După proclamarea independenței
Republicii Moldova (în 1991), în spațiul public au fost vehiculate mai multe
idei politice, care au fost utilizate în vederea coagulării unui electorat cât
mai numeros de către diverse formațiuni politice. Multe dintre ideile
respective au fost în mare măsură profanate, mai ales: democrația, integrarea
europeană. Se
pare că ideea statalistă (a statului
moldovenesc independent renăscut) și ideea tradiționalistă
– a valorilor strămoșești (familie, neam, biserică) au mai rămas neîntinate și
tocmai de aceea sunt în prezent expuse riscului. Iar riscul este foarte mate.
Intelectualul rus Иван Ильин
menționa că familia este „o insulă de
viață duhovnicească. Și dacă ea [familia] nu îi
corespunde, este condamnată la descompunere și dezintegrare. Istoria a arătat
și a confirmat aceasta cu destulă evidență: marile colapsuri și dispariții de
popoare apar din crize spiritual-religioase, care se manifestă în primul rând
în descompunerea familiei” (Брак да будет честен. Сборник статей о целомудрии и
браке, Москва, 2008, p. 90).
Iată de ce dacă va fi profanată
și familia, acela ar putea fi
sfârșitul. Familia și valorile tradiționale sunt ultima limită
– linia roșie pe care hoții se mai stingheresc să o treacă. Dar riscul este
prezent. De aceea, în anul Familiei în Republica Moldova (2019) trebuie să fie promovată
această valoare, trebuie consolidată societatea moldovenească în jurul ei și a
celorlalte valori tradiționale, pentru ca societatea – fiecare cetățean – să
fie capabil să reziste și să riposteze profanatorilor (pângăritorilor).