UTILIZAREA COMPONENTEI SOFT POWER DE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI FEDERAȚIA RUSĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

THE USE OF THE SOFT POWER COMPONENT BY THE EUROPEAN UNION AND BY THE RUSSIAN FEDERATION IN MOLDOVA

Summary

Moldova – as a part of Eastern Europe region – is placed at the border of two geopolitical spaces: Euro-Atlantic and Eurasian. Two regional poles from proximity – Brussels and Moscow – are engaged in a geopolitical competition for Eastern Europe, in order to ensure security in the region, which should not be a source of possible risks, threats or dangers. The two poles of power use the component of soft power in their efforts towards Moldova. EU is doing it more efficiently, that’s why Moldova has a pro-West vector of development, is an associated state with EU, and is engaged in the process of European integration.  

Introducere

Republica Moldova se află la frontiera sau în proximitatea a două spații geopolitice – euroatlantic (exprimat în Uniunea Europeană/NATO, care vizează dimensiunile economică/securitate), pe de o parte, și eurasiatic (exprimat în Uniunea Vamală a Uniunii Eurasiatice/Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – OTSC, abrevierea în limba rusă: ОДКБ), pe de altă parte. Republica Moldova face parte din regiunea Europei de Est, alături de Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Politica externă a polilor de putere din proximitate – Bruxelles și Moscova – care se află într-o competiție geopolitică pentru regiunea Europei de Est, vizează asigurarea securității în regiunea în cauză, așa încât ea să nu fie o sursă a unor posibile riscuri, amenințări sau pericole. De menționat că cele șase state încadrate în această regiune geografică fac parte din două proiecte politico-economice ale celor doi poli geopolitici: CSI (cu excepția Georgiei) și Parteneriatul Estic (al UE).     

Pentru a-și realiza obiectivele cei doi poli de putere utilizează – așa cum este propriu unei diplomații la etapa contemporană – componenta soft power (puterea blândă) în demersurile lor în cadrul relațiilor cu Republica Moldova. În perioadele anterioare, de-a lungul istoriei, marile puteri au utilizat de regulă componenta hard power (puterea dură).  

Soft power: repere teoretice

Din punct de vedere teoretic, puterea dură poate fi definită ca „recursul la forță, la plăți și anumite aspecte ale stabilirii agendei bazate pe acestea. Acțiunile de stabilire a agendei considerate legitime de către cei vizați, atracția pozitivă și persuasiunea sunt părțile spectrului de comportamente pe care le includ în puterea blândă. Puterea dură înseamnă presiune; puterea blândă înseamnă atracție. Într-o definiție completă, puterea blândă este capacitatea de a-i afecta pe alții prin mijloace de cooptare, inclusiv modelarea agendei, persuasiunea și generarea atracției pozitive cu scopul de a obține rezultatele dorite” [3, p.37]. Formula prescurtată se prezintă astfel: „puterea blândă este atractivă”, „puterea blândă este capacitatea de a modela sau remodela preferințele fără recursul la forță sau plăți” și „puterea blândă este capacitatea de a-i face pe alții să vrea ce vrei tu” [3, p.267]. Joseph S. Nye reprezintă, simetric, raportul dintre cele două puteri astfel: DURĂ – Impunere –> Coerciție – Amenințare – Plată – Sancțiune – Încadrare – Persuasiune – Atracție <– Cooptare – BLÂNDĂ [3, p.37].  

Cu privire la resursele legate de cele două tipuri de puteri (blândă și dură), același autor notează: „În general, tipurile de resurse asociate cu puterea dură includ elemente tangibile, cum ar fi forța și banii. Tipurile de resurse asociate cu puterea blândă includ deseori factori nontangibili, cum ar fi instituțiile, ideile, valorile, cultura și legitimitatea percepută a politicienilor. Dar relația nu este perfectă. Resursele nontangibile precum patriotismul, moralul și legitimitatea afectează semnificativ capacitatea militară de a lupta și de a câștiga. Amenințările cu recursul la forță sunt nontangibile, chiar dacă ele constituie o față a puterii dure” [3, p.37].   

Se poate admite că un pol de putere, dorind să influențeze un stat, poate, inițial să recurgă la puterea blândă. În cazul în care nu își va putea realiza scopurile, poate recurge la coruperea sau cumpărarea guvernanților statului, care pentru beneficii personale vot trăda și vinde  intereselor statului – ale poporului. Dacă nici cumpărarea nu va fi acceptată de guvernarea statului respectiv, polul de putere poate organiza o lovitură de stat, de exemplu prin utilizarea tehnicii așa-ziselor „revoluții colorate”. Dacă nici acestea nu vor fi implementate cu succes, polul de putere poate recurge la embargouri, sancțiuni, blocade comerciale și – amenințarea cu forța. Iar în cazul în care nici aceasta nu va fi luată în seamă, polul de putere poate folosi puterea dură. Din punctul de vedere al lui Joseph S. Nye există trei fețe ale puterii. „Prima față: A recurge la amenințări sau recompense pentru a schimba comportamentul lui B împotriva preferințelor și strategiilor inițiale ale lui B. B știe acest lucru și simte efectul puterii lui A. A doua față: A controla agenda acțiunilor într-un mod care limitează opțiunile strategice ale lui B. Există posibilitatea ca B să știe și să fie conștient de puterea lui A. A treia față: A contribui la crearea și modelarea credințelor, percepțiilor și preferințelor de bază ale lui B. Există puține șanse ca B să fie conștient de acest fapt sau să își dea seama de efectul puterii lui A. Unii teoreticieni le-au numit fața publică, cea ascunsă și cea invizibilă a puterii, reflectând gradele de dificultate cu care se confruntă cei vizați în descoperirea sursei puterii” [3, p.30].   

Scopul puterii blânde, utilizate de un pol de putere, este de a atrage alte state pe orbita sa. O superputere sau o putere regională poate fi atractivă, prin prisma soft power, prin valorile pe care le împărtășește, de care se conduce și pe care le promovează. „Această atracție prin exemplu este abordarea pasivă a puterii blânde. Alteori, un participant face eforturi active pentru a crea atracție și putere blândă printr-o diversitate de programe, cum ar fi diplomația publică, transmisiunile radio și de televiziune, schimburile și asistența. Așadar, există două modele ale căii prin care puterea blândă își afectează țintele: direct și indirect. În cazul modelului direct, liderii pot fi atrași și persuadați de bunătatea, competența sau charisma altor lideri […]. Relațiile dintre elite și rețelele joacă deseori un rol important. Totuși, mai des întâlnit este un model în doi pași, prin care sunt influențate opinia publică și terțele părți, iar aceasta afectează la rândul lor liderii altor țări. În acest caz, puterea blândă are un efect indirect important, prin creșterea unui mediu favorabil pentru luarea deciziilor. Alternativ, dacă un actor sau o acțiune este percepută a fi respingătoare, se creează un mediu nefavorabil” [3, p.114].  

Soft power utilizat în Republica Moldova de structurile de la Bruxelles și Moscova

În ceea ce privește Republica Moldova, privită ca teatru de competiție între cei cele două spații geopolitice, poate fi observată o utilizare da către ambii poli de putere a soft power. În prezent, după ce a fost semnat Acordul de Asociere între RM și UE (2014), se poate afirma că statul moldovenesc se integrează în spațiul geopolitic al UE. Astfel, orientarea politicii externe moldovenești este una occidentală, iar obiectivul declarat este aderarea la UE. Adoptarea vectorului pro-Vest, obiectivul căruia este integrarea europeană, de către guvernarea de la Chișinău, este și rezultatul expunerii în fața puterii blânde din partea celor doi poli de putere, în competiția dintre care Uniunea Europeană a avut câștig de cauză. Există mai multe aspecte ale acestei stări de lucruri:

1. În primul rând, spațiul Uniunii Europene este unul atractiv datorită valorilor împărtășite de popoarele statelor membre. Aceste valori stau la baza acordurilor, respectiv instituțiilor comunitare: democrația, statul de drept, drepturile omului și economia de piață [2, p.251]. Rusia nu a reușit să propună un set de valori atractive, cu toate că în ultima perioadă de timp politica președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, este identificată cu valori conservatoare, de păstrare a tradițiilor, a bazelor societății tradiționale, care se pronunță împotriva: 1) afișării, deci promovării homosexualității, dar chiar și a sexualității (desigur, o măsură eficientă ar fi interzicerea site-urilor de Internet și a canalelor TV pornografice, care au un efect devastator asupra tinerei generații), 2) căsătoriilor între persoane de același sex, 3) adoptării de copii de către „familii” formate din persoane de același sex, 4) justiției juvenile (deposedării familiilor de copiii lor in extremis, pentru acuzații exagerate), 5) proliferării organismelor modificate genetic (OMG) – deci pentru interzicerea acestora, 6) controlului total al statului asupra propriilor cetățeni, deci lipsirii lor de intimitate, sub pretextul „lupei cu terorismul și extremismul”, prin: cip-izarea populației – impunerea pașapoartelor biometrice, a obligativității card-urilor bancare, urmărirea populației – de către serviciile de Intelligence – pe rețelele de socializare din Internet, a corespondenței prin poșta electronică, ascultarea convorbirilor telefonice prin telefonia mobilă ș.a.. Ideologia conservatoare se mai pronunță pentru păstrarea rolului Bisericii în societate, deci împotriva reducerii rolului religiei în societate – în primul rând împotriva eliminării religiei din școală, cu referire la obiectul de studiu consacrat ei (o societate care are la bază ideologia conservatoare nu va fi una laicizată, așa cum se declară societatea franceză). Ideologia conservatoare se pronunță pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor (port popular, cântece și dansuri populare, bucate specifice etc.) – deci este împotriva omogenizării, promovată de corporațiile transnaționale (CTN) – agénții economiei globale, ai globalizării, care vor unificarea culturilor, deci distrugerea diversității culturale. Întrucât o cultură reprezintă un mod de viață, deci un comportament de consum, purtătorii unei culturi au anumite preferințe de consum. Globalizarea vizează omogenizarea preferințelor de consum: ca toți oamenii, de pretutindeni, să fie purtătorii unei singure culturi, să dorească să consume, respectiv să cumpere aceleași produse – fabricate, bineînțeles, de CTN-uri, ceea ce asigură profiturile acestora.

Tradițiile specifice sunt însă elementul care face un stat atractiv și ele reprezintă o comoară – moștenirea generațiilor anterioare, iar pierderea lor înseamnă pierderea identității, a coeziunii unei comunități, deci a viitorului unui popor și a unui stat, a sensului de a mai fi. Sisținătorii teoriei conspirației susțin că prin aceasta se avansează spre statul global, care va fi condus de un guvern global.

Cu toate că președintele Federației Ruse V. Putin promovează în discursurile sale mesajul conservator, în competiția între Bruxelles și Moscova pe terenul valorilor, Uniunea Europeană pare mai clară și mai convingătoare pentru guvernarea de la Chișinău.   

2. Structurile de la Bruxelles au adoptat măsuri de apropiere a guvernanților („elitele”) de la Chișinău. Cele trei partide care constituie coaliția guvernamentală de la Chișinău fac parte din familii politice europene: PLDM – din Partidul Popular European, PDM – din Partidul Socialiștilor Europeni, PL – din Partidul European Liberal Democrat și Reformator; chiar și PCRM – opoziția „constructivă” – a aderat la Partidul Stângii Europene. Relațiile dintre elitele europene și „elita” politică de la Chișinău au avut consecințe puternice asupra opțiunii geopolitice adoptate de decidenții de la Chișinău. Rețelele în care au fost cooptați politicienii moldoveni – atât partidele paneuropene cât și masoneria – au jucat și joacă deseori un rol important în orientarea geopolitică a RM. Un aspect notoriu în acest context vizează decalajul ce poate fi observat între perceperea guvernanților și a majorității societății cu privire la vectorul de dezvoltare și cu privire la modul în care trebuie efectuată integrarea europeană a RM. Or, un sondaj de oponie recent arăta că „În cazul unui referendum privind aderarea la Uniunea Europeană, 44% ar vota pentru, iar 35% – contra”. Atitudinea populației cu privire la eventuala aderare la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan a constatat că 47% se pronunță pro. „Fiind puși în situația de a alege fie o opțiune, fie alta, respondenții s-au divizat în două grupuri aproximativ egale: 43% pentru Uniunea Vamală și alte 39% pentru Uniunea Europeană” [4]. De existența decalajului între opțiunea guvernanților și cea a majorității societății moldovenești sunt conștienți și partenerii de la Bruxelles și Washington, de aceea în ultima perioadă de timp pe posturi moldovenești de televiziune apar diferite spoturi care promovează în spațiul public ideea integrării europene a RM – cursul pro-occidental.      

3. Apropierea RM de UE a fost și este însoțită de o asistență financiară semnificativă. În perioada 2007-2013 ea a constituit 561 milioane € [5].  La 6 mai 2014, Comisia Europeană a anunțat un pachet de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de 30 de milioane €, pentru a ajuta instituțiile publice, cetățeni și comunitatea de afaceri să profite de beneficiile și oportunitățile oferite de Acordul de asociere cu UE, inclusiv posibilitatea de acces la piața UE [5]. Pe 15 mai 2014 președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, au semnat un acord de finanțare pentru a acorda sprijin Republicii Moldova în valoare de 25 milioane €, în scopul de a îmbunătăți educația țării și Formarea Profesională (EFP) [5]. În afară de aceasta, Uniunea Europeană și-a asumat suportul a 7 milioane € (aproximativ 25% din costul total) din lucrările la proiectul gazoductului Iași – Ungheni, prin intermediul Instrumentului Politicii Europene de Vecinătate (ENPI), Cooperare Transfrontalieră (CTF) – programul Ucraina – Republica Moldova – România. Este impunător și sprijinul UE pentru reformele în Justiție și Poliție. Principiul după care se conduce Bruxelles-ul în asistarea financiară a RM este: „More for more”, adică – Cu cât sunt mai bine implementate reformele care se impun, cu atât RM poate primi mai mulți bani de la partenerul strategic UE. Cu toate acestea, se poate constata că mulți dintre cetățenii țării nu resimt în mod direct efectele benefice ale asistenței financiare oferite de UE, de aceea există temeri privind delapidări ale respectivelor resurse. În același timp, se poate admite că nici Comisia Europeană, nici societatea moldovenească nu doresc ca RM să fie un stat incapabil să se dezvolte economic (datorită unei guvernări proaste), deci care să devină un stat vasal, întreținut financiar de UE.    

De cealaltă parte, Federația Rusă nu oferă vreun sprijin financiar, ci promite reduceri la prețul la gaz-ul natural furnizat și accesul fără taxe vamale pe piața Uniunii Vamale, în cazul aderării RM la respectivul organism economic al Uniunii Eurasiatice.

Cu referire la sprijinul financiar consistent oferit Republicii Moldova de Uniunea Europeană persistă temerea ca procesul integrării europene să nu fie perceput ca o alegere oportunistă a guvernării de la Chișinău, adoptată după criteriul: Cine dă mai mult, cu acela ne integrăm. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în pofida unor sume considerabile alocate, reformele în Justiție și în alte domenii nu au dat roade și se crează impresia că guvernanții nici nu-și doresc reformarea reală a instituțiilor statului, care, conform unor acuzații publice, au luate în captivitate de către guvernanți prin algoritmul de partajare a funcțiilor. Reformarea înseamnă depolitizarea respectivelor instituții – demers care nu își găsește susținerea necesară din partea guvernanților.    

4. Modelul în doi pași, de influențare a guvernului (liderilor) unei țări prin opinia publică este des întâlnit în practica internațională, fiind utilizat de poli geopolitici de putere. În acest sens, este important ca statul să formeze o imagine pozitivă în lume. Aceasta se realizează prin mai multe instrumente: diplomaţia publică, prezența pe site-uri pe Internet, transmisiunea posturilor de televiziune și radio destinate consumatorului de informație de peste hotare, și prezența în celelalte ramuri ale sistemului mass-media, schimburile de studenți, sportivi și angajați din diferite domenii (administație publică, educație, societea civilă ș.a.), concursuri pentru reprezentanții domeniului culturii, asistența ș.a.. În acest caz, puterea blândă are un efect indirect important, prin formarea și „creșterea” sau dezvoltarea unui mediu favorabil pentru luarea deciziilor de către guvernanți în sensul dorit de polul internațional sau regional care utilizează puterea blândă. Sub acest aspect se poate afirma că Federația Rusă înregistrează succese datorită utilizării eficiente a resurselor mediatice, datorită popularității programelor TV rusești preluate de unele posturi moldovenești (generaliste: Prime – 1 Kanal, TV 7 – NTV, RTR Moldova – RTR, dar sunt și posturi de divertisment retransmise). Pentru a încerca reducerea influenței mass-mediei rusești asupra publicului din RM, autoritățile au suspendat în 2014 licența de emisie pe teritoriul statului moldovenesc a postului TV de știri „Rossia 24”. De asemenea, Federația Rusă susține ONG-uri ca „Liga Tineretului Rus”, Centrul Pruto-Nistrean (activează la Tiraspol, dar antrenează în acțiunile desfășurate – conferințe științifice - și cercetători de la Chișinău și din alte localității ale RM) ș.a.. La Chișinău activează un Centru al Culturii Ruse. Un impact important au avut cele două vizite la Chișinău ale Patriarhului Moscovei și întregii Rusii, Kiril. O măsură eficientă a Federației Ruse este și oferirea unui adaos de 15 $ la pensiile populației din zona nistreană, ceea ce face ca nivelul de trai al pensionarilor și a altor categorii socialmente vulnerabile (alocațiile pentru copii ș.a.), să fie mai bun decât cel al populației din RM, cu tot sprijinul financiar consistent acordat de UE statului moldovenesc recunoscut. Întrucât condițiile de vață mai bune în zona nistreană sunt asigurate de Rusia, imaginea statului rus și a președintelui Putin în particular au de câștigat și în restul teritoriului RM.      

De cealaltă parte, România a creat în cadrul Societății Române de Televiziune un canal special destinat publicului din RM – TVR Moldova. La Chișinău activează un Institut Cultural Român, care face parte din rețeaua instituțiilor de promovare a culturii române în întreaga lume. Numeroase ONG-ului și instituții mass-media sunt sprijinite de București. Și Bruxelles-ul sprijină financiar ONG-uri din RM.      

Concluzii

Relaţiile polilor regionali de putere (Bruxelles și Moscova) cu statele din regiunea Europei de Est, atât cele bilaterale cât și cele multilaterale (în cadrul Parteneriatului Estic și al CSI), în contextul diferenţelor de opţiuni integraţioniste și al proceselor integraţioniste diferite, aflate în desfășurare (Ucraina, Republica Moldova și Georgia – se integrează cu statele UE, Belarus și Armenia se integrează în Uniunea Vamală), sunt o temă de actualitate. Criteriile care stau la baza opțiunilor integraționiste nu pot fi decât interesele naţionale: asigurarea securității și a bunăstării statului. Dar se poate admite că opțiunea integraționistă este și rezultatul aplicării de către polii geopolitici regionali a soft power. În ceea ce privește efectele competiției geopolitice pe terenul Republicii Moldova, inclusiv a aplicării puterii blânde de către cei doi poli geopolitici, se poate constata o întâietate a Bruxelles-ului în raport cu Moscova, iar în consecință statul moldovenesc s-a angajat într-un proces de integrare europeană, în cadrul implementării Acordului de Asociere cu UE. Măsurile adoptate de Federația Rusă față de Republica Moldova – embargoul produselor moldovenești vinicole, a fructelor și legumelor, a conservelor, a cărnii ș.a., aplicarea unei preț la gaz mai mare decât cel achitat de unele state din UE (de exemplu, Germania) ș.a. – nu au contribuit la creșterea atractivității spațiului geopolitic eurasiatic.     

Orice stat normal, în lumea contemporană, este preocupat de păstrarea suveranității în condiţiile provocărilor globalizării. Acest deziderat stă și în fața Republicii Moldova. Iar pentru realizarea și asigurarea bunăstării statele trebuie să producă produse competitive și să le promoveze peste hotare, așa încât să existe cerere pentru ele și să poată fi exportate. Este important ca guvernanții de la Chișinău să conștientizeze faptul că integrarea europeană nu înseamnă ruperea legăturilor cu statele care au constituit până în prezent piețele tradiționale pentru produsele din RM. Nici Bruxelles-ul, nici societatea moldovenească nu își doresc ca statul moldovenesc să fie întreținut financiar de către UE. De aceea este nevoie de o abordare pragmatică a relațiilor comercial-economice cu statele lumii, care să contribuie la consolidarea și dezvoltarea durabilă a RM. Iar acest lucru este posibil inclusiv prin restabilirea legăturilor economice tradiționale, cu partenerii din Est.   

Bibliografie:   

1.      Layne Christophor. Pacea iluziilor. Marea strategie americană din 1940 până în prezent. Iași: Polirom, 2011. 360 p.

2.      Neguț Silviu. Introducere în Geopolitică. București: Meteor Press, 2008. 280 p. 

3.      Nye, Jr., Joseph S. Viitorul puterii. Iași: Polirom, 2012. 338 p.

4.      Rezumat de presă. „Barometrul Opiniei Publice – noiembrie 2014” http://www.ipp.md/public/files/Barometru/Rezumat_de_presa_BOP_11_2014_final.pdf , accesat: 24.12.2014.

5.      Sprijinul Comisiei Europene pentru Republica Moldova http://infoeuropa.md/asistenta-europeana/sprijinul-comisiei-europene-pentru-republica-moldova/ , accesat: 24.12.2014.

Articolul a fost prezentat la conferința internațională organizată de IRIM, cu genericul „Relaţiile bilaterale în contextul diferenţelor de opţiuni integraţioniste”, din 24 octombrie 2014 și a fost publicat în volumul colectiv al materialelor conferinței.