La ediția de sâmbătă, 18.02, a
emisiunii Realitatea românească, de
pe postul Realitatea TV (din
București), realizatorii au invitat mai mulți academicieni – oameni de știință
și scriitori. Ei s-au expus cu privire la problemele actuale ale societății
românești. Nicolae Breban a expus opinia conform căreia în România există un
deficit de demnitate. Cultura îți dă demnitate. Ea este baza internă a unei
persoane, respectiv a unei națiuni. Cine nu are această bază, nu are nici
demnitate. Nu mai avem încredere în noi – a spus N. Breban. Cei care nu au
cultură nu știu cum să-și folosească libertatea. Așteptăm totul de la alții. Cu
alții încheiem contracte, dar nici pe acelea nu știm să le negociem. Cultura este
reprezentată de valori. Cine nu are cultură, este lipsit de valori. Un popor
lipsit de valori culturale este sărac și materialicește. Un alt invitat al
emisiunii a amintit de faptul că 30-40% din pământurile (inclusiv pădurile) din
România au fost vândute străinilor.
Sunt de acord cu această
abordare intelectuală a unor somități ale culturii și științei românești. Dar
cred (am convingerea) că degradarea culturală este o consecință a degradării
morale. Persoane care au pierdut bătălia cu patimile, inși care au devenit
instrumente, în carne și oase, ale dușmanului neamului omenesc – părintele minciunii
– nu pot decât să genereze degradare în jurul lor. Mai ales dacă asemenea inși
ajung la conducerea statului. Și ei nu au cum să nu ajună la conducere, dacă majoritatea
cetățenilor statului sunt degradați moral. Este o lege nescrisă.
Care este ieșirea din mocirlă?
Ridicarea nivelului de cultură, desigur. Dar cultura este mintea. Ea trebuie însănătoșită,
vindecată. Însă mai important este sufletul. Atunci când majoritatea cetățenilor
unui stat sunt angajați în lupta cu patimile, un asemenea popor poate, cu
ajutorul lui Dumnezeu, să se vindece, să se elibereze (mântuiască).
P.S. În Republica Moldova, cu regret, lucrurile se prezintă cam așa: oameni degradați moral => inculți => lipsiți de demnitate.
P.S. În Republica Moldova, cu regret, lucrurile se prezintă cam așa: oameni degradați moral => inculți => lipsiți de demnitate.