O cunoscută mi s-a confesat că
este preocupată de răspunsul la întrebarea: Care este sensul vieții? Mai rar
așa ceva în zilele noastre. Preocuparea ei denotă faptul că pentru ea nu
reprezintă un sens adunarea de bani (cu orice preț) și plăcerile (de la cele
voluptoase până la droguri ș.a.).
Probabil, mulți se vor mai
expune pe această temă. De fapt, cred că fiecare trebuie să găsească propriul
său răspuns, care să-l edifice.
Cred că răspunsul la
întrebarea „Care este sensul vieții”? trebuie dat cu referire la subiectul sau
obiectul de referință. Din această perspectivă, există trei aspecte sau trei sensuri:
1. Sensul omului ca trup (corp
fizic), ca specie biologică, purtătoare a unei culturi și civilizații, este să
formeze o familie și să lase urmași – copii – care la rândul lor să perpetueze
poporul, țara, din care fac parte; copiii, dar și dragostea dintre bărbat și femeie, devin un sens vieții;
2. Sensul omului ca ființă
socială, este ca prin activitatea sa să creeze ceva care să dăinuie. Fiecare om
are o vocație cu care se naște și pe care trebuie să și-o găsească (înțeleagă);
pentru cel care și-a găsit-o – vocația (profesia) devine un sens al vieții sale:
fie că este cercetare științifică, activitate artistică, agricultură, meșteșugărit
ș.a.m.d.;
3. În fine, omul care a
înțeles că este suflet – că viața sa ca suflet nu se termină cu sfârșitul
trupului – va fi preocupat să-și trăiască timpul rezervat de Providență în așa
fel încât după părăsirea corpului să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, în
Împărăția Dragostei și a Păcii. Iar pentru asta, sensul vieții sale devine
lupta cu patimile (care, subjugându-l, îl trag în iad) și curățirea de păcatele
săvârșite până acum.
O persoană care a înțeles
sensul vieții este una viața căreia are sens.
P.S. Starea de spirit a cunoscutei care mi-a mărturisit preocuparea sa am regăsit-o într-un poem al poetului ceh Czeslaw Milosz (traducere: George Cristian Maior, în: „Incertitudine”, Cartier, Chișinău, 2015, p. 15):
Un poem pentru sfârșitul de secol
Când totul era bine
Și noțiunea de păcat dispăruse
Și pământul era pregătit
În pace universală
Să consume și să se bucure,
Eu, din rațiuni necunoscute,
Înconjurat de cărți
Ale profeților și teologilor,
Ale filosofilor, poeților,
Căutam un răspuns,
Înfuriindu-mă, strâmbându-mă,
Trezindu-mă noaptea, mormăind la apus.
Ce mă apăsa atât de mult
Era oarecum rușinos.
Să vorbesc tare despre acest lucru
N-ar demonstra nici tact, nici prudență.
Ar părea chiar o ofensă
Adusă bunăstării umanității.
P.S. Starea de spirit a cunoscutei care mi-a mărturisit preocuparea sa am regăsit-o într-un poem al poetului ceh Czeslaw Milosz (traducere: George Cristian Maior, în: „Incertitudine”, Cartier, Chișinău, 2015, p. 15):
Un poem pentru sfârșitul de secol
Când totul era bine
Și noțiunea de păcat dispăruse
Și pământul era pregătit
În pace universală
Să consume și să se bucure,
Eu, din rațiuni necunoscute,
Înconjurat de cărți
Ale profeților și teologilor,
Ale filosofilor, poeților,
Căutam un răspuns,
Înfuriindu-mă, strâmbându-mă,
Trezindu-mă noaptea, mormăind la apus.
Ce mă apăsa atât de mult
Era oarecum rușinos.
Să vorbesc tare despre acest lucru
N-ar demonstra nici tact, nici prudență.
Ar părea chiar o ofensă
Adusă bunăstării umanității.
