INNOVATIONAL SECURITY – A KEY ELEMENT OF THE NATIONAL SECURITY AT THE CURRENT STAGE
Abstract: The innovational security is a key element
of the national security at the current stage, covering all the security
sectors: economic, environmental and, certainly, the military one. During the
historical period of knowledge society development, it is crucial for each self-respecting
country to develop the new innovative technologies providing the economic
advantage – an important element in national security. Unfortunately, political
decision-makers of the Republic of Moldova do not pay sufficient attention to
the innovational security. It is important to be aware of the innovational
security concept, to elaborate and implement the specific Strategy of
innovational approaches development in all fields.
Keywords:
innovational security, economic security, military security, national security,
high tech, war, geopolitics, Republic of Moldova.
INTRODUCERE.
Importanța dimensiunii inovaționale a securității naționale, în contextul
securității economice, este tot mai acut conștientizată de conducerile politice
ale statelor contemporane ale unor popoare demne, care vor să fie respectate în
actualul context internațional (care vor să fie subiecți, nu obiecte ale
geopoliticii). De fapt, profilul internațional al unei țări se definește în
funcție de nivelul de dezvoltare economică pe care l-a atins. Componenta
inovațională a securității economice, respectiv naționale, desigur nu este
nouă. Cu referire la perioada Războiului Rece – a sistemului internațional
bipolar – fostul prim-ministru al României, actualul profesor universitar
Adrian Năstase scria: „Războiul Rece a fost un fenomen complex și, practic,
fără precedent în istorie, pentru că, tocmai din cauza polarizării ideologice,
câmpurile sale de luptă au cuprins întreaga sferă a activității umane, nu doar
aspectele sale militare. Inovația tehnologică, cultura, arta, muzica, filmul,
moda au fost tot atâtea fronturi de luptă în acest război atipic. De aici și
dificultatea definirii criteriilor de victorie sau a strategiilor de ieșire din
război” [1, p. 311]. Sfera inovațională – ca și câmp de luptă între marii
actori geopolitici – este cu atât mai mult avută în vedere la etapa
contemporană, când competiția între polii internaționali de putere devine tot
mai acerbă, iar vechile rivalități, în speță între Washington și Moscova, au
fost resuscitate, mai ales după discursul președintelui Rusiei Vladimir Putin
la conferința asupra securității de la München, din 2007.
Așadar, mediul actual regional
și global de securitate este unul competitiv, caracterizat de contradicții și
chiar confruntări între poli de putere, în contextul trecerii de la sistemul
unipolar de securitate (stabilit după încheierea Războiului Rece) la cel
multipolar, în care câțiva centri de putere s-au afirmat deja plenar alături de
Washington: Pekin și Moscova.
Cu toate că în lume, în
statele dezvoltate, demult a fost conștientizată însemnătatea securității
inovaționale în contextul securității naționale (în particular fiind vorba de
dezvoltarea de tehnologii care să susțină sectoarele securității militare și pe
cel al securității economice), până în prezent, în Republica Moldova, nu i-a
fost acordată atenția necesară acestui concept, cu unele mici excepții [2].
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ – REPERE TEORETICE. Există mai multe definiții ale fenomenului securității
inovaționale (SI). Este foarte clar că SI este parte integrantă a securității
economice. Statele supraviețuiesc în măsura în care sunt solvabile. Cele
insolvabile sunt o povară pentru comunitatea internațională și este probabil
ca, la un moment dat, datorită vulnerabilităților multiple și enorme, aceste
state să dispară, prin integrarea în alte state, cu capabilități financiare,
logistice, administrative ș.a. Securitatea inovațională se înscrie într-o arie
tematică mai largă, conexă cu noțiuni ca societatea cunoașterii (noțiune care
pare să o înlocuiască pe cea a societății informaționale, societate
postindustrială, economia hightech (a tehnologiilor înalte), digitalizare,
transfer tehnologic, securitate cibernetică ș.a. Componenta inovațională este
strâns legată de fiecare dintre elementele tipologiei războaielor: 1)
informațional, 2) cibernetic, 3) economic, 4) diplomatic și intelligence, 5)
militar.
Există diverse abordări
teoretice ale conceptului securitate inovațională. În lucrarea sa „Securitatea
națională a Republicii Moldova”, autorul belarus V. A. Sakovici s-a referit la
respectivul concept din mai multe aspecte. În capitolul „Securitatea
științifico-tehnologică”, autorul menționează că în societatea contemporană,
printre altele, știința este chemată să fie „o sursă a reînnoirii tehnice
inovaționale și a creșterii economice; o temelie pentru crearea și susținerea
competitivității globale a economiei naționale; o platformă pentru construirea
sistemului inovațional național” [3, p. 336-337]. Dând o definiție conceptului
în cauză, Sakovici notează: „Sfera inovațională reprezintă un nucleu al
schimbărilor structurale în orice sistem economic, iar caracteristicile acestei
sfere determină viteza și calitatea transformărilor economice. Analiza
dezvoltării globale scoate în evidență faptul că nivelul de dezvoltare a
științei unei țări în lumea contemporană servește ca factor determinant al
dezvoltării inovaționale și al competitivității economiei sale. Mai mult decât
atât, s-a observat o interdependență directă între capacitatea unei națiuni de
a produce și implementa inovații în activitatea economică și abilitatea de a
concura pe piețele mondiale [3, p. 337-338]. Sakovici a abordat securitatea
inovațională în contextul securității
științifico-tehnice, pe care a definit-o astfel: „aceasta este starea
potențialului de producție, științifico-tehnic și educațional, care asigură
posibilitatea realizării intereselor naționale ale țării în sfera de producție
și în cea științifico-tehnică” [3, p. 339].
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ. Este cunoscut faptul că, la etapa contemporană,
confruntarea între actorii geopolitici a căpătat noi forme, fără precedent în
istoria umanității, inclusiv în domeniul militar. Acest lucru a fost posibil
datorită dezvoltării tehnologiilor – a sistemelor moderne, sofisticate, de
armament și echipamente militare ș.a. Într-o carte editată pentru prima dată
încă în 1968, cercetătorul american de la Universitatea Harvard, Karl W.
Deutsch, scria: „Cel mai îndepărtat loc de pe glob în raport cu un altul poate
fi atins în mai puțin de două zile de zbor cu un avion cu reacție. O rachetă
balistică poate parcurge această distanță în cca 40 de minute. Comunicațiile
internaționale, care o perioadă destul de îndelungată s-au limitat la acelea
fără fir (fără imagine), se bazează în prezent pe echipamente TV (cu sunet și
imagine), fiind retransmise prin intermediul centurii de sateliți de
telecomunicații geostaționari. (Sateliții de spionaj, dotați cu camere de luat
vederi performante, au ajuns pe «noi culmi tehnologice» atât din punctul de
vedere al altitudinii de poziționare, cât și din acela al sofisticării
tehnologice)” [4, p. 2]. De atunci tehnologiile au evoluat și mai mult.
De fapt, în prezent,
recurgerea la confruntarea militară este ultima soluție, pe care decidenții
politici o țin în rezervă cât se poate de mult, recurgând la ea în ultimă
instanță, înainte însă utilizând celelalte metode pe care le au la dispoziție.
În prezent, abordarea specialiștilor este cea a proiectării războiului
asimetric: acționarea conform principiului după care o parte implicată într-un
război trebuie să reușească îndeplinirea obiectivelor cu forțe mai puține, dar
calitativ superioare. În această ecuație, componenta tehnică – armamentul și
echipamentul – desigur că face diferența. Statele avansate pun accentul pe
antrenarea unor forțe pentru operații speciale (Special Operations Forces –
SOF), care se constituie atât din analiști cu gândire neordinară –
inovațională, capabili să identifice soluții la cele mai diverse probleme de
securitate, cât și din executanți – militari profesioniști bine antrenați și
dotați cu echipamente moderne.
Și totuși, în prezent,
confruntarea dintre rivalii geopolitici se desfășoară în primul rând în spațiul
virtual/cibernetic. Spațiul virtual a devenit în prezent o dimensiune de
confruntare a actorilor geopolitici. Capacitatea de a scoate din funcțiune,
prin atacuri cibernetice, infrastructura critică [5] a statului inamic –
sistemul de alimentare cu energie (centrale producătoare/generatoare de
energie: atomice, termoelectrice, hidroelectrice), sistemele de comunicații
(internet, telefonie mobilă, telefonie fixă), dar și infrastructura
transporturilor: aeroporturi militare și civile, porturi maritime și fluviale,
de asemenea, depozite de muniții și armament, uzine producătoare de armament și
echipamente militare etc.
Evoluția manifestării
rivalilor geopolitici în confruntarea militară sau, mai nou, non militară în
diversele spații poate fi prezentată astfel: terestru –›acvatic –›aerian
–›cosmic –›virtual/cibernetic. În prezent, actorii geopolitici care dispun de
tehnologii avansate utilizează stațiile menționate, cu prioritate, în ordine
inversă.
Aspectul inovațional se referă
la dezvoltări în domeniul armelor de distrugere în masă: arma atomică –
armament nuclear (capacitatea de a-l produce și folosi, dar și capacitatea de a
produce sisteme de lansare a rachetelor purtătoare de bombe atomice,
dezvoltarea de rachete balistice, cu capacitate de a transporta încărcătura
nucleară ș.a.), arma biologică (inclusiv genetică: proliferarea OMG-urilor),
arma chimică, arma psihologică (care utilizează războiul informațional –
utilizarea propagandei, dezinformării, intoxicării, manipulării ș.a.), și nu în
ultimul rând armament performant pentru războiul convențional – clasic: rachete
cu rază medie și mare de acțiune (care să poată fi lansate de pe sol, din aer –
avioane militare [bombardiere], din apă – de pe submarine și nave militare),
drone cu capacitate de transportare a explozibilului ș.a. Futurologii prezintă
scenarii în care, într-un viitor nu atât de îndepărtat, războiul va fi purtat
de roboți, conduși de inteligență artificială, oamenii monitorizând la pupitrul
de comandă și intervenind în situații excepționale. Țările care vor reuși să
dezvolte asemenea sisteme vor putea să se afirme ca actori viabili și
respectabili pe arena internațională.
Chiar și în prezent, în
confruntări militare în care sunt implicate superputerea americană sau puteri
regionale ca Rusia, accentul nu se mai pune atât pe folosirea de tehnică
militară de câmp, de exemplu – a tancurilor și mașinilor blindate (cu toate că
și acestea devin tot mai performante), accentul nu se pune pe utilizarea unor
efective numeroase de forță umană în teatrul de război, ci pe utilizarea de
rachete care lovesc de la distanță: aer – sol (cu utilizarea de avioane de
luptă – bombardiere moderne), inclusiv intercontinentale: sol – sol, apă (nave
militare, inclusiv submarine) – sol ș.a. Ceea ce contează în primul rând când
se recurge la componenta militară este puterea de foc de care dispune o armată.
Rusia a demonstrat că are capacități moderne în timpul operațiilor militare din
Siria, în ultimii ani, unde a lovit ținte la sol pe teritoriul sirian prin
utilizarea aviației militare, dar și de pe nave militare din Marea Caspică,
aflate la o distanță de sute de km depărtare. Printre ultimele dezvoltări în
acest sens, puse în aplicare mai ales de armata americană în Orientul Mijlociu,
sunt dronele dotate cu explozibil, detonat la ținte de la sol. Obiectivul
primar al acțiunilor militare la etapa contemporană este anihilarea puterii de
foc a inamicului, iar prin aceasta – eliminarea sa din joc.
Pentru dezvoltarea unor
asemenea capacități, statele cu conduceri politice responsabile organizează
baza științifico-tehnică a țării, structura unor institute de cercetare.
Într-un asemenea stat este asigurată finanțarea adecvată a proiectelor de
cercetare și dezvoltare a tehnologiilor înalte. În toate timpurile statul a
fost actorul cel mai cointeresat în dezvoltarea capabilităților militare.
Dezvoltările inovaționale întotdeauna au fost folosite mai întâi în armată, iar
apoi în sectorul civil.
Incontestabil, tehnologiile
moderne, generate de activitățile de cercetare inovaționale, au un impact
covârșitor asupra securității atât naționale, cât și regionale, precum și
globale.
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA. Pentru asigurarea securității inovaționale a
Republicii Moldova, pentru dezvoltarea unor capacități moderne, performante de
tehnică militară, este necesară organizarea bazei științifico-tehnice, a
structurii institutelor de cercetare, care ce activează sub egida Academiei de
Științe a Moldovei și a universităților. Este necesară asigurarea unei
finanțări adecvate a proiectelor de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor
înalte. Iar realizările savanților trebuie să fie utilizate mai întâi în
armată, iar apoi și în economia națională – în vederea asigurării securității
economice a țării (după modelul din SUA). Atâta timp cât conducerea politică a
statului nu va conștientiza necesitatea asigurării securității inovaționale și
nu va întreprinde măsuri concrete în vederea asigurării ei, viitorul statului
moldovenesc va rămâne sub semnul întrebării.
Cu referire la Strategia
națională a Republicii Moldova până în 2020, în domeniul proprietății
intelectuale, Sakovici menționează: „Republica Moldova, prognozând în
perspectivă calea dezvoltării inovaționale și modelul inovațional al creșterii
economice, de asemenea contează pe faptul că cunoștințele și inovațiile vor
deveni sursa bogăției naționale” [3, p. 338]. În același timp, Sakovici a făcut
o descriere destul de obiectivă a situației reale din domeniul inovațional din
Republica Moldova, drept pentru care a reieșit o discrepanță clară între unele
documente adoptate de guvern și starea reală a lucrurilor. Arătând situația
reală din perspectiva elaborărilor inovaționale, autorul menționează: „În anii
de independență, în Moldova practic în totalitate au fost distruse
întreprinderile de înaltă tehnologie și de facto a avut loc dezindustrializarea
țării. Drept rezultat, după cum s-a menționat, producția industrială astăzi se
fabrică de două ori mai puțin decât la sfârșitul anilor ‘80. Iar ceea ce se
produce aproape a pierdut componenta intelectuală. A apărut un pericol real de
a pierde și partea care a mai rămas a potențialului științifico-tehnic. Capătă
dimensiuni îngrijorătoare tendința de reducere a resurselor dezvoltării
științifico-tehnice. A fost deformată structura reproducerii societale. Scade
cererea pentru activitățile aplicate științifice de cercetare și dezvoltare
experimentală și punerea în aplicare a rezultatelor în producție. Inovațiile
tehnice în industrie se realizează în principal prin achiziționarea de noi
mașini și mecanisme. Cercetările și dezvoltările proprii sunt puține. Aceasta a
condus la faptul că pozițiile Moldovei în spațiul tehnologic mondial s-au
deteriorat ca rezultat al degradării economice a economiei. În ultimul deceniu
și jumătate se observă o scădere considerabilă a principalilor parametri ai
potențialului științifico-tehnic și inovațional. De mai multe ori a scăzut
activitatea de invenție. Astfel, Republica Moldova a intrat în secolul XXI cu
un potențial inovațional degradat, deformat, aruncat în urmă cu câteva decenii”
[3, p. 342].
Vasili Sakovici a formulat mai
multe interese naționale ale Republicii Moldova în sfera științifico-tehnică,
propunând dezvoltarea durabilă a țării, bazată pe stimularea și utilizarea cât
se poate de largă a potențialului științific, științifico-tehnic și științifico-tehnologic,
orientat spre crearea și implementarea unor produse, servicii și procese
competitive și ecologice; asigurarea dezvoltării accelerate a științei și
tehnologiilor ca temelie a dezvoltării durabile inovaționale a țării. „La etapa
actuală economia inovațională, construită pe cunoștințe complet noi, poate
asigura dezvoltarea durabilă”, precizează autorul. Sakovici menționează ca
interes național al Republicii Moldova în sfera științifico-tehnică necesitatea
„formării sistemului național inovațional, care este considerat ca fiind
totalitatea instituțiilor, a căror activitate este îndreptată spre generarea și
difuzarea inovațiilor și reprezintă «un complex organizațional cu o ierarhie
complicată, constând dintr-o serie de structuri specializate: funcțională, …
ierarhic-spațială, economică, de aprovizionare cu resurse,
instituțional-organizatorică» [6, p. 142]” [3, p. 343]. Sakovici insistă asupra
necesității „formării bazelor economiei inovaționale, drept fundament al căreia
sunt: sistemul de generare a cunoștințelor, folosirea pe larg a cunoștințelor
științifice în organizarea muncii, management și pregătirea cadrelor,
receptivitatea economiei la implementarea tehnologiilor inovaționale” [3, p.
343-344].
Vasili Sakovici a identificat
mai multe amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova în
sfera științificotehnologică (emigrarea cadrelor performante, concurența
neloială a altor state, neincluderea în Acordul de Asociere al Republicii
Moldova cu UE a unei clauze privind accesul savanților moldoveni la baza
experimental-tehnică a UE, altfel zis, accesul savanților moldoveni la
tehnologiile avansate europene ș.a.). Toate aceste lacune, probleme și
amenințări (atât interne, cât și externe) pot fi depășite printr-o politică de
stat în sferele științifico-tehnologică și inovațională, principalele direcții
ale căreia autorul le-a formulat în cartea sa. Această politică trebuie să se
sprijine pe principii ca: „a) recunoașterea științei și inovațiilor drept
temelie a dezvoltării social-economice a Republicii Moldova; b) orientarea
activității în domeniul științei și inovațiilor la cerințele social-economice,
culturale și educaționale ale societății, c) transformarea obiectelor
proprietății intelectuale în produse, servicii, procese competitive pe piața
internă și pe cea externă; d) desfășurarea unei politici financiare, fiscale și
vamale benefice în domeniul științei și inovațiilor; e) asigurarea
interacțiunii științei, educației, sferelor de producție și financiară; f)
corespunderea activității în domeniul științei și inovațiilor normelor și
principiilor internaționale” [3, p. 351].
Dacă autoritățile Republicii
Moldova vor deveni conștiente de necesitatea implementării recomandărilor
formulate de diverși cercetători care au studiat problema asigurării
inovaționale, statul moldovenesc ar putea ieși din criza în care s-a
împotmolit.
CONCLUZII. Securitatea inovațională este un element
de bază al securității naționale la etapa contemporană. Inovațiile se referă la
toate sectoarele securității naționale: economic, militar, politic, societal,
de mediu, dar și alimentar, informațional, cibernetic ș.a. Un stat puternic,
care este un subiect, nu un obiect al raporturilor geopolitice, va depune
eforturi pentru a-și asigura securitatea inovațională. Suveranitatea,
independența unui stat se sprijină pe abordările inovaționale, pe dezvoltarea
tehnologică. Anume componenta inovațională este cea care face diferența între
statele lumii contemporane.
De menționat că abordările
inovaționale trebuie aplicate nu numai în domeniul tehnologiilor înalte
(highteck), ci și în rezolvarea tuturor problemelor care s-au acumulat până în
prezent – de exemplu, în Republica Moldova, în soluționarea conflictului
transnistrean (care aparent este irezolvabil în sensul păstrării integrității
teritoriale a Republicii Moldova). O problemă de mare importanță este cea a
divizării societății moldovenești. Pentru asigurarea securității societale sunt
necesare abordări inovaționale: elaborarea unei idei naționale, formularea și
asumarea unei misiuni regionale, elaborarea și implementarea unor strategii de
consolidare a societății în baza unor valori comune tuturor grupurilor etnice
(care trebuie căutate în trecutul istoric, dar și în abordările politologice
moderne).
Numai prin abordări originale,
inovaționale, statul moldovenesc poate rezolva problema sa principală – cea a
sărăciei generalizate (prin politici fiscale ș.a.), ceea ce va conduce la
oprirea exodului și la reîntoarcerea concetățenilor plecați la muncă peste
hotare. Desigur, gradul de dezvoltare a economiei naționale a unui stat este în
strânsă legătură cu gradul de dezvoltare tehnologică. De aceea cercetările
științifice în domeniul tehnologic trebuie susținute și stimulate de către
stat, inclusiv prin acordarea de facilități fiscale agenților economici străini
care aduc tehnologii avansate din străinătate sau agenților (autohtoni și
străini) care desfășoară cercetări științifice pe care le implementează în
țară.
Trăim într-o lume în care
echilibrul ecologic al planetei este grav amenințat. Unele state dezvoltate au
conștientizat pericolul la care a fost supus mediul înconjurător și desfășoară
activități eficiente privind rezolvarea tuturor problemelor care au afectat
grav condițiile biologice de trai. În asemenea state, tehnologiile, care sunt
produse ca rezultat al inovațiilor, sunt puse în slujba asigurării securității
mediului. Cu regret, tehnologii sofisticate sunt folosite în industria
alimentară, pentru producerea organismelor modificate genetic (OMG), care sunt
o amenințare la securitatea biologică a speciei umane (tehnologiile de clonare
reprezintă un alt pericol). Această direcție a cercetărilor științifice arată
clar că tehnologiile noi pot fi folosite atât în scopuri benefice, cât și în
unele malefice, pentru obținerea unor profituri de către corporații
transnaționale, inclusiv pe seama afectării sănătății populației lumii
(consumatorilor respectivelor produse).
Securitatea militară a
oricărui stat se axează pe buna pregătire a personalului militar și dotarea
forțelor armate cu tehnică militară de ultimă oră, utilă îndeplinirii
obiectivelor trasate și misiunilor formulate de către comandamentul militar. Importanța
armelor de distrugere în masă nu s-a diminuat. Armele nucleare, care sunt considerate
strategice, asigură până în prezent echilibrul de forțe între actorii
geopolitici (în speță, între Rusia și SUA, implicit NATO). Armele chimice și
biologice se află și ele în arsenalul unor armate puternice. Și totuși, în
perioada actuală elaborările inovative din domeniul tehnicii și echipamentelor
militare vizează dezvoltarea unor instalații și dispozitive care să asigure
atacuri cu mare precizie la țintă, cu evitarea la maximum a pierderilor în
rândul propriului efectiv militar uman, precum și a pierderilor colaterale (a
populației civile, neimplicate în acțiunile militare) de partea inamicului. În
acest sens, rachetele balistice, cu rază medie și mare, precum și dronele
(aparate de zbor fără pilot, ghidate de la distanță – de la sol), dotate cu
explozibil, sunt utilizate tot mai des de către actorii geopolitici în ultima
perioadă de timp. Desigur, nu scade importanța nici a avioanelor de luptă (de
vânătoare, bombardiere), care sunt susținute de către sateliți de pe orbita
planetei. O țară care dispune de trupe militare aeropurtate și cosmice poate
realiza obiective majore.
La etapa contemporană nu poate
fi imaginată viața societăților umane fără utilizarea tehnologiilor
informaționale. Dezvoltările în această direcție sunt vertiginoase, inovațiile
oferă noi gadgeturi (cuvânt împrumutat din engleză; un gadget sau un obiect
gadget este un obiect tehnologic sau mecanic mic, cum ar fi un dispozitiv,
aparat sau instrument, care îndeplinește o anumită funcție, fiind de obicei o
noutate; gadgeturile sunt întotdeauna concepute mai neobișnuit sau mai ingenios
decât alte obiecte tehnologice la momentul invenției lor). Dar utilizarea pe
scară largă a acestor tehnologii vulnerabilizează diversele sisteme ale unui
stat (bancar, al administrației publice centrale, al partidelor politice etc.),
ceea ce constituie o amenințare la adresa securității naționale. De aceea, un
stat puternic dezvoltă noi sisteme de asigurare a securității informatice, în
vederea prevenirii și rezistării la atacurile hackerilor (fie aceștia angajați
de servicii de informații, fie persoane private, interesate de furturi de
bani).
Nu în ultimul rând, abordările
inovative vizează și domeniul ideilor. Un stat puternic este unul care poate să
ofere lumii idei atractive (politice, economice, culturale). Un stat puternic
va fi un centru de emulație, spre deosebire de o periferie. Producția
cinematografică este cea care poate promova valori și idei ale unui stat (ale
unei culturi, ale unei civilizații), la fel ca și mass-media (mai ales acum, când
internetul oferă accesul publicului din întreaga lume la conținuturi ce îi pot
atrage atenția). Desigur, în condițiile actuale, apare pericolul propagandei,
din partea unor puteri regionale sau mondiale, dar capacitatea de rezistență a
publicului uni stat este în directă dependență de gradul său de educație. Iar
asigurarea securității informaționale nu ține de interdicții, ci de educarea
publicului în așa fel încât să capete o imunitate la conținuturi dăunătoare.
Alegerea președintelui SUA
Donald Trump a arătat că inovațiile pot aduce succesul în domeniul politic –
electoral. Se știe că echipa sa de campanie a utilizat tehnologia Big data,
prin care s-a realizat colectarea și procesarea unor volume mari de date de
către programe de calculator – identificarea cererii electoratului – iar
programul politic al candidatului a răspuns acestor așteptări. În domeniul
economic, această tehnologie este folosită cu succes în vederea identificării
cererii prin intermediul calculatoarelor, pentru ca apoi consumatorului să i se
ofere publicitatea produsului sau serviciului de care are nevoie. Societatea de
consum devine tot mai perfect organizată, din perspectiva și în interesul
marilor agenți economici.
La etapa actuală, statele
avansate ale lumii dezvoltă o societate a cunoașterii (care reprezintă o ultimă
dezvoltare în raport cu fazele societății agrare, industriale, informaționale).
Ea este în strânsă legătură cu inovațiile, atât în domeniul tehnologiilor, cât
și în toate celelalte sfere. Un stat care se preocupă de indicatorii
dezvoltării sale va acorda o atenție sporită proceselor care au loc în lume în
această direcție, așa încât să nu rămână în urmă, să fie în pas cu timpul.
Astfel, un asemenea stat își va asigura securitatea inovațională, iar prin
aceasta – securitatea națională.
În vederea asigurării
securității inovaționale a Republicii Moldova se impune luarea de către
autoritățile de stat a mai multor măsuri urgente, printre care pot fi
menționate următoarele:
1. Elaborarea și adoptarea de
strategii privind dezvoltări inovaționale în toate domeniile societății, așa
încât statul moldovenesc să iasă din crizele în care se află și să devină un
actor respectat al relațiilor internaționale.
2. Asigurarea formării, încă
la nivelul școlilor primare și al liceelor, a unor deprinderi la elevi privind
utilizarea unor abordări inovaționale, creative. Dezvoltarea acestor deprinderi
și la nivelul studiilor universitare, de masterat și doctorale.
3. Consolidarea sistemului
Academiei și Științe a Moldovei – a tuturor institutelor de cercetare – în
vederea obținerii unor performanțe în elaborarea de noi tehnologii; conlucrarea
cu sistemul economic (agenții economici) în vederea implementării acestora.
4. Dezvoltarea în cadrul
universităților a unor institute de cercetare, care să utilizeze abordări
inovaționale în toate domeniile.
5. Crearea de către stat a
unor condiții propice pentru colaborarea cercetătorilor moldoveni cu colegii
lor din străinătate.
6. Asigurarea accesului
cercetătorilor moldoveni la realizările tehnologice inovaționale din Occident
și din alte părți ale lumii (prin încheierea unor acorduri privind schimburile
în acest domeniu).
Republica Moldova se află la o
etapă de dezvoltare în care se confruntă cu multiple probleme. Numai printr-o
abordare inovațională pot fi rezolvate probleme ca cea a sărăciei, respectiv a
exodului populației, conflictul transnistrean ș.a.. Numai un stat care
conștientizează marile sale deficiențe în aspect tehnologic și inovațional,
respectiv care purcede la depășirea acestora, poate rezista ca actor al
dreptului internațional și își poate asigura o dezvoltare durabilă.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
1. NĂSTASE A. – Nașterea lumii
unipolare și consecințele ei, după Războiul Rece, în MOTOC I., CIOCULESCU Ș. F.
(COORDONATORI). – Manual de analiză a politicii externe. 2010. Iași, Editura
„Polirom”. 453 pag.
2. DANILIUC A., GRIBINCEA A.,
SANDU M. – Dimensiunea inovatoare în asigurarea competitivității
militar-economice, comunicare susținută la conferința internațională „Mediul
strategic de securitate: provocări și tendințe”. Chișinău, 18 mai 2017, Centrul
de Studii Strategice de Apărare și Securitate al Academiei Militare a Forțelor
Armare „Alexandru cel Bun”.
3. САКОВИЧ В. А., Национальная
безопасность Республики Молдова. – 2016. Кишинёв, 570 стр.
4. DEUTSCH K.W. – Analiza
relațiilor internaționale. 2006. Chișinău, Editura „Tehnica-Info”.
5. Protecția infrastructurilor
critice, http://ccpic.mai.gov.ro/pic.html, accesat: 17.10, 2017.
6. ВАСИН В. А. – Национальная
инновационная система: предпосылки и механизмы функционирования. 2012. Москва,
Издательство ЦИСН.
