Ești o carte

Ești o carte fără de sfârșit.

Ești un sens ce se descoperă întruna.
Ești orizont ce se întinde-n infinit.
Ești soarele și stelele, și luna...

De ce catedrala din Peresecina (r. Orhei) este un monument istoric ce merită renovat

 

Statul Republica Moldova (autoritățile și societatea) trebuie să conștientizeze care sunt valorile sale ce prezintă interes pentru turiștii din străinătate, fiind o carte de vizită a Țării. Mănăstirile și bisericile vechi sunt asemenea valori – atât materiale, dar fiind și o expresie a valorilor imateriale, care însuflețesc poporul țării. Iată de ce se impune elaborarea și implementarea unui program de stat, care să vizeze finanțarea renovării edificiilor de cult din puținul pe care reușim să-l adunăm în bugetul de stat, iar ulterior valorificarea obiectivelor istorice prin stabilirea unor trasee turistice de vizitare a acestora de către turiști și pelerini.

Un exemplu de un asemenea edificiu cu valoare istorică deosebită este catedrala Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan din satul Peresecina, raionul Orhei. Probabil, puțini locuitori ai Peresecinei cunosc faptul că localitatea lor se regăsește pe o hartă reprezentând starea lucrurilor din secolele VII-VIII (Славяне и их соседи в VII-VIII вв. – vezi în: Mихаил Задорнов, Князь Рюрик, Откуда пошла земля Русская, Москва. Алгоритм. стр. 48). Pe această hartă singura localitate consemnată pe teritoriul dintre Carpați și Nistru – viitorul teritoriu al Moldovei – este: Пересечен, exact pe locul unde se află Peresecina de astăzi. Cartea lui Zadornov este bine documentată, deși el nu a dat sursa hărții folosite. Dacă se va adeveri faptul că în secolele VII-VIII exista localitatea Peresecina, ea poate fi una dintre cele mai vechi localități de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Iar în acest caz, vizitatorii (turiștii) care vor poposi în Peresecina, printre altele, vor avea de vizitat și catedrala menționată. Pe lângă argumentul istoric, poate fi menționat și cel geografic: Peresecina se află în inima actualei Republici Moldova, pe drumul internațional ce uneste Chișinăul cu Cernăuții – Lvovul – Polonia.   

Construcția catedralei din Peresecina a început încă în 1895 și s-a apropiat de încheierea lucrărilor prin 1905-1910. În timpul vizitei țarului Nicolai al II în Basarabia, în 1912, conform unor informații transmise din neam în neam (de exemplu, în familia Dominte ș. a.), o delegație a locuitorilor satului a mers la mănăstirea Curchi pentru a se întâlni cu împăratul. Ei i-au solicitat ajutor pentru încheierea lucrărilor de amenajare a catedralei, iar suveranul le-a acordat o sumă de bani cu care sătenii au comandat la un atelier din Odesa iconostasul. În perioada în care Basarabia a făcut parte din România (1918-1940) autoritățile române au contribuit și ele la menținerea și renovarea bisericilor și mănăstirilor, de aceea catedrala de la Peresecina s-a păstrat într-o stare bună. Degradarea locașului a survenit în perioada sovietică, atunci când autoritățile au închis majoritatea edificiilor bisericești de la noi (multe au fost demolate) și nu au permis renovarea bisericilor rămase deschise. Ultima renovare a catedralei a avut loc în anii 1990-1993, de aceea actualmente clădirea necesită lucrări de reparație.

Pornind de la cele expuse mai sus, părintele paroh Vasile Garbuz speră că autoritățile de stat vor găsi resurse pentru a reface o clădire cu o valoare istorică certă. Sfinția sa speră și la contribuții ale unor oameni de afaceri – din România și Rusia, ținând cont de faptul că monumentul respectiv este un simbol al epocilor prin care a trecut Basarabia și asupra căruia și-au lăsat amprenta. Persoanele interesate de a contribui la renovarea catedralei îl pot contacta direct, la numărul de telefon: +37369111913.              

Rostul nostru

Să ne-însușim o sfântă misiune:
Cauza creștină sa-apărăm.
Pe frații noștri, cu rele și bune,
Sa-i slujim, calea să le-îndreptăm.

Dar mai avem și încă o menire:
Să ne slujim Neamul Moldovenesc,

Țara ce-am primit-o moștenire,

Pe toți cei ce cu drag în ea trăiesc.

Rostul nostru este nemurire:

Mântuiți să ajungem în Cer,
Țara să cunoască înflorire,
Neamul să ne dăinuie prosper. 

Să urmăm calea Dumnezeiască:

Pacea-n Țară să o apărăm,

Dragostea de Neam să ne unească.

În unire viitorul să-l creăm!

Construim o Țară

Renăscuți ca Phoenix –
Pasărea cea rară,
Suntem la o clacă:
Construim o Țară.

Moștenind averea –
Zestrea milenară,
Noi sporim avutul:
Construim o Țară.

Ce glotonim a avut în vedere poetul Alexei Mateevici când a scris poezia „Limba noastră”

 

În fiecare an, pe 31 august, când se aniversează momentul declarării (în 1989) ca limbă de stat a limbii moldovenești – așa cum era denumită în RSSM, se utilizează expresia poetului Alexei Mateevici „limba noastră” (denumirea sărbătorii) ca referindu-se fără drept de apel la glotonimul „limbă română”. Totuși, există referințe istorice care arată indubitabil la ce glotonim s-a referit poetul basarabean. Intelectualul român (ardelean) Onisifor Ghibu nu poate fi bănuit de falsificări a ceea ce a văzut și auzit. Astfel, în cartea sa „În vîltoarea revoluției rusești. Însemnări din Basarabia anului 1917”, Editura ICR, Bucureşti, 1993, p. 164, referindu-se la niște  cursuri pentru profesori basarabeni – în iunie 1917, Onisifor Ghibu scrie: „Părintele Mateevici a vorbit lung, vreo treizeci-patruzeci de minute, fel de fel de lucruri curioase, vorbirea a fost un fel de lecție de istorie a literaturii, plină însă de greșeli. Spunea că noi vom învăța aici limba noastră moldovenească, bisericească, nu limba franțuzită de peste Prut, nici limba gazetelor de  la București, din care nu înțelegi nimic, «parcă ar fi tătărească». Literatura noastră trebuie să rămână în strânsă legătură cu literatura rusească, căci numai așa va putea înainta. Limba moldovenească e destul de bogată, încât în ea se pot traduce toate scrierile rusești. Ca argument, citește până la plictiseală, traduceri făcute de el din rusește! Încheie cu o poezie originală a lui:  Limba noastră”. Din contextul prezentat de Onisifor Ghibu, în care Alexei Mateevici și-a recitat poezia – actualul imn al Republicii Moldova – nu încape îndoială, cărui glotonim a fost dedicat poemul cu pricina.

Îndemnul lui Alexei Mateevici ca să ne cinstim limba moldovenească bisericească, rămâne valabil și astăzi, când auzim atât de des în spațiul public „suport” în loc de „sprijin”, „pericol” în loc de „primejdie”, "importanță" și "semnificație" în loc de "însemnătate", "realizare" în loc de "împlinire" etc… Trebuie făcute eforturi pentru păstrarea graiului moldovenesc. 

Maică preacurată

Maică preacurată,

A cerului crăiasă,

Icoana ta revarsă

Bucurie-n casă.

Ești nădejdea noastră

Spre patria Cerească.

Fiului te roagă

Să ne mântuiască.

O viață de slujire lui Dumnezeu și aproapelui: părintele Vasile Garbuz

Orice țară are valorile sale. Unele au zăcăminte de aur, petrol și tot felul de minerale, altele au ieșire la mări și oceane, respectiv acces la bogățiile oceanului planetar, altele au munți ce atrag vizitatori etc. Probabil, nu este o descoperire afirmația, că valorile Moldovei sunt în primul rând Oamenii săi. Este imperios necesar ca tinerele generații să cunoască personalitățile Țării, pentru că dragostea de Țară (patriotismul) este în primul rând cunoașterea și aprecierea concetățenilor care au lăsat urme pe glia Țării, a personalităților marcante ale Neamului, și doar apoi dragostea pentru pământul care ne-a mai rămas din vechea Moldovă a domnitorului Ștefan cel Mare.

Una dintre personalitățile care se înscriu în acest șir este preotul paroh al catedralei Sfântul Ioan Teologul din satul Peresecina, raionul Orhei, Vasile Garbuz, care a acumulat 50 de ani de preoție în cadrul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe din Moldova. Născut la 29 aprilie 1943 în satul Bădiceni, raionul Soroca, în duminica zilei de Paste din acel an, micuțul Vasile a rămas fără mamă la vârsta de 2 ani. Ea a decedat la sfârșitul războiului, în timpul nașterii a doi gemeni, care nici ei nu au supraviețuit. De la 6 ani a început să frecventeze biserica din sat, cu bunica. De la vârsta de 7 ani a devenit slujitor al sfântului altar, fiind sub ascultarea părintelui paroh Alexei Bodescu, care i-a fost duhovnic până când a trecut la cele veșnice. I-a fost primul învățător bisericesc. A fost omul prin intermediul căruia Vasile Garbuz a intrat în lumea largă a Ortodoxiei. 
        Primele 7 clase le-a studiat în școala din sat. Apoi a plecat la verișorul său Ștefan – ofițer în armata sovietică la o bază militară din Leninakan, Armenia, la frontiera cu Turcia. Acolo a urmat programul de studii al claselor a 8-10. După absolvire s-a întors în RSSM. Deși avea dorința de a studia la un seminar teologic (în contextul în care autoritățile bolșevice închisese o multitudine de biserici – unele au fost demolate: din 1450 câte erau în 1945 mai rămăseseră 93), s-a înscris la Colegiul Cooperatist, unde a studiat 2 ani. După absolvire a reușit să fie admis la Seminarul Teologic din Odesa, de unde a trebuit să se întoarcă în RSSM pentru a se încadra în câmpul muncii: pe atunci era obligatorie munca la locul de repartizare, cel puțin 3 ani, după absolvirea unei instituții de învățământ. După 2 ani de muncă în calitate de director al unei baze de cherestea din Chișinău, s-a înscris la Seminarul Teologic din Leningrad, unde a fost coleg cu actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril (pe atunci – Vladimir Gundeaev). Relațiile bune cu colegul său le-a păstrat până în prezent. De menționat că în acele timpuri în toată Uniunea Sovietică au funcționat 3 seminare teologice: la Moscova, Leningrad și Odesa. Pentru a fi admis la studii la Leningrad, părintele Alexei Bodescu i-a eliberat certificat de botez și o recomandare. Reprezentanți ai securității sovietice l-au amenințat pe părintele Alexei, care avea 10 copii (un fiu a fost chiar coleg de clasă cu Vasile Garbuz), că va fi deportat în Kurgan. Părintele Alexei le-a răspuns: Faceți cu mine ce vreți, dar eu nu retrag documentele eliberate lui Vasile. La Leningrad a studiat 4 ani, iar apoi alți 4 ani a studiat la Academia Teologică din Moscova, la secția fără frecvență. A primit hirotesia în 1968, fiind student la Seminarul Teologic din Leningrad. În 1972, după absolvirea Seminarului din Leningrad și după ce s-a căsătorit, a fost preoțit și numit preot al bisericii din satul Isacova, raionul Orhei. După facultatea de la Academia Teologică din Moscova, la aceeași instituție și-a făcut studiile de doctorat, obținând titlul de doctor în Teologie (1977). Din 1980 a devenit paroh al catedralei Sfântul Ioan Teologul din Peresecina, unde slujește până în prezent (în anul 2005 s-a sărbătorit centenarul catedralei). În 1990 a devenit prorector și profesor la Seminarul Teologic de la Chițcani, mutat mai târziu în Chișinău. În această calitate a editat un manual intitulat „Morala divină și firească”.

În Peresecina părintele Vasile a contribuit la reconstrucția a două biserici: a bisericii vechi, din cimitirul satului, și a catedralei Sfântul Ioan Teologul.

Părintele Vasile are mai multe decorații de stat: Ordinul de Onoare, Medalia Om emerit al RM, precum și decorații bisericești: cel mai înalt ordin al Bisericii Ortodoxe Ruse – Vladimir, ordinele Daniil al Moscovei, Serghii Radonejschii; ordinele Bisericii Ortodoxe din Moldova: Ștefan cel Mare bisericesc, Paisie Velicicovschi și Meritul Bisericesc de gradul I cu panglică.

Fiind o autoritate incontestabilă în materie de Teologie, un cunoscător al profunzimilor învățăturii creștin-ortodoxe, părintele Vasile este o sursă de cunoștințe pentru toți doritorii de a afla adevărurile creștine. Fiind un duhovnic iscusit, cunoscător al problemelor cu care se confruntă oamenii, este căutat pentru sfatul înțelept, inclusiv de către un președinte al RM din trecut.

Viața sa de până acum a fost și este slujire lui Dumnezeu și Bisericii Sale, pe care o constituie credincioșii creștini.

La cei 77 de ani ai săi, părintele Vasile din Peresecina este la datorie, explicând de la amvonul catedralei, creștinilor îngrijorați de pandemia Coronavirusului, că aceasta este o încercare îngăduită de Dumnezeu, din care vom putea ieși cu bine dacă ne vom pocăi, ne vom schimba gândirea și faptele, ne vom întoarce la Dumnezeu, ne vom ruga pentru izbăvirea de molimă. În fiecare zi, la ora 12:00, la catedrala din Peresecina bat clopotele pentru a chema toți credincioșii la rugăciune. Visul pe care îl nutrește de mulți ani este primenirea catedralei în care slujește, care nu a mai fost reconstruită de 30 de ani.