Vrea Poroșenko într-adevăr ca Ucraina să rupă legăturile cu URSS?

De ziua națională a Ucrainei, președintele Petro Poroșenko a declarat că țara sa, Ucraina, rupe toate legăturile cu Imperiul Rus și cu URSS. Este o declarație curajoasă, pentru că „ruptura cu URSS” înseamnă renunțarea la moștenirea sovietică, în speță – renunțarea, prin retrocedare, la teritoriile istorice moldovenești sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și ținutul Herta. Cel puțin, se impune repararea abuzului comis de regimul totalitar sovietic – locuitorii tuturor satelor și orașelor din regiunile menționate trebuie să se pronunțe într-un referendum asupra chestiunii: vor ei sau nu să facă parte din Ucraina. Aceasta ar fi o renunțare adevărată la moștenirea grea sovietică.

Același referendum ar trebui desfășurat și în Transnistria moldovenească. Iar în urma rezultatelor sale să se procedeze la schimbul de teritorii, după modelul schimbului de teritorii între Cehia și Slovacia, din 1994.

Așteptăm „ruperea legăturii cu URSS” din partea Ucrainei și a Republicii Moldova. Deși se pare că e mai mult pălăvrăgeală electorală decât un mesaj asumat...

De ce solidaritatea deranjază reprezentanții statului Republica Moldova

Inspectoratul National de Patrulare (INP) a prezentat ieri noile echipamente care măsoară viteza – șapte radare noi, aduse de curând în țară, în valoare de circa 100 000 Euro.

Reprezentantul INP a spus presei că de curând Politia Rutieră a început să folosească numere civile pentru că șoferii se avertizau reciproc și încetineau viteza în preajma radarului.

Este o trăsătură interesantă a INP-ului moldovenesc. Într-un stat civilizat, care este pentru cetățeni, politia rutieră ar fi interesată să prevină depășirile de viteză, prin avertizări cu privire la radare instalate pe șosele. În RM scopul pare să fie nu avertizarea, ci stoarcerea de bani din șoferi. Ca și cum nu statul (INP) este pentru cetățeni, ci cetățenii sunt pentru stat (INP) – oi de muls (bani). În acest scop se investește în tehnică performantă.

Nu i-a plăcut reprezentantului statului (INP) nici faptul că șoferii moldoveni sunt solidari – se avertizează reciproc. Ca și cum, stau polițiștii de patrulare în ambuscade și se întreabă: când oare cetățenii acestui stat vor fi chiar oi, în toată legea, când nu vor mai fi solidari, când, ca oi, nu se vor mai avertiza, căci avem să-i mulgem, iar dacă-s solidari, e mai greu... Ne deranjază solidaritatea lor...

Pe scurt: se confruntă cu probleme mari reprezentanții statului, nu glumă...

Despre hoție la Moldoveni

1. Populația Republicii Moldova se împarte în două categorii: 1) cei care își iubesc Țara și 2) cei care O fură.

2. Cele două categorii sunt incompatibile: nu poți să-ți iubești Țara și să O furi, așa cum nu poți să-ți furi mama, soția, copiii (dacă nu ești anormal, degradat prăpădit).

3. Dacă o țară este condusă de hoți, populația (cei mulți) să nu-și facă iluzii: hoții pot ajunge să conducă decât o societate de oameni cu înclinații de hoție (fie că deja și-au manifestat hoțiile, fie că așteaptă condițiile propice pentru a fura, invidiindu-i pe cei care au reușit să fure).  

Credința

Să fii conectat

cu gândul, prin rugăciune,

la Dumnezeu,

precum un calculator la Internet.

Să fii în stare de dragoste, 
de facere de bine,

cu atenție, pocăință

și evlavie depline,

clipă de clipă,

permanent,

neîncetat.

Să fii conștient

de aceea că fiecare gând, cuvânt

și faptă –

le gândești, vorbești

și făptuiești

în fața lui Dumnezeu

și că ele sunt

ofrande aduse Lui.

Să prețuiești

comuniunea cu Domnul – Harul Său –

ca tot ce e mai de preț

pe pământ. 

Aceasta este

Credința.

Republica Moldova: între bordel și mănăstire

Guvernarea a stabilit data alegerilor parlamentare – pentru ziua de 24 februarie 2019. Alegătorii deja încep să se întrebe pentru cine vor vota. În opinia unui politolog, cu care am vorbit, criteriul alegerii de către electori a candidatului, partidului ar trebui să fie acesta: este candidatul sau partidul pentru ca RM să fie un bordel sau o mănăstire?

Se știe că o mănăstire este o structură în care conviețuitorii sunt frați, care trăiesc într-un Duh (cel Sfânt). Ei au scopuri comune (asumate de comunitate) – mântuirea sufletească, iar pentru realizarea acesteia – lupta cu patimile (autoperfecționarea), ajutorarea și slujirea reciprocă, dar și asigurarea unei vieți normale (îndestulate) pe acest pământ – în mănăstire.

Un bordel este o structură în care câțiva inși îi exploatează (fură) pe ceilalți/celelalte. Este o instituție în care fiecare trăiește în/cu duhul (necurat) de care este mânat/exploatat – atât cei care gestionează instituția, cât și cei mulți, exploatați de primii. Politologul zice că într-un bordel sunt două categorii de exploatați: cei care au venit acolo benevol (înșelați de duhuri) și alții care pot ajunge acolo fără să-și fi dat acordul (forțați să fie exploatați). Politologul vrea ca la alegeri, în orice țară, cei care vor ca țara lor să fie un bordel (fac alegerea în acest sens – alegându-și proxeneții și exploatatorii) să nu-i afecteze pe cei care vor ca țara lor să fie o mănăstire – o comunitate în care oamenii sunt liberi și se ajută, se slujesc reciproc.

Criteriul politologului este, deci acesta: alegătorul să întrebe candidatul, reprezentantul partidului care va candida – ești pentru ca RM să fie un bordel sau o mănăstire?

Greu de spus, totuși, dacă un asemenea gând îl va vizita pe alegătorul moldovan. Omul are alte griji...           

De ce alegerile nu ajută la schimbarea stării statului Republica Moldova

E timpul să fie spulberat un mit (asta nu le va plăcea producătorilor de medicamente și medicilor care sunt în serviciul acestora). Nu te poți vindeca fără să-ți schimbi comportamentul (modul de viață), iar mai întâi – mentalitatea (modul de gândire). De exemplu, nu te poți vindeca de alcoolism fără să te lași de băut. Dacă bei, nu te ajută nici un medicament: poți căpăta ciroză (la ficat) care nu se mai vindecă. Organismul uman are capacitate de regenerare, dar numai dacă îți schimbi mentalitatea (modul de gândire) și comportamentul (modul de viață).

E timpul să mai fie spulberat un mit (asta nu le va plăcea multor pretinși politicieni). O societate nu se poate vindeca (scăpa) de o guvernare hoțească până majoritatea membrilor respectivei societăți nu își schimbă mentalitatea și comportamentul: până când majoritatea nu va renunța la hoție. Dacă majoritatea continuă să fie constituită din hoți, nicio altă guvernare (alternativă) nu va ajuta respectiva societate, care va degrada până la dispariție. O societate are capacitatea de regenerare, dar numai dacă majoritatea membrilor săi își schimbă mentalitatea (modul de gândire) și comportamentul (modul de viață). Fără asta, alegerile nu ajută...

534 ani de la căderea Cetății Albe: cum urmașii își cinstesc eroii înaintași

Astăzi, 9 septembrie, este ziua comemorării înaintașilor moldoveni care au fost învinși de turci la Cetatea Albă. Cu 534 ani în urmă, în 1484, pe timpul domniei lui Ștefan al III-lea, cel Mare, după 17 zile de asediu și lupte crâncene, cetatea moldovenească a căzut pe mâinile invadatorilor. Cei doi pârcălabi, Oană și Gherman, au căzut împreună cu majoritatea oștenilor garnizoanei. Otomanii au luat în robie toți comercianții străini și au măcelărit o parte a populației. Tinerii și băieții au fost luați în gestiunea (pregătirea militară a) ienicerilor, două mii de fete alese au fost trimise în haremul sultanului, iar celelalte vândute în târgurile de sclavi. Din cei 20 000 de locuitori ai Cetății Albe, 500 de familii au fost deportate într-un cartier al Istanbul-ului. Ocuparea cetății sa încheiat în ziua de 9 august, după un asediu și lupte care au ținut 17 zile. Cu prada luată din cele 2 cetăți ale Moldovei, sultanul Baiazid a construit la Adrianopol o geamie, un spital, o școală teologică și a reconstruit din piatră Bazarul care, din lemn fiind, luase foc și arsese mai devreme. Cu toate eforturile depuse de Domnitor, Ștefan nu a reușit recucerirea Cetății Albe și a Chiliei, căzute ceva mai devreme – pe 14 iulie a aceluiași an.

Amintirea celor doi pârcălabi (Oană și Gherman) și a oștenilor moldoveni căzuți trebuie comemorată de urmașii lor. Ucraina nu are de ce să o facă, cu toate că deține localitatea și monumentul istoric. România tot nu ar avea de ce să o facă – căci una e România, cu proiectul său de țară și alta-i Republica Moldova – urmașa Moldovei medievale.

O singură soluție văd: dacă în Republica Moldova ar fi fost declarat anul acesta Anul lui Ștefan cel Mare, în timpul domniei căruia s-a produs tragicul eveniment, comemorarea înaintașilor s-ar fi făcut cum se cuvine. Dar ghinion, în actuala Republică Moldova e mai greu cu comemorarea lui Ștefan și a trecutului Moldovei... Astfel, anul acesta nu prea au fost marcate victoria lui Ștefan la Chilia (26 ianuarie), asupra ungurilor; de la Vaslui (10 ianuarie) asupra turcilor; de la Lipnic (20 iulie), asupra tătarilor; de la Râmnicul Sărat (8 iulie) asupra turcilor etc. etc.. Nici trecerea Sa în veșnicie, pe 15 iulie, nu prea a fost comemorată în spațiul public. E nevoie de un an al lui Ștefan cel Mare în Republica Moldova, pentru a fi marcate toate faptele glorioase ale marelui Domnitor.

Înaintașii moldovenilor merită mult mai mult omagiu din partea netrebnicilor lor urmași de astăzi, din actualul stat Republica Moldova.

P.S. Poate că ar fi fost oportun să se instaleze la Palanca – o rămășită a ținutului Cetatea Albă în cadrul Republicii Moldova, o plăcuță comemorativă în cinstea eroilor căzuți în toate luptele de apărare a Cetății Albe...     

Scriitorul ucrainean Oles’ Buzina: Galițienii sunt moldoveni slavizați

„Galițienii se deosebeau de Rusicii adevărați prin toate – psihologie, tip antropologic și (cel mai important!) originea non-slavă.

Da, da! Anume non-slavă! Subconștient, nativii Ucrainei occidentale realizează acest lucru până acum. Chiar și aceia care nu au citit deloc, nimic – nici cărți istorice, nici calendare de perete cu file detașabile.

Oricine a comunicat cu locuitorii regiunilor Lviv sau Ivano-Frankivsk, cunoaște expresia locală – «galiţian de rasă». «Його дружина – расова галичанка!» – vă vor spune cu mândrie. Sau: «Пан Зеник – то справжній расовий галичанин». Și vor arăta spre un «kurdupel» (un ins cu nasul scurt) cu isterie ideologică în ochi.

Dar dacă există o definiție, atunci trebuie să existe un fenomen – o rasă locală galițiană. Pur și simplu spus, o natură umană, radical diferită de poltaveni sau cernigoveni. Deci, din ce a reieșit ea?

Explicația poate fi găsită în orice monografie privind etnogeneza slavă.

La granița dintre erele veche și nouă slavi în Galiția încă nu existau. Ea era locuită de purtătorii așa-numitei «culturi a movilelor carpatice» – tribul dacic al carpilor. Dacii vechi sunt strămoșii românilor și moldovenilor de astăzi. În secolul al II-lea sub conducerea împăratului Traian ei au fost cuceriți de către romani, întemeind provincia Dacia pe teritoriul României de astăzi.

Dar cuceritorii nu au ajuns până în Carpați și în regiunea nistreană superioară. Teritoriile sărace locale, populate de sălbatici înapoiți, pur și simplu nu i-au interesat pe originarii din Italia. Dacii – carpii au fost lăsați în pace, oferindu-le posibilitatea de a exista în «cultura lor, a movilelor carpatice».

Aceasta a continuat până în epoca Marii Migrații a Popoarelor, când slavii au început să se infiltreze aici din Volînia. În secole V-VI această parte a dacilor, căzând sub stăpânirea lor, a pierdut limba și a trecut la dialectul slav, desigur, deformându-l. Din dacii care s-au supus romanilor au ieșit românii și moldovenii. Iar aceia din rămășițele care au recunoscut superioritatea slavilor – actualii galițieni. Astfel, nu ar fi o exagerare să spunem că galițienii sunt în esență moldoveni slavizați.

«Історичний шлях культури карпатських курганів, – afirmă «Давня історія України», editată în anul 1995 în Кiev  – е наочною ілюстрацією асиміляції давніми слов'янами гето-дакіййів. Можливо, саме в цьому явищі полягають глибині причини своєрідності слов'янських етнічних груп, що проживають нині в Карпатах». 

Dar de ce «poate» [можливо]? Personal, uitându-mă cum sar [joacă] în jurul vetrei huțulii cu tomahawk-urile [armă de luptă: măciucă – poate fi buzdugan, notă A.L.] lor naționale nu mă îndoiesc deloc de cauzele acestei „своєрідності» [originalitate, specific]. Aceleași melodii româno-moldave (geto-dacice), aceleași fețe cu nasuri acviline non-slave, exact aceleași cheptare [cojoace?] brodate cu zorzoane carpatice, cu lâna în interior. Cât timp tac – în general nu-i poți distinge de moldoveni!

Sub dominația Rusiei, ținuturile carpatice au ajuns târziu. Inițial Kievul a concurat pentru ele cu Polonia”. (Олесь Бузина, «История Украины-Руси», Издательство Арий, Киев, 2011, pp. 88-89).