Pe 22 august curent cancelarul
german Angela Merkel va efectua o vizită la Chi șinău. Va fi semnul atenției sporite pe care o
acordă Germania statului moldav. Până în prezent, de fiecare dată când
premierul Vlad Filat s-a întâlnit cu doamna Angela Merkel – în Germania – comentatorii
politici își puneau mari speranțe în rolul pe care îl poate juca Germania în
destinul Republicii Moldova, implicit în soluționarea conflictului nistrean. De
exemplu, revenit în ţară,
după ce pe 19 mai 2011 a avut o
întrevedere cu cancelarul Angela Merkel la Berlin , premierul Vlad Filat a reiterat
hotărârea conducerii germane de a se implica în soluţionarea conflictului din
estul Republicii Moldova şi s-a arătat surprins de faptul că doamna Merkel cunoaşte atât de bine situaţia
din Moldova, legată de conflict. „Potrivit cancelarului
german, soluția ce va fi identificată trebuie să asigure o viață mai bună
tuturor cetățenilor Republicii Moldova într-o țară unită”. Oficialul
european a mai spus că „în discuțiile purtate cu Președintele [de atunci al] Federației Ruse, Dmitrii Medvedev, a pledat pentru
accelerarea procesului de identificare a unei soluții care să conducă la
reintegrarea Republicii Moldova”. „Noi înțelegem situația Moldovei,
deoarece Germania a fost afectată de scindare” [1], a adăugat Merkel.
Este totuși îndoielnic dacă
doamna Merkel „cunoaşte atât de bine situaţia din Moldova, legată de
conflict”, din moment ce a comparat
scindarea Moldovei cu cea a Germaniei. După accederea la putere a lui Evghenii
Șevciuk (decembrie 2011) nu s-a schimbat nimic în discursul oficial de pe
timpul „președinției” lui Igor Smirnov. Viziunea impusă de Smirnov nu a fost
combătură de noua conducere de la Tiraspol. De exemplu, într-un interviu
pentru publicaţia poloneză „Nowa
Europa Wschodnia”, fostul „preşedinte” Igor Smirnov declara că „soluționarea conflictului nistrean, după
exemplul unirii celor două Germanii, propus de politicienii europeni, este
inacceptabil”. Smirnov spunea
că este pentru unificarea regiunii pe care o conduce şi a Republicii Moldova
(sic!) cu Rusia: „Sunt de
acord că împreună am fost în componența RSSM, dar nici legal, nici istoric,
nici economic, noi nu am trăit în același stat cu Republica Moldova. Am fost
mereu separați în toate domeniile. Prin urmare, exemplul Germaniei de Vest şi [al] celei de Est nu este
unul reprezentativ" [2]. Evghenii Șevciuk continuă acest discurs, cu
diferența că vorbește de unificarea Republicii Moldova cu Nistrenia nu în
cadrul Rusiei, ci în cadrul Uniunii Eurasiatice: „Potrivit ultimilor sondaje, majoritatea
populației din Republica Moldova este dezamăgită de procesul de integrare
europeană, preferând cooperarea cu Federația Rusă şi Uniunea Eurasiatică.
Această atitudine este similară cu cea a oamenilor din Transnistria. Astfel,
putem vorbi despre apropierea societăţii moldoveneşti de a noastră. Consider că
aceste procese sunt pozitive şi cine ştie, poate în viitor, vom discuta despre
unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în baza unor noi
forme de participare. De exemplu, în cadrul unor noi proiecte de integrare cu
Uniunea vamală şi [cu] partenerii noştri din est" [3].
Resultă că, în ciuda
afirmației lui Filat, doamna Merkel nu avea în 2011 o bună informare despre situaţia reală legată de conflict, despre natura conflictului din estul RM. Mă îndoiesc că o are acum. Doamna cancelar
nu o avea din cauză că responsabilii de la Chişinău nu au o
înţelegere corectă a naturii şi esenţei conflictului. S-a ajuns la aceasta
deoarece opinia publică din Republica Moldova şi din lume a fost supusă unui
înalt grad de manipulare. Pentru o persoană neavizată, la prima vedere pare
logic faptul că întrucât au
existat două Germanii, se impunea ca,
la un moment dat, cele
două părţi ale unei naţiuni să se reunească. Pe Nistru există Republica Moldova şi o Republică Moldovenească Nistreană. Deci s-ar
impune o reunificare şi o reintegrare a lor, aşa cum vedea (și se pare că vede și acum) doamna
Merkel. Numai că „RMN” este moldovenească doar cu numele, adică prin această denumire este
manipulată opinia publică. Este o situaţie cu totul diferită de cazul celor
două foste Germanii de până în 1990 sau al celor două Corei. Practic, „RMN” este o Republică Rusă
Nistreană, atât prin ajutorul
financiar constant și consistent primit din Federația Rusă (70% din deficitul
bugetar), prin controlul armat şi al serviciilor de securitate exercitat
de Rusia pe acel teritoriu, prin
administraţia formată din
persoane venite din Rusia (deşi moldovenii constituie puțin sub 40% din populaţia regiunii, niciun moldovean nu face parte din „guvernul” de la Tiraspol , format din nouă miniştri, atât pe timpul „preşedinţiei” lui Smirnov cât și în prezent), prin limba rusă – oficială, folosită în administraţie şi în spaţiul
public, dar chiar şi din punct de vedere „formal”: „Noi nu am ieșit din componența
URSS, iar Rusia este succesorul Uniunii Sovietice”, declara Smirnov. „Oricine ar fi la putere în Federația Rusă – Elțin, Putin, Medvedev –
înțelege că în Transnistria locuieşte poporul rus", nota Igor Smirnov într-un alt interviu
pentru postul de radio „Golos
Rossii” [4]. Astfel, din
punctul de vedere al fostului şef de la Tiraspol , „RMN” este un
teritoriu rusesc (în cadrul actualei Rusii), locuit de ruşi, şi pe Smirnov nu
îl preocupa atât de mult recunoaşterea internaţională a RMN. Nici actuala conducere de la Tiraspol nu cere la
negocierile în formatul 5+2 recunoașterea independenței „RMN”. În respectivul
interviu, jurnaliştii polonezi de la „Nowa Europa Wschodnia” l-au rugat pe Smirnov să comenteze situația în care comunitatea internaţională
nu recunoaşte juridic statul nistrean. Fostul „preşedinte” de la
Tiraspol spunea, ca pentru oameni care habar nu aveau despre ce întreabă, că important
este ca Federația Rusă să înțeleagă „Nistrenia ” [Pridnestrovie]. Desigur, Rusia o înţelege… Și, din păcate, mult mai bine decât doamna Merkel.
Cu toate că era de părere că în
Nistrenia locuiește poporul rus, Smirnov s-a referit și la moldovenii de acolo: „Doar la noi
au rămas adevărați moldoveni care citesc şi scriu în grafia chirilică" [2], mai spunea el jurnaliştilor de la „Nowa Europa Wschodnia”. Într-adevăr, acolo
există un fenomen interesant: pot fi întâlnite persoane care se declară
moldoveni (pentru că bunicii sau părinţii le sunt moldoveni în acte), dar care
gândesc şi vorbesc în limba rusă,
și sunt loiali Rusiei – succesoarei URSS (gen Grigore Maracuța). Pe
aceste persoane Igor Smirnov cu siguranţă le poate include în noţiunea „poporul rus” din Nistrenia [Pridnestrovie].
Conducerea de la
Chişinău , oficialii statelor europene care vor să contribuie
la soluţionarea conflictului nistrean
ar fi bine să
înţeleagă că denumirea de
republică moldovenească nistreană
este o farsă, că teritoriul de pe malul stâng al Nistrului din punct de vedere istoric a aparţinut
Ucrainei. Ar fi bine să
ia în considerare faptul că populaţia rusă şi rusificată de acolo este
orientată spre Rusia, iar întrucât
includerea, de jure, a teritoriului respectiv în
statul rus nu este posibilă (deoarece
teritoriul respectiv nu se mărgineşte cu Rusia și, spre deosebire de regiunea Kaliningrad, nu există o cale de acces
maritimă), rusofonii,
împreună cu ucrainenii, de acolo ar prefera Ucraina. Să nu uităm că pe
25 august 1991 Sovietul Suprem de la Tiraspol a adoptat declaraţia de independenţă a „RMN” şi o adresare către Sovietul Suprem al Ucrainei. În zilele imediat
următoare Smirnov cu un grup de camarazi s-a deplasat la Kiev pentru a se întâlni cu
preşedintele Leonid Kravciuk şi a-i înmâna „rugămintea de a fi primită Nistrenia [Pridnestrovie]
în componenţa Ucrainei” [5,
pag. 268].
Cu părere de rău, conducerea de la Chişinău nu înţelege faptul că astăzi, cu sau fără armata rusă în zona
nistreană a RM, oamenii de acolo nu
pot fi impuşi să accepte să se supună unor decizii politice care îi vizează,
dar cu care nu sunt de acord. E bine să scăpăm de mitul conform căruia dacă va
fi retrasă armata rusă de pe Nistru, populaţia de acolo, în totalitatea ei, va
accepta jurisdicţia Republicii Moldova.
Cred că în încercarea identificării unei soluții pentru rezolvarea
conflictului nistrean trebuie să pornim de la faptul că în toamna anului 1940
regimul bolşevic de la Moscova
a comis o crimă împotriva popoarelor ucrainean şi moldovean. Au fost rupte din
trupul Basarabiei nordul şi sudul regiunii. Acum, în raioanele Noua Suliţă şi
Reni majoritatea populaţiei o constituie moldovenii (aşa se identifică şi se
declară ei înşişi). Iar din Ucraina au fost rupte teritorii pe care s-au aflat
şi se află zone compacte cu sate
ucrainene – în raioanele Rîbnița,
Camenca, mai puțin raioanele Dubăsari, Grigoriopol şi Slobozia. Dacă se
poate vorbi de o reunificare a Moldovei (şi de o suluţionare durabilă a
conflictului), ea nu poate să vizeze decât reunificarea moldovenilor din Noua
Suliţă, a românilor moldoveni din raioanele Herţa, Adâncata şi Storojineţ cu Republica Moldova şi
reunificarea populaţiei ucrainene şi ruse din stânga Nistrului cu Ucraina. Localitățile moldovenești din stânga
Nistrului ar urma să rămână în cadrul RM. Schimbul de localități (teritorii) între Republica Moldova şi Ucraina, după
precedentul Palanca – Giurgiuleşti (1999),
dar mai ales după precedentele de
schimburi de teritorii între Cehia și Slovacia în 1993, între România și
Cehoslovacia în 1920 [6], între România și Regatul Sârbilor, Croaților și
Slovenilor în 1924 [7] ș.a., este una din cele mai bune soluţii, care poate pune capăt oricăror tensiuni în zonă. Harta
etnică a zonei nistrene
este relevantă pentru constatarea traseului pe care îl poate urma graniţa
ucraineano – moldavă.
Un moldovean din Noua Suliţă îmi
spunea că „moldovenii din nordul Basarabiei nu sunt revoluţionari
[rebeli]. Dacă ar fi, ar trebui să se ascundă în munţi, iar ei nu au munţi în
preajmă. Imperii şi state străine vin peste ei, dar ei rezistă, le acceptă pe
toate pentru că sunt legaţi de pământul lor. Şi continuă să se numească
moldoveni”. Coloniştii
ruşi de la Tiraspol
îşi pot permite să fie rebeli pentru că au armata rusă în spate, sau mai
degrabă în faţă, în timp ce moldovenii de la Noua Suliţă nu au nici
un sprijin din partea Republicii Moldova.
Nu ştiu de ce de la prăbuşirea URSS în 1991 încoace tema graniţei impuse de Moscova în 1940
nu a fost discutată în spaţiul public. Mai mult, în 1999 preşedintele Petru
Lucinschi a semnat un tratat cu Leonid Kicima, preşedintele Ucrainei, prin care
a recunoscut raptul de la 1940, fără să întrebe opinia poporului Republicii
Moldova, fără să întrebe opinia moldovenilor (românilor) din teritoriile
înstrăinate. Academicianul
Constantin Bălăceanu-Stolnici afirma, într-un alt context, că „Nimic nu este ireversibil în istorie”.
Tema graniţei ucraneano – moldave trebuie să fie discutată în societatea
moldovenească, în contextul identificării unei soluţii durabile pentru conflictul nistrean.
Schimbul despre care scriu este parte a soluţiei unui
conflict de pe continentul european şi o contribuţie la edificarea unui climat
de securitate în regiune, de care are nevoie întreaga Europă. Este vorba de un schimb a două suprafeţe
total egale (şi egale ca importanţă geopolitică – nu este vorba aici de a cere
gurile Dunării, importante pentru orice stat și pe care Ucraina nu le va restitui), după care suprafaţa Ucrainei
şi Republicii Moldova să rămână la fel ca înainte, dar nedreptatea istorică să
fie reparată măcar în parte şi conflictul de pe Nistru să fie soluţionat. Dacă
Germania şi alţi parteneri ai Republicii Moldova vor înţelege că aceasta este reunificarea de care are nevoie Republica Moldova, problema va fi
soluţionată definitiv.
Refrințe:
1. „Întâlnire Vlad Filat și Angela Merkel. Germania pune cuvântul pentru Moldova
2. „Smirnov îi răspunde
lui Merkel: Soluționarea conflictului transnistrean după modelul unificării
Germaniei este inacceptabil”, http://unimedia.md/?mod=news&id=34104.
3. „Șevciuk admite
unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în cadrul Uniunii
Euroasiatice”, http://unimedia.md/?mod=news&id=44901.
4. „Smirnov: Oricine ar fi
la putere în Rusia, el înțelege că în Transnistria locuieşte poporul rus”, http://unimedia.md/?mod=news&id=33233.
5. Costaş Ion, „Dni zatmeniia”, Chişinău, 2010.
6. „Cum s-a unit Maramureșul cu Țara”, http://www.viseudesus.ro/maramuresul-istoric/36-maramures/50-cumsaunit,
7. „Frontiera între România și Serbia
