zile) la 21.12.2012; postul rusesc de televiziune „Ren TV”, într-un documentar, a invocat și profețiile unei preotese (sau prinţese) prezicătoare din Egiptul Antic, mumia căreia era transportată de pachebot-ul „Titanic” în cursa în care s-a scufundat (pe 15 aprilie 1912) în Oceanul Atlantic: ea a prezis dispariția rămășițelor sale trupești în vâltoarea oceanului într-un naufragiu al unui vas mare în 1912, și a mai prezis eșuarea, peste 100 de ani, a unui alt vas mare (realizatorii documentarului l-au identificat ca fiind pachebot-ului „Costa Concordia”, naufragiat pe un banc de nisip în apropiere de coasta Italiei, la 13.01.2012), după care –peste un timp, va avea loc sfârșitul lumii. Realizatorii au admis ca dată posibilăîn acest context – tot 21.12.2012. „Oamenii vor stabili ei înșiși sfârșitul lumii”, se zice că ar fi scris prezicătoarea egipteancă (din păcate, se pare că în prezent cam asta se întâmplă). Dacă mai adăugăm la acestea tradiția din popor care spune că înainte de sfârșitul lumii oamenii plecați peste hotare se vor întoarce în țările lor – iar criza în lume i-a determinat pe mulți sărevină acasă – pare că avem ingredientele unui apropiat sfârșit.

La acest „sfârșit al lumii” (pânăacum au fost și alte asemenea „preziceri”, care nu s-au adeverit totuși) câteva concluzii pot fi trase: 1. Întrucât majoritatea moldovenilor sunt săraci, la„sfârșitul lumii” ei nu au ce pierde, de aceea îl pot întâlni cu seninătate (excepție face o categorie puțin numeroasă de îmbogățiți în ultimii 21 de ani prin delapidări ale avuției statului, corupție, prin afaceri cu statul – deci, din bugetul de stat sau din granturile și împrumuturile/creditele primite de stat din străinătate). 2. Unii spun că moldovenii sunt un popor prea supus („mioritic”),de aceea și este călcat în picioare: atunci când sunt umiliți – moldovenii nu se revoltă ca alte popoare, ci rabdă sau pleacă din țară.

Aceste trăsături (care, altminteri, par demne de a fi transformate în altele, mai bune) mă fac să nădăjduiesc că,dacă se apropie sfârșitul lumii, bunul Dumnezeu poate păzi o asemenea țară – această țară – acest popor care a suferit de-a lungul istoriei de vitregiile stăpânirilor străine (care l-au jefuit și sărăcit), iar în ultimii 21 de ani –de vitregiile propriilor guverne, care i-au adus pe unii la starea de a pleca de acasă pentru a-și câștiga o bucată de pâine și pentru a-și întreține copiii, a-și vinde câte un rinichi, a se prostitua, a ajunge în robie, sau să moară pe meleaguri străine muncind la negru. Călugărul tibetan recomandă (înaintea cataclismului):„Să vă plătiți datoriile”. Nu știu cum e în alte țări, dar În Republica Moldova acest mesaj are o semnificație concretă pentru guvernanți: măcar înaintea„sfârșitului lumii” onorați-vă datoria – plătiți-vă datoriile, rușinați-vă de faptul că Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa, iar voi – cei din topul puterii politice – sunteți cei mai bogați din această țară. Măcar în ajunul „sfârșitului lumii”, nu vreți să scăpați de această rușine? E clar că pe guvernanți care nu se rușinează de faptul că guvernează cea mai săracă țară din Europa fără legătură cu un sfârșit al lumii prezis, nu îi poate face să se rușineze nici „sfârșitul lumii” prezis pentru 21.12.2012.

În 2002 mă întorceam de peste hotare, după șase ani de studii de doctorat (iar în paralel, am mai făcut o facultate și două masterate). Cunoscuți cu care mă reîntâlneam îmi punea aceeași întrebare: Cum de te-ai întors? Nu aveam un răspuns. Mă întorsesem pentru că așa simțisem, dar în ochii lor întoarcerea mea era o faptă eroică. Ei abia așteptau să plece din această țarăcu o guvernare care nu le oferea nimic și care nu avea nevoie de cetățenii săi care au studiat în străinătate și s-au întors pentru a-și servi țara. Din 2002 până acum am lucrat în învățământul superior. La întâlniri ale absolvenților – cu foștii colegi de școală – când mă întrebau ce salariu am, îi uimeam cu cifra rostită: se mirau cum poți trăi cu un salariu pe care îl primește un cadru didactic (cu un doctorat) la o universitate de stat.

Acum, la „sfârșitul lumii”, am un răspuns pentru cei care mă întrebau: cum de m-am întors?. M-am întors acasă pentru că numai aici poți întâlni împăcat sfârșitul lumii, în ciuda guvernărilor care, îmbogățindu-se, crează condiții de trai mizere pentru majoritatea cetățenilor.Țara în care aș vrea să fiu la sfârșitul lumii este Moldova. Dacă ea este țara în care îmi asum să mor, este și țara în care vreau să trăiesc, cât mi-e dat dela Dumnezeuși atâta timp cât guvernarea nu a sărăcit-o, furat-o și distrus-o cu totul.

http://social.moldova.org/news/gnduri-la-sfritul-lumii-video-234415-rom.html

Sistemul vicios

          Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:      

         În ultimul timp tot mai des este criticată instituţia prezidenţială: că preşedintele ar fi o păpuşă/marionetă în mâinile liderilor AIE, că nu a mers la recentul summit al şefilor de stat din CSI, de la Aşhabad, Turkmenistan, arătând cine este, de fapt, deţinătorul real al puterii – ”şeful” real în statul Republica Moldova: V. Filat, care, în consecinţă, a mers la reuniune. N. Timofti mai este criticat pentru declaraţia pe care a făcut-o cu privire la condiţionarea deschiderii unui consulat al Rusiei la Tiraspol de retragerea contingentului armatei ruse şi a muniţiilor ruseşti din zona nistreană a RM (se pare că pe preşedinte şi pe consilierii săi îi depăşeşte înţelegerea faptului că prin ultimatumuri, făcute Rusiei, RM nu va putea rezolva problema retragerii armatei ruse, care poate fi evacuată în cadrul unor negocieri purtate profesionist de delegaţia moldovenească în formatul 5+2 şi prin negocierile dintre SUA şi Rusia privind armamentul convenţional în Europa).

Totuşi, în ciuda acestor aspecte, săptămâna aceasta instituţia prezidenţială a făcut ceva pentru care merită apreciere. Invitatul ediţiei din 3.12.2012 a emisiunii „Fabrika”, de pe „Publika TV”, purtătorul de cuvânt la preşidintelui, V. Ţurcanu, a spus foarte clar că deşi în Codul Audiovizualului este stipulat că persoanele care candidează pentru funcţia de membru al CCA trebuie să fie şi sunt înaintate de ONG-uri, ele de fapt au fost înaintate de partidele parlamentare. Ţurcanu a vorbit în conştiinţă de cauză, el având experienţa de membru al CCA, fiind „ales” pe timpul guvernării comuniste.

În urma acestei mărturii, telespectatorii naivi din RM s-ar fi aşteptat ca Procuratura Generală să se autosesizeze şi să înainteze învinuiri privind uzurparea puterii în stat preşedintelui PCRM şi fostului şef al statului, Vladimir Voronin, care, de altfel, şi el s-a lăudat la mai multe talk show-uri, pe mai multe posturi de televiziune, că în timpul guvernării PCRM, partidul său (a se citi: V. Voronin) împărţea posturi în CCA şi în alte instituţii ale statului – opoziţiei. Pentru Procuratură însă, problema uzurpării puterii de către Voronin (guvernarea PCRM) nu a prezentat nici un interes. De ce? Poate că răspunsul la aceasă întrebare se găseşte în aceeaşi afirmaţie a purtătorului de cuvânt al preşedinţiei din emisiunea „Fabrika”. El a spus că oamenii ajunşi în CCA sunt oameni ai partidelor – în trecut, ca şi acum. Întrucât procurorul general este acuzat că ar fi angajat politic (chiar dacă astăzi V. Zubco a respins învinuirea că ar fi omul PD-ului) este clar că nu poate o instituţie subordonată politic să iniţiere o cauză penală împotriva coaliţiei de la guvernare pentru uzurparea puterii în stat – fie şi în baza mărturiei purtătorului de cuvânt al preşedinţiei.           

Chiar dacă mărturia lui Ţurcanu a rămas fără urmări (a fost trecută cu vederea de opinia publică), ea denotă un fapt pe care numai naivii nu îl văd: în perioada în care s-a aflat la guvernare, PCRM-ul a instituit un sistem vicios (ca să nu zic ticălos şi ipocrit), care a fost preluat şi desăvârşit de actuala AIE de la guvernare. Desigur, acum nimănui nu îi mai pasă de moralitate şi de bunul simţ în sistemul de stat al RM – e criză, unele mass-media vorbesc despre profeţii privind sfârşitul lumii la 21.12.2012. Şi totuşi, cât o mai fi această lume şi această ţară, ce bine ar fi ca potentaţii de astăzi să înțeleagă că poporul acestei ţări ştie de sistemul ticălos şi că poporul – electoratul – poate ierta orice, numai nu ticăloşia (ipocrizia).

Caracterul în politica moldovenească sau de ce Republica Moldova e țară săracă

Invitatul de ieri al emisiunii „În Profunzime”, de pe „Pro TV Chișinău” a fost premierul Vladimir Filat. De câte ori îl văd participând la talk show-uri televizate, aștept ca moderatorul să-i pună o întrebare, pe care nimeni nu i-a pus-o până în prezent, ca și cum starea în care se află Republica Moldova este cea de normalitate. Întrebarea este una, dar are câteva elemente:

1. Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa; ca șef al guvernului acestei țări, nu vă este rușine?

2. În ultimii 3 ani tot mai mulți cetățeni moldoveni au plecat la muncă în străinătate, iar dintre cei care încă nu au plecat, mulți abia așteaptă să plece, cu prima ocazie pe care o vor avea (atât oameni de afaceri care își transferă afacerile în străinătate, cât și muncitori simpli); ca șef al guvernului acestei țări, nu vă este rușine?

3. Legat de populația rusofonă din zona nistreană nici nu mai stărui, dar chiar și moldovenii din zona respectivă nu vor reintegrarea în cadrul RM, pentru că nivelul de trai de acolo este superior celui din RM liberă (tarifele și prețurile în supermarket-uri și în piețe sunt mai mici, iar pensiile, alocațiile pentru copii, ajutoarele materiale sunt mai mari decât pe teritoriul aflat sub jurisdicția guvernului de la Chișinău); ca șef al guvernului acestei țări, nu vă este rușine?

4. Moldovenii din regiunile Cernăuți și Odesa – de pe teritoriile istorice moldovenești, aflate în urma unei decizii arbitrare a guvernului de la Moscova (din 4 noiembrie 1940), în Ucraina – cei uitați de guvernul de la Chișinău (sau confundați cu diaspora), nu vor să audă de RM, sunt mulțumiți că nu fac parte din RM; dacă îi întrebi despre o eventuală reintegrare în RM (în schimbul realipirii la Ucraina a localităților ucrainenilor și rusofonilor din stânga Nistrului – din zona nistreană a RM) – nici nu vor să audă de așa ceva;  ca șef al guvernului acestei țări, nu vă este rușine?

            Așadar, pe scurt, întrebarea este: „Pentru toate cele menționate mai sus (și pentru multe altele neevocate aici), ca șef al guvernului acestei țări, nu vă este rușine?” Nimeni nu îi pune această întrebare, ca și cum Republica Moldova este sortită să fie cea mai săracă țară din Europa și să zacă într-o mocirlă a corupției, iar populația țării (cei mulți și cei care nu sunt parlamentari, miniștri, directori ai întreprinderilor de stat sau oameni de afaceri care au protecția celor sus-puși) să sufere încontinuu…

            Totuși, ediția de ieri a emisiunii mi-a satisfăcut curiozitatea cu privire la un răspuns la această întrebare. Jurnalistul Vasile Botnaru i-a amintit premierului de un discurs de anul trecut, când s-a arătat îngrijorat de situația din alianță, în special legat de procuratura generală (e vorba de preluarea frauduloasă a acțiunilor Agroindbank ș.a.). Botnaru l-a întrebat pe V. Filat: „Cum s-a întâmplat că ați îngropat până la urmă «toporul războiului»?”. Premierul a răspuns: „Am fost într-o situație în care să iau [o] decizie. (…) Poate să cedez din anumite lucruri pentru ca să realizăm lucruri mai importante. (…) Acuma vorbim despre vizita cancelarului german Merkel și spijin[ul] pe care ni-l oferă Germania. Vorbim despre vizita președintelui Comisiei Europene dl Barroso. (…) Asta este. Din păcate, în politică nu doar prin caracter poți să obții rezultate. Sunt situații în care trebuie să poți realiza și anumite compromise [corect: compromisuri]”. 

            Premierul a recunoscut astfel că a capitulat în fața sistemului corupt din Republica Moldova. Dacă lucrurile merg prost în Republica Moldova, este pentru că avem un sistem corupt, iar cei care văd anormalitatea situației (vreau să sper că Filat este unul dintre aceștia), capitulează în fața sistemului, pentru ca să poată să-și păstreze funcțiile. În speță, pentru V. Filat sunt mai importante vizitele și întâlnirile cu Merkel și Barroso (la urma urmei, agențiile internaționale de presă difuzează poze și imagini în care apare și el alături de demnitarii europeni) decât eradicarea corupției – care corupție face din Republica Moldova țara din care toți cei care pot vor să evadeze (căci aici salariile sunt cele mai mici, iar prețurile sunt cele mai mari), decât îmbunătățirea condițiilor de viață a populației țării. Ca și cum dacă ar fi avut caracter și ar fi purtat o luptă cu sistemul de stat corupt, Merkel și Barroso at fi fost menulțumiți, ar fi ignorat și nu ar fi vizitat Republica Moldova. Și – ca și cum dacă sistemul corupt funcționează, iar Merkel și Barroso au vizitat Chișinăul, nimic nu mai contează (de exemplu, faptul că Republica Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa), nivelul de trai al cetățenilor moldoveni nu contează pentru premier, pentru el contează vizitele demnitarilor europeni…  

  

           Acestea fiind spuse, departe de mine gândul de a afirma că V. Filat nu este un premier bun. Am apreciat la el sinceritatea: a recunoscut că nu are caracter (e clar că numai un om politic cu caracter poate răpune sistemul corupt – cauza sărăciei și tuturor relelor dintr-o țară). Pe de altă parte, dacă în conformitate cu rezultatele ultimului barometru al opiniei publice V. Filat se bucură de cea mai mare încredere printre politicieni (19, 4% în noiembrie), înseamnă că poporul acestei țări merită un asemenea premier și un asemenea guvern. 

            P.S. S-ar putea ca - pentru ca să-ți fie rușine de rezultatele activității tale - să ai nevoie de caracter...

http://politicom.moldova.org/news/caracterul-n-politica-moldoveneasc-sau-de-ce-republica-moldova-e-ar-srac-opinie-234257-rom.html