Vineri, în timpul vizitei sale
oficiale la Chișinău, premierul român Mihai Tudose a fost însoțit de o delegație
guvernamentală de la București. Din echipa sa au făcut parte vicepremierul
Marcel Ciolacu, ministrul Dezvoltării și vicepremier Sevil Shhaideh, ministrul
Justiției, Tudorel Toader, și secretarul de stat Raed Arafat. Din listă nu a
făcut parte ministrul de externe, dl Teodor Meleșcanu. Acesta este cunoscut
pentru caracteristica destul de precisă dată statelor slabe sau eșuate. Într-un studiu semnat împreună cu Șerban
Filip Cioculescu (Securitatea națională
și analiza politicii externe, în Manual
de analiză a politicii externe, Polirom, Iași, 2010), ministrul T.
Meleșcanu s-a referit și la stelele slabe – printre alte probleme legate de securitate. El
scrie: „Există state „slabe” (entități postcoloniale fragile (…)) care nici măcar
nu au o națiune titulară, ci sunt formate dintr-un amalgam de etnii și religii,
așadar lipsește obiectul de referință politicii de securitate „națională”. În
acest caz, leadershipul care formulează respectiva politică vizează pur și
simplu conservarea propriei puteri în stat, aceasta fiind de regulă de tip
patrimonial sau sultanistic” (p. 186). În opinia autorului citat, tinerele
națiuni rezultate din descompunerea de imperii, deci coloniile care și-au
obținut independența, „nu au nici un sentiment „național””, la fel cum nu au „nici
state (…) eficiente în arta guvernării” (p. 186). Meleșcanu concluzionează:
„Așadar, e vorba de statele „slabe”, nelegitime în ochii majorității
populației, conduse de elite autoritare, tribale, cu economii nefuncționale”…
Specificând că statele sunt chemate să apere valorile colective ale națiunii,
Meleșcanu adaugă: „Statele slabe nu au ce apăra, ideea de națiune e fragilă,
coeziunea sociopolitică slabă, leadershipul e contestat”… Mai mult, „multe
state [eșuate] sunt un pericol major pentru proprii cetățeni, aceștia căzând
victime unor abuzuri grave și nefiind apărați la nivel intern de legi și
instituții solide” (p. 187). Se ajunge la situația când „statul devine
instrumentul de putere și discriminare al unui grup sau al unui individ. În mod
paradoxal, statul care ar trebui să fie garant al securității devine sursă
majoră de insecuritate, fiind vorba de o pervertire a uneia dintre funcțiile
sale de bază. În aceste condiții, un stat „slab” care încalcă drepturile
cetățenilor săi nu poate avea nici legitimitate populară pentru stabilirea unor
politici externe democratice. Politica externă adoptată de aceste entități reflectă
interesul îngust de grup al dictatorului sau al cercului său de apropiați. Este
o politică ce nu se bazează pe exercițiul deplin al suveranității populare,
deoarece mulți cetățeni sunt excluși legal sau chiar fizic din corpul
electoral. Politica externă a unui asemenea stat va urmări mai ales menținerea
statu-quoului intern, găsirea de aliați care să contribuie la suprimarea
rezistenței interne” (p. 187). Și, după cum remarcă Meleșcanu, „ aceste
cvazistate (…) deși abia pot supraviețui din cauza riscurilor interne, sunt
protejate de comunitatea internațională de tendințe hegemonice ale altor state”
(p. 188).
Eu nu cunosc la ce stat (slab
sau eșuat) anume s-a referit cercetătorul T. Meleșcanu în studiul său, la fel
cum nu cunosc nici de ce ministrul de externe al României, dl Teodor Meleșcanu,
nu a făcut parte din delegația ministerială de la București în timpul recentei
vizite a acesteia la Chișinău.