Cum poate fi oprit războiul civil în Donbas sau despre o Moldovă ucraineană autonomă

Astăzi se împlinește un an de la schimbarea puterii la Kiev. Cu regret, una dintre consecințele evenimentelor de atunci este războiul civil din estul Ucrainei, în care, după datele ONU, au decedat peste 5000 de persoane, iar după datele serviciilor de informații germane – peste 50000.  

În prezent experți din capitale ale celor mai importante state europene sunt preocupați de găsirea unei soluții acceptabile, vizând păstrarea integrității teritoriale a statului ucrainean. O asemenea soluție pare dificilă, în acest moment, datorită lipsei de încredere a populației rusofone din regiunile Lugansk și Donețk față de autoritățile de la Kiev.  

Cred că o soluție inteligentă a puterii de la Kiev ar putea fi acordarea unei autonomii largi celei de-a treia, ca număr, comunități etnice din Ucraina – după ucraineni și ruși – comunitatea moldo-română (450000 persoane, conform ultimului recensământ). Este vorba de zona în care coetnicii noștri locuiesc compact, în cadrul regiunii Cernăuți, în raioanele: Noua Suliță (în care conaționalii noștri se identifică preponderent moldoveni), Herța, Adâncata și Storojineț (în care conaționalii noștri se identifică preponderent români). O structură teritorial-administrativă în care ar intra teritorii ale vechiului Principat al Moldovei, care ulterior au făcut parte din state diferite (Storojineț și Adâncata – începând cu 1774 – din Bucovina, în cadrul Imperiului Habsburgic, Noua Suliță – începând cu 1812 – din Basarabia, în cadrul Imperiului Rus, și Herța – din 1862 – în cadrul României), în care populației conlocuitoare i-ar fi garantate toate drepturile culturale (privind folosirea limbii și a tradițiilor culturale) ar fi un bun exemplu pentru populația din Lugansk și Donețk privind schimbarea atitudinii autorităților de la Kiev față de minoritățile naționale din Ucraina. Ar fi un semn al faptului că Ucraina a adoptat standardele occidentale ale gestionării relațiilor interetnice. Or, Occidentul ne oferă mai multe exemple bune privind coexistența pașnică a două sau mai multe etnii în cadrul unui stat: Elveția, Belgia, Canada ș.a.. Și este vorba de state care nu poartă titulatura „Federal”.

Așadar, o Moldovă autonomă, la sudul regiunii Cernăuți, în cadrul Ucrainei, ar putea constitui o încercare reușită de a soluționa problema Donbasului. O Moldovă autonomă (cu capitala la Noua Suliță sau Herța), în cadrul Ucrainei, ar putea avea cel puțin aceleași drepturi ca și autonomia găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv statut oficial pentru limba română (moldovenească), o universitate cu predarea în limba română, teatre dramatice în limba națională etc.. Dar statutul unei regiuni autonome întotdeauna este rezultatul unor negocieri între reprezentanții comunității etnice minoritare cu autoritățile centrale.

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).             

Republica Moldova: conducere din exterior prin mandat?

Trăsătura fundamentală a actualului sistem al relațiilor internaționale, inclusiv al sistemului internațional de securitate, vizează faptul că principalii actori de drept internațional – statele – se recunosc reciproc și sunt egale din punct de vedere juridic. Cercetătorii în domeniul studiilor de securitate Barry Buzan, Ole Wæver și Jaap de Wilde au arătat în studiul lor colectiv „Securitatea. Un nou cadru de analiză” (CA Publishing, 2011, Cluj-Napoca) că „Decolonizarea a determinat, cel puțin pentru un timp, necesitatea acceptării tuturor statelor ca egale din punct de vedere juridic și a tuturor popoarelor ca egale din punct de vedere uman” (p. 93). Totuși, cei trei savanți au atras atenția asupra faptului că realitatea din teren este puțin diferită: „Consacrarea drepturilor omului semnifică faptul că latura umană din această ecuație va rezista în timp, dar există unele întrebări reale în ceea ce privește posibilitatea câtorva state post-coloniale de a se guverna suficient de bine pentru a susține statutul lor de membri egali ai societății internaționale. Unele state – precum Haiti, Somalia, Liberia, Cambodgia – s-ar putea afla deja în poziția de a fi conduse prin mandat, nu în calitate de colonii, ci ca state dependente de comunitatea internațională” (p. 93-94).

Volumul celor trei cercetători occidentali a apărut înainte de 2011, când a fost publicată varianta tradusă în română. Dacă cei trei cercetători ar fi elaborat studiul lor astăzi, când cursul valutar stabilit de BNM este de 20,99 lei pentru 1$ și 24,01 lei pentru 1 €, cu siguranță ar fi inclus Republica Moldova în lista statelor post-coloniale incapabile de a se guverna suficient de bine pentru a susține statutul lor de membru egal al societății internaționale. Această incapacitate s-a manifestat și în solicitări privind aducerea în procuratură și în guvern a unor specialiști din străinătate, care să constituie modele de integritate într-un mediu în care politicienii locali au dat dovada neputinței de a face față cerințelor înaintate conducerii unui stat în lumea contemporană.

În lume există popoare care luptă pentru libertatea lor (așa cum au luptat și moldovenii în perioada sovietică), pentru a-și crea propriul stat. Și există popoare care au primit un dar neprețuit – statalitatea – și își bat joc de ea (nici nu mai contează motivele – fie din prostie, incompetență, reavoință sau din neputința de a-și stăpâni patimi ca iubirea de argint).  

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).      

Depolitizarea educației sau despre reforma neîncepută a Maei Sandu

Pe 16 februarie ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a făcut o postare într-o rețea de socializare, în care a mulțumit pentru sprijinul și încrederea oferite în ultimele zile de susținătorii reformelor pe care le-a demarat, în condițiile contestării candidaturii sale de către PCRM și a presiunilor în vederea excluderii sale din noua formulă guvernamentală. „Vreau să reiterez că, în calitate de ministru al educației, dar și de cetățean al acestei țări, voi continua să îmi concentrez toate eforturile pentru a oferi viitoarei generații studii relevante și de calitate, încercînd să țin educația în afara influenței politice”, a concluzionat doamna ministru.

Este salutară dorința oficialului de a „ține edcația în afara influenței politice”. Dar ne putem întreba de ce diriguitorii din Ministerul Educației – subalternii Maei Sandu, care au elaborat Codul Educației, nu au introdus în lege clauza că rectori ai universităților, directori ai colegiilor, liceelor și școlilor nu pot fi membri ai vreunui partid. O asemenea prevedere legală ar proteja sistemul de învățământ de practica vicioasă care conduce la ocuparea funcțiilor de conducere în instituțiile de educație conform criteriului aparteneței partinice. Iar apartenența în cauză are directă legătură cu culoarea politică a ministrului.

În ultimul timp mulți politicieni fac abuz de cuvântul „reforme” în discursul lor. Nu cred că este cuvântul cel mai potrivit pentru a indica ceea de ce are nevoie în prezent statul Republica Moldova, în toate domeniile. Nu cred că avem nevoie de schimbarea formei (reformă), ci de schimbarea conținutului – idee care poate fi exprimată prin cuvântul „eficientizare”. Iar eficientizarea sistemului de educație poate fi efectuată de profesioniști, atât în domeniul de specialitate (pedagogic), cât și în domeniul managementului.

Este bine ca diriguitorii de la Ministerul Educației să conștientizeze faptul că, de regulă, profesioniștii în pedagogie și cei cu abilități manageriale nu se avântă în partide politice. Este un specific al intelectualilor, pentru care libertatea constituie o valoare. Iată de ce depolitizarea sistemului de educație (înlocuirea persoanelor angajate politic, aflate în prezent în fruntea instituțiilor de învățământ, cu profesioniști – neangajați politic) poate fi o măsură care ar contribui la eficientizarea activității educaționale.  

În orice caz, cine vrea „să țină educația în afara influenței politice”, dacă există într-adevăr voință politică pentru așa ceva, o face cu fapte concrete, nu printr-o postare pe o rețea de socializare…  

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).     

De ce RM este un stat slab sau cum fortificăm sistemul de securitate națională

Din 1991 până în prezent statul Republica Moldova încearcă (sau ar fi trebuit!) să-și consolideze capacitățile, pentru a confirma statutul politico-juridic de independență, pe care îl are, cu realitatea din teren. La sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 a existat în RSSM, din cadrul URSS, o mișcare de eliberare națională – pentru independența formațiunii statale moldovenești, dar lupta și eforturile pentru edificarea statului nu s-au sfârșit la 27 august 1991 – data proclamării independenței, sau la 21 iulie 1992 – când a fost încheiat la Moscova Acordul privind reglementarea pașnică a conflictului din zona nistreană a RM, între cele două părți: Federația Rusă și Republica Moldova. Eforturile privind edificarea sistemului de securitate națională a statului moldovean trebuie să se intensificate, mai ales în prezent, în contextul instabilității din regiunea Europei de Est. Or, securitatea unui stat vizează supraviețuirea sa.

În vederea edificării sistemului de securitate națională, de real fost sunt elaborările științifice ale cercetătorilor din domeniul Studiilor de Securitate. Acum, când politicul moldovenesc se află în perioada alcătuirii unii nou Guvern, poate ar fi util ca liderii partidelor care negociază formarea noii componențe a Executivului să ia în considerare și aceste considerații ale unor specialiști consacrați în domeniul Studiilor de Securitate: „În statele dezvoltate, forțele armate și serviciile de intelligence sunt separate de viața politică normală, iar funcționarea lor este supusă unor proceduri elaborate de autorizare. Când o astfel de separare nu există, așa cum se întâmplă în state slabe (Nigeria sub regimul Abacha, URSS sub Stalin) sau în statele mobilizate pentru războiul total, multe aspecte ale politicii normale sunt introduse în sfera securității” (Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, „Securitatea. Un nou cadru de analiză”, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011, p. 50). Cei trei autori au specificat: „Conceptul de state puternice și slabe (…) se sprijină pe gradul de coeziune socio-politică din cadrul statului, care este ridicat în cazul statelor puternice și diminuat în cazul statelor slabe” (p. 73-74).

Privită prin prisma acestor concluzii ale celor trei experți occidentali, situația din statul Republica Moldova îl califică mai degrabă ca fiind unul „slab”, întrucât gradul de coeziune socio-politică din cadrul statului este redus, iar forțele armate încă nu sunt separate de viața politică normală, întrucât în conformitate cu recentul acord privind constituirea Alianței Pentru o Moldovă Europeană, Ministerul Apărării a fost partajat politic (a revenit PLDM-ului). Este interesant că SIS-ul nu apare în lista partajărilor, cu toate că există suspiciuni privind neaservirea politică a serviciului moldovenesc de intelligence. Este de admis că depolitizarea celor două instituții fundamentale ale statului le-ar oferi mai multă stabilitate și indiferent de dificultățile din cadrul negocierilor între cele două partide, care negociază formarea noului Guvern, în caz de pericol extern, instituțiile responsabile de asigurarea securității naționale vor fi capabile să-și facă eficient datoria.

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).