Personal nu am nimic împotrivă
ca persoane în etate sau diverși săteni – care cultivă în propria grădină – să își
poată vinde puțina marfă (fructe, legume și verdețuri) în Chișinău în condiții
cât mai avantajoase, pentru a-și putea plăti facturile. Mai mult, cred că autoritățile
publice locale ar putea oferi respectivelor persoane locuri gratuite în Piața
Centrală (sau să deschidă o piață specială pentru ei), cu condiția să lase
curat după ce își vând cele 3-5 kg de pepeni, bostănei sau patlagele. Ceea ce
deranjază pe drept cuvânt chișinăuienii este comerțul neautorizat, deci ilegal,
cu fructe și legume la tarabe. Un șmecher cu tarabă face și câte 20 000 de lei
pe zi, fără să achite vreo taxă sau vreun impozit. Dacă locatarii vreunui bloc
se plâng la Poliție pentru că șmecherul ocupă abuziv locul – spațiul verde! – din
preajma unei stații de troleibuze și lasă după sine mizerie în puținele ore
când se retrage, sosind la fața locului polițistul de sector îl poate amenda,
conform legii, cu 400 lei (pentru comerț neautorizat), și șmecherul își poate
continua nestingherit „activitatea”. Dacă polițistul spune că nu îl poate
impune pe șmecher să părăsească locul pe care l-a ocupat abuziv, apare
suspiciunea că respectivul reprezentant al organelor de control asigură
protecția șmecherului.
Deosebirea dintre un șmecher
care vinde neautorizat fructe și legume la tarabă și un magazin sau chiar o
gheretă care prestează autorizat această activitate constă în faptul că
unitățile de comerț autorizate achită impozite și taxe de pe urma activității
efectuate, deci o parte din banii plătiți de consumatori li se întorc sub formă
de plăți sociale, amenajarea teritoriului de către Primărie sau Pretură. În
schimb șmecherul, ca și cum spune prin tot ceea ce face: mi-e în cot de legile
voastre, de țara voastră (care are nevoie de perceperea impozitelor, pentru
formarea bugetelor), de Poliția voastră (dacă vine vreun perpelit – îl cumpăr/mituiesc),
cum v-am jecmănit, așa o voi face și mai departe. Un exemplu concret și elocvent de asemenea atitudine poate fi observat pe strada Alba Iulia, colț cu str. Onisifor Ghibu, acolo unde pe de o parte a străzii Ghibu locuiește, peste un bloc, președintele Igor Dodon, iar de cealaltă parte a străzii [Ghibu] locuiește candidatul opoziției Maia Sandu. Poliția este incapabilă, deocamdată, să facă ordine cu intermediarii vânzători de fructe și legume cu sutele de kilograme, fără să achite vreun impozit sau vreo taxă în bugetele de stat.
Știu că guvernarea Filip era
în căutarea unor surse de acoperire a miliardului furat. Creșterea amenzilor
pentru vânzătorii care se ocupă cu comerț ilicit este o asemenea sursă. Dacă
amenda de 400 lei va crește la 20 000, șmecherul își va zice: am greșit țara –
nu e o țară de idioți. Și în cazul sporirii luptei cu corupția, coruptul care
îi asigură protecție șmecherului își va zice – nu mă pun cu guvernanții, am
crezut că mimează, dar ei chiar s-au apucat cu seriozitate de a face ordine în
țară.
În orice caz, sperăm și noi la
mai bine…