Guvernul are două hibe: suspiciunile de corupție și incompetență

         Sunt persoane ciudate printre noi. La „Publika Report” am spus că responsabilii RM pentru gestionarea conflictului privind zona nistreană lasă de dorit în activitatea lor, deoarece permanent sunt surprinși pe picior greșit, mereu răspund cu întârziere și șters la deciziile luate de Tiraspol, în plus - ei nu cunosc ce înseamnă un proces de mediere, din moment ce declară că așteaptă ca mediatorii și observatorii să adopte o poziție - să rezolve conflictul. Un oponent a ținut un discur privind neadmiterea recurgerii la forță. Dar întrucât discursul său a fost o replică la ceea ce spuneam eu, el ca și cum a proiectat peste cuvintele mele înțelegerea sa privind faptul că alternativa incompetenței este recurgerea la forța armată. Eu nu am spus decât că alternativa incompetenței este competența grupului care participă în cadrul procesului de mediere, respectiv la negocieri. 

            Cred că actualul Guvern are două hibe: prima vizează miniștrii cu dosare penale deschise - fapt care știrbește din credibilitatea întregului Executiv și a partidului căruia aparțin (PLDM); a doua se referă la unii miniștri și șefi de birouri guvernamentale incompetenți. Vladimir Filat și Vladimir Plahotniuc nu vor numi (respectiv nu vor ține) în funcții de conducere, în firmele/companiile lor, persoane incompetente, care nu le aduc rezultate - în domeniul afacerilor: profit. Unele funcții de stat însă, sunt ca și cum ar fi pentru pensionari, puși în ele ca să se odihnească, să călătorească pe la Viena, Dublin ș.a., și de la care nu cer nici un rezultat. În acest timp însă, țara Moldovei pierde în fiecare clipă câte ceva. Și nu se știe dacă va mai putea recupera... 

Legea graniței „RMN”: o nouă încercare de acaparare teritorială

Articol scris pentru Moldova.org: 

Ieri șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a semnat Legea „Despre frontiera de stat a Republicii Moldovenești Nistrene”, adoptată pe 23 mai de către Sovietul Suprem. În comunicatul de presă al „Președinției” de la Tiraspol se menționează: „Специалисты отмечают, что закон позволяет зафиксировать пределы территории, на которую распространяется  государственный суверенитет ПМР”/„Specialiștii notează că legea permite stabilirea limitelor teritoriului asupra căruia se extinde suveranitatea RMN”. Din această remarcă rezultă clar scopul urmărit de funcționarul de la Tiraspol: preluarea sub controlul administrației „nistrene”, finanțate și sprijinite militar de Federația Rusă, a unor localități asupra cărora în prezent nu „se extinde suveranitatea RMN”, dar care au fost incluse în granițele fâșiei nistrene, în pofida dezacordului vehement al populației acelora. În „lege” s-a făcut trimitere la alte documente referitoare la frontiere, inclusiv la „Constituția RMN”, respectiv se specifică faptul că teritoriul „RMN” include raionul Dubăsari („partea de pe malul stâng” – deci cele șase sate aflate sub jurisdicția RM), de asemenea orașul Bender (cu satul Varnița). Pe harta oficială editată de autoritățile de la Tirapol, în teritoriul RMN mai este inclus satul Copanca, de pe malul drept al Nistrului, care după nistreni face parte din raionul Slobozia.

Faptul că autoritățile nistrene vor să instituie în teren starea de lucruri din hărțile și mințile lor, cu privire la granița „RMN”, este notoriu. De fapt, războiul din 1992 – atât violențele de pe malul stâng – pe platoul Coșnița, cât și cele de pe malul drept – din orașul Bender, au avut drept cauză intenția administrației nistrene de a-și impune controlul – „suveranitatea” asupra Benderului și satelor raionului Dubăsari, de pe malul stâng al Nistrului, prin expulzarea instituțiilor statului moldovenesc. Dacă actualul conflict înghețat va fi reluat într-o formă violentă, cauza unei asemenea evoluții nu poate fi alta decât reluarea de către conducerea de la Tiraspol a acțiunilor de stabilire a frontierei așa cum vor ei, în mod arbitrar, fapt recunoscut chiar în „legea despre frontiera de stat”: „Государственная граница до согласования с сопредельными государствами и закрепления в международных договорах с ними устанавливается Приднестровской Молдавской Республикой в одностороннем порядке” („Până la realizarea unor acorduri cu statele limitrofe și reglementarea în tratate internaționale, frontiera de stat este stabilită de RMN unilateral”).  

Până în prezent autoritățile RM nu au declarat nimic cu privire la această nouă tentativă evidentă de escaladare a situației în zona de conflict și nu au anunțat că au informat ONU și participanții în formatul de negocieri 5+2: OSCE, UE, SUA, Ucraina (care deține președinția OSCE) și Rusia. De ce demnitarii moldoveni sunt permanent depășiți de acțiunile administrației de la Tiraspol? Printre altele, din cauza lipsei profesionalismului angajaților în structurile de stat responsabile de gestionarea conflictului. Demnitarii cu pricina au fost numiți în posturile respective pe baza apartenenței la partidele de guvernământ și nu după criterii privind competența. Recent un blogher a relatat despre întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul Reintegrării Eugen Carpov. Printre ideile ministrului, blogherul a consemnat-o și pe aceasta: „Mediatorii (OSCE, SUA, UE) trebuie să-și stabilească o poziție comună privind negocierile soluționării problemelor nistrene”. Dacă e să acordăm încredere blogherului în ceea ce privește autenticitatea reproducerii ideii lui Carpov (ministrul nu l-a dezmințit pe blogher), se pare că E. Carpov nu știe că mediatorii nu trebuie să aibă nici o poziție. Părțile au fiecare poziția sa și negociază pornind de la poziții, interese și necesități. Dacă mediatorii au o poziție (separată sau comună), înseamnă că ei trebuie să devină părți în negocieri și trebuie căutați alți mediatori – neutri, imparțiali și credibili pentru părțile în conflict. Dacă observatorii (UE și SUA) și mediatorii (OSCE, Rusia și Ucraina) au fiecare o poziție, înseamnă că negocierile în formatul 5+2 sunt un simulacru, o farsă, la fel ca și concursurile organizate de actuala/fosta guvernare pentru diferite funcții de stat – inclusiv pentru cele din CCA.

E. Șevciuk a promulgat „legea despre frontieră” după ce recent mass-media au informat că „Autorităţile ucrainene au început să construiască un gard din sârmă pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean. Gardul este instalat în scopul de a combate contrabanda cu mărfuri”. Personal am susținut punctul de vedere potrivit căruia RM ar trebui să instituie un control riguros pe linia de demarcare din zona de securitate, iar concesiile pe care le-a făcut în cadrul „politicii pașilor mici”, promovată de Șevciuk și prin care a reușit să păcălească demnitarii moldoveni, ar fi trebuit să urmărească obținerea recunoașterii de către conducerea de la Tiraspol a jurisdicției moldovenești asupra Varniței, Copancăi și a satelor de pe malul stâng al Nistului, locuitorii cărora au luptat pentru a-și apăra independența și apartenența la Republica Moldova. Autoritățile moldovenești au avut însă o abordare „globală”, nu una concretă – pe fiecare localitate, deci au vrut totul și nu au obținut nimic. În timp ce autoritățile moldovenești nu au o viziune, respectiv nu știu ce au de făcut, adminitrația de la Tiraspol acționează clar, realizându-și obiectivele. Cu demnitari moldoveni care au o pregătirea profesională și capacitățile de care au dat dovadă, nimeni nu îi poate împiedica pe nistreni să-și atingă obiectivele.

Într-un interviu recent acordat postului Radio Europa Liberă, întrebat dacă „sunt perspective clare ale unei soluții” pentru conflictul privind zona nistreană, Premierul Iurie Leancă a spus: „Nu cred că astăzi cineva raţional şi cu judecată responsabilă s-ar aventura să facă anumite prognoze”. Întrebarea nu viza prognoze sau ghicitul în cafea, ci dorința de a afla de la Prim-ministru dacă Guvernul are o viziune și va acționa în vederea implementării ei. Din păcate, din răspunsurile Premierului a reieșit că Executivul nu are nici viziune, nici politică, nici strategie cu privire la soluționarea conflictului, ca și în celelalte domenii. Tot ceea ce are este, probabil, așteptarea ca mediatorii și observatorii să adopte „o poziție comună” și să rezolve problema. Reportera i-a spus Premierului că „politica paşilor mici este criticată mai mult decât salutată”. Iurie Leancă a răspuns: „În momentul în care voi vedea că există propuneri de paşi mari, dar nu la nivel de teorie, deseori utopică, ci la nivel de paşi cu capacitate de a fi realizaţi şi să vedem exact atunci cum se apropie orizontul de noi, voi spune: «Felicitări!» şi voi insista să i se ofere Premiul Nobel pentru Pace. Deocamdată nu văd astfel de posibilităţi”.

Prim-ministrul nu le vede (propunerile) pentru că nu le solicită din partea mediului academic – a specialiștilor în domeniu. O caracteristică comună a celor incompetenți este că sunt autosuficienți, nu au nevoie de sfaturi de la alții. Pe de altă parte, cei care pot formula soluții la problemele de rezolvarea cărora se ocupă, întotdeauna vor căuta sfaturi și idei la alții, în primul rând la specialiști. 

            http://reintegrare.moldova.org/news/legea-graniei-rmn-o-noua-incercare-de-acaparare-teritoriala-opinie-237289-rom.html

Când Guvernul nu știe ce e de făcut sau despre misiunea unei țări

            În ediția din 3 iunie a emisiunii „Moldova în direct”, de pe postul public de televiziune, întrebat care sunt prioritățile noului Executiv, Prim-ministrul Iurie Leancă a evocat „tradiția instaurată în țările democratice: după ce este instaurat un nou Guvern, primește 100 zile, pe de o parte de respiro, când trebuie să elaboreze aceste obiective, strategii, priorități. Pe de altă parte, în 100 de zile noul Executiv poate demonstra anumite lucruri, în primul rând capacitatea de a acționa, capacitatea de a genera lucruri tangibile, lucruri concrete”. Vorba e însă că pe 30 mai a fost investit de către Parlament un Guvern din care fac parte doar doi miniștri noi (al Culturii și al Transporturilor; alți trei au fost promovați din funcția de vice-ministru, deci s-au afirmat în vechiul Executiv). De ce ar primi 100 de zile „de respiro” și îngăduință un Guvern care, în marea majoritate a membrilor săi, a fost reinvestit? Pe de altă parte, se mai poate remarca ceva în răspunsul Premierului: el și-a început activitatea fără să aibă o viziune clară asupra a ceea ce trebuie făcut. Chiar dacă a vorbit despre eficiența Guvernului, care trebuie să genereze rezultate bune, astfel încât cetățenii să le simtă în viața lor cotidiană, din răspunsul său – că are nevoie de 100 de zile pentru elaborarea obiectivelor și strategiilor – a reieșit că demnitarul nu are o viziune clară asupra a ceea ce trebuie făcut.

De ce Premierul Leancă are dificultăți cu privire la ceea ce are de făcut (nefiind, de altfel, original în raport cu predecesorii săi)? Pentru că Guvernul Leancă nu se axează în activitatea sa pe o misiune a statului moldovenesc, respectiv Executivul nu are o viziune, care rezultă din misiune (relația se prezintă astfel: misiune –> viziune –> politici –> strategii –> tactici –> planuri de acțiuni). Întrebarea fundamentală la care trebuie să răspundă un Prim-ministru este: pentru ce trebuie să existe statul, Guvernul căruia îl conduce? Un răspuns cât se poate de simplu ar fi: un stat nu există pentru îmbogățirea celor care au acces la putere, în urma utilizării diferitelor metode/promisiuni într-o campanie electorală; un stat există pentru păstrarea și dezvoltarea unui popor: atât din punct de vedere cultural – prin păstrarea și dezvoltarea culturii sale (a limbii, tradițiilor), din punct de vedere economic (prin asigurarea unui nivel de trai decent, adică prin crearea tuturor condițiilor de creștere a veniturilor cetățenilor), și din punct de vedere politic (prin asigurarea respectării drepturilor cetățenilor). Un guvern trebuie să aibă în vedere întreaga comunitate a celor care se declară că aparțin unui popor – atât din interiorul granițelor statului, cât și din afara acestora. Atunci când o țară are o misiune, toți cetățenii săi sunt necesari și utili pentru realizarea acesteia. Nimeni nu își va părăsi țara.

În condițiile în care conducerea politică a Republicii Moldova nu are formulată și asumată o misiune a țării, nu o au nici cetățenii statului – cărora conducerea ar trebui să le-o comunice și care cetățeni ar trebui să se pătrundă de aceasta, să fie însuflețiți în activitatea lor de realizare a unor scopuri comune, naționale. Aceasta este funcția unei conduceri politice – să însuflețească un popor, căci PIB-ul (indicatorul eficienței unui stat) îl face poporul, nu Guvernul. Lipsa misiunii la nivel de Guvern face ca un stat să fie fără sens. Dintr-un asemenea stat cetățenii vor pleca peste hotare. Guvernul trebuie să știe care este sensul statului și să-l comunice poporului prin sistemul de educație, prin mass-media. În RM așa ceva nu există, de aceea asistăm la un exod devastator. Întrucât nu există o misiune formulată a RM, Premierul Leancă are nevoie de 100 de zile pentru stabilirea „obiectivelor, strategiilor”. Dar dacă Premierul nu știe că trebuie formulată misiunea întâi de toate, cele 100 de zile nu îl vor ajuta cu nimic: obiective și strategii în afara unei misiuni, respectiv în afara unei viziuni, vor fi lipsite de temelie.

O țară poate avea o misiune formulată și asumată atunci când oameni de stat se află în funcțiile politice de vârf. Există o deosebire între oameni de stat și oamenii de afaceri care în 2009 au preluat puterea politică în RM. Oamenii de afaceri, care nu sunt oameni de stat, sunt lipsiți de orice simț al datoriei, de ideea de servire a unui popor (ceea ce reprezintă misiunea oamenilor de stat); ei văd propriul popor ca pe un instrument de sporire a veniturilor personale. E ca și cum de Crăciun sacrifică un porc, de Paște sacrifică un miel, iar în restul zilelor – sacrifică poporul: prin prețuri la unele medicamente, de patru ori mai mari decât în Ucraina, prin monopoluri la diferite produse, care fac ca prețurile să fie de câteva ori mai mari decât în statele vecine etc.

Din 30 mai RM este condusă de aceleași personaje, dar în față au fost scoși diplomați. Ca și în cazul raportului oameni de afaceri/oameni de stat, poate exista o deferență între oameni de stat și diplomați. Diplomații pot fi buni la comunicarea de mesaje sau la negocieri, dar pot să nu corespundă cerințelor înaintate oamenilor de stat – pot să fie lipsiți de conștiința unei misiuni a statului, respectiv de viziunea cu privire la dezvoltarea sa. În prezent principala problemă cu care se confruntă RM este lipsa oamenilor de stat în funcțiile de conducere a țării. Nici Președintele, nici Primul-ministru, nici președintele Parlamentului nu au demonstrat că sunt oameni de stat, ci că sunt promotori ai intereselor liderilor de partide. Atunci când în fruntea unui stat se află oameni de afaceri, care acționează fie și prin diplomați, cu greu se poate imagina că un asemenea stat ar avea șanse să se emancipeze.   

Statele care au contat în istorie și cele care contează acum pe arena mondială sunt cele care au avut, respectiv au o misiune. Republica Moldova nu o are. Iar fără o misiune, statul Republica Moldova nu are sens, de aceea cetățenii săi pleacă în acele state, conducerea politică a cărora le oferă un sens, în state cu o misiune.

Evident, actualilor demnitari le este greu să fie oameni de stat într-o țară în care nu există asemenea tradiții. Ei ar putea să apeleze la comunitatea științifică în vederea formulării misiunii țării. Dar problema este că cei care nu sunt oameni de stat nu pot avea – prin definiție – asemenea preocupări…

           [Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Comunitatea maghiară din Cluj – un exemplu pentru comunitățile moldo-române de peste hotare

            Articol scris pentru Moldova.org: 

7 iunie 2013, ziua în dimineața căreia am ajuns la Cluj, a fost una plină de evenimente. Cluj-Napoca este o adevărată capitală culturală europeană. Era în desfășurare Transilvania International Film Festivalul (TIFF, 31.05 – 9.06 2013). La 17.00 urma să înceapă pe stadionul municipal Cluj Arena concertul formației „Deep Purple” (la care au participat peste 20 000 de persoane). Concomitent, la Cluj avea loc Săptămâna Cărții Maghiare (6-9 iunie). Am fost invitatul Clubului Media „Corbul Alb” și al Editurii cu aceeași denumire la evenimentul în cauză.   

La Catedra Relații Internaționale a FRIȘPA, USM, se acordă o atenție specială temei integrării minorităților etnice în societatea unui stat. Avem un curs în programul de Masterat – „Integrarea minorităților etnice: norme și practici europene” – pe care l-am elaborat și l-am predat pentru prima oară în anul universitar care se încheie. Pentru Republica Moldova exemplele statelor cu minorități etnice integrare sunt de urmat, deoarece situația în acest domeniu, în statul moldovenesc, lasă mult de dorit. România era un exemplu pozitiv pe care îl dădeam studenților mei, iar invitația pe care am primit-o și vizita la Cluj, mi-au oferit șansa să cunosc pe teren situația comunității maghiare din acel municipiu.   

Ceea ce am văzut la Cluj-Napoca m-a impresionat, pentru că am comparat cele văzute în capitala Transilvaniei cu situația din Cernăuți, nordul înstrăinat al Bucovinei. Strada Matei Corvin – una dintre zonele pietonale din Cluj – era împânzită cu tarabe ale editurilor de carte în limba maghiară. Spre seară pe o scenă improvizată a început un program artistic în limba maghiară cu participarea unor actori, interpreți și oameni de cultură. Am văzut o comunitate la ea acasă, bucurându-se de ceea ce este, fiind demnă de ceea ce reprezintă și bucuroasă de ceea ce oferă celorlalți. Tarabele cu carte maghiară au fost expuse în preajma clădirii Universității private „Sapientia”, cu predare în limba maghiară, care activează din 2001 și are facultăți nu numai în Cluj, ci și în Târgu-Mureș și Miercurea Ciuc. La Universitatea de Stat Babeș-Bolyai de asemenea există grupe cu predarea în limba maghiară. TVR Cluj-Napoca are programe în limba maghiară.

Szabó Csaba, fondator al Clubului Media „Corbul Alb”, director al Editurii cu același nume, tot el redactor în redacția de limbă maghiară a TVR Cluj, cel care m-a invitat în numele Clubului Media și al TVR Cluj, mi-a spus că situația minorității maghiare nu este la fel în toată Transilvania. În cele trei județe ale secuimii (Mureș, Covasna și Harghita) există etnici maghiari (secui) care nu cunosc limba română tot atât de bine ca maghiarii din alte județe, inclusiv cei din Cluj. „Voi în Cluj trăiți cu românii, iar noi în Târgu Mureș – lângă români”, i-a spus o dată un prieten din Târgu Mureș. Probabil, aceasta și este esența procesului de integrare a unei comunități etnice minoritare – să fii cu, nu doar lângă majoritate. Szabó Csaba consideră că în Cluj nu ar fi putut avea loc ciocniri violente (între aparținători la comunitățile maghiară și română) ca cele din Târgu Mureș, din 1990. Cred că este un fapt incontestabil: pe cât este de integrată o comunitate etnică într-o societate, pe atât scade riscul unor conflicte, respectiv ale unor ciocniri și violențe interetnice.

La cele două manifestări la care am participat i-am felicitat pe cei prezenți pentru dragostea pe care o au față de limba maternă și față de cultura căreia aparțin. Le-am spus că sunt impresionat de ceea ce am văzut la ei mai ales gândindu-mă la situația conaționalilor mei din Ucraina, acolo unde unii (atât dintre cei care se identifică moldoveni, cât și dintre cei care se identifică români) solicită ca în școlile în care încă din perioada sovietică s-a predat în limba moldovenească/română să se deschidă clase cu predarea în limba ucraineană. Părinții moldoveni/români își justifică cererile prin inexistența unor universități sau facultăți cu predarea în limba română (cu excepția celei de Litere de la Universitatea din Cernăuți, la care jumătate din cursuri sunt predate în ucraineană). Nu există la Cernăuți, Noua Suliță sau Reni nici posibilitatea de a tipări carte în limba maternă a conaționalilor noștri (cum pot tipări maghiarii din Cluj), nu există librării de carte moldovenească/românească.

Szász Péter, reprezentantul unui partid al maghiarilor din România, mi-a spus ceva la care subsemnez: cel care își iubește propriul popor iubește și celelalte popoare. Din dragostea sa pentru poporul maghiar, Szász Péter, alături de un grup de colegi, organizează anual un eveniment cultural pe care l-au denumit „Zilele culturale maghiare din Cluj”, care se desfășoară timp de o săptămână la mijlocul lunii august. „Prin acest eveniment vrem să arătăm populației majoritare cine/ce suntem noi”, mi-a spus Péter. Acel festival este o punte de legătură între comunitatea maghiară și celelalte comunități din Cluj-Napoca. Secretul unei bune conviețuiri multi/interetnice este comunicarea, în special culturală – prin intermediul muzicii, artei etc.

M-a impresionat că la una dintre cele două acțiuni culturale la care am participat a venit și a luat cuvântul primarul (român) din Aiud, Mihai Horaţiu Josan. În localitatea pe care o reprezintă locuiesc sub 20% etnici maghiari, dar administrația publică locală acordă o importanță sporită comunității maghiare.  Colegiul Național Bethlen, un simbol al Aiudului, este cel care a obținut finanțarea necesară înaintea unor licee cu predarea în limba română din localitate, care necesită și ele renovare sau restaurare.

Am plecat de la Cluj cu gândul că o comunitate etnică minoritară nu poate să dispară atâta timp cât cei care o constituie își iubesc limba și cultura, și atâta timp cât luptă pentru respectarea drepturilor lor. Minoritatea maghiară din România este un exemplu pentru minoritatea moldo-română din Ucraina, atât în ceea ce privește integrarea, cât și în ceea ce privește conservarea și dezvoltarea propriei culturi. Desigur, un rol deosebit de important îl are și țara mamă – pentru comunitatea maghiară – Ungaria, care sprijină conaționalii de peste hotare. Republica Moldova nici nu se compară cu statul ungar în ceea ce privește interesul pentru comunitățile conaționalilor de peste hotare și spijinul acordat acelora. Probabil, încă mai trebuie să treacă mult timp până când autoritățile de la Chișinău vor fi capabile să înțeleagă că: un stat nu există pentru îmbogățirea celor care au ajuns la putere, în urma utilizării diferitelor metode într-o campanie electorală; un stat nu există, în ultimă instanță, nici pentru îmbogățirea cetățenilor săi din interiorul frontierelor (deși acesta trebuie să fie un deziderat permanent al guvernanților); un stat există pentru păstrarea și dezvoltarea unui neam (în primul rând, a culturii sale – a limbii, tradițiilor ș.a.). Ar putea părea șocant și incredibil pentru guvernanții de la Chișinău, dar cei (puțini) dintr-un neam, aflați peste hotarele politice ale statului de care sunt legați prin nume, sunt primii care trebuie ajutați de țara mamă să-și păstreze și dezvolte cultura, etnicitatea și nu în ultimul rând afacerile. 

Guvernul Leancă: în folosul cui?

            Articol scris pentru Moldova.org:            

În luarea sa de cuvânt la ceremonia de investire a Guvernului Leancă, ieri, peședintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a spus: „Vreau să vă rog, domnule Prim-ministru și domnilor miniștri, să vă tratați cu maximă responsabilitate activitatea de acum înainte. Oamenii așteaptă schimbări din partea dumneavoastră. Schimbări în bine. Prioritatea acestui Guvern trebuie să fie oamenii”. Timofti a mai adăugat: „Ei așteaptă. Unde nu te duci în țară, toți așteaptă schimbări în folosul omului”. Prin aceste declarații, care pot fi calificate drept curajoase, Președintele a arătat că fostul Guvern nu a fost în folosul oamenilor – societății, ci în folosul altcuiva. Într-adevăr, cetățenii acestei țări își doresc demnitari care să activeze în vederea ridicării nivelului de trai al celor mulți, nu guvernanți care, atunci când se află în birouri, se gândesc ce întreprindere să mai preia sau să achiziționeze și „aranjază” cu colegii de partid sau alianță – tot ei, șefi ai Inspectoratului Fiscal și ai Vămii – eschivarea de la plata impozitelor a întreprinderilor lor, sau eschivarea de la plata taxelor vamale a importurilor și exporturilor firmelor lor.

Dacă fostul Guvern nu a fost pentru oameni, așa cum reiese din discursul de ieri al Președintelui Timofti, de ce membrii fostului Executiv, cu patru excepții, s-au regăsit în noua componență a Adminsitrației Publice Centrale? Dacă și-au format anumite deprinderi în muncă, din 2009 până în prezent, vor putea ei oare să se debaraseze peste noapte de acelea și să activeze, de acum încolo, în folosul oamenilor? Cred că Președintele N. Timofti, în discursul său, în calitate de șef al statului, nu ar fi trebuit să se limiteze la a-i încuraja pe miniștri să lucreze în folosul oamenilor, ci să garanteze în fața societății că noul Guvern, format din miniștri vechi, va fi unul nou în mentalitate, abordări și practici. Să garanteze că lupul și-a schimbat nu numai părul (nu se mai numește Alianța pentru Integrare Europeană, ci Coaliția Pro-Europeană), ci și năravul.

Desigur, N. Timofti nu poate da asemenea garanții. Din simplul motiv că nici el, de departe, în funcția pe care o ocupă, nu activează în folosul oamenilor, ci în folosul partidelor care l-au ales Președinte. Ne-am fi așteptat din partea sa, ca din partea unui părinte al națiunii, să se implice permanent în conflictele dintre partidele fostei AIE și, în calitate de mediator, să fi contribuit la depășirea în fașă a tuturor neînțelegerilor. Dar întrucât domnul Timofti se simte obligat nu în fața cetățenilor, ci în fața partidelor de la putere, pentru postul pe care îl ocupă și pentru apartamentul pe care l-a primit (în vederea asigurării unor condiții mai bune angajaților Serviciului Pază de Stat), el s-a jenat să intervină, făcându-l foarte vizibil pe purtătorul său de cuvânt, cu mesaje generale și care nu obligau la nimic.       

Dincolo de toate aceste considerente, cuvintele Președintelui Timofti la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Guvernului trebuie reținute și miniștrii urmează să dea socoteală, indiferent cât își vor ocupa funcțiile, pentru ceea ce vor face: activitatea lor trebuie să se răsfrângă nu în sporirea averilor personale, ci în creșterea nivelului veniturilor populației, în creșterea numărului locurilor de muncă, în revenirea acasă a concetățenilor care au fost obligați să plece peste hotare în căutarea locurilor de muncă ș.a.. Pe scurt, Guvernul Leancă trebuie să fie în folosul oamenilor – al societății, nu în folosul personal și al partidelor care și-au pus oamenii săi în funcții ministeriale.  

P.S. Pentru obiectivitate, țin să menționez că la sfârșitul ceremoniei, Președintele Timofti a lăudat fostul Executiv, spunând: „Guvernul precedent a depus o muncă mare. Și succesele au fost vizibile. De aceasta m-am convins fiind peste hotare și aici în țară, întâlnindu-mă cu diferiți conducători din Uniunea Europeană, din alte structuri europene, din alte state, care au apreciat munca fostului Guvern (…)”. Noi, cetățenii acestei țări, ne dorim ca Președintele Timofti și noi cu toții, să ne convingem că Guvernul „a depus o muncă mare” din aprecierile oamenilor din țară, nu din cele ale oficialilor străini, cărora membrii Guvernului moldovenesc le-au spus că RM e o poveste de succes, și care oficiali străini, apoi, au lăudat Guvernul la întâlnirile pe care le-au avut cu Timofti…

Ce integritate teritorială va apăra Guvernul Leancă?

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Astăzi membrii Guvernului Leancă au depus jurământul la Reședința de Stat, în prezența Președintelui RM, și conform Art. 98 (5), și-au început exercitarea atribuțiilor. În timpul depunerii jurământului, guvernanții au jurat, printre altele, să apere „integritatea teritorială a Republicii Moldova”. În legătură cu acest angajament apar unele întrebări, ținând cont de faptul că în programul de guvernare, prezentat ieri în Parlament de către premierul desemnat Iurie Leancă, nu a fost inclus, printre priorități, obiectivul reintegrării țării – a zonei nistrene (atât a celor șapte localități basarabene – deci de pe malul drept al Nistrului, cât și a zonei transnistrene). Deputatul PLDM Valeriu Ghilețchi, care, din câte a reieșit, nu a participat la elaborarea programului de guvernare, s-a simțit jenat în legătură cu faptul că printre priorități nu a fost trecută reintegrarea și a propus completarea listei priorităților cu acest deziderat.

Este omiterea reintegrării țării întâmplătoare sau reprezintă poziția noii coaliții guvernamentale, în sensul că zona nistreană a fost abandonată în numele integrării europene? În societatea moldovenească, atât în spațiul public (mediatic), cât și în discuții private, adesea este abordată dilema: integrare europeană – reintegrarea țării. Și aceasta nu numai datorită faptului că în prezent este clar (au fost înțelese mesajele trimise în acest sens de la Bruxelles) că nu poate avea loc o aderare a RM la UE cu un conflict teritorial nesoluționat – Ciprul nu reprezintă un precedent pentru statul moldovenesc. Unii dintre cetățenii moldoveni consideră că statutul neclar al zonei nistrene este pur și simplu o frână în dezvoltarea țării. Pentru a se dezvolta și a se europeniza, Republica Moldova trebuie să renunțe la fâșia respectivă.

Această opinie există și ea este împărtășită de unii dintre cetățenii moldoveni. De aceea situația legată de programul Guvernului, expus ieri în Parlament, și jurământul, citit azi de membrii Executivului, se cere a fi clarificată. Ce fel de „integritate teritorială” vor apăra miniștrii: cea a teritoriului aflat efectiv sub jurisdicția autorităților moldovenești sau întreg teritoriul RM, cu zona nistreană încorporată (atât localitățile de pe malul drept – din Basarabia, cât și cele de pe malul stâng – din Transnistria)? Un eveniment din ultima perioadă de timp – incidentul de la Varnița – ne-a arătat un dezinteres quasi total al guvernanților (al celor din vechiul Guvern, dar care se regăsesc în noul Cabinet de Miniștri) față de problema teritoriilor moldovenești aflate sub controlul armatei ruse și a armatei nistrene, finanțată de Rusia și subordonată Rusiei.

Alcătuirea noului Guvern ar fi fost o bună ocazie de a evalua activitatea responsabililor de reintegrarea țării (ca și a tuturor celorlalți miniștri). Dacă reintegrarea ar fi fost o prioritate, s-ar fi impus remanierea echipei specialiștilor care elaborează politica, strategiile, tacticile și planurile de acțiuni în acest domeniu, întrucât din 2009 până în prezent ea nu a obținut nici un rezultat favorabil Republicii Moldova. În negocierile între Tiraspol și Chișinău, atât în cele directe, cât și în cele din formatul 5+2, autoritățile nistrene au emis cereri și au obținut rezultate care evident conduc la consolidarea independenței sau cel puțin la o întărire (economică, deci și politică) a „RMN”. Dacă Guvernului nu îi pasă de reintegrarea țării (căci responsabilii care nu au obținut rezultate favorabile pentru RM au rămas neschimbați), de ce mai era nevoie de păstrat funcția de Prim-viceprim-ministru responsabil de Reintegrare și Biroul pentru Reintegrare? De ce trebuie cheltuiți banii publici pentru o activitate care nu reprezintă o prioritate a actualului Guvern?

Personal, aș crede că lipsa obiectivului reintegrării țării în lista priorităților noului Executiv nu a fost o întâmplare (o scăpare neintenționată), ci are o explicație cât se poate de limpede: până acum Guvernele AIE 1 și AIE 2 au suferit un eșec total în „activitatea” desfășurată privind reintegrarea țării. Văzând că nu este capabil de a face nimic în a cest sens, noul Guvern (alcătuit din majoritatea miniștrilor vechi – inclusiv cel al Reintegrării) nu a mai vrut să-și asume ceva ce nu poate face.

Și totuși, poporul – suveranul Republicii Moldova, cel care a delegat puterea sa Guvernului și care din sudoarea frunții (muncii) sale îi asigură pe guvernanți cu salarii, prime, cabinete cu secretare, mașini etc. merită să știe: ce integritate teritorială au jurat azi că vor apăra membrii noului Cabinet?   

De ce noul Guvern este cel vechi

            Articol scris pentru Moldova.org: 

Astăzi Parlamentul a votat noul Guvern, cu Iurie Leancă în calitate de Prim-ministru. A fost formată o nouă coaliție parlamentară, din 53 de deputați, care se va numi Alianța Pro-Europeană. Noua componență a Executivului a surprins pe unii observatori ai fenomenului politic din RM, inclusiv pe mine. După ce reprezentanți ai PD-ului au declarat că își doresc un Guvern care să activeze în baza unor „valori și principii” diferite de cele ale Guvernului AIE 2, ne-am așteptat ca și componența noului Executiv să se deosebească de cea a vechiului Guvern, în sensul că miniștrii asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis acte de corupție ar fi trebuit înlocuiți. Prin atragerea de fețe noi s-ar fi realizat o mai mare credibilitate față de Administrația publică centrală, atât din partea societății moldovenești, cât și a partenerilor externi. Cu toate acestea, PLDM-ul a reușit să înfrângă orice rezistență a PD-ului și a sfidat societatea în așteptările sale. Cu câteva excepții, componența noului Guvern este cea veche.

În statele democratice poate fi observat un paradox: un om politic aflat într-o funcție înaltă nu face (chiar dacă promite vrute și nevrute în campania electorală), ci este – o persoană de o integritate morală ireproșabilă – respectiv, ia decizii, care trebuie să fie în interesul societății. Prin onestitatea sa, el asigură buna funcționare a instituției pe care o conduce.  

În discursul său dinaintea obținerii votului de investire, premierul desemnat Iurie Leancă a folosit expresiile „toleranță zero” față de corupție, „lupta împotriva corupției – obiectiv prioritar”. Întrucât în echipa sa se regăsesc persoane suspectate de corupție, aceste cuvinte, rostite de el, au părut expresia unei ipocrizii. De ce PLDM-ul nu a ținut cont de doleanțele comentatorilor politici, respectiv a unei părți a societății? De ce persoane care au dosare penale deschise s-au regăsit în noua componență a  Guvernului? Probabil, pentru că președintele PLDM-ului este suspectat de acte de corupție. Păstrând în Guvern miniștrii săi asupra cărora planează suspiciunea de corupție, arătând că ei pot rămâne în politicul moldovenesc, așa suspectați cum sunt, șeful PLDM-ului vrea să arate că și el poate fi într-o funcție politică importantă în statul moldovenesc.

Noua-veche componență a Executivului a mai arătat că PD-ul este un partid fără „principii și valori”, căruia nu îi pasă de un Guvern curat, în condițiile satisfacerii cerințelor sale în negocieri. Probabil, oferirea de către PLDM a postului de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (deci a Ministerului respectiv, care este o sursă de resurse) a fost destulă pentru a-i face pe democrați maleabili, adică pentru a-i corupe.

Ce șanse are noul-vechiul Guvern să îndeplinească principalul obiectiv al țării, din viitorul apropiat: reprezentarea onorabilă a RM la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius? Desigur, componența Executivului își lasă amprenta asupra credibilității Executivului. Pe de altă parte, prin desemnarea și votarea componenței Guvernului, a fost ratată o șansă. Abordarea PLDM-ului, PDM-ului și a grupului liberalilor reformatori constă în acapararea funcțiilor ministeriale, care devin pârghii pentru atragerea dividendelor pentru partidele care și-au desemnat miniștrii în Guvern. În situația dificilă în care se află actualmente RM, putea fi adoptată o altă abordare. Parlamentarii puteau angaja în posturile de miniștri personalități competente (tehnocrați), cărora să nu le acorde nici o protecție pentru încălcările la care s-ar putea preta, de la care să ceară eradicarea corupției, ridicarea nivelului de trai al cetățenilor prin modernizarea țării, respectiv oprirea exodului ș.a.. Personal, cred că Guvernul, în actuala componență, nu este capabil de asemenea rezultate.

Un prieten din Bulgaria, care este profesor la o universitate din capitala Kazahstanului, Astana, îmi povestea recent că din acea țară central-asiatică nu numai că nu pleacă forța de muncă, dar vin gastarbeiteri din Kîrgîzstan ș.a.. Mai mult, Guvernul kazah are un program de susținere financiară a conaționalilor care se întorc în patrie din Mongolia, Turkmenistan ș.a., strămoșii cărora au plecat acolo mai demult. Când vom avea o asemenea stare de lucruri în RM? Când vor reveni acasă cei care au plecat în ultimii ani? Când vor fi repatriați în RM moldovenii din cele șase sate din regiunea Kirovograd (Ucraina), moldovenii din satului Moldavanskoe, raionul Krîmsk, tinutul Krasnodar (Rusia) ș.a.? În orice caz, nu cred că în timpul guvernării actualei coaliții parlamentare, nu în timpul mandatului actualului Executiv.