Articol prezentat sub formă de comunicare la conferința științifică internațională cu genericul: „Performanța în educație - factor cheie în asigurarea securității umane” (09 -10 octombrie 2020, Academia de Administrare Publică, Chișinău).
Rezumat
Securitatea umană reprezintă un
element esenţial în contextul Studiilor de Securitate la etapa contemporană. Există mai multe laturi ale
securităţii umane, precum: a hranei, a mediului, a sănătăţii, cea
social-economică. În Republica Moldova se observă un grad sporit de
insecuritate umană. Pentru eradicarea acesteia trebuie găsite modalităţi
potrivite, iar aplicarea lor poate însemna necesitatea implementării unui şir
de reforme. De fapt, scopul ultim al reformelor din fiecare domeniu al
societăţii ar trebui să fie asigurarea securităţii umane. Pe lângă
hrană, adăpost, asistenţă medicală, omul are nevoie şi de o dezvoltare individuală, bazată
pe consolidarea capacităţilor sale, prin acces la o educaţie de calitate, care
să-i ofere cunoştinţe temeinice, să-l ajute să-şi formeze abilităţi
profesionale. Astfel el va putea să-şi proiecteze un viitor asigurat, va putea
să-şi creeze o stare de linişte şi siguranţă. În condiţiile asigurării
egalităţii accesului echitabil la oportunităţi, persoanele care performează în
educaţie sunt cele avantajate. Ele cu precădere pot eradica propria
insecuritate umană. Obţinerea unei educaţii calitative de către o persoană şi
aplicarea abilităţilor căpătate în activitatea profesională reprezintă
factorul-cheie în asigurarea securităţii umane. O asemenea persoană va putea fi
angajată la un loc de muncă bine plătit sau îşi va putea crea o proprie
afacere.
Cuvinte-cheie: Securitate umană, insecuritate umană,
educaţie, securitate naţională,
Republica Moldova.
HUMAN SECURITY IN THE
Aurelian LAVRIC, PhD in history, associate professor,
“Alexandru cel Bun” Armed Forces Military
Academy (AMFA)
Abstract
Human security is an essential element in the
context of Security Studies at the contemporary stage. There are several
aspects of human security, such as: food, environment, health, socio-economic.
In the
Keywords: Human security, human insecurity, education, national
security,
Introducere
Securitatea umană reprezintă un
element esenţial în contextul Studiilor de Securitate la etapa contemporană. Există mai multe laturi ale
securităţii umane, precum: a hranei, a mediului, a sănătăţii, cea
social-economică [2]. „Problema securităţii umane are două
aspecte: în primul rând ea implică lipsa unor pericole precum
foametea, îmbolnăvirile, represaliile; în al doilea rând, implică
protejarea individului contra unor evenimente nedorite ale vieţii cotidiene
(îmbolnăvirile, accidente la locul de muncă, în societate). Prin securitatea
umană se subînţelege un fenomen cu multe componente: securitatea economică,
securitatea alimentară, securitatea ocrotirii sănătăţii, securitatea ecologică,
securitatea personală, securitatea publică, securitatea politică. Elementele
structurale menţionate ale securităţii umane, sunt deosebit de importante
pentru om în orice ţară, în orice situaţie socială, dar problemele de
securitate ale prezentului se cer formulate şi soluţionate din perspectiva
viitorului [1].
În
Republica Moldova (RM) se observă un grad sporit de insecuritate umană.
O consecinţă a acestui fapt este fenomenul migraţiei în masă, care a atins cote
alarmante, constituind una dintre principalele ameninţări la adresa securităţii
naţionale a RM, care pune în pericol supravieţuirea statului moldovenesc.
Pentru eradicarea insecurităţii umane trebuie găsite modalităţi potrivite, iar
aplicarea lor poate însemna necesitatea implementării unui şir de reforme. De
fapt, scopul ultim al tuturor reformelor ar trebui să fie asigurarea securităţii
umane. Pe lângă
hrană, adăpost, asistenţă medicală, un sistem de justiţie credibil, omul are
nevoie şi de o dezvoltare
personală, bazată pe consolidarea capacităţilor sale, prin acces la un
sistem de educaţie de calitate, care să-i ofere cunoştinţe şi deprinderi
temeinice, să-l ajute să-şi formeze abilităţi profesionale, dar şi o cultură
generală, bazată pe valorile poporului din care face parte. Astfel, el va putea
să-şi proiecteze un viitor asigurat, va putea să-şi creeze o stare de linişte
şi siguranţă. În condiţiile asigurării egalităţii accesului echitabil la
oportunităţi, persoanele care performează în educaţie sunt cele avantajate. Ele
cu precădere pot eradica propria insecuritate umană. Obţinerea unei educaţii
calitative de către o persoană şi aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor
căpătate în activitatea profesională reprezintă factorul-cheie în asigurarea
securităţii umane la etapa contemporană. O asemenea persoană va poseda o
gândire creativă şi inovativă, care îi va permite să rezolve problemele în
vederea îndeplinirii eficiente a sarcinilor sale de serviciu. Deci, va putea fi
angajată la un loc de muncă bine plătit sau îşi va putea crea o proprie afacere
profitabilă.
De mai menţionat, că drepturile
enumerate în contextul asigurării securităţii umane reprezintă „drepturi
garantate prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: sănătatea, educaţia,
condiţiile decente de muncă, securitatea şi alte drepturi” [3, p.92-93]. Iar un indicator relevant al
asigurării acestor drepturi este indicele ONU privind
dezvoltarea umană. Referindu-se la acest indicator, reputatul savant
american Noam Chomsky menţionează: „O măsură standard a sănătăţii sociale este
indicatorul dezvoltării umane al ONU” [3, p.159]. Este interesant că în ciuda
progreselor înregistrate în plan economic de state ca India şi China, de
exemplu, în calculele pe anul 2008, „India se situează pe locul 134, cu puţin
deasupra Cambogiei şi sub Laos şi Tadjikistan, cam acolo unde a fost multă
vreme. China ocupă locul 92 – la egalitate cu Belize, puţin deasupra Iordaniei
şi sub Republica Dominicană şi Iran. India şi China au discrepanţe enorme, aşa
că peste un miliard dintre locuitorii lor se încadrează mult mai jos pe această
scară” [3, p.159]. Această situaţie ne arată că un stat poate să urmărească
atingerea unor indicatori înalţi ai dezvoltării economice, dar să nu acorde
atenţia cuvenită calităţii vieţii propriei populaţii. Pentru RM, exemplul demn
de urmat îl reprezintă modelul statului social, aşa cum se prezintă în
Europa Occidentală (ţările scandinave, Franţa, Germania, Luxemburg, etc.).
De remarcat, că sistemul de educaţie
din spaţiul civilizaţiei occidentale, în care tinde să se integreze şi RM, în
demersul său de modernizare, nu este lipsit de anumite probleme. Chiar dacă
reprezintă o multitudine de state care împărtăşesc valori comune – asociate în
structuri ca UE, NATO, sau state neutre precum Elveţia ş.a., aceste state şi-au
implementat sisteme de educaţie specifice, cere se deosebesc calitativ – de
exemplu, există diferenţe majore între sistemele de educaţie din SUA, Regatul
Unit pe de o parte şi sistemele de educaţie din Finlanda, Germania Luxemburg pe
de altă parte.
Cu certitudine, RM trebuie să preia
practicile cele mai bune, care să ţină seama de valori şi principii proclamate
la noi, ca: stat social, învăţământ gratuit – accesul la sistemul de educaţie
pe baza meritelor elevului, nu pe baza capacităţii părinţilor de a achita taxe
exorbitante. Un stat ca Republica Moldova este obligat să asigure un învăţământ
gratuit şi de calitate tinerilor săi, iar aceasta este chezăşia faptului că va
contribui astfel la realizarea potenţialului său uman şi în consecinţă, la
asigurarea securităţii umane a cetăţenilor săi, respectiv la întărirea
securităţii sale naţionale.
1. Viziunea lui Noam Chomsky asupra
educaţiei la etapa contemporană
Reputatul savant american Noam Chomsky
s-a referit la privatizarea şi creşterea taxelor de şcolarizare în învăţământ.
Până în prezent s-a impus opinia, că numai într-o instituţie cu taxe mari un
student poate obţine o educaţie calitativă. „După anii ’70, taxele de
şcolarizare la universitate au început să crească, atingând azi niveluri
ridicol de mari. În plus, nu cred că avem documente care să arate că acest
lucru era prevăzut în mod explicit, dar vedem consecinţele – pentru a începe,
asta privează o parte însemnată a populaţiei de posibilitatea de a face studii
superioare. Şi chiar pe cei care sunt în măsură să facă, ajung, în bună măsură,
să fie prinşi în capcana îndatorării. Dacă un student părăseşte universitatea
cu o datorie de 5 000 de dolari, este prins în capcană. (...) Datoria este
structurată astfel încât să nu poată fi plătită; nu poate fi declarat
falimentul, aşa cum se întâmplă în cazul datoriilor comerciale sau personale.
Ea rămâne suspendată deasupra capului său pentru tot restul vieţii şi inclusiv
securitatea socială poate face obiectul unei popriri. Atunci, trebuie să te
supui puterii. Se întâmplă
acelaşi lucru în şcoala primară şi în cea secundară” [4, p.44].
Pe de altă parte, referindu-se la calitatea
procesului de învăţământ Chomsky remarcă: „Tendinţa este de a reduce educaţia
la competenţe mecanice, restrângând creativitatea şi independenţa – atât a
profesorilor, cât şi a elevilor” [4, p.44].
Din expunerea lui Chomsky cu privire la relaţia
companii multinaţionale – guvern, rezultă câteva întrebări:
1. Guvernanţii unei ţări, care au ajuns la putere
fiindu-le finanţate campaniile electorale de către corporaţii multinaţionale,
şi care promovează şi realizează în primul rând interesele acelor corporaţii,
sunt oare interesaţi în dezvoltarea sistemului de educaţie, care reprezintă un
domeniu de investire pe termen lung, care depăşeşte mai multe cicluri
electorale?
2. Guvernanţii unei ţări îşi doresc un electorat
educat, cu gândire critică, care să fie capabili să evalueze corect atât
activitatea unei guvernări, cât şi promisiunile unei forţe politice ce aspiră
la guvernare? „Prima sarcină a industriei de publicitate este să-i determine pe
consumatorii neinformaţi să facă alegeri iraţionale, subminând astfel teoriile
pieţei bazate pe contrariul acestui comportament” [3, p.96], notează Chomsky.
Dacă partidele politice vor să determine – prin intermediul industriei de
publicitate – alegătorii să facă alegeri iraţionale, mizând pe un număr tot mai
mare de alegători neinformaţi (neinstruiţi), nu cumva rezultă că pentru
partidele politice este avantajoasă degradarea sistemului de educaţie, sporirea
marii mase a persoanelor neinstruite, care pot fi mai uşor manipulate prin
recurgerea la emoţii (partea raţională fiind ignorată de ei)?
Referindu-se relaţia
guvernare – studenţime, N. Chomsky remarcă încercările ţinerii sub control de
către autorităţile statului a studenţimii: „De la începutul anilor ’70, am
observat o serie de procese demarate pentru a controla studenţii din
universităţi. (...) Acest control poate lua diferite forme. Arhitectura
universitară a acestei epoci (era de altfel un fenomen internaţional) era
sistematic concepută pentru a evita locurile în care se puteau aduna studenţii.
Aşa încât erau croite alei, dar nu şi locuri precum Sproul Hall în Berkeley,
unde studenţii puteau să se adune şi să militeze” [4, p.43].
Enumerând mai mulţi factori defavorabili (taxe de
studii mari, reducerea educaţiei la competenţe mecanice ş.a.) autorul american
se întreabă: „Cum să facem educaţia superioară mai accesibilă? Foarte uşor:
făcând-o. Privind lumea, privindu-ne pe noi, vom găsi răspunsuri simple pentru
această problemă. Finlanda ajunge în fruntea tuturor clasamentelor care
evaluează reuşita educaţională; cât se plăteşte pentru a merge la universitate?
Nimic. Este gratuit. Să luăm Germania, o altă ţară bogată cu un sistem
educaţional performant; cât se plăteşte în Germania? Aproape nimic. Să
luăm o altă ţară săracă învecinată: Mexicul are un sistem educaţional superior
destul de bun şi am fost impresionat de ceea ce am văzut acolo. Salariile sunt
foarte mici, pentru că e o ţară săracă, dar cât se plăteşte? Nimic” [4,
p.91]. Chomsky conchide: „Nu există vreun motiv economic ca educaţia să nu fie
accesibilă tuturor, în mod gratuit – din raţiuni sociale şi politice.
Dar acestea sunt decizii sociale şi politice. De fapt, economia ar merge
cu siguranţă mai bine dacă mai mulţi oameni ar avea posibilitatea de a urma
studii şi de a contribui la societate prin ceea ce poate oferi o educaţie
superioară” [4, p.91]. Exemplele Finlandei, Mexicului demonstrează că este
posibil un sistem de educaţie performant şi gratuit. Depinde de voinţa
politică, de înţelepciunea guvernanţilor, de conştientizarea necesităţii de a
investi în educaţie, întru asigurarea securităţii umane şi a celei naţionale.
Fără un sistem performant de educaţie nu poate exista dezvoltare pe
multiple planuri, respectiv o ţară fără un sistem performant şi accesibil de
educaţie se va confrunta cu probleme grave la capitolul asigurarea securităţii
naţionale.
2. Relaţia securitate umană – educaţie în
Republica Moldova
RM nu dispune de zone de atracţie
turistică – ieşire la mare, munţi ş.a., de resurse energetice ş.a.. Principala
sa resursă sunt oamenii. Investind în educaţie, tinerii care ies de pe băncile
facultăţilor vor putea aduce beneficii ţării. Cu regret, cea mai mare parte a
tinerilor se văd nevoiţi să plece peste hotare, în căutarea unor locuri de
muncă mai bine plătite. Obiectivul strategic al guvernării RM, care trebuie
stabilit într-un proiect de ţară, ar trebui să fie asigurarea unor condiţii
bune pentru lucrătorii moldoveni la ei acasă, aşa încât să nu mai plece, iar
cei plecaţi să revină. În prezent, nu există foarte multe domenii în care
angajaţii pot să obţină venituri satisfăcătoare. Atunci când un tânăr îşi
proiectează viitorul, el se gândeşte la cerinţele pieţei, la domenii în care
valoarea adăugată este mai mare, respectiv estimează că va avea venituri mai
mari. Desigur, domeniul agriculturii rămâne unul de forţă în Republica Moldova.
Trebuie folosită eficient resursa noastră strategică – pământul fertil, prin aplicarea
unor tehnologii moderne. În legătură cu produsele agricole de calitate, se
poate dezvolta sectorul HoReCa. Dar din cauza secetelor care s-au înmulţit în
ultimul timp, sectorul agricol nu poate garanta venituri stabile an de an. De
asemenea, nu există resurse pentru dezvoltarea industriei. De altfel, trebuie
ţinut cont şi de primejdiile pentru mediul ambiant. Chiar dacă ar fi puse în
aplicare asemenea proiecte, este de aşteptat ca investiţiile să vină de peste
hotare, respectiv profiturile să fie scoase peste hotare, ţara alegându-se cu
un mediu ambiant poluat, iar angajaţii moldoveni să primească salarii mult mai
mici decât angajaţii din ţările din care pot veni investitori, datorită
nivelului scăzut de salarizare din RM. Scopul strategic al guvernărilor de la
Chişinău trebuie să fie asigurarea unui sistem de educaţie şi instruire de
performanţă, care să determine creşterea valorii forţei de muncă.
Din perspectivă strategică, se impune
dezvoltarea sectorului IT, care poate aduce cele mai mari profituri.
Construirea unor parcuri tehnologice trebuie să constituie o prioritate, mai
ales că există specialişti buni în acest domeniu, care însă lucrează în RM
pentru comanditari de peste hotare şi care nu întotdeauna achită impozite în
bugetele de stat moldoveneşti. Exportul de software şi servicii IT trebuie să devină o preocupare de
bază pentru strategii dezvoltării economice a RM. Acordarea unei
atenţii sporite digitalizării face parte din pregătirea tinerilor pentru
economia viitorului. Este util să se acorde ajutor întreprinzătorilor care
iniţiază şi desfăşoară afaceri pe internet.
Starea excepţională în domeniul
sanitar pe parcursul anului 2020 a arătat că implementarea sistemelor
informaţionale în instituţiile de învăţământ este o necesitate stringentă.
Aceste sisteme trebuie să asigure în cele mai bune condiţii învăţământul
On-line. O formulă bună ar fi asigurarea unui sistem hibrid: atât a părţii
On-line, cât şi a celei cu prezenţa fizică a elevilor în sălile de curs.
Tendinţa ce poate fi observată este că un asemenea sistem va deveni
normalitate, în condiţiile proliferării viruşilor. Oferind condiţii egale,
statul trebuie să asigure toţi elevii cu infrastructură (reţea de internet) şi
gadget-uri, măcar cu împrumut. În acelaşi timp, şcoala trebuie să contribuie la
formarea unor deprinderi corecte: elevul să nu devină dependent de tehnica
electronică, ci să o folosească doar ca un instrument (util).
Pentru îmbunătăţirea sistemului de
educaţie al RM este important să fie trasate sarcini realiste. Trebuie să se
ştie că sistemul de educaţie nu îşi propune să formeze persoane care într-un
timp scurt vor deveni milionare. Sistemul de educaţie nu poate garanta că
absolventul unei instituţii de învăţământ va reuşi, în condiţiile unei concurenţe
acerbe pe piaţa muncii, mai ales în condiţiile globalizării, să se îmbogăţească
rapid. Scopul educaţiei este să formeze personalităţi capabile să răspundă
provocărilor timpului, să se adapteze noilor condiţii, să se deprindă să
muncească, să înveţe continuu pe parcursul vieţii. Iar succesul financiar îi
poate surâde şi unei persoane fără studii superioare (a se vedea exemplul lui
Bill Gates). Mai concret, educaţia trebuie să se axeze pe cel puţin patru
piloni importanţi [5, p.285]:
1. Dezvoltarea intelectului: formarea
inteligenţei – o minte ascuţită, capabilă să pătrundă orice problemă şi s-o
rezolve prin găsirea de soluţii.
2. Dezvoltarea părţii afective:
echilibrul interior, bunăvoinţa, dragostea faţă de colegii din instituţie şi
faţă de consumatori – publicul larg, faţă societate.
3. Dezvoltarea caracterului: o voinţă
puternică, disciplina de a realiza în termen obiectivele stabilite de
conducerea instituţiei.
4. Mai poate fi adăugată partea fizică
– sănătatea corpului fizic, prin sport.
Aceste dimensiuni sunt indisolubil
legate între ele. O persoană cu pregătire bună pe toate aceste planuri va avea
un avantaj competitiv indiscutabil faţă de ceilalţi. Un scop al vieţii omului
este căutarea fericirii – unul dintre drepturile incluse în Declarația de Independență a SUA, adoptată la 4 iulie 1776. Iar
fericirea ţine de starea de echilibru a unei persoane şi nu neapărat este
legată de cantitatea banilor din conturile sale bancare [6, p. 219]. Mai mult,
sunt cunoscute cazuri când persoane bogate au fost nefericite.
N.
Chomsky foloseşte două noţiuni: „instruire profesională” şi „educaţie” [3, p.
230]. Aş interpreta această distincţie astfel: educaţia trebuie să vizeze
formarea personalităţii studenţilor pe baza valorilor unui stat şi a celor
universale, în timp ce instruirea profesională vizează acumularea de
cunoştinţe, formarea de abilităţi şi deprinderi care să-i permită studentului
să poată îndeplini o activitate profesională eficientă.
Concluzii
Securitatea umană trebuie să reprezinte o
preocupare permanentă pentru autorităţile RM. Un stat capabil să asigure
securitatea umană a cetăţenilor săi este un stat consolidat, care şi-a
îndeplinit principala misiune. Conceptul securitate umană trebuie
abordat şi prin prisma sistemului de educaţie. Pe lângă elemente ca asigurarea hranei, adăpostului, a unui mediu ambiant sănătos, a sistemelor de asistenţă medicală,
asistenţă socială, statul trebuie să ofere şi un sistem de educaţie
performant.
Mai
mult ca în alte state europene, cetăţenii RM se confruntă cu un grad sporit de insecuritate
umană. Aceasta duce la o emigrare în masă a forţei de muncă. O cale de
eradicare a insecurităţii umane este asigurarea unui sistem de educaţie
performant (inclusiv în sectorul vocaţional). Acest lucru se poate realiza prin
conştientizarea de către autorităţi a necesităţii investirii în sistemul de
educaţie. Atâta timp cât salariile pedagogilor vor fi mici, sistemul de
educaţie nu va fi atractiv pentru specialiști.
Statul
trebuie să contribuie la instruirea, calificarea forţei de muncă, aşa încât
lucrătorii moldoveni să poată răspunde cerinţelor pieţii muncii, să nu mai fie
o forţă de muncă ieftină. Este important ca absolvenţii instituţiilor de
învăţământ să-şi
poată proiecta un viitor asigurat, o stare de linişte şi siguranţă. În condiţiile
crizelor economice actuale acest lucru este mai dificil, dar el poate fi
realizat prin implicarea instituţiilor statului în reglementarea activităţii
agenţilor economici. Este important ca atingerea obiectivului firesc în
economia de piaţă – profitul financiar – să nu fie obţinut cu preţul
nedreptăţirii lucrătorilor care asigură prin munca lor acel profit.
Procesul de modernizare a sistemului
de educaţie din RM trebuie să ţină cont de problemele cu care se confruntă
unele state din Occident. Autorităţile RM trebuie să asigure un sistem de
educaţie gratuit şi performant. Exemplul Finlandei este demn de a fi urmat. RM
trebuie să preia practicile străine cele mai bune, dar să nu renunțe la
valorile sale autohtone.
Referinţe bibliografice:
1. Bostan L., Securitatea umană în contextul asigurării
dezvoltării durabile, http://www.security.ase.md/publ/ro/pubro27.html,
accesat: 15.10.2020.
2.
Cavaropol Dan Victor, Securitatea umană – concepte şi abordări moderne, https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3429670,
accesat: 15.10.2020.
3. Chomsky
N., Noi creăm viitorul. – Bucureşti: Editura Corint, 2012, – 254 p.
4. Chomsky
N., Requiem pentru visul american. Cele 10 principii ale concentrării bogăţiei
şi puterii. – Bucureşti: Editura Cartex, 2018, –173 p.
5. Lavric
A., Componentele profesiogramei specialistului în Relații Internaționale, în:
Relațiile Internaționale – domeniu specific de activitate intelectuală.
Contribuția instituțiilor de profil. Materialele conferinței
științifico-practice internaționale, 2 aprilie 2013, – Chișinău: PRINT-CARO,
2013, – 446 p.
6. Tracy
B., Strutzel D., Știința banilor. Cum să-ți mărești venitul și să devii bogat. –
București: For You, 2018, – 269 p.
