Într-o postare de pe o rețea
de socializare a fost expusă o întrebare legată de o curiozitate, urmată și de
o explicație: „Știați că în Japonia singurii cetățeni care nu sunt obligați să
se închine în fața împăratului sunt dascălii? Motivul este că japonezii susțin
că fără dascăli nu pot exista împărați”.
Republica Moldova este țara
unor paradoxuri: judecătorilor, unii dintre care locuiesc în vile luxoase
(proprietăți private), li s-au majorat salariile (probabil, așa încât, cu noile
salarii, în calitate de angajați ai statului, să-și poată justifica averile: casele
și mașinile de lux): din 1 ianuarie primesc salarii cuprinse între 10 și 15 mii
lei [551,87 și 827,81 euro]). În același timp, profesorii universitari (cu grad
științific de doctor și cu grad didactic) primesc câte 3600 de lei (198,67
euro)... Statele avansate sunt în prezent cele în care a fost instituită o
societate a cunoașterii, în care profesorii au salarii pe măsura importanței
lor în respectiva societate. Republica Moldova este un stat înapoiat și
degradat, cu actuala guvernare, în care dacă un profesor universitar
(conferențiar, doctor) se angajează ca muncitor la construcții sau paznic
într-un supermarket, va primi un salariu mai mare decât cel de profesor (conferențiar)
universitar.
Nu spun că judecătorilor nu
trebuie să le fie mărite salariile. Spun doar că au fost mărite salariile celor
unii dintre care locuiesc în case luxoase și care se deplasează în mașini luxoase. Iar
salariile mizere ale profesorilor au rămas aceleași. E un paradox aici.
Căci ca să apară judecăori competenți, bine pregătiți, care să primească
salarii mari, e nevoie de profesori competenți, bine pregătiți, care să-i
pregătească la nivelul corespunzător.
Unii dintre judecători au declarat
în fața jurnaliștilor că această majorare nu rezolvă problema întrucât salariilor
lor sunt tot mici, în comparație cu salariile colegilor din Uniunea Europeană,
Rusia sau Ucraina... Într-adevăr, ce sunt 551,87 – 827,81 euro pe lună pentru
unii care locuiesc în palate, se folosesc de mașini luxoase și merg la odihnă
în stațiuni exotice de pe mapamond? Poate că majorarea ar fi trebuit să fie
făcută selectiv, după evaluarea averilor și în funcție de valoarea averilor de
care dispune fiecare judecător. Dacă cei ce nu își pot justifica averile pot
rămâne în sistem...
Dar e bine ca guvernanții să
vadă esența mecanismului funcționării unui stat contemporan eficient și
competitiv: nimeni nu se naște specialist în oricare domeniu. Fiecare
competență este rezultatul educației, instruirii, formării profesionale. Și
această formare se datorează activității profesionale a pedagogilor. Fără
pedagogi cărora să li se achite salarii decente nu va exista educație,
instruire calitativă în țară. Fără dascăli nu pot exista judecători, diplomați,
funcționari de stat, guvernanți competenți, așa cum nu pot exista nici împărați
în Japonia.
O soluție ar fi menținerea
salariilor mizere pentru profesorii din țară și trimiterea copiilor la studii
în străinătate. Trimiterea copiilor guvernanților sau a oamenilor de afaceri…
Dar cu o asemenea abordare viitorul statului Republica Moldova de departe nu se
vede ca fiind unul luminos.
© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.