Domnul este nădejdea mea,
Numai în El îmi găsesc sprijinul,
În nimic din cele
Ale lumii acesteia.
El îmi risipește tristețile,
Transformându-le în veselie.
El dă sens celor
Ce mi se întâmplă.
Și înțeleg:
Cele ce s-au întâmplat
Au trebuit să se întâmple,
Pentru că au fost îngăduite de Domnul.
Și de au fost necazuri și griji,
Au fost spre îndreptare,
Curățire de păcate și înțelepțire.
Iar creștinul care deslușește sensurile Domnului
Gustă din pacea inimii.