Pe 23 octombrie 2016 se
împlinesc 60 de ani de la
Revolu ția ungară împotriva
dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice. Protestând împotriva conducerii lui Mátyás Rákosi, studenții au
declanșat o demonstrație pașnică, ce s-a transformat în revoluție violentă,
sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10-11 noiembrie 1956.
Pierderile de vieți s-au estimat la circa 2.500 maghiari și 700 soldați
sovietici; alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria,
refugiindu-se în Occident.
Cu trecerea
timpului, semnificația protestelor societății ungare împotriva regimului impus
de armata sovietică dobândește noi aspecte. Acum este tot mai clar că revoluția
ungară a constituit primul semnal al eliberării popoarelor Europei Centrale și
de Est de dictatura comunistă, impusă cu forța armelor de Kremlin. Poporul
ungar a dat dovada demnității și a curajului, arătând că eliberarea este
posibilă, iar popoarele împilate trebuie să lupte pentru ea. Exemplul ungar a
fost preluat ulterior de Cehoslovacia (1968), la finele anilor 80 de către
toate statele sateliți ai URSS, din lagărul socialist, iar în 1991 – și de
către republicile fost-sovietice, inclusiv de către Republica Moldova, care
și-a redobândit libertatea.
Istoricii mai urmează să cerceteze care au
fost reacțiile în 1956 la revoluția ungară în Republica Moldova (pe atunci
aflată în cadrul statului sovietic). În condițiile unui regim de teroare, se
știe că populația moldovenească nu putea să-și manifeste public – fie în
stradă, fie prin scris, în presa de atunci – atitudinea față de evenimentul de la Budapesta. Merită
însă consemnate opiniile exprimate în spațiul privat, cele care constituie
istoria orală. Gheorghe Croitoru (născut în 1945), locuitor al orașului
moldovenesc Strășeni, mi-a relatat că în zilele desfășurării revoluției la Budapesta , tatăl său,
Petru Dumitru Croitoru (născut în 1915) le-a spus celor din familia sa (soția
și șapte copii): „Rusia vrea să ocupe întreaga lume. Ungurii sunt adevărați
eroi – ei primii s-au opus ocupanților”. Aceste cuvinte le-a spus un moldovan
în casa căruia, după reocuparea Basarabiei în 1944, a fost cazat un procuror
rus, care în 1949 l-a prevenit pe P.D. Croitoru că acesta fusese inclus în
lista celor care urmau să fie deportați în Kazahstan și Siberia. Ascunzându-se,
familia Croitoru a scăpat de deportare. În 1949, din populația de 3500 de
locuitori ai Strășenilor, au fost duși în stepele cazahe în jur de 500 persoane.
Opinia
țăranului Petru Dumitru Croitoru este reprezentativă pentru toți basarabenii cu
conștiință națională, istorică și politică. Toți moldovenii care nu s-au supus
ocupanților sovietici s-au bucurat în 1956 de revoluția ungară și au văzut în
ea germenii eliberării de mai târziu, de sub ocupația bolșevică, a țăii lor –
Moldova.