Difficulties of the integration of the
Russian-speaking community in the Republic
of Moldova: consequences
on National Security
Abstract:
The specifics of the post-Soviet state Republic of Moldova (RM) is that the
Russian-speaking community comprises not only the Russian national minority
(5.95%), but also other national/ethnic minorities, which in Soviet times were
subjected to an intense process of denationalization and Russification (by
educational system of teaching in Russian language, mass-media). Thus, the
Ukrainian (8.34%), the Bulgarian (1.94 %) national minorities and the Gagauz
ethnic minority (4.36%) currently use in public space Russian: both in
administration and in education system. So, with some exceptions,
national/ethnic minorities in Moldova
are one linguistic community (minority) – of Russian-speaking. Its integration
into the Moldovan culture is quite low. Moldovan (Romanian)-speaking majority
consists of 75.8% declared Moldovans and 2.16% declared Romanians. Being bound
by the language with the culture with the Russian
Federation, Russian-speaking minority in Moldova feels
safe in terms of integration of RM into the Russian cultural space: the
Eurasian Economic Union. Often, the support for the Eastern vector is a result
of worse information, due to ignorance of the state language. A bad integration
into Moldovan society, a poor knowledge of Romanian language by the
Russian-speaking minority leads to the fact that they prefer the Eastern
vector, despite the clear advantages offered by the European integration. The
success of a good forward of the country on the path of European integration,
supported by a reinforced majority of Moldovan society, involves making
efforts to a better integration of Russian-speaking community.
Keywords: Integration,
Russian-speaking community, separatism, societal security, Republic of Moldova.
Introducere
Specificul statului post-sovietic
Republica Moldova (RM) vizează faptul că minoritatea rusofonă cuprinde nu numai
minoritatea națională rusă (5,95 %, la recensământul din 2004), ci și alte
comunități minoritare naționale/etnice, care în perioada sovietică au fost
supuse unui intens proces de deznaționalizare și rusificare prin sistemul educațional cu predarea în
limba rusă, mass-media ș.a.. Astfel,
minorități naționale ca cea ucraineană (8,34 %, la recensământul din 2004) și
bulgară (1,94 %, la recensământul din 2004), minoritatea etnică găgăuză (4,36
%, la recensământul din 2004) utilizează în prezent în spațiul public în mod
curent limba rusă: în administrația publică și în învățământ. Spre comparație,
o altă minoritate etnică – cea romă, mai puțin numeroasă – a fost mai puțin
rusificată în perioada sovietică, într-o oarecare măsură datorită unei expuneri
mai reduse la sistemul de învățământ și la impactul instituțiilor media și de
cultură. Deosebirea dintre noțiunile minoritate
națională și minoritate etnică ține
de faptul că prima vizează comunități care dispun de o țară-mamă – de origine (ucrainenii
– Ucraina, bulgarii – Bulgaria, rușii – Rusia), în timp ce a doua noțiune
vizează comunități care nu dispun de o țară-mamă (cu toate că unii leagă, în
mod forțat, găgăuzii de Turcia, iar pe romi de India).
Majoritatea autohtonă
(moldofonă/românofonă) se constituie din 77,96% (75,8% declarați moldoveni și
2,16% declarați români, la recensământul din 2004).
Aruncând o privire pe harta
etnică a RM, se poate constata prezența pe teritoriul moldovenesc a patru
regiuni cărora autoritățile centrale trebuie să le acorde o atenție sporită:
1. regiunea nistreană (atât
partea sa basarabeană – municipiul Bender și cele șase sate: Gâsca,
Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna; cât și partea sa
transnistreană, fără cele șase sate controlate de autoritățile de la Chișinău: Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia,
Pohrebea, Molovata Nouă și Cocieri);
2. autonomia găgăuză (din
1994);
3. raionul
Taraclia, locuit în majoritate de bulgari: în 2015 Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege
privind statutul de autonomie culturală;
4. în nordul RM există zone
rurale locuite compact de ucraineni.
Așadar, cu unele mici
excepții, minoritățile naționale/etnice din RM constituie o comunitate (minoritate)
lingvistică – rusofonă. De menționat că în perioada sovietică a fost supusă
procesului de rusificare și o parte din comunitatea etniei titulare, mai ales
în mediul urban, unde nu existau suficiente grădinițe, școli și la instituțiile
de învățământ superior cu predarea în limba etniei titulare (până în prezent
școlile cu predare în limba rusă din orașele moldovenești sunt frecventate de elevi
cu nume de familie tradiționale moldovenești, dar limba nativă a cărora este
rusa). Gradul de integrare a comunității rusofone în societatea moldovenească,
în ansamblu, poate fi calificat drept redus. Fiind legată prin limbă și cultură
de Federația Rusă, comunitatea rusofonă din RM este înclinată spre integrarea statului
moldovenesc în spațiul cultural dominat de Federația Rusă (din punct de vedere
instituțional: Uniunea Economică Eurasiatică). Adesea, sprijinul pentru
vectorul estic al politicii externe a RM, din partea comunității rusofone, este
consecința unei mai proaste informări privind avantajele integrării europene,
datorită cunoașterii insuficiente a limbii de stat. Gradul redus de integrare
în societatea moldovenească – slaba cunoaștere a limbii de stat, a culturii
populației majoritare titulare – îi face pe minoritarii rusofoni să prefere
vectorul estic al politicii externe a RM, în pofida avantajelor clare oferite
statului moldovenesc de integrarea europeană. Iată de ce reușita unui bun
parcurs al RM pe calea integrării europene, care să fie sprijinit de o
majoritate consolidată a societății moldovenești, implică depunerea unor
eforturi susținute în vederea unei mai bune integrări a minorității rusofone
din țară. Dificultățile integrării comunității rusofone trebuie depășite
printr-o abordare pragmatică: prin formularea misiunii statului, a unei viziuni
privind dezvoltarea sa, a unei politici de edificare statală (națională – a națiunii civice), a unei strategii, a
unei tactici, respectiv a unui plan de acțiuni. Statul Republica Moldova
trebuie să devină atractiv atât pentru populația sa majoritară (să scadă numărul
celor care părăsesc țara în căutarea unei vieți mai bune), cât și pentru
minoritățile etnice și lingvistice. Prin integrarea minorității rusofone (a
tuturor minorităților naționale și etnice) poate fi rezolvată și problema
asigurării securității societale –
unul dintre cele cinci sectoare ale securității naționale (de rând cu
sectoarele: politic, economic, de mediu și militar).
Integrarea deficitară a comunității rusofone – o vulnerabilitate în
contextul asigurării securității RM
Integrarea deficitară
a minorității rusofone din Republica Moldova constituie o vulnerabilitate în
contextul asigurării securității sale naţionale. Această vulnerabilitate, care
vizează sectorul societal al
securității naționale, se înscrie într-o listă de vulnerabilități, care vizează
și celelalte sectoare: guvernarea ineficientă, corupția în organele de stat, crizele
privind nealegerea președintelui republicii sau cele legate de constituirea unor
alianțe consolidate în Parlament, corupția politică, contestarea procesului electoral
(scoaterea din cursă a unor concurenți electorali, admiterea în cursă a unor partide spoiler) – toate acestea reprezentând probleme din sectorul politic; degradarea solului, apelor
(debitul tot mai scăzut al râului Nistru, din care se alimentează municipiul
Chișinău și alte orașe [1]), defrișări ilegale [2] – vulnerabilități în
sectorul de mediu; indicatorii tot
mai scăzuți ai producției industriale, agricole și ai sferei serviciilor (pierderea
unor piețe de desfacere tradiționale și incapacitatea de a penetra pe piețe
noi) – vulnerabilități în sectorul economic; o bază materială deficitară, tehnică militară și echipamente ale Armatei
Naționale care necesită modernizare – vulnerabilitate în sectorul militar.
Toate aceste vulnerabilități sunt dovada unor aspecte asupra cărora statul
moldovenesc trebuie să lucreze și care pot fi utilizate de forțe din exterior, care
se pot deda la provocări, creând riscuri ce se pot transforma în amenințări la
adresa securității naționale a RM.
Republica
Moldova este parte integrantă a regiunii extinse a Mării Negre – spațiu caracterizat
de o suită de conflicte care au și o conotație etnică: Karabahul de Munte,
Osetia de Sud, Abhazia, Donbas. În majoritatea acestor conflicte poate fi
observată manifestarea unui factor extern: Rusia s-a implicat și sprijină
regimurile din Transnistria (Republica Moldova), Donbas – Lugansk și Donețk
(Ucraina), Abhazia și Osedia de Sud (Georgia). Armenia sprijină administrația
din Karabahul de Munte (teritoriu formal aparținând Azerbaidjanului). Astfel,
în condițiile manifestării unor vulnerabilități într-o anumită regiune (sau în
câteva) a (ale) unui stat, o putere regională, prin implicarea sa – sub forma
sprijinirii unor mișcări separatiste ale unor minorități etnice sau lingvistice
– poate crea riscuri și amenințări la adresa securității unui stat vulnerabil.
Exploatând vulnerabilitățile dintr-un stat, o putere regională își poate impune
controlul asupra unui spațiu, pe care îl consideră sfera sa de influență (în
speță, pentru Rusia, spațiul post-sovietic este sfera sa de influență: ближнее зарубежье – străinătatea
apropiată). Iată de ce fiecare stat polietnic – inclusiv RM – ar trebui să
abordeze cu atenție sporită problemele interne ale relațiilor interetnice,
contribuind la consolidarea societății prin integrarea minorităților etnice
(lingvistice). Din cauza unei integrări deficitare a minorităților etnice din
RM, sunt rare cazurile când reprezentanții respectivelor comunități se afirmă profesional
și ocupă funcții importante în domeniile politic, academic/universitar,
cultural ș.a. – la nivel național (republican). Este necesară identificarea
unor mecanisme prin care comunitățile etnice să poată transmite forurilor de
conducere problemele cu care se confruntă, în vederea obținerii de ajutor și în
vederea soluționării lor.
Unul
dintre aspectele importante ale problemei slabei integrări a minorității
rusofone vizează faptul că statul Republica Moldova nu are o imagine pozitivă
în interior – nu este atractiv pentru tânăra generație a minoritarilor etnici.
Nu există un mediu cultural atractiv (filme artistice, teatre, programe TV
etc.). În școlile cu limba rusă de predare, mai ales în autonomia găgăuză,
nivelul de predare a limbii de stat este scăzut. În consecință, datorită
accesării unor surse mass-media din Federația Rusă, minoritatea rusofonă
trăiește într-un plan paralel cu populația majoritară moldovenească. Datorită
consumului unui anumit tip de informație, comunitatea rusofonă este pentru
vectorul estic de integrare a RM. Astfel, societatea moldovenească este
divizată geopolitic – ceea ce face statul moldovenesc vulnerabil. În condițiile
unui război hibrid, cu referire la proiectul Novorosia, o comunitate rusofonă
slab integrată în societatea moldovenească face statul RM mai vulnerabil la
riscuri externe.
Războiul hibrid în confruntarea Rusia – Occident în regiunea Europei de Est
Războiului hibrid
este un instrument în confruntarea Est (Rusia) – Vest (SUA și aliații săi din
NATO) în spațiul Europei de Est. În prezent, minoritățile etnice sau lingvistice sunt folosite ca
instrumente în războiul hibrid, ele fiind mobilizate din exterior împotriva
puterii centrale de stat în țările în care conviețuiesc cu majoritățile
titulare. Cercetătorul american Joseph S. Nye Jr. a explicat în una din
lucrările sale că după 1945 a crescut numărul războaielor purtate între state
și diverse grupuri. „Astfel de grupuri pot fi divizate în categoriile
insurgenților, teroriștilor, milițiilor și organizațiilor infracționale, deși
categoriile se pot suprapune și se pot estompa în timp” [3, p.50]. Nye
conchide: „Finalul unor astfel de conflicte se stabilește rareori pe câmpuri de
luptă convenționale, cu ajutorul unor armate tradiționale. Ele devin războaie
hibride – «un amalgam de arme convenționale, tactici neregulate, terorism și
comportament infracțional în spațiul de desfășurare a conflictului»” [3, p.51].
Conform unei definiții date de cercetătorul american, „În războaiele hibride,
forțele convenționale, distrugerile fizice și războiul informațional se
întrepătrund” [3, p.51].
De menționat că fenomenul
războiului hibrid nu este unul nou. În lucrarea sa „Diplomația” Henry Kissinger
a făcut referire la o analiză critică a destinderii, pregătită de „un grup de
specialiști eminenți” și înaintată Subcomitetului pentru Controlul
Armamentului, pe care îl prezida, de senatorul Henry Jackson în iunie 1974. În
document se nota: „în terminologia sovietică actuală, détente sau «coexistența
pașnică» înseamnă o alternativă strategică la antagonismul militant deschis
împotriva așa-numitelor «țări capitaliste». Aceasta nu implică din partea
Uniunii Sovietice și a aliaților săi abandonarea conflictului cu țările
occidentale liberale… Conflictul frontal urmează să lase locul unor metode
indirecte de luptă, folosind mijloace nemilitare, descrise ca «ideologice»: în
practica sovietică acest termen acoperă subversiunea, propaganda, șantajul
politic și operațiunile serviciilor de informații” [4, p.649]. După cum se
poate constata, în perioada Războiului Rece fenomenul desemnat astăzi prin
sintagma război hibrid era la ordinea
zilei.
Regiunea Europei de Est pare a fi, în prezent, un spațiu aflat sub
asediu, unele state ale regiunii fiind supuse unor testări mai dure decât în
alte zone, din partea actorilor importanți care își urmăresc realizarea
propriilor interese geopolitice în regiune. Republica
Moldova, parte componentă a regiunii Europei de Est, este în prezent un teren
de confruntare între Rusia şi Occident. În
prezent, Federația Rusă, sub președinția lui Vladimir Putin, încercă să restabilească
controlul asupra teritoriului post-sovietic, pe care l-a denumit, încă la
începutul anilor ’90, ближнее зарубежье.
Este cunoscută aprecierea președintelui Putin făcută în noiembrie 2011, conform
căreia „destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă
geopolitică a secolului XX”. Titlul atribuit șefului de la Kremlin, mai ales după
anexarea Crimeii – „собиратель земель русских” (adunătorul pământurilor rusești), promovarea conceptului de „русский
мир” (lume rusă) cu referire la
spațiul post-sovietic – acolo unde a rămas o numeroasă comunitate de etnici
ruși sau vorbitori de limbă rusă, proiectul „Новороссия” (Novorosia), care vizează joncțiunea forțelor separatiste din
Donbas, din estul Ucrainei, cu cele din Transnistria, din estul RM – deci
preluarea de către aceste forțe, sprijinite de Rusia, a litoralului ucrainean
al Mării Negre. Toate aceste elemente constituie semnale îngrijorătoare,
riscuri ce se pot transforma în amenințări la adresa securității tânărului stat
moldovean.
În contextul manifestării unui
interes din ce în ce mai sporit din partea Rusiei pentru regiunea Europei de
Est și a activizării acțiunilor sale în spațiul cu pricina, se poate observa încurajarea de către Kremlin a unor populații rusofone în
zone ca Transnistria și Donbas, pentru a destabiliza situația în regiune
– în statele din care fac parte, pentru a-şi consolida influenţa într-o regiune
pe care o consideră sfera sa de influență
(sfera sa de interese majore). Prin conflicte, fie înghețate, întreținute
de Federația Rusă în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, sau fierbinți, ca
cel din Donbas, Kremlinul blochează integrarea europeană și euroatlantică a
Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei – state care au semnat acorduri de
asociere cu UE și care și-au exprimat deschis voința de integrare în spațiul
comunitar european, deci intenția de a părăsi sfera rusă de influență.
De menționat că dialogul, iar în ultima perioadă de timp,
confruntarea dintre Rusia și Occident are drept unul dintre subiecte și
Republica Moldova, inclusiv conflictul înghețat din regiunea nistreană. În
lucrarea sa „Diplomația”, reputatul istoric și specialist în Studii de
Securitate, Henry Kissinger, nota: „Bush [senior, notă A.L.] a deplâns
dezintegrarea URSS-lui lui Gorbaciov, iar Clinton [pe timpul președinției lui
Elțin, notă, A.L.] a consimțit la eforturile de refacere a vechii sfere de
influență a Rusiei” [4, p.711]. În lumina acestei mărturii a unei personalități
bine informate și influente a lumii academice și politice americane, devine
clar de ce SUA nu s-au manifestat hotărât în timpul conflictului
ruso-moldovenesc din 1992, din regiunea nistreană a RM. În comparație cu
perioada anilor ’90, când s-a consemnat un dialog amiabil între Washington și Moscova,
în prezent, mai ales din 2014, când Rusia a anexat Crimeea și sprijină
regimurile separatiste de la
Lugansk și Donețk, se poate observa o tensiune și o sporire a
neîncrederii între cei doi poli geopolitici de putere.
Cu siguranță, cele mai
eficiente instrumente ale apărării de influența Kremlinului în statele post-sovietice
sunt instituțiile democratice consolidate, inclusiv instituții anticorupție
eficiente, un sistem judiciar funcțional, un proces politic democratic
veritabil (alegeri corecte), progrese reale în dezvoltarea economică și socială
a țării (implementarea unei economii de piață funcționale, atragerea de investiții
și tehnologii avansate). Dar e important să remarcăm în acest context încă un
aspect: este vital necesară consolidarea societății, pacea civică, asigurarea securității societale. Acest deziderat
poate fi realizat prin elaborarea (formularea) și implementarea unui proiect de țară (a unei misiuni, a unei viziuni, a unei politici
de edificare statală, a unei strategii,
a unei tactici și a unui plan de acțiuni), care să facă din
Republica Moldova un stat atractiv atât pentru populația majoritară (titulară),
cât și pentru minoritățile sale etnice (inclusiv pentru comunitatea rusofonă). Or,
în condițiile confruntării dintre Rusia și Occident, minoritățile etnice și
lingvistice pot fi implicate și folosite în războiul hibrid, utilizat în
confruntarea respectivă.
Proiectul de
țară – Republica Moldova
Cercetătorul american Robert
Kaplan, consideră că Republica Moldova este un stat mult prea slab, fără o
identitate și o idee națională, ceea ce o face și mai vulnerabilă în fața
pericolelor externe. În opinia sa, țara noastră este prada unui haos intern,
deoarece are instituții slabe. „Moldova este o țară de graniță, iar în
interiorul Moldovei sunt alte multe granițe. Prin urmare, are o slabă
identitate națională”, a spus Kaplan [5].
În unul dintre manuscrisele sale Mihai Eminescu
nota: „Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe
care olarul o pune oricărei oale încât le poți înșira și aduna pe toate la un
loc pe un fir de ață. Fără idei comune, nu există popor” [6, p.146]. O idee sau
câteva idei comune ale unei națiuni pot viza misiunea pe care și-o asumă respectiva națiune, realizată într-un
stat. Expresia eminesciană de idee
comună (a unui
popor) mai este folosită în perioada contemporană și sub forma idee
națională. O idee
națională, dezvoltată într-un proiect
național, este un element indisolubil pentru buna
dezvoltare a unui stat cu o identitate puternică. O idee națională, o misiune
a unui popor este legată și de un ideal,
un vis național. Formularea ideii naționale și elaborarea
proiectului național este o responsabilitate a comunității politicienilor și a
intelectualității oricărui stat.
Istoria statului moldovenesc ne arată că Principatul
Moldova s-a aflat, de-a lungul secolelor, între state puternice sau imperii.
Este posibil ca acesta să fi fost factorul principal datorită căruia
statalitatea moldovenească s-a perpetuat până în prezent. În toată istoria sa
Moldova a avut o misiune legată de securitatea regiunii din care a făcut parte.
O formulare a misiunii Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan
cel Mare, din 12 ianuarie 1474, către prinții Europei: „Țara noastră este
poarta creștinătății, pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar această poartă,
care este țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva –
atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. Iar noi, din partea
noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul
Domniei-Noastre, că vom sta în picoare și ne vom lupta până la moarte pentru
legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare
și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, noi, i-am
tăiat dușmanului mâna cea dreaptă”. Din acest pasaj rezultă că Domnitorul
Ștefan al III (cel Mare) și-a asumat, împreună cu poporul său, misiunea de a apăra
Creștinătatea – Europa perioadei
medievale – de pericolul ce emana de la Imperiul Otoman.
Într-un articol din 2 noiembrie 1879 marele
intelectual Mihai Eminescu a consemnat misiunea statului moldovenesc, iar după
unirea principatelor valahe în 1859 misiunea respectivă a fost moștenită de
statul Principatele Unite, care din 1862 a adoptat denumirea de România. Se
știe că în urma războiului Crimeii (1853-1856), puterile europene, care au
învins Rusia, i-au impus să retrocedeze Moldovei, în 1856, regiunea gurilor
Dunării – trei districte basarabene: Cahul, Bolgrad și Ismail. Din acel moment
Moldova a primit o misiune legată de securitatea regiunii. Eminescu scria:
„Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura
misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt
scop pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncei
străbunilor noștri” [7, p.213].
În prezent
societatea statului Republica Moldova se află în căutarea unui sens sau rost (pierdut?). Sensul/rostul trebuie
identificat, formulat și elaborat ca proiect național/de țară. Numai pentru un
proiect național (pentru un sens, pentru un rost, pentru o cauză, pentru o idee
comună) cetățenii unei țări se pot uni, se poat sacrifica, își pot sluji țara.
Din 2009
guvernarea pro-europeană de la Chișinău a avansat obiectivul
strategic de integrare europeană a RM. Este integrarea europeană o idee națională pentru statul
moldovenesc? Cu regret, datorită divizării societății moldovenești în două părți
aproximativ egale a cetățenilor, una dintre care se pronunță pentru vectorul
vestic de integrare, iar cea de a doua pentru vectorul estic, integrarea europeană nu se prezintă drept o idee națională
(împărtășită de majoritatea societății). Chiar și în unele state din interiorul
UE ideea integrării europene, sau a calității de membru al Uniunii, poate
constitui un măr al discordiei (vezi cazul Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord, electoratul căruia a votat în cadrul referendumului din 23 iunie
2016 pentru ieșirea țării din UE, cu scorul de 51,90% la 48,10% [8]). Pentru un
stat ca Republica Moldova, rămas în urmă în dezvoltarea sa în mai multe
domenii, integrarea europeană este o modalitate optimă pentru modernizare și
eficientizarea sistemelor politic, de justiție, economic, social ș.a.. Preluarea
și implementarea standardelor și practicilor europene în materie de relații
interetnice, inclusiv în ceea ce privește elaborarea de politici
multiculturale, pot contribui la perfecționarea relațiilor în cauză și, prin
aceasta, la asigurarea securității societale a Republicii Moldova. Așadar,
integrarea
europeană este un instrument eficient în dezvoltarea și modernizarea statului.
Într-un proiect de țară însă, autorii trebuie să identifice elemente cu care
Republica Moldova să fie utilă în cadrul UE (pentru statele sale membre) și
pentru întreaga comunitate internațională.
Un proiect de
țară ar putea să fie structurat pe cele cinci sectoare ale conceptului de securitate. Autorii săi ar
trebui să scoată în evidență care poate fi aportul statului moldovenesc în
cadrul regional și internațional – deci ce poate oferi RM – în sectoarele:
economic, de mediu, societal, politic și militar. Dacă vor fi stabilite
obiective temerare, dar realiste și identificate resursele necesare, statul
moldovenesc va încerca să se afirme plenar pe plan regional și internațional,
să-și acrediteze o identitate inconfundabilă și meritorie, să-și împlinească un
rost. Un proiect de țară presupune o misiune, o viziune (exprimată într-o
concepție), o politică (de edificare statală), o strategie, o tactică și un
plan de acțiuni. O misiune a unui stat vizează un vis, un ideal național.
Păstrând
proporțiile, se poate afirma că în prezent situația statului Republica Moldova
se aseamănă celei a Franței după al doilea Război Mondial. În acea perioadă
problema pe care și-o punea, spre rezolvare, președintele de Gaulle, era: „cum
se putea restaura identitatea unei țări copleșite de sentimentul eșecului și al
vulnerabilității” [4, 525]. În acest sens, „Conducând o țară sleită de
conflicte întinse pe o întreagă generație și de decenii de umilință, de Gaulle
judeca politicile nu atât după criterii pragmatice, cât în funcție de
capacitatea lor de a contribui la refacerea sentimentului francez al propriei
demnități” [4, 526]. Este un exemplu pentru guvernarea de la Chișinău.
Concluzii
Problemele
privind slaba integrare a comunităților naționale/etnice din Republica Moldova
(mulți dintre componenții cărora constituie comunitatea rusofonă) sunt o
reminiscență a politicilor de rusificare practicate în perioada sovietică, dar
și a incapacității de a rezolva în perioada de independență (1991 – prezent).
Slaba integrare a comunității rusofone reprezintă o vulnerabilitate la adresa
securității statului moldovenesc, ea face statul moldovenesc vulnerabil în fața
riscurilor din exterior. În vederea eliminării vulnerabilității în cauză,
autoritățile de la Chișinău
pot prelua practici din UE cu privire la gestionarea relațiilor interetnice.
Elaborarea și implementarea unei politici multiculturale ar avea rol
semnificativ în asigurarea securității
societale (unul dintre cele cinci sectoare), în contextul asigurării securității naționale a RM.
Slaba
integrare în societatea moldovenească, slaba cunoaștere a limbii de stat
(Moldovenească/Română) de către comunitatea rusofonă duce la faptul că membrii
săi preferă vectorul estic de integrare, în pofida avantajelor clare oferite de
integrarea europeană. Succesul unui bun parcurs pe calea modernizării, a integrării
europene, susținut de o majoritate consolidată a societății moldovenești,
implică eforturi pentru o mai bună integrare a comunității rusofone.
Pentru
a consolida societatea moldovenească, respectiv pentru a asigura securitatea
societală, ar putea fi luate mai multe măsuri:
1. utilizarea de soft power (putere blândă) pentru a spori atractivitatea statului
moldovenesc în raport cu comunitatea rusofonă din interiorul țării, la fel ca
și în raport cu statele lumii;
2. crearea unui canal al postului public de
televiziune, care să emită în limba rusă (după exemplul Estoniei);
3. elaborarea unei idei naționale – a unei
misiuni a țării;
4. desfășurarea unui proces de edificare
națională (a națiunii civice moldovenești – membră a Organizației Națiunilor
Unite);
5. elaborarea și implementarea de programe,
cu suport financiar din partea UE, de predare și însușite a limbii
Moldovenești/Române, a culturii și istoriei naționale;
6. studierea și preluarea experienței unor
state din UE (mai ales România) cu privire la integrarea minorităților etnice;
7. sporirea rolului Biroului pentru Relații
Interetnice (BRI), care poate fi transformat într-un minister responsabil de
elaborarea de politici multiculturale;
8. îmbunătățirea condițiilor de studiere a
limbilor materne și a culturilor proprii pentru minoritățile naționale/etnice.
În contextul integrării europene a Republicii
Moldova colaborarea cu România, sprijinul din partea statului vecin ocupă un
loc aparte. Relația Germania – Austria, între două state atât de apropiate
cultural, din cadrul UE, poate constitui un model util al relației România –
Republica Moldova, atât în perioada de preaderare, cât și atunci când statul
moldovenesc va obține calitatea de membru al Uniunii Europene.
REFERINȚE BIBLIOGRAFIE:
2. În România a fost adoptată chiar o lege în
această privință. Vezi: Defrişările
ilegale, declarate oficial vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale. Trei
hectare de pădure dispar în fiecare oră în România. http://www.gandul.info/stiri/defrisarile-ilegale-declarate-oficial-vulnerabilitati-ale-sigurantei-nationale-trei-hectare-de-padure-dispar-in-fiecare-ora-in-romania-14960215,
accesat: 12.05.2016; Леса вокруг Кишинева понемногу вырубаются, http://pan.md/ekologiya/lesa-vokrug-kishineva-ponemnogu-vyirubayutsya,
accesat: 24.06.2016.
3. Nye, Joseph Jr. Politica de putere, Editura Polirom, Iași, 2012.
4. Kissinger, Henry, Diplomația, Editura All, București, 2013.
5. Robert Kaplan: Mă tem că Moldova va fi în
curând un subiect fierbinte la știri,
6. Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1981.
7. Eminescu, Mihai, Publicistică. Referiri istorice și istoriografice, Editura Cartea Moldovenească,
Chișinău, 1990.
