Creștinismul a generat o
transformare radicală a fenomenului politic în lume. Practic religia creștină a
determinat trecerea umanității într-o nouă etapă a evoluției: de la
antichitate la modernitate. Statele care au adoptat creștinismul și-au asumat idealul
(visul) creștin. După cum se știe, creștinii sunt în așteptarea celei de a doua
veniri a Domnului nostru Iisus Hristos. Sub conducerea Sa omenirea – neamul omenesc
– își va redobândi pacea și mântuirea de toate relele. Până atunci, împărații,
regii sau domnitorii (principii, cnejii) își propuneau să împlinească voia
Domnului. Ei erau ostași ai Domnului. La luarea deciziilor importante, Ștefan
cel Mare cerea sfatul duhovnicului său – Daniil Sihastrul. Se poate admite că
Principatul Moldovei, ca și alte (celelalte) state creștine ale timpului său,
avea un regim politic apropiat de ceea ce s-ar putea denumi în prezent:
teocratic. Rolul politic al papei în Occident este exemplificator sub acest
aspect. Tradiționaliștii (care mai sunt numiți conservatori – ai tradiției) au
păstrat acest ideal până în prezent.
Cu scurgerea timpului însă, Europa
(mai întâi cea Occidentală, iar apoi și restul) s-a îndepărtat de idealul
creștin (divin). În centrul doctrinei politice în loc de Dumnezeu a fost pus
omul, iar în locul ordinii Sale (poruncilor Sale) au fost puse „drepturile
omului”. Într-un cuvânt, de la teocrație s-a trecut la democrație.
După ce s-au desprins din
chingile regimului totalitar comunist, republicile post-sovietice au îmbrățișat
(la nivel declarativ – indubitabil) idealul democratic. Scopul pe care și-l
propuneau era tranziția la democrație și economia de piață – era vorba de
adoptarea modelului occidental de construcție statală. Numai că până în prezent
(după 25 de ani) idealul proclamat în 1991 nu a fost realizat (așa cum l-au
realizat republicile baltice și celelalte state membre ale blocului socialist).
De ce mai multe republici post-sovietice nu au reușit aceeași performanță – nu
au realizat tranziția la democrație: puterea poporului, respectiv bunăstarea
poporului?
Există mai multe cauze. Una
dintre ele ține de fenomenul politic din perioada ultimilor 25 de ani. Produși
ai regimului totalitar sovietic (cu mentalitate totalitară, oricât s-ar declara
„democrați”), unii inși ajunși politicieni au înțeles că pentru a accede la
putere și mai ales pentru a se menține acolo ei nu au nevoie de un electorat
format din oameni demni și prosperi – cu afaceri, cu stare, așa cum sunt majoritatea
cetățenilor în statele democratice occidentale (clasa de mijloc și cei care au
adunat – prin muncă – capitaluri substanțiale). Pentru a acapara puterea ei
apreciau că au nevoie de oameni lipsiți de resurse, oameni cărora nu li s-ar
permite să se realizeze din punct de vedere material, oameni săraci, care
pentru puține promisiuni (unii pentru suta de lei sau pentru
câte un kilogram de zahăr sau orez înainte de scrutin) sau pentru a-și păstra locul de muncă prost
plătit vor vota „pe cine trebuie”. Într-un stat sărac electorii se transformă
în prostituate – persoane lipsite de demnitate umană, care sunt gata să se
vândă (să-și vândă votul – cu cât sunt mai săraci, cu atât îl vând mai ieftin).
Desigur, nu astfel se prezintă democrația în statele care au reușit să o
implementeze. Într-un stat sărac despre democrație (în adevăratul sens al
noțiunii) mai puțin poate fi vorba. Un stat sărac este departe de idealul
democrației (de idealul creștin, un asemenea stat, înglodat în corupție, delapidări și
degradare morală, este și mai departe).
Dar e bine că cetățenii unui
asemenea stat să înțeleagă ce li se întâmplă și spre ce e bine să tindă.
© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).
