SOLUȚIONAREA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN: O ABORDARE PRIN PRISMA NEGOCIERILOR BAZATE PE INTERESE

Abstract: The 5+2 format of negotiation regarding the dispute over the Transnistrian zone of Republic of Moldova is a good framework for the Moldovan delegation to achieve the goal of reintegration of the country, in order to resolve the frozen conflict (since 1992). However, the Moldovan negotiators faced yet a few major deficiencies. There is no a clear picture of the nature of the conflict: is it internal – a separatist one, or international – Russian-Moldovan (taking into account that the Russian army and the paramilitary forces of Cossacks where involved within the 1992 year war on Dniester river)? So, there was not clearly formulated the main question that needs to be answered by a solution to the conflict. Depending on the answer to this question can be improved the negotiation format in order to adopt a formula corresponding to the reality on the ground: Russia can be a guarantor, not a mediator – which should be totally impartial. Another important aspect of the negotiation is that the conflicting parties (Chisinau and Tiraspol) have not identified yet common interests (and needs). Only in such conditions can be restored and consolidated the Moldovan integral state. In this context, it is explainable why till now there are no plans (projects) of resolving the conflict, elaborated by Moldovan government servants; such documents could be a base for discussions in 5+2 format. It is important for the parties of the conflict to take into account that mediators do not propose plans to resolve the conflict, because there is no such a function in their tasks, so such expectations from them are not entitled. The negotiation based on interests requires that the parties in conflict should accept objective criteria (primarily, the principles of international law), which could be a base for developing a lasting solution to the conflict. A feature of negotiation based on interests is that parties discuss on the issue, so this helps to avoid tension between negotiators, a confrontation of egos of representatives on the table. A good team of negotiators work with a few notions which are related among them. Especially in a negotiation on a territorial dispute, like on Transnistrian zone, it is important for the Governmental servants (diplomats or experts) to formulate and propose a mission of the common state – a project of the country, an idea of the common state. Form the mission results a vision on the development of the common state, based on implementation of the common interests. From the vision results a policy o reintegration. From the policy results a strategy. From the strategy results a tactic. And from the tactic results a settlement plan. Of course, without each of these primary elements, a good settlement plan can not be elaborated.   

 
Keywords: Conflict, Mediation, Negotiation, Transnistria, Republic of Moldova.

            Introducere

Negocierile reprezintă o componentă importantă atât a practicii relațiilor internaționale, cât și a domeniului științific al Relațiilor Internaționale. Există mai multe cercetări științifice de referință cu privire la teoria și practica negocierilor, care au contribuit enorm pe plan internațional la eficientizarea acestui tip de activitate. Una dintre cercetările de seamă din Europa este cea a savanților germani Astrid Heeper și Michael Schmidt, care notează în studiul intitulat „Tehnici de negociere” că „A negocia înseamnă să te pui de acord asupra unui lucru (de exemplu un contract) cu unul sau mai mulți parteneri de negociere. A negocia înseamnă că tu și/sau partenerii tăi de negociere vă faceți concesii unii în favoarea altora, în scopul de a obține, de comun acord, un anumit rezultat. Negocierea cinstită înseamnă a da și a primi cu încredere, în scopul de a ajunge la un rezultat acceptabil pentru ambele părți. Această strategie se mai numește și strategia „câștig-câștig” (win-win)” [Heeper, Schmidt, 2007, 7].

O contribuție remarcabilă la teoria și practica negocierilor au adus-o și savanții americani Roger Fisher și William Ury, prin lucrarea lor intitulată „Getting to YES. Negotiating Agreement Without Giving In” (prima ediție a lucrării a apărut încă în 1981 și a fost urmată de multe altele; cartea a fost tradusă în mai multe limbi ale statelor lumii și este reeditată până în prezent). Abordarea cercetătorilor Fisher și Ury este utilă în evaluarea prestației autorităților statului Republica Moldova în negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean.

Prezentul articol, care reprezintă o cercetare interdisciplinară, se axează în primul rând pe domeniul științific al Studiilor de Securitate, în care statele sunt denumite „actori” ai dreptului internațional. Deci în Studiile de Securitate este evaluată prestația acestui tip de actori (inclusiv în negocieri). Conflictul privind zona nistreană a Republicii Moldova se află într-o stare înghețată din iulie 1992. Faza sa fierbinte s-a produs în perioada 2 martie – 21 iulie 1992, pe parcursul căreia numărul victimelor s-a ridicat la circa 1100 (după unele date: aproximativ 300 reprezentanți ai forțelor de ordine ai Republicii Moldova și aproximativ 800 luptători, inclusiv mercenari cazaci din Rusia ș.a., care au luptat de partea rebelilor; în Ucraina, în contextul războiului din 2014 până în prezent, cei care luptă în Donbas împotriva statului sunt numiți „teroriști”). În 2011, după o pauză de 5 ani (din 2006), au fost reluate negocierile în formatul 5+2 cu privire la soluționarea conflictului. Din formatul în cauză fac parte următorii actori:

            1. Autoritățile Republica Moldova – parte în conflict,  

            2. Administrația de la Tiraspol – parte în conflict,

            3. OSCE – mediator,

            4. Federația Rusă – mediator, garant,

            5. Ucraina – mediator, garant,

            6. Uniunea Europeană – observator,

            7. SUA – observator.

De menționat că în formatul „5+2”, cifra 5 vizează următoarele entități: Republica Moldova, administrația de la Tiraspol, OSCE, Rusia și Ucraina; iar cifra 2 – UE și SUA, adică cei doi observatori. Cu toate că au doar statut de observatori, ultimii doi actori pot participa (interveni) ca și ceilalți în procesul de negocieri, conform unei înțelegeri tacite. 

În contextul identificării unei soluții pentru conflictul transnistrean nu trebuie subestimată necesitatea și importanța obținerii unui nivel de trai înalt, a unei stări social-economice bune în Republicii Moldova – factori care pot să facă statul moldovenesc mai atractiv pentru populația din zona nistreană. Or, în condițiile în care Republica Moldova rămâne cel mai sărac stat din Europa, din cauza corupției și a proastei gestionări de către guvernanți a treburilor statului, este mai greu ca elitele și populația din fâșia nistreană să-și dorească să se reintegreze în statul moldovenesc. Cu toate acestea, merită făcută o evaluare a prestației autorităților moldovenești în procesul de negocieri chiar pe fundalul unei stări social-economice proaste, analizând modul în care sunt utilizate tehnicile de negociere.

Tehnici de negocieri (după Roger Fisher și William Ury)

În viziunea lui Fisher și Ury, există mai multe criterii privind aprecierea unei metode de negociere. Printre aceste criterii pot fi evidențiate următoarele:

– Negocierea trebuie să conducă la un acord rațional, pe cât posibil (să corespundă maximal intereselor legitime ale fiecărei părți, să regleze echitabil interesele care se confruntă, să fie de lungă durată);

– Negocierea trebuie să îmbunătățească sau, cel puțin, să nu înrăutățească relațiile între părți.

În viziunea cercetătorilor americani există 3 tehnici (sau 3 abordări) ale negocierilor:

I. Negocieri bazate pe principii [Fisher, Ury, 1990, 95];  

II. Negocieri Jiu Jitsu [Fisher, Ury, 1990, 120]; Fisher și Ury explică tehnica Jiu Jitsu prin următoarele îndemnuri: evitați să reacționați, să utilizați forța împotriva adversarului; eschivați-vă de la atac și îndreptați-l spre problemă; identificați interesele și elaborați soluții reciproc avantajoase;

III. Medierea – cu implicarea unei terțe părți (a mediatorului sau a câtorva mediatori) [Fisher, Ury, 1990, 126].

Dacă nu este posibilă purtarea negocierilor după tehnicile 1 și 2, o parte în conflict poate solicita a treia tehnică: medierea. În ceea ce privește medierea, există 4 faze ale procesului în cauză (după expunerea prof. dr. Angela Mickley, cadru didactic la Universitatea de la Potsdam, Germania, la școala de vară „Civil Society and Crisis Prevention: Peaceful Conflict Resolution, Mediation and Negotiation”, Tbilisi, Georgia, 6-10 octombrie 2014):

1. Expunerea faptelor, a problemei de către părți (în fața unui sau câtorva mediatori – care sunt neutri): identificarea pozițiilor;

2. Atenuarea emoțiilor negative prin expunerea nemulțumirilor părților: încercarea de a înțelege ce o înspăimântă, de ce anume îi este frică celeilalte părți?; identificarea intereselor, nevoilor părților;

3. Brainstorming: elaborarea și propunerea, de către părți, a soluțiilor. Mediatorul nu propune soluția. În acest context, sunt utilizate noțiunile: BATNA – Best alternative to the negotiated agreement; și WATNA – Worse alternative to negotiated agreement [Fisher, Ury, 1990, 109]. Soluția bună este BATNA sau una cât mai apropiată de BATNA. 

4. Adoptarea celei mai potrivite soluții, din cel puțin trei variante selectate; semnarea acordului care prevede cum va fi implementată soluția (în cazul unui conflict este vorba practic de planul de reglementare).

În lucrarea lor, Fisher și Ury au descris cele trei tehnici, scoțând în evidență principalele lor caracteristici. Autorii americani au acordat o atenție și importanță deosebită primei metode – a  negocierilor bazate pe principii. Fisher și Ury au identificat patru elemente (componente) ale acesteia:

1. Oameni: autorii americani îndeamnă să se facă diferența între participanții la negocieri și obiectul negocierilor (a nu lega relațiile de problemă; „problema ta nu e vina altuia”) [Fisher, Ury, 1990, 33];

2. Interese: autorii citați îndeamnă negociatorii să se concentreze pe interese, nu pe poziții (interesele determină problema; deci se cere împăcarea intereselor, nu a pozițiilor, care adesea pot fi ireconciliabile) [Fisher, Ury, 1990, 56];  

3. Variante: înainte de a decide cu privire la o soluție, autorii îndeamnă negociatorii să elaboreze un cerc de posibilități (mutual avantajoase; propunerile trebuie să corespundă posibilităților partenerilor) [Fisher, Ury, 1990, 71];

4. Criterii: autorii îndeamnă negociatorii să insiste ca rezultatul să se bazeze pe norme obiective [Fisher, Ury, 1990, 95]. 

În viziunea lui R. Fisher și W. Ury există 3 stadii ale perioadei negocierilor [Fisher, Ury, 1990, 29]:

1. Analiza (diagnoza situației, clarificarea criteriilor), în acest stadiu trebuie stabilită natura conflictului;

2. Planificarea (sunt elaborate mai multe variante – planuri de soluționare);

3. Discuția (înțelegerea intereselor celeilalte părți în cadrul interacțiunii – prin comunicare directă – la masa de negocieri, respectiv adoptarea unui acord rațional). O discuție necesită: ascultare activă, vorbire/exprimare clară – să fie pe înțelesul celeilalte părți (fără echivocuri), negociatorii trebuie să vorbească despre sine, nu despre ceilalți (să se refere la sine, nu la interlocutori), să lămurească problema, nu să dea aprecieri sau să-i judece pe ceilalți.

Negocieri bazate pe interese

Un aspect important al viziunii oferite de Fisher și Ury este cel referitor la temelia pe care pot avea loc negocieri eficiente (rezultative). Astfel, autorii americani au specificat că negocierea poate fi axată pe:

•         Poziții (este ineficientă, permite tergiversarea adoptării unei decizii/soluții; se poate transforma într-o competiție a ego-urilor, ceea ce poate duce la agravarea situației de conflict);

•         Interese;

•         Necesități.

Pentru ca negocierile să fie eficiente, ele trebuie să se bazeze pe interese și necesități. În contextul negocierilor bazate pe interese, autorii americani îndeamnă negociatorii să respecte următoarele recomandări:

•         Prezentând propriile interese, negociatorii să arate importanța lor vitală;

•         Să recunoască interesele celeilalte părți ca parte a problemei;

•         Formularea problemei trebuie să vizeze interesele;

•         După formularea problemei este propusă soluția;

•         De privit înainte, nu înapoi.

•         Negociatorii să fie concreți, dar flexibili.

•         Negociatorii să fie fermi, vorbind despre problemă, dar mărinimoși vorbind despre oamenii (partenerii de negocieri).

Pe de altă parte, referindu-se la principalele necesități, Fisher și Ury  au menționat:

•         Securitatea;

•         Bunăstarea economică;

•         Simțul apartenenței [securizarea identității, notă A.L.];

•         Recunoașterea;

•         Dispunerea de propria viață [Fisher, Ury, 1990, 63]. 

În cazul concret al conflictului privind zona nistreană este important de menționat că asupra soluționării sale își exercită influența mai mulți factori – atât interni cât și externi. Federația Rusă are un rol important, ca factor extern, în determinarea procesului de negocieri, în condițiile în care ea este sponsorul regimului de la Tiraspol (80% din bugetul nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene este asigurat de Moscova). De asemenea, unul dintre factorii interni care are influență asupra negocierilor privind soluționarea conflictului este procesul politic din Republica Moldova. Se știe că la ultimul scrutin al alegerilor parlamentare, din 30 noiembrie 2014, voturile celor circa 56% de alegători care s-au prezentat la cabine s-au împărțit aproximativ egal pentru partidele cu orientare pro Uniunea Europeană și pentru partidele pro Uniunea Eurasiatică. În condițiile reintegrării popupaliei din zona nistreană, respectiv în urma creării condițiilor ca cei aproximativ 500000 cetățeni să-și poată exercita dreptul de vot, balanța care a ieșit în evidență la ultimele alegeri, dar care este periodic confirmată de rezultatele sondajelor de opinie, ar putea fi dezechilibrată. Iată de ce există suspiciuni privind intenția reală a actualei guvernări de la Chișinău de a rezolva problema transnistreană. Una dintre acuzațiile aduse adesea guvernării moldovenești în spațiul mediatic – privind lipsa voinței politice de a rezolva problema zonei nistrene – poate să aibă ca suport tocmai această bănuială.     

Dincolo de aspectele ce țin de dezvoltarea statului Republica Moldova în ansamblu și care depășesc competența negociatorilor moldoveni în formatul 5+2, poate fi evaluată prestația diplomaților moldoveni implicați în procesul de negocieri. Cu regret, delegația moldovenească nu a reușit până în prezent să determine un proces de negocieri bazate pe interese și necesități. Cu toate că din 2011, de când au fost reluate negocierile în formatul 5+2 (întrerupte în 2006), părțile (Chișinăul și Tiraspolul) au anunțat că au purces la aplicarea tacticii „pașilor mici”, care vizează soluționarea problemelor economice și sociale ale populației din zona de securitate (atât în regiunea aflată sub jurisdicția administrației de la Tiraspol și cât și în teritoriul aflat sub jurisdicția Republicii Moldova), puține au fost realizările concrete. Probabil, singura realizare importantă a tacticii „pașilor mici” a fost reluarea la 1 octombrie 2010 (deci, încă înainte de reluarea formală a negocierilor în formatul 5+2) a circulației trenurilor pe ruta internațională Chișinău – Odesa, cu tranzitarea Transnistriei. În condițiile lipsei unor interese comune clare, în primul rând economice, este greu de întrevăzut realizarea unei soluții politice vizând reintegrarea zonei nistrene în spațiul jurisdicției Republicii Moldova, prin acordarea unui statut special de autonomie fășiei nistrene.

Fără îndoială, negocierile bazate pe interese și necesități sunt singurele care pot oferi o șansă reală realizării unei soluții durabile a unui conflict, inclusiv a celui transnistrean. Totuși, pentru aceasta, în primul rând, este nevoie de eradicarea corupției în instituțiile Republicii Moldova (prin concursuri organizate în baza principilor meritocrației, care să propulseze în funcții de stat persoane competente și oneste, nu în baza unor relații clientelare), de eficientizarea economiei, așa încât statul moldovenesc să devină atractiv pentru populația din fâșia nistreană. Dar Republica Moldova va deveni atractivă atunci când autoritățile moldovenești vor propune o idee de țară, un proiect de țară, o misiune a statului moldovenesc – care să fie în măsură să atragă elitele și populația din zona nistreană.      

Ideea de stat

Lipsa unei idei de stat care să stea la baza națiunii politice (sau civice) moldovenești, care să unească toate categoriile populației în baza unor valori comune, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau socială, face Republica Moldova vulnerabilă din punctul de vedere al securității societale. Cercetătorul britanic din domeniul Studiilor de Securitate, Barry Buzan, nota că „statul există sau își are esența mai curînd în planul socio-politic decît în cel fizic. În cîteva sensuri importante, statul este mai mult o idee deținută în comun de către un grup de oameni decît un organism fizic”, chiar dacă „În mod sigur, statul depinde de o bază fizică și dincolo de un anumit punct nu poate exista fără ea” [Buzan, 2014, 74]. Iată de ce Buzan pledează pentru „puternica hotărîre a guvernelor de a crea idei unificatoare” [Buzan, 2014, 94]. El a precizat că „ideea de stat trebuie nu doar să fie coerentă prin sine însăși, ci să aibă și o largă susținere” [Buzan, 2014, 91].

Cercetătorul britanic a clasificat statele lumii în două categorii (sau modele): națiuni-state (Ungaria, Italia, Japonia; aș adăuga: Israel, Armenia, ș.a.) [Buzan, 2014, 82] și state-națiuni (SUA, Australia ș.a.) [Buzan, 2014, 83]. Republica Moldova poate fi încadrată în a doua categorie. Ideea de stat a Republicii Moldova, care trebuie să fie formulată în vederea asigurării securității societale a țării, ar trebui să conțină elementele comune ale tuturor comunităților etnice conlocuitoare pe pământul moldovenesc, dincolo de diferențele etnice. Valorile occidentale privitoare la conceptul drepturilor omului, a democrației și economiei de piață (a garantării de către stat a dreptului la proprietate) pe de o parte, iar pe de alta valorile creștine – în primul rând, ale religiei Creștin-ortodoxe, care este comună tuturor comunităților etnice din Republica Moldova și care este păstrătoarea valorilor tradiționale ale familiei, moralității și spiritualității – pot fi luate în considerare în efortul de formulare a ideii de stat, care va conferi o identitate cetățenească (politică) fiecărui locuitor al Republicii Moldova. Practic, aflată la confluența a două spații civilizaționale, Republicii Moldova poate avea o ideea de stat care să exprime o simbioză a seturilor de valori care stau la baza celor două tipuri de societăți: modernă (occidentală) și tradițională (orientală). În spațiul occidental există un exemplu de stat-națiune care se modernizează păstrându-și tradițiile – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. De asemenea, state asiatice care au atins un nivel înalt de dezvoltare – Japonia, China ș.a. – s-au manifestat ca entități care au îmbinat eficient tradițiile naționale cu realizările modernității (în primul rând în plan economic).

O idee de stat are vocația de a trasa misiunea statului. Poporul unui stat care dispune de o idee unificatoare și de o misiune va fi unit și consolidat. În prezent în societatea moldovenească pot fi observate câteva falii de divizare. Fără o idee de stat (un proiect de țară) acceptabile și atractive pentru elitele și populația Transnistriei cu greu se poate presupune că negocierile în formatul 5+2 se vor solda cu un rezultat pozitiv durabil. Iar ideea de țară, proiectul de țară și misiunea statului moldovenesc ar trebui să fie element de bază și de început din planul de reglementare a conflictului transnistrean, care să conțină și modalitatea de realizare a intereselor și necesităților elitelor și populației din zona nistreană.   

Concluzii

Evaluând prestația autorităților moldovenești în negocierile privind conflictul nistrean (în formatul 5+2) prin prisma tehnicilor, criteriilor și recomandărilor unor cercetători ca Roger Fisher și William Ury, dar nu numai, putem concluziona că: 

1. Nu au fost selectate de către părțile în conflict criterii obiective (în primul rând, norme ale dreptului internațional), în baza cărora să fie elaborată o soluție durabilă a conflictului nistrean. Chișinăul invocă principiul integrității teritoriale, iar Tiraspolul: dreptul popoarelor la  autodeterminare.     

2. Nu există o imagine clară a naturii conflictului [Ghica, Zulean, 2007, 222]: este el intern sau internațional (interstatal: între Federația Rusă și Republica Moldova)? Nu a fost formulată clar problema căreia trebuie să-i fie găsită soluția. În funcție de clarificarea acestui aspect, poate fi îmbunătățit formatul de negocieri, în sensul revizuirii sale, în vederea adoptării unui format care să corespundă realității din teren. Principalul semn de întrebare vizează statutul Federației Ruse în formatul 5+2: deși Rusia a participat în războiul din 1992, armata sa luptând împotriva forțelor de ordine ale Republicii Moldova, în prezent statul rus este „mediator” (și „garant”) în negocieri. Este clar că Rusia, alături de SUA și UE, poate fi un garant, în timp ce mediator pe drept cuvânt este OSCE și, eventual, poate fi cooptată ONU.

3. Părțile în conflict (în formatul 5+2: Chișinăul și Tiraspolul) nu depășesc pozițiile, care sunt ireconciliabile: poziția nerecunoscutei RMN vizează independența, iar poziția RM vizează faptul că zona nistreană este parte integrantă a statului unitar Republica Moldova; părțile nu trec la identificarea și examinarea intereselor și necesităților.  

4. Nu au fost identificate interese comune, care ar sta la baza unui stat integru (cu zona nistreană integrată în Republica Moldova). 

5. Lipsesc proiecte semnificative de colaborare într-un viitor apropiat, atât în domeniul economic, al infrastructurii, cât și în cel de mediu, social ș.a.. UE alocă resurse pentru asemenea proiecte, dar eficența lor rămâne scăzută.       

6. Nu există variante/planuri de soluționare elaborate de către Republica Moldova (ca parte în conflict), pe care delegația moldovenească să le supună discuției în formatul 5+2. Părțile în conflict așteaptă ca mediatorii să propună un plan de soluționare a conflictului, în atribuțiile cărora nu intră, totuși, această prerogativă. Se poate afirma că motivul pentru care nu există un plan de reglementare moldovenesc se datorează lipsei unei tactici (planul ar trebui să rezulte dintr-o tactică), tactica ar trebui să rezulte dintr-o strategie, strategia ar trebui să rezulte dintr-o politică, politica ar trebui să rezulte dintr-o viziune, iar viziunea ar trebui să rezultă dintr-o misiune formulată explicit a statului moldovenesc. Întrucât autoritățile moldovenești nu au o misiune, o viziune, o politică, o strategie și o tactică, este firesc să nu poată propune nici un plan de acțiuni sau un plan moldovenesc de reglementare a conflictului transnistrean.   

7. Până în prezent au putut fi observate sporadic tensiuni între negociatori: ele au fost un indiciu al faptului că nu întotdeauna se discuta pe problemă, ci avea loc o confruntare a ego-urilor participanților la negocieri.

8. Nu a fost formulată până în prezent o idee de stat, care ar trebui să stea la baza unui plan de reglementare a conflictului transnistrean.

Referințe:

1. Buzan, Barry (2014) Popoarele, statele și frica, Chișinău: Cartier.

2. Ghica, Luciana Alexandra; Zulean, Marian (coordonatori) (2007) Politica de securitate naţională. Concepte, instituţii, procese, Iaşi: Polirom.

3. Heeper, Astrid; Schmidt Michael (2007) Tehnici de negociere, București: All.

4. (2007) Negotiating outcomes. Expert Solutions to Everyday Challenges, Boston, Massachusetts: Harvard Business School Press. 

5. Фишер, Роджер; Юри, Уильям (1990) Путь к согласию. Или переговоры без поражения, Москва: Наука.

Articol publicat în „Revista militară”, Nr. 1/2016.

De ce este captivant să trăiești în R. Moldova sau despre prostie la moldoveni

          Este în același timp dificil, dar și captivant. De regulă, cei care nu sunt proști cu greu se pot adapta într-o țară de proști, de aceea pleacă peste hotare, în țări normale. Dar cei care rămân, pe lângă că sunt împovărați, au și prilejuri de delectare.

         În principiu, Republica Moldova este o țară în care trebuie să meriți să trăiești (nu oricine trăiește aici). În instituțiile bugetare – de stat, salariile nu sunt suficiente pentru asigurarea celor necesare pentru viață, dar cei care aspiră să ajungă în funcții publice fie plătesc mită, fie ajung acolo datorită apartenenței de partid sau legăturilor de rudenie. Cei care activează în domeniul privat (oameni normali) sunt surse de estorcare a resurselor financiare pentru proștii care „activează” în instituții de control ale statului. Pentru ca un om onest să trăiască în Republica Moldova, el ar avea nevoie de asistență financiară din Occident, precum refugiații din Orient, ajunși în UE. În Republica Moldova salariile bugetarilor și ale altor categorii sunt mai mici decât sumele lunare alocate în închisorile din UE pentru deținuți.

          Este neobișnuit, neașteptat, să vezi cum proștii dintr-o țară „o consumă” precum viermii un cadavru (nu își dau seama cât este de grav ceea ce fac – or, tocmai asta înseamnă să fii prost). Existența statului în actualele condiții este o minune. Numai datorită rugăciunilor din mănăstiri și biserici se mai ține această țară.

          Veți întreba: și ce e captivant în a vedea și simți pe pielea ta toate astea, cum te delectezi văzând cum proștii își distrug țara? Ei bine, cei care au văzut cum au căzut imperiile Babilonian, Persan, Macedonian, Roman, Bizantin ș.a., au văzut ceva deosebit în viața lor. Diferența dintre căderea Moldovei și a tuturor imperiilor enumerate este însă că ele au fost cucerite de către invadatori străini, în timp ce Republica Moldova este distrusă din interior, de proprii proști. Un asemenea spectacol te captivează și te delectează. Merită urmărit.   

De ce R. Moldova este un stat sărac (partea a III-a): câteva concluzii

         În două articole anterioare am arătat că din cauza degradării morale și a degradării intelectuale moldovenii „au livrat” lumii un stat sărac, foarte nepotrivit continentului european și absolut incompatibil cu UE (se poate constata și degradarea fizică: cu greu ne putem imagina că oastea de azi a Moldovei ar putea opune rezistență unor armate străine care ne-ar invada țara). Cele două defecte principale determină înclinația de nestăvilit spre hoție și prostie. De fapt, acestea sunt cele două fețe ale unei și aceleiași medalii: un hoț (indiferent că este la guvernare sau unul de buzunare în transportul în comun) este un prost (DEX: „(Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte!”). Dacă îți furi frații (conaționalii), dacă îți furi țara – ești un prost (ca cel care își taie craca de sub picioare). Specimenul de astăzi din Republica Moldova poate fi denumit hoț-prost: el este cel care își alege semenii la guvernare – aceștia fac legea în țară.

         După ce am publicat primul articol pe această temă, o cititoare, într-un comentariu pe Facebook, mi-a scris: „Cred că întrebarea nu mai e de ce sau cum am ajuns unde am ajuns? Ci cum ieşim din "starea" în care am ajuns noi, cetăţenii și statul în ansamblu ... Or, răspunsuri gen să tindem spre valorile democratice, stat de drept, spre vest (sau est, pentru unii), să promovăm reforme s.a. nu mai sunt valabile, toate astea reabilitează bolnavul, dar nu îl scot din moarte clinică. Poate ar fi cazul să gândim cu toţii remedii, nu cauze...”. I-am promis că voi răspunde, că voi arăta soluția și o fac în acest articol.

O problemă nu poate fi rezolvată fără conștientizarea cauzelor apariției sale. De fapt, eliminarea cauzelor înseamnă rezolvarea problemei. Statul Republica Moldova va scăpa de sărăcie atunci când majoritatea cetățenilor săi, atât cei de la guvernare, cât și votanții lor, nu vor mai fi hoți-proști. Dar comentariul cititoarei mele pare să fi provenit dintr-o mentalitate care acceptă magicul în viața cotidiană. Cititoarea mea a părut să afirme: OK, hoți-proști, dar cum facem cu aceștia un stat normal, cum scăpăm, cu aceștia, de sărăcie?

            Ei bine, din punctul meu de vedere, cititoarea mea, care dorește sincer normalizarea situației din țară, va trebui întristată: nu este posibilă redresarea situației cu hoții-proști (majoritatea alegătorilor și guvernanți aleși de ei, între ei) făcând legea în țară. Atâta timp cât aceștia sunt cei care se impun, statul va sărăci. Deci, soluția ține de mentalitatea poporului statului moldovenesc: printr-o renaștere spirituală și intelectuală este posibilă renașterea țării. Cum poate avea loc această dublă renaștere? Întrucât este ceva ce ține de mentalitate, ea trebuie să aibă loc în mintea fiecărui cetățean, prin conștientizare, înțelegere și prin asumare. Până acum în Republica Moldova nu există vreun partid care să acționeze în această paradigmă. Dar ar fi bine ca oameni care împărtășesc o asemenea viziune să se unească și să aibă un cuvânt de spus într-o țară năpădită de hoție și prostie. Să sperăm că sunt vindecabile. 

De ce R. Moldova este un stat sărac (partea a II-a): despre mintea moldovanului

Într-un articol precedent pe această temă am arătat că din cauza degradării morale a oamenilor care îl constituie, statul Republica Moldova este cel mai sărac din Europa (este în proces de disoluție). Vai de statul populat de oameni care nu sunt însuflețiți de o misiune, de idei înălțătoare, ci sunt mânaţi numai de interese meschine de înavuţire cât mai rapidă (iar aceasta este posibil prin corupţie şi furt – şi cel mai eficient furt este cel instituţionalizat, atunci când hoţii preiau puterea politică [Guvernul şi Parlamentul] şi puterea judecătorească în stat pentru a putea fura în voie). Şi nu este posibil ca, într-un stat cu cetăţeni oneşti, hoţi să ajungă la guvernare. Un stat populat de asemenea oameni (cu o mentalitate degradată din punct de vedere moral) se asemuieşte unui cadavru mâncat de viermi. Un asemenea organism statal nu are suflet, deci nu are viaţă. Până la urmă, din acel cadavru nu mai rămân decât oasele – o vagă amintire păstrată, poate, de cei care vor prelua teritoriul. Căci statele dispar, iar teritoriile rămân – altora.      

Să ne imaginăm un stat în care majoritatea populaţiei este constituită din indivizi inconştienţi, fără capacitate de a raţiona. Un grup de şmecheri – în calitate de partid politic – se poate erija în binefăcători (se pot da drept promotori ai integrării europene, idee care are priză la electorat) şi datorită votului oamenilor inconştienţi şi incapabili de a raţiona, poate prelua puterea pentru a fura în voie. Despre o asemenea populaţie (despre asemenea votanţi) se poate presupune că îl vor accepta pe antihrist drept Hristos – căci antihristul, conform profeţiilor, va spune că este Hristos, se va da drept Hristos, aşa cum diferite grupări hoţeşti se dau drept „euro-integraţionişti”.

Poporul Moldovei a enunţat proverbul: Dă-mi, Doamne, mintea moldovanului cea de pe urmă. Dacă moldovenii vor fi preocupaţi de mintea lor, dacă îşi vor dezvolta capacitatea de a raţiona, gândirea critică, este posibilă renaşterea statului. Popoarele fără minte dispar.

Deci Republica Moldova este săracă şi aflată în proces de degradare din cauza minţii (capacităţii de a raţiona, de a gândi critic) a majorităţii cetăţenilor ţării. Misiunea intelectualităţii de astăzi este de a contribui la renaşterea intelectuală a poporului ţării, aşa cum misiunea preoţimii şi a călugărilor este de a contribui la renaşterea spirituală – morală a societăţii. Fără aceste deziderate realizate este greu de imaginat că statul Republica Moldova va ieşi din sărăcie, că poate fi viabil.

De ce Republica Moldova este un stat sărac

Într-o emisiune televizată recentă ex-președintele RM Petru Lucinschi a făcut trimitere la o carte scrisă de doi cercetători americani, în care ei au încercat să răspundă la întrebarea: de ce unele țări sunt bogate, iar altele sărace. Concluzia autorilor americani, în expunerea dlui Lucinschi, a vizat patru puncte: 1. Transparența conducerii (un om politic transparent, zic eu, este de presupus că va fi și integru, de frica de a nu-și păta reputația și de a nu-și compromite cariera politică), 2. Proprietatea privată garantată și intangibilă, 3. Accesul egal la activitatea economică, și 4. Justiție veritabilă.

O țară săracă este una eșuată, aflată în proces de degradare și în cazul acesteia întrebarea care se pune este: de ce (cum se face că) o țară ajunge în proces de disoluție? Răspunsul stă la suprafață: un corp părăsit de suflet devine un cadavru – în descompunere. Când o țară devine un cadavru? Atunci când poporul acelei țări (majoritatea sa) a pierdut sensul vieții – misiunea existenței pe pământ. În admirabila sa carte „Diplomația”, intelectualul american Henry Kissinger a arătat cum s-a produs mutația, în acțiunile conducerii statelor: de la acțiuni inspirate din preceptele divine – la cele egoiste ale „raison d̕ ètat” și „realpolitik”, atunci când interesele statului au început să fie puse mai presus de voința lui Dumnezeu, exprimată în porunci și în învățătura creștină. Această mutație a reprezentat și ea un act de degradare a speciei umane.

Dar degradarea speciei omenești a continuat și statele degradate contemporane sunt cele în care, la nivel de stat, s-a trecut de la interesele statului – la interesele meschine individuale: acestea sunt cele care însuflețesc conducătorii politici și sunt singura rațiune a lor de a fi și de „a activa”. Fiecare cetățean, începând de la conducători politici și terminând cu ceilalți, de rând, își văd sensul vieții în a aduna bani (după principiul: „După mine măcar și potopul”). Un stat cu asemenea oameni este un stat sărac, este un stat eșuat – este un stat mort, în descompunere.

Și problema statelor eșuate – a cadavrelor (organismelor statale) în descompunere – este că ele prezintă pericol pentru statele vii (viabile) din jur. Iar acestea (statele din jur) vor lua măsuri pentru a scăpa de mirosul urât din preajmă, le vor îngropa ca să li se piardă și amintirea. Viii cu viii, morții (degradații morali) cu morții.