Despre prostituție la Moldoveni: sau despre o atitudine esențială

Și totuși, Moldovenii sunt un popor intolerant… față de prostituție. Nu am pretenția să fi făcut un sondaj sociologic pe acest subiect, dar cu câți vorbesc, toți o condamnă. Mai mult, intoleranța Moldovenilor are un specific: lor nu le pasă de prostituate de la colț de stradă, ei sunt împotriva prostituției din parlament, guvern, sistemul de justiție și mass-media (asta chiar e culmea: nu știu de ce ei vizează prostituția din toate cele 4 puteri ale statului).

Nu e în spirit european această intoleranță față de prostituție. Ar fi nevoie în RM de un partid care o susține, o apără, o promovează și care, eventual, se declară „pro-european” (căci în Europa de mai la Vest, prostituția este un fenomen tolerat, dacă nu chiar face parte din peisajul cotidian, din modul de viață acceptat de acolo).

În fine, dacă un asemenea partid va și participa la viitoarele alegeri parlamentare din RM, acesta va fi sondajul real: susțin Moldovenii prostituția sau chiar sunt împotrivă.   

Modelul de conviețuire pașnică – tot ce are mai de preț Moldova

Republica Moldova nu este „un stat” făcut pentru ca un regim hoțesc să-l jecmănească pe ceas ce trece, căci altminteri nimic nu ar opri Rusia sau România (poate și Ucraina) să încorporeze teritoriul RM (oricum, potențialul militar al statului moldovenesc nu permite asigurarea securității naționale). Republica Moldova este un stat care poate fi un model de conviețuire pașnică – interetnică și interconfesională – pentru UE, Federația Rusă, și mai ales pentru Ucraina și alte regiuni cu probleme în acest sens.

Unii consideră că principala crimă a actualului regim hoțesc a fost furtul de 1 miliard de $ din rezervele valutare ale țării și celelalte furturi de bani publici, după diverse scheme mai mult au mai puțin cunoscute de opinia publică (dezvăluite de Renato Usatâi ș.a.). Totuși, de departe, cea mai mare crimă a actualului regim hoțesc este atentatul la modelul de conviețuire pașnică între diversele etnii și confesiuni conlocuitoare. Ea s-a produs în momentul condamnării de către sistemul de justiție corupt – deci aservit unei grupă de crimă organizată – asupra primarului de Taraclia, Serghei Filipov, pentru tăierea a 6 copaci (dar n realitate, pentru că l-a trimis într-un loc pe borsetca capului grupării criminale). Faptul a fost condamnat de ambasadorul SUA James Petit, de ambasadorul Delegației UE Pirkka Tapiola ș.a..

Unii consideră că tot ce are mai de preț Moldova – modelul de conviețuire pașnică  – este peren și intangibil. Nu este așa. Modelul acesta este ca o floare. Un oligofren cu cizmele în noroi o poate lesne distruge. Și totuși, poporul Moldovei își poate apăra ceea ce are mai de preț. Spre surpriza celor care îl consideră terminat și numai bun să fie jefuit.  

Aniversarea protestului din 10.11.1989 din fața clădirii Min. de Interne: semnificații netrecătoare

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la protestele din fața clădirii Ministerului de Interne al RSSM, prin care manifestanții cereau eliberarea colegilor arestați pe 7 noiembrie. Evenimentul evocat este important astăzi, când încă mai sunt persoane care spun că în 1991 noi am primit ca pe un cadou independența. Prima dată am auzit această idee încă în 2006, la aniversarea a 15-cea a independenței Republicii Moldova, în discursul președintelui V. Voronin, la solemnitățile prilejuite de evenimentul respectiv. Ideea respectivă încă mai este vehiculată… Conform acestei idei, la sf. anilor ’80, în toiul luptei pentru eliberare națională în republicile URSS, moldovenii erau niște imbecili, care nu știau ce vor. La un moment dat, conducerea unională de la Moscova li s-a adresat: Ei, imbecililor, vrem să vă facem un cadou – independența. Moldovenii s-au gândit… și au acceptat. Este de înțeles ca această idee să fie expusă de V. Voronin, ministrul de interne din 1991, și de alte persoane care făceau parte din structurile regimului sovietic din RSSM.   

Dar mai există o interpretare a evenimentelor de la sf. anilor ’80. Conform acesteia, la fel ca și în celelalte republici ale URSS, moldovenii au trăit și ei deșteptarea națională și au luptat pentru independență. Statalitatea poate fi definită ca loialitatea și devotamentul față de propriul stat, chiar și atunci când acesta își are încetată existența – vezi cazurile actuale catalanilor, kurzilor ș.a. – care nu au stat, dat au statalitatea în conștiința colectivă, și această statalitate nu poate fi înăbușită, periodic ea se manifestă plenar.

Consider că ziua de 10 noiembrie 1989 a fost un în care s-a manifestat statalitatea moldovenească de către poporul provinciei sovietice RSSM. Cei care se aflau atunci în clădirea Ministerului de Interne vor susține că Republica Moldova a primit independența în dar, în 1991. Noi, cei care am protestat la 10 noiembrie 1989 în fața clădirii ministerului, întotdeauna vom afirma că Republica Moldova și-a dobândit independența, prin manifestarea statalității moldovenești, pe care nimeni nu o poate contesta – nici cei din structurile de la Moscova, nici cei care îi serveau în 1989 la Chișinău.            

Componenta ideologică în contextul politic extern și intern actual

         Istoria omenirii s-a caracterizat printr-o permanentă elaborare de idei și viziuni (concepții), ideologii în domeniul politic. În prezent se poate afirma că ideile respective pot fi sistematizate în patru curente ideologice:

1. Conservatorism sau Tradiționalism: se raportează la Dumnezeu, la valorile sale – poruncile divine (inițial s-a manifestat prin regimuri teocratice, iar în prezent – prin partide care se bazează pe tradiția și valorile religioase).

2. Liberalism: se raportează la om, promovează drepturile omului (inclusiv dreptul la libertate). În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism de factură liberală (în varianta neoliberală americană, sau în varianta „neo-conservatoare” americană, ambele vizează impunerea valorilor respective tuturor statelor lumii).

3. Socialism: se raportează la masele dintr-o societate, promovând echitatea socială, redistribuirea echitabilă a agoniselii unei societăți (sub forma impozitelor și taxelor de stat), statul social. În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism de extremă stânga – comunismul (în varianta bolșevică ș.a.).

4. Naționalism – regimuri etnocratice, inclusiv radicalisme de extremă dreapta de genul nazismului [se raportează la: o națiune, o etnie, o rasă, o comunitate confesională sau religioasă – de ex. o sectă ș.a.]. În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism manifestat în zilele noastre – fundamentalismul politic religios islamic (în varianta jihadismului sunnit ș.a.).

Curentele radicale au suferit eșec, dar nu se poate afirma că ele au fost eradicate complet din conștiința unor popoare sau comunități confesionale.

În prezent poate fi urmărit un fenomen interesant, de afinitate între unele dintre aceste curente: conservatorismul/tradiționalismul cu socialismul și liberalismul cu naționalismul. Câteva cauze ale acestui fenomen ar fi: conservatorismul și socialismul sunt ideologii colectiviste, care se raportează la comunități fără vreo discriminare. După ce socialismul s-a disociat de varianta radicalistă bolșevică (atâta timp cât nu luptă împotriva Bisericii lui Dumnezeu), se poate constata că el promovează, de fapt, adiacent, aceleași valori tradiționale religioase. Faptul că socialismul nu împărtășește ateismul bolșevic este un factor care contribuie la apropierea dintre cele două curente ideologice. Tot așa cum tradiționalismul întotdeauna a promovat valori sociale – solidaritatea membrilor unei comunități (societăți). Deci există o listă de valori comune a celor două curente religioase.

Pe de altă parte, naționalismul – cu abordarea sa de punere a nației/rasei/comunității confesionale în centru, ca element de referință, este consonant într-o oarecare măsură cu liberalismul – cu abordarea sa de punere a omului în centru, la element de referință. Ambele curente (liberalismul și naționalismul) sunt individualiste, în timp ce conservatorismul/tradiționalismul și socialismul sunt colectiviste, reoferindu-se la comunități umane fără vreo discriminare (în comparație cu naționalismul). De altfel, este tot mai mult adoptată înțelegerea/interpretarea conform căreia deosebirea dintre patriotism și naționalism se referă la faptul că în timp ce patriotismul înseamnă dragostea față de patrie, cu toate comunitățile conlocuitoare (etnice, confesionale ș.a.), naționalismul înseamnă iubirea față de o națiune sau o comunitate confesională. Naționalismul dus la extremă se poate răsfrânge în purificări etnice, genocid. E clar că prin „iubirea de nație” se înțelege un fanatism distructiv și reprobabil.

Alianța dintre social-democrați și creștin-democrați [conservatori] în Germania este notorie și concludentă în sensul descrierii fenomenului de apropiere între conservatori și socialiști. Tot așa cum în România pare firească asocierea, în denumirea „Partidul Național-Liberal”, a celor două elemente ideologice: liberal și național – arătându-se că cele două noțiuni sunt compatibile.

Și în Republica Moldova vedem profilându-se partide care adoptă curentele ideologice menționate. În pofida denumirii sale, PSRM-ul promovează deschis valori prin care atrage în bazinul său electoral votanți de stânga – care susțin echitatea socială, dar și votanți de dreapta – conservatori/tradiționaliști, care susțin valorile tradiționale (ce provin din doctrina Bisericii Creștin-Ortodoxe).

Specificul Republicii Moldova constă în faptul că mai există câte un partid fără vreo identitate ideologică, axat numai pe ideea furtului (exploatării) poporului țării. Dar un popor de oi întotdeauna își merită guvernul de lupi… 

Rolul Bisericii lui Dumnezeu în perioada istorică actuală

Mănăstirea Sfântul Ilie din satul Nicoreni, raionul Drochia, este un loc de pelerinaj pentru cetățeni ai Republicii Moldova din diverse părți ale țării. Astăzi, la sfârșitul slujbei, starețul mănăstirii, arhimandritul Rafail, a făcut apel către enoriași să se roage pentru izbăvirea Bisericii și a Țării de vrăjmași. Pe parcursul Sfintei liturghii, părintele Rafail s-a arătat optimist și plin de bucurie când binecuvânta credincioșii din sfântul lăcaș. Vrăjmașii Bisericii și ai Țării, evident, sunt din ambele părți ale frontierei: cei din interior și cei dinafară. Cu toate că Biserica se roagă pentru cârmuirea Țării – dacă cineva din acea cârmuire este vrăjmaș Țării și poporului lui Dumnezeu, negreșit și numaidecât își va primi plata.  

Tot mai profund se adeverește că mult pătimita Țară a Moldovei are o istorie a eliberării din robia generată din exterior sau din interior. În 1917 forța motrice a eliberării naționale și sociale au constituit-o militarii (ostașii și ofițerii) moldoveni. În 1988-1989 forța motrice a reprezentat-o intelectualitatea (scriitori, compozitori, regizori de teatru și cinema, dat și profesori și învățători, medici ș.a.). Iată că acum forța motrice este generată și susținută de călugări, preoți și de toți credincioșii din Biserica bunului Dumnezeu. Să fim demni de perioada istorică pentru care am fost sortiți!

Capturarea statului de către grupări de crimă organizată: amenințare la adresa securității regionale

"Нельзя дать свободу бандитам, иначе ты станешь рабом их". Алексей Ильич Осипов

"Nu da libertate bandiților, căci te vor face robul lor". Alexey Iliich Osipov

1. Cauze.

2. Procedee de accedere la putere (preluare a puterii).

3. Caracteristici de manifestare a regimului (cum se mențin la putere).

4. În ce condiții sunt determinați să-și caute de treabă în altă parte decât în instituțiile statului. 

DEMERSUL PRIVIND INDEPENDENȚA CATALONIEI: O PRIVIRE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Catalonia și Republica Moldova: ce au în comun și ce le deosebește

Pe 27 octombrie 2017 Parlamentul de la Barcelona a votat independența Cataloniei față de Spania. Întreaga omenire urmărește cu sufletul la gură drama poporului din nord-estul peninsulei italice, care de 300 de ani urmărește idealul eliberării naționale – al redobândirii statului catalan independent. Puțini probabil se gândesc în acest context la unele asemănări și deosebiri între Catalonia și Republica Moldova.

Pentru prima oară am meditat la aceste elemente de legătură moldo-catalană acum câțiva ani, când am citit cartea „Marea Neagră” a marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, în care autorul  expunea o versiune interesantă a apariției poporului catalan. În volumul său „Marea Neagră”, Cartea a II-a „Anticamera Evului Mediu”, Capitolul IV „Imperiile stepei”, el a scris despre „Imperiul de stepă al goților și al olanilor. Simbioza celor două popoare”. În urma invaziei hunilor și a apariției unui nou imperiu al stepei, o parte din poporul creat din simbioza goților și olanilor migrat spre Vest, ajungând tocmai în nord-vestul peninsulei italice, constituind națiunea catalană. Mix-ul (amestecul) goților și olanilor, care a dat poporul catalan, s-a constituit, după expunerea lui Brătianu, la nordul Mării Negre, mai ales în Moldova, de unde au plecat spre Vest. Și nimeni nu ar putea exclude ipoteza că în procesul simbiozei goto-olane cele două entități etnice nu s-ar fi putut contopi și cu populația autohtonă getă, peste are au venit: olanii din Est, iar goții din Nord.

A doua oară m-am surprins reflectând asupra unor elemente comune între Catalonia și Republica Moldova la o conferință de la Universitatea din Oradea, unde o profesoară și cercetătoare de la Facultatea de Limbi străine, cunoscătoare a limbii catalane, consacrându-și comunicarea mișcării de independență a Cataloniei, s-a referit și la asemănarea, atât ortoepică (mai ales a menționat graiul moldovenesc), cât și lexicală, între limbile română și catalană.

Și iată că de ziua Sfintei Parascheva catalanii și-au proclamat independența. Niciun stat nu a recunoscut-o, deocamdată. De aceea, demersul temerar al catalanilor pare cu atât mai dramatic. Ei acționează singuri în numele libertății, împotriva celor care i-au subjugat cândva (acum 300 de ani) și care i-au ținut sub control până acum.

În principiu, cât de departe este lumea contemporană de idealul dreptății naționale. Îndeobște, la nivel teoretic, fiecare admite că fiecare popor are dreptul la existență în cadrul unor granițe naționale (statale). Numai că la nivel practic acest principiu nu este respectat de marile puteri. De ce catalanii sau kurzii nu ar avea dreptul să-și înființeze state naționale pe teritoriile lor istorice? Pentru că statele care au cucerit cândva teritoriile respective nu vor să le cedeze… băștinașilor. Ei ar accepta ca cei care vor să înființeze un nou stat să plece în altă parte. Identificarea autorităților centrale ale statelor polietnice cu teritoriile pe care le dețin, fără să le pese de etniile (popoarele) care conviețuiesc pe acele teritorii – la ele acasă – este primul semn al bolii unor astfel de state. Că ideea (idealul) libertății nu poate fi înfrântă prin nici un mijloc, decât prin exterminarea, genocidul unui popor se știe de mai demult. Vor recurge la așa ceva „legaliștii” și „constituționaliștii” din organele centrale ale Madridului (probabil, încă frustrați de pierderea posesiunilor coloniale din America Latină, vărsându-și veninul acum pe catalani)?

În principiu, ținând cont de comunitatea istorică între moldoveni și catalani, autoritățile Republicii Moldova, care s-a desprins în 1991 dintr-un imperiu (cel sovietic) ar trebui să se solidarizeze cu catalanii dornici și ei de libertate. Numai că: 1. După cum spun unii (ciudați) moldovenii ar fi primit, în 1991, independența „în dar”, fără măcar să o vrea, de aceea nu o valorizează la ei, deci cu cât mai puțin la alții (ca unul care am fost parte a mișcării de eliberare naționale de la sfârșitul anilor ’80, le-aș spune acestora că dacă ei au fost lași, nu trebuie să proiecteze lașitatea lor peste întreg poporul acestei țări); 2. Elita de astăzi a Republicii Moldova a făcut totul pentru ca să compromită ideea de stat moldovenesc independent, susținând ideea posibilității îmbunătățirii situației în țară prin dispariția statului (prin unirea cu România; unii văd o reîncorporare în statul rus aflat în ascensiune și recuperare a teritoriilor ex-sovietice). Într-o emisiune televizată recentă, la întrebarea „Cum ați vota la un eventual referendum privind unirea cu România?”, jenându-se ca o fată mare întrebată dacă s-a mai sărutat, președintele parlamentului Andrian Candu a răspuns că nu răspunde, pentru că este președintele parlamentului…

Așadar, principala trăsătură care deosebește Catalonia de Republica Moldova este că în cazul primei elita și poporul năzuiesc din tot sufletul să obțină independența, statutul de stat, în timp ce în al doilea caz, o mare parte a elitei și o mică parte a poporului (maselor) năzuiesc să desființeze propriul stat.

Și totuși, simt eu că printre moldovenii de azi pot fi identificați mulți catalani…. 

Moldova – Catalonia: câteva considerații cu privire la momentul politic actual

Un cititor mi-a scris pe o rețea de socializare că „Între Catalunia și Basarabia nu există absolut nici o asemănare!”. I-am răspuns că: „1. Excludem denumirea Basarabia, dată Moldovei de Est de imperiul cotropitor rus. Neoimperiul sovietic nu a mai folosit-o. 2. Moldova de Est s-a desprins de Rusia. Catalonia este în proces de desprindere de Spania (rămășița imperiului spaniol). Depinde cum priviți...”.

În Moldova există o predanie că Ștefan cel Mare își numea calul „Catalan” – probabil i-o fi fost adus din Catalonia. (La mijlocul anilor ’90 un om de afaceri – Gheorghe Străisteanu – și-a denumit rețeaua de benzinării „Catalan” – după numele calului Marelui Ștefan. Apoi a înființat primul post privat de televiziune din Republica Moldova. Se pare că un alt om de afaceri – V. Plahoniuc – i-a „furat” rețeta: de la rețeaua „Petrom” a mers spre crearea trustului cu multitudinea de canale TV și posturi radio). Pe lângă această legătură catalano-moldavă, mai pot fi menționate câteva asemănări. Ca și Catalonia, care are în vecinătate un stat cu un popor vorbitor de aceeași limbă – catalană: Andora, Republica Moldova o are alături pe România. Se pare că un element comun este și acela că așa cum în Republica Moldova curentul unionist este deocamdată nesemnificativ din punct de vedere electoral, la fel și în Catalonia, după cum se vede de la distanță, nici nu se discută un eventual scenariu de unire cu Andora.

Dar principala deosebire dintre Republica Moldova și Catalonia este aceasta: în timp ce Catalonia nu are statut de stat independent – de jure – practic (de facto) populația din provincia respectivă are deplina libertate de a se afirma plenar pe toate planurile – mai ales pe cel economic (o demonstrează indicatorii economiei Cataloniei), Republica Moldova este un stat captiv – în consecință sărac și degradat. În timp ce prin economia sa Catalonia a demonstrat că merită să fie un stat, Republica Moldova demonstrează plenar că nu merită statutul de actor al dreptului internațional, necesitând să fie întreținută de UE, România și organisme financiare internaționale (cărora trebuie să le ramburseze creditele – nu se știe cum – în viitor). Cu surprindere am aflat dintr-o emisiune de pe postul „Media TV” din Cimișlia, de la George Simion că cetățenii moldoveni care au credite nerambursate la bănci din RM nu sunt lăsați să treacă frontiera, pentru a pleca peste hotare. Simion a dat de înțeles că gruparea care a acaparat instituțiile statului dețin și instituții bancare. Ea folosește instituțiile statului pentru a-și asigura veniturile. Noțiunea de stat captiv înseamnă instituții de stat captive, dar mai ales – populație captivă…

Poate că cei care luptă acum pentru independența Cataloniei ar trebui să se compare cu Republica Moldova…Și-ar putea schimba viziunea… 

Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute: cum pot supraviețui?

Un stat autoproclamat, dar nerecunoscut (de statul din care vrea să se desprindă) sau parțial recunoscut (de alte state decât cel din care vrea să se desprindă) de regulă este un instrument de exercitare a influenței unei puteri regionale sau globale într-un anumit spațiu geopolitic.

Vezi relațiile:

SUA – Kosovo, Taiwan;

Rusia – Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Republica Moldovenească Nistreană, respectiv RP Lugansk și RP Donețk, respectiv Karabahul de Munte (prin controlul asupra Armeniei);

Turcia – Ciprul de Nord.

Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute (cu recunoaștere limitată) au șanse să se mențină ca entități politice numai beneficiind de sprijinul politic, financiar, logistic, militar al unei puteri globale sau regionale, instrumente de exercitare a influenței cărora și devin... Asemenea state supraviețuiesc dacă aceasta este în interesul unei puteri regionale sau globale.

Catalonia este o excepție incredibilă, care, din păcate, confirmă regula… 

Independența Cataloniei: câteva considerente în raport cu autonomia găgăuză

După reacția autorităților centrale de la Madrid la declararea independenței de către Parlamentul Cataloniei și în condițiile lisei unei recunoașteri din partea statelor lumii, se prefigurează cumva pentru Catalonia scenariul autonomiei găgăuze din Republica Moldova – rămânerea în cadrul statului din care a vrut să se desprindă. Într-adevăr, după ce la 12 noiembrie 1989 primul Congres al poporului găgăuz a proclamat RSSA Găgăuză, ca parte componentă a RSS Moldovenești, iar un an mai târziu, la 19 august 1990, primul Congres al deputaților poporului din partea de sud a Moldovei a proclamat republica separatistă în sudul țării („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri din limba găgăuză mai înseamnă „pământ găgăuz” sau „țara găgăuzilor”) – deja în componența URSS-ului, neobținând sprijin din exterior (nici de la Moscova, nici de la Ankara), găgăuzii au acceptat statutul de Unitate Teritorială Autonomă „Gagauz Yeri” în cadrul Republicii Moldova (la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Gagauz Yeri”, rezolvând astfel disputa pe cale pașnică. Nu se știe cum vor evolua evenimentele în Catalonia. Acesta este un element comun între Catalonia și autonomia găgăuză: ambele nu au obținut sprijin exterior – din partea altor state – pentru independența lor. Și totuși deosebirile între Catalonia și autonomia găgăuză sunt deosebit de mari:

1. În timp ce poporul catalan se află pe teritoriul său istoric, pe care s-a și format ca etnie distinctă de altele din Regatul Spaniol (a fost  încorporată în regat respectiv acum 300 de ani), comunitatea găgăuză a ajuns pe teritoriul moldovenesc după 1812, în urma anexării Moldovei de Est (Basarabiei) de către Imperiul Rus. Anume din acest motiv ar fi corespuns adevărului istoric denumirea „UTA Găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova” în loc de „Gagauz Yeri” sau, cum i se mai zice – Găgăuzia.

2. În timp ce Catalonia a demonstrat că este fezabilă din punct de vedere economic, autonomia găgăuză nu este autosuficientă din punct de vedere economic.

3. În timp ce poporul catalan și-a păstrat identitatea etnoculturală, comunitatea găgăuză a fost supusă unui proces profund de rusificare în timpul perioadei sovietice.

Lista deosebirilor poate continua – ele țin mai ales de numărul catalanilor (între 7-8 milioane) și găgăuzilor (127.835), dimensiunea teritoriilor pe care le ocupă, diverși alți indicatori (despre cei economici am menționat deja mai sus).

Mai presus de toate, lecția pe care ne-au oferit-o ambele cazuri – atât cel găgăuz, cât și cel catalan, este că, indiferent de condițiile și trăsăturile specifice fiecărei regiuni (fiecărei etnii), în absența unui sprijin din exterior și atunci când guvernul central nu acceptă secesiunea, ea este foarte problematică. 

Demersul de independență a Cataloniei: semnale pentru Republica Moldova

Demersul de obținere a independenței Cataloniei a scos la iveală o atitudine oarecum neașteptată din partea autorităților Uniunii Europene. De exemplu, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Nu ne vom amesteca în această dezbatere hispano-spaniolă, dar nu aș dori ca mâine UE să se compună din 95 de state membre”. Această declarație arată pornește, probabil, de la premisa evoluției Uniunii Europene către o federație, în care ideea este de reducere a suveranității statelor membre. Or, Catalonia, dar și Scoția ș.a. state cer independență pentru a dobândi suveranitate. Este clar că asemenea state – nou apărute – cu greu vor putea renunța la independență într-o Uniune Europeană „aprofundată”.

Statul Republica Moldova a fost susținut la momentul declarării independenței de Occident și de comunitatea internațională, în contextul dezasamblării colosul sovietic ce crease probleme de securitate pe întreaga durată a perioadei Războiului Rece. RM a prins în 1991 o fereastră unică (Rusia era atunci slăbită și nu putea impune rămânerea R. Moldova într-un stat comun, cu toate că a impus rămânerea noastră în CSI – prin conflictul transnistrean). Este clar în alte condiții Republica Moldova nu mai obținea independența.

Fiind acum un stat falimentar din toate punctele de vedere (în primul rând economic), care nu ar putea supraviețui fără ajutor extern (FMI, UE, România ș.a.), reacția oficialului european Juncker ar trebui să dea de gândit guvernanților de la Chișinău: dacă Bruxelles-ul nu vrea să vadă Catalonia ca stat membru în UE, care este o putere economică (cea mai dezvoltată și prosperă parte a Regatului Spaniol), de ce europenii ar năzui să vadă în UE Republica Moldova – un stat captiv, deci eșuat – falimentar? Iată de ce alegătorii care votează partide care promovează „integrarea europeană” și cu această ocazie înțeleg mai bine ca înainte că sunt manipulați – prostiți, vorba moldovanului.
          De aceea, situația legată de Catalonia a oferit prilejul guvernanților „pro europeni” să mediteze la perspectiva lor, iar alegătorilor care îi votează – să se dezmeticească și să nu mai fie prostiți și folosiți… Dar oricum, trebuie să mai ai și băgare de samă ca să descifrezi semnale de la Bruxelles...