STRATEGIC
ANALYSIS – A BASIC SUPPORT FOR DECISION-MAKING PROCESS IN SECURITY FIELD
Abstract:
The events
in the international security environment became more unpredictable.
Uncertainty became the main characteristic of the contemporary world. The
challenges (risks and threats) for the world order and for the security of each
country are more difficult (Islamic terrorism, information warfare, hacker’s
attacks, climate changes, the danger of proliferation of weapons of mass
destruction, etc.). That is why the international community and each country
have to elaborate intelligent and proper responses. This is possible by
improving researches in Security Studies, by adopting a strategic vision, by
using a strategic analysis as a support for the decision-making process in
security issues. The strategic analysts have to be researchers in Security
Studies. They have to use innovation and creativity as important sources of
elaborating sustainable solutions to challenges, crisis and conflicts. Such a
support can be useful for the political authorities of a country or of an
alliance in order to adopt efficient responses.
In Moldova
Keywords: Strategic analysis, decision-making process,
security, defense, risks, threats, challenges.
Introducere
Adoptarea deciziilor
corecte și la timp în domeniul Securității este de o importanță crucială pentru
supraviețuirea și dezvoltarea unui stat. Conceptul de securitate, conform Școlii de la Copenhaga în domeniul Studiilor de
Securitate, cuprinde cinci sectoare: economic, politic, societal, de mediu și
militar. Asemenea decizii (strategice) trebuie luate nu la întâmplare, ci în
urma unei analize riguroase a datelor problemei. La etapa contemporană adesea
timpul alocat luării unor decizii importante este redus, cu toate acestea de
fiecare dată este necesară efectuarea unei analize
strategice – ca suport indispensabil pentru luarea unei decizii în domeniul
vizat.
În domeniul Securității,
de fapt, toate deciziile sunt importante, pentru că au un impact major asupra
evoluției statului, asupra stabilității sale, care este o condiție
indispensabilă pentru atragerea de investiții, pentru dezvoltarea sa, respectiv
pentru crearea și promovarea unei imagini pozitive a țării în lume.
Reputatul savant Karl W.
Deutsch, făcând trimitere la Talcott Parsons, a menționat trei „lucruri
fundamentale care trebuie înfăptuite în orice tip de sistem social (mai mult
sau mai puțin complex – adică în orice grup, în orice organizație și în orice
țară), pentru ca aceasta să dureze” [1, p. 13]. Așadar pentru asigurarea
securității, adică a supraviețuirii unui stat, factorii de decizie trebuie să
ia hotărâri cu privire la „menținerea modelelor (tiparelor): sistemul trebuie
menținut în contextul modelelor sale esențiale – adică aceste modele/tipare
trebuie reproduse în mod repetat, pentru a putea fi menținute la nivelul unor
succesiuni de persoane, de grupuri sau de generații” [1, p. 13]. Este vorba de
păstrarea identității unui popor și a
unei țări. Al doilea lucru fundamental, în acest context, este adaptarea: „fiecare organizație și
fiecare societate trebuie să se adapteze la «mediul» său înconjurător, să se
nutrească din el și să se adapteze la schimbările sale. În fiecare țară,
funcția principală a adaptării este
realizată, conform lui Parsons, de sectorul economic, prin intermediul
instituțiilor și al activităților sale (inclusiv al acelora din domeniile
științific și tehnologic)” [1, p. 14]. Este vorba, așadar, de adaptarea țării
la schimbările din mediul internațional. În fine, al treilea lucru fundamental
este „realizarea (urmărirea) obiectivelor:
fiecare organizație și fiecare societate are unul sau mai multe, pe care
încearcă să le abordeze sau să le realizeze (ori pe care membrii lor încearcă
să le realizeze), în condițiile în care comportamentul propriu se modifică
dincolo de simplele cerințe dictate de menținerea
modelelor și de adaptare. După
cum susține Parsons, în fiecare țară, majoritatea funcțiilor privind realizarea obiectivelor sunt realizate
de guverne și, într-un context mai general, de sectorul politic (prin
intermediul proceselor și al instituțiilor politice). Acceptarea de către
lideri sau de către populație a colectării resurselor umane și materiale și
apoi a realocării lor în scopul atingerii unor obiective oarecare – pașnice sau
belicoase (variind de la alfabetizarea întregii populații până la cucerirea
unei provincii de frontieră a unei țări vecine) – se realizează, cel mai
frecvent, prin intermediul sistemului de guvernare și al politicilor” [1, p.
14]. Deutsch a remarcat că „Funcția de realizare (urmărire) a obiectivelor se realizează
prin intermediul (…) activităților decizionale desfășurate de către
funcționarii de rang înalt” [1, p. 14-15]. În opinia lui Deutsch, funcția de
realizare (urmărire) a obiectivelor trebuie îndeplinită, în special de
Președinte și de Parlament, precum și, într-o măsură mai mică, de Curtea
Supremă. Totuși, toate aceste trei componente au de îndeplinit și sarcini
importante privind menținerea modelelor
(care revine în mare măsură familiei, școlii și Bisericii) și adaptării (care revine instituțiilor de
cercetare, agenților economici ș.a.).
Așadar Deutsch a arătat
direcțiile în care trebuie să acționeze puterea politică într-un stat, prin
luarea unor decizii care să conducă la asigurarea securității naționale. Dar
deciziile respective trebuie luate numai în baza unei pregătiri temeinice,
bazate pe o analiză strategică.
Procesul de luare a deciziilor în domeniul Securității
Procesul decizional este format
dintr-o succesiune de etape în număr variabil, în funcție de tipul deciziei. În
domeniul securității pot fi menționate următoarele etape:
1. Identificarea și precizarea felului (esenței)
problemei (de exemplu – crizei) ce trebuie rezolvată.
2. Culegerea, selectarea și prelucrarea
datelor și informațiilor.
3. Elaborarea variantelor de decizie.
4. Alegerea variantei optime.
În acest context este de menționat că „se
consideră optimă acea decizie care conduce la îndeplinirea obiectivelor,
asigurând utilizarea cu randament maxim posibil a tuturor resurselor umane,
materiale, financiare sau de timp. Cerința optimizării deciziilor presupune
fundamentarea acestora, implicând cunoștințe, aptitudini, spirit dinamic,
creator, etc. Luarea unei decizii temeinic fundamentate implică însușirea ori
stabilirea cu claritate a obiectivelor pe care pe vizează, organizarea și
funcționarea sistemului informațional, pentru a se asigura culegerea și
prelucrarea informațiilor care definesc situația crizei, stabilirea cu
discernământ a alternativelor posibile de acțiune și selectarea unei
alternative, ținând seama de ansamblul criteriilor cantitative și calitative” [2,
p. 462-463].
După gradul de cunoaștere a fenomenului crizei, a
informațiilor și a rezultatelor, în literatura de specialitate poate fi găsită
distincția și clasificarea câtorva tipuri de decizii. Deciziile luate în
condiții de: certitudine, risc și incertitudine. În acest sens:
1. „Deciziile
certe sunt caracterizate prin faptul că variabilele proceselor sau
fenomenelor în legătură cu care acestea se adoptă sunt cunoscute și pot fi
controlate. Asemenea decizii intervin când există informații complete și sigure
privind condițiile crizei, anticipându-se evoluția acesteia.
2. Deciziile luate în condiții de risc se adoptă când sunt variabile controlabile și
necontrolabile, unele insuficient cunoscute. Aceste decizii sunt proprii
situațiilor în care există mai multe alternative ale căror rezultate posibile
pot fi estimate cu probabilitate. Micșorarea riscului impune luarea unor măsuri
de prevenire a consecințelor negative.
3. Deciziile incerte sunt
adoptate când variabilele sunt preponderent necontrolabile. Este cel mai complicat tip de decizie, datorită lipsei de
informații care nu permit calculul probabilității producerii fenomenelor” [2, p. 461].
La etapa contemporană situația concurențială la
nivel regional și mondial s-a modificat esențial, în sensul creșterii
competiției între actorii dreptului internațional, în domeniile politic,
economic și tehnologic, ca urmare a transformării radicale a mediului de
securitate, prin apariția unor noi provocări (vulnerabilități, riscuri și
amenințări). În aceste condiții statele întreprind măsuri în vederea reducerii
vulnerabilităților, respectiv în vederea consolidării potențialului entităților
statale. Evenimentele se succes cu repeziciune, totuși, pentru un răspuns
adecvat și prompt la provocările ce se manifestă, statele (instituțiile de
forță – cu atribuții în domeniul securității și apărării) trebuie să tindă să
adopte decizii certe. În acest context, cu referire la culegerea și prelucrarea datelor și
informațiilor, de un real folos sunt utilizarea tehnologiilor informaționale,
practica de
angajare a sistemelor informaționale – sisteme de suport informațional în
vederea pregătirii deciziilor de gestionare a crizelor, problemelor,
proceselor, evoluțiilor, provocărilor în sfera securității, inclusiv a apărării
naționale. În acest sens, o
importanță mare au aspectele
vizând crearea, dezvoltarea, și utilizarea sistemelor hi-tech. În domeniul apărării naționale, asemenea
mijloace sau tehnologii sunt indispensabile în cadrul unor operați antitero
ș.a..
În domeniul securității și apărării,
deciziile adesea sunt luate în vederea fie a prevenirii, fie a gestionării unei
crize sau a unei situații post-conflict (eventual, poate fi vorba de
gestionarea unui conflict înghețat, cum este cel transnistrean). Asemenea
decizii trebuie să se înscrie într-o strategie adoptată de autorități. Este de
reținut că „managementul crizei este un proces de planificare strategică, având
scopul de a elimina o parte din riscul și nesiguranța datorate evenimentelor negative și
care permite instituției să-și controleze criza” [2, p. 461]. O criză este gestionată prin decizii
corecte, care se înscriu în strategia adoptată în vederea soluționării situației
respective.
Inovația și creativitatea – elemente indispensabile
ale analizei strategice
Domeniul Studiilor de Securitate (Strategice) are
ca prim obiectiv furnizarea de analize utile conducerii politice a unui stat în
vederea prevenirii apariției unor crize sau în vederea soluționării crizelor cu
care acesta deja se confruntă. În acest sens, analiștii strategici trebuie să
fie conștienți de noile realități ce se developează pe plan mondial în domeniul
securității. După afirmația amiralului Christos Liberis „Ne îndreptăm spre
războiul cunoașterii și strategia noastră trebuie să fie neapărat revizuită. Țelul
nostru este de a deveni competitivi pe tărâmul cunoașterii și al culturii.
Substanța explozivă folosită de noile gloanțe care vor cădea va fi cunoașterea.
Trebuie să înțelegem acest lucru și să ne gândim bine la ce avem de făcut. Este
necesar să ne schimbăm modul de gândire strategică pentru a putea înțelege
transformările și pentru a putea valorifica toate elementele caracteristice celui de al treilea
val de civilizație. Cunoașterea este un factor de producție cu posibilități
nelimitate, nu numai în domeniul economic, dar și în cel al apărării. Fără a
exagera, lipsa de resurse a unei țări poate fi compensată de cunoaștere, de
informații” [2, p. 305-306]. În prezent s-a creat o situație inedită, în
comparație cu trecutul: „Deși noile tehnologii facilitează anumite aspecte ale
războiului, este de preferat un soldat care este pregătit pentru războiul de
gherilă, pentru contra-terorism sau culegerea de informații” [2, p. 288]. Este
clar că în prezent în confruntările dintre instituțiile de forță ale unui stat
și diverse entități care generează amenințări la adresa securității naționale,
accentul se pune pe „culegerea de informații”, dar și pe procesarea – adică
analizarea lor. Statele care au un potențial instituțional și uman (cadre
corespunzătoare) privind culegerea și analizarea datelor și informațiilor în
domeniul securității este capabil în mare măsură să facă față noilor provocări.
Incertitudinile și tulburările din ultima perioadă
– „aceste noi date – fac necesar ca astăzi cei responsabili să reexamineze în
mod profund unele puncte ale politicii de apărare, în special cele care se
referă la culegerea de informații” [2, p. 461]. Cercetătorul român Vasile Simileanu a surprins bine „mutația”
– procesul de schimbare a abordărilor analiștilor de la etapa contemporană (perioada
post război rece) în comparație cu perioada anterioară. Explicația merită
reprodusă integral:
„Sfârșitul
antagonismului Est – Vest nu a dat dreptul analiștilor să își păstreze formele
de gândire care au prevalat timp de mai multe decenii. În lunga perioadă a
războiului rece, cortina de fier a fost, din punct de vedere intelectual,
confortabilă pentru instructorii care au putut astfel „monta” exerciții de același tip și au făcut să evolueze „inamicul” conform unor dogme
intangibile. Această epocă este apusă. Noua situație militară internațională,
caracterizată de retragerea armatei sovietice din fostele state satelit, de
dezagregarea mai multor structuri de apărare și sisteme de armament, precum și
de micșorarea prezenței americane, a creat un „vid strategic”. „Diluarea”
forțelor de manevră în spațiul de confruntare a dus, la rândul său, la un „vid operativ”. Această ruptură brutală
a făcut să apară riscuri de un nou gen și posibilități atipice de angajare,
care sunt totalmente contrare principiilor de bază ale luptei lineare dintre
două blocuri în centrul Europei. În același timp, riscurile crescânde de
conflicte fixe în unele puncte calde ale globului oferă un spectru lărgit de
intervenții. În încercarea de a se adapta la evoluția situației internaționale,
specialiștii sunt constrânși de acum înainte să își imagineze un inamic
convențional total diferit de cel anterior și să introducă în exerciții
situații din cele mai diferite, inclusiv acte de terorism și organizații de tip
mafiot. În acest domeniu, trebuie făcut un efort de creativitate pentru punerea
la punct a unei noi tematici bazate pe o lume cu riscuri multiple, totalmente
diferită de lumea bipolară care a menținut neschimbate doctrinele militare timp
de jumătate de secol. Această mutație ar trebui să îi constrângă pe
instructorii pentru „cercetare” să
își reevalueze complet programele de pregătire. Pentru adaptarea la noua
situație geopolitică, unele concepte ar câștiga dacă ar fi lărgite. În primul
rând, noțiunea de cercetare trebuie să o depășească pe aceea de informare. În
acest caz precis, este vorba de mai mult decât de o discuție semantică.
Cercetarea presupune căutarea, analizarea și exploatarea informațiilor într-un
scop precis (concept activ).
Această evoluție implică și
transformarea conceptelor cantitative în concepte calitative. În prezent,
cunoașterea unui inamic nu se poate limita la un simplu exercițiu de
contabilitate, care constă în inventarierea numărului de blindate, de piese de
artilerie, de avioane și de nave de luptă. Va trebui ca, de acum înainte, interesul
să se îndrepte mai mult către sistemele de armament decât către materiale
izolate de context; această noțiune include toate elementele necesare misiunii
(muniții, sesizoare, programe de calculator, folosirea simultană sau în completare a
diferite sisteme de armament, personal etc.) Efortul de analiză trebuie să se
îndrepte și spre factorul uman (moralul trupelor, capacitatea și motivarea
comandanților) [2, p.
312-313].
Făcând referire la cazuri de la
sfârșitul perioadei războiului rece, Simileanu arată că „Efortul de analiză
trebuie să se îndrepte și spre factorul uman (moralul trupelor, capacitatea și
motivarea comandanților)”. Au fost cazuri, invocate de autor, când „analiștii
s-au limitat să stabilească un inventar impresionant de echipamente militare și
nu s-au preocupat suficient de climatul social” [2, p. 313]. Analistul trebuie să ia în calcul
„deteriorarea situației politice”, „prăbușirea stării morale a militarilor”, să
nu se limiteze la considerații materiale. Mai mult decât atât, autorul susține
că „Această insuficiență calitativă apare și în ceea ce privește cunoașterea
unor probleme filosofice. Astfel, principiul salvgardării vieții umane nu poate
fi înțeles decât într-o manieră occidentală. Diferența de percepție autorizează
astfel grupurile fanatice să practice terorismul, pe care valorile morale
occidentale îl interzic, ceea ce prezintă o foarte mare vulnerabilitate. Apare
deci urgentă necesitatea de a găsi o ripostă la acest gen de război, pentru
moment cu sens unic. Soluția trebuie să parcurgă mai întâi calea unui studiu
profund al psihologiei și al principiilor filosofice are acționează în aceste situații [2, p.
313]. În baza mai multor exemple, Simileanu susține că „se poate lesne observa
că sarcina esențială a celor implicați în activitatea de informații constă în
furnizarea multitudinii de elemente necesare puterii politice și conducerii
militare pentru gestionarea unei crize și evitarea efectelor acesteia. Trebuie
deci să se acorde un loc important studiilor de previziune [2, p. 313].
Un alt aspect abordat de Simileanu
vizează relația între analist și autoritățile superioare – un contact de încredere
implicită între aceștia ar contribui la eficiența procesului metodologic:
„Înainte de toate,
acestea [autoritățile, notă A.L.] trebuie să se angajeze în examinarea
studiilor care deranjează sau care nu sunt conforme cu ideea care se formulează
în general despre o situație, cu condiția ca, totuși, concluziile raportului să
se bazeze pe argumente solide. De asemenea, autoritățile trebuie să reprime
sentimentul de frustrare care îi animă pe din ce în ce mai mulți specialiști
încredințați că studiul lor nu va fi exploatat. O astfel de atitudine
antrenează decepționarea și apoi descurajarea lor; ea periclitează motivația
celor care lucrează în acest domeniu Intelligence.
Pentru remedierea acestei situații, este important ca analistul să cunoască
scopurile precise și calitatea destinatarilor care vor exploata documentul.
Referitor la această chestiune, pare oportun să se înfrâneze politica care
constă în difuzarea unui șir lung de studii nesolicitate de diferite organisme.
Acest exces de birocrație creează, de cele mai multe ori, mari stocuri de
documente din ministere și state majore. Se pune deci delicata problemă a
alegerii studiilor, deci a priorităților.
Rentabilitatea
lucrărilor analiștilor este și ea, deseori afectată de încetineala birocratică
ce caracterizează încă multe organisme de cercetare și administrație.
Numeroasele niveluri ierarhice care vor, fiecare la rândul său, să adauge câte
ceva sau să schimbe o idee, prelungesc considerabil termenele de trimitere a
analizei și scad mult din calitatea produsului final. Totuși, specialistul în
domeniul Intelligence trebuie să
dovedească, în ceea ce îl privește, o foarte mare rigoare; el va fi judecat în
funcție de justețea previziunilor sale; deci dreptul său de a greși va trebui
să fie, în mod necesar, limitat. Metodologia cercetării respinge astfel orice
amatorism. Ea va cere din ce în ce o mai deschidere a spiritului și competențe
extinse în numeroase domenii” [2, p. 314].
Analiștii strategici (cercetători
științifici, consilieri și experți în domeniul Securității, din instituții ale
statului) trebuie să folosească inovația și creativitatea ca surse importante
de elaborare a unor soluții durabile la provocări, crize și conflicte. În
Republica Moldova analiza strategică, în calitate de act de creație, este un
element important în găsirea unei soluții durabile pentru conflictul
transnistrean. Astfel, structurile de conducere ale statului trebuie să apeleze
la specialiști în domeniul Studiilor de Securitate pentru a adopta o viziune
strategică în procesul de negocieri și pentru a adopta decizii – răspunsuri
eficiente privind gestionarea provocărilor ce se succed în zona de securitate. Până
în prezent, părțile recunoscute în conflict – Tiraspolul și Chișinăul – își
declară pozițiile (independența nerecunoscutei RMN, respectiv păstrarea
integrității teritoriale a RM – cu recunoașterea unui statut special zonei
nistrene), care sunt ireconciliabile. O abordare pragmatică și eficientă, care
ar face apel la inovație și creativitate, ar solicita elaborarea în comun a unei
liste cu interese, necesități și valori comune. O dată acestea stabilite,
formula care v-a materializa reconcilierea, va reieși în mod organic din
obiectivele comune. Până acum autoritățile de la Chișinău nu au purces la
adoptarea unei asemenea abordări.
Profesiograma analistului în domeniul Securității
Domeniul Securității
este strâns legat de politica externă. Nu întâmplător în Uniunea Europeană
comisarul din Comisia Europeană care se ocupă de politica externă poartă
titulatura de „Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și
Politică de Securitate”. Ex-ministrul român de externe Andrei Pleșu (29
decembrie 1997 – 22 decembrie 1999) a încercat o creionare a profilului
profesional al specialistului în afaceri externe – chiar al ministrului român
de externe (respectiv, a specialistului în domeniul Securității). În opinia sa,
„evaluarea noutății cu care suntem confruntați după atingerea vechilor țeluri [aderarea
României la NATO și UE] poate fi, dimpotrivă, stimulentul optim al unei
„revoluții” strategice și stilistice, de natură să schimbe fața diplomației
noastre și să modifice radical „fișa postului de ministru” [3, p. 58-59].
Specialistului în domeniul
Securității (implicit al afacerilor externe) „i se cere să propună alternative,
soluții, metode, adică să fie imaginativ, ingenios, pe scurt, creator. El (…)
elaborează politici și se străduiește să le impună, dozând cu înțelepciune
interesul continental cu cel național” [3, p. 59]. În exercitarea atribuțiilor
sale, specialistul în domeniul Securității „va trebui să aibă o viziune, o
anvergură intelectuală și o putere de convingere”. „Într-o lume bazată tot mai
mult pe cunoaștere (…) importante sunt calitatea și prestația intelectuală a
fiecăruia”. Specialistul în cauză trebuie să aibă cunoștințe în domenii ca
politica, legislația, economia etc. El trebuie să aibă o componentă economică „solid
conturată”: „Economicul va fi, vrând-nevrând, cel puțin pe termen scurt, piatra
de încercare a viitorului și nodul strategic al noii ordini continentale și
mondiale. Numai pe el se vor putea construi stabilitatea de mâine și
autoritatea valorilor transeconomice” [3, p. 59].
În fine, în opinia lui
Pleșu, specialistul în domeniul Securității „își va lua distanță față de
politicile de partid. (…) el va gândi și va acționa în cu totul alt plan decât
acela al calculelor individuale sau de grup” [3, p. 59], ținând cont de faptul
că preocuparea sa vizează promovarea interesului național – a securității
naționale. Specialistul în domeniul securității trebuie să aibă înclinația spre
reflexivitate: „Și nu ne vom înscrie, în mod legitim, în evoluția viitoare a
lumii căreia aparținem, dacă nu vom asuma, cât mai curând, un sever episod de
reflexivitate” [3, p. 59].
Desigur, înainte de
toate, specialistul – practician în domeniul Securității trebuie să aibă o
temeinică pregătire teoretică în domeniul științific al Studiilor de
Securitate.
Concluzii
Ținând cont de
diversificarea și multiplicarea provocărilor ce apar în condițiile unui mediu
de securitate regional și global instabil, crește importanța adoptării unor
decizii strategice adecvate, ca răspuns la respectivele riscuri. Incapacitatea
instituțională a unui stat de a adopta decizii corecte, prompte și eficiente,
reprezintă o vulnerabilitate majoră la adresa securității naționale și
regionale. Desfășurarea unui proces decizional eficient se bazează pe angajarea
unui potențial intelectual, al specialiștilor angajați, de analiză strategică,
respectiv de identificare a soluțiilor optime ce pot fi adoptate prin decizii
de către conducerea politică a statului. În acest sens, se impun câteva
propuneri:
1.
Crearea unui Institut de Cercetări Strategice pe lângă președintele
Republicii Moldova, care să monitorizeze problemele de securitate și, prin
expertiza specialiștilor în domeniul Studiilor de Securitate angajați, să
semnaleze șefului statului principalele provocări (vulnerabilități, riscuri,
pericole, amenințări) la adresa securității naționale și să ofere soluții
potrivite. Asemenea structuri există în Ucraina (Национальный Институт Стратегических Исследований при Президенте Украины [4]), în Federația Rusă (Российский Институт
Стратегических Исследований [5]) ș.a.. Institutul de
Cercetări Strategice de pe lângă Președinția RM ar putea colabora în mod firesc
cu alte structuri științifice din țară, de exemplu cu Centrul de Studii
Strategice de Apărare și Securitate din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate
„Alexandru cel Bun” [6].
2.
În vederea pregătirii specialiștilor în domeniul Studiilor de Securitate
se impune includerea specialității în cauză în nomenclatorul specialităților,
elaborat de Ministerul Educației. Absolvenții departamentelor de Studii de
Securitate vor putea deveni analiști, respectiv să contribuie la îmbunătățirea
lucrurilor în toate sectoarele domeniului Securității: economic, societal, de
mediu, politic, militar, informațional etc.
3.
Se impune ca statul să susțină specialiștii care vor putea contribui la îmbunătățirea
cercetărilor în sfera Studiilor de Securitate din Republica Moldova – prin
suportul financiar la editarea de reviste științifice în domeniu (ținând cont
de faptul că structurile statului sunt principalele beneficiare ale analizelor
strategice).
4.
La solicitarea guvernanților se impune elaborarea de către specialiști
și adoptarea de către comanditari a unei misiuni, respectiv a unei viziuni strategice
cu privire la dezvoltarea statului moldovenesc. Acestea pot fi incluse într-un proiect de țară. Analiza strategică este
un suport de bază în procesul de luare a deciziilor în probleme de securitate.
5.
Analiștii strategici (consilieri, cercetători științifici) trebuie să
folosească inovația și creativitatea ca surse importante de elaborare a unor
soluții durabile la provocări, crize și conflicte. Analiza strategică întotdeauna
este utilă structurilor de conducere ale unui stat sau ale unei alianțe pentru
a adopta decizii – răspunsuri eficiente la toată gama de provocări.
Referințe:
1. Deutsch Karl W., Analiza relațiilor internaționale,
Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2006.
2.
Simileanu Vasile, Conflicte
asimetrice, Editura Top Form, București, 2011.
3.
Motoc Iulia, Cioculescu Șerban Filip (coordonatori), Manual de analiză a politicii externe,
Polirom, Iași, 2010.
4. http://www.niss.gov.ua/
5. https://riss.ru/
6. http://www.academy.army.md/cercetare/centrul-de-studii-strategice-de-securitate-si-aparar
6. http://www.academy.army.md/cercetare/centrul-de-studii-strategice-de-securitate-si-aparar
Articol publicat în „Fostering Knowlege Triangle in Moldova. Conference Proceedings. 23-24 March 2017”, Chisinau.
