Dilema securității în relația Chișinău – Tiraspol: o cauză a tensionării

Pe 21 iulie 2015 se împlinesc 23 de ani de la înghețarea conflictului nistrean, prin semnarea Acordului ruso-moldovenesc din 21 iulie 1992. Cu regret, în toți acești ani nu s-au înregistrat progrese în privința soluționării conflictului – zona nistreană rămâne un teritoriu necontrolat de autorități recunoscute la nivel internațional.

Ieri mass-media au informat și comentat despre mobilizarea (militară) din Nistrenia, anunțată printr-un decret al șefului administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. În încercarea de a explica motivația decretului respectiv, comentatorii (de exemplu, cei care au fost invitați la emisiunea Fabrika, de la Publika TV) nu au făcut legătura cu o altă știre de ieri, privind începutul aplicațiilor militare la Bălți, cu participarea unor militari din SUA, România, Polonia și Georgia. În fapt, se poate observa că în prezent în relația Chișinău-Tiraspol se manifestă un caz clar al dilemei securității: „măsurile defensive pe care statele le iau pentru a se apăra sunt văzute de către ceilalți ca fiind potențial agresive și se reacționează la ele în consecință” (Barry Buzan, Popoarele, statele și frica. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după Războiul Rece, Chișinău, 2014,  p.314).     

P.S. N-am înțeles de ce Armata RM se antrenează „pentru a putea controla mulţimile în timpul protestelor”... Armata este transformată în trupe de interne? Or, tot ieri a fost difuzată știrea despre convocarea cetățenilor la proteste împotriva majorării tarifelor la utilități... Ce legătură are Armata și protestele cetățenilor?... 

Conflictul transnistrean la 23 de ani: cum poate fi soluționat

Luna aceasta se împlinesc 23 de ani de la înghețarea conflictului transnistrean, prin „Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”, din 21 iulie 1992, semnat de președinții Boris Elțîn și Mircea Snegur. În document au fost prevăzute negocieri care să conducă la soluționarea conflictului prin păstrarea integrității teritoriale și prin acordarea unui statut special regiunii nistrene. Și totuși, în 23 de ani, carul nu s-a urnit din loc. Dimpotrivă, se pare că decalajul între RM și regiunea nistreană, aflată în afara jurisdicției autorităților de la Chișinău, s-a mărit continuu. Și totuși, în prezent pot fi formulate câteva considerații cu privire la soluționarea conflictului.

           În primul rând, este necesară o voință politică a guvernanților de la Chișinău. Foaia de turnesol a identificării acestei voințe politice ar fi promptitudinea de a accepta pierderea puterii în schimbul reintegrării țării. Or, se crează impresia că dacă pe cântar ar fi puse, pe un talger –  păstrarea puterii, iar pe celălalt – reintegrarea și previzibila pierdere a puterii, actuala guvernare declarată pro-europeană va alege puterea.

De asemenea, o a doua condiție indisolubilă ar fi eradicarea delapidărilor și a corupției, edificarea unei țări cu un sistem democratic veritabil și cu o economie de piață funcțională (fără monopoluri), respectiv ridicarea nivelului de trai al cetățenilor societății moldovenești (nu numai a funcționarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, vameșilor ș.a.).

Cu asigurarea celor două condiții (voință politică și creșterea nivelului de trai al societății, prin eficientizarea statului) soluționarea conflictului este posibilă. Iar pentru aceasta va fi necesară formularea unei ideii de stat, a unui proiect de țară, a unei misiuni a țării în care să se regăsească a atât elitele și populația regiunii nistrene cât și elitele și societatea din Republica Moldova. Odată ideea de stat formulată, va fi elaborată o Concepție privind reintegrarea (resetarea) statului moldovenesc cu cele două spații ce vor fi reintegrate. Concepția va reprezentat viziunea procesului de reintegrare, respectiv de edificare a statului comun. Din viziune, va rezulta politica de reintegrare, care reprezintă principiile ce stau la baza procesului. Din politică va rezulta strategia, din strategie va rezulta tactica, iar din tactică va rezulta planul de acțiuni – de soluționare a conflictului transnistrean.

Este foarte important să se înțeleagă faptul că ideea de stat, viziunea și celelalte nu trebuie să fie formulate de mediatorii și garanții din formatul 5+2, ci de către părțile în conflict, căci ele vor fi respectate de părți când acestea le vor percepe ca fiind ale lor, când vor percepe soluția ca fiind a lor, nu impusă de altcineva.

      Poate actuala guvernare să gestioneze bine procesul de reintegrare? Da, dacă va apela la specialiști care pot oferi soluții inovative, dacă va scăpa de starea de anchilozare și lehamite.

Cum poate fi salvată statalitatea moldovenească

     Unii așteaptă momentul desființării statului Republica Moldova. Eu cred că mai există o nădejde privind păstrarea/supraviețuirea statalității moldovenești: să se facă un schimb de popoare - cel austriac să treacă în Republica Moldova, iar cel moldovenesc să treacă în Austria. Se va întâmpla așa: austriecii în RM vor face o țară prosperă, în care nimeni nu va ridica problema unirii cu Germania (așa cum nimeni nu ridică acum problema unirii Austriei cu Germania, căci totul e bine în țara lor, pe care o iubesc și prețuiesc). Iar moldovenii în Austria vor degrada țara respectivă, alegând politiceni pe măsura lor. Și așa, la un moment dat, vor apărea „salvatori” care vor propune ideea unirii Austriei cu România (fără să le pese de efectele respectivei populații degradante, împreună cu liderii pe care și-i alege, asupra României). Austria se va uni cu România, iar Republica Moldova va prospera și dăinui.