Înțeleptul
Dimitrie Cantemir scria în a sa „Descrierea Moldovei”, că Moldovenii au multe metehne.
Cât despre calități, a putut menționa două: primirea de oaspeți și credința drept
măritoare. Cum primirea de oaspeți rezultă din credință (este o faptă a
credinței), se poate afirma că Moldovenii, urmașii Geților și Vlahilor, s-au
caracterizat de-a lungul secolelor prin slujirea Domnului Iisus Hristos și a
Bisericii Sale. Misiunea Moldovenilor a fost apărarea Creștinătății – așa cum
scria Ștefan al III-lea cel Mare și Sfânt, la vremea sa, prinților Europei. Și
astăzi misiunea statului moldovenesc nu poate fi decât aceiași care a fost
dintotdeauna. Mai mult, pot prezice că Poporul și Țara Moldovei vor exista
numai dacă își vor asuma și vor îndeplini această misiune. Altminteri vor
dispărea de pe scena istoriei. Pentru ca să poată îndeplini o asemenea misiune,
Moldovenii trebuie să fie un popor de o anumită calitate. Moldovenii sunt și
vor fi un popor purtător de Dumnezeu sau nu vor fi deloc. Pentru asta creștinii se
și roagă la fiecare slujbă: „Pentru de Dumnezeu păzită țara noastră – Moldova,
stăpânirea, oastea și poporul ei, întru liniște în viață lină și fără gâlceavă
să viețuim întru toată bună credința și curățenia”.
Câte
un oponent ar putea să-mi replice: Bine, dar acum Moldova este degradată (începând
de la talpa țării și terminând cu emanația sa – guvernarea), este o țară în
proces de disoluție. Despre ce fel de „misiune” duhovnicească și securitară mai
poate fi vorba?
Este
adevărat. Dar eu cred în misiunea poporului acestei țări, în pofida oricărei
guvernări hoțești. Căci misiunea unui popor (a unei țări) este suma misiunilor
asumate de fiecare membru al respectivei comunități. Dacă fiecare dintre noi ne
asumăm o anumită misiune, ea devine misiunea „de Dumnezeu păzitei țării noastre
– Moldova, a stăpânirii, oastei și poporului ei”.
