REFORMA FORȚELOR ARMATE ALE REPUBLICII MOLDOVA ÎN VEDEREA ASIGURĂRII REZILIENȚEI SISTEMULUI NAȚIONAL DE APĂRARE

THE REFORM OF THE ARMED FORCES OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA IN ORDER TO ASSURE THE RESILIENCE OF THE DEFENCE NATIONAL SYSTEM

Abstract

The theme of the reform of the Armed Forces of the Republic of Moldova in order to make the national defense system more efficient by ensuring resilience is a topical and major one for the community of Security Studies specialists (national and international experts), but also for political decision-makers and for the leadership of the military body of the Republic of Moldova. In order to address the formulated theme, it is necessary to define several concepts with which the analysis is undertaken: resilience, reform, etc. It is also necessary to contextualize the phenomenon of reforming the military sector in the Republic of Moldova, to identify the main features of the regional and international security environment in which the Moldovan Armed Forces are undergoing the process of implementing the reform. In this respect, it should be stressed that the reform of the military sector cannot be carried out separately from the processes in the other sectors of the security field. Moreover, there is a direct interdependence between the military sector and other security sectors: economic, political, societal, environmental, but also cybernetic and informational. In this regard, the researcher must answer the questions: What does mean “to reform”? What are we reforming? What are the objectives of the reform process? (For what purpose are we reforming?) What means/tools do we use? Conclusions and recommendations at the end of the study (research) should also highlight the issues raised in these questions.

Keywords: Resilience, Reform, National Defense System, Armed Forces, Republic of Moldova.

Introducere

Tema reformei Forțelor Armate ale Republicii Moldova în vederea eficientizării sistemului național de apărare prin asigurarea rezilienței este una actuală și majoră pentru comunitatea specialiștilor în Studii de Securitate (experți naționali și internaționali), dar mai ales pentru factorii de decizie politică și pentru conducerea corpului militar al statului Republica Moldova. Pentru abordarea temei formulate se impune definirea câtorva concepte cu ajutorul cărora este întreprinsă analiza: reziliență, reformă, eficiență, conjugare a eforturilor, interdependență ș.a.. De asemenea, este necesară contextualizarea fenomenului de reformare a sectorului militar din Republica Moldova, identificarea principalelor trăsături ale mediului regional și global de securitate (riscuri, provocări, amenințări, pericole) în cadrul căruia Forțele Armate ale Republicii Moldova sunt supuse procesului de implementare a reformei. Sub acest aspect, trebuie subliniat că reformarea sectorului militar nu se poate desfășura separat de procesele de ajustare din celelalte sectoare ale domeniului securității. Mai mult, se știe că există o interdependență directă între sectorul militar și celelalte sectoare ale securității: economic (cu subsectorul energetic ș.a.), politic, societal, mediu ambiant (cu subsectorul securității alimentare ș.a.), dar și cibernetic și informațional. În acest sens, cercetătorii trebuie să răspundă la întrebările: Ce înseamnă a reforma? Ce reformăm? Care sunt obiectivele procesului de reformare? (În ce scop reformăm?), Ce mijloace/instrumente utilizăm? Concluziile și recomandările de la sfârșitul studiului efectuat (cercetării efectuate) trebuie să puncteze și ele aspectele formulate în aceste întrebări.

1. Conceptele de reziliență și reformă în contextul interdependenței dintre sectorul militar și celelalte sectoare ale domeniului de securitate

Conceptul de reziliență este tot mai mult utilizat, la etapa actuală, în documente ale unor organizații și structuri internaționale. Reziliența este conceptul cheie în Strategia Globală de Politică Externă şi de Securitate a Uniunii Europene (lansată la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2016). Cu toate că în Conceptul Strategic al NATO (2010) nu este specificat termenul, în ultimii ani (2017-2018) pe site-ul NATO sunt făcute mai multe referiri la importanța rezilienței [1]. Din definițiile oferite de dicționarele explicative, deducem că reziliența este capacitatea ființelor umane (a sistemelor – în speța noastră: sistemul apărării) de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile. Sunt cercetați factori (sociali, culturali ș.a.) care contribuie la starea de reziliență. Reziliența este un proces (social, cultural etc.), care poate fi explicat cu ajutorul unor modele („compensator”, „de protecție”, „de sfidare”). Rezistența provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adoptat în psihologie și în științe sociale, referindu-se la persoanele care, deși trec prin situații stresante, nu sunt afectate de acestea din punct de vedere psihologic, adică sunt rezistente la factorii distructivi. Literalmente, conform DEX (2000): „Reziliénță s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)” [3].

Pe de altă parte, conceptul de reformă este utilizat de multă vreme cu referire la diverse domenii sau sectoare ale societății. O reformă înseamnă literalmente schimbarea formei, dar și, mai ales, a conținutului (unui sistem), care, după încheierea procesului, trebuie să corespundă mai bine mediului (politic, economic, tehnologic etc). În condițiile schimbărilor vertiginoase din mediul internațional, care devine tot mai incert din cauza diferiților factori care îl influențează, se impune efectuarea unor reforme sistematice în vederea adaptării sau ajustării cât mai bune a oricărui sistem la mediul în care funcționează (în ultimă instanță, a unei țări la mediul regional și global). În cazul unui sistem național de apărare este vorba de adaptarea la mediul strategic de securitate (regional și global) – la provocările, riscurile, pericolele și amenințările din mediul de securitate. Totuși, în primul rând, se impune eliminarea vulnerabilităților sistemului național de securitate.

Conform DEX (2009), refórmă înseamnă: „Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres” [2].

Prin urmare, reformă înseamnă ajustare, adaptare a unui sector la mediul în care activează, actualizare, îmbunătățire, restructurare a unui sistem în raport cu cerințele mediului la care se raportează, într-un anumit context (care, în prezent, însă este în permanentă schimbare).

În literatura de specialitate din Republica Moldova, preocupările pentru reforma sectorului militar au fost incluse în diverse resurse informaționale – publicații științifice. Spre exemplu, în autoreferatul la teza sa de doctor în Științe Politice, susținută la Chișinău, în 2008, intitulată „Impactul reformei Armatei asupra asigurării securității naționale. Cazul Republicii Moldova”, „reieșind din conținutul cercetărilor”, la capitolul „Concluzii și recomandări”, autorul – ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca, propunea următoarele: „restructurarea și modernizarea armatei trebuie să se bazeze pe trei elemente: restructurarea forței, profesionalizarea forței și achizițiile de armament și tehnică militară modernă” [6, p.14]. Asemenea recomandări găsim și la alți experți în domeniu. O carte de referință din România, la această temă, este volumul intitulat „Reforma militară și societatea în România (1878-2008)”, în care este analizat procesul de reformare a sectorului militar din România preț de peste un secol și încă alte trei decenii [7].

În ceea ce privește contextul abordării conceptelor reziliență și reformă, este știut că există o interdependență profundă între sectorul militar și celelalte sectoare ale domeniului securității. Este necesară stabilirea contextului în care este desfășurată reforma sectorului de apărare din domeniul securității naționale a Republicii Moldova. Este clar că nu poate fi asigurată securitatea militară a unui stat fără asigurarea securității celorlalte patru sectoare:

1. Politic: Este vorba de legitimitatea unei guvernări (un pericol semnalat de Banca Mondială vizează capturarea/acapararea unui stat – a instituțiilor statului, în vederea transformării statului într-un activ – o sursă de venituri personale ale grupării care a acces la putere). În contextul unor asemenea fenomene, este explicit că nu pot avea un moral ridicat militarii dintr-un stat atins de fenomenul captivității; ei nu ar lupta cu îndârjire (unele exemple istorice pot fi invocate în acest sens: imperiile Aztec și Incaș, dar și celelalte imperii, care au fost instrumente de exploatare a populațiilor controlate, inclusiv prin înrolarea celor supuși în armatele imperiale, ceea ce a vulnerabilizat respectivele formațiuni militare în fața unor inamici motivați și bine pregătiți).  

2. Societal: Vizează conviețuirea pașnică a diferitelor comunități etnice, religioase etc. dintr-un stat. Sub acest aspect, este necesară construirea unei societăți în care componentele etnice, confesionale ș.a. să conviețuiască în armonie – respect reciproc și întrajutorare, în baza unor valori comune, împărtășite în pofida diferențelor. Idealul este chiar lozinca UE: „Unitate în diversitate”.  

3. Economic: Economia națională trebuie să fie funcțională. Fără o economie puternică nu poate exista un stat capabil să-și asigure apărarea – cheltuielile pentru Forțele Armate. Iar poporul/statul care nu își susține propria armată, ajunge să susțină o armată străină, pierzându-și valoarea supremă: libertatea – independența.  

4. Mediu ambiant: Exemplul divergențelor dintre Ucraina și Republica Moldova cu privire la construcția hidrocentralelor pe fluviul Nistru, în amonte de satul Naslavcea, este relevant pentru importanța amenințărilor în sectorul mediului ambinat (prin implementarea proiectului de pe teritoriul ucrainean, nivelul apei Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova scade dramatic și alarmant).

În cazul Republicii Moldova, se impune valorificarea unui subsector al securității societale: subsectorul axiologic. Pe lângă sectoarele consacrate de Școala de la Copenhaga (politic, economic, societal, militar și de mediu, la care s-au mai adăugat încă două sectoare care s-au impus în epoca Internetului: informatic/cibernetic și informațional), subsectorul axiologic, din cadrul sectorului securității societale este de o importanță fundamentală pentru asigurarea securității naționale a Republicii Moldova. Acest subsector vizează valorile statale, identitatea statală (comună pentru toate grupurile de populație, civică). Pentru asigurarea recrutării în Armata Națională a unor tineri patrioți, devotați țării și poporului, este necesară educarea lor în spiritul valorilor tradiționale, prețuirea și asumarea necondiționată a identității statale moldovenești. Datorită unei educații adecvate, inclusiv a conștientizării și asumării misiunii statului Republica Moldova [5, p.127], care trebuie formulată de autoritățile de la Chișinău, tinerii vor dori/râvni să se înroleze în rândurile Forțelor Armate și vor fi buni ostași/apărători ai Țării.   

2. Obiectul reformei – nivelurile: teoretic și practic

Există câteva elemente – obiecte ce urmează să fie supuse reformei (ajustării), care trebuie menționate:

I. Mentalitatea întregii societăți, respectiv a recruților care provin din societate și care devin ulterior militari. Despre necesitatea reformării, schimbării mentalității, există o referire încă în Noul Testament, unde este folosită de Apostolul Pavel noțiunea metanoia (Romani 12:2), care înseamnă „schimbarea minții/gândirii”. Este vorba de abordarea, atitudinile pe care le are o persoană, o comunitate umană. Respectând principiile morale și patriotice, militarii din Armata națională a Republicii Moldova trebuie să dobândească o mentalitate de învingători, o stare de spirit corespunzătoare (să aibă moralul ridicat), să fie rezilienți – capabili să răspundă eficient oricărei provocări, să contracareze amenințările la adresa securității naționale. Sub acest aspect, reziliența este rezultatul tocmai al unei abordări specifice, a unor atitudini specifice adoptate de militari.

II. Tipul Armatei: În anul 2018 guvernarea a lansat o inițiativă privind reformarea tipului de armată, cu referire la serviciul militar în termen. În cadrul unor dezbateri publice s-a discutat dacă este necesară o armată de militari profesioniști (la contract) exclusiv sau păstrarea  componentei de militari în termen. Din această perspectivă, participanții la dezbateri s-au expus cu privire la menţinerea sau lichidarea/suspendarea serviciului militar în termen.  

Problema suspendării/lichidării serviciului militar în termen trebuie abordată în strânsă legătură cu chestiunea asigurării cooptării militarilor profesionişti în Armata Naţională. În acest sens, serviciul militar în termen trebuie să fie o școală a militarilor care, în urma desfăşurării programului de pregătire, vor putea fi angajaţi ca militari profesionişti prin contract. Lichidarea serviciului militar în termen comportă riscuri privind asigurarea armatei cu militari profesionişti, întrucât trebuie avut în vedere riscul plecării tinerilor moldoveni în alte armate, de peste hotare, dacă remunerarea militarilor profesionişti în Republica Moldova nu va fi la nivelul standardelor statelor mai avansate, cu tot pachetul social aferent. Profesionalizarea Armatei este o necesitate, inclusiv în vederea satisfacerii cerinţelor privind participarea la misiuni internaţionale. Dar în condiţiile existenţei conflictului îngheţat din raioanele de est ale Republicii Moldova, ideea lichidării serviciului militar în termen trebuie să ţină cont de raportul de forţe umane vis a vis de efectivele militare din Transnistria (nerecunoscuta RMN).

Păstrarea serviciului militar în termen trebuie făcută prin asigurarea atractivităţii acestuia pentru recruţi. În acest sens, pot fi examinate următoarele sugestii:

1. Tinerii înregimentaţi să poată primi gratis profesii, printre care menţionăm: şofer (cu obținerea permisului de conducere, categoriile B şi C), sudor şi alte specialităţi predate la şcolile profesional-tehnice, cu obținerea atestatelor. De asemenea, să poată studia limbi străine (să primească atestat/certificat), utilizarea calculatorului (să obţină aptitudini de programatori – specialişti în informatică, în tehnologii informaţionale, cu accent pe protecţia sistemelor informatice contra atcurilor hackerilor, întrucât în prezent terenul de confruntare, inclusiv militară, nu îl mai reprezintă atât solul, apa, aerul, spaţiul cosmic, ci în primul rând spaţiul virtual, care trebuie gestionat în mod eficient), să poată practica sportul de performanţă (să fie reînfiinţate cluburile sportive ale armatei, pe discipline sportive, inclusiv, mai ales arte marţiale – cu accent pe autoapărare).

2. Se impune creşterea îndemnizaţiei militarilor în termen, cu includerea în cartea de muncă a perioadei serviciului militar în termen (să li se recunoască vechimea). Astfel, tinerii să conştientizeze că serviciul respectiv nu va fi „o pierdere de timp”, ci un câştig incontestabil.

3. La angajarea în instituţiile de stat, în cadrul concursurilor, la admiterea în instituţiile de învăţământ (superior şi nu numai), tinerii care au efectuat serviciul militar în termen să aibă prioritate. Astfel, se impune ca statul să convingă tinerii prin fapte de necesitatea, utilitatea, beneficiile satisfacerii serviciului militar în termen. De asemenea, să demonstreze că relaţiile în Armată sunt bazate pe reglementări clare, că în Armată lipsesc relaţii nestatutare/neregulamentare (dedovşcina ş.a.), că alimentaţia este bună, condiţiile de trai sunt bune etc..

4. Pentru ca tinerii să fie deschişi faţă de serviciul militar, este necesară familiarizarea lor prealabilă. Astfel, se impune reintroducerea în licee a disciplinei „Pregătirea militară iniţială”, care să le explice elevilor în ce constă serviciul militar în termen, care sunt avantajele satisfacerii serviciului respectiv.

Există state care după ce au renunţat la serviciul militar în termen, l-au reintrodus, de ex. Lituania (legea a intrat în vigoare la 1 septembrie 2016) [8], Suedia [9]. În România [10], în Germania (la 1 iulie 2013 serviciul militar obligatoriu a fost suspendat), în Austria este examinată necesitatea reintroducerii serviciului militar în termen obligatoriu.

Milităria este o vocaţie, de aceea nu poţi cere fiecăruia să îmbrăţişeze o carieră militară. Dar aşa cum bărbaţii învaţă, de exemplu, şoferia, fără să devină obligatoriu de profesie/meserie şoferi (având permis de conducere, ei pot practica alte profesii), la fel şi milităria, abilităţile militare pot fi însuşite în Armată şi vor fi utile pe parcursul întregii vieţi.

Tendința actuală în lume este de creare şi dezvoltare a unor trupe speciale, de intervenţie rapidă, formate din militari profesionişti. Totuşi, serviciul militar în termen este şi el incontestabil necesar. Principalul beneficiu al tinerilor care îl satisfac este însuşirea şi deprinderea disciplinei, a tăriei de caracter, de care are nevoie întreaga societate, inclusiv sectorul civil, fiecare comunitate (urbană sau rurală), fiecare familie.

III. Sistemul: Este vorba de relațiile din cadrul sistemului național de apărare, dintre componentele sale, atât dintre tipurile de trupe din cadrul Armatei naționale, cât și între Armată și celelalte structuri de forță: Trupele de Carabinieri, Detașamentul Alfa al Ministerului Justiției, Serviciul de Stat Pază și Protecție ș.a.. Se impune eficientizarea interoperabilității între toate aceste componente, atât la nivelul d execuție, cât și la cel de analiză și elaborare. Capacitatea de identificare și analiză a riscurilor de securitate este una indispensabilă la etapa contemporană. Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate (CSSAS) din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” este o unitate care desfășoară asemenea demersuri din perspectivă științifică. Dar capacitatea CSSAS trebuie întărită, atât din punctul de vedere al resursei financiare, cât și sub aspectul resurselor umane. Fără o componentă intelectuală solidă (mai este denumită intelligence: capacitate de analiză a informațiilor), o armată nu poate fi eficientă, nu poate repurta succese. Apariția în ultima perioadă de timp a mai multor știri cu referire la instituția denumită Direcția Principală a Statului Major din Federația Rusă (Главное Управление Генштаба) – fosta denumire: ГРУ (Главное Разведовательное Управление) – o instituție din care fac parte cadre de elită (atât privind analiza informațiilor, planificarea operațiunilor, cât și desfășurarea lor în teren) a Armatei Federației Ruse – arată importanța pe care o acordă state contemporane unor structuri de elită, responsabile de operațiuni cu caracter special.      

IV. Comunicarea: Componenta comunicațională este una cheie la etapa contemporană. Este vorba atât de comunicarea Forțelor Armate cu societatea – deci cu publicul intern (în acest sens se impune elaborarea unei Strategii de comunicare a Ministerului Apărării cât mai reușite), cât și de comunicarea cu partenerii externi (atât cu alianțe – exemplul cel mai potrivit este NATO, cât și cu alte state – parteneri externi – în contextul relațiilor bilaterale, în domeniul Apărării. Sub acest aspect, exemplele Israelului și Elveției sunt de studiat, bunele lor practici sunt de preluat de către autoritățile Republicii Moldova).  

În urma celor expuse mai sus, se impune eficientizarea (îmbunătățirea):

•         Doctrinei operative (a celor trei strategii: Strategia Securității Naționale [SSN], Strategia Națională de Apărare pe anii 2018-2021 [SNA], Strategia Militară [SM]);

•         Calității profesionale a militarilor (sistemul de selecție și pregătire) – în acest sens, Academia Militară a Forțelor Armate are un rol fundamental în vederea pregătirii militarilor profesioniști;

•         Dotării tehnice;

•         Aprovizionării.

De asemenea, reieșind din toate cele menționate mai sus, se impune sporirea finanțării:

•         Resurselor umane ale Armatei Naționale. Este cunoscută maxima: Cine nu își hrănește propria armată, hrănește una străină. Preocuparea președintelui SUA, Donald Trump privind necesitatea alocării celor 2% din bugetele statelor aliate pentru forțele armate trebuie luată în considerare chiar și de conducerile unor state mici și neutre, cum este Republica Moldova.

•         Achizițiilor și întreținerii armamentului. Este necesar să ne înscriem în tendința de achiziționare și dotare cu un armament care asigură o putere de foc superioară, de la distanță: rachete, aparate de zbor, inclusiv fără pilot (avioane, drone ș.a.), în vederea prezervării efectivelor militare (militarii nu mai sunt în prezent carne de tun în acțiunile militare, ale statelor avansate). Se profilează în viitor o stare în care luptele militare vor fi desfășurate de roboți. De aceea, se impune tehnologizarea sistemelor militare.    

•         Tehnologiilor informaționale. Este necesară asigurarea suveranității tehnologice – a unor sisteme de operare proprii, necontrolate din alte state. Pentru realizarea acesteia este necesară asigurarea securității inovaționale [11]: nu numai să fim consumatori de produse IT de peste hotare, ci să și elaborăm și să producem propriile produse din acest domeniu.

Concluzii și recomandări

În urma cercetării efectuate pot fi trase câteva concluzii, respectiv înaintate câteva recomandări factorilor de decizie din domeniul apărării și securității (instituții politice: Președinție, Guvern, Parlament, dar și conducerea Ministerului Apărării). Recomandările sunt destinate și publicului larg – societății moldovenești, cea care urmărește cu interes problematica securitară (în plan național, regional și global, datorită poziției geopolitice pe care o ocupă Republica Moldova, aflată la granița spațiilor geopolitice occidental și eurasiatic) și care poate determina factorii politic să adopte anumite decizii în domeniul securității și apărării. Astfel, se impune:

•         Crearea unui Centru al reformei în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, care să elaboreze, coordoneze, monitorizeze și evalueze mersul (desfășurarea) acesteia;

•         Acordarea unei atenții speciale subsectorului Axiologic al Securității Societale – de o importanță primordială pentru Republica Moldova;

•         Sporirea volumul finanțării Forțelor Armate, în vederea unei mai bune pregătiri a militarilor, în vederea investirii în elaborarea unor produse informatice (sisteme operative) proprii, asigurarea protecției sistemelor informatice în fața atacurilor hackerilor, achiziționarea de armamente moderne (eventual elaborarea și producerea unor armamente proprii, prin angajarea institutelor de cercetare care se află sub egida ministerului Educației, conform tendințelor de ultimă oră din statele democratice ale comunității internaționale).

Un stat cu statut de neutralitate permanentă, cum este Republica Moldova, trebuie să se preocupe de recunoașterea internațională a statutului în cauză (tratatul privind recunoașterea neutralității Austriei, din 1955, este un bun exemplu, în acest sens), respectiv de obținerea evacuării trupelor străine de pe teritoriul său, ca și de preluarea controlului asupra infrastructurii militare deținute de armata Federației Ruse pe teritoriul național moldovenesc (infrastructura respectivă nu trebuie să ajungă pe mâna „forțelor armate” transnistrene sau a administrației de la Tiraspol). Totuși, acordând importanța care i se cuvine componentei diplomatice, autoritățile Republicii Moldova nu trebuie să neglijeze componenta militară – problematica reformării, ajustării, adaptării, îmbunătățirii, sporirii capabilităților Forțelor Armate, care reprezintă un simbol al statalității moldovenești seculare și care trebuie să fie o garanție a supraviețuirii, consolidării și dezvoltării pe toate planurile a Republicii Moldova.  

Bibliografie:

1. Basic search – Search for resilinece: https://www.nato.int/cps/en/natohq/search.htm?query=resilience&submitSearch= , (accesat: 16.05.2018).

2. DEX: Reformă: https://dexonline.ro/definitie/reform%C4%83 , (accesat: 16.05.2018).

3. DEX: Reziliență: https://dexonline.ro/definitie/rezilien%C8%9B%C4%83 , (accesat: 16.05.2018).

4. Landes David S.. Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace, Iași, Polirom: 2013.     

5. Lavric Aurelian. Misiunea statului moldovenesc: de la origini până în prezent, în Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele Conferinței științifice din 24-25 martie 2017, Chișinău: IRIM, 2017.

6. Pleșca Valeriu. Impactul reformei Armatei asupra asigurării securității naționale. Cazul Republicii Moldova. Autoreferat al tezei de doctor în Științe Politice, Chișinău: USM, 2008.

7.  Otu Petre (coordonator). Reforma militară și societatea în România (1878-2008), București, Editura Militară: 2010, 428 pag.

8. Lituania reintroduce serviciul militar obligatoriu, https://www.cotidianul.ro/lituania-reintroduce-serviciul-militar-obligatoriu/, (accesat: 3.10.2018).

9. Suedia reintroduce serviciul militar obligatoriu, https://www.hotnews.ro/stiri-international-21640649-suedia-reintroduce-serviciul-militar-obligatoriu.htm, (accesat: 3.10.2018).

10. Era bun SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU? Armata Română poate intra acum în intregime pe un stadion, https://www.capital.ro/era-bun-serviciul-militar-obligatoriu.html, (accesat: 3.10.2018).

11. Lavric Aurelian. Securitatea inovațională – element de bază al securității naționale la etapa contemporană. În: Revista Militară, nr. 2/2017, p. 6-13.  

        Articol pregătit pentru conferința cu genericul „Mediul strategic de securitate: provocări și tendințe”, Chișinău, Min. Ap., 17 mai 2018. A se vedea și Revista Militară. 

Despre mentalitatea orientală a moldovenilor

Unii (nu guvernarea „pro-europeană, desigur) sincer își doresc ca Republica Moldova să facă parte din spațiul civilizațional european, instituționalizat în structurile Uniunii Europene. Există însă multe probleme legate de nepotriviri, incompatibilități între RM și UE. Cea mai importantă ține de mentalitate. Cercetătorul american David S. Landes („Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace”, Polirom, Iași, 2013) a descris câteva caracteristici ale mentalității orientale, cu referire la spațiul Orientului Apropiat. Cu referire la India mogulă și Imperiul Otoman, Lande scrie: „Ambele entități erau imperii aristocratice (despotice), în forma lor clasică: societăți împărțite într-o elită restrânsă și o masă mare de supuși ușor de păcălit” (p. 333). Despre Imperiul Otoman Landes adaugă: „Corupția – singura cale de a obține ceva – se autoalimenta” (p. 338). Când nu au mai putut să obțină capturi în exterior, otomanii au început „să jefuiască din interior, să-și preseze supușii” (p. 339). Cu referire la Orientul Apropiat (arab), Lande scrie: „Aceste țări sunt fără excepție despotisme, unde liderii nu sunt responsabili, acțiunile imprevizibile, loialitatea este un vicleșug sau un miraj al propagandei, iar totul, inclusiv economia, este subordonat politicii și poate lua o altă întorsătură în urma unui eveniment” (p 345). „Năpasta” [țărilor în cauză] „ține, aș zice, de cultură, care (1) nu generează o forță de muncă informată și capabilă” (p 345). Pentru politicieni ai respectivului spațiu dreptul la vot înseamnă: „Vot, da; putere, nu” (p. 346). Etc., etc.

Multe dintre aceste caracteristici, din trecut sau din prezent, cu regret, sunt și ale societății moldovenești contemporane. Întrebarea este: de ce societatea moldovenească este o masă de supuși ușor de păcălit, jefuiți de o grupare restrânsă care a capturat instituțiile – puterile de stat? Răspunsul îl dă tot Landes: totul ține de cultură (care formează un anumit tip de mentalitate). Moldovenii au o mentalitate orientală, atunci când până și orientalii se debarasează de ea (primăvara arabă și alte evenimente din spațiul respectiv au arătat că națiunile de acolo nu mai sunt mase de supuși ușor de păcălit, ci comunități de oameni cu demnitate). De ce moldovenii și-au pierdut demnitatea umană? Evident că din cauza păcatelor, din cauza degradării morale, din cauză că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Și atunci au ceea ce merită.        

Arcă

De la arca lui Noe...

Bunul Dumnezeu mi te-a scos în cale,

Împlinind astfel un vis de demult.

Tu ești darul Său, a inimii chemare.

Ești arca ce mă ține-n al vieții tumult.

Mentalitatea Moldovenilor: orientală sau occidentală?

Nevalidarea rezultatelor alegerilor locale noi din Chișinău, din 3 iunie 2018 (turul II), pare să fi fost ultima picătură care a umplut paharul răbdării, a nemulțumirii moldovenilor, după furtul miliardului din rezerva valutară a BNM și devalizarea și lichidarea băncii de stat – BEM, concesionarea aeroportului internațional din Chișinău, concesionarea sudului RM unei firme americane pentru explorări în vederea extracțiilor gazelor de șist (cu poluarea apelor și solului) și alte asemenea afaceri răsunătoare. Fostul ambasador al Germaniei în RM se arăta nedumerit cum de moldovenii nu ies în stradă la proteste, așa cum ar fi făcut germanii sau locuitorii statelor din UE.

Este greu de înțeles moldovenii și fără ajutorul unui specialist – al unui istoric al mentalităților – pare de-a dreptul imposibil.

Cei care așteaptă explodarea mămăligii tot simt, intuitiv, că ceva nu merge în RM conform unor scenarii revoluționare de sorginte occidentală. Mai degrabă, mentalitatea moldovenilor este una compatibilă cu abordarea orientală, de exemplu, cu cea chineză, confucianistă, care susține: Dacă vei sta suficient timp pe malul râului, până la urmă vei vedea plutind pe acolo şi cadavrul duşmanului tău. Într-adevăr, de-a lungul istoriei, Geții, deveniți Moldo-Vlahi, au supraviețuit unei sumedenii de invazii ale unor popoare nomade, care s-au tot așezat peste poporul nostru, dar care au dispărut din istorie, în timp ce Moldovenii sunt și astăzi pe pământul lor. Din perspectivă istorică, un uzurpator al instituțiilor politice, de justiție, mediatice ș.a. într-un stat este ceva plutind pe apa râului, cu care nu îți vine să ai de-a face.

Și totuși, orice s-ar zice, un popor are de ce să fie recunoscător unui uzurpator (escroc politic). Căci mai ales în raport cu un asemenea ins poporul își poate da seama de niște axiome demult și profund conștientizate de popoarele occidentale: democrația înseamnă libertate, respectarea demnității umane. Abaterea de la democrație înseamnă aservirea unui popor, transformarea sa într-o populație de robi. Un uzurpator arată că nu orice stat poate fi denumit Republică (formă de guvernământ în care conducerea este exercitată de instituții alese; țară, stat care are o astfel de formă de guvernământ), de aceea un stat cu puterea politică uzurpată ar trebui să-i fie schimbată denumirea improprie, ar trebui să se găsească o denumire care să acopere sensul formei de guvernământ bazate pe uzurpare (prin corupție politică, șantaj, manipulare și alte instrumente). Un uzurpator întotdeauna este util, pentru că scoate la iveală hibele unui popor victimă – ajuns captiv, atunci când i-au fost capturate instituțiile statului.  

Aflat undeva între Europa și Asia, poporul Republicii Moldova are o mentalitate, o viziune asupra lumii, care se pliază mai degrabă pe abordarea orientală decât pe cea occidentală. O asemenea stare a lucrurilor poate fi favorabilă uzurpatorilor, care pot să o speculeze… Și cu toate meritele sale istorice, poporul moldovean are acum, ca și întotdeauna, ceea ce merită, sau ceea ce este cel mai favorabil pentru mântuirea sa.