Vineri la Bruxelles au eșuat tratativele între Serbia și Kosovo, mediate de UE, pentru normalizarea relațiilor bilaterale, în vederea valorificării perspectivei aderării acestora la blocul comunitar, cu condiţia depăşirii divergenţelor actuale dintre ele.
Pentru depăşirea acestui impas, şeful statului sârb, preşedintele Aleksandar Vucic, a avansat recent ideea unui schimb de teritorii, oferind o parte din zona de sud a Serbiei populată masiv de etnici albanezi – Preșevo – în schimbul anexării părţii de nord a Kosovo – Mitrovița – dominate de etnici sârbi. Iniţial Hashim Thaci, președintele Kosovo, a părut să sprijine propunerea, dar ulterior şi-a schimbat atitudinea ca urmare a opoziţiei partenerului său din coaliţia aflată la conducere la Pristina , premierul Ramush Haradinaj.
Totuși, ideea schimbului de teritorii rămâne o opțiune de luat în samă.
O situație similară se înregistrează și între Ucraina și Republica Moldova. Există rațiuni și argumente pentru un schimb de teritorii între cele două țări vecine. Părți din Transnistria, cu localități populate de ucraineni (în primul rând Camenca și Râbnița), au tot dreptul să revină, cu tot cu casele și cimitirele lor, în Ucraina, tot așa cum localitățile moldovenești din raioanele Reni și Noua Suliță trebuie să revină în Moldova, pentru repararea unei crime comise de regimul sovietic.
O singură deosebire există între Moldova și Serbia: la Belgrad activează un guvern pentru poporul sârb, la Chi șinău – se pare, un guvern pentru sine, care nu are treabă cu problema moldovenilor de peste hotare – de pe teritoriile istorice moldovenești. Nici măcar cu cei din interiorul granițelor (decât să-i deposedeze de câte un miliard). De aceea nu îmi imaginez ca actualul guvern moldovean să înainteze Ucrainei o propunere privind un schimb de teritorii, după precedentul ceho-slovac din 1994. Guvernul de la Chi șinău are alte preocupări… Dar vine și momentul dreptății dumnezeiești…
