Raportul OSCE privind școlile cu predare în grafia latină: erori și clarificări

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

În noiembrie 2012 Misiunea OSCE în [Republica] Moldova şi Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale au făcut public Raportul: „Școlile cu predare în grafia latină, administrate de [Republica] Moldova, în Transnistria. Istoric, situaţia actuală, analiză şi recomandări”. Deși raportul este dedicat problemei celor opt „şcoli cu predare în grafia latină”, el conține unele clișee: „Problema limbii a devenit un factor major ce a contribuit la conflictul secesionist din Transnistria, o regiune de pe malul stâng al râului Nistru, care a revocat pe teritoriul său hotărârile privind declararea limbii române/moldoveneşti ca limbă de stat şi de reintroducere a grafiei latine”.

În primul rând, se știe că nu „problema limbii”, ci faptul că Rusia nu a dorit să cedeze întreprinderile din estul RSSM – inclusiv cele din complexul militar-industrial (deci și teritoriul pe care se află acelea) – a dus la faptul că autoritățile ruse au refuzat să-și retragă armata a 14-cea de pe teritoriul moldovenesc, bucurându-se de sprijinul populației formată din coloniști ruși și rusofoni din orașele estice moldovenești. În al doilea rând, conflictul secesionist a vizat separarea Republicii Moldova de Rusia – succesoarea URSS, proces care nu s-a încheiat cu succes nici până în prezent (așa cum a fost în cazul celorlalte republici fost sovietice), deoarece o parte din teritoriul fostei RSSM (11%) a rămas sub ocupația armatei ruse. Deci, nu regimul de la Tiraspol este cel separatist/secesionist, ci guvernul de la Chișinău.

În al treilea rând, menționez că autorii raportului scriu despre „Transnistria, o regiune de pe malul stâng al râului Nistru” – cu referire la teritoriul moldovenesc necontrolat de autoritățile de la Chișinău. Se știe că toponimul Transnistria vizează teritoriul dintre râurile Bugul de Sud și Nistru. Zona nistreană a Republicii Moldova, aflată sub controlul armatei ruse și a unui regim finanțat de Rusia, cuprinde o parte a Transnistriei (fără satele transnistrene aflate sub jurisdicția autorităților publice centrale de la Chișinău: Pârâta, Coșnița, Pohrebea, Doroțcaia, Cocieri și Molovata Nouă) și o parte din Basarabia – orașul Bender și satele Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. Deci, cuvintele potrivite pentru desemnarea teritoriului respectiv sunt – „zona nistreană”, pe care Federația Rusă a păstrat-o sub control pe teritoriul Republicii Moldova după sfârșitul războiului rece, așa cum după sfârșitul războiului al doilea mondial SUA, Regatul Unit, Franța și URSS și-au păstrat – pentru o vreme – zone de ocupație pe teritoriile RFG și Austriei.

În al patrulea rând, autorii raportului au menționat în „Prefață” că „Utilizarea unor asemenea termeni ca «legislaţie», «lege», «minister», «Sovietul Suprem» şi altor similare privind actele normative, autorităţile de facto şi instituţiile transnistrene nu reprezintă o recunoaştere de către OSCE a acestor acte normative, autorităţi şi instituţii de facto. Aceşti termeni se utilizează în exclusivitate pentru comoditatea cititorului şi pentru a asigura o identificare cât mai apropiată posibil a documentelor, autorităţilor, persoanelor şi instituţiilor specifice”. Totuși, în raportul OSCE se spune că „Transnistria” „a revocat pe teritoriul său (subl. A.L.) hotărârile privind declararea limbii române/moldoveneşti ca limbă de stat şi de reintroducere a grafiei latine”. Dacă OSCE nu recunoaște autoritățile din zona nistreană, atunci poate că ar fi putut evita expresia „pe teritoriul său” cu referire la autoritățile de la Tiraspol, mai ales în condițiile în care atât într-o decizie din 2004 cât și în altele ulterioare (inclusiv în cea din 2012 – cu referire la câteva școli din zona nistreană a RM), CEDO a stipulat clar că zona nistreană respectivă a Republicii Moldova se află sub jurisdicția Federației Ruse, țară care a și fost obligată să achite compensații pentru daunele materiale și morale pe care regimul său de la Tiraspol le-a adus atât grupului Ilașcu, cât și câtorva școli moldovenești din zonă, subordonate Guvernului de la Chișinău.

Toate aceste aspecte ne demonstrează clar faptul că autorii Raportului au dat dovadă de incompetență – necunoașterea unor lucruri elementare legate de zona nistreană a Republicii Moldova, controlată de armata rusă și aflată sub jurisdicția (ocupația) Federației Ruse. Aceste erori – din rapoartele OSCE – sunt posibile și datorită lipsei unui interes din partea OSCE față de viziunea și opiniile societății civile din Republica Moldova – nu a unor ONG-uri formate de persoane care nu au studii și competență în domeniul Relațiilor Internaționale, dar care se dau drept „experți” (și chiar obțin fonduri din străinătate, sunt invitați la talk show-uri), ci – a mediului academic – în speță a cadrelor didactice de la Catedrele de Relații Internaționale ale isntituțiilor de învățământ superior și a cercetătorilor de la Institutul de Integrare Europeană și Relații Internaționale din cadrul AȘM.

Cu toate acestea, faptul că OSCE, împreună cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale, se preocupă de problema școlilor cu predare în grafia latină este îmbucurător.              

            P.S. Mai recomand. 

„Au făcut din Moldova o cârpă!”

            Articol scris pentru Moldova.org:

        Întotdeauna m-a interesat cum văd Republica Moldova conaționalii noștri de pe teritoriile istorice moldovenești trecute prin abuz, la 4.11.1940, de autoritățile sovietice de ocupație, la Ucraina. Ieri am comunicat pe o rețea de socializare cu un prieten din satul Colincăuți, raionul Hotin, regiunea Cernăuți (satul de unde este originar și Înalt Preasfințitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii [Republici] Moldova). Este singurul sat moldovenesc din raionul Hotin. Poate din această cauză, școala din sat a fost ucrainizată încă în perioada sovietică – obiectele sunt predate în limba ucraineană. Totuși, prietenul meu, deși a studiat în școală în limba ucraineană, a absolvit Facultatea de Filologie Română la Universitatea din Cernăuți și este în prezent un scriitor de limbă română cu câteva cărți publicate.

Și iată că ieri, discutând diferite subiecte – am ajuns și la cel privind calitatea politicienilor din Republica Moldova. Recunosc, nu știu dacă replica sa a vizat și cazul dezmățului din rezervația Pădurea Domnească din Fălești, de la 23.12.2012. Cert este însă că, cu referire la politicienii moldoveni, mi-a scris: „ Au făcut din Moldova o cârpă!”. El a pus semnul exclamării.

Desigur, un prim sentiment a fost cel de rușine pentru cei care ne conduc și cărora nu le pasă de țară – de poporul acestei țări. Totuși, pot afirma că replica respectivă m-a și bucurat: dacă a scris cu pasiune, înseamnă cu nu e indiferent cu privire la Republica Moldova. Ca unui prieten, i-am scris mai demult despre cum vedeam soluționarea conflictului din zona nistreană a Republicii Moldova: localitățile populate de ucraineni și rusofoni să revină la Ucraina, iar localitățile moldo-române de pe teritoriile istorice moldovenești din Ucraina să revină la Moldova. Mi-a scris că se îndoiește de fezabilitatea unui asemenea scenariu: în Colincăuți sunt o mulțime de milionari, care știu despre nivelul de trai, fiscalitatea, atitudinea autorităților față de proprii cetățeni în Republica Moldova. Mai mult: prin diferite rețele de traficanți, oamenii de afaceri din Colincăuți aduc clandestin lucrători fără pașapoarte (pentru că din cauza sărăciei – nu le au) ca să muncească la culesul merelor, prunelor ș.a.. Întrucât colincăuțenii i-au văzut pe acei bieți cetățeni ai RM, nu prea ar vrea să fie parte a țării de unde au venit acei sărmani.

Și el (prietenul din Colincăuți), printre alții, m-a readus cu picioarele pe pământ: într-adevăr există precedente internaționale de schimburi de localități: Cehia și Slovacia în 1993, România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 1924, România și Cehoslovacia în 1919 ș.a.. Dar un schimb de localități între Ucraina și Republica Moldova – chiar dacă dreptul internațional oferă precedente în acest sens – nu este posibil atâta timp cât țara noastră este „o cârpă”, adusă în această stare de către politicieni, atâta timp cât populația aptă de muncă din RM care încă nu a plecat peste hotare, abia așteaptă să o facă. În condițiile monopolurilor instituite de guvernare, care fac ca prețurile în RM să fie de câteva ori mai mari decât în Ucraina (comercianții moldoveni cumpără marfa în piețele din Odesa, Cernăuți și din alte orașe), moldovenii și românii din Ucraina nu numai că nu vor să facă parte din statul moldovean, dar probabil mulțumesc lui Dumnezeu pentru că i-a ferit de cele ce se întâmplă în RM și de cei ce conduc această țară.      

Și totuși, tragedia din rezervația Pădurea Domnească pare să producă un reviriment în politica moldovenească: după reacția societății, există o vagă speranță că în cei care au făcut din Moldova o cârpă și și-au șters până acum picoarele de ea se va trezi conștiința datoriei, slujirii și respectului față de popor. Iar dacă nu se va trezi, ei vor fi incompatibili cu acest popor și vor trebui să plece. 

Eminescu – sufletul Moldovei

        Printre personalitățile care m-au marcat sunt două care au avut un impact deosebit: Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Cred că dacă nu ar fi existat ei, nu ar fi existat astăzi nici Republica Moldova – în sensul că ar fi fost o provincie în cadrul Ucrainei sau Rusiei. Dacă conaționalii noștri din zona nistreană sunt astăzi sub jurisdicția Federației Ruse – cu armata rusă de ocupație consolidată acolo – este pentru că mulți dintre ei nu au cultul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Eminescu: astfel, pentru ei tarifele mai mici la utilități prevalează asupra solidarității etnice – dacă mai există în mulți dintre ei o conștiință etnică. Ștefan cel Mare este cel care a dat formă Țării Moldovei: autoritățile și societatea moldovenească întotdeauna vor trebui să se raporteze la spațiul Moldovei lui Ștefan – să aibă grijă de conaționalii de pe teritoriile istorice moldovenești trecute prin abuz de autoritățile sovietice de ocupație, la 4.11.1940, la Ucraina – această grijă este omagiul adevărat adus lui Ștefan. Din păcate, actuala protipendadă se îndeletnicește numai cu depunerea de flori la statuia domnitorului, din centrul capitalei. Republica Moldova are un trup și un suflet. Ștefan este cel care a consfințit trupul țării: și e vorba de tot teritoriul pe care oștenii lui Ștefan și-au vărsat sângele în lupte pentru țară: de la Codrul Cosminului până la Chilia. 

        Dacă Ștefan este simbolul trupului acestei țări, Mihai Eminescu este sufletul ei. Nu există o țară fără suflet. Un teritoriu fără suflet nu poate fi țară. Eminescu este cel care a dat viață intelectuală acestui teritoriu – deci țării. 

        Printre amintirile mele din copilărie este și una de la vârsta de 7 ani, când trebuia să fiu înscris la școală. Locuiam în orașul Drochia, în nordul RSSM și părinții mei au discutat dacă să mă dea la o școală rusă (erau două în oraș) sau la cea moldovenească. Până la urmă, am fost înscris la școala moldovenească. Totuși, întrucât în perioada amurgului imperiului sovietic orașul Drochia era unul preponderent rusofon, gândeam și vorbeam mai mult rusește, în afara programului școlar (inclusiv la antrenamentele echipei de handbal, din care făceam parte). Atunci când, în clasa a noua, l-am descoperit pe Eminescu, am îndrăgit limba în care și-a scris opera. Tot atunci, fiind elev în clasa a noua, într-o noapte am luat trenul spre Cernăuți pentru ca să procur literatură în limba română. Pentru mine, apartenența mea la o etnie și o cultură (o limbă) nu a fost ceva primit în mod automat – ci a fost o alegere. Aș fi putut deveni purtător al culturii și limbii ruse. Dar deoarece, la un moment dat, l-am aflat pe Eminescu, sunt cel care sunt. 

        Iată de ce ziua de naștere a lui Eminescu este, într-un fel, și ziua mea de naștere. M-am născut de două ori – o dată fizic, apoi – mi s-a născut conștiința apartenenței la o limbă, la o cultură, la un neam. Și toată viața mea nu înseamnă altceva decât slujirea limbii, culturii, neamului pe care l-a sfințit Eminescu prin creația sa. 

        Desigur, în prezent, alții sunt cei care fac legea în Republica Moldova. Despre ei – cei de azi – Eminescu a scris profetic încă atunci, în Scrisoarea a III-ea: „Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”. Poetul a adăugat: „Prea v’ați arătat arama, sfâșiind această țară, /Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”. De ziua sa (15.01) politicienii Republicii Moldova vin să depună flori la bustul său de pe Aleea Clasicilor și sunt rugați să spună o strofă dintr-o poezie a sa. Nu pot nici măcar să învețe pe de rost o poezie. Dacă acei politicieni s-ar pătrunde de spiritul eminescian, dacă ar asimila iubirea sa față de țară și neam, Republica Moldova nu ar mai fi o țară de ocară…     

P.S. Miercuri, 16 ianuarie 2013, ziarul „Gândul” a difuzat o înregistrare cu un inginer care se dă drept jurnalist (cristian tudor popescu - ctp), care s-a dat în spectacol afirmând că Mihai Eminescu nu a fost român și nu a fost creștin. Am postat pe Facebook acest comentariu la postarea ziarului „Gândul”: „Toți complexații (inclusiv cei pleșcați) se iau de Eminescu. Li se pare că l-au prins de picioare pe Eminescu dacă se referă la El în public. Li se pare că dacă spun aberații - cuvinte tari („șocante”) la adresa lui Eminescu, li se reduce nimicnicia. După ctp, Eminescu ar fi trebuit să-l întrebe pe el (ctp) dacă să fie sau nu român (ctp a spus că „Eminescu nu a fost român”). Se pare că ctp este un rasist (el crede că există „un sânge românesc”, iar Eminescu nu a avut acel sânge[?]). Că Eminescu a fost „ateu” - care e treaba lui ctp? Cu ce ocazie un nimeni să se refere la convingerile religioase ale lui Eminescu? Poetul a avut multe poezii de factură creștină. De altfel, ceea ce a spus ctp confirmă genialitatea Poetului - nimicurile întotdeauna se vor lua de el - le va sta în gât, și ei vor vorbi despre Eminescu „Înșirând cuvinte goale, /Ce din coadă au să sune”. Numai un imbecil se poate apuca să-l judece pe Eminescu: a fost sau nu a fost creștin, român ș.a.. Cu câtă „plăcere” - expresie a trăirii sale interioare de nimicnicie - vorbea ctp despre Eminescu și se admira: chipurile, cei care îl privesc vor fi uimiți. Eu nu am fost uimit: știam că ctp este un nimic, din gura căruia nu pot să iasă decât nimicuri: cuvinte lipsite de sens. cpt, din unghiul său, nu e capabil să-l vadă pe Eminescu, ci proiectează peste Poet mârșăvia și ticăloșia din mintea sa de ratat”. 

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, am adus câteva argumente - citate: „Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea domnului” (Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ed Științifică și Enciclopedică, Buc., 1981). „(...) Dumnezeu e mișcarea, numai trebuie să vă luminați fiecare în înțelesul lui, pentru că Dumnezeu e lumină” (Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ed Științifică și Enciclopedică, Buc., 1981, p. 292). Greu de calificat drept „ateu” pe o personalitate care are o asemenea viziune... Am încheiat cu următoarea concluzie: „Desigur, Eminescu a fost o personalitate complexă. De aceea, un înapoiat ca ctp nu poate să spună despre Eminescu ce a fost sau ce nu a fost. Nu poate păduchiul să-și dea cu părerea despre un munte”...

Condamnarea lui Alexandru Coliban: marca regimul autoritar de la Tiraspol

Condamnarea la doi ani și șase luni, de către o instanță nerecunoscută din zona nistreană, la 9 septembrie 2012, a cetățeanului Republicii Moldova Alexandru Coliban (în vârstă de 22 ani) are mai multe semnificații. Fapta lui Alexandru Coliban a constat în recrutarea unor tineri care să distribuie afișe electorale în favoarea candidatului Anatolii Kaminski – cel sprijinit de Moscova – respectiv, împotriva candidatului Șevciuk. Într-o societate democratică lupta electorală presupune utilizarea afișelor electorale: atât în sprijinul unui candidat, cât și împotriva altora, care (candidați) le pot califica drept „calomnii”. Interpretarea acestor informații drept calomnii este însă subiectivă. De exemplu, pe un afiș electoral, cu referire la E. Șevciuc, este inscripționat: „El a studiat în Anglia, are un cont în Elveția, dar vrea să devină președinte în zona nistreană [Pridnestrovie]”. În Republica Moldova liberă aceste date ar fi constituit un punct forte al unui candidat electoral. Dar în zona nistreană, în care mentalitatea antiburgheză/anticapitalistă este încă la modă în comunitate, E. Șevciuk s-a supărat pentru publicarea acestor informații, ca și a celora care relevă faptul că are „un ranch[o]”. Întrucât pedeapsa penală pentru calomnie a fost exclusă din „codul penal” nistrean, respectiv pe acest capăt de acuzare Alexandru nu a putut fi condamnat, procurorii l-au acuzat, iat instanța la condamnat „pentru împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau împiedicarea activității organelor electorale” urmare a distribuirii unor materiale denigratoare la adresa candidatului Evghenii Șevciuc, în campania pentru alegerile „prezidențiale din noiembrie-decembrie 2011, alegeri câștigate de Șevciuk. Se știe că Al. Coliban nu a împiedicat nimănui accederea fizică la cabinele de vot. În același timp, nu el este autorul mesajelor de pe afișele electorale respective. O expresie din lumea antică spune, pentru asemenea cazuri: „Nu omorâți mesagerul”.  

Condamnarea pare a avea câteva motive. În primul rând, în dorința lui Șevciuk de a se răzbuna (semn al faptului că regimul său este unul slab, ca și calitatea persoanei sale), Al. Coliban pare un țap ispășitor: organizatorul campaniei la care a luat parte Alexandru – cetățeanul ucrainean Dmitrii Gasanenko – a fost condamnat la trei ani privațiune de libertate de către o instanță nistreană, dar a fost eliberat din detenție ca urmare a implicării directe a reprezentanților Federației Ruse și nemijlocit a lui Serghei Narîșkin, președintele Dumei de Stat a Federației Ruse. Din păcate, autoritățile moldovenești nici nu au intervenit direct pentru eliberarea cetățeanului țării noastre, nici nu l-au rugat pe același S. Narîșkin să ceară eliberarea lui Al. Coliban, care s-a implicat în campania electorală a candidatului sprijinit de Moscova. De altfel, în ultima perioadă de timp, este vizibilă pierderea încrederii între Tiraspol și Chișinău. Iar cazul lui Coliban pare să fie un nou instrument de presiune în negocierile dintre cele două părți.

Acest caz a scos la iveală faptul că zona nistreană alunecă spre un regim autoritar de factura celui al lui Aleksandr Lukașenko, instaurat în Belarus. Caracteristicile sale sunt acestea: sunt asigurate condiții cât de cât normale de viață pentru populație, dar nu sunt respectate drepturile omului. Într-adevăr, tarifele, prețurile la medicamente, produse alimentare și alte mărfuri în zona nistreană sunt mai mici decât în Republica Moldova liberă, în schimb libertățile omului sunt departe de a fi garantate. Inclusiv în ceea ce privește libertatea presei: sunt cazuri când jurnaliști sunt nevoiți să părăsească zona nisteană (cazul cel mai cunoscut e cel al lui Roman Konopleov, refugiat în Rusia). Cazul lui Al. Coliban este și o intimidare a celora care se vor mai angaja pe viitor să în sprijinul contracandidaților actualului lider de a Tiraspol. În fond, cazul Al. Coliban discreditează o dată în plus regimul de la Tiraspol.

Și, fără îndoială, cazul lui Coliban arată cu claritate neputința (și nedorința?) autorităților moldovenești de a asigura securitatea și drepturile cetățenilor Republicii Moldova. 

http://politicom.moldova.org/news/condamnarea-lui-alexandru-coliban-marca-regimul-autoritar-de-la-tiraspol-opinie-234882-rom.html

Интервью украинскому СМИ

Дал интервью украинскому СМИ. О ситуации в P. Молдовa, об обстановке в Приднестровье. 

Clasa politică? Clasa vânătorilor!

              Articol scris pentru Moldova.org:   

       Cazul omorului la vânătoarea din Pădurea Domnească, din raionul Fălești (23.12.2012) este simptomatic pentru starea lucrurilor din Republica Moldova. Fostul șef al statului Vladimir Voronin a declarat de mai multe ori că se îndeletnicește cu vânatul (la fel ca sus-pușii din actuala protipendadă). În fond, printre multele (dacă nu toate) aspecte care constituie continuitatea în politica moldovenească (în pofida schimbării partidelor de la guvernare) se înscrie și acesta: „clasa politică” din Republica Moldova este iubitoare de vânători (acțiunea de a vâna). Am mai spus că nu folosesc expresia „clasă politică” cu referire la oamenii politici (putere și opoziție) din Republica Moldova. Chiar dacă nu sunt marxist – după părerea mea, principiul marxist al luptei de clasă este un indiciu al faptului că este vorba de o ideologie teroristă, care trebuie scoasă în afara legii și condamnată – consider că termenul „marxist” de clasă poate fi utilizat. Sunt o realitate comunitățile celor care au diferite ocupații profesionale. Astfel, avem o clasă a intelectualilor (profesori, medici ș.a.), a agricultorilor, a muncitorilor (din întreprinderi industriale ș.a.), o clasă de mijloc – a micilor proprietari: cu cât mai numeroasă este această clasă într-un stat, cu atât mai bogat este statul respectiv (din păcate, autoritățile moldovenești nu fac nimic pentru creșterea ponderii clasei de mijloc, tot mai mulți membri ai căreia își transferă afacerile peste hotare – deci, autoritățile moldovenești nu vor ca RM să devină un stat prosper).

Refuzam să folosesc expresia „clasă politică” deoarece nu există în Republica Moldova, așa cum există în Occident, o comunitate de oameni care, fiind implicați (dedicați) domeniului politic, s-ar afla în serviciul societății. În primul rând, deoarece – spre deosebire de clasa agricultorilor sau clasa intelectualilor – politicienii nu sunt constanți. Astăzi sunt la putere, mâine (asemenea celor din PPCD sau din alte partide uitate) – sunt în afara domeniului politic (cu toate că, atunci când se află la putere sau în opoziția parlamentară, cu toții se cred veșnic în instituțiile statului). În al doilea rând, fiindcă spre deosebire de aceleași clase tradiționale – care dau rod – politicienii nu numai că nu se preocupă de ceva concret: creșterea puterii de cumpărare, a veniturilor (salariilor și pensiilor) cetățenilor, dar nici măcar nu le e rușine de faptul că Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa (de faptul că în zona nistreană, aflată în afara jurisdicției RM, pensiile sunt mai mari, iar prețurile la produse, tarifele la utilități sunt mai mici). În al treilea rând, pentru că se crează impresia că își doresc să ajungă și ajung la guvernare nu pentru ca să servească societatea, ci pentru ca să-și rezolve problemele personale și pentru ca să fie ei slujiți de societate: or, salariile și veniturile lor devin tot mai mari în condițiile sărăcirii societății.

Deci, neavând la îndemână o expresie mai adecvată pentru Republica Moldova, care să-i desemneze pe politicieni, întâmplarea nefericită din pădurea din Fălești ne-a oferit una: conștientizând una dintre îndeletnicirile favorite ale politicienilor (inclusiv a celora din puterea judecătorească) putem spune că avem în RM o clasă a vânătorilor (persoane care vânează). Aceștia se află la putere în RM. Despre ceea ce vânează aceștia ne-a spus încă Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-ea: „Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”. Poetul a adăugat: „Prea v’ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”.

„Clasa vânătorilor” se descurcă în orice situație: este fidelă principiului lui Niccolo Machiavelli (sec. XVI): scopul scuză mijloacele. Cum scopul vânătorilor este să vâneze, atunci când aceștia ajung la putere se profilează pericolul ca întreg teritoriul RM să devină o Pădure Domnească: domeniu de vânat. Problema care a fost ridicată de cazul din 23.12.2012 este aceasta: cum am face ca la conducerea țării Moldovei să nu avem „o clasă a vânătorilor”, ci o clasă politică; cum am face ca vânătorii să plece din funcțiile în care ar trebui să ajungă persoane care să se sacrifice pentru această țară, nu să vâneze în ea ca în pădure…

CINE SUNTEM NOI: FĂRŞEROŢI SAU ROMÂNI MACEDONENI?

           Postez un articol pe care mi l-a trimis ca să-l public Donila Pipa, profesoară la Universitatea Vitrina din Tirana, Albania. De remarcat că graiul aromân este foarte asemănător cu cel moldovean: chiept, chiale (în Moldova: chele), ficior, lapti, căldare (în Muntenia se folosește mai mult: găleată), pi mini, pi tini, pi el ș.a.. Sunt interesante aceste similitudini, care într-o țară normală ar face autoritățile să fie interesate de conațonalii noștri din statele balcanice – Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia – care sunt rupți de trunchiul etniei lor – cel daco-roman (de pe malul stâng al Dunării și din Dobrogea și Timoc). Dar în condițiile în care autorităților moldovenești nu le pasă de moldo-românii din teritoriile istorice moldovenești încorporate prin abuz, de conducerea URSS, la 4 noiembrie 1940, Ucrainei, să ne mire că nu au preocupări legate de frații noștri din Balcani? Iată articolul:

 

            În acest articol prezentăm patru probe pentru a dovedi ce suntem noi. Străinii care au scris câte ceva despre noi atunci când ne-au descoperit din întămplare, ne-au identificat ca neam aparte, ca entitate etnică diferită de cele patru etnii balcanice; două vechi: albanezii şi grecii, şi două noi, venetice în Peninsula Balcanică: sârbii şi bulgarii.

            Vom face o scurtă incursiune în istorie şi vom prezenta fapte. În general, toţi aceşti străini – istorici de profesie sau de ocazie – afirmă răspicat că neamul cu identitate diferită de acelea care sunt constituite în popoare cu teritorii delimitate, adică ţări, se deosebește în mod cu totul clar prin limbă, prin graiul vorbit, grai care este de origină latină, grai care în structura lui incipientă este unul sau a fost unul şi acelaşi cu graiul daco-român, cu graiul vorbit de către poporul român, cel legat şi înfrăţit cu glia cuprinsă între Tisa şi Nistru, între Dunăre şi Carpaţii septentrionali ce se întind până dincolo de Cernăuţi.

Acest grai, această probă [prima] evidentă, dar de o importanţă primordială, nu numai că se deosebeşte de limbile popoarelor albanez, grec, sârb şi bulgar, dar mai semnificativ de orice, el ne leagă indestructibil de poporul daco-român, de poporul român din care ne-a rupt în anii 271-273, atunci când împăratul Aurelian, printr-o evaluare greşită a situaţiei, şi-a retras legiunile la sud de Dunăre. Şi acum să arătăm cât de puternică este această probă, cât de convingătoare este ea. O redăm în două coloane pentru a se compara:

Graiul Daco-Român	Graiul Macedo-Român
Om	Om
Trup	Trup
Cap	Cap
Păr	Per
Frunte	Frămte
Ochi	Ocliu
Nară	Nare
Gură	Gură
Grumaz	Grumadz
Guşă	Guşă
Umeri	Umiri
Piept	Chiept
Pântec	Păntic
Braţ	Braţ
Mână	Mână
Deget	Deadzit
Unghie	Unglie
Picior	Cicior
Pulpă	Pulpă
Geninchiu	Genucliu
Inimă	Inimă
Plămâni	Plămâni
Ficat	Hicat
Splină	Splină
Rânză	Rănză
Maţe	Maţe
Piele	Chiale
Carne	Care sau carne
Os	Os
Bărbat	Bărbat
Muiere	Muliere
Fată	Feată
Fecior	Ficior
Nevastă	N'eastă
Casă	Casă
Mă duc acasă	Mi duc acasă
Foc	Foc
Pară	Piră
Jar	Jăr
Lemn	Lemn
Fag	Fag frunză, frănză
Apă, izvor, fântănă	Apă, izvur, fântănă
Pâine caldă	Păni caldă
Făină	Fărină
Grâu	Gârn
Tărâţe	Tărţi
Aluat	Aluat
Oaie, berbec	Oaie, birbec
Capră, ţap	Capră, ţap
Cal, iapă	Cal, iată
Miel	Niel
Ied	Ied
Lapte	Lapti
Oală	Oală
Caş	Caş
Zer	Dzăr
Căldare	Căldare
Fierbe	Hiearbi
Închide, deschide	'nclide, disclide
Bună ziua	Bună dzua
Noaptea bună	Noaptea bună
Dimineaţa, seara	Tahina, dimineaţa, seara
Munte înalt	Munte analt
Albastru	Nabalstru
Fiu, frate, soră	Hiliu, frate, soră
Bunic, bunică	Papu, mumă şi maie
Tânăr	Tinir
Eu, tu, el	Eu, mini, tini, el
Pe mine, pe tine, pe el	Pi mini, pi tini, pi el
Noi, voi, ei	Noi, voi, eli
Al nostru, a noastră	A nos, a noastră

 

Cititorul va observa asemănarea cuvintelor şi îşi va dea seama că neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi ele au intervenit nu numai la despărţirea în spaţiu – geografică – dar şi cea de durată, cea de secole întregi.

Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri care au luat naştere, din acelaşi amestec traco-român, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, greşesc. Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate, sprijiniţi pe marele, unicul adevărat că:

1.      Noi, toţi românii macedoneni, suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi şi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni, până la pindeni şi până la toţi cei ce îşi spun rămân ori armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor îşi spun vlahi.

2.      Noi, toţi românii macedoneni, menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permanente şi cu munţi de jertfe omenşti, să se constituie, în cele de urmă, într-un stat stăpân pe destinele lui proprii româneşti şi pe o ţară al cărei teritoriu este unul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbuni traci sau geto-daci. 

3.      Noi, toţi românii macedoneni, în număr cel puţin de două milioane, aflaţi şi în timpul de azi, în cuprinsul celor 4 ţări balcanice, suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel al doilea secol al erei creştine, în condiţiunile înregistrare de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinând acest fapt, aşa cum am mai spus, este limba.

A doua probă este meseria noastră [tradițională] de oierit, la fel ca la daco-români. De acest lucru nu  o să vorbesc mult, pentru că acest lucru se ştie.

O a treia probă ce poate susţine teza că suntem români plecaţi din Carpaţi este un fapt cu o semnificaţie minoră, dar nu și neglijabilă. Un [a]român fărşerot, într-o vară, a fost în orăşelul Novaci, aşezat la poalele muntelui Parângul, în judeţul Gorj. În piaţa acestui orăşel, el a văzut femei muntence cu traista sau desagii pe umăr. Traistele, desagii acelor muntence sunt la fel în totul [ca și la noi]: ca ţesătură, ca desen şi culoare, cu traistele şi desagii fărşeroţilor. Nici o deosebire, absolut nici una! Dacă ai să cauţi în toată Macedonia, în toată Albania, în toate casele grecilor, albanezilor, nu găseşti o traistă sau desagă asemănătoare cu cele ale românilor macedoneni sau cu cele ale fărşeroţilor. Iar dacă cumva se găseşte una, aceasta este neapărat lucrată, făcută de sfănta mână a fărşeroatei sau de mâna româncei şi cine ştie cum a putut ajunge în casa grecoaicei sau în casa albanezei.

Cea de a patra probă şi ultima cu ajutorul căreia mai adaug o proptea pentru a întări teza mea, este un obicei peste care mulţi trec cu uşurinţa observatorului superficial: Mărţişorul! Românul macedonean, deci şi fărşerotul, are obiceiul ca la 1 Martie, să pună fetelor şi mai mici şi mai mari, dar şi nevestelor şi băieţilor până ajung flăcăi un Mărţişor la încheietura mânii, adică două fire, unul alb, celălalt roşu, răsucită la un loc. Românii practică acelaşi obicei, cu diferenţă că ei (în timpurile moderne, dar cred că nu şi în vechime) le leagă sau agaţă acest Mărţişor la piept. Credinţa a fost că el Mărţişorul este vestitorul Primăverii.

             Aceste probe grăiesc cu putere că noi – fărşeroţii, ca şi toţi macedonenii şi istrienii suntem iviţi, desprinşi din Coastea Daciei şi a Romei, suntem os din osul lui Cezar, din osul lui Traian, şi carne din carnea Daciei Felix. Să nu căutăm originea noastră acolo unde nu este.

Cele patru probe, Limba, Oieritul, Traista-Desagă, Mărţişorul – strigă sus şi tare că noi suntem români; români macedoneni sau români fărşeroţi. Iar graiul nostru este cel din primele faze ale formării lui şi vorbit, meşteşugit de noul popor român, noul neam românesc, deci acelaşi cu graiul vorbit de cei care trăiesc în rotunda şi binecuvântata ţară România.

Încheiem cu civintele lui Constantin Colimitra [scriitor aromân/fărșerot: fhttp://www.aromanul.ro/biografii/a-c/item/186-colimitra-constantin], valabile pentru toţi români fărşeroţi sau macedoneni în toată lumea:

„Fii ai noştri, nepoţi ai noştri, strănepoţi şi voi toţi cei ce veţi veni după ei, în viaţă, trebuie să ştiţi că România este Patria, România este Ţara, ea vă este temeiul pe care puteţi înălţa orice vis, oricât de măreţ, Ea vă este casa, Ea vă este aşternutul, Ea vă este căpătăiul pe care să puneţi capul pentru a trage un dulce somn de noapte, Ea vă este Steaua Polară ce vă veghează viaţa şi toate rosturile vieţii voastre. De aceea rugaţi-vă Dumnezeului nostru să o ţină sănătoasă, puternică şi frumoasă în vecii vecilor”.

Nikolla Pipa
Donila Pipa
(Albania)

http://www.aromanii.ro/aromanii/etnogeneza.html