IMPACTUL SOROCENILOR ASUPRA POLITICULUI ÎN STATUL MEDIEVAL MOLDOVENESC

         Într-o lucrare de referinţă, marele istoric Nicolae Iorga scria în 1919: „De spre Poloni, Moldovenii aveau apoi straja ţeranilor rămaşi răzeşi până în zilele noastre, cu toate schimbările de stăpânire, din părţile băsărăbene ale Orheiului şi Lăpuşnei, vestiţii Orheieni, Lăpuşneni şi Soroceni, oameni neastâmpăraţi şi dârji, cari, chiar pe vremea lui Petru Şchiopul, încep a ridica Domni” [2, 175]. Petru Şchiopul a domnit între anii: 1574-1577, 1578-1579 şi 1582-1591. Iorga adaugă că „Mai târziu apoi erau, de spre Tătari, Codrenii din Codrul Chigheciului (Ţinutul Fălciului). Pentru aceleaşi motive, rămaseră neainşi în libertatea lor Vrâncenii din Vrancea Putnei şi Câmpulungenii din Bucovina actuală, vestiţi păstori, cari trăiră până pe la 1800 ca în cele mai vechi timpuri (...)” [2, 175]. Dimitrie Cantemir s-a referit în „Descrierea Moldovei” la aceste trei zone – Câmpulungul, Vrancea şi Chigheciul sau Tigheciul – pe care le-a numit „republici” [1, 67], în care populaţia se bucura de drepturi speciale (erau un fel de autonomii). Deosebirea între cele trei „republici” (Tigheciul, Vrancea și Câmpulungul) și cele trei comunități din mijlocul interfluviului Pruto-nistrean (Sorocenii, Orheienii și Lăpușnenii) constă în faptul că în timp ce cele trei „republici” erau autoizolate și trăiau după propriile tradiții (se pare că principiul pe care îl urmau era: noi nu ne amestecăm în treburile voastre, voi nu vă amestecați în treburile noastre), cele trei comunități din centrul Basarabiei erau puternic implicate în procesul politic din țară, manifestându-se printr-o angajare activă în luptele politice, respectiv prin impunerea de domni, cum scrie Iorga. Acest fenomen încă urmează să fie studiat în amănunte de cercetărorii temei privind evoluţia politicului în perioada statului medieval moldovenesc.  

            Cum s-a ajuns la faptul că în speţă Sorocenii şi-au dobândit faima unei forţe bine organizate, care încă de la jumătatea secolului al XVI avea un impact semnificativ asupra sistemului politic, respectiv asupra formării puterii în statul medieval moldovenesc? Desigur, răspunzând la această întrebare trebuie luate în considerare împrejurările geografice în care s-a format comunitatea Sorocenilor (păstăm majuscula, folosită de Iorga). Grigore Ureche scria în „Letopisețul Țării Moldovei”, cu referire la momentul de după moartea domnitorului Ion Vodă, zis Armeanul sau cel Cumplit (1572-1574): „Iar daca au pierit Ion vodă, tătarii s’au lasat în pradă piste toată țara, de au robit, de n’au fost nici odată mai mare pustiitate în țară decât atuncea, că pre toți i-au coprinsu făr’ grijă pre la casile lor, unde pănă astăzi între Prut și Nistru au rămas pustiitate, de nu s’au mai discălicat oameni” [3, 211]. Ținutul Soroca a fost o zonă prin care au trecut în Moldova de multe ori bande de tătari și cazaci. Oameni formați în condiții dificile, în care de hotărârile și acțiunile lor depindea însăși păstraria propriilor vieți, Sorocenii au ajuns să fie luptători redutabili. Același Grigore Ureche scria despre Sorocenii, la anul 1587, adică exact în perioada domniei lui Petru Șchiopul, într-un capitolul intitulat „Războiul Pârvului pârcălabului de Soroca, când s’au bătut cu cazacii la Perieaslav, în zilele lui Pătru vodă, 7095 [1587], ghenar 8”, următoarele: „Rădicatu-s’au o samă de cazaci ca niște lupi ce sântu învățați de-a pururi de pradă, de au întrat în țară și au prădat și multe bucate au luat de la ținutul Sorocii. Iar Pârvul pârcălabul Sorocii s’au îndemnat cu hânsarii și cu alții, carii au vrut de bună voe și i-au ajunsu la Perieslavu. Acolo cazacii vrând să nu dea dobânda, moldovenii să scoață al său, tare războiu s-au făcut într’înșii și doao zile bătându-să, de abia au spartu pre cazaci. Mai apoi daca i-au biruit, pre toți i-au omorât, fără numai unul zic să fie scăpat; o samă vii i’au prins și i-au trimis la Pătru vodă, pre carii i-au trimis la împărăție” [3, 223]. Nu orice unități militare i-ar fi putut bate pe cazaci chiar în inima ținutului lor – la Pereiaslav. Răzeștii Soroceni au reușit.

          Desigur, constituind o forță militară redutabilă, Sorocenii se implicau în treburile politice ale statului deoarece erau interesați ca la domnia țării să se afle o persoană care să țină cont de doleanțele lor și care să-i sprijine prompt cu armata țării în încercările ce aveau să se abată asupra lor din Est. La rândul lor, Sorocenii au fost la datorie atunci când pericole la adresa țării au venit din orice parte.

        Prin devotamentul, dăruirea și jertfa adusă pe altarul Țării, Sorocenii s-au recomandat drept o comunitate care a dus în toată țara și peste hotare faima ținutului lor și a cetății Soroca. Datorită condițiilor dificile în care s-au format ca o forță militară de elită, Sorocenii au ajuns să joace un rol important atât în treburile externe – militare – ale Principatului Moldovei (în luptele cu invadatorii), cât și în treburile interne – politice – ale țării. 
     Sorocenii de astăzi – cei din toate cele patru raioane actuale ale ținutului istoric Soroca (Dondușeni, Drochia, Florești și Soroca) – pot fi demni de realizările din trecutul glorios al strămoșilor lor și, desigur, trebuie să le înmulțească.      

            Note:

1. Cantemir D. Descrierea Moldovei. În Cantemir D. Cele mai frumoase pagini. – București: Prometeu, 1993.   

2. Iorga N. Istoria românilor. – Chişinău: Universitas, 1992.

3. Ureche Gr. Letopisețul Țării Moldovei. – Chişinău: Literatura Artistică, 1988.