joi, 3 octombrie 2019

Gânduri de Ziua Academiei Militare

Feeria toamnei ne aduce două sărbători de rang deosebit în calendarul aniversărilor ce merită marcate de întreaga societate moldovenească: 3 septembrie – Ziua Armatei Naționale și 3 octombrie – Ziua Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”. Cum o armată națională nu poate exista fără cadrele pe care i le pregătește o academie militară, rezultă, logic, că ziua Academiei Militare este mai importantă decât ziua Armatei: fără cadrele ajunse în corpul militar de pe băncile Academiei Militare nu ar fi existat Armata Națională.  
Societatea moldovenească dintotdeauna a apreciat profesia militarilor. În sondaje, Armata și Biserica se plasează pe locurile de frunte. Nu este întâmplător. Acest fapt se datorează principiilor după care se conduc cele două instituții: disciplina, devotamentul, credința, dragostea de Dumnezeu, Neam și Țară, perseverența, vrednicia etc. Ambele instituții sunt chemate să lupte: Armata – cu potențialii dușmani externi (instruindu-se asiduu pentru a fi pregătită în acest sens), iar Biserica (și mai ales „trupele sale de elită”: călugării și călugărițele) – cu dușmanii interiori: patimile, fiind exemple pentru toți ceilalți credincioși.    
Și totuși, dacă societatea apreciază militarul în Republica Moldova, guvernările care s-au perindat până acum au făcut ca importanța statutului militarului să se diminueze mult, prin nivelul scăzut al salarizării. Dacă într-un stat normal militarii reprezintă elita societății, în Republica Moldova funcția de militar de departe nu este atractivă datorită remunerării. Militarii sunt persoanele cu vocație, care se angajază în sistem în pofida greutăților de ordin material. Și totuși, ar fi bine ca guvernanții să țină minte: o țară care nu își finanțează armata proprie va finanța o armată străină. De fapt, Armata este hârtia de turnesol a Statului Moldovenesc: cu cât se va degrada Armata, datorită subfinanțării, cu atât se va degrada Țara. Când nu va mai fi Armată – probabil că în scurt timp nu va mai fi nici Moldova ca Țară. Pentru că nu va mai fi disciplina pe care se ține un organism statal. Statele care au lăsat o urmă în istorie – unele devenind imperii – au fost cele care au fost capabile să construiască armate puternice. Ștefan cel Mare a rămas în istorie pentru că a fost capabil să construiască o armată puternică. În prezent renașterea și reafirmarea Rusiei ca pol de putere are loc prin renașterea și fortificarea Armatei.
 Un profesor din România, care a vizitat Academia Militară, a fost plăcut surprins că în cadrul instituției există o facultate de Administrație Publică. „Miracolul renașterii Germaniei după al II-lea Război Mondial se datorează faptului că militarii germani, întorși de pe front, au fost angajați în administrația publică și au gestionat reconstrucția țării”, mi-a spus oaspetele român. Surprinderea sa plăcută a durat puțin, căci în scurt timp a aflat că guvernanții au decis lichidarea facultății respective din cadrul Academiei Militare. Și totuși, chiar și după pensionare militarii moldoveni pot fi și trebuie angajați în marea lucrare de administrare a construcției statale – de modernizare a Țării.
În prezent Academia Militară este o instituție didactică, dar și științifică în domeniul Studiilor de Securitate. Cercetătorii din Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, din cadrul Academiei, sunt experți utili într-un domeniu, care devine tot mai important pentru o societatea modernă. Or, securitatea este conceptul fundamental care are de-a face cu viața omului contemporan.
La ceas aniversar, este de înțeles că din cauza resurselor limitate, Academia Militară nu dispune de tot ceea ce i-ar trebui. Poate că ar merita, ca instituție de învățământ de factură deosebită, să se afle într-o zonă mai centrală, așa cum este amplasată, de pildă, Universitatea Națională de Apărare din București. O Academie Militară se află, de regulă, într-o zonă centrală pentru că este o instituție cu care se mândrește un stat, un popor.
Conducerea și colectivul Academiei Militare s-au remarcat ca o echipă consolidată, unită de valori împărtășite în comun: în primul dragoste de Neam și Țară, abnegație, slujire, optimism și simțul umorului în pofida diverselor greutăți.
La ceas aniversar, urez tradiționalul La mulți ani – Academia Militară! Felicitări tuturor celor fac acum parte din instituție și celor care și-au lăsat o părticică din ei, studiind sau activând în trecut, în aulele Alma Mater militară a Moldovei.

Postări populare