МИССИЯ МОЛДАВСКОГО ГОСУДАРСТВА: ОТ ВОЗНИКНОВЕНИЯ ПО
НАСТОЯЩЕЕ ВРЕМЯ
MOLDOVAN STATE
MISSION: FROM THE ORIGINS TO PRESENT
Abstract: One of the main trends of contemporary world is the
return of the nations to dignity and self-affirmation. A defining
characteristic of countries with responsible governments is formulation and
implementation of a state mission. From the beginning of its statehood, Moldova
had a mission related to security: the securitization of the Hungarian Eastern
border, of the Moldovan commercial road, connecting Northern and Southern
Europe.
Nowadays Republic of Moldova does not have a clear mission, regarding its regional role. The duty of Moldovan presidency is to elaborate the mission of the state, which should be a part of the country project.
Nowadays Republic of Moldova does not have a clear mission, regarding its regional role. The duty of Moldovan presidency is to elaborate the mission of the state, which should be a part of the country project.
Cuvinte cheie:
Misiunea statului, identitate, proiect de țară, idee națională, Studii de
Securitate, Moldova.
Ключевые слова:
Миссия государствa, идентичность, проект страны, исследования по безопасности,
Молдова.
Keywords: State mission, Identity, State project, National
idea, Security Studies, Moldova.
Statul moldovenesc: în căutarea demnității și a
nobleței pierdute
Una dintre
tendințele definitorii ale lumii contemporane este revenirea națiunilor la
demnitate și auto(re)afirmare. Sloganul cu care a câștigat alegerile
prezidențiale Donald Trump ”Let’s make America great again!” s-a înscris
perfect într-un context internațional în care:
1. Rusia lui
Vladimir Putin face eforturi susținute și cu succes în privința reîntoarcerii
statutului de mare putere, pe care l-a avut URSS, succesoarea căreia este
Rusia;
2. Conducerea
politică a Chinei de multă vreme a pus la temelia dezvoltării statului
concepția de pe timpul împăraților chinezi, conform căreia entitatea statală
respectivă este centrul pământului; drept urmare toate politicile guvernării
comuniste de la Pekin au ca scop dezvoltarea și creșterea ponderii Chinei pe
plan internațional;
3. Politicieni de
la putere din Turcia fac apel la tradiția imperială otomană, promovând
concepția pan-otomană, care vizează renașterea Turciei și impunerea sa ca un
pol de putere peste spațiul care a aparținut cândva Imperiului Otoman.
4. Țări ca
India, Brazilia, Africa de Sud, statele „noii tigri asiatici” (de exemplu,
Coreea de Sud ș.a.) – cu un ritm de dezvoltare economică deosebit de accelerat,
ca să nu mai menționăm Germania și Japonia, au veleități de puteri emergente.
5. Regatul Unit
al Marii Britanii și Irlandei de Nord iese din UE tocmai pentru a redeveni un
centru în lumea multipolară.
În lume se
observă o concurență acerbă între actorii dreptului internațional. Practic, în
prezent suntem observatorii constituirii unei noi ordini mondiale – are loc
reîmpărțirea sferelor de influență. Oricât ar părea de trist pentru unii
teoreticieni ai Studiilor de Securitate, Idealismul cedează teren implacabil în
fața Realismului. Se pare că în prezent se profilează o perspectivă clară în
ceea ce privește viitorul comunității internaționale: statele cu guvernări inconștiente,
care au ca unic scop delapidări din banii publici, nu vor putea rezista ca
entități statale, vor dispărea de pe harta lumii, fiind înghițite de state
consolidate, puternice, cu guvernări ce servesc interesele poporului de către care
au fost alese.
Pe acest fundal
se pare că Republica Moldova se prezintă ca un stat degradat moral,
intelectual, biologic (demografic) și fizic (scade calitatea solului și a
apelor – prin poluare, prin proliferarea organismelor modificate genetic, prin
utilizarea nesăbuită a chimicalelor ș.a.). Este un stat care nu are o misiune
formulată, o menire, un rost.
De ce poporul
Moldovei, împreună cu guvernanții, au ajuns într-o asemenea stare de degradare?
De ce statul moldovenesc nu se înscrie în tendința ce se manifestă la nivel
global – de revigorare a statelor-națiune?
Religia Creștină
(Ortodoxă) conferă prin definiție demnitate credincioșilor (smeriți) ai
Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se face că un popor, care se declară peste
90% creștin-ortodox, este atât de lipsit de demnitate? Nu cumva identitatea
creștin-ortodoxă este una de formă (de fațadă), iar în sufletele lor
majoritatea moldovenilor nu prea au de-a face cu valorile creștine, respectarea
cărora conferă credincioșilor demnitate și noblețe? Sunt întrebări ce merită
răspunsuri.
Identitatea națională
moldovenească
Cercetătorul american Robert Kaplan, consideră că
Republica Moldova este un stat mult prea slab, cu o identitate națională
slabă, ceea ce face țara vulnerabilă în fața pericolelor externe. În
opinia sa, țara noastră are instituții slabe, netransparente și corupte. „Identitatea
națională în Moldova este slabă”, a opinat Kaplan
[1].
Într-adevăr,
problema identității naționale (sau statale) moldovenești este una complexă,
datorită mai multor factori, printre care merită să fie menționați câțiva, mai
importanți:
1. Populația
țării este multietnică, națiunea fiind constituită din mai multe comunități
etnice – una majoritară și mai multe minoritare.
2. Comunitatea
etnică majoritară este una divizată în funcție de etnonim: o parte (majoritatea)
se identifică moldoveni, o altă parte se identifică români.
3. Nu există
tradiții ale funcționării statului moldovenesc (au dispărut demult purtătorii
lor). De aceea, moldovenii trebuie să depună eforturi susținute pentru a
resuscita organismul statal moldovenesc.
O identitate se
bazează pe valori. În cazul statului moldovenesc este vorba de următoarele
seturi de valori:
1. Religioase:
creștin ortodoxe – poruncile și tradiția (peste 90% din cetățenii moldoveni se
declară creștin-ortodocși).
2. Etno-culturale:
limba comunității majoritare (există două glotonime utilizate în spațiul
cultural și politic moldovenesc: cel tradițional și constituțional – limbă moldovenească și un altul – limbă
română) și tot ce a fost creat în această limbă; creațiile folclorice –
cântece și dansuri populare, port popular ș.a.
3.
Social-politice: valorile democratice, consfințite în constituția țării –
drepturile omului, statul de drept.
Autoritățile
statale trebuie să acționeze în vederea asumării de către populația țării a
acestor valori. Atunci când ele vor fi împărtășite de marea majoritate, când
vor fi comune – identice pentru cât mai mulți, se va putea vorbi despre o
identitate națională moldovenească puternică. Dar acest deziderat poate fi
realizat printr-o politică de stat privind construcția și implementarea
identității statale. Practic, este vorba de construcția statală (state-building), în sensul realizării
unui pact societal privind elaborarea (identificarea) elementelor comune,
adoptarea și asumarea unei identități moldovenești statale (naționale) de către
toți cetățenii țării.
Idee națională și proiect de țară
În unul dintre manuscrisele sale Mihai Eminescu nota:
„Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe care
olarul o pune oricărei oale încât le poți înșira și aduna pe toate la un loc pe
un fir de ață. Fără idei comune, nu există popor” [2, p. 146]. Expresia eminesciană idee comună (a
unui popor) mai este folosită în perioada contemporană și sub forma idee
națională.
În spațiul post-sovietic, mai ales în Federația Rusă
ș.a., se discută mut pe marginea conceptului de idee națională. După prăbușirea ideii comuniste, care fusese pusă
la temelia statului sovietic și care s-a dovedit a fi falimentară, conceptul de
idee națională face trimitere la o ideologie (un set de valori) de stat, care
ar lua locul celei comuniste desuete. Până în prezent nu se poate afirma că în
vreun stat post-sovietic s-a reușit elaborarea unei idei naționale. Căutările
continuă.
Totuși, o idee națională,
dezvoltată într-un proiect național sau proiect de țară, este un element indisolubil pentru
buna dezvoltare a unui stat la etapa contemporană. O idee națională poate
contribui la consolidarea identității naționale (statale). De altfel, între
cele două noțiuni există o legătură indisolubilă: o idee națională generează o identitate
puternică și viceversa. Conceptul de idee națională a unui popor
este legat și de noțiunile ideal național, vis național.
Formularea ideii naționale și elaborarea proiectului național este o
responsabilitate a păturii politicienilor și a intelectualității oricărui stat
– a specialiștilor în Studii de Securitate, dar numai în condițiile în care va
exista o nevoie conștientizată de politicieni, respectiv o cerință în acest
sens din partea politicului către experți.
În prezent societatea moldovenească
se află în căutarea unui sens sau rost (pierdut?).
Sensul/rostul trebuie identificat, formulat și elaborat ca misiune, ca proiect de țară.
Numai pentru un asemenea proiect (pentru un sens, pentru un rost, pentru o
cauză, pentru o idee comună) cetățenii unei țări se pot uni, își pot sluji țara,
se pot sacrifica pentru ea, în caz de necesitate.
Din anul 2009 guvernarea
pro-europeană de la Chișinău a avansat obiectivul strategic de integrare europeană a RM. Este
integrarea europeană o idee națională pentru statul moldovenesc? Datorită
divizării societății moldovenești în două părți aproximativ egale, una dintre
care se pronunță pentru vectorul vestic de integrare, iar cea de a doua – pentru
vectorul estic, integrarea europeană nu se prezintă drept o
idee națională (împărtășită de majoritatea societății). Chiar și în unele state
din interiorul UE ideea integrării europene, sau a calității de membru al
Uniunii, poate constitui un măr al discordiei (vezi cazul Regatului Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord, electoratul căruia a votat în cadrul
referendumului din 23 iunie 2016 pentru ieșirea țării din UE, cu scorul de
51,90% la 48,10% [3]). De altfel, pentru un stat ca Republica Moldova, rămas în
urmă în dezvoltarea sa în mai multe domenii, integrarea europeană este o
modalitate optimă pentru modernizarea și eficientizarea sistemelor politic, de
justiție, economic, social ș.a.. Preluarea și implementarea standardelor și
practicilor europene în materie de relații interetnice, inclusiv în ceea ce
privește elaborarea de politici multiculturale, pot contribui la perfecționarea
relațiilor în cauză și, prin aceasta, la asigurarea securității
societale a Republicii Moldova. Accesul produselor moldovenești pe
piața de 500 milioane consumatori din UE poate contribui la creșterea economică
a RM. Așadar, integrarea europeană este un instrument eficient în
dezvoltarea și modernizarea statului. Într-un proiect de țară însă, politicienii
de la putere trebuie să identifice elemente cu care Republica Moldova să fie
utilă în cadrul UE (pentru statele sale membre) – în plan regional și pentru
întreaga comunitate internațională.
Un proiect de țară ar putea să
fie structurat pe cele cinci sectoare (teoretizate de Școala de la Copenhaga) ale
conceptului de securitate. Autorii săi ar trebui să scoată în
evidență care poate fi aportul statului moldovenesc în cadrul regional și
internațional – deci ce poate oferi RM – în sectoarele: economic, de mediu,
societal, politic și militar. Dacă vor fi stabilite obiective temerare, dar
realiste și identificate resursele necesare, statul moldovenesc poate încerca
să se afirme plenar pe plan regional și internațional, să-și acrediteze o
identitate inconfundabilă, să-și împlinească un rost (pe care să și-l asume).
Un proiect de țară presupune o misiune, o viziune (exprimată într-o concepție),
o politică (de edificare statală), o strategie, o tactică și un plan de
acțiuni. O misiune a unui stat
vizează un vis, un ideal național.
Păstrând proporțiile, se poate
afirma că în prezent situația statului Republica Moldova se aseamănă celei a
Franței după al doilea Război Mondial. În acea perioadă problema pe care și-o
punea, spre rezolvare, președintele de Gaulle, era: „cum se putea restaura
identitatea unei țări copleșite de sentimentul eșecului și al vulnerabilității”
[4, p. 525]. În acest sens, „Conducând o țară sleită de conflicte întinse pe o
întreagă generație și de decenii de umilință, de Gaulle judeca politicile nu
atât după criterii pragmatice, cât în funcție de capacitatea lor de a contribui
la refacerea sentimentului francez al propriei demnități” [4, p. 526]. Este un
exemplu pentru guvernarea de la Chișinău.
Misiunea unui stat
În Știința Managementului, cu referire la organizațiile
profit – întreprinderile economice, este utilizată această relație între câteva
noțiuni, care rezultă una din alta astfel: misiune
=> viziune => politică => strategie => tactică
=> plan de acțiuni. Aceiași
abordare este valabilă și pentru celelalte tipuri de organizații: partid
politic, asociație obștească, Biserică și chiar stat.
Fără o misiune
a unei entități nu există o viziune
privind dezvoltarea sa, căci viziunea rezultă din misiune. Una dintre cauzele pentru care lucrurile merg prost în Republica
Moldova este și (sau este în primul rând!) lipsa unei misiuni a statului, formulată
și conștientizată, respectiv asumată de către conducerea politică și poporul
țării.
În prezent se poate vorbi despre misiuni formulate și puse
în aplicare în mod sistematic,
ale unor țări ca:
1. SUA: de promovare a democrației în lume, a valorilor
liberale,
2. Rusia: Imperiul Țarist – apărarea creștinilor
ortodocși; URSS – promovarea comunismului; actuala Federație Rusă – apărarea
valorilor tradiționale (deci promovarea ideologiei conservatoare), promovarea sistemului
internațional multipolar (chiar dacă aceste deziderate sunt contestate de unele
voci [5]),
3. China: realizarea statutului de principală putere
economică mondială, din care rezultă instaurarea dominației geopolitice în
regiunea Asiei de Sud.
Există și alte state care și-au asumat misiuni pe care le
implementează cu succes (Germania – de motor economic al UE; Japonia – cu
veleități de putere economică mondială, specializată în producerea de
tehnologii înalte – Hi-Tech ș.a.).
O misiune nu trebuie să repete interesele naționale ale
unui stat – asigurarea securității în toate sectoarele (Școala de la Copenhaga
a stabilit primele 5 sectoare, la care adăugăm sectorul informațional,
importanța căruia a crescut mult în ultima perioadă de timp):
1. economic:
asigurarea bunăstării;
2. societal: realizarea
unei păci societale, a unei societăți consolidate;
3. mediu ambiant:
măsuri de protejare;
4. politic:
instituții consolidate;
5. militar: consolidarea
forței militare;
6.
informațional: întărirea capabilităților de apărare a sistemelor informatice (IT)
în fața posibilelor atacuri ale hackerilor, protejarea spațiului informațional
național.
Aceste interese sunt universale, adică sunt comune tuturor statelor care
se respectă.
De asemenea, o misiune nu trebuie să repete prevederile
din constituția țării.
În schimb, o misiune trebuie să fie împărtășită de
majoritatea societății – de majoritatea cetățenilor unui stat. O misiune este
un stimulent extraordinar pentru dezvoltarea plenară a unei țări pe toate
planurile. Misiunea este o parte componentă a unui proiect de țară.
Misiunea statului
moldovenesc
1) Perioada originilor
– prestatală (a apariției statalității)
De la începuturile sale formațiunea
teritorial-administrativă moldovenească a avut o misiune legată de securitatea regională. Regele ungar
Ludovic cel Mare de Anjou, conducătorul
statului medieval maghiar, a creat o marcă de
apărare împotriva tătarilor, pe teritoriul de unde avea să pornească
statalitatea moldovenească. Prin acest teritoriu tătarii obișnuiau să atace
Transilvania și Ungaria prin trecătorile Carpaților Orientali. Din cauza
repetatelor incursiuni tătare, regii maghiari de la începutul secolului al XIV
lea au luat decizia de a ocupa o parte a teritoriului de dincolo de Carpați și
a-l transforma în zonă tampon de apărare. Mai precis, regele Ludovic a luat
decizia de a transforma o parte a zonei de la est de Carpați în marcă militară
de graniță, supusă regatului ungar. Printre cei trimiși în zonă (în 1343, după
alți cercetători – în 1345) se afla și un lider local din Maramureș, Dragoș din
Beden. Acesta avea misiunea de a elibera zona de tătari și de a cuceri
teritoriul menționat și destinat formării mărcii de apărare. Regele
maghiar a luat în stăpânire țintirile dintre Siret și munți, cu valea Sucevei, Bistriței,
Trotuș. În 1353 aici era o marcă de apărare a Ungariei, condusă în numele
regelui Angevin de legendarul Dragoş. Mai mult decât atât, acesta întemeiază un
soi de dinastie locală, fiind urmat la conducerea mărcii de fiii săi Sas și
Balc.
Întemeietorul
Moldovei a fost însă voievodul maramureșean Bogdan, din Cuhea, care s-a
răzvrătit împotriva coroanei maghiare. Aflându-se în conflict cu maghiarii, printr-o
acțiune energică, el a cucerit marca respectivă și a întemeiat noul Principat,
devenind voievod al Moldovlahiei (denumirea originară a țării). Bogdan era un
cneaz din Maramureș, care stăpânea 22 de sate și avea centrul cnezial la Cuhea.
Cel mai probabil, Bogdan de Cuhea se revoltase împotriva autorității regelui
maghiar, păstrându-și religia ortodoxă. În 1359, își strânge oamenii de pe
domenii, supușii și vasalii, și trece munții în Moldova. Va ataca și va cuceri,
în perioada 1359-1365, marca de apărare maghiară. Bogdan și moldovenii (localnicii
care l-au susținut) au ieșit învingători. Acest lucru este consfințit de un
document din 2 februarie 1365, ce poate fi considerat actul de naștere al
statului independent Moldova. „Noi având în vedere serviciile sale strălucite (se
referă la Balc, fiul lui Dragoș), mai ales în tara noastră moldovenească, pe
care le-a făcut nu fără vărsarea propriului sânge și fără răni și cu moartea fraților
săi, a celor apropiați și a slujitorilor săi, îi dăm o moșie, numită Cuhea, în tara
noastră a Maramureșului cu satele Ieud, Bascov, amândouă Vişaele, Moiseni, Borşa
şi amândouă Seliştele din aceeași tara a Maramureșului, cu toate pertinențele
sale, anume ape, păduri și munți și orice s-ar ție de ele. Pe care moșie am
luat-o dela Bogdan voievodul și dela fiii lui infidelii noștri notorii. Căci
Bogdan și fii lui, prin lucrarea diavolului, dușmanul neamului omenescu,
depărtându-se dela credința ce ne-o datora, au trecut pe de-ascuns din regatul
nostru ungar în țara amintită a Moldovei și s-au silit s-o păstreze spre ofensa
Majestății Noastre” [6], scria regele
Ungariei într-un document de mare însemnătate pentru istoria Moldovei.
Din acel moment regii Ungariei nu au mai putut niciodată recupera acest
teritoriu, care a devenit Voievodatul Moldovlahiei, mai târziu: Principatul Moldovei.
2) Perioada afirmării statului moldovenesc independent
Din 1359 până în 1484 (ocuparea de către Imperiul Otoman
a cetăților moldovenești Chilia și Cetatea Albă – a litoralului moldovenesc al
Mării Negre), statul moldovenesc a avut o misiune clară de securitate
regională: protejarea drumului comercial care traversa țara – din nord (dinspre
Liov) până la cetățile – porturi din sud (Chilia și Cetatea Albă). Acea cale
comercială mai era numită „drumul moldovenesc”. Moldova era o punte de legătură
între Europa Centrală (în primul rând Polonia, care i-a acordat sprijin) și
spațiul Mării Negre (Imperiul Otoman), deci o punte de legătură între Nordul și
Sudul Europei, între Nordul Europei și Orientul Apropiat. Statele și imperiile
limitrofe erau interesate în păstrarea statului moldovenesc, pentru că el
asigura un echilibru geopolitic în regiune. Este
posibil ca acesta să fi fost factorul principal datorită căruia statalitatea
moldovenească s-a perpetuat până în prezent. În toată istoria sa Moldova a avut
o misiune legată de securitatea regiunii din care a făcut parte.
De la pătrunderea în regiune a puterii turce, mai ales pe
timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457 – 1504) și până în 1538 (anul
cuceririi de către turci, conduși de sultanul Suleiman Magnificul, a cetății
Tighina și a acceptării de către Moldova a suzeranității turce) Moldova își
asumase misiunea de apărare a Creștinătății – adică a Europei, țara noastră fiind
atunci „poarta Creștinătății”. O formulare a acestei
misiuni a Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan cel Mare, din
12 ianuarie 1474, către prinții Europei: „Țara noastră este poarta
creștinătății, pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care
este țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva –
atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. Iar noi, din partea
noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul
Domniei-Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru
legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare
și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, noi, i-am
tăiat dușmanului mâna cea dreaptă”. Din acest pasaj rezultă că Domnitorul moldovan
Ștefan al III (cel Mare) și-a asumat, împreună cu poporul său, misiunea de a
apăra Creștinătatea – Europa perioadei medievale – de
pericolul ce emana de la Imperiul Otoman.
În perioada 1538-1859 (în cazul teritoriului
Moldovei de Est, adică al Basarabiei – până în 1812) Moldova a făcut
parte din spațiul geopolitic otoman, având o suveranitate limitată, dar fiind
un stat-tampon între imperiile Rus, Otoman și Austriac. Un moment special l-a
constituit anul 1856 – sfârșitul Războiului Crimeii. Într-un articol din 2 noiembrie 1879 marele
intelectual Mihai Eminescu a consemnat misiunea statului moldovenesc asumată
din 1856. Se știe că în urma războiului Crimeii (1853-1856), puterile europene
(Anglia, Franța, Sardinia și Imperiul Otoman), care au învins Rusia, i-au impus
să retrocedeze Moldovei regiunea gurilor Dunării – trei districte basarabene:
Cahul, Bolgrad și Ismail. Din acel moment Moldova a primit (și-a asumat) o misiune
legată de securitatea zonei gurilor Dunării. Eminescu scria: „Trebuie să fim un
strat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român
și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul
urmașilor și calcă în picioare roadele muncei străbunilor noștri” [7, p. 213].
Marele înaintaș a scris despre necesitatea ridicării nivelului de cultură al
poporului țării – la nivelul misiunii geopolitice, încredințate de către puterile
respectivului moment istoric și care a fost asumată de Moldova.
În perioada (16/28 mai) 1812 – (24 ianuarie /6 februarie)
1918 Moldova de Est (Basarabia) a fost integrată în Imperiul Rus, fiind
aservită intereselor Sankt-Petersburgului.
Republica Democratică Moldovenească (24 ianuarie – 27
martie/9 aprilie 1918) nu a fost recunoscută de niciun alt stat.
În perioada 1918 – 1940 Basarabia, ca parte a statului
român, a fost aservită intereselor României, atunci când statul român își asumase
misiunea de apărare în fața pericolului sovietic.
În perioada 1944 – 1991 Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (RSSM) a fost aservită intereselor URSS, participând la
îndeplinirea misiunii de contrabalansare a flancului sud-estic al NATO.
De la 27 august 1991 până în prezent autoritățile
Republicii Moldova nu au formulat o misiune a tânărului (renăscutului) stat.
3) Misiunea Republicii Moldova
Aflându-se la granița între două civilizații –
Occidentală (Uniunea Europeană) și Slavo-Ortodoxă (Uniunea Eurasiatică), în
prezent Republica Moldova poate fi o platformă de convergență a intereselor,
inclusiv investițiilor din cele două spații geopolitice. Dincolo de dilema Est
– Vest și de discuțiile în contradictoriu legate de aderarea la Uniunea
Europeană sau la Uniunea Eurasiatică, autoritățile moldovenești trebuie să
asigure un mediu de afaceri favorabil pentru agenți economici și pentru
investitori din ambele spații/blocuri economice.
Dacă la începuturile sale Moldova a fost o punte de
legătură între nordul și sudul Europei, acum Republica Moldova este un coridor
de legătură între Vest și Est (este o țară de tranzit pentru conducta de gaz
rusesc, pentru rute de transport auto). În ciuda opiniei potrivit căreia actualul
stat moldovenesc se află într-o zonă geografică nefavorabilă – periferică, cu o
conducere inteligentă această așezare geografică poate fi valorificată și în ea
pot fi găsite avantaje.
Conform unei opinii vehiculate în spațiul mediatic, poziția
geografică a Republicii Moldova (periferică, zonă gri) condamnă statul nostru
la instabilitate, sărăcie, insecuritate etc. Îmi place o aserțiune a lui Stephen Covey: „Viața noastră este
rezultatul alegerilor pe care le facem. A da vina pe cei din jur, pe mediu, pe
ceilalți factori exteriori, înseamnă a da acestor lucruri puterea de a ne
controla”. Foarte mult, dacă nu totul, depinde de noi (de alegerile noastre – ale
diriguitorilor țării).
În anumite condiții, poziția geografică a Republicii
Moldova – la hotarul civilizațiilor Occidentală (Euroatlantică) și
Slavo-Ortodoxă (Eurasiatică) – ne poate ajuta. Occidentul s-a consacrat prin respectul
legii, eficiență economică, bună organizare, materializate în tehnologii, drumuri,
produse și servicii de calitate, printr-un nivel de trai ridicat, prin respect
pentru drepturile omului. Toate acestea pot fi (și trebuie să fie) preluate în
statul nostru, dacă vrem să fim performanți și să putem supraviețui în istorie.
Pe de altă parte, spațiul estic, în ciuda istoriei dramatice (vezi consecințele
actelor din 1812, 1940 și 1944 – mai ales crima privind amputarea teritoriului
moldovenesc – a nordului și sudului Basarabiei), este cel cu care suntem legați
spiritual – prin Ortodoxie, care a determinat elemente comune ale
mentalităților celor două popoare.
O misiune a Republicii Moldova trebuie să consemneze cu
ce țara noastră poate fi utilă – atât Occidentului, cât și Estului (prin
exporturile noastre, prin stabilitatea și securitatea pe care să le putem
asigura la noi în țară și la nivel regional, ca stat neutru, cu un statut de
neutralitate recunoscut de actorii importanți). Prin apartenența
noastră la familia limbilor romanice facem parte integrantă din Occident și
trebuie să valorificăm acest fapt. Prin apartenența noastră la Biserica Ortodoxă
facem parte din spațiul panortodox și trebuie să valorificăm și acest fapt.
Occidentul este tezaurul de raționalitate din care putem și trebuie să ne
inspirăm (pentru dezvoltarea organismului nostru statal), așa cum spațiul
ortodox răsăritean (inclusiv învățătura sfinților părinți ortodocși ruși) este un
tezaur de înțelepciune (profunzime duhovnicească) din care putem să ne inspirăm
pentru dezvoltarea sufletului poporului nostru.
Și într-un spațiu civilizațional și în celălalt există și
aspecte negative: viziunea conform căreia banul este măsura tuturor
lucrurilor (sensul vieții omului pe pământ), proliferarea organismelor
modificate genetic, practicile de
afișare a homosexualității, a sexualității în general (a desfrâului –
pornografiei), a „căsătoriilor” între persoane de același sex – profanarea
familiei – în Vest; pe de altă parte, nivelul de dezvoltare economică mai scăzut,
gradul mai mare al delapidărilor și al corupției, respectiv nivelul de trai mai
scăzut în Rusia, crizele economice ale căreia influențează starea economiei în
Republica Moldova. Dacă nu vom opune stavile și nu vom rezista, acestea ne pot
afecta. Atât Occidentul cât și Rusia ne oferă atât beneficii cât și pericole.
Dacă le vom conștientiza, dacă vom ști care sunt valorile, interesele noastre
(și ni le vom apăra), statul Republica Moldova poate supraviețui în istorie, se
poate dezvolta, poate evolua.
Rolul geopolitic al statului moldovenesc la etapa
contemporană este determinat de misiunea țării. Cum nu există o misiune
formulată și asumată, nu se poate vorbi nici de vreun rol geopolitic al RM, în actualul
context regional și global.
Integrarea comunităților
etnice minoritare – factor de consolidare statală
O misiune a statului,
pentru ca să fie pusă în aplicare cu succes, trebuie asumată și de minoritățile
etnice. În Republica Moldova se atestă probleme cu privire la slaba integrare a
comunităților naționale/etnice. Aceste probleme sunt o dovadă a incapacității autorităților
de a edifica un stat viabil în toată perioada de independență (1991 – prezent),
o amenințare la adresa securității societale, respectiv la adresa securității naționale
a statului moldovenesc, făcându-l vulnerabil în fața riscurilor din exterior.
Elaborarea și implementarea unei strategii privind asigurarea securității societale ar avea rol
semnificativ în asigurarea securității naționale a RM.
Slaba integrare în
societatea moldovenească, slaba cunoaștere a limbii de stat
(Moldovenească/Română) de către comunitatea rusofonă denotă faptul că până în
prezent Republica Moldova nu a devenit un stat atractiv pentru comunitățile
etnice conlocuitoare. Succesul unui bun parcurs pe calea modernizării, susținut
de o majoritate consolidată a societății moldovenești, implică eforturi pentru
o mai bună integrare a comunități etnice minoritare.
Pentru a consolida societatea moldovenească, respectiv pentru a asigura securitatea societală – parte componentă indisolubilă
a securității naționale, prin integrarea comunităților etnice minoritare, ar
putea fi întreprinse mai multe măsuri, printre care menționăm:
1.
elaborarea ideii naționale, a misiunii țării, a unui proiect de țară;
2.
desfășurarea unui proces de edificare națională (a națiunii civice
moldovenești);
3.
sporirea rolului Biroului pentru Relații Interetnice (BRI), care poate fi
transformat într-un minister responsabil de elaborarea de politici și strategii
privind securitatea societală;
4.
utilizarea de soft power (putere blândă) pentru a spori atractivitatea
statului moldovenesc în raport cu comunitățile etnice minoritare din interiorul
țării, la fel ca și în raport cu statele lumii;
5.
îmbunătățirea condițiilor de studiere a limbilor materne și a culturilor
proprii pentru minoritățile naționale/etnice.
6.
elaborarea și implementarea de programe privind predarea limbii de stat (Moldovenești/Române), a culturii și
istoriei naționale;
7.
crearea unui canal al postului public de televiziune, care să emită în limba
rusă (după exemplul Estoniei);
În
contextul schimbărilor de ordin geopolitic în plan regional și global se impune
consolidarea statului moldovenesc, așa încât el să poată fi capabil să răspundă
tuturor provocărilor din interior și din exterior.
Fortificarea sistemului de securitate națională: depolitizarea
instituțiilor de forță
Din 1991 până în prezent statul Republica Moldova
încearcă să-și consolideze capacitățile, pentru a confirma statutul de actor al
dreptului internațional. Eforturile privind edificarea sistemului de securitate
națională trebuie să se intensificate, mai ales în prezent, în contextul
instabilității din regiunea Europei de Est. Or, asigurarea securității unui
stat vizează supraviețuirea sa.
În vederea edificării sistemului de securitate națională,
de real folos sunt elaborările științifice ale cercetătorilor internaționali din
domeniul Studiilor de Securitate. Este cunoscută practica guvernanților
moldoveni de împărțire, conform unui algoritm stabilit, a tuturor funcțiilor
înalte în stat. În Republica Moldova pot fi utile aceste considerații ale unor
specialiști consacrați: „În statele dezvoltate, forțele armate și serviciile
de intelligence sunt
separate de viața politică normală, iar funcționarea lor este supusă unor
proceduri elaborate de autorizare. Când o astfel de separare nu există, așa cum
se întâmplă în state slabe (Nigeria sub regimul Abacha, URSS sub Stalin) sau în
statele mobilizate pentru războiul total, multe aspecte ale politicii normale
sunt introduse în sfera securității” [8, p. 50]. Cei trei autori au specificat:
„Conceptul de state puternice și slabe (…) se sprijină pe gradul de coeziune
socio-politică din cadrul statului, care este ridicat în cazul statelor
puternice și diminuat în cazul statelor slabe” [8, p. 73-74].
Privită prin prisma acestor concluzii ale unor experți
occidentali, situația din statul Republica Moldova îl califică mai degrabă ca
fiind unul „slab”, întrucât gradul de coeziune socio-politică din cadrul
statului este redus, iar structurile de forță încă nu sunt separate de viața
politică normală, funcțiile (posturile) respective fiind împărțite între
actorii politici. Este de admis că depolitizarea instituțiilor de forță ale
statului le-ar oferi mai multă stabilitate și instituțiile responsabile de
asigurarea securității naționale vor fi capabile să-și facă eficient datoria.
Același lucru este valabil și pentru funcțiile de consilieri pe probleme de
securitate din instituțiile statului (Președinție ș.a.).
Un stat viabil este cel cu o justiție liberă, cu
instituții ale statului nepolitizate, mai ales cele de forță, și cu o
mass-media liberă.
Concluzii
Tema cu privire
la misiunea statului moldovenesc (a proiectului de țară) este una complexă
și de actualitate. Încă de la originile statalității moldovenești poate fi
constatată o vocație în domeniul asigurării securității în context regional a
noii formațiuni statale. Datorită vocației în cauză statul moldovenesc a
supraviețuit pe parcursul secolelor, el asigurând un echilibru al intereselor
geopolitice ale marilor puteri în regiune. Pe parcursul secolelor statul
moldovenesc a avut un sens, un rost.
La etapa
contemporană se impune identificarea, elaborarea și implementarea unei misiuni
a statului Republica Moldova, care să mobilizeze societatea și politicienii de
la putere și din opoziție, spre depunerea de eforturi întru afirmarea plenară a
țării pe plan regional și global. Misiunea țării ar putea fi axată pe conceptul
de securitate, cuprinzându-se toate
cele 5 sectoare ale sale, stabilite de cercetătorii Școlii de la Copenhaga (politic
– un stat în care este respectată demnitatea cetățeanului; economic – platformă
de convergență a investițiilor din UE și Uniunea Eurasiatică; mediu ambiant –
spațiu în care sunt interzise organismele modificate genetic, în care se produc
produse „bio” și ecologice; societal – diversitate etno-culturală, cu
respectarea specificului fiecărei minorități etnice; militar – neutralitate).
O asemenea
abordare, care s-ar axa pe un rol al statului moldovenesc din perspectiva
securității, ar corespunde și tradițiilor seculare pe care le are formațiunea statală
moldovenească. În cazul concret al Republicii Moldova de astăzi, în elaborarea
misiunii statului se va porni de la statutul de neutralitate, care urmează să
fie recunoscut pe plan internațional. Practic, se impune elaborarea și
adoptarea mai multor strategii privind asigurarea: securității economice, securității
societale, securității politice, securității mediului, securității militare și securității
informaționale.
Inițiativa
elaborării misiunii statale poate aparține președintelui Republicii Moldova,
iar sarcina concretă în acest sens poate fi încredințară consilierului pe
probleme de securitate, ținând cont de faptul că misiunea țării ar trebui să
constituie o contribuție fundamentală la asigurarea securității naționale a
statului moldovenesc. Desigur, președintele poate crea o comisie din care să
facă parte experți în Studii de Securitate – reprezentanți ai mediului
științific (de cercetare). Misiunea țării trebuie inserată într-un proiect de țară. În țara vecină de
peste Prut – România, președintele Klaus Iohannis a creat o asemenea comisie,
care activează în această direcție.
Referințe bibliografice:
1. „Robert Kaplan: «Când ești în Moldova
descoperi că există un sentiment foarte difuz al identității naționale»”, http://www.europalibera.org/a/27597771.html, accesat:
14.03.2017.
2. Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1981.
3. „Marea Britanie iese din UE – Filmul ultimelor 24 de ore care au dus la această
decizie istorică”,
http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/live-brexit-ramane-sau-iese-marea-britanie-din-ue-1426554,
accesat: 24.06.2016.
4. Kissinger, Henry, Diplomația, Editura
All, București, 2013.
5. „Apărătorii creștinătății? Misiunea creștină
a Rusiei e numai fum în ochi”, http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/aprtorii-cretintii-misiunea-cretin-a-rusiei-e-numai-fum-in-ochi/, accesat: 16.03.2017.
6. „Adevărul despre întemeierea Moldovei: o
provincie maghiară de graniță cucerită de un rebel”, adev.ro/oku00xadev.ro/oku00x, accesat:
14.03.2017.
7. Eminescu, Mihai, Publicistică. Referiri
istorice și istoriografice, Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1990.
8. Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadru de analiză, CA
Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Articol publicat în: STATALITATEA MOLDOVEI:
CONTINUITATEA ISTORICĂ
ŞI PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII. Materialele Conferinței științifice internaționale,
24-25 martie 2017, P. 127-143, Chișinău:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conferinta-st_pract-intern_2017.pdf
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conferinta-st_pract-intern_2017.pdf
