După cum se știe, principala tară
a societății moldovenești contemporane este corupția (conform DEX-ului: „abatere
de la moralitate, de la cinste, de la datorie”). Acestei metehne i se datorează
starea jalnică în are a ajuns statul moldovenesc contemporan, care poate fi
asemuit cu un organism viu cuprins de cancer, deci care este secătuit din
interior. Un asemenea stat reprezintă o amenințare pentru securitatea regională
și mondială, de aceea el nu poate fi tolerat – într-o stare de continuă
degradare – la nesfârșit.
Atât partenerii de dezvoltare
din Occident, cât și unele categorii ale socității moldovenești caută cu
disperare modalități de a schimba starea de lucruri: misiunea statului să nu mai
fie îmbogățirea personală a potentaților (pe seama societății, care este
jefuită prin delapidări, estorcări de la agenți economici, instituirea unor
tarife umflate ș.a.), ci binele comun – adică dezvoltarea țării, respectiv realizarea
unei prosperități pentru întreaga societate.
Printre modalitățile de luptă
cu ticăloșiții deveniți corupți (căci nimeni nu se naște corupt, ci devine
astfel în funcție de educația primită, în funcție de modelele la care se
orientează și pe care le imită, și în funcție de gradul de permisivitate a
legislației) poate fi utilizată mai judicios practica existență a jurămintelor
depuse de funcționarii publici. Asemenea jurăminte depun începând de la șeful
statului, miniștri și terminând cu funcționari de rang inferior. Textul
jurămintelor, din câte se știe, este unul searbăd, neutru, pe care cel care în
rostește îl uită imediat ce a terminat să-l citească (de pe foaia din față).
În contextul responsabilizării
oamenilor de stat din Republica Moldova propun utilizarea acestui jurământ: Jur
să nu delapidez, estorchez sau să obțin prin înșelăciune nici un bănuț din banii
publici și ai concetățenilor mei! „Dacă (…) voi călca jurământul acesta, să fiu
lipsit pentru totdeauna de scumpul sînge al fiului lui Dumnezeu, ca și cum
pentru mine Hristos niciodată nu ar fi suferit, iar lepra, amețeala, abcesele,
piatra și toate durerile închipuite ale boalelor să mă cuprindă deodată, copiii
și nepoții să mă blesteme totdeauna, munții și rîpele să mă acopere, amintirea
mea să piară și să fiu blestemat, să fiu lipsit de toate bunătățile de veci
și niciodată să nu văd raiul ceresc,
sufletul meu să fie chinuit de toată Gheena și puterea ceriului și a pămîntului
să mă stingă și nimicească!” (jurământ citat din Corneliu Vadim Tudor în
volumul „Mîndria de a fi români”, București, 1986, p. 86-87, prestat de Valahii
răsculați la 1765 în Transilvania – Valahi, pentru că fruntașii Școlii
Ardelene, cărora li se impută că au indus numele „români” populației majoritare
valahe a Ardealului, până și în 1791 își intitulau unul dintre documente: Suplex Libellus Valachorum).
Mi se poate reproșa că
ticăloșiții corupți, jefuitorii de la cârma țării, și așa știu că se află
într-o stare de mizerie sufletească, dar precum porcii care se simt bine în propriile
excremente, fără să le pese de cei din jur, așa și corupții nu se jenează de
starea de mizerie interioară, trăind în palatele lor fără vreo remușcare a
conștiinței. Este posibil să nu aibă vreun efect acest jurământ al fraților
noștri transilvăneni, aplicat acum în Republica Moldova. Dar, vorba veche:
Încercarea vină n-are.
