PL: „cinste”, „profesionalism” și „încadrare în echipă”

Articol scris pentru Moldova.org:  

Astăzi Partidul Liberal l-a desemnat pe fostul Ministru de la Ministerul Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, în calitate de candidat la funcţia de şef al Agenţiei Molsilva. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul Consiliului Republican al Partidului Liberal, care s-a întrunit astăzi într-o şedinţă cu uşile închise. Liberalii nu au făcut publică și candidatura pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului.

Desemnarea lui Ion Cebanu a avut loc după ce miercuri, 6 februarie a.c., prim-ministrul Vlad Filat a declarat că așteaptă ca Partidul Liberal să înainteze candidaturi pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului, specificând că are câteva cerințe față de viitorul membru al Cabinetului de Miniștri – „să fie profesionist” și „să se încadreze în echipa guvernamentată”. De „profesionist”... nu știu cum economista Maia Sandu răspunde acestei cerințe la Ministerul Educației (sau medicul Anatol Șalaru la Ministerul Transporturilor). Cât privește „să se încadreze în echipa guvernamentală”... e clar că un membru al PL nu se încadrează din start: căci dacă V. Filat și M. Ghimpu sunt certați, oamenii fiecăruia dintre cei doi țin, fiecare, cu șeful său. De aceea, la o relație cordială între șeful PLDM (tot el, primul ministru) V. Filat și un candidat liberal pentru funcția de ministru (sau șef al Agenției Moldsilva) să ne așteptăm nu cred că e cazul...

Ședinţa Consiliului Republican al Partidului Liberal s-a desfășurat astăzi cu uşile închise, deoarece liderul PL Mihai Ghimpu este supărat pe mass-media – pe ziarul „Adevărul”, dar mai ales pe postul de televiziune „Jurnal TV”. Se știe că miercuri, 6 februarie a.c., la întâlnirea cu studenții de la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene din Chișinău, șeful Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat „(...) ei [„Jurnal TV”] murdăresc un om care este curat și cinstit”, dând jos de pe masă microfonul postului respectiv de televiziune. E bine că liderul PL nu s-a calificat drept „un sfânt” și nu a cerut să i se pupe mâinile. El este șeful unui partid din AIE, care - după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Președinției - și-a împărțit cu ceilalți colegi de alianță posturile de membri ai CCA, care în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului trebuie să revină reprezentanților societății civile - deci cei care ajung acolo nu trebuie să fie aserviți politic (partidelor). Nu e cinstit să scuipi pe legea Republicii Moldova și să uzurpezi puterea în stat, prin a pune mâna pe funcții în care oamenii partidului tău nu au ce căuta... Se pare că „cinstea” înseamnă altceva pentru M. Ghimpu...

Este interesant că atunci când a blocat alegerea reprezentantului societății civile Galina Bostan în Consiliul Național de Integritate (CNI), se pare că Mihai Ghimpu a crezut că își consolidează relația cu mass-media, care este parte a societății civile. Cred că liderul PL, sfidând societatea civilă din Republica Moldova, a calculat greșit, crezând că ea (societatea civilă moldovenească) este una inertă și amorfă. Dar reacția societății civile a fost una pe măsură. De aceea, astăzi M. Ghimpu și-a ținut ședința structurii sale de partid cu ușile închise – el însuși s-a izolat de societate, simțind că nici societatea (anume, acea societate civilă) nu îl agreează mai mult decât agreează el postul „Jurnal TV”. 

De ce Republica Moldova aparține civilizației Occidentale

          Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la publicarea în revista “Foreign Affairs” (Volume 72, No.3, 1993, p. 22-49) a articolului “The Clash of Civilazations?” („Ciocnirea civilizațiilor?”), semnat de cercetătorul american Samuel P. Huntington (1927-2008). În 1997 Huntington a publicat volumul “The Clash of Civilazations and the Remaking of the World Order” („Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”) – de data aceasta fără semnul întrebării la sfârșitul titlului. Articolul din 1993, redactat, se pare, mai ales sub impresia războiului din fosta Iugoslavie, a propus o nouă viziune cu privire la relațiile internaționale în epoca post Război Rece: a avut loc trecerea de la o lume bipolară, împărțită pe criteriul ideologico-politic (două sisteme/blocuri de state – democratice și comuniste) la o lume multipolară împărțită în opt civilizații, după criteriul religios. Cele opt civilizații sunt: Occidentală, Confucianistă, Japoneză, Islamică, Hindusă, Slavo-Ortodoxă, Latino-Americană și „posibil” Africană. În volumul publicat ulterior, Huntington a adăugat o a noua civilizație: Budistă.

Pot fi aduse mai multe critici cu privire la teoria lui Huntington. De exemplu, nu toate civilizațiile au un centru de putere, așa cum vedem în cazul civilizației Africane (chiar autorul se îndoia cu privire la ea, scriind „posibil [civilizația] Africană”). Apoi, în conformitate cu viziunea cercetărotului american, Grecia, Bulgaria și România ar trebui să facă parte din Civilizația Slavo-Ortodoxă – în calitate e state cu populații majoritar ortodoxe. Totuși, Grecia în 1981, iar Bulgaria și România în 2007 au devenit state membre ale UE, integrându-se în spațiul civilizațional Occidental. Republica Moldova, în lumina teoriei în cauză, ar aparține spațiului Slavo-Ortodox. Poate din această cauză Huntington s-a referit doar într-un alineat la situația din estul RM: „După ce Moldova a devenit independentă, o dată cu colapsul Uniunii Sovietice, mulți gândeau la o eventuală unificare a sa cu România. Teama că așa ceva ar putea să se întâmple a stimulat o mișcare secesionistă a estului unificat al republicii, care a avut sprijinul tacit al Moscovei și pe cel activ al Armatei a 14-a ruse, ceea ce a dus la crearea unei Republici Transnistrene. Totuși, sentimentul moldovenesc de unire cu România a intrat în declin, în replică la problemele economice ale ambelor țări și la presiunea economică rusă. Moldova s-a alăturat C.S.I. și legăturile comerciale cu Rusia s-au extins. În februarie 1994, partidele pro-ruse au avut un succes covârșitor în alegerile parlamentare” (S.P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”, Ed. „Antet”, București, f.a., p. 241).

Astfel, războiul din 2 martie – 21 iulie 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova a fost aproape trecut cu vederea de către cercetător, probabil deoarece el l-a văzut ca unul intracivilizațional. Totuși, detaliile referitoare la faza fierbinte a acelui conflict scot în evidență un lucru de o semnificație deosebită: apartenența Republicii Moldova la un spațiu civilizațional (cel Occidental). Este știut faptul că războiul din Cecenia a reprezentat și un conflict civilizațional, ținând cont de faptul că acolo au venit luptători din alte state musulmane (unii dinre ei devenind comandanți ai comandourilor rebelilor – de exemplu Hatab, originar din Iordania). La fel s-a întâmplat și în Bosnia. Un conflict civilizațional antrenează luptători din mai multe state, uniți de aceeași religie, care luptă împotriva purtătorilor altei religii.

În războiul din 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova, după cum se știe, au participat grupuri de cazaci și mercenari din Rusia și Ucraina. Faptul că acest lucru a fost posibil, demonstrează că Republica Moldova nu face parte din același spațiu civilizațional cu Rusia (în pofida religiei comune – Creștin-Ortodoxe). În contextul teoriei lui Huntington – fără a reduce din valoarea viziunii sale – putem afirma că exemplul Republicii Moldova – cu conflcitul ruso-moldovenesc din 1992 – constituie o excepție ce confirmă valabilitatea respectivei teorii. Faptul că acel conflict a antrenat participarea cazacilor și mercenarilor din Rusia – alături de armata regulată (a 14-cea) rusă – arată clar că Republica Moldova nu se află în fața unei dileme geopolitice: Vest-Est. În lumina acestui fapt, putem afirma că Republica Moldova aparține de drept civilizației Occidentale. Dar argumentele în acest sens sunt mai multe.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Planul de soluționare a conflictului din zona nistrană a Republicii Moldova

         Auzim des aceeași imputare autorităților de la Chișinău: care este planul (propunerile) guvernului moldovean privind soluționarea conflictului din zona nistreană? Un asemenea plan nu există. A fost exprimată doar dorința guvernelor care s-au perindat prin clădirea din Piața Marii Adunări Naționale nr.1 privind reintegrarea zonei nistrene – adică privind extinderea jurisdicției guvernului de la Chișinău asupra zonei respective. Un asemenea plan – elaborat de autoritățile de la Chișinău, nu există din simplul motiv că este rezultatul a ceva, nu se poate lua din vânt, sau din nimic. Un plan (de acțiuni) rezultă din tactică, tactica rezultă din strategie, strategia rezultă din politică, politica rezultă din viziune, viziunea rezultă din misiune. Cum autoritățile Republicii Moldova niciodată nu au elaborat misiunea statului, nici nu le putem pretinde un plan (de acțiuni) cu privire la soluționarea conflictului din zona nistreană.

Atunci când activitatea autorităților moldovenești nu poate fi calificată decât drept amatorism, alți actori internaționali au propus planuri de soluționare a conflictului din Republica Moldova. Astfel, în 2002 OSCE a propus la Kiev un prim asemenea plan. În 2003 Rusia a propus documentul care a fost denumit „Planul Kozak”. În fine, în 2005 Ucraina a propus documentul care a fost denumit de presă „Planul Iușcenko”. Nu există până în prezent un plan al autorităților Republicii Moldova. Cum un plan vizează un document acceptat de părțile în conflict, Legea din 22 iulie 2005 „cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)” nu constituie un asemenea plan, ci un impas.

Mărturisesc că viziunea mea cu privire la soluționarea conflictului a evoluat în timp. Într-o primă etapă am considerat că modelul din Kraina (Croația) – retragerea trupelor sârbe în 1992 din Kraina, care a reprezentat soluționarea conflictului din acea regiune – putea constitui un precedent pentru soluționarea conflictului din zona nistreană, prin retragerea trupelor rusești. Apoi am considerat că o soluție ar fi utilizarea câtorva precedente din dreptul internațional cu privire la un schimb de localități între două state. Astfel, în 1993 Cehia și Slovacia au agreat un schimb de localități. În 1924 România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor au efectuat un schimb de localități. În 1919 România și Cehoslovacia a efectuat un schimb de localități în Maramureș. Chiar dacă Republica Moldova a recunoscut granița impusă de regimul sovietic de ocupație, la 4 noiembrie 1940, am crezut că autotirățile Republicii Moldova ar putea propune Ucrainei restituirea localităților populate de etnici ucraineni și rusofoni din Transistria moldovenească, în schimbul unor localități populate de moldo-români din sudul și nordul Basarabiei, ținutul Herța și nordul Bucovinei.

În fine, în ultima perioadă de timp, tot mai mult mă conving că soluționarea conflictului din zona nistreană ține de ceva foarte concret și clar: ridicarea nivelului de trai din teritoriul aflat sub jurisdicția guvernului de la Chișinău. Pentru ca să spere la o reintegrare a zonei nistrene, autoritățile de la Chișinău trebuie să facă Republica Moldova atractivă pentru zona nistreană. Atâta timp cât în zona nistreană pensiile sunt mai mari, iar tarifele, prețurile în supermarket-uri și la piațe sunt mai mici decât în teritoriul aflat sub jurisdicția RM, o condiție inalienabilă a reintegrării este ridicarea nivelului de trai al populației statului moldonenesc. Nu e condiție obligatorie. Putem presupune că dacă se va ajunge la situația când nivelul de trai din Republica Moldova liberă va fi peste nivelul de trai din zona nistreană, comunitatea etnicilor ruși și cea a etnicilor ucraineni ar putea fi oricum împotriva reintegrării cu Moldova. Dar acum împotriva reintegrării (deoarece nivelul de trai în Republica Moldova este inferior celui in zona nistreană) este și comunitatea moldovenilor din zona nistreană…    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Mesajul Rusiei cu privire la în zona nistreană a Republicii Moldova: „avem voință”

Pe 6 februarie la Tiraspol a avut loc conferința internațională „Armonizarea legislației cu cea rusească – cale magistrală de dezvoltare a statalității nistrene”, prezidată de președintele Fundației pentru dezvoltarea societății civile „Diplomația publică” din Federația Rusă, Alexei Kocetkov. Deși acțiunea este organizată de o fundație care se ocupă de diplomația publică, se crează impresia că responsabilii sau nu cunosc sensul noțiunii respective, sau o folosesc ca pe un paravan pentru realizarea altor scopuri. Or, se știe – și cred că nu numai de către studenții de la Catedra de Relații Internaționale a USM, cărora personal le-am predat un curs pe această tematică – există câteva tipuri de diplomație: clasică (tradițională), parlamentară, publică ș.a.. Diplomația publică vizează implicarea unor personalități din cadrul societății civile, în vederea promovării intereselor unui stat, în cadrul unor contacte cu personalități ale societății civile din alt stat. La conferința de la Tiraspol însă au participat, din partea Federației Ruse: președintele Comitetului din Duma de Stat (DS) a FR pentru problemele proprietății, tot el – „coordonator al grupului parlamentar pentru interacțiunea cu Sovietul Suprem al RMN”, Serghei Gavrilov; președintele Comitetului din DS a FR pentru legislația constituțională și dezvoltarea statului, Vladimir Plighin; adjunctul președintelui Comitetului din DS a FR pentru politica economică, dezvoltarea inovațională și antreprenoriat Ilham Gapisov, membrul Comitetului din DS a FR pentru chestiunile legate de CSI și pentru legăturile cu compatrioții Roman Hudeakov ș.a.. În listă a mai fost inclusă profesorul Catedrei de Drept Constituțional a Universității de Stat din Moscova Elena Lukianova – singura participantă care se potrivește noțiunii de diplomație publică.   

Putem admite că organizatorii tiraspoleni ai conferinței, întrucât nu au studii de spacialitate în Relații Internaționale la universități de la vest de Nistru, nu înțeleg sensul noțiunii de diplomație publică și o folosesc acolo unde ea cu greu poate fi invocată. Dar întrucât unii nistreni (de exemplu, Nina Ștanski) au studiat la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, sau alții (de exemplu, Evghenii Șevciuk) – la Academia Diplomatică de la Kiev, înclin să cred că responsabilii nistreni nu sunt neștiutori, ci, prin această conferință, au dorit să transmită câteva mesaje clare.

În titlul conferinței se observă o contradicție: gazdele văd armonizarea legislației din zona nistreană cu cea rusească drept o cale de dezvoltare a statalității nistrene. Nu am mai întâlnit niciun caz de stat care, ținând la statalitatea sa, să-și armonizeze legislația cu cea a altui stat – decât dacă dorește să fie absorbit de statul cu care își armonizează legislația. Căci orice stat este individual și legislația sa trebuie să reflecte necesitățile sale specifice. Atunci când un stat dorește să adere la o uniune de sate (de exemplu, UE) acel stat își armonizează legislația cu cadrul legal comunitar, dar nu există în UE două state cu legislații armonizate între ele – fiecare stat își păstrează particularitățile legislative (care, bineînțeles nu vin în contradicție cu normele comunitare). La Tiraspol însă nu se pune problema unei armonizări cu legislația rusească, deoarece structurile de apărare (inclusiv armata și serviciul de securitate) sunt subordonate direct Moscovei, ca și structurile din domeniile social, economic ș.a., care aplică normele rusești. Iar în condițiile legislației demult armonizate, tot ce se întâmplă în Rusa se răsfrânge inevitabil în zona nistreană: de exemplu, scumpirea băuturilor alcoolice în Rusia conduce inevitabil la scumpirea acelorași produse în zona nistreană.

Iată de ce scopul conferinței, cu toată încercarea unei manipulări iscusite, pare să fie altul. Așa cum a declarat și Alexei Kocetkov, „situația din Rusia în 2013 nu mai este cea din 2006. (…). Acum avem mult mai multă voință politică decât în 2006. Acum totul e mult mai concret și mai clar”. Amintim că în 2006 autoritățile Federației Ruse au învinuit Republica Moldova de instituirea unei „blocade economice”  prin introducerea noului regim vamal pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, care obliga firmele exportatoare nistrene să se înregistreze la Chișinău. În urma acestui fapt, Rusia a stopat importul vinurilor din Republica Moldova pe motiv ca acestea ar fi „nocive si de calitate proastă”. Și iată că acum – pe fundalul utilizătii calificativului „poveste de succes” cu referire la Republica Moldova, în capitale europene importante, purtători ai mesajelor Rusiei transmite atât UE cât și RM mesajul: nu mai suntem cei din 2006. Adică: dacă în 2006 Rusia s-a limitat la instituirea unei blocade a vinului, în prezent ea poate interveni mai hotărât, în cazul unor încercări de reintegrare a zonei nistrene în cadrul RM – prin schimbarea direcției de armonizare a legislației nistrene: armonizarea acesteia cu cea din RM și UE în loc de armonizarea cu cea rusească.    

Conferința de la Tiraspol, la care au participat parlamentari ruși, a arătat încă o dată că Republica Moldova este o victimă în trupul căreia și-a înfipt colții un animal feroce. În una din pildele sale, Gautama Buddha spunea despre un om străpuns de o săgeată: un asemenea om nu se mai gândește la nimic altceva decât la viață. Statul moldovenesc este într-o asemenea stare (este străpuns), dar conducerea sa nu sesizează săgeata sau colții înfipți. Protipendada se distrează la vânători, împarte funcții și întreprinderi de stat într-o veselie. Cârmacii Republicii Moldova par să aibă simptomele descrise de Iosif Stalin: головокружение от успехов – amețeli de succes (căci e vorba de „o poveste de succes”) și nu văd cum corabia se duce la fund. De fapt, nici nu cred că Tipaspolul a organizat conferința pentru a transmite mesajul respectiv Chișinăului – conducerea RM nu este capabilă să-l înțeleagă. Mesajul a fost pentru UE.   

P.S. Recomand și această emisiune (în limba rusă).

Articol scris pentru Moldova.org.

Concluzii cu privire la Raportul OSCE privind școlile cu predare în grafia latină din zona nistreană

           Am mai scris despre Raportul intitulat „Scolile cu predare în grafia latină, administrate de Moldova, în Transnistria. Istoric, situația actuală, analiză și recomandări” al OSCE și al Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, finalizat în noiembrie 2012 (așa cum este scris pe foaia de titlu), dar dat publicității ieri, 4 februarie 2013. Am expus critici cu privire la forma sa – unele denumiri și noțiuni utilizate: „Moldova” în loc de denumirea oficială „Republica Moldova”, „Transnistria” – cu referire și la sectorul basarabean (Bender, Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna) în loc de „zona nistreană” ș.a.. Am abordat și unele aspecte ce țin de fondul – conținutul Raportului, în speță – recomandarea privind „înregistrarea și licențierea” celor opt școli cu predarea în grafia latină de către „autorităţile de facto transnistrene”. 

Nu ne-am așteptat la unele modificări substanțiale în Raport, ca răspuns la sugestiile noastre sau ale altor analiști și mai ales ale directorilor celor opt școli, care s-au expus clar cu privire la inoportunitatea recomandării privind „înregistrarea și licențierea” de către „autorități care au uzurpat puterea pe o parte a teritoriului Republicii Moldova”, după cum a declarat ieri într-un talk show la o televiziune de știri doamna Eleonora Cercavschi, directoarea liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol. Nu a fost să fie. La pagina 57 a Raportului, autorii propun, la capitolul „Recomandări”, ca „soluții temporare dar stabile” – „înregistrarea și licențierea (printr-o procedură simplificată […]) a școlilor moldovenești administrate de Republica Moldova de catre autoritățile de facto transnistrene […]”.

În condițiile în care angajații OSCE au cunoscut atât opinia directorilor și pedagogilor de la cele opt școli, cât și opinia comentatorilor politici – toate defavorabile acestei recomandări și altor elemente din Raport, și nu au modificat nimic în varianta finală (dată publicității ieri), comparativ cu varianta din noiembrie 2012, putem trage câteva concluzii – cu regret – deloc flatante pentru Republica Moldova:

1. Cu toate că OSCE s-a declarat în repetate rânduri în favoarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și a găsirii unei soluții prin păstrarea granițelor formale ale Republicii Moldova, Raportul denotă lipsă de respect cu privire la statutul instituțiilor școlare din zona nistreană, aflate în subordinea Ministerului Educației de la Chișinău, deci denotă lipsă de respect față de Republica Moldova. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât OSCE este un mediator în formatul de negocieri 5+2. Prin unele recomandări din Raport, OSCE este pe cale să-și piardă credibilitatea în fața societății moldovenești (guvernarea AIE nu se înscrie în acest context, fiind preocupată de reglările de conturi din interiorul său).

2. Faptul că din noiembrie până ieri ministrul Reintegrării, primul ministru și alți oficiali nu au luat atitudine față de varianta Raportului – cunoscută inclusiv de directorii celor opt școli și de mass-media (variantă care a și fost dată publicității ieri), denotă dezinteresul autorităților moldovenești față de problema zonei nistrene, inclusiv față de școlile subordonate Ministerului Educației de la Chișinău.

3. Raportul poate constitui un semnal privind schimbarea atitudinii statelor membre ale OSCE care, constatând incapacitatea Republicii Moldova de a oferi un model politic, economic și social pentru zona nistreană, în care „autoritățile de facto” asigură populației condiții de viață superioare celor din teritoriul aflat sub jurisdicția Republicii Moldova, iau în considerare posibilitatea recunoașterii formațiunii statale din zona nistreană, iar în acest sens – susțin extinderea controlului administrației de la Tiraspol asupra instituțiilor din zona nistreană, subordonate Chișinăului. Probabil, după cele opt școli, OSCE va recomanda „înregistrarea și licențierea” Comisariatului de Poliție din orașul Bender ș.a..    

            Raportul în cauză reprezintă un fapt mult mai grav decât incidentul de la vânătoarea din rezervația „Pădurea domnească” din Fălești. Datorită implicării societății civile, oficiali care au încercat mușamalizarea cazului din 23 decembrie 2012 au fost demiși. În cazul Raportului OSCE se impun explicații ale funcționarilor de stat din Biroul pentru Reintegrare și din MAEIE, responsabili de relația RM cu OSCE. În cazul constatătii deficiențelor în gestionarea relației – în transmiterea explicită a poziției oficiale a Republicii Moldova organizației paneuropene – acei responsabili ar trebui să-și asume consecințele eșecului. În cazul în care, însă, problema ține de faptul că Republica Moldova nu are o poziție oficială clară cu privire la problema zonei nistrene – implicit cu privire la cele opt școli – responsabilitatea (pentru lipsa unei viziuni) este la nivelul guvernării (adică al AIE).    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Românofobia la moldoveni

            Deși nu e de bon ton să se vorbească despre ea, românofobia este o realitate și vizează o mare parte a populației Republicii Moldova și a celeia din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate (încorporate de regimul sovietic de ocupație – fără să fie întrebată populația de acolo – în Ucraina). De altfel, unii deputați comuniști perorează ideea că în timpul URSS „s-au făcut și lucruri bune pentru/în RSSM”. Numai pentru faptul că i s-au luat Moldovei –  sudul Basarabiei (ieșirea la Marea Neagră, gurile Dunării și insula Șerpilor), nordul Basarabiei (cu cetatea lui Ștefan cel Mare a Hotinului și cu Boianul lui Nicolae Milescu Spătaru), ținutul Herța (parte a Moldovei, care niciodată nu a făcut parte din teritoriile înstrăinate anterior – Bucovina și Basarabia) și nordul Bucovinei – regimul sovietic de ocupație ar trebui condamnat pentru totdeauna – irevocabil, așa cum irevocabilă pare recuperarea de către statul moldovenesc a acelor teritorii ale sale istorice. Sau ar trebui condamnat (regimul sovietic) până când Moldova își va recupera acele teritorii, înstrăinate de Moscova.

        Mă amuză „gânditorii” care – fiind invitați în talk show-uri – își încep discursul cu „ideea” că „Republica Moldova are o problemă mare: lucrurile merg prost în statul moldovenesc deoarece nu știm cine suntem”, nu ne-am „identificat” încă identitatea. De altfel, acest discurs este susținut/promovat atât de unii care se declară români, cât și de alții care se declară moldoveni. Deci, unii dintre cei care se declară români au o problemă – vor ca cei care se declară moldoveni, să se declare și ei români. Și unii dintre cei care se declară moldoveni au aceeași problemă, numai că aceștia vor ca cei care se declară români să de declare moldoveni. Ambele categorii proiectează peste întreaga societate „problema” lor personală. Se pare că ei nu pot înțelege că în Republica Moldova este posibilă o societate în care cetățenii să aibă dreptul să se identifice cum doresc, fiind în același timp loiali statului și dăruindu-i-se țării.

            Consider că românofobia din Republica Moldova este o problemă care poate fi soluționată, dacă va fi înțeleasă (mai ales de autoritățile române). Zilele trecute scriam într-un articol – cu referire la regionalizarea (crearea noilor unități teritorial-administrative – regiunile) din România că prin înființarea a două regiuni în Moldova de Vest, care să fie numite Moldova de Nord și Moldova de Sud, ar fi demonstrat respectul statului român față de tradițiile Moldovei: de la începuturile sale principatul Moldovei era împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, iar linia trecea nu pe verticală (pe Prut), ci pe orizontală. Cele două regiuni – dacă vor fi create – vor constitui poli de atracție pentru Republica Moldova și o modalitate de reducere a sentimentelor românofobe: cetățenii din RM vor vedea în fapte că statul român stimează tradițiile molovenești, vor vedea că statul român este al provinciilor istorice care îl constituie, și nu este un stat care a anexat la Valahia celelate teritorii, pe care le omogenizează, inclusiv prin noua reformă teritorial-administrativă, pentru ca să șteargă urmele tradițiilor seculare din acele provincii.  

Într-un fel, am fost mirat de „un articol” al unui pseudo(ano)nim, pe un site „global” al românilor de pretutindeni, link-ul căruia mi-a fost semnalat de un prieten din Ismail. Am fost acuzat că analiza pe care am făcut-o este „de factură moldovenistă/rusească”. Spre deosebire de site-urile obișnuite, acel site nu oferă cititorilor (deci, nici celora pe care îi atacă) posibilitatea de a posta comentarii (sau o replică). I-am și scris directorului că site-ul său este ca un WC, în care cineva vine, își face nevoile, iar el – directorul rămâne să gestioneze (și, din păcate, să distribuie) ceea ce a lăsat cel care a intrat și a plecat. Când intri într-un WC, nimeni nu te întreabă cum te cheamă, când publici pe un site – îți pui numele, porți răspundere pentru ceea ce ai publicat; jurnalistica este personalizată, onestă, ar trebui să fie așa chiar și pentru acel vajnic „român”.

            Demult am depășit ispita de a extrapola peste o națiune sentimentul pe care un tunchit (acel „român” n-o să înțeleagă acest cuvânt, în graiul moldovenesc) mi l-a generat față de el personal. Și iată că, tot ieri, jurnalistul Petru Bogatu mi-a semnalat un articol din presa din România, în care se relatează despre o inițiativă a Consiliului judeţean Bihor şi a organizaţiei judeţene a PNL, în care se propune ceea despre ce am scris și eu în articolul din 30 ianuarie, inclusiv – crearea regiunilor Moldova de Nord și Moldova de Sud. Mă bucur foarte mult că în România sunt persoane care țin la tradițiile acelui stat. Chiar și un consilier prezidențial, după citirea articolului meu, mi-a scris că e OK, că se va discuta în societate și se va lua decizia cea mai bună pentru România.   

            Cine este acel vajnic „român” anonim, care prin ceea ce face poate contribui la creșterea românofobiei la cetățenii Republicii Moldova? (Repet, mie nu mi-e scârbă de acel „român”, doar mi-e milă de el). Cred că este o victimă a regimului totalitar-comunist, este un purtător al gândirii de factură nu „rusească”, ci sovietică. Sovietici au fost cei care au vrut omogenizarea republicilor din fosta URSS (inclusiv prin înstrăinarea teritoriilor istorice moldovenești, încorporate Ucrainei). Despre toți vajnicii „români” anonimi și despre cei care le distribuie „ceea ce le iese”, nu pot să spun decât tradiționala expresie din spațiul „de la Nistru pân’ la Tisa”: Dumnezeu să-i ierte.        

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Iubire și sens

            „De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens”, spunea călugărul ortodox, scriitorul, publicistul, criticul literar, juristul și gânditorul român Nicolae Steinhardt. Cât de repede se schimbă oamenii: mai este oare valabil acest gând al lui Nicolae Steinhardt (1912-1989) despre „omul de azi”? Dacă am admite că „da”, ar trebui să luăm în considerare ipoteza că liderii AIE sunt din alt timp sau de pe altă planetă - de altceva le e o foame nesățioasă... Dar, sunt oameni și oameni. În toate timpurile sunt unii carărora le e foame de iubire și de sens, și alții - cărora le e foame de bani, putere și slavă deșartă. Și ceea ce este interesant, nici unii nici alții nu se satură: primii - de iubire și sens, cei din a doua categorie - de bani, putere și slavă deșartă...