DEZVOLTAREA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN CADRUL STUDIILOR GEOPOLITICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

THE DEVELOPMENT OF THE SCIENTIFIC RESEARCH WITHIN THE GEOPOLITICAL STUDIES IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA

РАЗВИТИЕ НАУЧНОГО ИЗЫСКАНИЯ В РАМКАХ ГЕОПОЛИТИЧЕСКИХ ИССЛЕДОВАНИЙ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА

            Rezumat

Studiile geopolitice reprezintă o parte importantă a cercetării științifice în domeniul Relațiilor Internaționale. Rolul lor în curricula universitară este incontestabil. Deși sunt într-o etapă de afirmare, astfel de studii pot contribui la edificarea statului moldovenesc, în cazul în care va exista un interes din partea factorilor de decizie pentru rezultatele cercetării.

Studiile geopolitice moldovenești pot fi abordate în cadrul studiilor regionale în acest domeniu, din Europa de Est (din spațiul fostului „bloc socialist”, inclusiv din România, și din spațiul post-sovietic) și Centrală. În prezent, Republica Moldova este situată în zona de frontieră dintre cele două spații geopolitice contemporane: UE și CSI (sau Uniunea Eurasiatică în formare, dominata de Rusia). Dilema Est-Vest?, sau a apartenenței statului moldovean la unul dintre cele două complexe geopolitice, conflictul transnistrean și problema comunităților moldo-române de pe teritoriile istorice moldovenești (din Ucraina) sunt temele de cercetare ale geopoliticienilor din Republica Moldova.

Abstract

Geopolitical Studies represent an important part of scientific research in the field of the International Relations. Their role in the university curricula is indisputable. Although they are in a stage of affirmation, such studies can contribute to the edification of the Moldovan state, if there will be an interest from the decision makers for the results of research.

Moldovan Geopolitical Studies can be tackled within the framework of regional studies in this field, from Central and Eastern Europe (the space of the former "socialist bloc", with Romania in, and of the post-Soviet space). Currently, the Republic of Moldova is situated in the frontier zone of the two contemporary geopolitical spaces: EU and CIS (or Eurasian Union in formation, dominated by Russia). The dilemma East-West?, of the Moldovan State belonging to one of the two geopolitical complexes, the Transnistrian conflict and the problem of Moldovan-Romanian communities from historical Moldavian territories (from Ukraine) are the themes of the Moldovan geopolitical researchers.

Резюме

Геополитические исследования являются важной частью научных исследований в области международных отношений. Их роль в учебной программе университетов неоспорима. Хотя в Республике Молдова они находится в стадии утверждения, такие исследования могут способствовать созиданию современного молдавского государства, если будет существовать интерес к результатам научных исследований со стороны лиц, принимающих решения. 

Геополитические исследования в Республике Молдова можно рассматривать в рамках региональных исследований в этой области – Центральной и Восточной Европы (пространство бывшего «социалистического блока» и постсоветское пространство). В настоящее время Республика Молдова находится в пограничной зоне двух современных геополитических пространств: ЕС (Западная Европа, Центральная Европа и три бывших советских прибалтийских республик) и СНГ (или Евразийского Союза в формировании, инспирируемого Россией). Дилемма Восток-Запад? – принадлежности молдавского государства к одному из двух геополитических пространств, проблема Приднестровского конфликта и проблемы молдавско-румынских сообществ на исторических молдавских территориях (в Украине) являются темами молдавских геополитических исследователей.

1. Istoriografia cercetării

Studiile geopolitice din Republica Moldova se înscriu în cadrul studiilor regionale din acest domeniu, din spațiul Europei Centrale și de Est (al spațiul fostului „bloc socialist”, din care face parte și Româniaб și al spațiului post-sovietic). Datorită trecutului istoric comun, a comunității culturale și lingvistice, mai mulți cercetători examinează Republica Moldova ca făcând parte, împreună cu România, dintr-un spațiu comun – ceea ce a determinat teme de cercetare comune, inclusiv în studiile geopolitice. Totuși, în diverse studii, România este inclusă atât în spațiul sud-est-european sau balcanic (datorită prezenței Dobrogei în cadrul granițelor statului român – Dunărea fiind considerată limita nordică a spațiului balcanic), cât și în spațiul Europei Centrale (ținând cont de faptul că Transilvania a fost parte a Imperiului Habsburgic, care a înglobat statele ce constituie astăzi Europa Centrală sui generis), în timp ce Republica Moldova este inclusă în spațiul Europei de Est (partea sa sudică). Actualmente, Republica Moldova se află în (sau constituie efectiv?) zona de frontieră a celor două spații geopolitice contemporane consacrate: al UE (Europa Occidentală și Europa Centrală – fostele state din blocul socialist, și cele trei republici baltice ex-sovietice) și al CSI (sau al Uniunii Eurasiatice în formare, dominat de Rusia).

Deși ar fi pretențios să se vorbească despre o școală românească de geopolitică, în ultima perioadă de timp în România s-au remarcat mai mulți cercetători, care au editat mai multe studii geopolitice notorii. În afară de preocupările specialiștilor din domeniul Relațiilor Internaționale pentru Geopoliică, mai există patru filiere pe care cercetători din domenii conexe au ajuns la Geopolitică: juridică (Drept) (ex. Gabriel Micu [18], cu o monografie dedicată spațiului Republicii Moldova și editată la Chișinău), sociologică (ex. Ilie Bădescu; un altul este Dan Dungaciu [8] – bine cunoscut în Republica Moldova atât datorită faptului că a fost consilier pe probleme de politică externă și securitate al președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (28 august 2009 – 28 decembrie 2010), cât și datorită mai multor studii semnate de el, consacrate spațiului din care face parte Republica Moldova, și care au apărut de sub tipar la Chișinău); geografică (ex. Silviu Neguț [21], [22], Vasile Simileanu și Radu Săgeată [29]), istorică (ex. Adrian Cioroianu [7]; Vladimir Socor [31] – un autor român care scrie mult despre spațiul moldovenesc și despre raporturile geopolitice ale Republicii Moldova, născut la București, dar care locuiește în prezent la München, în Germania; Corneliu Filip [12]) ș.a..

Unii istorici din Ucraina se referă la geopolitica statului vecin atunci când scriu despre istoria recentă – în special despre evenimentele din 2005, când a avut loc revoluția oranj. Un exemplu în acest sens este Serghei Ekelicik [9]. Printre cercetătorii din domeniul geopoliticii din Federația Rusă se remarcă Alexandr Dughin, unul dintre teoreticenii conceptului de sistem internațional multipolar și al statutului de pol de putere în spațiul euro-asiatic al Rusiei.

În studiul său, Adrian Cioroianu nota că „(...) analiza temeinică (cărți, studii, centre de reflecție specializate) a evoluțiilor din aria postsovietică[,] a zonei noastre de Uniune Europeană și de alianță NATO rămâne totuși cu totul incipientă în spațiul intelectual românesc” [7, 20]. Nici în Republica Moldova studiile de acest gen (și care să vizeze aria postsovietică, inclusiv în raport cu zona de UE și NATO limitrofă – a României) nu sunt mai multe și mai avansate. Printre autorii moldoveni cu câteva volume de studii geopolitice publicate, se remarcă Oleg Serebrian [25], [26], [27]. De asemenea, menționăm studiul lui Alexandru Burian [4], studiul lui Vitalie Ciobanu [6],  ș.a.. Cu articole care ating subiecte geopolitice în presa de la Chișinău și cu studii publicate pe site-uri pe Internet s-au remarcat Oazu Nantoi, Anatol Țăranu, Igor Boțan, Roman Mihăieș ș.a.. Există preocupări cu privire la Geopolitică și la Catedra Relații Internaționale a USM (Aurelian Lavric [15], Svetlana Cebotari ș.a.).

Nu în ultimul rând, remarcăm apariția de sub tipar, la Chișinău, în ultima perioadă de timp, în traducere în limba română, a mai multor studii ale unor cercetători de geopolitică din Uniunea Europeană: Sylvain Kahn [14], Frédéric Encel [10], Didier Chaudet, Florent Parmentier, Benoît Pélopidas [5], Philippe Nemo [23], Jean-Sylvestre Mongrenier [19] ș.a.. Aceste lucrări sunt în măsură să creeze o emulație în mediul academic (în speță, în rândurile cercetătorilor din domeniul Relațiilor Internaționale, interesați de Geopolitică) din Republica Moldova, dar oricum sunt puține față de cât se publică în lume. De o importanță deosebită pentru cercetătorii din Republica Moldova din domeniul Geopoliticii sunt și studiile editate în traducere la București ale unor cercetători notorii din lume: de exemplu cercetătorul american Zbigniew Brzezinski [2], [3], cercetătorul iranian Ezzatollah Ezzati [11] ș.a..

În Republica Moldova, aproape la fel ca și în România, studiile geopolitice nu au o tradiție îndelungată în timp. Cu regret, în timpul regimului totalitar comunist, atât în URSS (implicit în RSSM) cât și în România, studiilor geopolitice nu li s-a acordat atenția cuvenită. În Prefața la studiul lui O. Serebrian (Geopolitica spațiului pontic), Aurel Codoban notează că „Refuzul cu care marxismul a întâmpinat geopolitica vine de la faptul că el nu accepta o influență directă a ceva extra-social asupra societății” [26, 6].

Considerăm că unul dintre primii cercetători din spațiul românesc, care au folosit abordări geopolitice în studiile lor, este istoricul român Gheorghe Brătianu. În studiul său Marea Neagră [1], elaborat încă în 1941-1943 (când a ținut un curs despre evoluția „chestiunii Mării Negre” la Universitatea din București), autorul face referință la geopolitica spațiului în cauză. Regimul totalitar comunist din România nu a permis dezvoltarea studiilor geopolitice, începuturile cărora pot fi întrevăzute în lucrări ale lui Gheorghe Brătianu, dar și ale altor cercetători notorii (nu în ultimul rând – Nicolae Iorga). În lucrarea menționată, savantul nota: „Noi trăim aici la o răspîntie de drumuri, la o răspîntie de culturi și din nefericire și la o răspîntie de năvăliri și imperialisme. Noi nu putem fi desfăcuți din întregul complex geografic care [...] ne mărginește și ne hotărăște în același timp destinul, între cele două elemente care îl stăpînesc: Muntele și Marea. Ceea ce aș vrea să vă apară lămurit este că, pentru a înțelege trecutul, trebuie să înțelegem mai întîi întregul complex geografic, istoric, geopolitic (subl. A.L.) din care acesta face parte” [1, 27]. Exprimând fundamentul abordării sale științifice a trecutului spațiului românesc, cercetătorul român nota: „În tot cazul, istoria românească nu ar putea fi înțeleasă fără să se țină seama de drumurile și influențele care se încrucișează pe teritoriul unde a evoluat, astfel încît l-au făcut o adevărată răscruce a civilizațiilor și a negoțului, dar și, din nefericire, a invaziilor și a războaielor. În acest ansamblu de împrejurări, pe care o întreagă școală construise știința nouă și ambițioasă a geopoliticii (subl. A.L.), Marea Neagră se află prin forța lucrurilor pe primul plan ai interesului și al cercetătării” [1, 68-69]. Autorul studiului introductiv la volumul respectiv, Victor Spinei, precizează că „În altă ordine de idei, el [Gheorghe Brătianu] nu concepea să trateze regiunile pontice ca o unitate geopolitică monolitică” [1, 27]. Statele riverane fac parte din diverse „complexe [sau ansambluri, notă A.L.] geopolitice”, iar spațiul din jurul Mării Negre este un spațiu al confluenței acestora și care este în permanentă schimbare, inclusiv a configurării conturului respectivelor complexe geopolitice.

Gheorghe Brătianu și-a intitulat Introducerea la studiul său – Geografia istorică și politică a Mării Negre. Deși folosește în lucrarea sa atât noțiunea de geopolitică, cât și pe cea de geografie politică, el nu arată totuși care este diferența dintre acestea. O încercare în acest sens a făcut Oleg Serebrian. În studiul său Geopolitica spațiului pontic el arată că „Cea mai simplă definiție a geopoliticii, ar fi: știința politică ce studiază influența factorului spațial asupra politicului, pe când geografia politică, paronim cu care este frecvent confundată geopolitica, studiază tocmai inversul – influența factorului politic asupra spațiului (formarea hărții politice a lumii)” [26, 14-15]. Desigur, cele două noțiuni (și fenomenele pe care le desemnează) se află în strânsă (și chiar indestructibilă) legătură. De notat și raportul dintre noțiunile de geopolitică și relații internaționale: „Geopolitica studiază raportul spațiu – politică, fără a distinge sau separa aspectul vieții politicii interne și externe a unui stat. (...) La rândul său, teoria relațiilor internaționale e preocupată doar de studierea actorilor (stat, organizații internaționale, ideologie, religie, companii transnaționale) și a factorilor (economic, politic, tehnologic, cultural și social) ce determină evoluția sistemului relațiilor internaționale în ansamblu” [26, 15].

Cei care se ocupă de cercetările geopolitice trebuie să cunoască unele date importante de ordin istoric cu privire la apariția Geopoliticii și cu privire la cercetătorii care au consacrat-o. Astfel, „termenul de geopolitică a fost introdus în circuit în anul 1899 de politologul suedez Rudolf Kjellen (1864-1922), deși părinte al geopoliticii este considerat geograful german Friedrich Ratzel (1844-1904). (...) O mare contribuție la dezvoltarea științei geopolitice a avut-o geopoliticianul german Karl Haushofer (1869-1946). Împreună cu alți trei marcanți geopoliticieni germani – Otto Maul, Hermann Lautensach și Erich Obst – , el a fondat cunoscuta revistă de geopolitică «Zeitschrift fuer Geopolitik», considerată și astăzi cea mai solidă publicație care a existat în acest domeniu” [26, 14-15]. Serebrian notează că deși este „o știință cu precădere germană, geopolitica a avut în perioada antebelică și interbelică o seamă de reprezentanți distinși și în statele anglo-saxone”: amiralul american Alfred Tayer Mahan (1840-1914), geograful englez Halford Mackinder (1961-1947) și politologul americano-olandez Nicholas John Spykman (1893-1943)  [26, 15-16].

Chiar dacă articole dedicate tematicii geopolitice apar în revistele științifice din Republica Moldova, cu regret nu există o revistă specializată în acest domeniu. În România apar mai multe asemenea reviste: GeoPolitica. Revistă de Geografie Politică, GeoPolitică și GeoStrategie [13], Revista Română de Geopolitică și Relații Internaționale [24], ș.a..

2. Bazele teoretico-conceptuale

Una dintre noțiunile esențiale utilizate în studiile geopolitice este cea de ansamblu geopolitic. „Un ansamblu geopolitic ar fi un areal geografic cu condiții specifice pentru crearea unui climat politic propriu unei regiuni. Acest climat ar putea fi influențat de prezența sau absența unei mari puteri sau puteri regionale, de poziția față de principalii poli de gravitație ai sistemului relațiilor internaționale (aspectul topopolitic), de harta demografică și etno-confesională, de interdependența economică regională, de izolarea sau larga deschidere a regiunii, cauzată de factori naturali cum ar fi configurarea țării, dar și de mari bariere interne: lanțuri muntoase, debușeuri, fluvii internaționale, mări, adică de aspectele morfopolitic și fiziopolitic. Un ansamblu geopolitic include state întregi, dar poate cuprinde și părți ale unor state imense sau situate la frontiera unor ansambluri geopolitice, cum e cazul Rusiei și al Ucrainei (...)” [26, 17]. Cu referire la această definiție, trebuie spus totuși, că „natura nu suportă vidul” și istoria ne învață că într-un spațiu geografic întotdeauna se vor da bătălii între poli de putere pentru întâietate în dominare, iar în urma acestora se va impune o putere dominantă. În ciuda faptului că, de pildă, în Dicționar de geopolitică [28] lipsește noțiunea de spațiu geopolitic, consider că această noțiune poate fi utilizată, ea desemnând un areal mai larg decât  un ansamblu geopolitic; un spațiu geopolitic poate cuprinde câteva ansambluri geopolitice. De exemplu, în spațiul geopolitic post-sovietic există complexul geopolitic CSI (fără republicile baltice și Georgia), dominat de Rusia (implicit complexul geopolitic Uniunea Eurasiatică, în curs de instituire, cu care Rusia vrea să înlocuiască CSI-ul; de la 1 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Uniunea vamală Rusia – Kazahstan – Belarus, din cadrul Uniunii Eurasiatice), dar și alte complexe: GUAM, inspirat de SUA; BSEC inspirat de Turcia; sau Organizația de Cooperare de la Shanghai (OSC), în care China este unul dintre animatori. Prin aderarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei la NATO și UE, vedem că o parte din spațiul post-sovietic a fost integrat în aceste două organizații – complexe geopolitice.

În studiile geopolitice mai sunt utilizate și alte noțiuni apropiate de cea de spațiu. De exemplu, Adrian Cioroianu, în studiul său menționat mai sus [7], utilizează un șir de asemenea noțiuni: „arii geografice/ de influență” sau „geopolitica ariei noastre europene”, „zona noastră” sau „zonă a hărții”, „istoria regiunii”, „perimetru european/geografic și geopolitic”, „sferă de influență/ de interes direct” sau „sfera ex-sovietică”, „areal de influență”, „evoluția faliilor de putere” [între două straturi, notă, A.L.], Republica Moldova – „linie de graniță între latinitate și slavism” ș.a.. Autorul român folosește expresii ca „spațiu panrus”, „spațiu [ex]sovietic”, concretizând spațiul la care se referă. Mai pot fi utilizate noțiuni ca porțiune, sector, teritoriu, cadru geografic sau geopolitic.

Tematica studiilor geopolitice ale cercetătorilor din Republica Moldova, axată pe conceptul spațiului geopolitic, cuprinde atât subiectul apartenenței statului moldovean la un spațiu geopolitic (dilema Est-Vest?), subiectul conflictului din zona nistreană a țării, cât și subiectul spațiului istoric moldovenesc (teritoriile istorice moldovenești înstrăinate, actualmente în Ucraina). 

1. Tema dilemei Est – Vest?, a aparțenenței la un spațiu geopolitic este una favorită pentru cercetările geopolitice actuale din Republica Moldova și din alte state din zonă (inclusiv pentru România, până la aderarea acesteia în NATO și UE). Practic, acestea încearcă să rezolve dilema Est – Vest?, care rămâne încă valabilă pentru Republica Moldova. Altfel spus, această temă trece ca un fir roșu în studiile geopolitice, iar geopoliticienii aduc argumente în sprijinul ideii pe care o susțin apriori, răspunzând la întrebarea: cărui spațiu (ansamblu) geopolitic ar trebui să aparțină actualul stat Republica Moldova? Se știe că în prezent, Alianța pentru Integrare Europeană (formată din PLDM, PD și PL) promovează integrarea în Uniunea Europeană, în timp ce partidul de opoziție PCRM s-a pronunțat pentru integrarea în Uniunea Vamală [Rusia, Kazahstan, Belarus] (și-a început activitatea de la 1 ianuarie 2012) a Uniunii Eurasiatice (își va începe activitatea din 2015). Cele două structuri sunt incompatibile: un stat nu poate fi în același timp membru în ambele organizații. Temei cu privire la dilema Est – Vest, i-au consacrat lucrări majoritatea geopoliticienilor din RM.

2. O temă de mare importanță în cadrul studiilor geopolitice din Republica Moldova este cea a conflictului privind zona nistreană a Republicii Moldova. Cu toate că până acum nu au fost publicate studii ample (monografii) dedicate acestei teme, au fost tipărite numeroase articole în reviste științifice din Republica Moldova (incluiv în Studii Internaționale. Viziuni din Moldova; Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale ș.a.). Comunitatea științifică din Republica Moldova nu contestă esența geopolitică a conflictului nistrean, importanța și conotația sa geopolitică pentru Rusia, el servind drept un mijloc „de a împiedica unirea Republicii Moldova cu România și (...) de a avea un stat moldovenesc manevrabil” [25, 196-197], dependent de Moscova, care să nu adere la NATO, iar în ultima perioadă de timp Kremlinul și-a declarat dorința de a vedea integrat statul moldovean în Uniunea Eurasiatică, adică de a devia țara de pe calea integrării în Uniunea Europeană. În acest context, este vizibilă o legătură directă între tema opțiunii pentru integrarea în unul dintre cele două spații geopolitice și tema conflictului nistrean.

3. O temă care nu poate să lipsească din preocupările geopoliticienilor moldoveni este cea  a spațiului istoric moldovenesc, care vizează nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii care au fost încorporate prin abuz la 4 noiembrie 1940 în Ucraina. În acest sens, poate fi utilă experiența școlii geopolitice germane din perioada interbelică. Referindu-se la această școală în perioada sa de glorie, a „Republicii de la Weimar” (1918-1933), Oleg Serebrian arată că atunci erau utilizate două demersuri geopolitice: cel geocentric și cel etnocentric. Acestea au „marcat în egală măsură geopolitica germană din perioada anilor 1919-1939” [25, 93], chiar dacă s-a creat impresia că discuția s-a concentrat asupra demersului geocentric. Ambele abordări au o movație a „poziționării geografice, ele reprezentînd două părți ale aceleiași medalii – prima susținea că hegemonia germană în Europa ar fi dictată de factori spațiali, cea ce a doua milita pentru «suprapunerea» frontierelor etnice și politice ale națiunii germane” [25, 93]. În acest sens, geopolitica etnocentrică germană includea trei obiective majore:

1). „ (...) promovarea unui discurs geopolitic axat pe limbă, cultură și identitate și definit prin conceptul «spațiilor național-culturale germane». (...) Ideea unei legitimități mai mari a granițelor etnice în raport cu cele politice (...)” [25, 93]. De remarcat faptul că în cele 14 puncte ale planului de pace expus de președintele american Woodrow Wilson, pe 8 ianuarie 1918, era promovat principiul autodeterminării popoarelor „de-a lungul liniilor de naționalitate clar recognoscibile”. Cu toate acestea, Tratatul de la Versailles, semnat la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, nu a ținut cond pe deplin acest principiu și, de altfel, nu a fost ratificat de Senatul SUA. Se poate afirma că puterile învingătoare au tratat Germania – este drept, un stat învins – după alte standarde, regiuni importante locuite de populații compacte germane rămânând în afara granițelor Germaniei și Austriei. „În acest context, revizuirea tratatului de la Versailles în vederea revenirii Germaniei la granițele din timpul lui Bismark, precum și alipirea Austriei și a teritoriilor populate de germani din Boemia și Moravia, este prezentată ca luptă legitimă pentru înfăptuirea unității și libertății poporului german” [25, 93]. 

2). „ (...) reanimarea imaginii idealizate a «Reichului lui Carol cel Mare» și a dimensiunii mistice a națiunii germane și a destinului ei. (...) revenirea la ideile refacerii «vechiului Reich» (se are în vedere «Sfîntul Imperiu Roman al Națiunii Germane» sau edificarea «Marii Germanii» (unirea tuturor provinciilor germane sub hegemonie austriacă). (...) Interdependența mistică dintre «spațiul german» și poporul german este acceptată ca generatoare a identității germane”.

3). „ (...) «demolarea» viziunilor franceză și americană asupra națiunii, ce presupune o relație de sinonimie între «națiune» și «cetățenie»”. Este vorba aici de punerea sub semnul întrebării a ideii „naționalității civice” [25, 93]. 

Odată cu venirea la putere a național-socialiștilor, s-a ajuns la o compromitere și „banalizare” a geopoliticii germane. Totuși, în perioada „Republicii de la Weimar” (1918-1933) au fost elaborate „lucrări de esență etnocentristă, printre ele numărîndu-se Mica enciclopedie a granițelor națiunii germane și Atlasul etnografic german” [25, 94]. Conceptul spațiului național-cultural a devenit o paradigmă de cercetare care s-a impus masiv atunci și care este valabilă și astăzi în Europa, în condițiile situației în care, până în prezent, granițele politice nu se suprapun peste cele etnice, iar minorităților etnice, mai ales celor autohtone – care se află în spațiul lor istoric, dar în state cu o altă majoritate etnică – li se recunosc drepturi la nivel european, în primul rând cel de a-și păstra identitatea etnică (sau național-culturală). Cu regret, până în prezent, nici autoritățile Republicii Moldova, nici cele ale României, nu au contribuit la inițierea și finanțarea unor cercetări științifice de acest fel, care să se soldeze, de pildă, cu un Atlas al moldo-românilor din teritoriile istorice moldovenești (regiunea Cernăuți, sudul Basarabiei –  din regiunea Odesa), precum și din întreaga regiune Odesa (Transnistria), din regiunile Transcarpatică, Kirovograd, Nikolaev, Herson, ș.a...

Practic, „după înfrîngerea suferită de cele două imperii germane în Primul Război Mondial, cercetătorii «etnocentriști» au pus în joc mijloacele lor în lupta pentru menținerea «spiritului german» în regiunile cedate de Germania și Austria în urma tratatelor de pace, precum și în unele ținuturi periferice ale Germaniei unde existau importante minorități etnice” [25, 95]. Și astăzi în studiile geopolitice, minoritățile etnice sunt examinate ca un factor important: atât minoritățile de același neam, aflate peste graniță, cât și minoritățile de alt neam, aflate în interiorul granițelor statului analizat. Cercetătorul german Alfred Brackmann a cercetat „în Varmia și Mazuria cauza comportamentului progerman al acestora [polonezilor] în timpul plebiscitului din 1919, plebiscit în care Societatea Națiunilor le oferea ocazia să aleagă între a rămîne supuși germani sau a trece sub suveranitate poloneză” [25, 95], iar ei au preferat să rămână supuși germani. Să nu uităm că în Alsacia și Lorena s-a înregistrat un fenomen opus: populația majoritară germană din acele provincii a preferat să fie parte a statului francez, respingând (sau neimplicându-se activ în a promova) ideea integrării celor două provincii în statul german. Considerăm că cercetătorii din RM, care elaborează studii geopolitice, pot să efectueze investigații cu privire la chestiunea: de ce în 1990 (poate și în prezent) mulți dintre moldovenii de pe malul stâng al Nistrului nu s-au identificat cu năzuințele populației de pe malul drept al fluviului, în favoarea unui stat moldovenesc independent, ci preferau URSS-ul. În Memoriile sale, Mircea Snegur notează că „Cea mai de proporții contramăsură opusă avalanșei de acțiuni antistatale a avut loc în duminica de 16 septembrie 1990, pe stadionul din satul Lunga, situat în preajma Dubăsarilor. Aici s-a desfășurat o Mare Adunare Națională a transnistrenilor. Atmosfera era încurajatoare. Se adunaseră circa 10 mii de oameni din toate localitățile regiunii. Spre deosebire de manifestațiile de acest gen din dreapta Nistrului, în tribuna improvizată, alături de drapelul național, era arborat și steagul u.r.s.s. Cînd cîțiva dintre sosiții de la Chișinău au propus ca acesta să fie îndepărtat, localnicii nu au căzut de acord. Ei nu susțineau separatismul, dar nici ieșirea din u.r.s.s. nu o concepeau” [30, 23].

De notat că în Germania din acea perioadă, cercetătorii care efectuau studii geopolitice se răgăseau în jurul „Fundației pentru studierea spațiului național-cultural german” din Leipzig, iar ceva mai târziu, în 1925, la Academia Germană din München. „Aceste două instituții au fost centrele spirituale ale geopoliticii etnocentrice în perioada «Republicii de la Weimar»” [25, 96]. Cu regret, în Republica Moldova – care se confruntă cu un conflict (în zona nistreană) de sorginte geopolitică – interesul autorităților pentru cercetări geopolitice lipsește cu desăvârșire: atât în ceea ce privește asigurarea unui cadru instituțional – crearea unui Institut de Stat de cercetări geopolitice (de exemplu, în cadrul AȘM), cât și în ceea ce privește solicitarea opiniei cercetătorilor în domeniul Geopoliticii la elaborarea politicilor/strategiilor privind reglementarea conflictului din Estul RM sau a celor privitoare la ajutorarea comunităților conaționalilor noștri din teritoriile istorice moldovenești din Ucraina. Cu regret, se poate observa că autoritățile de la Chișinău nu elaborează asemenea politici și strategii. Eforturile cercetătorilor de la Societatea de Studii Germanice, fructificate în editarea Micii enciclopedii a germanilor din zonele limitrofe și din străinătate și a Atlasului etnografic german, proiecte inițiate înainte de 1933, chiar dacă rezultatele cercetărilor au fost publicate în timpul celui de-al Treilea Reich, sunt un exemplu al atenției pe care trebuie să o acorde specialiștii în domeniul Geopoliticii comunităților conaționalilor din afara granițelor propriului stat și promovării intereselor naționale ale statului. Am publicat câteva studii vizând problemele comunităților conaționalilor noștri din teritoriile istorice moldovenești din Ucraina [16], [17].

3. Metodologia cercetării

În ceea ce privește medodele de cercetare ale geopoliticii, ele sunt mai multe. Gheorghe Brătianu, cel care poate fi considerat un precusor al școlii geopolitice românești, încă în proces de formare și afirmare în prezent, a scos în evidență una dintre abordările geopoliticii, folosită încă de Jacques Pirenne „a cărui expunere este în foarte mare parte cea a fazelor succesive ale rivalității ce opune, începînd cu zorii istoriei, imperiul continental puterii maritime. Acum mai bine de un sfert de secol, Nicolae Iorga folosea o metodă (subl., A.L.) analoagă, atunci cînd își intitula lucrările premergătoare pentru a sa Încercare de sinteză a istoriei omenirii: Chestiunea Dunării, Chestiunea Mării Mediterane, Chestiunea Oceanelor” [1, 67]. Așadar, una dintre metodele geopoliticii, utilizată atât în cercetarea trecutului unui stat, sau a unui spațiu geografic, așa cum fac Gh. Brătianu, N. Iorga ș.a., dar care este folosită și pentru studierea raporturilor internaționale, în perioada prezentă, ale unui stat, este tocmai această studiere: 1) a unui stat (a unui popor) în contextul unui spațiu geopolitic mai larg, din care face parte, 2) a influenței exercitate asupra sa – din partea acestui spațiu și, în primul rând, din partea unui pol [sau a mai multora] de putere – o putere mondială sau regională – sub aspectele politic, al relațiilor economice, al celor culturale ș.a..

În cadrul studiilor geopolitice sunt folosite mai multe metode de cercetare. Una indisolubilă este metoda istorică: un stat sau un spațiu sunt cercetate în evoluția lor istorică, în care au suferit influențele diverșilor factori. Această metodă contribuie la cercetarea, analiza și reflectarea problemelor investigate „în retrospectiva și evoluția lor istorică” [20, 88]. De asemenea, este utilizată metoda sociologică: chestionarea și sondarea opiniei publice cu scopul studierii cauzelor și condițiilor care au favorizat o stare de fapt sau anumite evoluții. „Sociologia se ocupă cu cercetarea legităților dezvoltării și funcționării sistemelor sociale din societatea umană” [20, 88], de aceea metodele sale sunt utile în Geopolitică pentru identificarea năzuințelor și tendințelor din rândurile societății unui stat, a comunităților conaționalilor de peste granițe, sau ale minorităților etnice din interiorul granițelor unui stat. De o importanță majoră în studiile geopolitice sunt și metodele statistice: elaborarea unor baze de date, a unor recomandări bazate pe asemenea baze de date. În geopolitică sunt utilizatele plenar datele recensământurilor, inclusiv pentru elaborarea unor hărți (atlasuri) etnice. Prin aceasta, dacă pornim de la premiza existenței unei solidarități între reprezentanții unui popor, despărțiți însă de granițele câtorva state, pot fi identificate tendințe și preferințe ale unei comunități, implicit ale unei minorități etnice sau părți a unui popor, care s-a dezvoltat într-o anumită perioadă de timp în condiții specifice (vezi cazul majorității populației din Alsacia și Lorena care, deși germană, la plebiscit s-a pronunțat pentru încorporarea acestor provincii în cadrul Franței, sau cazul populației moldovenești din Transnistria, care până la 27 august 1991, în mare parte, nu agrea desprinderea de URSS și independența Republicii Moldova). O metodă indispensabilă este și cea a content analysis-ului: cercetarea documentelor internaționale, a actelor adoptate (de exemplu, în cazul RM, atât a celor adoptate de către autoritățile de la Chișinău, cât și ale regimului de la Tiraspol), dar și a declarațiilor de presă, a volumelor (de exemplu, de memorii sau de reflecții) editate de persoane care au (au avut) o influență asupra evoluțiilor dintr-un spațiu, declarațiile de presă ș.a.. Metoda analitică, cu funcțiile sale de stematizare (structurare – analiza structurală), sinteză, generalizare, pronosticare – chiar dacă unii critici susțin că pronosticarea, sau identificarea unor perspective (evoluții în perspectivă) nu ține de știință – este indisolubilă Geopoliticii. În acest context, este utilă și metoda de modelare: un cercetător va modela anumite situații pentru a identifica una sau mai multe soluții viabile pentru o problemă (de exemplu, pentru soluționarea unui conflict teritorial sau geopolitic). O altă metodă este cea comparativă, mai ales atunci când este cercetat un conflict teritorial. Analiza unui cercetător este mai inteligibilă atunci când el compară conflictul investigat dintr-o țară cu alte conflicte asemănătoare (de exemplu, conflicte înghețate). De asemenea, este utilizată metoda interviului și metoda de observare – mai ales în condițiile în care cercetătorul se poate deplasa pe teren: de exemplu, în teritoriile istorice moldovenești, aflate în prezent dincolo de hotarele Republicii Moldova (nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei). În studiile geopolitice mai este utilizată metoda descrierii deoarece, înainte de a prezenta unele analize, cercetătorul trebuie să informeze publicul cu privire la faptele în baza cătora a efectuat cercetarea și a ajuns la anumite concluzii. Din multitudinea de metode particulare ale științei, acestea sunt mai des folosite în studiile geopolitice. Desigur, cercetătorii din domeniul studiilor geopolitice se conduc de principiile metodologice generale ale științelor: veridicitate, raționalitate, verificabilitate și perfectibilitate [20, 22]. Prin cercetările sale, geopolitica îndeplinește mai multe funcții ale științei: cognitivă, explicativă, de cercetare, educativă sau didactică, critică (analiza [cercetarea și interpretarea] critică a legilor, constatarea defectelor, erorilor, lacunelor în actele normative), de generalizare și sintetizare, de previziune, ș.a..

4. Concluzii

Studiile geopolitice în Republica Moldova se află în fază de consolidare. Tematica geopolitică oferă un câmp vast de afirmare cercetătorilor care sunt preocupați de destinul și viitorul statului moldovean și a poporului acestei țări. Fără o înțelegere profundă a conotațiilor geopolitice a evenimentelor internaționale și de pe continentul european, fără o cunoaștere a proceselor care au loc în cele două mari spații geopolitice între care se află Republica Moldova, nu pot fi înțelese problemele care se ridică și oportunitățile care apar în fața statului nostru. Cecetătorii în domeniul Geopoliticii pot contribui plenar, prin studiile lor, la realizarea unora dintre sarcinile prioritare care stau în fața statului moldovean: integrarea europeană, soliționarea conflictului nistrean și integrarea comunității conaționalilor din afara Republicii Moldova în spațiul cultural și informațional al țării. Practic, geopoliticienii pot sugera factorilor de decizie de la Chișinău necesitatea asumării responsabilității pentru spațiul istoric  moldovenesc – cu referire la teritoriile moldovenești înstrăinate (aflate actualmente în cadrul Ucrainei), care trebuie să reprezinte un spațiu de interes al Republicii Moldova, în care să activeze consulate și reprezentanțe ale unui Institut Cultural Moldovenesc (la Cernăuți, Noua Suliță, Reni). Chiar dacă nu are potențialul economic al Federației Ruse, care a declarat spațiul post sovietic (cu excepția republicilor baltice) drept „vecinătate apropiată” – adică spațiu al zonei sale de influență (în care și-a asumat apărarea etnicilor ruși), Republica Moldova trebuie să aibă o abordare demnă, dar echilibrată și înțeleaptă cu privite la spațiul istoric moldovenesc transfrontalier. Ea poate și trebuie să exercite ceea ce în literatura de specialitate este numit soft power în raport cu spațiul în care conviețuiesc comunitățile compatrioților noștri de peste actuala graniță, stabilită la 4 noiembrie 1940.  

Chiar dacă interesul guvernului de la Chișinău pentru cercetările din mediul academic, inclusiv în domeniul Geopoliticii, actualmente este redus, punerea studiilor geopolitice, alături de altele, la baza formării studenților de la facultățile de Relații Internaționale și Științe Politice poate să inspire încredere în faptul că pe viitor elita politică de la Chișinău va avea o viziune și abordări de factură modernă, care vor realiza interesele naționale și vor face ca Republica Moldova să ocupe un loc meritoriu pe arena internațională.     

Bibliografie:

1. Brătianu Gheorghe, Marea Neagră, Editura Polirom, Iași, 1999.
2. Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000.
3. Brzezinski Zbigniew, America și lumea. Conversații despre viitorul politicii externe americane, Editura Antet, București, 2009.
4. Burian Alexandru, Geopolitica lumii contemporane, Ediția a II-a, CEP USM, Chișinău, 2008.
5. Chaudet Didier, Parmentier Florent, Pélopidas Benoît, Imperiul în oglindă. Strategii de mare putere în Statele Unite și în Rusia, Editura Cartier, Chișinău, 2008.
6. Ciobanu Vitalie, Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova, Editura Polirom, Iași, 2005.
7. Cioroianu Adrian, Geopolitica Matrioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, București, 2009.
8. Dungaciu Dan, Lumea în 2020: UE, SUA și noi, în Lumea în 2020. O schiță a viitorului global prezentată de Consiliul Național de Informații al SUA, Editura Cartier, Chișinău, 2008.
9. Ekelcik Serghei, Istoriia Ukrainî. Stanovlenie sovremennoi nații, Editura K.I.S., 2007, Kiev.
10. Encel Frédéric, Orizonturi geopolitice, Editura Cartier, Chișinău, 2011.
11. Ezzati Ezzatollah, geopolitica în secolul XXI, Editura TOP FORM, București, 2010.
12. Filip Corneliu, Dosarul Transnistria. Istoria unui „conflict înghețat”, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2011.   
13. GeoPolitica. Revistă de Geografie Politică, GeoPolitică și GeoStrategie, București, http://www.geopolitic.ro/index.html  .
14. Kahn Sylvain, Geopolitica Uniunii Europene, Editura Cartier, Chișinău, 2008. 
15. Lavric Aurelian, Controverse în arcul parlamentar privind orientarea geoplitică a Republicii Moldova, în Analele Științifice ale Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”din Cahul, Volumul VII, 2011, p. 119-126.
16. Lavric Aurelian, Minoritatea moldo-română din Ucraina: probleme actuale și perspective de supraviețuire, în Studia Universitatis, Nr. 4, 2011, CEP USM, Chișinău, pag. 61 – 66.
17. Lavric Aurelian, Problema graniței ucraineano-moldovenești – generatoare a problemelor comunității românilor din afara granițelor României și Republicii Moldova, în Românii din afara granițelor țării. România – Moldova – Ucraina – împreună spre Europa, Editura Junimea, Iași, 2011, pag. 246 – 254.
18. Micu Gabriel, Basarabia, România și geopolitica marilor puteri, Editura Pontos, Chișinău, 2011.
19. Mongrenier Jean-Sylvestre, Rusia amenință oare Occidentul?, Editura Cartier, Chișinău, 2010.
20. Moraru Anton, Introducere în metodologia juridică, Editura Labirint, Chișinău, 2008.
21. Neguț Silviu, Introducere în Geopolitică, Editura Meteor press, București, 2008.
22. Neguț Silviu, Geopolitica. Universul puterii, Editura Meteor press, București, 2009.
23. Nemo Philippe, Ce este Occidentul?, Editura Cartier, 2008.
24. Revista Română de Geopolitică și Relații Internaționale, București, http://www.crisc.ro/descriereRRGRI.php .
25. Serebrian Oleg, Politică și geopolitică, Editura Cartier, Chișinău, 2004.
26. Serebrian Oleg, Geopolitica spațiului pontic, Editura Cartier, Chișinău, 2006.
27. Serebrian Oleg, Despre geopolitică, Editura Cartier, Chișinău, 2009.
28. Serebrian Oleg, Dicționar de geopolitică, Editura Polirom, Iași, 2006.
29. Simileanu Vasile, Săgeată Radu, Geopolitica României, Editura TOP FORM, București, 2010.
30. Snegur Mircea, Labirintul destinului. Memorii, volumul 2, Chișinău, 2008.
31. Socor Vladimir, Geopolitics and its implications for Moldova. Chisinau between Moscow, Brussels and Washington, http://www.ape.md/lib.php?l=ro&idc=271 .

Articol publicat în revista „Studii Europene”, Chișinău, Nr. 6/2015. p.194-210.