Ce va fi dacă armata rusă va trece Nistrul

O agenție de presă a difuzat o știre, informând că militarii ruși se pregătesc să treacă Nistrul, iar Chișinăul este în alertă. 

Se știe că președintele Vladimir Putin a declarat, acum câțiva ani, că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX, pentru că 25 milioane de etnici ruși au rămas în afara frontierelor Federației Ruse. Acum, dacă Putin va zice că nu este de acord ca etnicii ruși din Republica Moldova: 1) să fie furați de miliard (e) din rezervele BNM, 2) să le fie devalizată banca de stat (BEM), 3) să le fie concesionat (înstrăinat) aeroportul internațional, 4) să le fie concesionat sudul republicii pentru explorări de gaze de șist, 5) să trăiască în sărăcie crasă etc. etc. ce va face majoritatea (etnică) a populației RM? Va ieși în stradă și va scanda „Vrem să fim furați de guvernanți! Lăsați-ne/Lăsați-i în pace!”? O situație foarte periculoasă…

Iată de ce ar fi bine ca hoții să restituie miliardul și pe toate celelalte delapidate. E o chestiune de securitate națională… 

Trecerea la sistemul electoral mixt: care este cel mai mare pericol

După ce a fost votată în lectură finală modificarea sistemului electoral – trecerea la sistemul electoral mixt, devine tot mai clar că democrația este în pericol în Republica Moldova, mai ales în urma campaniei manipulatorii desfășurate (finanțate) de PDM. Pericolul ține de faptul că alegătorilor li s-a indus percepția că deputatul din Parlament trebuie să fie ca primarul sau ca un consilier local – să rezolve problemele cotidiene ale alegătorului: drumuri, furnizare de apă, reparația clădirilor publice etc.. Prin această reprezentare a democrației reprezentative (manipulatorii au renunțat la „argumentul” revocării unui deputat mandatul căruia a fost validat și care a devenit reprezentantul întregului electorat, indiferent în ce circumscripție a fost ales) există pericolul să fie aleși, să ajungă în Parlament nu oameni de stat, cu o viziune privind misiunea statului moldovenesc, cu o viziune privind asigurarea securității naționale (securitate văzută în sensul larg, promovat de Școala de la Copenhaga, concept care cuprinde mai multe sectoare: economic, mediu ambiant, societal, politic, militar ș.a.), ci inși incompetenți (în construcție statală) și ascultători – supuși unui centru de putere. Ei vor putea fi aleși prin manipularea alegătorilor care nici ei nu înțeleg rostul unor oameni de stat, ce trebuie să fie preocupați de obiectivul suprem al securității naționale – supraviețuirea și propășirea poporului țării, deci a statului poporului respectiv. Există pericolul, deci, ca Parlamentul să fie degradat totalmente prin cei care vor ajunge acolo (nu că acum ar sta lucrurile mai bine), iar un Parlament degradat este condiția primă a unui stat degradat/eșuat.

Aș dori ca cei care au promovat reforma electorală să convingă electoratul Republicii Moldova cu privire la inconsistența unui asemenea pericol. Cu respect. Dacă pentru ei contează acest stat și poporul din acest stat.       

Comerțul neautorizat la tarabe: un furt mai mare decât cel al miliardului

Personal nu am nimic împotrivă ca persoane în etate sau diverși săteni – care cultivă în propria grădină – să își poată vinde puțina marfă (fructe, legume și verdețuri) în Chișinău în condiții cât mai avantajoase, pentru a-și putea plăti facturile. Mai mult, cred că autoritățile publice locale ar putea oferi respectivelor persoane locuri gratuite în Piața Centrală (sau să deschidă o piață specială pentru ei), cu condiția să lase curat după ce își vând cele 3-5 kg de pepeni, bostănei sau patlagele. Ceea ce deranjază pe drept cuvânt chișinăuienii este comerțul neautorizat, deci ilegal, cu fructe și legume la tarabe. Un șmecher cu tarabă face și câte 20 000 de lei pe zi, fără să achite vreo taxă sau vreun impozit. Dacă locatarii vreunui bloc se plâng la Poliție pentru că șmecherul ocupă abuziv locul – spațiul verde! – din preajma unei stații de troleibuze și lasă după sine mizerie în puținele ore când se retrage, sosind la fața locului polițistul de sector îl poate amenda, conform legii, cu 400 lei (pentru comerț neautorizat), și șmecherul își poate continua nestingherit „activitatea”. Dacă polițistul spune că nu îl poate impune pe șmecher să părăsească locul pe care l-a ocupat abuziv, apare suspiciunea că respectivul reprezentant al organelor de control asigură protecția șmecherului.

Deosebirea dintre un șmecher care vinde neautorizat fructe și legume la tarabă și un magazin sau chiar o gheretă care prestează autorizat această activitate constă în faptul că unitățile de comerț autorizate achită impozite și taxe de pe urma activității efectuate, deci o parte din banii plătiți de consumatori li se întorc sub formă de plăți sociale, amenajarea teritoriului de către Primărie sau Pretură. În schimb șmecherul, ca și cum spune prin tot ceea ce face: mi-e în cot de legile voastre, de țara voastră (care are nevoie de perceperea impozitelor, pentru formarea bugetelor), de Poliția voastră (dacă vine vreun perpelit – îl cumpăr/mituiesc), cum v-am jecmănit, așa o voi face și mai departe. Un exemplu concret și elocvent de asemenea atitudine poate fi observat pe strada Alba Iulia, colț cu str. Onisifor Ghibu, acolo unde pe de o parte a străzii Ghibu locuiește, peste un bloc, președintele Igor Dodon, iar de cealaltă parte a străzii [Ghibu] locuiește candidatul opoziției Maia Sandu. Poliția este incapabilă, deocamdată, să facă ordine cu intermediarii vânzători de fructe și legume cu sutele de kilograme, fără să achite vreun impozit sau vreo taxă în bugetele de stat.  

Știu că guvernarea Filip era în căutarea unor surse de acoperire a miliardului furat. Creșterea amenzilor pentru vânzătorii care se ocupă cu comerț ilicit este o asemenea sursă. Dacă amenda de 400 lei va crește la 20 000, șmecherul își va zice: am greșit țara – nu e o țară de idioți. Și în cazul sporirii luptei cu corupția, coruptul care îi asigură protecție șmecherului își va zice – nu mă pun cu guvernanții, am crezut că mimează, dar ei chiar s-au apucat cu seriozitate de a face ordine în țară.

În orice caz, sperăm și noi la mai bine…         

Despre state slabe sau eșuate în viziunea ministrului de externe T. Meleșcanu

Vineri, în timpul vizitei sale oficiale la Chișinău, premierul român Mihai Tudose a fost însoțit de o delegație guvernamentală de la București. Din echipa sa au făcut parte vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Dezvoltării și vicepremier Sevil Shhaideh, ministrul Justiției, Tudorel Toader, și secretarul de stat Raed Arafat. Din listă nu a făcut parte ministrul de externe, dl Teodor Meleșcanu. Acesta este cunoscut pentru caracteristica destul de precisă dată statelor slabe sau eșuate. Într-un studiu semnat împreună cu Șerban Filip Cioculescu (Securitatea națională și analiza politicii externe, în Manual de analiză a politicii externe, Polirom, Iași, 2010), ministrul T. Meleșcanu s-a referit și la stelele slabe –  printre alte probleme legate de securitate. El scrie: „Există state „slabe” (entități postcoloniale fragile (…)) care nici măcar nu au o națiune titulară, ci sunt formate dintr-un amalgam de etnii și religii, așadar lipsește obiectul de referință politicii de securitate „națională”. În acest caz, leadershipul care formulează respectiva politică vizează pur și simplu conservarea propriei puteri în stat, aceasta fiind de regulă de tip patrimonial sau sultanistic” (p. 186). În opinia autorului citat, tinerele națiuni rezultate din descompunerea de imperii, deci coloniile care și-au obținut independența, „nu au nici un sentiment „național””, la fel cum nu au „nici state (…) eficiente în arta guvernării” (p. 186). Meleșcanu concluzionează: „Așadar, e vorba de statele „slabe”, nelegitime în ochii majorității populației, conduse de elite autoritare, tribale, cu economii nefuncționale”… Specificând că statele sunt chemate să apere valorile colective ale națiunii, Meleșcanu adaugă: „Statele slabe nu au ce apăra, ideea de națiune e fragilă, coeziunea sociopolitică slabă, leadershipul e contestat”… Mai mult, „multe state [eșuate] sunt un pericol major pentru proprii cetățeni, aceștia căzând victime unor abuzuri grave și nefiind apărați la nivel intern de legi și instituții solide” (p. 187). Se ajunge la situația când „statul devine instrumentul de putere și discriminare al unui grup sau al unui individ. În mod paradoxal, statul care ar trebui să fie garant al securității devine sursă majoră de insecuritate, fiind vorba de o pervertire a uneia dintre funcțiile sale de bază. În aceste condiții, un stat „slab” care încalcă drepturile cetățenilor săi nu poate avea nici legitimitate populară pentru stabilirea unor politici externe democratice. Politica externă adoptată de aceste entități reflectă interesul îngust de grup al dictatorului sau al cercului său de apropiați. Este o politică ce nu se bazează pe exercițiul deplin al suveranității populare, deoarece mulți cetățeni sunt excluși legal sau chiar fizic din corpul electoral. Politica externă a unui asemenea stat va urmări mai ales menținerea statu-quoului intern, găsirea de aliați care să contribuie la suprimarea rezistenței interne” (p. 187). Și, după cum remarcă Meleșcanu, „ aceste cvazistate (…) deși abia pot supraviețui din cauza riscurilor interne, sunt protejate de comunitatea internațională de tendințe hegemonice ale altor state” (p. 188).

Eu nu cunosc la ce stat (slab sau eșuat) anume s-a referit cercetătorul T. Meleșcanu în studiul său, la fel cum nu cunosc nici de ce ministrul de externe al României, dl Teodor Meleșcanu, nu a făcut parte din delegația ministerială de la București în timpul recentei vizite a acesteia la Chișinău.               

Despre însemnătatea lui Ștefan cel Mare

Astăzi, 15 iulie, creștinii ortodocși îl comemorează pe Ștefan cel Mare și Sfânt (2 iulie, stil vechi). Rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, reputatul academician Ion Aurel Pop a arătat astfel importanța lui Ștefan cel Mare: „În urmă cu 500 de ani Ștefan cel Mare a fost numit de către Sfântul Scaun rege al Daciei. Ștefan cel Mare era Domnul Țării Moldovei, voievod al Țării Românești și guvernator al Transilvaniei. Era în alianță cu împăratul Habsburg, pentru a transforma Europa. Ștefan cel Mare, care a fost Fortissimus Athleta Christi – atlet al Crucii pentru apărarea continentului european” (Jocuri de putere, Realitatea TV, 10 iulie 2017).  

În opinia lui Ioan Aurel Pop, Ștefan cel Mare a fost cel mai important domnitor din spațiul valah din perioada Evului Mediu.

Pentru cetățenii Republicii Moldova Ștefan cel Mare este simbolul statalității moldovenești. Dar și pentru cetățenii României, marele înaintaș este – după cum se vede – simbolul unității v(a)lahe, cel care a înfăptuit-o cu mult înaintea lui Mihai Viteazul.    

ANALIZA STRATEGICĂ – SUPORT DE BAZĂ ÎN PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII

STRATEGIC ANALYSIS – A BASIC SUPPORT FOR DECISION-MAKING PROCESS IN SECURITY FIELD

Abstract:

The events in the international security environment became more unpredictable. Uncertainty became the main characteristic of the contemporary world. The challenges (risks and threats) for the world order and for the security of each country are more difficult (Islamic terrorism, information warfare, hacker’s attacks, climate changes, the danger of proliferation of weapons of mass destruction, etc.). That is why the international community and each country have to elaborate intelligent and proper responses. This is possible by improving researches in Security Studies, by adopting a strategic vision, by using a strategic analysis as a support for the decision-making process in security issues. The strategic analysts have to be researchers in Security Studies. They have to use innovation and creativity as important sources of elaborating sustainable solutions to challenges, crisis and conflicts. Such a support can be useful for the political authorities of a country or of an alliance in order to adopt efficient responses.   

In Moldova, it is time to introduce in the list of specializations, elaborated by the Ministry of Education, the Security Studies field. Graduates of these departments could become strategic analysts, who should contribute in all sectors of Security field: economic, political, societal, environmental, informational, military, etc.

Keywords: Strategic analysis, decision-making process, security, defense, risks, threats, challenges.

Introducere

Adoptarea deciziilor corecte și la timp în domeniul Securității este de o importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea unui stat. Conceptul de securitate, conform Școlii de la Copenhaga în domeniul Studiilor de Securitate, cuprinde cinci sectoare: economic, politic, societal, de mediu și militar. Asemenea decizii (strategice) trebuie luate nu la întâmplare, ci în urma unei analize riguroase a datelor problemei. La etapa contemporană adesea timpul alocat luării unor decizii importante este redus, cu toate acestea de fiecare dată este necesară efectuarea unei analize strategice – ca suport indispensabil pentru luarea unei decizii în domeniul vizat.

În domeniul Securității, de fapt, toate deciziile sunt importante, pentru că au un impact major asupra evoluției statului, asupra stabilității sale, care este o condiție indispensabilă pentru atragerea de investiții, pentru dezvoltarea sa, respectiv pentru crearea și promovarea unei imagini pozitive a țării în lume.

Reputatul savant Karl W. Deutsch, făcând trimitere la Talcott Parsons, a menționat trei „lucruri fundamentale care trebuie înfăptuite în orice tip de sistem social (mai mult sau mai puțin complex – adică în orice grup, în orice organizație și în orice țară), pentru ca aceasta să dureze” [1, p. 13]. Așadar pentru asigurarea securității, adică a supraviețuirii unui stat, factorii de decizie trebuie să ia hotărâri cu privire la „menținerea modelelor (tiparelor): sistemul trebuie menținut în contextul modelelor sale esențiale – adică aceste modele/tipare trebuie reproduse în mod repetat, pentru a putea fi menținute la nivelul unor succesiuni de persoane, de grupuri sau de generații” [1, p. 13]. Este vorba de păstrarea identității unui popor și a unei țări. Al doilea lucru fundamental, în acest context, este adaptarea: „fiecare organizație și fiecare societate trebuie să se adapteze la «mediul» său înconjurător, să se nutrească din el și să se adapteze la schimbările sale. În fiecare țară, funcția principală a adaptării este realizată, conform lui Parsons, de sectorul economic, prin intermediul instituțiilor și al activităților sale (inclusiv al acelora din domeniile științific și tehnologic)” [1, p. 14]. Este vorba, așadar, de adaptarea țării la schimbările din mediul internațional. În fine, al treilea lucru fundamental este „realizarea (urmărirea) obiectivelor: fiecare organizație și fiecare societate are unul sau mai multe, pe care încearcă să le abordeze sau să le realizeze (ori pe care membrii lor încearcă să le realizeze), în condițiile în care comportamentul propriu se modifică dincolo de simplele cerințe dictate de menținerea modelelor și de adaptare. După cum susține Parsons, în fiecare țară, majoritatea funcțiilor privind realizarea obiectivelor sunt realizate de guverne și, într-un context mai general, de sectorul politic (prin intermediul proceselor și al instituțiilor politice). Acceptarea de către lideri sau de către populație a colectării resurselor umane și materiale și apoi a realocării lor în scopul atingerii unor obiective oarecare – pașnice sau belicoase (variind de la alfabetizarea întregii populații până la cucerirea unei provincii de frontieră a unei țări vecine) – se realizează, cel mai frecvent, prin intermediul sistemului de guvernare și al politicilor” [1, p. 14]. Deutsch a remarcat că „Funcția de realizare (urmărire) a obiectivelor se realizează prin intermediul (…) activităților decizionale desfășurate de către funcționarii de rang înalt” [1, p. 14-15]. În opinia lui Deutsch, funcția de realizare (urmărire) a obiectivelor trebuie îndeplinită, în special de Președinte și de Parlament, precum și, într-o măsură mai mică, de Curtea Supremă. Totuși, toate aceste trei componente au de îndeplinit și sarcini importante privind menținerea modelelor (care revine în mare măsură familiei, școlii și Bisericii) și adaptării (care revine instituțiilor de cercetare, agenților economici ș.a.).

Așadar Deutsch a arătat direcțiile în care trebuie să acționeze puterea politică într-un stat, prin luarea unor decizii care să conducă la asigurarea securității naționale. Dar deciziile respective trebuie luate numai în baza unei pregătiri temeinice, bazate pe o analiză strategică.   

Procesul de luare a deciziilor în domeniul Securității

Procesul decizional este format dintr-o succesiune de etape în număr variabil, în funcție de tipul deciziei. În domeniul securității pot fi menționate următoarele etape:

1.      Identificarea și precizarea felului (esenței) problemei (de exemplu – crizei) ce trebuie rezolvată.

2.      Culegerea, selectarea și prelucrarea datelor și informațiilor.

3.      Elaborarea variantelor de decizie.

4.      Alegerea variantei optime.

În acest context este de menționat că „se consideră optimă acea decizie care conduce la îndeplinirea obiectivelor, asigurând utilizarea cu randament maxim posibil a tuturor resurselor umane, materiale, financiare sau de timp. Cerința optimizării deciziilor presupune fundamentarea acestora, implicând cunoștințe, aptitudini, spirit dinamic, creator, etc. Luarea unei decizii temeinic fundamentate implică însușirea ori stabilirea cu claritate a obiectivelor pe care pe vizează, organizarea și funcționarea sistemului informațional, pentru a se asigura culegerea și prelucrarea informațiilor care definesc situația crizei, stabilirea cu discernământ a alternativelor posibile de acțiune și selectarea unei alternative, ținând seama de ansamblul criteriilor cantitative și calitative” [2, p. 462-463].  

După gradul de cunoaștere a fenomenului crizei, a informațiilor și a rezultatelor, în literatura de specialitate poate fi găsită distincția și clasificarea câtorva tipuri de decizii. Deciziile luate în condiții de: certitudine, risc și incertitudine. În acest sens:

1.      „Deciziile certe sunt caracterizate prin faptul că variabilele proceselor sau fenomenelor în legătură cu care acestea se adoptă sunt cunoscute și pot fi controlate. Asemenea decizii intervin când există informații complete și sigure privind condițiile crizei, anticipându-se evoluția acesteia.

2.      Deciziile luate în condiții de risc se adoptă când sunt variabile controlabile și necontrolabile, unele insuficient cunoscute. Aceste decizii sunt proprii situațiilor în care există mai multe alternative ale căror rezultate posibile pot fi estimate cu probabilitate. Micșorarea riscului impune luarea unor măsuri de prevenire a consecințelor negative.

3.      Deciziile incerte sunt adoptate când variabilele sunt preponderent necontrolabile. Este cel mai complicat tip de decizie, datorită lipsei de informații care nu permit calculul probabilității producerii fenomenelor” [2, p. 461].   

La etapa contemporană situația concurențială la nivel regional și mondial s-a modificat esențial, în sensul creșterii competiției între actorii dreptului internațional, în domeniile politic, economic și tehnologic, ca urmare a transformării radicale a mediului de securitate, prin apariția unor noi provocări (vulnerabilități, riscuri și amenințări). În aceste condiții statele întreprind măsuri în vederea reducerii vulnerabilităților, respectiv în vederea consolidării potențialului entităților statale. Evenimentele se succes cu repeziciune, totuși, pentru un răspuns adecvat și prompt la provocările ce se manifestă, statele (instituțiile de forță – cu atribuții în domeniul securității și apărării) trebuie să tindă să adopte decizii certe. În acest context, cu referire la culegerea și prelucrarea datelor și informațiilor, de un real folos sunt utilizarea tehnologiilor informaționale, practica de angajare a sistemelor informaționale – sisteme de suport informațional în vederea pregătirii deciziilor de gestionare a crizelor, problemelor, proceselor, evoluțiilor, provocărilor în sfera securității, inclusiv a apărării naționale. În acest sens, o importanță mare au aspectele vizând crearea, dezvoltarea, și utilizarea sistemelor hi-tech. În domeniul apărării naționale, asemenea mijloace sau tehnologii sunt indispensabile în cadrul unor operați antitero ș.a..

În domeniul securității și apărării, deciziile adesea sunt luate în vederea fie a prevenirii, fie a gestionării unei crize sau a unei situații post-conflict (eventual, poate fi vorba de gestionarea unui conflict înghețat, cum este cel transnistrean). Asemenea decizii trebuie să se înscrie într-o strategie adoptată de autorități. Este de reținut că „managementul crizei este un proces de planificare strategică, având scopul de a elimina o parte din riscul și nesiguranța datorate evenimentelor negative și care permite instituției să-și controleze criza” [2, p. 461]. O criză este gestionată prin decizii corecte, care se înscriu în strategia adoptată în vederea soluționării situației respective.     

Inovația și creativitatea – elemente indispensabile ale analizei strategice

Domeniul Studiilor de Securitate (Strategice) are ca prim obiectiv furnizarea de analize utile conducerii politice a unui stat în vederea prevenirii apariției unor crize sau în vederea soluționării crizelor cu care acesta deja se confruntă. În acest sens, analiștii strategici trebuie să fie conștienți de noile realități ce se developează pe plan mondial în domeniul securității. După afirmația amiralului Christos Liberis „Ne îndreptăm spre războiul cunoașterii și strategia noastră trebuie să fie neapărat revizuită. Țelul nostru este de a deveni competitivi pe tărâmul cunoașterii și al culturii. Substanța explozivă folosită de noile gloanțe care vor cădea va fi cunoașterea. Trebuie să înțelegem acest lucru și să ne gândim bine la ce avem de făcut. Este necesar să ne schimbăm modul de gândire strategică pentru a putea înțelege transformările și pentru a putea valorifica toate elementele caracteristice celui de al treilea val de civilizație. Cunoașterea este un factor de producție cu posibilități nelimitate, nu numai în domeniul economic, dar și în cel al apărării. Fără a exagera, lipsa de resurse a unei țări poate fi compensată de cunoaștere, de informații” [2, p. 305-306]. În prezent s-a creat o situație inedită, în comparație cu trecutul: „Deși noile tehnologii facilitează anumite aspecte ale războiului, este de preferat un soldat care este pregătit pentru războiul de gherilă, pentru contra-terorism sau culegerea de informații” [2, p. 288]. Este clar că în prezent în confruntările dintre instituțiile de forță ale unui stat și diverse entități care generează amenințări la adresa securității naționale, accentul se pune pe „culegerea de informații”, dar și pe procesarea – adică analizarea lor. Statele care au un potențial instituțional și uman (cadre corespunzătoare) privind culegerea și analizarea datelor și informațiilor în domeniul securității este capabil în mare măsură să facă față noilor provocări.

Incertitudinile și tulburările din ultima perioadă – „aceste noi date – fac necesar ca astăzi cei responsabili să reexamineze în mod profund unele puncte ale politicii de apărare, în special cele care se referă la culegerea de informații” [2, p. 461]. Cercetătorul român Vasile Simileanu a surprins bine „mutația” – procesul de schimbare a abordărilor analiștilor de la etapa contemporană (perioada post război rece) în comparație cu perioada anterioară. Explicația merită reprodusă integral:

„Sfârșitul antagonismului Est – Vest nu a dat dreptul analiștilor să își păstreze formele de gândire care au prevalat timp de mai multe decenii. În lunga perioadă a războiului rece, cortina de fier a fost, din punct de vedere intelectual, confortabilă pentru instructorii care au putut astfel „monta” exerciții de același tip și au făcut să evolueze „inamicul” conform unor dogme intangibile. Această epocă este apusă. Noua situație militară internațională, caracterizată de retragerea armatei sovietice din fostele state satelit, de dezagregarea mai multor structuri de apărare și sisteme de armament, precum și de micșorarea prezenței americane, a creat un „vid strategic”. „Diluarea” forțelor de manevră în spațiul de confruntare a dus, la rândul său, la un „vid operativ”. Această ruptură brutală a făcut să apară riscuri de un nou gen și posibilități atipice de angajare, care sunt totalmente contrare principiilor de bază ale luptei lineare dintre două blocuri în centrul Europei. În același timp, riscurile crescânde de conflicte fixe în unele puncte calde ale globului oferă un spectru lărgit de intervenții. În încercarea de a se adapta la evoluția situației internaționale, specialiștii sunt constrânși de acum înainte să își imagineze un inamic convențional total diferit de cel anterior și să introducă în exerciții situații din cele mai diferite, inclusiv acte de terorism și organizații de tip mafiot. În acest domeniu, trebuie făcut un efort de creativitate pentru punerea la punct a unei noi tematici bazate pe o lume cu riscuri multiple, totalmente diferită de lumea bipolară care a menținut neschimbate doctrinele militare timp de jumătate de secol. Această mutație ar trebui să îi constrângă pe instructorii pentru „cercetare” să își reevalueze complet programele de pregătire. Pentru adaptarea la noua situație geopolitică, unele concepte ar câștiga dacă ar fi lărgite. În primul rând, noțiunea de cercetare trebuie să o depășească pe aceea de informare. În acest caz precis, este vorba de mai mult decât de o discuție semantică. Cercetarea presupune căutarea, analizarea și exploatarea informațiilor într-un scop precis (concept activ).

Această evoluție implică și transformarea conceptelor cantitative în concepte calitative. În prezent, cunoașterea unui inamic nu se poate limita la un simplu exercițiu de contabilitate, care constă în inventarierea numărului de blindate, de piese de artilerie, de avioane și de nave de luptă. Va trebui ca, de acum înainte, interesul să se îndrepte mai mult către sistemele de armament decât către materiale izolate de context; această noțiune include toate elementele necesare misiunii (muniții, sesizoare, programe de calculator, folosirea simultană sau în completare a diferite sisteme de armament, personal etc.) Efortul de analiză trebuie să se îndrepte și spre factorul uman (moralul trupelor, capacitatea și motivarea comandanților) [2, p. 312-313].

Făcând referire la cazuri de la sfârșitul perioadei războiului rece, Simileanu arată că „Efortul de analiză trebuie să se îndrepte și spre factorul uman (moralul trupelor, capacitatea și motivarea comandanților)”. Au fost cazuri, invocate de autor, când „analiștii s-au limitat să stabilească un inventar impresionant de echipamente militare și nu s-au preocupat suficient de climatul social” [2, p. 313]. Analistul trebuie să ia în calcul „deteriorarea situației politice”, „prăbușirea stării morale a militarilor”, să nu se limiteze la considerații materiale. Mai mult decât atât, autorul susține că „Această insuficiență calitativă apare și în ceea ce privește cunoașterea unor probleme filosofice. Astfel, principiul salvgardării vieții umane nu poate fi înțeles decât într-o manieră occidentală. Diferența de percepție autorizează astfel grupurile fanatice să practice terorismul, pe care valorile morale occidentale îl interzic, ceea ce prezintă o foarte mare vulnerabilitate. Apare deci urgentă necesitatea de a găsi o ripostă la acest gen de război, pentru moment cu sens unic. Soluția trebuie să parcurgă mai întâi calea unui studiu profund al psihologiei și al principiilor filosofice  are acționează în aceste situații [2, p. 313]. În baza mai multor exemple, Simileanu susține că „se poate lesne observa că sarcina esențială a celor implicați în activitatea de informații constă în furnizarea multitudinii de elemente necesare puterii politice și conducerii militare pentru gestionarea unei crize și evitarea efectelor acesteia. Trebuie deci să se acorde un loc important studiilor de previziune [2, p. 313].

Un alt aspect abordat de Simileanu vizează relația între analist și autoritățile superioare – un contact de încredere implicită între aceștia ar contribui la eficiența procesului metodologic:

„Înainte de toate, acestea [autoritățile, notă A.L.] trebuie să se angajeze în examinarea studiilor care deranjează sau care nu sunt conforme cu ideea care se formulează în general despre o situație, cu condiția ca, totuși, concluziile raportului să se bazeze pe argumente solide. De asemenea, autoritățile trebuie să reprime sentimentul de frustrare care îi animă pe din ce în ce mai mulți specialiști încredințați că studiul lor nu va fi exploatat. O astfel de atitudine antrenează decepționarea și apoi descurajarea lor; ea periclitează motivația celor care lucrează în acest domeniu Intelligence. Pentru remedierea acestei situații, este important ca analistul să cunoască scopurile precise și calitatea destinatarilor care vor exploata documentul. Referitor la această chestiune, pare oportun să se înfrâneze politica care constă în difuzarea unui șir lung de studii nesolicitate de diferite organisme. Acest exces de birocrație creează, de cele mai multe ori, mari stocuri de documente din ministere și state majore. Se pune deci delicata problemă a alegerii studiilor, deci a priorităților.

Rentabilitatea lucrărilor analiștilor este și ea, deseori afectată de încetineala birocratică ce caracterizează încă multe organisme de cercetare și administrație. Numeroasele niveluri ierarhice care vor, fiecare la rândul său, să adauge câte ceva sau să schimbe o idee, prelungesc considerabil termenele de trimitere a analizei și scad mult din calitatea produsului final. Totuși, specialistul în domeniul Intelligence trebuie să dovedească, în ceea ce îl privește, o foarte mare rigoare; el va fi judecat în funcție de justețea previziunilor sale; deci dreptul său de a greși va trebui să fie, în mod necesar, limitat. Metodologia cercetării respinge astfel orice amatorism. Ea va cere din ce în ce o mai deschidere a spiritului și competențe extinse în numeroase domenii” [2, p. 314].    

       

Analiștii strategici (cercetători științifici, consilieri și experți în domeniul Securității, din instituții ale statului) trebuie să folosească inovația și creativitatea ca surse importante de elaborare a unor soluții durabile la provocări, crize și conflicte. În Republica Moldova analiza strategică, în calitate de act de creație, este un element important în găsirea unei soluții durabile pentru conflictul transnistrean. Astfel, structurile de conducere ale statului trebuie să apeleze la specialiști în domeniul Studiilor de Securitate pentru a adopta o viziune strategică în procesul de negocieri și pentru a adopta decizii – răspunsuri eficiente privind gestionarea provocărilor ce se succed în zona de securitate. Până în prezent, părțile recunoscute în conflict – Tiraspolul și Chișinăul – își declară pozițiile (independența nerecunoscutei RMN, respectiv păstrarea integrității teritoriale a RM – cu recunoașterea unui statut special zonei nistrene), care sunt ireconciliabile. O abordare pragmatică și eficientă, care ar face apel la inovație și creativitate, ar solicita elaborarea în comun a unei liste cu interese, necesități și valori comune. O dată acestea stabilite, formula care v-a materializa reconcilierea, va reieși în mod organic din obiectivele comune. Până acum autoritățile de la Chișinău nu au purces la adoptarea unei asemenea abordări.    

Profesiograma analistului în domeniul Securității

Domeniul Securității este strâns legat de politica externă. Nu întâmplător în Uniunea Europeană comisarul din Comisia Europeană care se ocupă de politica externă poartă titulatura de „Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate”. Ex-ministrul român de externe Andrei Pleșu (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999) a încercat o creionare a profilului profesional al specialistului în afaceri externe – chiar al ministrului român de externe (respectiv, a specialistului în domeniul Securității). În opinia sa, „evaluarea noutății cu care suntem confruntați după atingerea vechilor țeluri [aderarea României la NATO și UE] poate fi, dimpotrivă, stimulentul optim al unei „revoluții” strategice și stilistice, de natură să schimbe fața diplomației noastre și să modifice radical „fișa postului de ministru” [3, p. 58-59].

Specialistului în domeniul Securității (implicit al afacerilor externe) „i se cere să propună alternative, soluții, metode, adică să fie imaginativ, ingenios, pe scurt, creator. El (…) elaborează politici și se străduiește să le impună, dozând cu înțelepciune interesul continental cu cel național” [3, p. 59]. În exercitarea atribuțiilor sale, specialistul în domeniul Securității „va trebui să aibă o viziune, o anvergură intelectuală și o putere de convingere”. „Într-o lume bazată tot mai mult pe cunoaștere (…) importante sunt calitatea și prestația intelectuală a fiecăruia”. Specialistul în cauză trebuie să aibă cunoștințe în domenii ca politica, legislația, economia etc. El trebuie să aibă o componentă economică „solid conturată”: „Economicul va fi, vrând-nevrând, cel puțin pe termen scurt, piatra de încercare a viitorului și nodul strategic al noii ordini continentale și mondiale. Numai pe el se vor putea construi stabilitatea de mâine și autoritatea valorilor transeconomice” [3, p. 59].

În fine, în opinia lui Pleșu, specialistul în domeniul Securității „își va lua distanță față de politicile de partid. (…) el va gândi și va acționa în cu totul alt plan decât acela al calculelor individuale sau de grup” [3, p. 59], ținând cont de faptul că preocuparea sa vizează promovarea interesului național – a securității naționale. Specialistul în domeniul securității trebuie să aibă înclinația spre reflexivitate: „Și nu ne vom înscrie, în mod legitim, în evoluția viitoare a lumii căreia aparținem, dacă nu vom asuma, cât mai curând, un sever episod de reflexivitate” [3, p. 59].

Desigur, înainte de toate, specialistul – practician în domeniul Securității trebuie să aibă o temeinică pregătire teoretică în domeniul științific al Studiilor de Securitate.     

Concluzii

Ținând cont de diversificarea și multiplicarea provocărilor ce apar în condițiile unui mediu de securitate regional și global instabil, crește importanța adoptării unor decizii strategice adecvate, ca răspuns la respectivele riscuri. Incapacitatea instituțională a unui stat de a adopta decizii corecte, prompte și eficiente, reprezintă o vulnerabilitate majoră la adresa securității naționale și regionale. Desfășurarea unui proces decizional eficient se bazează pe angajarea unui potențial intelectual, al specialiștilor angajați, de analiză strategică, respectiv de identificare a soluțiilor optime ce pot fi adoptate prin decizii de către conducerea politică a statului. În acest sens, se impun câteva propuneri:

1.      Crearea unui Institut de Cercetări Strategice pe lângă președintele Republicii Moldova, care să monitorizeze problemele de securitate și, prin expertiza specialiștilor în domeniul Studiilor de Securitate angajați, să semnaleze șefului statului principalele provocări (vulnerabilități, riscuri, pericole, amenințări) la adresa securității naționale și să ofere soluții potrivite. Asemenea structuri există în Ucraina (Национальный Институт Стратегических Исследований при Президенте Украины [4]), în Federația Rusă (Российский Институт Стратегических Исследований [5]) ș.a.. Institutul de Cercetări Strategice de pe lângă Președinția RM ar putea colabora în mod firesc cu alte structuri științifice din țară, de exemplu cu Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” [6].

2.      În vederea pregătirii specialiștilor în domeniul Studiilor de Securitate se impune includerea specialității în cauză în nomenclatorul specialităților, elaborat de Ministerul Educației. Absolvenții departamentelor de Studii de Securitate vor putea deveni analiști, respectiv să contribuie la îmbunătățirea lucrurilor în toate sectoarele domeniului Securității: economic, societal, de mediu, politic, militar, informațional etc.  

3.      Se impune ca statul să susțină specialiștii care vor putea contribui la îmbunătățirea cercetărilor în sfera Studiilor de Securitate din Republica Moldova – prin suportul financiar la editarea de reviste științifice în domeniu (ținând cont de faptul că structurile statului sunt principalele beneficiare ale analizelor strategice).  

4.      La solicitarea guvernanților se impune elaborarea de către specialiști și adoptarea de către comanditari a unei misiuni, respectiv a unei viziuni strategice cu privire la dezvoltarea statului moldovenesc. Acestea pot fi incluse într-un proiect de țară. Analiza strategică este un suport de bază în procesul de luare a deciziilor în probleme de securitate.

5.      Analiștii strategici (consilieri, cercetători științifici) trebuie să folosească inovația și creativitatea ca surse importante de elaborare a unor soluții durabile la provocări, crize și conflicte. Analiza strategică întotdeauna este utilă structurilor de conducere ale unui stat sau ale unei alianțe pentru a adopta decizii – răspunsuri eficiente la toată gama de provocări.   

Referințe:

1.      Deutsch Karl W., Analiza relațiilor internaționale, Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2006. 

2.      Simileanu Vasile, Conflicte asimetrice, Editura Top Form, București, 2011.

3.      Motoc Iulia, Cioculescu Șerban Filip (coordonatori), Manual de analiză a politicii externe, Polirom, Iași, 2010.

4.      http://www.niss.gov.ua/

5.      https://riss.ru/ 
6. http://www.academy.army.md/cercetare/centrul-de-studii-strategice-de-securitate-si-aparar

            Articol publicat în „Fostering Knowlege Triangle in Moldova. Conference Proceedings. 23-24 March 2017”, Chisinau.